Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 784 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (4), art. 110 alin. (3) lit. a) şi ale art. 111 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a prevederilor art. 249 şi ale art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 784 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (4), art. 110 alin. (3) lit. a) şi ale art. 111 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a prevederilor art. 249 şi ale art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 230 din 4 aprilie 2017

Comenteaza legea


┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu       │- preşedinte        │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache        │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu       │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea  │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar  │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu  │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila         │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Fabian Niculae       │- magistrat-asistent│
├─────────────────────┴────────────────────┤
│                                          │
└──────────────────────────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (4), art. 110 alin. (3) lit. a) şi ale art. 111 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a prevederilor art. 249 şi ale art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Ion Gurău în Dosarul nr. 1.574/281/2013 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.905D/2015.
    2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, domnul Ion Gurău, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 141D/2016 şi nr. 2.092D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (4), art. 110 alin. (3) lit. a) şi ale art. 111 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a prevederilor art. 249 şi ale art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Ion Gurău în dosarele nr. 4.088/105/2011/a1*/a1 şi nr. 2.702/105/2014 ale Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 141D/2016 şi nr. 2.092D/2016.
    4. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, domnul Ion Gurău, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 141D/2016 şi nr. 2.092D/2016 la Dosarul nr. 1.905D/2015.
    6. Atât partea prezentă, cât şi reprezentantul Ministerului Public pun concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.41D/2016 şi nr. 2.092D/2016 la Dosarul nr. 1.905D/2015, care este primul înregistrat.
    7. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Serviciul Public de Finanţe Locale Ploieşti a depus note de şedinţă prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care arată că a motivat amplu excepţia în notele scrise de la dosarele cauzei, solicitând admiterea acesteia.
    9. În continuare, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    10. Prin Încheierea din 20 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.574/281/2013, -Tribunalul Prahova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (4), art. 110 alin. (3) lit. a) şi ale art. 111 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a prevederilor art. 249 şi ale art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Ion Gurău, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
    11. Prin încheierile din 13 ianuarie 2016 şi 13 septembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 4.088/105/2011/a1*/a1 şi nr. 2.702/105/2014, -Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (4), art. 110 alin. (3) lit. a) şi ale art. 111 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a prevederilor art. 249 şi ale art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Ion Gurău, în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de anulare a unor acte administrativ-fiscale.
    12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), întrucât sunt neclare. Astfel, referitor la art. 86 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, se arată că acesta nu reglementează sfera contribuabililor vizaţi de această prevedere şi nici căreia dintre deciziile de impunere îi este asimilată declaraţia fiscală. În legătură cu art. 110 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, se arată ca acesta este imprecis, întrucât nu se prevede în concret la care anume decizii de impunere se referă titlul de creanţă. Referitor la art. 111 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, se menţionează că această prevedere este una generică, lăsând posibilitatea unor speculaţii din partea organelor fiscale. Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor art. 249 şi art. 256 din Legea nr. 571/2003, se arată că acestea sunt criticabile, întrucât nu reglementează modalităţile şi condiţiile în care aceste impozite sunt stabilite.
    13. Tribunalul Prahova - Secţia I civilă, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază, în Dosarul nr. 141D/2016, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa reţine că raporturile juridice de drept fiscal sunt raporturi de putere publică în care statul şi cetăţenii nu se află în condiţii de egalitate juridică. Prevederile art. 56 din Constituţie, la care se referă în principal autorul excepţiei de neconstituţionalitate, consacră plenitudinea de competenţă a statului în a stabili modul de aşezare a sarcinilor fiscale, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituind o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, în consecinţă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza drepturile constituţionale ale unei persoane.
    15. Totodată, instanţa reţine că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia, „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“. Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor, condiţiile de fond şi formă pe care trebuie să le îndeplinească declaraţiile întocmite în acest scop, titlurile de creanţe emise, modul de reglementare a termenelor de plată, neputând fi reţinută încălcarea normelor constituţionale menţionate.
    16. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază, în Dosarul nr. 2.092D/2016, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa consideră că modalităţile şi condiţiile stabilirii impozitului pe clădiri şi teren nu aduc atingere drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale şi nici competenţei de stabilire a impozitelor şi taxelor legale potrivit legii. Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 139 alin. (2) din Constituţie, rezultă că stabilirea impozitelor, taxelor şi a altor contribuţii locale se face cu respectarea legii de către organele abilitate cu competenţă locală sau judeţeană.
    17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    18. Guvernul, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 1.905D/2015 şi nr. 141D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi inadmisibilă, în raport cu art. 15, 16, 21, 24 şi art. 126 alin. (2) din Constituţie.
    19. Referitor la critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia la art. 86 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 nu se menţionează sfera contribuabililor incluşi în această prevedere şi nici căreia dintre deciziile de impunere îi este asimilată declaraţia fiscală, se arată că dispoziţia criticată este o normă de procedură al cărei obiect de reglementare stabileşte efectele declaraţiei de impunere şi prevede condiţiile pentru a se proceda la asimilare.
    20. Totodată, se precizează că norma de drept substanţial, în speţă Legea nr. 571/2003, prevede persoanele obligate la plata impozitelor, conţinutul obligaţiei, precum şi instituirea obligaţiei de declarare (de exemplu, cap. V din Legea nr. 571/2003). Prin urmare, aspectele invocate de autorul excepţiei nu fac obiectul de reglementare al dispoziţiilor de procedură, ci al reglementării de drept substanţial. Normele de procedură stabilesc în cuprinsul lor proceduri, modalităţi sau mijloace prin care se aplică normele de drept substanţial.
    21. Aşadar, stabilind, cu caracter general, momentul la care devin scadente creanţele fiscale, şi anume la expirarea termenelor prevăzute de normele cu caracter substanţial, textul de la art. 111 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 nu poate fi considerat ambiguu şi neclar. În plus, se arată că, în considerarea generalităţii legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Astfel, una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea la unele formule mai mult sau mai puţin vagi pentru a se evita o rigiditate excesivă şi pentru a se putea adapta schimbărilor de situaţie. Referitor la art. 110 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Guvernul consideră că acesta defineşte noţiunea de „titlu de creanţă“, fapt pentru care prevede, în sens exemplificativ, că asemenea titlu poate fi şi decizia de impunere. Drept urmare, este neîntemeiată critica autorului excepţiei potrivit căreia textul ar fi neclar.
    22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 249 şi art. 256 din Legea nr. 571/2003 motivată pe faptul că acestea nu prevăd modalităţile şi condiţiile în care aceste impozite sunt stabilite, Guvernul precizează că, din analiza celor două articole, reiese că acestea reglementează, în esenţă, obligaţia generală de plată a impozitului pentru clădire, respectiv teren, stabilirea plătitorului de impozit în cazul în care clădirea/terenul se găseşte în proprietatea publică/privată a statului sau unităţii administrativ-teritoriale şi modul de stabilire a cuantumului impozitului. Prin urmare, raportat la cele expuse mai sus, se arată că în text sunt identificate persoanele cărora le incumbă obligaţia de plată, precum şi conţinutul obligaţiei, drept pentru care apreciază ca neîntemeiate criticile formulate.
    23. Referitor la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia ambiguităţile şi neclarităţile textelor din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 şi Legea nr. 571/2003 ar atrage încălcarea prevederilor art. 56 din Constituţie, se arată că trimiterea la dispoziţiile constituţionale este greşită, motiv pentru care Guvernul consideră că, în fapt, criticile au avut în vedere prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    24. În punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 2.092D/2016, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Se arată că, în esenţă, critica autorului excepţiei nu vizează o contrarietate a normelor legale cu prevederi constituţionale, acesta invocând în fapt anumite omisiuni ale legiuitorului care fac ca norma să fie incompletă.
    25. Avocatul Poporului, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 1.905D/2015 şi nr. 141D/2016, apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Acesta arată că textele criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţiile reglementate de ipotezele normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări şi, ca atare, nu sunt de natură a aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii.
    26. Faţă de aprecierea autorului excepţiei referitoare la imprecizia textelor de lege, deoarece nu stabilesc în concret contribuabilii destinatari ai normei, căreia dintre deciziile de impunere îi este asimilată declaraţia fiscală şi ce fel de impozit reglementează, se menţionează că dispoziţiile Codului de procedură fiscală reglementează administrarea impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal, administrarea având înţelesul de ansamblu al activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu: a) înregistrarea fiscală; b) declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat; c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.
    27. Normele de procedură fiscală se interpretează prin coroborare, atât cu celelalte norme de procedură fiscală, cât şi cu normele din Codul fiscal. Astfel, în speţă, chiar în articolele criticate din Codul fiscal se stabileşte obligaţia legală a oricărei persoane care deţine în proprietate o clădire, respectiv un teren de a depune o declaraţie fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale - art. 254 alin. (5) şi (9) şi art. 259 alin. (6) din Codul fiscal.
    28. Cât priveşte generalitatea art. 111 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, prin lipsa „separaţiei între creanţele fiscale datorate bugetelor locale şi celelalte creanţe fiscale“, se arată că se face aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Ca urmare, textul de lege este aplicabil tuturor creanţelor fiscale, indiferent de bugetul în care se virează.
    29. Cu privire la presupusa imprecizie a art. 249 şi a art. 256 din Codul fiscal, prin absenţa reglementării modalităţilor, criteriilor şi condiţiilor de impunere, se arată că acestea fac obiectul art. 250-255 din cod - pentru impozitul pe clădiri (scutiri, calcul, plată, modificări), respectiv art. 257-260 din cod - pentru impozitul pe teren. În ceea ce priveşte prevederile art. 21, art. 24 şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, se apreciază că acestea nu sunt incidente în cauze.
    30. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    31. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    32. Obiectul reunit al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (4), art. 110 alin. (3) lit. a) şi ale art. 111 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, precum şi a prevederilor art. 249 şi ale art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Prevederile legale criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au următoarea formulare: – Art. 82 alin. (2): „În declaraţia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.“
    – Art. 86 alin. (4): „Declaraţia fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia.“
    – Art. 110 alin. (3) lit. a): „Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere;“
    – Art. 111 alin. (1): „Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.“

    33. Dispoziţiile legale criticate din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au următorul conţinut normativ: – Art. 249:
    "(1) Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.
(2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clădiri, precum şi taxa pe clădiri prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea.
(3) Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.
(4) În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spaţiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.
(5) În înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri."

    – Art. 256:
    "(1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.
(2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum şi taxa pe teren prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasat terenul. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.
(3) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.
(4) În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
(5) În cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe teren se datorează de locatar.
(6) În cazul în care contractul de leasing încetează, altfel decât prin ajungerea la scadenţă, impozitul pe teren este datorat de locator."

    34. Curtea constată faptul că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, iar Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile criticate, întrucât ele continuă să producă efecte juridice în dosare.
    35. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 privind universalitatea drepturilor şi a libertăţilor, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (2) privind reglementarea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum şi în art. 139 privind impozitele, taxele şi alte contribuţii. Din formularea criticilor de neconstituţionalitate se poate deduce în mod rezonabil că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a înţeles să se raporteze şi la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta să privind calitatea legii.
    36. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de faptul că, potrivit legii, declaraţia fiscală este asimilată deciziei de impunere emise de organele fiscale, producând şi efectele juridice ataşate acesteia, inclusiv plata accesoriilor. În speţă, autorul excepţiei a dobândit, în urma unei hotărâri judecătoreşti, în anul 2001, un teren alăturat unui alt imobil pe care îl avea deja în proprietate. El a procedat în anul 2002 la depunerea unei declaraţii fiscale cu privire la terenul dobândit. Apoi a procedat la alipirea în fapt a terenului dobândit, considerând că din acest moment datorează impozit, o singură dată, pentru imobilul întregit deţinut.
    37. În cazul de faţă, titlul de creanţă îl reprezintă declaraţia fiscală asimilată deciziei de impunere, dar suma exactă de plată se determină şi se comunică de către organul fiscal. Această concluzie reiese din interpretarea prevederilor art. 41, art. 44 alin. (1) teza întâi şi art. 45 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Aceste prevederi legale au următoarea formulare: – Art. 41: „În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.“
    – Art. 44 alin. (1) teza întâi: „Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat.“
    – Art. 45
    "(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
(2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic."

    38. Aşadar, autorul excepţiei de neconstituţionalitate porneşte de la o premisă greşită, aceea potrivit căreia contribuabilul persoană fizică ar fi obligat să calculeze singur cuantumul impozitului datorat în cazul dobândirii unui teren. Or, această obligaţie nu figura nici în legislaţia aflată în vigoare la data depunerii declaraţiei fiscale şi nici în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ori Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
    39. Dispoziţiile legale ale art. 254 alin. (5) şi (9) şi art. 259 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd obligaţia oricărei persoane care dobândeşte, construieşte sau înstrăinează o clădire ori dobândeşte un teren de a depune o declaraţie fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază de competenţă se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii. Declararea clădirilor ori a terenurilor în vederea impunerii şi înscrierea acestora în evidenţele autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă o obligaţie legală a contribuabililor care deţin în proprietate asemenea imobile. Aşadar, codul fiscal nu menţionează obligaţia acestor persoane de a calcula singure impozitul datorat. În această ipoteză, organele fiscale au datoria de a calcula suma datorată şi de a comunica decizia de impunere. Aşadar, declaraţia fiscală depusă de contribuabil în acest caz nu are valoarea unei decizii de impunere, a unui titlu de creanţă.
    40. De altfel, punctul 78.1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 20 iulie 2004, prevede clar, printre altele, că declaraţii fiscale sunt şi documentele prin care se declară bunurile şi veniturile impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea impozitului şi a taxei se face de organul fiscal. Atât timp cât legea nu prevede în mod expres obligaţia calculării impozitului datorat pentru clădiri şi terenuri de către contribuabil, nu se poate accepta ideea că aceasta se presupune. Cu alte cuvinte, atât timp cât legea nu impune această obligaţie contribuabilului, calculul impozitelor pe clădiri şi terenuri se face de către organul fiscal. Comunicarea acestui cuantum se face printr-o înştiinţare de plată care, în cazul acesta, este un act administrativ-fiscal ce trebuie transmis în condiţiile art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. De asemenea, punctul 44.1 din Normele metodologice la Codul de procedură fiscală prevede că organul fiscal nu poate pretinde executarea obligaţiei stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.
    41. Aşadar, autorul excepţiei de neconstituţionalitate se află într-o eroare. Situaţia care l-a afectat din punct de vedere juridic a fost determinată de faptul că acesta nu ar fi fost informat de către organele fiscale decât în anul 2011 cu privire la sumele de plată pentru terenul declarat în anul 2002 (potrivit susţinerilor sale). Or, aceasta este mai degrabă o problemă de interpretare şi de aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti care urmează să analizeze îndeplinirea de către organele fiscale competente a obligaţiei de comunicare a cuantumului sumei de plătit cu titlul de impozit pe clădiri şi terenuri.
    42. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 15, 16, 21, 24, 52, art. 56 alin. (2), art. 124, art. 126 alin. (2), art. 129, precum şi ale art. 139.
    43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Gurău în Dosarul nr. 1.574/281/2013 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi în dosarele nr. 4.088/105/2011/a1*/a1 şi nr. 2702/105/2014 ale Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (4), art. 110 alin. (3) lit. a) şi ale art. 111 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 249 şi ale art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 784 din 15 decembrie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"