Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Liviu Jîtea în Dosarul nr. 880/44/2017 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019 şi au fost consemnate în încheierea de la acel termen, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 396 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 noiembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Decizia penală nr. 1.173 din 6 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 880/44/2017, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Mircea Liviu Jîtea în soluţionarea apelului formulat împotriva Încheierii din 16 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 6.413/121/2013, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor precitate. Autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unui concurs de infracţiuni (iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup), actul de sesizare întemeindu-se pe declaraţiile martorului cu identitate protejată Constantinescu Dragoş, audiat, la data de 11 februarie 2013, în condiţiile art. 86^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1969. Cererea formulată de inculpat, autor al excepţiei, de încetare a măsurilor de protecţie, a fost respinsă, instanţa menţinând aceste măsuri pe considerentul că subzistă împrejurările avute în vedere de procuror la luarea lor. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că păstrarea în condiţii de confidenţialitate a ordonanţei reglementate la art. 126 alin. (4) din Codul de procedură penală restrânge nejustificat, în mod total şi nediferenţiat, dreptul inculpatului de a lua cunoştinţă de conţinutul acestei ordonanţe şi de a contesta legalitatea şi temeinicia acesteia. Se arată că textul criticat ignoră faptul că, potrivit alin. (1) al aceluiaşi art. 126, procurorul poate dispune luarea uneia sau mai multora dintre măsurile enumerate acolo; or, dacă procurorul dispune doar măsura prevăzută la art. 126 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, împiedicarea inculpatului de a lua cunoştinţă de conţinutul ordonanţei este lipsită de raţiune. Pe de altă parte, se arată că acordarea statutului de martor ameninţat şi luarea măsurilor de protecţie nu pot fi soluţii arbitrare, ci fundamentate strict pe dispoziţiile art. 125 din acelaşi cod. Se mai susţine că toate actele de urmărire penală şi măsurile luate de procuror pot fi atacate cu plângere, conform art. 336 din Codul de procedură penală, drept care nu poate fi exercitat de inculpat, de vreme ce acesta nu cunoaşte conţinutul ordonanţei. Se arată că, pentru aceleaşi motive, inculpatul nu poate formula cereri şi excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia ordonanţei, conform art. 342 din Codul de procedură penală referitor la procedura în camera preliminară. Pentru toate aceste motive, se susţine încălcarea prin textul criticat a accesului liber la justiţie. Se susţine totodată că, dacă într-o cauză penală este acordat în mod nejustificat statutul de martor ameninţat ori s-a dispus în mod nejustificat audierea martorului, în lipsa acestuia, prin intermediul mijloacelor audio şi video de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate, iar inculpatul nu poate cunoaşte conţinutul ordonanţei de dispunere a acestor măsuri, pentru a putea contesta măsurile astfel dispuse, acestuia îi sunt încălcate dreptul la un proces echitabil, sub aspectul principiului egalităţii armelor, şi dreptul la apărare. Se mai arată că prevederile art. 126 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate. Se arată că prevederile legale criticate nu specifică dacă procurorul efectuează verificările prevăzute la art. 126 alin. (5) supus analizei doar din oficiu sau şi la cerere. Se mai susţine că omisiunea stabilirii unei limite obiective a intervalului de timp la care procurorul este obligat să verifice dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie lasă câmp liber arbitrariului judiciar. Cu alte cuvinte, se arată că termenul „rezonabil“ folosit de legiuitor conferă procurorului un drept discreţionar de a face verificările de rigoare, aspect ce contravine şi dreptului la un proces echitabil. De asemenea se arată că din textul criticat nu reiese în mod clar dacă procurorul emite dispoziţie motivată doar când dispune încetarea măsurilor de protecţie sau şi atunci când le menţine. Totodată, se susţine că textul criticat nu menţionează dacă şi ordonanţa emisă în temeiul art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală are caracterul confidenţial prevăzut la alin. (4) al aceluiaşi articol. De asemenea, referitor la art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, se arată că acesta este echivoc sub mai multe aspecte. Se susţine că art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală a generat o practică judiciară neunitară, prin faptul că nu stabileşte organul judiciar competent să se pronunţe asupra măsurilor de protecţie în faza judecăţii, condiţii în care unele instanţe apreciază că acestea sunt de competenţa lor, iar altele că sunt de competenţa procurorului. De asemenea se arată că textul criticat nu prevede dacă verificările reglementate sunt periodice şi nici intervalul de timp la care acestea se efectuează. Totodată, se susţine că din prevederile legale criticate nu rezultă actul prin care se pronunţă organul competent şi nici regimul acestuia sub aspectul confidenţialităţii şi al cenzurii pe calea controlului judiciar. În fine, se mai arată că textul criticat reglementează doar soluţia menţinerii măsurilor de protecţie în faza judecăţii, nu şi încetarea acestora. Este subliniat faptul că toate acestea nu sunt simple critici de redactare defectuoasă a dispoziţiilor art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală sau referitoare la semnalarea unor lacune legislative, ci veritabile critici de neconstituţionalitate. 5. Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. În acest sens reţine că, deşi art. 127 din Codul de procedură penală nu cuprinde măsuri asemănătoare celor de la art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală, totuşi, în art. 128 din Codul de procedură penală se reglementează procedura acordării statutului de martor protejat în cursul judecăţii cauzei. Reţine că, deşi măsura acordării statutului de martor protejat a fost preluată de la urmărirea penală, dispoziţiile art. 127-128 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător. Consideră că existenţa „martorului protejat“ nu contravine dreptului de acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece există infracţiuni care datorită specificului lor nu pot fi probate de acuzare decât cu ajutorul unor martori, care sunt de acord să dea declaraţii şi să ajute la aflarea adevărului cu condiţia ca statul să le garanteze protecţia identităţii reale, viaţa şi integritatea corporală a lor şi a familiilor lor. Reţine că, în cauză, declaraţia martorului cu identitate protejată nu este singura probă din dosar, existând şi alte probe, considerate „convenţionale“, cum ar fi declaraţii ale inculpaţilor, declaraţii ale martorilor cu identitate protejată etc. Totodată, reţine că, datorită influenţei deosebite şi puterii financiare de care dispune inculpatul Jîtea Mircea Liviu pe raza judeţului Vrancea, autorităţile judiciare locale nu reacţionau în niciun fel la infracţiunile comise de către acesta. A fost necesară intervenţia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi şi folosirea, printre altele, a unui martor protejat, pentru a destructura o vastă reţea infracţională specializată în evaziune fiscală şi contrabandă cu alcool etilic. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 7. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 126 alin. (4)-(6) şi ale art. 127 din Codul de procedură penală sunt constituţionale prin raportare la art. 21 alin. (3) din Constituţie, iar dispoziţiile art. 126 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală. În acest sens reţine că textele de lege criticate reglementează situaţiile în care se impune cu prioritate apărarea unor valori şi drepturi fundamentale, şi anume viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia, în cazurile în care există o suspiciune rezonabilă că una dintre valorile enumerate ar putea fi pusă în pericol. În aceste situaţii, legea procesuală penală prevede că „adresa reală sau datele sale de identitate“ nu sunt cuprinse în declaraţia martorului [art. 126 alin. (3) din acelaşi cod]. Constată, de asemenea, că lipsa publicităţii acestor date personale nu este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil, inculpatului nefiindu-i limitat accesul la garanţiile specifice procesului penal. Art. 129 alin. (3) din Codul de procedură penală stipulează în mod expres dreptul subiecţilor procesuali principali, al părţilor şi al avocaţilor acestora de a adresa întrebări martorului protejat audiat. Are în vedere, în acest sens, că reglementarea dreptului de a face plângere împotriva ordonanţei prin care s-a acordat statutul de martor ameninţat şi au fost aplicate măsurile de protecţie ar conduce la încălcarea caracterului confidenţial al acesteia şi, prin urmare, la lipsirea de eficienţă a măsurii dispuse. Pe de altă parte, reţine că dreptul la apărare al părţii este respectat, prin asigurarea, potrivit art. 129 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, a posibilităţii adresării de întrebări martorului audiat prin intermediul mijloacelor audio-video, oferindu-se garanţiile corespunzătoare pentru a contrabalansa problemele cauzate apărării prin limitarea drepturilor acesteia. Totodată, măsurile de protecţie se conformează unor reguli stricte privind consemnarea declaraţiilor martorului, semnarea acestora, aducerea la cunoştinţa organelor judiciare şi verificarea lor. De asemenea, după dispariţia pericolului care a determinat luarea acestor măsuri, documentele privind identitatea reală a martorului sunt introduse în dosarul penal. Ca urmare, apreciază că normele legale criticate nu aduc atingere dreptului la apărare, respectiv dreptului la un proces echitabil, în substanţa lor, acestea fiind restrânse, în limitele stabilite de art. 53 din Constituţie, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, şi anume dreptul la viaţă, la integritate corporală, libertatea individuală, dreptul de proprietate şi dreptul la muncă al martorului ori al unui membru de familie al acestuia. Mai mult, legea procesual penală include elementele procesuale necesare pentru echilibrarea măsurilor reglementate prin normele criticate. 8. Cu toate acestea, Avocatul Poporului consideră că motivele de neconstituţionalitate dezvoltate în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pot fi reţinute prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie referitoare la previzibilitatea legii, respectiv la principiul independenţei justiţiei. Astfel, criticile autorului excepţiei sunt fondate în ceea ce priveşte lipsa reglementării termenului în care procurorul sau instanţa de judecată verifică menţinerea condiţiilor care au determinat luarea măsurilor de protecţie. De asemenea reţine că, din modul de redactare a art. 126 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală, se poate deduce că, în cursul judecăţii, procurorul este acela care verifică dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie, menţine sau, după caz, dispune încetarea acestora. Prin urmare, apreciază că norma analizată, prin reglementarea competenţei procurorului de a dispune în cursul judecăţii, aşadar, ulterior desesizării prin emiterea rechizitoriului, asupra unor măsuri procesuale luate în cursul urmăririi penale, încalcă atât principiul constituţional al independenţei justiţiei, cât şi principiul separării funcţiilor judiciare, reglementat de art. 3 din Codul de procedură penală. Arătă că, în faza procesuală a judecăţii, instanţa are competenţa exclusivă de a decide asupra menţinerii sau încetării măsurilor procesuale dispuse anterior. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 126 alin. (4)-(6) şi ale art. 127 din Codul de procedură penală. Având în vedere atât motivele de neconstituţionalitate dezvoltate de autor prin notele scrise aflate la dosar, cât şi susţinerile apărătorului autorului excepţiei din şedinţa de dezbateri din data de 17 octombrie 2019, consemnate în încheierea de la acel termen, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „(4) Procurorul dispune acordarea statutului de martor ameninţat şi aplicarea măsurilor de protecţie prin ordonanţă motivată, care se păstrează în condiţii de confidenţialitate. (5) Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie, iar în caz contrar dispune, prin ordonanţă motivată, încetarea acestora. (6) Măsurile prevăzute la alin. (1) se menţin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat.“ 12. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea atât a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 11 alin. (1)-(2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi ale art. 131 alin. (1) referitoare la rolul Ministerului Public, cât şi a dispoziţiilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea reglementează cu privire la dispunerea măsurilor de protecţie a martorului ameninţat în cursul urmăririi penale. 14. Curtea observă că, în cauza penală în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prin Ordonanţa din 11 februarie 2013, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi a admis, în temeiul art. 86^1 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, cererea formulată de martor în Dosarul nr. 252/D/P/2012 şi a stabilit identitatea nereală sub care martorul va participa la procesul penal. Totodată, capetele de acuzare împotriva inculpaţilor, inclusiv împotriva autorului excepţiei de neconstituţionalitate, au fost formulate prin Rechizitoriul emis la data de 28 august 2013 de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi în Dosarul nr. 218/D/P/0211, iar cauza penală a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 29 august 2013, dată la care era în vigoare Codul de procedură penală din 1968. 15. În aceste condiţii, Curtea constată că, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, întreaga urmărire penală s-a desfăşurat sub Codul de procedură penală din 1968, dându-se eficienţă dispoziţiilor legii procesual penale în vigoare la acea dată, referitoare la protecţia datelor de identificare a martorului, iar nu prevederilor supuse examinării instanţei de control constituţional în prezentul dosar. Cu alte cuvinte, Curtea constată că dispoziţiile art. 126 alin. (4) şi (5) din noul Cod de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). 16. Totodată, din perspectiva legăturii cu cauza a dispoziţiilor criticate, raportat la susţinerile apărătorului autorului excepţiei, formulate la termenul din 17 octombrie 2019, Curtea reţine că, în prezentul dosar, nu mai prezintă relevanţă faptul că cererea inculpaţilor de trimitere a cauzei penale în camera preliminară a fost respinsă prin Încheierea din 27 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Galaţi - Secţia penală, în Dosarul nr. 6.413/121/2013, motivat de faptul că cercetarea judecătorească a început în momentul verificării regularităţii actului de sesizare, anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală. Parcurgerea camerei preliminare ar fi avut relevanţă din perspectiva celor reţinute în Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, paragraful 12, în care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 126 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală vizează dispunerea măsurilor de protecţie a martorilor în etapa urmăririi penale, iar contestarea acestora este posibilă în etapa camerei preliminare, în cursul căreia este necesar a fi formulată şi excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Or, astfel cum Curtea a constatat în paragraful 15 al prezentei decizii, normele art. 126 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală în vigoare, deşi de imediată aplicare, nu au legătură cu cauza penală în care a fost ridicată prezenta excepţie, în condiţiile în care urmărirea penală în Dosarul nr. 252/D/P/2012 s-a încheiat anterior intrării în vigoare a noii legi procesual penale. 17. Prin urmare, având în vedere cele reţinute anterior, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, fiind analizate critici identice celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, precitată, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate constatând că dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut, în considerentele deciziei precitate, paragrafele 26 şi 32, că normele procesual penale criticate nu stabilesc, în mod expres, organul judiciar care are competenţa de a se pronunţa cu privire la măsurile de protecţie dispuse conform alin. (1) al aceluiaşi articol, actul şi modalitatea în care este exercitată competenţa anterior menţionată, în ipoteza în care măsurile de protecţie astfel luate se menţin după momentul începerii judecăţii, astfel încât dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, prin faptul că sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate - contravenind prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi încalcă dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este prevăzut la art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi la art. 6 din Convenţie. 19. Curtea a reţinut că administrarea probei cu martori în procesul penal, în condiţiile instituirii în ceea ce îi priveşte a unor măsuri dintre cele prevăzute la art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, reprezintă o excepţie de la regulile generale referitoare la audierea martorilor, excepţie ce determină obţinerea unor declaraţii cu o valoare probantă restrânsă, a căror utilizare în procesul penal trebuie făcută conform art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pentru acest motiv, Curtea a constatat că se impune ca această excepţie să fie în mod expres reglementată, atât sub aspectul organelor judiciare competente să dispună, să verifice sau să constate încetarea măsurilor de protecţie a martorilor, cât şi sub cel al procedurii corespunzătoare exercitării acestor atribuţii, în toate etapele procesului penal, în scopul respectării exigenţelor constituţionale referitoare la claritatea, precizia şi previzibilitatea legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, şi al asigurării dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie (paragraful 25). 20. Totodată, Curtea a reţinut că, prin raportare la exigenţele art. 21 alin. (3) coroborat cu art. 24 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, care prevăd menţinerea în cursul judecăţii a măsurilor de protecţie dispuse de procuror în cursul urmăririi penale, reglementează, de fapt, menţinerea, în etapa judecăţii, a unei restrângeri excepţionale a exercitării dreptului la apărare al inculpatului, fără a menţiona procedura prin care poate fi verificată necesitatea menţinerii acestor măsuri, condiţiile încetării lor şi organul judiciar căruia îi revin atribuţiile corespunzătoare realizării unor astfel de verificări. Însă menţinerea unei astfel de restrângeri, coroborată cu lipsa unei proceduri expres reglementate de încetare a sa, atunci când condiţiile existente în cauză nu mai impun ca aceasta să continue, echivalează cu o restrângere nelegală a exercitării dreptului la apărare. Mai mult, Curtea a reţinut că administrarea, în cursul judecăţii, a probei cu martori, în condiţiile menţinerii măsurilor de protecţie a martorilor dispuse în cursul urmăririi penale, deşi nu mai subzistă necesitatea menţinerii respectivelor măsuri, poate determina nulitatea relativă a probelor astfel obţinute, potrivit art. 282 din Codul de procedură penală (paragraful 30). 21. În consecinţă, Curtea constată că, în prezenta cauză, devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Inadmisibilitatea excepţiei, fiind un element definitoriu al competenţei instanţei constituţionale, este subsecventă exclusiv pronunţării, anterior, de către Curtea Constituţională a unei decizii de admitere a excepţiei cu acelaşi obiect şi constatării neconstituţionalităţii prevederilor deduse, din nou, controlului de constituţionalitate. Având în vedere şi faptul că actul de sesizare a Curţii Constituţionale este anterior publicării deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Liviu Jîtea în Dosarul nr. 880/44/2017 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
