Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Kasdum GF - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 286/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.928D/2017. 2. La termenul de judecată fixat pentru data 8 octombrie 2019, Curtea a constatat că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită şi a dispus amânarea dezbaterii cauzei pentru data de 5 noiembrie 2019. La acest termen, dezbaterile au avut loc în şedinţa publică cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunţarea pentru data de 28 noiembrie 2019, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Sentinţa nr. 1.706/PI/NCA din 3 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 286/30/2016, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Kasdum GF - S.R.L. din Timişoara întro cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a documentului constatator prin care autoritatea contractantă a consemnat neîndeplinirea corespunzătoare a contractului de achiziţie publică de lucrări. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, deşi contractul de achiziţie publică este un contract comercial, prin stabilirea competenţei de judecată a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, el este supus regulilor specifice de soluţionare a raportului de drept administrativ, ceea ce determină posibilitatea exercitării numai a căii de atac a recursului, nu şi a apelului. În acest mod se limitează accesul liber la justiţie, întrucât există diferenţe semnificative de regim juridic între calea de atac a recursului şi cea a apelului, în cadrul celei dintâi verificându-se numai aspecte de legalitate, pe când în cazul celei de-a doua verificându-se atât legalitatea, cât şi temeinicia hotărârii atacate. 5. Se mai susţine că dispoziţiile legale criticate contravin art. 148 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu sunt în concordanţă cu Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale, transpusă în legislaţia internă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, reformată prin Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale transpusă în legislaţia naţională prin art. 1013-1024 din Codul de procedură civilă care reglementează procedura ordonanţei de plată. 6. Astfel, legislaţia europeană, transpusă în dreptul intern, a avut în vedere că litigiile derivate dintr-un contract încheiat între un profesionist şi o autoritate contractantă să fie în competenţa de soluţionare a instanţei competente pentru judecarea fondului în primă instanţă, care, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, nu poate fi decât secţia civilă, având în vedere caracterul comercial al contractului. 7. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate au suferit şapte modificări, iniţial stabilind că litigiile ce decurg din contractele de achiziţie publică sunt în competenţa de soluţionare a instanţei de judecată, fără precizarea în concret a acesteia, iar ulterior stabilind succesiv fie competenţa materială a secţiilor de contencios administrativ şi fiscal, fie a celor comerciale, pentru ca în prezent să prevadă competenţa materială a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului de la sediul autorităţii contractante. 8. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, arătând, în esenţă, că, pe de o parte, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate solicită, în realitate, completarea textului de lege criticat, iar, pe de altă parte, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 148 din Constituţie, Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii, arată că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor dreptului european obligatorii în raport cu prevederile legislaţiei naţionale revine instanţei de judecată, fiind o chestiune de aplicare a legii, şi nu de constituţionalitate. Se menţionează deciziile Curţii Constituţionale nr. 138 din 1 februarie 2011, nr. 1.554 din 6 decembrie 2011 şi nr. 750 din 4 noiembrie 2015. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 286 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.“ 14. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 au fost abrogate prin art. 238 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016. 15. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea va analiza dispoziţiile legale criticate în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018. 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1) privind economia României şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că în susţinerea acesteia este invocat şi art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că soluţia legislativă criticată în prezenta cauză stabileşte competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante de a soluţiona în primă instanţă cererile formulate în materia achiziţiilor publice şi a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 10 decembrie 2012. Aşa cum rezultă din nota de fundamentare care a însoţit acest act normativ, legiuitorul a urmărit corelarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi cu cele ale Codului civil, precum şi schimbarea naturii juridice a contractului de achiziţie publică, în sensul că acesta este un contract administrativ, şi nu unul comercial. Prin urmare, legiuitorul a reglementat în mod expres prin art. 3 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 că prin contract de achiziţie publică se înţelege contractul asimilat, potrivit legii, actului administrativ şi a stabilit instanţa competentă să judece în primă instanţă cererile formulate în materia achiziţiilor publice, astfel încât susţinerea potrivit căreia natura comercială a contractului de achiziţie publică atrage competenţa secţiei comerciale a instanţei de judecată nu poate fi primită. 18. Aşadar, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate în prezenta cauză reprezintă norme de procedură reglementate de legiuitor în virtutea mandatului său constituţional conferit de art. 126 din Legea fundamentală. Dispoziţia constituţională oferă legiuitorului dreptul de a legifera cu privire la stabilirea şi competenţa instanţelor de judecată, prin urmare, nimic nu împiedică edictarea unei soluţii legislative ca cea cuprinsă în textul de lege criticat. Această competenţă a legiuitorului este evidenţiată şi de succesiunea reglementărilor soluţiei legislative cuprinse în art. 286 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. De la adoptarea acestui act normativ şi până în prezent, legiuitorul a optat pentru diferite soluţii legislative prin care a stabilit ca soluţionarea cererilor în materia achiziţiilor publice să fie în competenţa sui generis a instanţei de judecată, pentru ca, ulterior, să stabilească, alternativ, competenţa de soluţionare fie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanţei de judecată, fie la cea comercială, pentru ca, mai apoi, să opteze pentru o competenţă partajată, în funcţie de obiectul cererii, între secţia de contencios administrativ şi fiscal şi secţia comercială/civilă a instanţei de judecată. 19. În continuare, referitor la faptul că în materia contenciosului administrativ este deschisă numai calea de atac a recursului, şi nu şi cea a apelului, Curtea reţine că dispoziţiile art. 129 din Constituţie conţin precizarea esenţială potrivit căreia hotărârile instanţelor pot fi atacate de Ministerul Public sau de părţile interesate în condiţiile legii. Aşadar, opţiunea legiuitorului de a reglementa calea de atac a recursului în materia contenciosului administrativ a fost impusă de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecăţii, aceasta fiind una dintre caracteristicile acţiunii în contencios administrativ. De altfel, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care recursul este admis, fondul cauzei va fi examinat din nou, fie chiar de către instanţa de recurs, fie de către prima instanţă, după casarea cu trimitere sau ca urmare a constatării că prima instanţă nu a judecat fondul. Partea interesată va avea astfel posibilitatea de a-şi realiza o apărare eficientă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 217 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 11 iulie 2018, paragraful 20). Totodată, în materia contenciosului administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, aşadar, hotărârea pronunţată în primă instanţă, potrivit legii contenciosului administrativ, deşi nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015, paragraful 21). În fine, Curtea mai reţine că dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite însă anumite excepţii de la această regulă. 20. Aşadar, este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi a modalităţii de exercitare a căilor de atac. Accesul liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a exercita căile de atac, în condiţiile stabilite prin lege, fără a stabili accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. 21. Mai departe, Curtea, analizând dispoziţiile Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 48 din 23 februarie 2011, observă faptul că aceasta a abrogat Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăţilor în cazul tranzacţiilor comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 200 din 8 august 2000. Soluţiile de drept substanţial reglementate de Directiva 2011/7/UE au fost transpuse prin noul Cod civil, prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011, precum şi prin Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 2 aprilie 2013. Soluţiile de drept procedural ale directivei au fost transpuse prin aplicarea prevederilor privind ordonanţa de plată din Codul de procedură civilă. Toate aceste acte normative au fost adoptate în aplicarea art. 148 din Constituţie, potrivit căruia obligaţiile rezultate din integrarea României în Uniunea Europeană revin Parlamentului, Preşedintelui României, Guvernului şi autorităţii judecătoreşti, care garantează ducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi din celelalte reglementări ale Uniunii Europene cu caracter obligatoriu. 22. Astfel, criticile formulate prin raportare la Directiva 2011/7/UE tind, în realitate, la compararea dispoziţiilor art. 286 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 cu cele cuprinse în Codul de procedură civilă referitoare la procedura ordonanţei de plată, aspect care nu poate fi reţinut, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (în acelaşi sens a se vedea şi Decizia nr. 138 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, prin care Curtea a răspuns şi unor critici similare cu cele formulate în prezenta cauză). 23. Pe de altă parte, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate se referă la competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante de a judeca în primă instanţă în anumite cauze privind achiziţiile publice, respectiv acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică, iar procedura ordonanţei de plată este o procedură specială care are ca domeniu de aplicare creanţele certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, astfel încât cele două reglementări legale au domenii diferite de aplicare. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Kasdum GF - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 286/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 286 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
