Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.488/1/2017
┌───────────┬──────────────────────────┐
│Judecător │- preşedintele Înaltei │
│Iulia │Curţi de Casaţie şi │
│Cristina │Justiţie - preşedintele │
│Tarcea │completului │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele delegat al │
│Lavinia │Secţiei I civile │
│Curelea │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele Secţiei a │
│Eugenia │II-a civile │
│Voicheci │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele Secţiei de │
│Ionel Barbă│contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Nicoleta │- judecător la Secţia I │
│Ţăndăreanu │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia I │
│Vişan │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Bianca │- judecător la Secţia I │
│Elena │civilă │
│Ţăndărescu │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Paraschiv │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Aurelia │- judecător la Secţia I │
│Rusu │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a │
│Magdalena │II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Monica │- judecător la Secţia a │
│Ruxandra │II-a civilă │
│Duţă │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a │
│Manuela │II-a civilă │
│Cîrnu │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Zaharia │II-a civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia de │
│Constantin │contencios administrativ │
│Dan │şi fiscal │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia de │
│Năstasie │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Iuliana │- judecător la Secţia de │
│Măiereanu │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Cristian │- judecător la Secţia de │
│Daniel Oana│contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Luiza Maria│- judecător la Secţia de │
│Păun │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
└───────────┴──────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.488/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă în vederea dezlegării următoarelor probleme de drept: "1. lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, Ordinul nr. 42/2011, anexa nr. 1, punctul G - stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaţionale «sănătate», art. II din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 coroborat cu art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 coroborat cu art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în sensul de a se stabili dacă, începând cu data de 1 ianuarie 2011, tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază este cel stabilit potrivit Legii nr. 285/2010 şi Ordinului nr. 42/2011, tarif care a fost preluat de legile anuale ulterioare de salarizare, care au reglementat pentru anii 2012, 2013, 2014, 2015, 2016 salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acte normative care, fără excepţie, au dispus asupra evoluţiei tuturor elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, prin urmare inclusiv asupra acestui tarif orar pentru activitatea de gardă, ca element al salariului brut al personalului plătit din fonduri publice;2. lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004, dispoziţii în vigoare pentru perioada raportată la care se solicită plata diferenţelor salariale şi art. 3 alin. (1) din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010, în sensul de a se stabili dacă, începând cu data de 1.01.2011, după abrogarea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, prin Legea-cadru nr. 284/2010, tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază este cel stabilit potrivit art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004, prin raportare la prevederile art. 30 alin. (5) lit. a) şi anexa II/2 din Legea nr. 330/2009 şi la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010, dacă, în urma lămuririi modului de interpretare şi aplicare a prevederilor indicate la pct. 1, se ajunge la concluzia că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, niciunul din actele normative care au reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice nu ar mai dispune prin nicio prevedere asupra modului de stabilire a tarifului orar pentru activitatea de gardă" După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă, prin Încheierea din 17 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.214/40/2016, a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 mai 2017. II. Temeiul juridic al sesizării 3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată" III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 4. Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 285/2010. Art. 1 alin. (2): Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Art. 4 alin. (2): În anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 5. Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice nr. 42/77/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, denumit în continuare Ordinul nr. 42/77/2011. Anexa nr. 1, pct. II, lit. G - Stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaţionale „sănătate“: Medicul primar de la subpct. 3 efectuează gărzi în afara programului de la norma de bază. Pentru activitatea prevăzută în linia de gardă medicul este salarizat potrivit prevederilor art. 3 din cap. II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Tariful orar aferent salariului de bază în luna iunie 2010 a fost stabilit potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilire a salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar. Ca urmare, în anul 2011 tariful orar se va stabili după cum urmează: Tarif orar iunie 2010 = 14,8 lei (2.199 : 21,25 : 7) Tarif orar iulie-decembrie 2010 = 14,8 * (1 - 25%) = 11,1 lei Tarif orar ianuarie 2011 = 11,1 * (1 + 15%) = 12,8 lei 6. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010. Art. 1 alin. (2): În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Art. 4 alin. (2): În anul 2012 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare. 7. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012. Art. 1: În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012. 8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012. Art. 1 alin. (1) şi (2): (1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. (2) Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. 1, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“ 9. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. Art. 1 alin. (2): În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. Art. 1 alin. (2): În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. Art. 1 alin. (2): În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 12. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, cu modificările şi completările ulterioare, denumit, în continuare, Ordinul nr. 870/2004. Art. 46 alin. (1): Plata orelor de gardă se face în funcţie de tariful orar determinat în baza salariului de bază individual, corespunzător gradului profesional în care personalul este confirmat prin ordin al ministrului sănătăţii. Art. 42 alin. (3): Orele de gardă efectuate în afara programului normal de lucru şi salarizate conform prevederilor prezentului regulament se includ în veniturile salariale brute lunare în funcţie de care se determină numărul de puncte realizat în fiecare lună, pe baza cărora se determină cuantumul pensiei. 13. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, denumită, în continuare, Legea-cadru nr. 284/2010. Art. 7 alin. (1): Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare. Art. 7 alin. (2): Valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Art. 3 alin. (1) cap. II din anexa nr. III: Personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază. Art. 8 din anexa nr. III: Regulamentul privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sistemul sanitar se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, cu consultarea organizaţiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. 14. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Art. 5 alin. (7): Tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază se determină într-un cuantum care să nu depăşească nivelul determinat pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal aprobate prin art. 10 din Legea nr. 329/2009. IV. Expunerea succintă a procesului 15. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă la data de 20 mai 2016, cu nr. 1.214/40/2015, reclamanţii, persoane fizice, au chemat în judecată pe pârâtul B solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la plata diferenţelor salariale rezultate dintre contravaloarea gărzilor încasate şi contravaloarea gărzilor legal calculate prin raportare la salariul de bază individual, conform Legii-cadru nr. 284/2010, astfel cum rezultă din actele adiţionale la contractele individuale de muncă sau deciziile de încadrare salarială, din mai 2013 şi până la pronunţarea hotărârii pentru toţi reclamanţii. 16. În motivare au arătat că, în fapt, sunt salariaţi ai pârâtului, conform contractelor individuale de muncă, având funcţiile de medici primari, respectiv medic specialist, pe Secţia obstetrică-ginecologie I şi II şi efectuează ore de gardă pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale, conform fişelor colective de prezenţă şi a graficelor de gărzi. Aceste gărzi le efectuează atât în timpul săptămânii în afara orelor de program, precum şi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează. Organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar sunt reglementate de Ordinul nr. 870/2004, modificat şi completat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.067/2012, Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 748/2007 şi Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.768/2011. 17. Programul gărzilor la nivelul fiecărei unităţi sanitare se întocmeşte lunar de conducerea secţiilor şi se aprobă de conducerea unităţii sanitare (art. 44 din Ordinul nr. 870/2004). 18. Plata orelor de gardă se face în funcţie de tariful orar determinat în baza salariului de bază individual corespunzător gradului profesional în care personalul este confirmat prin ordin al ministrului sănătăţii, aşa cum prevede art. 46 din Ordinul nr. 870/2004. 19. Reclamanţii au apreciat că, în mod corect şi legal, gărzile ar fi trebuit să fie calculate prin raportare la salariul de bază, însă ele s-au calculat prin raportare la salariul de încadrare. La nivelul unităţii angajatoare gărzile efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru în zilele lucrătoare se salarizează cu un spor de 75% , iar gărzile efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează se salarizează cu un spor de 100%. Ambele sporuri ar fi trebuit să se aplice la salariul de bază individual, dar în realitate s-au aplicat la salariul de încadrare. 20. Dacă legiuitorul ar fi înţeles să stabilească un cuantum fix pentru plata gărzilor, ar fi prevăzut acest lucru. Dimpotrivă, legiuitorul a înţeles să cuantifice gărzile prin stabilirea unui spor în procent de 50% sau 100% aplicat la salariul de bază individual, la situaţia profesională a fiecărui salariat, motiv pentru care a şi precizat în art. 4 cap. II anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010 că, pentru determinarea tarifului orar, se utilizează salariul de bază al funcţiei de execuţie stabilit pentru funcţia şi gradul profesional al fiecărui salariat. Or, reclamanţii au funcţii, gradaţii şi vechime distincte, astfel încât cuantumul gărzilor trebuie calculat prin raportare la salariul de bază al fiecăruia. 21. Prin Sentinţa civilă nr. 1.178 din 16 decembrie 2016, Tribunalul Botoşani a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor diferenţele salariale rezultate din contravaloarea sumelor ce trebuiau plătite pentru orele de gardă efectuate în afara programului normal de muncă prin raportare la salariul de bază primit pentru fiecare lună din intervalul 20 mai 2013-31 iulie 2016 şi sumele plătite cu acest titlu de către pârât în acest interval, constatându-se că activitatea reclamanţilor a fost guvernată în intervalul menţionat în acţiune de prevederile Ordinului nr. 870/2004. 22. Totodată, s-a reţinut că în Ordinul nr. 42/77/2011 există o menţiune cu privire la stabilirea drepturilor pentru orele de gardă din afara programului normal de muncă. Astfel, la pct. II lit. G subpct. 4 din acest act normativ s-a consemnat, cu titlu de exemplu, că medicul primar care efectuează gărzi în afara programului de la norma de bază este salarizat potrivit prevederilor art. 3 din cap. II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010. 23. Tariful orar aferent salariului de bază în luna iunie 2010 a fost stabilit potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, conform cărora „Tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază se determină într-un cuantum care să nu depăşească nivelul determinat pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal aprobate prin art. 10 din Legea nr. 329/2009“. 24. Cât timp acest act normativ a fost în vigoare au fost aplicabile prevederile privind calcularea tarifului orar prin raportare la salariul determinat pentru luna decembrie 2009, însă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 a fost respinsă de Parlamentul României prin Legea nr. 30/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 20 martie 2012, producându-şi astfel efectele doar până la data de 22 martie 2012. 25. În aceste condiţii, în luna decembrie 2012, nu mai exista norma legală de stabilire a tarifului orar prin raportare la salariul de încadrare din decembrie 2009. 26. Totuşi, Ordinul nr. 840/2007 a rămas în vigoare, astfel că, pentru orele de gardă din afara programului normal de activitate, ar fi trebuit stabilit un tarif orar. 27. Conform art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, în anul 2013, trebuiau menţinute în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012. Nici în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi nici în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 legiuitorul nu a reglementat chestiunea tarifului orar aplicabil orelor de gardă efectuate în afara normei de bază. În Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 aplicabilă pentru drepturile aferente anului 2014, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, aplicabile drepturilor aferente perioadei 1 ianuarie 2015-31 iulie 2016, nu există menţiuni cu privire la tariful orar aplicabil gărzilor efectuate în afara normei de bază. 28. Potrivit cap. II art. 3 alin. (1) din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010, personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază. 29. Mai mult decât atât, prin Ordinul nr. 840/2007 s-a stabilit că gărzile pot fi efectuate şi de alţi medici care nu au încheiate contracte de muncă cu unitatea spitalicească la care se efectuează garda sau cu oricare altă unitate spitalicească. Pentru cei angajaţi după data respingerii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 nu exista vreo reglementare care să stabilească modalitatea concretă de stabilire a drepturilor şi care să facă trimitere la salarizarea anterioară datei de 1 ianuarie 2010. Pentru aceştia, modalitatea de încadrare este cea stabilită de art. 3 alin. (5) din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010. Or, atât timp cât este aplicabil art. 3 alin. (5) din actul normativ anterior menţionat rezultă că articolul în cauză este în întregime aplicabil, întrucât nu ar putea exista două tarife orare diferite pentru aceeaşi activitate, unul pentru medici angajaţi ai spitalului şi unul pentru cei care lucrează doar în liniile de gardă cu contract de muncă cu timp parţial. 30. În raport cu cele consemnate, tribunalul a stabilit că gărzile efectuate de reclamanţi în afara programului normal de muncă trebuiau salarizate prin raportare la cap. II art. 3 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv cu luarea în considerare a salariului de bază avut la momentul efectuării acestor gărzi şi nu prin raportare la o sumă fixă avută în vedere de pârât în baza unui act normativ respins de Parlament. 31. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul şi, în cadrul soluţionării acestei căi de atac, Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării apelului până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii 32. Instanţa de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, în legătură cu chestiunile de drept invocate din oficiu de instanţa de judecată, întrucât: a) De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, Ordinul nr. 42/77/2011, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 coroborat cu art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004, dispoziţii în vigoare pentru perioada raportat la care se solicită plata diferenţelor salariale, prin raportare la art. 3 alin. (1) cap. II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 şi la prevederile art. 30 alin. (5) lit. a) şi anexa nr. II/2 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită, în continuare, Legea-cadru nr. 330/2009, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în care reclamanţii salariaţi solicită să fie obligat pârâtul la plata diferenţelor salariale rezultate dintre contravaloarea gărzilor încasate (calculate prin raportare la salariul de încadrare din anul 2009/salariu de bază, conform Ordonanţei Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 304/2008) şi contravaloarea gărzilor legal calculate prin raportare la salariul de bază individual conform Legii-cadru nr. 284/2010, astfel cum rezultă din actele adiţionale la contractele individuale de muncă sau deciziile de încadrare salarială, invocând faptul că organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar sunt reglementate de Ordinul nr. 870/2004, modificat şi completat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.067/2012, Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 748/2007 şi Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.768/2011. b) Problema de drept enunţată este nouă, nefiind identificată jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care să fi statuat asupra acestei chestiuni de drept, fiind, în acelaşi timp, susceptibilă şi de interpretări diferite, care, aplicate în cauze concrete, ar genera practică neunitară. c) Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 17 mai 2017, iar Curtea de Apel Suceava este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată 33. Prin încheierea de sesizare s-a arătat că situaţia de fapt, faţă de care se impune lămurirea modului de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, Ordinul nr. 42/77/2011, anexa nr. 1, lit. G - Stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaţionale „Sănătate“, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 coroborat cu art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004, art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 este următoarea: 34. Reclamanţii salariaţi fac parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, salarizarea lor fiind stabilită prin lege. 35. Reclamanţilor li s-a calculat tariful orar pentru orele de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, prin raportare la cuantumul stabilit de Ordinul nr. 42/77/2011, considerând angajatorul apelant că acest tarif a fost preluat de toate legile anuale ulterioare de salarizare, care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 36. Părţile reclamante consideră că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, după abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, legile anuale de salarizare nu au mai cuprins niciun fel de reglementare asupra tarifului orar pentru orele de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, astfel încât tariful orar pentru activitatea de gardă urmează a fi stabilit potrivit prevederilor art. 46 din Ordinul nr. 870/2004 raportat la prevederile art. 30 alin. (5) lit. a) şi anexa nr. II/2 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv prin valorificarea la calculul acestui tarif orar a salariului de bază în compunerea reglementată de Legea-cadru nr. 330/2009. 37. Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor invocate, din cuprinsul actelor normative care au reglementat salarizarea personalului din fonduri publice, începând cu data de 1 ianuarie 2011, necesită o rezolvare de principiu în scopul împiedicării perpetuării ori apariţiei unei noi jurisprudenţe neunitare sub aspectele vizate de întrebările obiect al sesizării, în condiţiile în care aceste dispoziţii pot fi interpretate fie în sensul că dispun şi asupra tarifului orar pentru activitatea de gardă, prin reglementările succesive asupra „celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare“, fie că nu mai dispun asupra acestui drept salarial, în lipsa unei trimiteri exprese în cuprinsul actelor normative invocate, în această din urmă situaţie urmând a se stabili dacă, în urma lămuririi modului de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004, prin raportare la prevederile art. 30 alin. (5) lit. a) şi anexa nr. II/2 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010, tariful orar pentru activitatea de gardă poate fi determinat prin aplicarea coroborată a acestor reglementări. 38. Instanţa de sesizare a apreciat că tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, pentru perioada supusă controlului judecătoresc, este cel reglementat de Legea nr. 285/2010 şi de Ordinul nr. 42/77/2011, tarif care a fost preluat practic de legile ulterioare de salarizare, care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi care au dispus asupra evoluţiei tuturor elementelor de salarizare care compun salariul brut al reclamanţilor. 39. Această concluzie se desprinde, fără putinţă de tăgadă, din succesiunea de acte normative care, în timp, începând cu data de 1 ianuarie 2010, au reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice şi care, fără excepţie, au dispus asupra tuturor elementelor de salarizare care fac parte din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare. 40. Tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază constituie practic un drept salarial, este o componentă a salariului brut de care beneficiază această categorie de personal plătit din fonduri publice. 41. Tariful orar pentru activitatea prevăzută în linia de gardă este un element al sistemului de salarizare, care face parte din salariul brut al părţilor reclamante, acest drept salarial neputând fi privit izolat, rupt de ceea ce reprezintă practic noţiunea de salarizare, şi anume totalitatea drepturilor băneşti cuvenite pentru munca prestată, deci inclusiv drepturile băneşti reprezentând tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază. 42. Chiar Ordinul nr. 870/2004, a cărui aplicare o invocă reclamanţii, dispune la art. 42 alin. (3) în sensul că orele de gardă efectuate în afara programului normal de lucru şi salarizate conform prevederilor prezentului regulament se includ în veniturile salariale brute lunare. 43. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 acest element al sistemului de salarizare a primit o reglementare specială, distinctă, art. 5 alin. (7) dispunând, în mod expres, că tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază se determină într-un cuantum care să nu depăşească nivelul determinat pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal. 44. Prin urmare, această dispoziţie nu prevede că s-ar calcula tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar prin raportare la salariul de bază prevăzut de art. 30 alin. (5) lit. a) din Legea-cadru nr. 330/2009, ci acesta se determină întrun cuantum care să nu depăşească nivelul determinat pentru luna decembrie 2009. 45. Deci, noul salariu de bază stabilit prin Legea-cadru nr. 330/2009 nu constituie bază de calcul pentru alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază, respectiv gărzi, deoarece legiuitorul conform prevederii mai sus enunţate stabileşte că acest drept salarial se acordă în acelaşi cuantum de la 31 decembrie 2009, de unde rezultă clar că salariul de bază de la 31 decembrie 2009 constituie baza de calcul pentru dreptul salarial menţionat şi nu salariul de bază în compunerea reglementată de Legea-cadru nr. 330/2009. 46. Chiar dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 a fost abrogată, aceasta nu înseamnă că, ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, modul de calcul al tarifului orar pentru activitatea prevăzută în linia de gardă ar fi altul, în condiţiile în care acest drept salarial, aşa cum a fost el calculat pentru anul 2010, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, a fost preluat de legile anuale ulterioare de salarizare, care au reglementat asupra cuantumului salariului brut al reclamanţilor, cuantum din care face parte şi tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază. 47. Însuşi actul normativ care a reglementat asupra salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010, dispune, la art. 7 alin. (1) şi (2), în sensul că aplicarea prevederilor acestei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, iar valoarea salariilor de bază, soldelor, funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizate la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. 48. Legea nr. 285/2010 a reglementat asupra salarizării în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, iar, în aplicarea acestui act normativ, a fost emis Ordinul nr. 42/77/2011. 49. Legea nr. 285/2010, prin prevederile sale anterior enunţate, dispune asupra cuantumului tuturor elementelor sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut de care trebuie să beneficieze personalul plătit din fonduri publice în anul 2011, dispunând, fără putinţă de tăgadă, asupra „celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare“, cuantumul acestor drepturi salariale, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, fiind majorat cu 15%. 50. Ordinul nr. 42/77/2011, în anexa nr. 1, lit. G - Stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaţionale „Sănătate“, prevede şi exemplifică, în mod clar şi neechivoc, modul de calcul al dreptului salarial solicitat de părţile reclamante, stabilind că pentru activitatea prevăzută în linia de gardă, medicul beneficiază de tariful orar aferent salariului de bază stabilit potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, în cuantumul de la nivelul lunii octombrie 2010, majorat cu 15%, în acord tocmai cu actul normativ cu putere superioară, respectiv cu Legea nr. 285/2010, în executarea căruia a fost emis, şi cu respectarea prevederilor art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor. 51. Chiar dacă Ordinul nr. 42/77/2011 a fost dat în aplicarea Legii nr. 285/2010, lege care a reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice la nivelul anului 2011, aceste drepturi salariale au fost preluate de legile anuale ulterioare de salarizare. 52. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru anul 2012, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 pentru anul 2013, raportat la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 pentru anul 2014, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 pentru anul 2015 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 pentru anul 2016 au dispus în mod expres, prin art. 1 alin. (2), asupra evoluţiei cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, dar şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare. 53. Or, un asemenea element al salariului brut este tocmai tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază. 54. Aceste acte normative, practic, au preluat tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, stabilit potrivit Legii nr. 285/2010 şi Ordinului nr. 42/77/2011, prin raportare la tariful calculat în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, reglementând asupra lui drept componentă a salariului brut al personalului plătit din fonduri publice. 55. Faţă de aceste considerente, instanţa de trimitere nu poate considera că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază se determină în baza dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004, prin raportare la prevederile art. 30 alin. (5) lit. a) şi anexa nr. II/2 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010. 56. În primul rând, Ordinul nr. 870/2004 nu a fost dat în interpretarea şi aplicarea Legii-cadru nr. 330/2009 şi nu avea cum să dispună asupra calculului tarifului orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, prin raportare la un salariu de bază reglementat de un act normativ cu putere superioară emis ulterior. 57. Actul normativ care reglementa asupra salarizării reclamanţilor la data emiterii Ordinului nr. 870/2004 nu dispunea asupra salariului de bază al părţilor reclamante în compunerea care a fost stabilită abia începând cu data de 1 ianuarie 2010, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, astfel încât acest act normativ nu putea să prevadă mai multe drepturi decât legea de salarizare de la data emiterii lui. 58. În al doilea rând, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. 59. Aceste prevederi au fost preluate şi pentru anii ulteriori, respectiv: - în anul 2012 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010; – pentru anul 2013 în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012; – pentru anul 2014 în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013; – pentru anul 2015 în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014; – pentru anul 2016 în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. 60. Chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, în considerentele Deciziei nr. 10/2017, că: „Toate actele normative anuale de salarizare, fără excepţie din 2010 şi până în prezent, nu au făcut decât să reia dispoziţiile referitoare la valoarea de referinţă şi la coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele Legii-cadru nr. 284/2010, prevederi care nu au fost niciodată aplicate. 61. Practic, niciun angajat bugetar nu a primit plăţi salariale potrivit acestei legi, pentru că, prin acte normative anuale de salarizare, s-a derogat permanent, perpetuându-se starea de tranziţie. Aşadar, s-a procedat doar la o reîncadrare scriptică a personalului potrivit noilor grile, dar plata salariilor s-a realizat faptic la nivelul salariilor în plată din decembrie 2009. 62. Aşadar, este de reţinut faptul că, deşi personalul bugetar a fost reîncadrat în conformitate cu dispoziţiile legilor-cadru, el nu a fost salarizat în baza acestora, întrucât, la stabilirea salariului, nu au fost aplicate valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, care, trimiţând la cadrul normativ în vigoare la nivelul anului 2009, menţineau în plată cuantumul salarial din anii anteriori“. 63. În acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi prin Decizia nr. 32/2015. 64. De asemenea, art. 8 din anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010 prevede că regulamentul privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sistemul sanitar se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, cu consultarea organizaţiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, un asemenea regulament nefiind elaborat. 65. În al treilea rând, acte normative cu putere superioară Ordinului nr. 870/2004 au reglementat, începând cu data de 1 ianuarie 2010, asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice, dispunând inclusiv asupra tarifului orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, drept element al salariului brut, astfel încât nu poate considera că acest drept salarial nu şi-ar fi găsit reglementare în cuprinsul acestor acte normative. 66. Este vorba de acte normative care au impus cu forţa legii modalitatea de calcul al dreptului salarial solicitat de reclamanţi şi nivelul de referinţă la care se raportează cuantumul acestuia, anume nivelul lunii decembrie 2009. 67. Astfel, evoluţia tarifului orar a fost reglementată practic prin legile anuale de salarizare, drept element al sistemului de salarizare care face parte, potrivit legii, din salariul brut, începând cu ianuarie 2012, fiind menţinut nivelul acestuia prin legile anuale de salarizare, în raport cu tariful orar stabilit prin art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, aşa cum acest tarif a fost majorat prin Legea nr. 285/2010 şi prin Ordinul nr. 42/77/2011. 68. În consecinţă, constatând atât admisibilitatea, cât şi oportunitatea dezlegării chestiunilor controversate de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 519 şi art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu problemelor de drept. VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 69. Reclamanţii au considerat că plata orelor de gardă nu se poate face prin raportare la salariul stabilit de Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, câtă vreme Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009 a stabilit, la art. 1, că: „pentru perioada 1 mai-31 decembrie 2009, în ceea ce priveşte salarizarea personalului din sectorul bugetar, se aplică următoarele acte normative: (…) c) Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 304/2008, cu modificările ulterioare“, iar Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată parţial prin Legea-cadru nr. 330/2009. 70. Aşa cum rezultă din deciziile de încadrare salarială/actele adiţionale la contractele individuale de muncă, salariul de bază individual stabilit conform Legii-cadru nr. 284/2010 s-a modificat conform actelor normative anuale de salarizare. Or, dacă orele de gardă s-ar raporta în permanenţă la vechiul salariu din decembrie 2009, ar rezulta sume fixe aplicate an de an cu titlu de spor gardă, iar dacă legiuitorul ar fi înţeles să le aplice sub formă de sume fixe, ar fi prevăzut expres acest lucru, însă legislaţia în vigoare prevede cote procentuale aplicate la salariul de bază individual. 71. Ordinul nr. 42/77/2011 nu a fost valabil decât pentru anul 2011, deoarece a fost emis pentru punerea în aplicare a Legii nr. 285/2010, numai pentru salarizarea bugetarilor pentru anul 2011, conţinând exemple de calcul pentru tariful orar pentru gardă/sporuri pentru condiţii deosebite de muncă şi făcând trimiteri la salariile stabilite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, însă este de remarcat că acest act normativ a fost abrogat prin art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi, ulterior, a fost respins prin Legea nr. 30/2012. Ordinul invocat, fiind un act cu putere inferioară, nu poate conţine norme care să contravină dispoziţiilor legale cu putere superioară conţinute de art. 3 din Cap. II - anexa nr. III „Sănătate“ la Legea-cadru nr. 284/2010. 72. Ordinul nr. 42/77/2011 a avut aplicabilitate numai pentru anul 2011, iar, în continuare, pentru anii următori niciun alt act normativ de salarizare anuală nu a făcut referire expresă la plata orelor de gardă, astfel încât, în toată această perioadă, au rămas aplicabile prevederile art. 3, art. 4 şi art. 5 din Cap. II - anexa nr. III „Sănătate“ la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale Ordinului nr. 870/2004. 73. Apelantul pârât a arătat că, în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010, legiuitorul, prin art. 7, stabileşte expres că aplicarea prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 se realizează etapizat, prin legi anuale de salarizare. Pentru anul 2011, valoarea salariilor de bază se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011, respectiv Legea nr. 285/2010. 74. Conform art. 1 din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor şi cuantumul sporurilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar, în baza art. 17 din aceeaşi lege, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice au emis Ordinul nr. 42/77/2011, stabilindu-se formula concretă de calcul al gărzilor pentru personalul din cadrul familiei ocupaţionale „Sănătate“. 75. Legile anuale de salarizare care au urmat nu s-au dovedit altceva decât norme de amânare a aplicării Legii-cadru nr. 284/2010, prin care s-au menţinut drepturile salariale stabilite prin Legea-cadru nr. 330/2009. 76. Astfel, pentru anul 2011 a fost adoptată Legea nr. 285/2010, care prevedea expres, la art. 1 alin. (2), că, „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“ 77. Pentru anul 2012 a fost adoptată Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, care a prevăzut, în mod expres, că „în anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“ 78. Pentru anul 2013, aceleaşi dispoziţii au fost preluate în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, în continuare, anual, apărând legislaţie specifică amânării aplicării Legii-cadru nr. 284/2010. 79. Se poate observa că legile anuale adoptate până în prezent nu sunt, în fapt, de implementare a legii-cadru, ci acte normative prin care se exclude aplicarea Legii-cadru nr. 284/2010 pentru perioada vizată. 80. Apelantul pârât a invocat şi deciziile nr. 32/2015 şi nr. 10/2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 81. Având în vedere că dispoziţiile referitoare la valoarea de referinţă şi la coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele Legii-cadru nr. 284/2010 nu sau aplicat nici până la acest moment, rezultă că tariful orar pentru orele de gardă trebuie calculat la salariul aflat în plată în luna decembrie 2009. 82. De altfel, din decembrie 2009 şi până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, nicio altă normă legislativă nu a stabilit un alt salariu de bază pentru aplicarea tarifului orar la orele de gardă. 83. Ordinul nr. 42/77/2011 este un act normativ de aplicare a Legii nr. 285/2010, art. 17 statuând că, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice vor elabora normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice, care va stabili şi formula concretă de calcul a salariilor, indemnizaţiilor şi soldelor pentru anul 2011.“ 84. Din cuprinsul acestui act normativ de aplicare a prevederilor Legii nr. 285/2010 reiese clar că formulele concrete de calcul al gărzilor au la bază salariul din decembrie 2009. 85. Deşi oficial au avut aplicabilitate până la 31 decembrie 2011, modul de calcul şi cuantumul gărzilor stabilite prin Ordinul nr. 42/77/2011 au fost preluate în fiecare lege anuală de salarizare, respectiv de Legea nr. 283/2011, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 86. Curtea de Apel Bacău a comunicat că, la nivelul Tribunalului Bacău, practica judiciară este în sensul că modalitatea de calcul a tarifului orar pentru gărzile efectuate de medici, începând cu 1 ianuarie 2011, este cea stabilită de Ordinul nr. 42/77/2011, care, la pct. II lit. G, exemplifică modul de calcul al acestui tarif, rezultând raportarea sporurilor la salariul de bază, calculat fără includerea sporurilor prevăzute de Legea-cadru nr. 330/2009 ca făcând parte din salariul de bază, prin urmare, astfel cum acesta era reglementat în anul 2009 (Sentinţa civilă nr. 380 din 9 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.598/110/2016). 87. Curtea de Apel Braşov a comunicat că nu a fost identificată jurisprudenţă vizând chestiunile de drept care formează obiectul prezentei sesizări. Punctul de vedere exprimat în urma consultării judecătorilor Secţiei civile a Curţii de Apel Braşov este în sensul că, referitor la prima problemă de drept, tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază este cel stabilit prin Ordinul nr. 42/77/2011, cu raportare la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, tarif care a fost preluat ulterior de legile anuale de salarizare, care nu au modificat plata acestor drepturi. În mod similar se pune problema şi în cazul celei de-a doua chestiuni de drept, cu menţiunea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sa pronunţat asupra salarizării personalului din cadrul familiei ocupaţionale „Sănătate“, prin Decizia nr. 10 din 20 februarie 2017. 88. Curtea de Apel Bucureşti, în exprimarea unui punct de vedere teoretic referitor la problemele de drept ivite pe rolul instanţei de sesizare, a comunicat că opinia exprimată de judecătorii Secţiei civile a Tribunalului Giurgiu este în sensul că Legea nr. 285/2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. II din Legea nr. 283/2011, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, până la forma în vigoare începând cu data de 9 iunie 2016, au prevederi exprese care dispun că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa cu timp liber corespunzător. În raport cu aceste dispoziţii speciale, prevederile din actele normative anterior menţionate referitoare la drepturi remuneratorii sunt excluse de la aplicare în situaţia muncii suplimentare, iar exemplul de calcul din Ordinul nr. 42/77/2011, anexa nr. 1 pct. G ignoră interdicţia de remunerare prevăzută de legile anuale de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010. În cazul în care pentru activitatea de gardă a medicilor, angajatorul nu a asigurat compensarea cu timp liber corespunzător, conform dispoziţiilor legilor anuale de salarizare, poate fi angajată răspunderea delictuală a acestuia, prejudiciul putând fi cuantificat pe baza prevederilor art. 3 din cap. II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010. 89. Curtea de Apel Galaţi, anexând practică judiciară, a comunicat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 din Ordinul nr. 870/2004, plata orelor de gardă se face în funcţie de tariful orar determinat în baza salariului de bază individual, corespunzător gradului profesional în care personalul este confirmat prin ordin al ministrului sănătăţii. Prin Ordinul nr. 42/77/2011 s-a stabilit tariful orar raportat la salariul de bază din luna iunie 2010, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, dar acest din urmă act normativ a fost abrogat prin art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010, iar Legea nr. 285/2010 care a reglementat salarizarea pentru anul 2011 şi legile de salarizare din următorii ani nu conţine alte dispoziţii în legătură cu plata orelor de gardă. În consecinţă, rămân aplicabile dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 şi ale Ordinului nr. 870/2004, care fac referire la stabilirea tarifului orar raportat la salariul de bază (Sentinţa civilă nr. 100 din 5 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.325/121/2015, definitivă prin Decizia civilă nr. 510 din 6 septembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi - Secţia Conflicte de muncă şi asigurări sociale, Sentinţa civilă nr. 1.408 din 22 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.713/121/2015). 90. La nivelul Curţii de Apel Suceava a fost identificată Sentinţa civilă nr. 715 din 19 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani - Secţia civilă în Dosarul nr. 4.028/40/2014, schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 116 din 28 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi, persoane fizice, a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase în procent de 50% în funcţie de timpul efectiv lucrat în blocul operator pe perioada gărzii efectuate în cadrul programului de lucru inclus în norma de bază. În considerentele hotărârilor menţionate s-a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 a fost abrogată prin art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010, iar Legea nr. 285/2010 care a reglementat salarizarea pentru anul 2011 şi legile ulterioare de salarizare nu conţin alte dispoziţii în legătură cu plata orelor de gardă. În aceste condiţii rămân aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 şi ale Ordinului nr. 870/2004, care fac referire la stabilirea tarifului orar raportat la salariul de bază al reclamanţilor. O opinie contrară a fost exprimată prin Sentinţa civilă nr. 645 din 23 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Botoşani - Secţia civilă în Dosarul nr. 483/40/2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 966 din 2 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, în sensul că Ordinul nr. 42/77/2011, în anexa nr. 1 pct. G, prevede şi exemplifică în mod clar şi neechivoc modul de calcul al sporurilor, cu trimitere explicită la cuantumul sporurilor de la nivelul lunii octombrie 2010, cuantum pe care îl majorează cu 15%, în acord cu Legea nr. 285/2010 şi cu respectarea prevederilor art. 77 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Acelaşi ordin stabileşte că, pentru activitatea prevăzută în linia de gardă, medicul beneficiază de tariful orar aferent salariului de bază, stabilit potrivit art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, în cuantumul de la nivelul lunii octombrie 2010, majorat cu 15%. Chiar dacă Ordinul nr. 42/77/2011 a fost emis în aplicarea Legii nr. 285/2010, act normativ care a reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice la nivelul anului 2011, aceste drepturi salariale au fost preluate de legile anuale ulterioare de salarizare. 91. Curtea de Apel Timişoara a comunicat că la nivelul Tribunalului Arad - Secţia I civilă nu există o practică judiciară unitară asupra chestiunilor de drept supuse analizei. Astfel, întro opinie, s-a considerat că tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază este cel stabilit potrivit art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004, prin raportare la prevederile art. 30 alin. (5) lit. a) şi anexa nr. II/2 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010 (Sentinţa civilă nr. 300 din 10 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 25/108/2015, schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 1.161 din 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte cuantumul diferenţelor salariale). Prin Sentinţa civilă nr. 411 din 10 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Arad - Secţia I civilă în Dosarul nr. 6.147/108/2016, s-a opinat în sens contrar, dar în considerarea împrejurării că reclamanţii nu sunt medici şi nu asigură permanenţa în cadrul serviciilor de medicină legală. 92. Curţile de Apel Alba Iulia, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti şi Târgu Mureş au comunicat că nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la problemele de drept care formează obiectul prezentei sesizări. 93. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.438/C/2.403/III-5/2017 din 3 iulie 2017, a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în chestiunile de drept care formează obiectul sesizării Curţii de Apel Suceava. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 94. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.329/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 9 februarie 2016, a reţinut că „în raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale, şi cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincţie între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, şi plata efectivă a drepturilor salariale, iar plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.“ 95. Prin Decizia nr. 10 din 20 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.476/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 28 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 1 alin. (2) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 şi art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin (2) şi art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 1 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate», locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor şi condiţiilor de acordare a acestora sunt cele stabilite prin Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile Notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.“ X. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 96. Curtea Constituţională a fost sesizată în numeroase rânduri cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate a diferitelor prevederi ale Legii-cadru nr. 284/2010, ale Legii nr. 285/2010 şi Legii nr. 283/2011, care au fost respinse, relevante fiind următoarele decizii: - Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum şi în special, ale art. 1 din lege; Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010; Decizia nr. 884 din 25 octombrie 2012 vizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010; Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 285/2010; Decizia nr. 166 din 19 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010; Decizia nr. 150 din 18 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/2010. Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010. Această intervenţie legislativă a avut ca scop evitarea posibilelor dezechilibre financiare pe care aplicarea Legii-cadru nr. 330/2009 le-ar fi putut provoca. Curtea Constituţională a decis că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. Totodată, a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă. 97. Cu privire la dispoziţiile Legii nr. 285/2010, supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că, „prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, s-a arătat, în mod expres, că, «în lipsa unei interdicţii constituţionale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situaţii excepţionale şi în anumite condiţii stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenţei autorităţii judecătoreşti». În continuare, în opinia invocată, se arată că o asemenea situaţie excepţională există atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice şi pentru motive întemeiate legiuitorul găseşte necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului (a se vedea paragrafele 20 şi 21 ale opiniei citate). Cu alte cuvinte, o situaţie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice“. În aceste condiţii, s-a reţinut că dispoziţiile de lege criticate de autorii excepţiei se aplică tuturor categoriilor personalului plătit din fonduri publice, aflate în situaţia prevăzută în cuprinsul Legii nr. 285/2010, fără privilegii şi fără discriminări. XI. Rapoartele asupra chestiunilor de drept 98. Judecătorii-raportori au depus două rapoarte, în care au exprimat puncte de vedere diferite, după cum urmează: 99. Într-o primă opinie, reţinându-se că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, s-a considerat că tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază este cel stabilit potrivit art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004 şi la dispoziţiile art. 3 din cap. II a anexei nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010 şi anexa nr. II/2 din Legea nr. 330/2009. 100. Într-o a doua opinie s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 101. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, punctele de vedere exprimate de părţi, precum şi problemele de drept ce se solicită a fi dezlegate, reţine următoarele: 102. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze aflată în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 103. Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet al Curţii de Apel Suceava, învestit în ultimă instanţă cu soluţionarea unui conflict de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 96 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 104. Astfel, Curtea de Apel Suceava este legal învestită cu soluţionarea unui apel într-o cauză în care pune problema interpretării normelor legale aplicabile pentru determinarea tarifului orar pentru gărzile efectuate de personalul medical cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, în cadrul unui litigiu de muncă privind plata unor diferenţe salariale, hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă fiind supusă numai apelului. 105. În ceea ce priveşte condiţia ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în jurisprudenţa sa, că „Articolul 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de chestiune de drept. În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare“. (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016). 106. Obiectul procedurii îl reprezintă, aşadar, fără excepţie, o normă de drept, un text de lege care, ca urmare a interpretării printr-o argumentaţie juridică consistentă şi divergentă, poate primi o aplicare diferită în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară. 107. Contrar, nu poate constitui obiect al procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile o suită de texte legale din acte normative succesive care reglementează într-o anumită materie, în scopul determinării modului aplicării legii în timp, sau al identificării normei care, în succesiunea modificărilor, se aplică la un caz concret. 108. Aceasta pentru că, aşa cum s-a arătat, „chestiunea de drept“ a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică şi să pună în dezbatere o normă de drept punctuală, o anumită dispoziţie legală, iar nu un întreg act normativ sau o suită de articole din mai multe acte normative, chiar dacă acestea reglementează într-o singură materie, în mod succesiv. 109. De asemenea, problema de drept trebuie să fie una calificată, adică să necesite cu pregnanţă lămurirea înţelesului şi efectului juridic al respectivei dispoziţii. 110. Consecvent acestei idei nu reprezintă chestiune de drept, de natură să facă obiectul procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, identificarea normei de drept care se aplică într-o anumită cauză prin stabilirea limitelor în timp a efectelor actelor normative succesiv adoptate în procesul legislativ. Nu în ultimul rând, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile. 111. În acest context, verificând premisele sesizării, determinate de circumstanţele litigiului, se subliniază că prin modalitatea de formulare a întrebărilor, instanţa de trimitere nu pune în discuţie, în cele din urmă, interpretarea unei norme de drept, ci tocmai identificarea normei de drept aplicabile, problemă asupra căreia completul nu s-a putut clarifica. 112. În esenţă, reclamanţii, salariaţi, au solicitat instanţei plata diferenţelor salariale rezultate din contravaloarea gărzilor încasate, calculate prin raportare la salariul de încadrare, şi celor efectiv datorate, calculate prin raportare la salariul de bază individual. 113. Pentru a verifica temeinicia unei asemenea pretenţii, demersul esenţial al instanţei de fond trebuie să fie acela de a stabili dreptul incident, adică actul normativ incident care stabileşte natura juridică a dreptului pretins de reclamanţi şi reglementarea sa juridică. 114. Instanţa de trimitere nu epuizează această obligaţie, ci identifică suita actelor normative consecutive adoptate în domeniul salarizării personalului sanitar. 115. Sunt astfel enumerate ca „norme de drept supuse dezlegării“: - art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010; – anexa 1 pct. II lit. G din Ordinul nr. 42/77/2011; – art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010; – art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012; – art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012; – art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103 /2013; – art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014; – art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015; – art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004; şi – art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010. 116. Autorul sesizării consideră, prin întrebările adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, se impune lămurirea interpretării coroborate a tuturor dispoziţiilor arătate, în sensul de a se stabili, după abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 începând cu 1 ianuarie 2011 şi în măsura în care legile ulterioare de salarizare nu au mai reglementat asupra tarifului orar pentru orele de gardă efectuate de personalul sanitar, dacă acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 285/2010 şi ale Ordinului nr. 42/77/2011 sau prevederile art. 46 din Ordinul nr. 870/2004, raportat la dispoziţiile art. 30 alin. (5) lit. a) şi anexa nr. II/2 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi la cele ale art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010. 117. Cu alte cuvinte, extrăgând din tot acest context sensul întrebării, în măsura în care instanţa de trimitere a constatat că începând cu 1 ianuarie 2011 tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar nu a mai fost special reglementat în legile de salarizare adoptate până la data sesizării, a concluzionat că este necesară identificarea reglementării aplicabile, mai exact dacă acesta se calculează prin raportare la salariul de bază sau de încadrare, în funcţie de dispoziţii legale succesiv adoptate. 118. Această clarificare nu reprezintă o chestiune de drept, în primul rând, pentru că problema nu derivă dintr-una sau mai multe dintre normele evocate în cuprinsul întrebării, premisa fiind tocmai aceea că, prin abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar nu a mai avut o reglementare autonomă. 119. Nu în ultimul rând, acest lucru reclamă din partea instanţei care judecă litigiul efortul de a realiza un raţionament judiciar, prin aplicarea mecanismelor de interpretare a actelor normative, care, de altfel, sunt în atributul său exclusiv. În procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la ai facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor de stabilire a raţiunii textelor legale a căror lămurire se solicită. 120. În fine, autorul sesizării adresează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul primei întrebări solicitarea de a se stabili dacă începând cu 1 ianuarie 2011, ca urmare a abrogării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul medical cu pregătire superioară este cel stabilit potrivit Legii nr. 285/2010 şi Ordinului nr. 42/77/2011. Această solicitare poate fi, în opinia instanţei de trimitere, rezultatul interpretării întregii suite de norme de drept identificate anterior. 121. O asemenea clarificare nu poate fi cerută instanţei supreme. În primul rând, identificarea actului normativ incident în litigiu este necesar legată de limitele învestirii şi este rolul exclusiv al judecătorului care soluţionează litigiul, potrivit art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care este obligat să stabilească legea aplicabilă unui raport juridic litigios. În al doilea rând, această problemă nu este o veritabilă chestiune de drept şi nu se poate susţine că prin această întrebare se poate ajunge la înlăturarea neclarităţii sau ambiguităţii textelor legale a căror lămurire se solicită, deoarece un eventual răspuns nu are, oricum, valenţe interpretative. În al treilea rând, autorul sesizării solicită, în esenţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie realizarea unui exerciţiu al principiului aplicării legii civile în timp, adică o delimitare a efectelor actelor normative care au reglementat, succesiv în domeniul salarizării, ceea ce suprimă calitatea întrebării şi sustrage instanţei de judecată obligaţia de a judeca. 122. Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de aceste dispoziţii legale constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept determinate, lacunare sau neclare, se apreciază că instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăşi determinarea normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată. 123. În raport cu concluzia inadmisibilităţii primei întrebări adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, relaţia condiţională pe care a doua întrebare o are cu cea dintâi implică, de asemenea, o concluzie de inadmisibilitate. 124. Astfel, cea de-a doua întrebare îşi justifică necesitatea, astfel cum este formulată, numai dacă, în urma răspunsului dat celei dintâi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ajunge la concluzia că „începând cu 1 ianuarie 2011, niciunul dintre actele normative care au reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice - identificate la punctul 1 al sesizării - nu ar mai dispune nicio prevedere asupra modului de stabilire a tarifului orar pentru activitatea de gardă“. 125. Or, în măsura în care nu i se poate cere instanţei supreme, în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, să stabilească legea aplicabilă unui raport juridic, în mod evident, premisa răspunsului pentru a doua întrebare nu există. 126. Totuşi, acesta nu este singurul argument care justifică respingerea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava pentru cea de-a doua întrebare. 127. Chiar extrapolând premisa condiţiei pe care această ultimă întrebare o cuprinde, în mod esenţial, instanţa de sesizare solicită instanţei supreme ca interpretând dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004 şi pe cele ale art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 să stabilească dacă tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară este cel stabilit potrivit art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004 prin raportare la art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei III la Legea-cadru nr. 284/2010, începând cu 1 ianuarie 2011. 128. Subliniind esenţa întrebării, rezultă că scopul spre care tinde solicitarea de interpretare a două dispoziţii normative este acela de a se stabili dacă aceste dispoziţii normative se aplică raportului juridic litigios. 129. În esenţă, ca şi la prima întrebare, se cere identificarea actului normativ incident, ceea ce este inadmisibil, pentru argumentele deja dezvoltate. 130. Nu în ultimul rând este de subliniat că operaţia juridică de interpretare a unui text de lege şi de lămurire a modului în care acesta se aplică la una sau la o multitudine de situaţii juridice înseamnă a cântări asupra pluralităţii de sensuri care îl pot alcătui, a obiectului său, o re/cunoaştere a sensului acestuia şi, în cele din urmă, un adaos de semnificaţie. Interpretarea unui text de lege nu se poate realiza prin echivalarea textului cu el însuşi, deci, nu semnifică interpretare juridică a stabili dacă textul de lege supus interpretării este aplicabil unui raport juridic. 131. În concluzie, autorul sesizării nu poate formula întrebarea într-o modalitate în care aceasta nu poate atinge scopul prevăzut de lege, acela de interpretare şi aplicare a legii, mai exact, a unei chestiuni de drept. 132. În final, toate aspectele sesizate conduc spre concluzia că cele două întrebări adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează interpretarea unor dispoziţii legale, ci doar realizarea unui raţionament judiciar care este atributul instanţei învestite cu judecarea litigiului şi care reprezintă cea mai importantă componentă a activităţii de judecată, a cărei delegare este nepermisă. 133. În considerarea argumentelor expuse, având în vedere neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept ca obiect al interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, apreciind că nu se mai impune şi analizarea celorlalte condiţii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea va fi respinsă ca inadmisibilă. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.214/40/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
