Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie, şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.302D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 17 octombrie 2019, cu participarea reprezentantului autorului excepţiei, doamna Emma Turtoi, şef Serviciu contencios, şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, pentru a se lua cunoştinţă de concluziile scrise depuse la termenul de judecată de reprezentantul Ministerului Public şi pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 396 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 noiembrie 2019, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Adresa nr. 13.497 din 7 august 2019, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6401 din 7 august 2019, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului a procedat la structurarea criticilor în motive de neconstituţionalitate extrinsecă şi, respectiv, intrinsecă. 5. Sub aspectul neconstituţionalităţii extrinseci, se susţine că adoptarea ordonanţei de urgenţă analizate încalcă dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie privind rolul Parlamentului, precum şi principiul separaţiei puterilor consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituţie, texte constituţionale care stabilesc interdicţia alterării sau contracarării voinţei exprimate de către Parlament prin adoptarea unei legi. Astfel, eliminarea serviciilor de transport rutier de persoane, contra cost, din sfera serviciilor publice contravine voinţei legiuitorului primar care, în mod tradiţional, a considerat serviciile de transport de persoane, contra cost, ca fiind servicii publice. Voinţa suverană a legiuitorului privind regimul serviciilor publice este reflectată în trei acte normative care stabilesc cadrul legal privind serviciile publice: Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care defineşte serviciul public, Legea serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, lege a cărei modificare se produce prin ordonanţa de urgenţă supusă controlului de constituţionalitate, şi Legea nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, act normativ care stabilea o serie de principii pentru serviciul public de transport local şi judeţean de persoane, redate în cuprinsul sesizării. 6. În continuare, autorul excepţiei procedează la descrierea cadrului legal asupra căruia a intervenit ordonanţa de urgenţă criticată. Arată că serviciile de transport de călători pot fi în regim comercial/concurenţial sau în regim de interes economic general/serviciu public. Potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi de transport pe căile navigabile interioare, transporturile publice rutiere interne şi pe căile navigabile interioare se desfăşoară în regim concurenţial, iar tarifele aferente se stabilesc liber pe piaţă, în funcţie de cerere şi de ofertă, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel. Articolul 2 din aceeaşi ordonanţă stabileşte că pentru satisfacerea unor necesităţi de natură economică, socială sau de mediu, pentru acordarea de facilităţi unor categorii de persoane defavorizate sau provenind din zone defavorizate greu accesibile sau pentru a se asigura capacităţi suficiente de transport pe anumite rute se pot stabili servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi pe căile navigabile interioare, iar articolul 4 stabileşte că prin serviciu public subvenţionat de transport se înţelege acel transport public care necesită subvenţii bugetare, pe care un operator de transport este obligat să îl efectueze, în condiţiile impuse de autorităţile competente, chiar dacă acesta ar avea efecte economice negative asupra activităţii sale, pe perioada efectuării serviciului public subvenţionat contractat. Ulterior, a fost emisă Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile de transport public local de călători, care a avut ca obiect stabilirea cadrului de organizare, reglementare, control, monitorizare şi gestionare a bunurilor publice aferente şi a serviciului regulat de transport public local de persoane, cu mijloace rutiere de transport în comun, în conformitate cu reglementările în vigoare. Ordonanţa sus-menţionată a fost înlocuită de Legea nr. 92/2007, care stabilea caracterul de serviciu public al transportului local (incluzând şi transportul judeţean). Ulterior adoptării acestei legi a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului („Regulamentul nr. 1.370/2007“). Având în vedere apropierea perioadei de tranziţie la Regulamentul nr. 1.370/2007, la data de 21 noiembrie 2018, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 328/2018, având ca obiect „extinderea cadrului juridic privind înfiinţarea, organizarea, exploatarea, gestionarea şi controlul serviciilor de transport public în toate localităţile ţării: comune, oraşe, municipii şi judeţe“. De asemenea, legiuitorul primar, prin modificările la Legea nr. 92/2007, a urmărit „delimitarea mai clară a serviciilor în ceea ce priveşte transportul public local şi extinderea acestui serviciu şi la nivel judeţean“. Astfel, în tot cuprinsul legii, s-a înlocuit sintagma „transport public local“ cu sintagma „transport public local şi judeţean“. Această lege a întărit regimul juridic al transportului public judeţean de persoane, a oferit mai multe garanţii care să satisfacă interesul public şi a corelat dreptul pozitiv cu dreptul Uniunii Europene. Se subliniază că şi înainte de Legea nr. 328/2018, transportul judeţean avea regimul unui serviciu de interes economic general/serviciu public, aspect ce rezultă din toate dispoziţiile Legii nr. 92/2007, precum şi faptul că în peste jumătate din judeţele României au existat contracte de delegare a gestiunii serviciului. 7. Faţă de cele arătate, se susţine că Guvernul, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2019, după 6 luni de la voinţa exprimată de Parlament prin Legea nr. 328/2018, a modificat substanţial Legea nr. 92/2007, creând un efect invers reglementării dorite de Parlament, prin eliminarea transportului judeţean de persoane din sfera serviciilor publice, urmărind să nu aplice noile reglementări privind serviciul public şi finanţarea adecvată a acestuia. Aceasta în condiţiile în care între data adoptării Legii nr. 328/2018 şi adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 nu a intervenit nicio modificare legislativă sau de fapt care să genereze necesitatea reglementării pe calea ordonanţei de urgenţă. Mai mult, în Avizul nr. 545 din 27 iunie 2019, Consiliul Legislativ a reţinut existenţa unei necorelări între Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 şi prevederile legale în domeniu. 8. În continuare, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat asupra interdicţiei contracarării voinţei Parlamentului prin adoptarea ordonanţelor de urgenţă (Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008), apreciindu-se că este incidentă în cauză, întrucât Guvernul a intervenit nepermis peste voinţa proaspăt exprimată a Parlamentului, blocând aplicarea efectivă a prevederilor legii adoptate şi chiar eliminând instituţia transportului public judeţean. Prin Legea nr. 328/2018, Parlamentul a dorit să consolideze această instituţie, în vederea garantării unui serviciu public complex şi de calitate. În opinia Avocatului Poporului, transporturile rutiere de persoane sunt şi trebuie să rămână în continuare servicii publice, până când Parlamentul îşi va asuma responsabilitatea unei asemenea schimbări de paradigmă în ceea ce priveşte obligaţia statului de a asigura transportul rutier de persoane, organizat ca serviciu public. Astfel fiind, Avocatul Poporului apreciază că, adoptând Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, Guvernul a realizat o imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului. 9. Sub aspectul neconstituţionalităţii intrinseci, se susţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 afectează misiunea socială a statului, încălcând prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 47 alin. (2) din Constituţie. Potrivit Avocatului Poporului, eliminarea serviciilor de transport rutier de persoane, contra cost, din sfera serviciilor publice pe calea unei ordonanţe de urgenţă echivalează cu renunţarea statului la una dintre trăsăturile sale fundamentale, şi anume statul social, precum şi la obligaţia acestuia de a asigura cetăţenilor săi un nivel de trai decent, şi are implicaţii, în cascadă, asupra întregului cadru de reglementare a actelor normative cu caracter social şi bazate pe solidaritatea socială. Astfel, art. 84 alin. (1) şi (2) şi art. 205 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 prevăd tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pentru elevi şi studenţi. De asemenea art. 11 lit. g) din Legea nr. 292/2011 prevede că „Beneficiile de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială se acordă pe perioade determinate de timp sau pentru situaţii punctuale şi pot cuprinde următoarele categorii principale: […] facilităţi privind utilizarea mijloacelor de transport în comun, accesul la comunicare şi informare, precum şi alte facilităţi prevăzute de lege“, iar art. 94 alin. (2) lit. d) din aceeaşi lege prevede că „Beneficiile de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice sunt, în principal: […] facilităţi privind transportul urban şi interurban(…)“. Totodată, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, se prevede că „Persoanele cu handicap grav şi accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul“. Nu în ultimul rând, mai beneficiază de reducere, respectiv gratuitate la transportul local, şi şomerii, veteranii şi văduvele de război, deportaţii şi deţinuţii politici strămutaţi - persecutaţi din motive politice sau etnice şi luptătorii pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989. Toate aceste categorii de persoane sunt catalogate de stat ca fiind vulnerabile şi se bucură de un regim special de securitate socială şi prin acordarea de facilităţi la transportul public local. Prin eliminarea transportului judeţean de persoane din regimul serviciului de transport public, persoanele vulnerabile sus-menţionate rămân fără posibilitatea aplicării practice a dreptului subiectiv. Multe dintre categoriile respective sunt persoane fără venit sau care urmează un tratament medical, accesul la mobilitatea urbană prin transportul judeţean fiind esenţială în scopul satisfacerii nevoilor individuale şi curente. Guvernul, prin măsura adoptată, a supus respectivele categorii sociale la situaţia iminentă de a nu li se mai respecta un trai decent, iar statul s-a îndepărtat astfel de la principiul solidarităţii sociale. În exprimarea Curţii Constituţionale „statul social, ca valoare constituţională, include şi ideea solidarităţii şi a politicii de securitate socială. În acest sens, statul social trebuie să asigure protecţia socială a muncii şi un nivel de trai decent“. 10. Situaţia existentă la nivel naţional exprimă insuficienta preocupare a instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul transporturilor rutiere - Ministerul Transporturilor şi consiliile judeţene - pentru respectarea principiului protecţiei drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, şi, în special, a drepturilor instituite prin Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, privind protecţia drepturilor elevilor şi studenţilor şi a altor categorii sociale defavorizate. Or, prin eliminarea transportului rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice se ivesc situaţii în practică în care operatorul comercial nu doreşte să-şi asume operarea anumitor rute din motive de rentabilitate, chiar dacă pentru acele rute ar exista un interes public sau o necesitate, cum ar fi transportul elevilor şi al studenţilor de la domiciliu către unitatea de învăţământ unde sunt încadraţi sau a persoanelor vârstnice. În aceste condiţii, în care statul, prin autorităţile sale, nu se implică concret în stabilirea unor criterii care să permită echilibrul între interesele private ale operatorilor economici şi interesul public determinat de asigurarea transportului rutier de persoane în toate localităţile, noţiunea de stat social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile omului reprezintă valori supreme, devine un deziderat golit de conţinut. Mai mult, lipsa unei reţele de transport între localităţile interjudeţene poate aduce atingeri circulaţiei în siguranţă a persoanelor pe drumurile publice, cu repercusiuni grave în planul respectării de către stat a obligaţiei constituţionale de garantare a dreptului la viaţă, precum şi a dreptului la integritate fizică şi psihică. 11. Cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (Decizia nr. 1.594 din 14 decembrie 2011), se arată că statul social presupune un anumit grad de intervenţie etatică în abordarea diferitelor domenii cu caracter social existente la nivelul politicii sociale a statului. Prin eliminarea expresă a transportului rutier de persoane din sfera serviciilor publice ale statului, legiuitorul delegat a manifestat o atitudine negativă faţă de satisfacerea nevoilor comunitare ale cetăţenilor săi, cu implicaţii grave în sfera protecţiei drepturilor unor categorii vulnerabile: elevi, studenţi, persoane cu dizabilităţi şi pensionari, dar şi a tuturor categoriilor de cetăţeni din comunităţile izolate. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul a transmis punctul său de vedere în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului. Descriind mai întâi, pe scurt, situaţia care a impus adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, arată că, până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, transportul rutier de persoane s-a desfăşurat, în fapt, de către operatorii de transport în baza licenţelor de traseu atribuite electronic de către Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.), în baza Programelor de transport judeţean, aprobate de consiliile judeţene, ca serviciu comercial, iar valabilitatea licenţelor înceta la data de 30 iunie 2019. Transportul rutier de persoane la nivel judeţean a avut caracteristicile transportului în regim comercial. Legea nr. 92/2007 prevedea existenţa contractelor de servicii publice, însă în practică, acestea fie nu au fost încheiate, fie cele încheiate nu au respectat prevederile legislaţiei în materia achiziţiilor publice şi concesiunilor. Atribuirea licenţelor de traseu valabile din anul 2013 până la data de 30 iunie 2019 a fost realizată pe baza licitaţiei electronice a traseelor, şi nu în baza legislaţiei privind achiziţiile publice şi concesiunile pentru încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport rutier de călători. 14. Deşi Legea nr. 328/2018 prevede prelungirea programului judeţean până la 2 decembrie 2019, nu se prevede în schimb competenţa A.R.R. de a elibera alte licenţe, situaţie care în practică determina un blocaj general, la nivel naţional, în sensul că transportatorii fără licenţe nu ar fi prestat activitatea de transport rutier de călători. Încheierea de către consiliile judeţene a unor contracte nu era posibilă, deoarece Regulamentul nr. 1.370/2007 prevede un termen de un an în care este necesar să se publice în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene intenţia de a atribui contractul de servicii publice. Întrucât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 a fost stabilit pentru transportul judeţean de persoane acelaşi regim juridic cu cel interjudeţean, având aceleaşi caracteristici, perioada de valabilitate pentru programele de transport judeţean şi pentru licenţele de traseu a fost aprobată pentru data de 30 iunie 2023, în deplină concordanţă cu Ordinul ministrului transporturilor nr. 776/2019 pentru prelungirea valabilităţii Programului de transport interjudeţean şi a licenţelor de traseu. 15. În opinia Guvernului, schimbarea regimului din serviciu public în regim comercial nu afectează drepturile unor categorii de persoane privind facilităţile la transportul rutier judeţean, întrucât legislaţia românească ce prevede respectivele facilităţi nu a fost abrogată (de exemplu, art. 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011), iar legislaţia europeană permite acordarea acestor facilităţi [art. 3 alin. (3) din Regulamentul nr. 1.370/2007, potrivit căruia „Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 73, 86, 87 şi 88 din tratat, statele membre pot exclude din domeniul de aplicare al prezentului regulament nomele generale privind compensarea financiară pentru obligaţii de serviciu public care instituie tarife maxime pentru elevi, studenţi, ucenici si persoane cu mobilitate redusă. Aceste norme generale sunt notificate în conformitate cu articolul 88 din tratat. Orice astfel de notificare cuprinde informaţii complete privind măsura respectivă şi, în special, detalii privind metoda de calcul“]. De asemenea transportorii sunt sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 4000 şi 6000 de lei în cazul în care nu transportă persoanele care beneficiază de facilităţile prevăzute de lege (art. 4 pct. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 69/2012). 16. Referindu-se, în continuare, la contextul legal, Guvernul precizează că, începând cu data de 3 decembrie 2009, statului român îi sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, act obligatoriu în toate elementele sale şi direct aplicabil. Legea nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.106 din 28 decembrie 2018, clarifică şi aliniază toate prevederile legale în domeniul serviciilor publice de transport călători cu Regulamentul nr. 1.370/2007. Se subliniază, în acest sens, că unele prevederi ale respectivelor acte normative nu erau/nu sunt în concordanţă cu Regulamentul nr. 1.370/2007, ale cărui dispoziţii în materia serviciilor de transport călători sunt prioritare. 17. Se arată, totodată, că în sesizarea Avocatului Poporului sunt omise prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, act prin care se creează cadrul legal general pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006. Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 reprezintă norma generală în domeniul transportului rutier de persoane, care face o diferenţiere clară între transportul local şi cel judeţean şi prevede la art. 1 alin. (1) faptul că organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere de persoane pe teritoriul României se efectuează cu respectarea principiilor liberei concurenţe, garantarea accesului liber şi nediscriminatoriu la piaţa transportului rutier. Transportul rutier judeţean (definit la art. 3 pct. 46 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011) diferă faţă de cel local (art. 3 pct. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011), acesta din urma prezentând anumite particularităţi care nu se întâlnesc în cazul transportului între localităţi: se desfăşoară exclusiv în condiţii de trafic urban; utilizează staţii de autobuz urbane; este permisă utilizarea mijloacelor de transport prevăzute cu locuri in picioare; utilizează un program (grafic) de transport specific, diferit de cel pentru transportul judeţean. Potrivit art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011, „accesul la piaţa transportului rutier contra cost de mărfuri şi persoane se face liber şi nediscriminatoriu, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, calitatea serviciilor de transport, interesul publicului călător şi siguranţa rutieră fiind prioritare“. 18. Se apreciază că, încă de la început, se impune a fi clarificată distincţia între transportul rutier de persoane în regim comercial, reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011, şi transportul rutier de persoane organizat ca serviciu public, reglementat de Regulamentul nr. 1.370/2007 şi de Legea nr. 92/2007 (distincţie evidenţiată de Avocatul Poporului, prima teză, pagina nr. 3). Regulamentul nr. 1.370/2007 stabileşte condiţiile în care autorităţile competente, atunci când impun sau contractează obligaţii de serviciu public, compensează operatorii de servicii publice pentru costurile suportate şi/sau acordă drepturi exclusive în schimbul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu public. Pentru respectarea Regulamentului nr. 1.370/2007, în cazul în care o autoritate competentă decide să acorde unui operator ales un drept exclusiv şi/sau o compensaţie de orice natură în schimbul îndeplinirii unor obligaţii de serviciu public, autoritatea respectivă face aceasta în cadrul unui contract de servicii publice, înţeles ca: „unul sau mai multe acte obligatorii din punct de vedere juridic şi care confirmă acordul încheiat între o autoritate competentă şi un operator de serviciu public cu scopul de a încredinţa respectivului operator de serviciu public gestionarea şi exploatarea serviciilor publice de transport de călători, sub rezerva unor obligaţii de serviciu public; în funcţie de dreptul statelor membre, contractul poate consta, de asemenea, într-o decizie adoptată de către autoritatea competentă sub forma unui act cu putere de lege sau a unor acte administrative speciale care cuprind condiţiile în care autoritatea competentă însăşi prestează serviciile sau încredinţează prestarea unor astfel de servicii unui operator intern.“ 19. Ca urmare a celor arătate, se precizează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 a avut, în esenţă, următoarele justificări, precizate în Nota de fundamentare: până în prezent, în fapt, transportul rutier judeţean nu a îndeplinit caracteristicile de serviciu public şi în consecinţă, judeţele nu deţin mijloace de transport şi nu au acordat compensaţii pentru obligaţii de serviciu public; lipsa prelungirii licenţelor de traseu pentru operatorii economici ar fi blocat deplasarea călătorilor în interiorul judeţelor care ar fi pus în pericol drepturile constituţionale privind nivelul de trai şi mobilitatea; potrivit Regulamentului nr. 1.370/2007 şi dispoziţiilor de la art. 4 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 92/2007, prin obligaţie de serviciu public se înţelege o cerinţă definită sau stabilită de autoritatea competentă pentru a asigura servicii publice de transport de călători de interes general, pe care un operator, dacă ar ţine seama de propriile sale interese comerciale, nu şi le-ar asuma sau nu şi le-ar asuma în aceeaşi măsură sau în aceleaşi condiţii fără a fi retribuit. Ca urmare, în practică se constată că transportul rutier judeţean de persoane nu îndeplineşte caracteristicile de serviciu public, întrucât operatorii economici, transportatori licenţiaţi, îşi asumă prestarea transportului de persoane în condiţii de piaţă, fără intervenţia autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale; includerea transportului rutier judeţean de persoane în sfera serviciilor publice atrage implicit acordarea de compensaţii de la bugetele locale ale judeţelor, cu impact negativ asupra cheltuielilor consiliilor judeţene. 20. Se menţionează, în acest sens, faptul că şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, prin Adresa nr. 188/19.06.2019, a apreciat că „ne menţinem punctul de vedere după cum urmează: I) regimul de operare al serviciului de transport judeţean de persoane urmează a avea caracterele unui serviciu comercial, dată fiind împrejurarea că până la 31 decembrie 2018, transportul rutier judeţean de persoane a avut caracteristicile unui transport în regim comercial.“ Acest punct de vedere este susţinut şi de unele consilii judeţene, de exemplu Consiliul Judeţean Brăila, prin Adresa nr. 1 1015/T/417/4.06.2019. Punctul de vedere potrivit căruia „transportul rutier judeţean de persoane a avut tot timpul caracteristicile unui transport în regim comercial“ se regăseşte şi în adresele nr. 7785/6.05.2019 a Consiliului Judeţean Gorj şi nr. 1 1034/5.06.2019 a Consiliului Judeţean Dolj. Adresele invocate sunt anexate punctului de vedere transmis. 21. Referitor la critica potrivit căreia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 este alterată voinţa Parlamentului, se menţionează că nu a fost afectată procedura constituţională, întrucât actul normativ a fost emis în baza art. 115 alin. (4) din Constituţie şi îşi urmează cursul dezbaterii în Parlamentul României, fiind transmis de către Secretariatul General al Guvernului la Senat prin Adresa nr. E.87/28.06.2019. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 este în lucru la comisiile permanente ale Senatului şi are termen de adoptare tacită de 30 de zile, care se calculează de la data de 28 iunie 2019. Termenul urmează să se împlinească după vacanţa parlamentară, la 22 zile de la reluarea activităţii Senatului. Ca urmare, Parlamentul se va pronunţa prin lege pentru aprobarea sau, după caz, respingerea ordonanţei de urgenţă. 22. Se mai arată că, potrivit art. 102 alin. (1) din Constituţie, Guvernul asigură realizarea politicii interne a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, acesta fiind investit tocmai de către Constituţie să adopte ordonanţe de urgenţă în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, astfel cum s-a procedat şi în cauză. Prin Legea nr. 328/2018 s-au instituit noi obligaţii în sarcina transportatorilor şi a consiliilor judeţene în privinţa transportului judeţean de persoane, fără ca emitentul acestei legi să indice sursele bugetare din care consiliile judeţene vor compensa transportatorii privaţi şi vor plăti noii angajaţii pentru aducerea la îndeplinire a prevederii legale. Ca urmare, intervenţia Guvernului era necesară, având în vedere faptul că până la adoptarea Legii nr. 328/2018 transportul judeţean a prezentat caracteristicile unui transport comercial, fiind efectuat de operatori privaţi, fără ca aceştia să fie compensaţi pentru obligaţiile de serviciu impuse şi fără aprobarea tarifelor, acestea fiind stabilite în funcţie de cerere şi ofertă. 23. De asemenea Legea nr. 328/2018 a intrat în vigoare la data de 31 decembrie 2018, consiliile judeţene fiind obligate ca într-o perioadă scurtă să publice în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunţul de intenţie de atribuire a contractelor, să întocmească cel târziu până la data de 1 aprilie 2019 noul program de transport şi să aplice o procedură nouă de atribuire, nu de atribuire a traseelor astfel cum a fost până la data de 31 decembrie 2018, ci de atribuire a contractelor, în baza prevederilor Legii nr. 98/2016 şi ale Legii nr. 99/2016. În luna decembrie 2018, atât transportatorii, cât şi consiliile judeţene au luat act că în perioada mai - decembrie 2019 trebuie să se pregătească pentru o nouă procedură în domeniul transportului judeţean de persoane. În această perioadă scurtă, autorităţile competente de reglementare trebuiau: să întocmească programul judeţean de transport; să stabilească modelul noului contract de delegare; să stabilească procedura cadru de atribuire conform Legii nr. 98/2016 şi Legii nr. 99/2016; să întocmească documentaţia de atribuire, să stabilească criteriile prin hotărâre a consiliului judeţean; să stabilească grila de punctaj, pe baza criteriilor de atribuire, prin hotărâre a consiliului judeţean; să atribuie contractele de delegare a gestiunii. În procedura de aplicare a acestor prevederi s-a constatat faptul că autorităţile competente nu au timp pentru punerea în aplicare a acestor noi prevederi, nu au prevăzut în buget sumele necesare pentru compensarea operatorilor privaţi şi nici personal care să se ocupe de punerea în aplicare a noilor prevederi, putând fi afectate negativ bugetele locale. 24. Prin urmare, Legea nr. 328/2018 nu a asigurat principiul previzibilităţii normelor juridice, întrucât acest principiu impune reglementarea relaţiilor sociale prin adoptarea de acte normative care să intre în vigoare după trecerea unei anumite perioade, astfel încât să permită oricărei persoane să poată recurge la consultanţă de specialitate şi să îşi poată adapta conduita la noile reglementări. Lipsa acestei exigenţe a normelor juridice a determinat o nesiguranţă a raporturilor juridice administrative, care ar fi putut avea drept consecinţă vătămarea destinatarilor actelor normative în drepturile şi interesele lor legitime (Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Rotaru împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 11 ianuarie 2001). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa, a ridicat, de asemenea, problema predictibilităţii normelor juridice la rang de principiu de drept administrativ, Curtea impunând în mod repetat instituţiilor europene obligaţia, din motive de securitate juridică, de a avertiza operatorii economici, de o manieră clară şi precisă, atunci când intenţionează să se îndepărteze de o anumită practică în anumite domenii de activitate, cu scopul ca destinatarii normelor juridice să nu resimtă şocul unei schimbări imprevizibile, care i-ar putea vătăma (ordonanţa preşedintelui Curţii, cauza C-l52/88 R, Sofrimport SARL împotriva Comisiei Comunităţilor Europene). Prin urmare, singura soluţie care se impunea era aceea ca Guvernul să intervină de urgenţă în acest domeniu. Mai mult, Legea nr. 328/2018 a abrogat normele de aplicare a Legii nr. 92/2007, fără a se specifica în acest act normativ faptul că vor fi emise alte norme de aplicare, ceea ce a dus la lipsa unor dispoziţii legale cu privire la autoritatea competentă să prelungească valabilitatea licenţelor de traseu, dat fiind faptul că A.R.R., care a eliberat înscrisurile a căror valabilitate este necesar să fie prelungită, nu mai avea competenţe în acest domeniu. 25. Prin urmare, au existat şi au fost prezentate suficiente motive pentru a justifica caracterul urgent al adoptării actului contestat, fiind respectate dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi ale art. 1 alin. (4) din Constituţie şi îndeplinite toate condiţiile legale de adoptare a ordonanţei de urgenţă, care a fost motivată în preambulul actului normativ. În plus, nici Constituţia şi nici alte acte normative în domeniu nu instituie o durată de la care pot fi emise ordonanţe de urgenţă care să modifice sau să completeze legile aprobate de Parlament. 26. Se mai arată că un alt argument în favoarea acordului Parlamentului pentru modificarea legislaţiei în materia transportului rutier de persoane îl constituie Legea nr. 128/2019 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, prin care Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a legii, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2019, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2019, să emită ordonanţe în domeniul transportului rutier de persoane (art. 1 pct. II. Administraţie publică şi dezvoltare regională, subpunctul 6). Or, intenţia Guvernului de reglementare a măsurilor din domeniul transportului rutier de persoane a fost constituită tocmai de soluţiile juridice cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019. Ca urmare, efectele juridice ar fi fost aceleaşi, chiar dacă nu s-ar fi promovat prin intermediul ordonanţei de urgenţă sau al ordonanţei, în baza Legii nr. 128/2019. 27. Se apreciază ca fiind eronată afirmaţia Avocatului Poporului potrivit căreia „eliminarea serviciilor de transport rutier de persoane, contra cost, din sfera serviciilor publice contravine voinţei legiuitorului primar care, în mod tradiţional, a considerat serviciile de transport de persoane ca fiind servicii publice“, întrucât, potrivit art. 3 pct. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011, transport rutier contra cost este definit ca fiind transportul rutier de mărfuri şi/sau persoane efectuat contra plată, prin încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii, respectiv în regim comercial. De asemenea, potrivit art. 4 pct. II subpunctul 2, transportul rutier de persoane este clasificat astfel: transport rutier prin servicii regulate; transport rutier prin servicii regulate speciale; transport rutier prin servicii ocazionale. Transportul rutier prin servicii regulate se realizează la nivel internaţional, la nivel interjudeţean, la nivel judeţean, la nivel local. Raportat la categoriile de transport rutier menţionate, numai transportul rutier de persoane contra cost la nivel local a fost considerat serviciu comunitar de utilităţi publice, şi nu tot transportul rutier de persoane. În acest sens, se argumentează cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „serviciile comunitare de utilităţi publice, denumite în continuare servicii de utilităţi publice, sunt definite ca totalitatea activităţilor reglementate prin prezenta lege şi prin legi speciale, care asigură satisfacerea nevoilor esenţiale de utilitate şi interes public general, cu caracter social ale colectivităţilor locale, cu privire la: [...] transportul public local de călători“. Ca urmare, legiuitorul, în mod tradiţional, a avut în vedere transportul public local (şi nu cel judeţean) de călători ca fiind inclus în sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice. 28. În concluzie, se apreciază că ordonanţa de urgenţă a Guvernului criticată nu a creat un efect invers reglementării dorite de Parlament, ci a reparat efectele negative ale unei legi asupra transportatorilor şi bugetelor judeţelor, lege ce nu putea fi pusă în aplicare în timp util şi care ignora situaţiile de la nivelul judeţelor şi din domeniul transportului judeţean. Astfel, Guvernul a intervenit prin această ordonanţă de urgenţă pentru a evita blocarea activităţii judeţelor, împrejurare şi efecte care nu au fost reţinute de titularul excepţiei de neconstituţionalitate, care nu ţine cont că, în continuare, transportul rutier judeţean de persoane se află sub controlul şi supravegherea consiliilor judeţene, acestea aprobând până şi tariful. 29. Cât priveşte cea de-a doua critică a Avocatului Poporului, se arată că faptul că transportul judeţean a fost scos din sfera serviciilor publice nu afectează în niciun fel drepturile şi interesele călătorilor, în fapt neschimbându-se nimic în acest domeniu, atribuţiile consiliilor judeţene în ceea ce priveşte controlul şi supravegherea operatorilor de transport care efectuează acest tip de transport fiind extinse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, prin introducerea în Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 a dispoziţiilor art. 8^1, potrivit cărora „(1) Consiliile judeţene au, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, calitatea de autorităţi competente judeţene şi obligaţia de a înfiinţa autorităţi judeţene de transport prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze, să verifice, să monitorizeze şi să controleze prestarea transportul rutier contracost de persoane prin servicii regulate, la nivel judeţean, desfăşurat între localităţile judeţului. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), consiliile judeţene au următoarele atribuţii: (...) o) aprobă tarifele propuse de către operatorii economici pentru serviciile de transport judeţean, astfel încât costurile de transport suportate de către utilizatori să aibă în vedere recuperarea integrală a costurilor de exploatare şi un profit rezonabil pentru operatorii de transport“. 30. Se apreciază ca fiind neîntemeiate susţinerile Avocatului Poporului potrivit cărora „prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 afectează misiunea socială a statului“, întrucât prin aprobarea acestui act nu se abrogă dispoziţii din actele normative care prevăd susţinerea elevilor şi studenţilor (Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare), a persoanelor cu handicap grav şi accentuat (Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap) şi a persoanelor care beneficiază de asistenţă socială (Legea asistenţei sociale nr. 292/2011). De asemenea, din bugetele judeţelor nu au fost asigurate sume pentru reducerea acordată elevilor potrivit Legii nr. 1/2011, acestea fiind asigurate din bugetul Ministerului Educaţiei. Pentru situaţia în care operatorii de transport nu sunt interesaţi de un anumit traseu, din motive de rentabilitate, consiliul judeţean sau, după caz, autorităţile administraţiei publice locale responsabile au posibilitatea de a înfiinţa asociaţii de dezvoltare comunitară cu scopul organizării serviciului public de transport, potrivit art. 17 din Legea nr. 92/2007. Protecţia socială este asigurată prin dispoziţia instituită la art. 8^1 alin. (2) lit. o) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, mai sus citată, introdusă la cererea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, prin Adresa nr. 156 din 2 aprilie 2019, fiind justificată astfel: „reglementarea transportului judeţean rutier de călători ca fiind o sumă de activităţi prestate în regim comercial trebuie circumscrisă interesului public, sens în care propunem introducerea posibilităţii autorităţii publice judeţene să stabilească tarife maximale în funcţie de specificul traseelor ce urmează a fi atribuite conform legii, astfel încât atât interesul public, cât şi interesul operatorilor economici să fie acoperit, fără a deveni excesiv.“ 31. Cu referire la dispoziţiile art. 135 din Constituţie, se arată că menţinerea prevederilor privind susţinerea financiară a unor categorii de persoane în afara contractului de servicii publice este permisă de art. 3 alin. (3) din Regulamentul nr. 1.370/2007. În privinţa drepturilor prevăzute la art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, se arată că în mod greşit se susţine faptul că prin eliminarea obligaţiei de serviciu public toţi elevii din România vor fi nevoiţi să achite integral preţul abonamentelor de transport, atât timp cât legislaţia nu prevede expres faptul că tariful maxim este obligatoriu doar în cazul transportului local, ci se referă doar la elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, neexistând vreo referire la tipul de transport efectuat. Astfel, intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 nu produce efecte asupra drepturilor elevilor prevăzute la art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, operatorii de transport fiind obligaţi în continuare să aplice tarifele maximale prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 863/2016. 32. În privinţa susţinerilor conform cărora transportul judeţean nu va mai reprezenta un serviciu public, fiind efectuat în regim de concurenţă, fără implicarea statului, se reiterează faptul că statul, prin consiliile judeţene, va fi implicat în continuare, având atribuţii în ceea ce priveşte stabilirea tarifului, dar şi în ceea ce priveşte controlul operatorilor de transport. Referitor la susţinerile titularului excepţiei de neconstituţionalitate vizând situaţii în practică în care operatorul comercial nu doreşte să-şi asume operarea anumitor rute din motive de rentabilitate, se menţionează faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 se referă la cursele regulate, iar nu la cele regulate speciale. Conform definiţiei din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, cursele regulate speciale sunt acele curse care asigură transportul unor categorii precizate de persoane, cu excluderea altor persoane. Astfel, situaţia elevilor/studenţilor navetişti nu poate fi pusă doar în sarcina transportatorilor privaţi, instituţiile de învăţământ având şi ele obligaţia de a încheia contracte pentru transportul elevilor/studenţilor spre şi dinspre instituţiile de învăţământ. De asemenea, este de notorietate faptul că studenţii, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern tot anul, în baza prevederilor Legii nr. 95/2018. Se reiterează, în acest sens, posibilitatea legală conferită autorităţilor publice locale de a constitui asociaţii de dezvoltare intercomunitară, conform Legii nr. 92/2007, atunci când acestea constată existenţa unui interes public pentru traseele ce nu prezintă interes comercial pentru operatorii privaţi. 33. În concluzie, se apreciază că „Avocatul Poporului nu poate invoca nerespectarea prevederilor art. 47 alin. (1) din Constituţia României, deoarece protecţia socială a călătorilor este asigurată în domeniul transportului rutier de persoane la nivel judeţean, operatorii de transport ce efectuează acest tip de transport fiind obligaţi în continuare să transporte persoanele ce beneficiază de facilităţi de transport conform legii, Guvernul asigurându-se de acest aspect la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019“. 34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 35. În baza art. 47 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale s-a solicitat punctul de vedere al Ministerului Transporturilor cu privire la actul normativ criticat, cu precizarea regimului juridic aplicabil transportului judeţean de persoane în dinamica actelor normative invocate de Avocatul Poporului, precum şi a oricăror alte informaţii pe care le consideră relevante. Ministerul Transporturilor a transmis răspunsul său cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.182 din 20 septembrie 2019, cu referire la calitatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de iniţiator al actului normativ criticat, sens în care ataşează punctul de vedere al acestei din urmă instituţii. În esenţă, aspectele evidenţiate în punctul de vedere formulat sunt cuprinse şi în punctul de vedere al Guvernului, ataşat la dosar. 36. De asemenea, la dosarul cauzei a fost ataşat Memoriul Amicus Curiae transmis de Asociaţia Elevilor din Constanţa, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 7.932 din 15 octombrie 2019, precum şi Memoriul Amicus Curiae transmis de Societatea Academică Română, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 9.120 din 25 noiembrie 2019, prin care se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Avocatul Poporului, astfel cum a fost formulată. CURTEA, examinând actul de sesizare, susţinerile şi concluziile scrise ale autorului excepţiei, concluziile procurorului, raportul judecătorului-raportor, punctele de vedere al Guvernului şi autorităţilor cărora li s-au solicitat informaţii, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 37. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 38. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 28 iunie 2019. 39. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cuprinse în art. 1 alin. (3) şi alin. (4), potrivit cărora „(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale“, în art. 47 - Nivelul de trai şi în art. 61 alin. (1) conform cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. 40. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va analiza, mai întâi, aspectele calificate în sesizare ca fiind de neconstituţionalitate extrinsecă, urmând ca apoi să se pronunţe asupra susţinerilor vizând neconstituţionalitatea intrinsecă a actului normativ criticat. 41. Sub aspectul neconstituţionalităţii extrinseci se susţine, în esenţă, că adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate încalcă dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie privind rolul Parlamentului, precum şi principiul separaţiei puterilor consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituţie, texte constituţionale care stabilesc interdicţia alterării sau contracarării voinţei exprimate de către Parlament prin adoptarea unei legi, sens în care se invocă jurisprudenţă a Curţii Constituţionale. În opinia Avocatului Poporului, eliminarea serviciilor de transport rutier de persoane, contra cost, din sfera serviciilor publice contravine voinţei legiuitorului primar care, în mod tradiţional, a considerat serviciile de transport de persoane, contra cost, ca fiind servicii publice. 42. În ceea ce priveşte jurisprudenţa invocată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, a statuat că „ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public“. Constatând că în acea speţă adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă criticate a fost neconstituţională, întrucât „nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptată de Parlament“, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate. Considerentele Deciziei nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 au fost preluate în mai multe decizii, respectiv în Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009, Decizia nr. 984 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 4 august 2009, ori Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009. Prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, Curtea a stabilit că argumentele referitoare la interdicţia Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă care împiedică o lege adoptată de Parlament să îşi producă efectele nu au vizat şi dreptul puterii executive de a reglementa cu privire la drepturi care nu au o consacrare constituţională. Astfel, Curtea a apreciat ca fiind lipsită de temei critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu prevederile art. 1 alin. (4), ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului şi ale art. 102 referitor la rolul şi structura Guvernului (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 154 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 6 august 2018, paragraful 23). 43. Curtea constată că în jurisprudenţa menţionată, invocată în parte şi în prezenta excepţie de neconstituţionalitate, a analizat îndeplinirea condiţiei de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului constând în interdicţia contracarării voinţei Parlamentului, în corelaţie cu exigenţele expres prevăzute de art. 115 din Constituţie pentru emiterea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. Neîndeplinirea condiţiei menţionate a fost constatată acolo unde au fost demonstrate motivarea deficitară sub aspectul urgenţei şi situaţiei extraordinare şi, respectiv, afectarea unor drepturi fundamentale. Neîntrunirea condiţiilor impuse de normele exprese ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie a condus la concluzia firească potrivit căreia acţiunea legislativă a Guvernului este de natură să încalce rolul Parlamentului stabilit de art. 61 din Constituţie, relevându-se ca o pură acţiune de contracarare a voinţei autorităţii legiuitoare. În măsura în care sunt însă întrunite exigenţele delegării legislative expres prevăzute de art. 115 din Constituţie, nu se poate reţine neconstituţionalitatea actului adoptat de Guvern pe motiv de „contracarare“ a voinţei Parlamentului. În mod inevitabil, în situaţii extraordinare care reclamă adoptarea de măsuri urgente, actul adoptat de Guvern poate modifica sau abroga, după caz, legi adoptate de Parlament, ceea ce poate implica, în sine, o soluţie legislativă diferită de cea adoptată anterior de Parlament. 44. Acceptarea interpretării contrare, în sensul că nicio ordonanţă de urgenţă nu ar putea schimba ce a decis Parlamentul printr-o lege, ar lipsi, practic, de conţinut delegarea legislativă, transformând-o într-un act exclusiv de aplicare a legii, ceea ce contravine literei şi spiritului Constituţiei. Sub acest aspect, caracterizând cele două tipuri de acte normative, Curtea a statuat că „în ceea ce priveşte conceptul de «lege» (...) acesta are mai multe înţelesuri în funcţie de distincţia ce operează între criteriul formal sau organic şi cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorităţii legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte şi prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conform cărora «Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării», cu prevederile art. 76, 77 şi 78, potrivit cărora legea adoptată de Parlament este supusă promulgării de către Preşedintele României şi intră în vigoare la 3 zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în conţinutul său nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conţinutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relaţiilor sociale reglementate. În ceea ce priveşte ordonanţele Guvernului, (...) elaborând astfel de acte normative, organul administrativ exercită o competenţă prin atribuire care, prin natura ei, intră în sfera de competenţă legislativă a Parlamentului. Prin urmare, ordonanţa nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material. În consecinţă, întrucât un act juridic normativ, în general, se defineşte atât prin formă, cât şi prin conţinut, legea în sens larg, deci cuprinzând şi actele asimilate, este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material (...) Ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, sub aspect material, conţin norme de reglementare primară, având o forţă juridică asimilată cu a legii.“ (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 62 şi 63) 45. Spre deosebire de situaţia invocată în motivarea sesizării, criticile dezvoltate în prezenta cauză nu vizează o insuficienţă a motivării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 din perspectiva art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, în esenţă, aspecte de oportunitate a soluţiei legislative adoptate de Guvern. Se afirmă că această autoritate urmăreşte să nu aplice noile reglementări privind serviciul public şi finanţarea adecvată a acestuia şi că transporturile rutiere de persoane sunt şi trebuie să rămână în continuare servicii publice, până când Parlamentul îşi va asuma responsabilitatea unei asemenea schimbări de paradigmă în ceea ce priveşte obligaţia statului de a asigura transportul rutier de persoane, organizat ca serviciu public. Or, aspectele de pură oportunitate a soluţiei legislative identificate de Guvern în actul normativ criticat, distinct de o analiză fundamentată a motivelor care configurează urgenţa şi situaţia extraordinară ce impun intervenţia sa, în condiţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, nu pot face obiectul analizei Curţii. Examinarea aspectelor de pură oportunitate, în sensul identificării acelei soluţii legislative care este mai adecvată din perspectiva scopului reglementării, revine Parlamentului, care poate aproba sau respinge ordonanţa de urgenţă. 46. În acest sens, legiuitorul constituant a prevăzut drept condiţie cumulativă pentru intrarea în vigoare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, alături de publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, depunerea acestora spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată, precum şi obligaţia convocării Camerelor (dacă nu se află în sesiune) în 5 zile de la depunere sau de la trimitere [art. 115 alin. (5) din Constituţie], oferind astfel posibilitatea Parlamentului să intervină cu celeritate, fie pentru aprobarea, fie pentru respingerea actelor Guvernului, după caz. Parlamentul nu poate acoperi neconstituţionalitatea unei ordonanţe de urgenţă, dar nici nu este obligat să aprobe o ordonanţă de urgenţă, chiar dacă aceasta respectă dispoziţiile constituţionale. Pot exista în practică situaţii în care Parlamentul să aprecieze că s-ar impune o altă soluţie legislativă decât cea adoptată de Guvern pentru a răspunde unei situaţii extraordinare sau de urgenţă. Altfel spus, verificarea şi aprobarea Parlamentului vizează îndeplinirea atât a condiţiilor de constituţionalitate, cât şi de oportunitate a ordonanţei de urgenţă a Guvernului, iar în privinţa acestora din urmă Curtea Constituţională nu are competenţa de a se pronunţa, întrucât ţin de aprecierea exclusivă a Parlamentului. 47. Faţă de aceste considerente, Curtea constată că aspectele de neconstituţionalitate extrinsecă, astfel cum au fost motivate în cauză, excedează competenţei sale, excepţia fiind, din această perspectivă, inadmisibilă. 48. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că autorul excepţiei invocă principiul statului social şi o pretinsă abdicare de la exigenţele pe care acesta le impune, precum şi dispoziţiile constituţionale referitoare la nivelul de trai, sens în care indică o serie de facilităţi acordate prin alte acte normative, fără a preciza însă dispoziţiile care ar abroga facilităţile menţionate. 49. Curtea observă că aceste critici sunt, mai degrabă, consideraţii generale, deziderate cu privire la ideea de stat social şi nivelul de trai decent al populaţiei, nefiind motivate în sensul evidenţierii, în concret, a elementelor de neconstituţionalitate. Analiza pe fond a criticilor menţionate ar presupune o punere în balanţă de către Curtea Constituţională a avantajelor/ dezavantajelor pe care le-ar presupune o încadrare sau alta a transportului rutier judeţean de persoane, însă în cauză lipsesc elementele pentru realizarea examenului de constituţionalitate din această perspectivă. Aşa cum rezultă din susţinerile cuprinse în excepţia de neconstituţionalitate, precum şi din cercetarea succesiunii actelor normative la care aceasta se referă, nici măcar autorităţile publice implicate, Parlament şi, respectiv, Guvern, nu par să cunoască în mod exact, cel puţin la nivel de costuri pentru bugetele locale, cu reflectarea în mod corespunzător asupra utilizatorilor, ce înseamnă aceste încadrări. 50. Cu referire la conceptul de „nivel de trai decent“, există o consistentă jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în materie, în sensul că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. Câtă vreme Avocatul Poporului susţine că prin actul criticat este afectat nivelul de trai decent şi că ar fi fost mai bună opţiunea pentru organizarea serviciului în discuţie ca serviciu public, ar fi trebuit să motiveze această susţinere. Or, exprimarea unor simple deziderate, deşi general valabile şi de necontestat, fără o clară concretizare a consecinţelor încadrării diferite a transportului rutier judeţean de persoane din punctul de vedere al utilizatorilor, nu este de natură să substituie motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. 51. Faţă de aceste considerente, Curtea constată că susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea intrinsecă a actului normativ nu au fost motivate, excepţia fiind, şi din această perspectivă, inadmisibilă. 52. Curtea reţine, însă, că sesizarea formulată este de natură să atragă atenţia asupra unei probleme importante pentru comunităţile locale şi pentru societate în general. Fără îndoială că ansamblul de reglementări care s-au succedat în domeniu, neclare, contradictorii, fără o precisă fundamentare, acţiunile sau lipsa de acţiune a autorităţilor cu competenţe în materie, situaţia neclară la nivel local în privinţa interpretării şi aplicării cadrului legal de referinţă impun o analiză, dar aceasta excedează, astfel cum s-a arătat, celei de constituţionalitate. Problema ridicată de Avocatul Poporului pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este de competenţa autorităţilor centrale şi locale, precum şi a legiuitorului învestit cu aprobarea ordonanţei de urgenţă criticate (a se vedea, mutatis mutandis, cu referire la forţa juridică a considerentele deciziilor de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate ca inadmisibile, deciziile nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 6 iunie 2017). Curtea observă, în acest sens, că Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 a fost adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, cu modificări şi completări. Ca urmare, Senatul şi-a însuşit soluţia legislativă a Guvernului (cu modificări), iar în prezent legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă contestate se află în Camera Deputaţilor, fiind retrimisă pentru raport la Comisiile de specialitate competente. 53. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
