Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului din România şi de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, ambele cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 6.123/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.075D/2016. 2. La apelul nominal, pentru autoarea excepţiei Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, răspunde Nicuşor Daniel Dan, în calitate de vicepreşedinte. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, care solicită admiterea acesteia. Astfel, susţine că dispoziţiile art. 426 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu se poate face contestaţie în anulare în cazul în care instanţa nu s-a pronunţat, prin hotărâre definitivă, asupra uneia din fapte. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul la un proces echitabil presupune şi motivarea hotărârilor judecătoreşti. Arată că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, garanţiile referitoare la procesul echitabil sunt aplicabile şi în procedura plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Totodată, menţionează că, printre cazurile de contestaţie în anulare reglementate de dispoziţiile art. 503 din Codul de procedură civilă, se numără şi omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unuia dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, astfel, că plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, reglementată de dispoziţiile art. 340-341 din Codul de procedură penală, este o procedură atipică, prin care se pronunţă o hotărâre definitivă care nu dispune cu privire la vinovăţia unei persoane. Nici Constituţia şi nici Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză şi, cu atât mai puţin, a căilor extraordinare de atac. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340-341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 19 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.123/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului din România şi de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, ambele cu sediul în Bucureşti, cu ocazia soluţionării unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în procedura plângerii împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 426 din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, deoarece situaţia în care o hotărâre judecătorească nu este motivată nu este acoperită de instituţia contestaţiei în anulare. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 aprilie 2005, pronunţată în Cauza Albina împotriva României, paragraful 30). 7. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale menţionate de autoarele excepţiei. Arată, astfel, că legiuitorul are competenţa de a restrânge sfera de aplicare a anumitor instituţii, un exemplu, în acest sens, fiind enumerarea limitativă a cazurilor de contestaţie în anulare. Consideră că inexistenţa temeiului de contestaţie în anulare invocat de autoarele excepţiei nu aduce atingere liberului acces la justiţie, părţile interesate având posibilitatea de a-şi valorifica drepturile în cadrul legal existent. 8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 din Codul de procedură penală este inadmisibilă. În acest sens arată că autoarele excepţiei nu critică ceea ce legea prevede drept cazuri de contestaţie în anulare, ci ceea ce legea nu prevede, tinzând, prin acest mijloc procesual, la completarea dispoziţiilor art. 426 din Codul de procedură penală cu un nou caz de contestaţie în anulare. Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. De asemenea, arată că excepţia apare ca fiind inadmisibilă şi în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive ce vizează fondul cauzei penale. Or, câtă vreme, în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 340 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea soluţiilor de neurmărire/ netrimitere în judecată, iar nu fondul cauzei penale, este evident că încheierea definitivă pronunţată în această procedură nu poate face obiectul unei contestaţii în anulare. Aşadar, întrucât contestaţia în anulare este inadmisibilă în această materie, indiferent de cazul invocat (chiar dintre cele reglementate, în prezent, de dispoziţiile art. 426 din Codul de procedură penală), rezultă că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 din Codul de procedură penală, modificate prin art. 102 pct. 262 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că, în cauză, a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 426 din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra acestor dispoziţii de lege în redactarea anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă“. 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarele excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind tratatele ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 426 din Codul de procedură penală - privind cazurile de contestaţie în anulare - sunt criticate, deoarece, între acestea, nu se regăseşte şi situaţia în care o hotărâre judecătorească nu este motivată, autoarele excepţiei tinzând, astfel, la completarea textului de lege menţionat cu un nou caz de contestaţie în anulare. 15. Curtea observă că excepţia a fost ridicată cu ocazia soluţionării unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în procedura plângerii împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată. Totodată, Curtea reţine că respectiva cale extraordinară de atac - contestaţia în anulare - se poate exercita numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive prin care se soluţionează fondul cauzei penale, fiind inadmisibilă în materia plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, indiferent de cazul invocat. 16. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este, la rândul ei, inadmisibilă, pentru lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei. Astfel, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. În acest sens, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că o atare excepţie de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluţionarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014, Decizia nr. 254 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iulie 2016, paragraful 18, şi Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 31 august 2016, paragraful 22). 17. Aşadar, ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului din România şi de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, ambele cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 6.123/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
