Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3,art. 4 şi ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, precum şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Liviu Tăut în Dosarul nr. 431/35/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.039D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul excepţiei este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 431/35/2015, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3,art. 4 şi ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, precum şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ioan Liviu Tăut cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 147 alin. (4) potrivit căruia, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Arată, în acest sens, că unii inculpaţi nu au la dispoziţie niciun remediu procesual în cazul încălcării anumitor dispoziţii de lege care reglementează urmărirea penală, încălcări ce atrag nulitatea relativă, şi anume inculpaţii trimişi în judecată sub imperiul vechiului Cod de procedură penală şi faţă de care era începută cercetarea judecătorească la momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, precum şi inculpaţii trimişi în judecată ulterior acestui moment, „dar faţă de care s-au administrat probe sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, a căror nelegalitate a fost decelată ca urmare a unei decizii de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate“. Autorul criticii are în vedere „situaţia în care încălcarea unei dispoziţii legale incidente în respectiva cauză este relevată printr-o decizie a Curţii Constituţionale de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate a unei prevederi legale care reglementa administrarea unei probe, iar [...] faza camerei preliminare a fost finalizată“. Susţine astfel că dispoziţiile de lege criticate fac imposibilă aplicarea Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, prin care aceasta a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională, întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală. Invocă în acest sens considerentele deciziei mai sus menţionate, prin care Curtea a constatat că „nelegalitatea dispunerii, autorizării, consemnării sau administrării actului atrage sancţiunea nulităţii absolute sau relative, potrivit distincţiilor prevăzute la art. 281 şi 282 din Codul de procedură penală. Aşa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute la art. 138-146 din Codul de procedură penală, inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute şi, în consecinţă, imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală“ (paragraful 32). Cu privire la efectele Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016, Curtea a reamintit caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie, reţinând că „aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se însă în mod corespunzător în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 (paragraful 28)]. În ceea ce priveşte hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I“ (paragraful 52). Totodată, din faptul că instanţa de contencios constituţional a admis, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate mai sus menţionată, reiese că aceasta este, în primul rând, admisibilă, deşi autorii respectivei excepţii nu au fost interceptaţi în baza dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, ci în temeiul prevederilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. Pentru acest motiv, autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate consideră că Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 este aplicabilă în cauza sa, care se află în curs de soluţionare, chiar dacă, în speţă, interceptările şi înregistrările au fost efectuate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală. Or, deşi procedeul probatoriu a fost administrat sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, potrivit dispoziţiilor art. 3,art. 4 alin. (2) şi ale art. 7 din Legea nr. 255/2013, nulitatea poate fi invocată numai în condiţiile noului Cod de procedură penală. Din examinarea prevederilor art. 281 şi ale art. 282 din noul cod rezultă că sancţiunea care intervine pentru nelegalitatea administrării probei, sub aspectul competenţei organelor abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere tehnică, este nulitatea relativă, care, potrivit dispoziţiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din acest cod, poate fi invocată numai până la închiderea procedurii de cameră preliminară. Autorul excepţiei arată, însă, că, în cauză, această procedură era finalizată la momentul publicării Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind începută cercetarea judecătorească, astfel că nu a avut la dispoziţie nicio modalitate procesuală de a solicita şi obţine excluderea probelor nelegal administrate. Consideră că situaţia este total diferită de cea care a făcut obiectul deciziilor nr. 24 din 3 februarie 2015 şi nr. 627 din 8 octombrie 2015 - prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 -, intervenind elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii. 6. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Astfel, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, text în raport cu care revine legiuitorului competenţa de a stabili regimul nulităţilor relative. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, precum şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv inadmisibilă cu privire la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 255/2013. Arată, pe de o parte, că autorul excepţiei a fost trimis în judecată după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, iar, pe de altă parte, că - la momentul invocării nulităţii relative a proceselor-verbale privind interceptările efectuate în cursul urmăririi penale - etapa camerei preliminare fusese deja încheiată. Întrucât dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 255/2013 reglementează situaţia proceselor aflate în curs de judecată în primă instanţă la data de 1 februarie 2014 - situaţie tranzitorie ce nu se regăseşte în prezenta cauză -, ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă cu privire la aceste dispoziţii de lege, întrucât ele nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Referitor la prevederile art. 3 şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, învederează faptul că acestea au fost adoptate de legiuitor în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. De asemenea, ele respectă atât principiul aplicării imediate a legii noi de procedură, cât şi principiul tempus regit actum. Astfel, dacă potrivit celui din urmă principiu, cauzele de nulitate (relativă sau absolută) rămân guvernate de legea în vigoare la data efectuării actului de urmărire penală contestat, aşa încât acesta nu ar putea fi socotit nevalabil în baza legii noi, invocarea nulităţii - constituind o chestiune de procedură - este supusă legii noi, care este de imediată aplicare, inclusiv în cazul proceselor penale aflate în curs de judecată. Faptul că legea nouă reglementează procedura de invocare a nulităţii actelor de urmărire penală efectuate anterior intrării sale în vigoare nu constituie o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României, deoarece, atâta timp cât o cauză penală intră sub incidenţa reglementării tranzitorii, legea nouă se va aplica tuturor părţilor acelei cauze, indiferent de calitatea lor. De asemenea, arată că nu constituie o discriminare - din perspectiva dreptului la un proces echitabil - nici împrejurarea că două cauze penale se supun unor reguli de procedură diferite ca urmare a succesiunii legilor în timp, întrucât chiar intervenţia legii de procedură noi - de imediată aplicare - constituie un element suficient pentru a justifica această diferenţă de tratament (Decizia Curţii Constituţionale nr. 627 din 8 octombrie 2015, paragrafele 24-26). În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, apreciază că efectele acesteia se produc pentru viitor, în condiţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, aplicarea respectivei decizii nefiind în niciun fel împiedicată de dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei. Sub acest aspect, arată că instanţa de contencios constituţional a constatat, la paragraful 52 din decizia mai sus menţionată, că, „pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată“. Referindu-se la hotărârile definitive, Curtea a subliniat că decizia citată anterior „poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I“. Prin urmare, Guvernul consideră că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 se vor produce nu doar în cauzele penale în care procedura camerei preliminare nu fusese încă închisă la data publicării sale (cauze aflate în faza urmăririi penale sau în curs de soluţionare la judecătorul de cameră preliminară), ci şi în acelea în care procesul penal a trecut în faza de judecată, cu condiţia ca excepţia de neconstituţionalitate să fi fost ridicată în procedura camerei preliminare. În speţa de faţă, dacă nulitatea relativă decurgând din nerespectarea dispoziţiilor de lege referitoare la supravegherea tehnică a fost invocată în termenul prevăzut de art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (până la închiderea procedurii de cameră preliminară) şi, în acest cadru, a fost invocată şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, inculpatul are deschisă calea de atac a revizuirii, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Dacă, însă, inculpatul nu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, iar termenul de invocare a nulităţii a fost depăşit, actele de urmărire penală rămân valabile, fiind confirmate definitiv de judecătorul de cameră preliminară, care, potrivit principiului separării funcţiilor judiciare - consacrat de prevederile art. 3 din Codul de procedură penală -, are competenţa exclusivă de a examina legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În fine, întrucât, prin dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, legiuitorul recunoaşte părţilor dreptul de a invoca nulitatea relativă a actelor de urmărire penală, iar asupra acestei sancţiuni se pronunţă o instanţă de judecată, şi anume judecătorul de cameră preliminară, Guvernul consideră că părţile beneficiază atât de acces liber la justiţie, cât şi de dreptul la apărare. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 3,art. 4 şi ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, precum şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, respectiv din faptul că art. 7 din Legea nr. 255/2013 are un singur alineat, reiese că excepţia priveşte, în realitate, dispoziţiile art. 3,art. 4 alin. (2) şi ale art. 7 din Legea nr. 255/2013, precum şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor texte de lege, care au următorul cuprins: - Art. 3 din Legea nr. 255/2013: „Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.“; – Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013: „(2) Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile Codului de procedură penală.“; – Art. 7 din Legea nr. 255/2013: „Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, judecata urmând a se desfăşura potrivit legii noi.“; – Art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală: „(4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;“. 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 147 alin. (4) potrivit căruia, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 255/2013 - care vizează cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală -, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, inculpaţii fiind trimişi în judecată ulterior datei de 1 februarie 2014. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 329 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, şi Decizia nr. 462 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, paragraful 13). 14. Ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 255/2013 este inadmisibilă. 15. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei critică faptul că, în speţă, nu a fost posibil să se dea eficienţă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, deşi prin decizia menţionată Curtea a stabilit că aceasta se va aplica, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată (paragraful 52). În acest sens arată că, în speţă, procedura de cameră preliminară a fost finalizată anterior publicării deciziei mai sus menţionate în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel că, având în vedere termenul impus de dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, deşi cauza se afla pe rolul instanţei de judecată, nu a fost posibilă invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 ca temei pentru anularea proceselor-verbale de redare a conţinutului înregistrărilor efectuate în cauză prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informaţii. 16. Curtea reţine că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare de către instanţa de judecată a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, respectiv a normelor de procedură penală ce reglementează regimul nulităţii relative, autorul excepţiei urmărind excluderea din dosar a anumitor probe considerate ca fiind obţinute în mod nelegal. Or, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, şi Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14), aceste aspecte intrând în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea apreciază că a răspunde unor atari critici ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. 17. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3,art. 4 alin. (2) şi ale art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, precum şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Liviu Tăut în Dosarul nr. 431/35/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
