Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

$Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 78 din 3 martie 2025 referitoare la încadrarea juridică pentru infracţiunea de viol comisă de către un membru de familie asupra minorei (tatăl asupra fiicei), prin acte cu caracter continuat de natură sexuală prin constrângere sau profitând de vulnerabilitatea ori dependenţa acesteia care, înainte cu cca 6 luni de intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023$

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 78 din 3 martie 2025 referitoare la încadrarea juridică pentru infracţiunea de viol comisă de către un membru de familie asupra minorei (tatăl asupra fiicei), prin acte cu caracter continuat de natură sexuală prin constrângere sau profitând de vulnerabilitatea ori dependenţa acesteia care, înainte cu cca 6 luni de intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 377 din 28 aprilie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 60/1/2025


┌───────────────┬──────────────────────┐
│               │- preşedintele Secţiei│
│Eleni Cristina │penale a Înaltei Curţi│
│Marcu          │de Casaţie şi Justiţie│
│               │- preşedintele        │
│               │completului           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ilie Iulian    │- judecător la Secţia │
│Dragomir       │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ioana Bogdan   │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Lucia-Tatiana  │- judecător la Secţia │
│Rog            │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Lavinia-Valeria│- judecător la Secţia │
│Lefterache     │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ana Hermina    │- judecător la Secţia │
│Iancu          │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Mugurel │- judecător la Secţia │
│Şelea          │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Adriana Ispas  │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Isabelle Tocan │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
└───────────────┴──────────────────────┘

    1. S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 753/218/2024, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Care este încadrarea juridică pentru infracţiunea de viol comisă de către un membru de familie asupra minorei (tatăl asupra fiicei), prin acte cu caracter continuat de natură sexuală prin constrângere sau profitând de vulnerabilitatea ori dependenţa acesteia care, înainte cu cca 6 luni de intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, a devenit majoră, iar infracţiunea s-a epuizat imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, şi anume la data de 9 ianuarie 2024, respectiv sunt aplicabile fie dispoziţiile prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (3^2) lit. d) din Codul penal privind infracţiunea de viol, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, fie dispoziţiile prevăzute de art. 218^1 alin. (2) şi alin. (4) lit. a) şi b) din Codul penal privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal?"

    2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 34 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.
    4. La şedinţa de judecată participă Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    5. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    6. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că, în urma solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise puncte de vedere de către Universitatea Bucureşti - Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai - Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi - Facultatea de Drept, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de toate curţile de apel, cu excepţia Curţii Militare de Apel.
    7. Totodată, a arătat că raportul întocmit de către judecătorul-raportor a fost depus la dosar, acesta fiind comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    8. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, a acordat cuvântul în dezbateri.
    9. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, învederând că instanţa de sesizare este dintre cele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, iar problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a făcut obiectul unei hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii şi nici nu formează obiectul unui asemenea recurs.
    10. În ceea ce priveşte condiţia referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei s-a arătat că şi aceasta este îndeplinită, în contextul în care se solicită lămuriri cu privire la încadrarea juridică a faptei, aspect esenţial pentru dezlegarea raportului juridic de drept penal care face obiectul cauzei.
    11. Referitor la acest din urmă aspect, reprezentantul Ministerului Public a învederat că, prin întrebarea prealabilă formulată, Curtea de Apel Oradea nu urmăreşte stabilirea încadrării juridice a faptei ce face obiectul cauzei, ci o interpretare in abstracto a dispoziţiilor legale prin raportare la o anumită situaţie de fapt, respectiv situaţia în care o parte dintre acţiunile infracţionale au fost săvârşite sub imperiul legii vechi, iar o parte a acestora au fost săvârşite după ce victima a devenit majoră, însă după intrarea în vigoare a legii noi.
    12. În raport cu aceste considerente, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
    13. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar completul a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    14. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Încheierea de şedinţă din data de 16 decembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 753/218/2024, care are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei şi inculpatul C.R. împotriva Sentinţei penale nr. 173 din 8 august 2024, pronunţată de Judecătoria Carei, a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Care este încadrarea juridică pentru infracţiunea de viol comisă de către un membru de familie asupra minorei (tatăl asupra fiicei), prin acte cu caracter continuat de natură sexuală prin constrângere sau profitând de vulnerabilitatea ori dependenţa acesteia care, înainte cu cca 6 luni de intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, a devenit majoră, iar infracţiunea s-a epuizat imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, şi anume la data de 9 ianuarie 2024, respectiv sunt aplicabile fie dispoziţiile prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (3^2) lit. d) din Codul penal privind infracţiunea de viol, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, fie dispoziţiile prevăzute de art. 218^1 alin. (2) şi alin. (4) lit. a) şi b) din Codul penal privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal?"

    II. Expunerea succintă a cauzei
    15. Prin Rechizitoriul nr. 34/132/P/2024 din data de 17 februarie 2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, în formă continuată şi de violenţe în familie, în formă continuată, prevăzute de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. a), b) şi c) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Carei cu nr. 753/218/2024.
    16. În cursul judecăţii, la termenul din data de 6 august 2024, a fost schimbată încadrarea juridică a infracţiunilor imputate inculpatului prin actul de sesizare a instanţei în infracţiunile prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (3^2) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) şi alin. (2^1) lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, arătându-se că la momentul săvârşirii faptelor persoana vătămată avea vârsta de 14 ani, fiind în îngrijirea şi ocrotirea tatălui său, inculpatul C.R., aceasta aflându-se, totodată, într-o stare de vulnerabilitate vădită cauzată de vârstă şi de situaţia de dependenţă derivată atât din raportul părinte-copil, cât şi din lipsa unui sprijin adecvat din partea celuilalt părinte.
    17. Prin Sentinţa penală nr. 173 din 8 august 2024, Judecătoria Carei a dispus condamnarea inculpatului C.R. la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare [15 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (3^2) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţe în familie în formă continuată, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) şi alin. (2^1) lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal], la care a adăugat un spor de 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final, în regim de detenţie, o pedeapsă de 15 ani şi 8 luni închisoare; aplicarea, în condiţiile art. 45 alin. (1) din Codul penal, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani; deducerea prevenţiei de la 10 ianuarie 2024 la zi şi menţinerea măsurii arestării preventive, obligându-l, totodată, pe inculpat la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, către partea civilă C.E.M. şi la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 5.000 lei.
    18. Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul C.R., începând din vara anului 2019, când fiica sa avea vârsta de 14 ani, până în data de 9 ianuarie 2024, când partea civilă era deja majoră, a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, în mod sistematic, prin constrângere fizică şi psihică şi, totodată, în aceeaşi perioadă, i-a provocat, în mod repetat, prin lovire, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, în scopul de a o supune unei stări de teroare care să o determine să nu spună nimic despre ce i se întâmplă.
    19. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei pentru motive de nelegalitate şi de netemeinicie, criticând greşita încadrare juridică a faptelor imputate inculpatului şi, respectiv, omisiunea interzicerii faţă de acesta a exercitării dreptului de a se apropia de victimă, cu titlul de pedeapsă complementară şi de pedeapsă accesorie, precum şi inculpatul C.R. sub aspectul tratamentului sancţionator, solicitând reindividualizarea pedepselor în raport cu circumstanţele sale personale favorabile.
    20. În susţinerea apelului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei a invocat, în principal, greşita schimbare a încadrării juridice, măsură dispusă de prima instanţă, arătând că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunilor continuate de viol asupra unui minor şi de violenţe în familie, prevăzute de art. 218^1 alin. (2) şi alin. (4) lit. a) şi b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1), (2) şi alin. (2^1) lit. a) şi b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, întrucât, deşi legea penală aplicabilă în cazul infracţiunii continuate este cea în vigoare la momentul epuizării infracţiunii, dată la care victima era deja majoră, în speţă, este incidentă norma care incriminează fapta mai gravă de viol comisă asupra unui minor, întrucât nu poate fi ignorat faptul că majoritatea actelor materiale au fost săvârşite înainte ca aceasta să împlinească vârsta de 18 ani, împrejurare în care tratamentul sancţionator trebuie să se situeze între limitele de pedeapsă prevăzute de art. 218^1 din Codul penal, introdus prin Legea nr. 217/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, text care reglementează separat actele de viol asupra unui minor care erau încadrate anterior acestei modificări în dispoziţiile art. 218 alin. (3) lit. c) din Codul penal, arătându-se, totodată, că principiul neretroactivităţii legii penale la care face trimitere judecătorul fondului nu se aplică, având în vedere că faptele imputate inculpatului se aflau la data săvârşirii în sfera ilicitului penal, chiar mai mult, nu se poate vorbi de o aplicare retroactivă a unor dispoziţii nefavorabile câtă vreme singura lege incidentă este cea de la data epuizării. Pentru aceleaşi raţiuni s-a invocat cu privire la infracţiunea de violenţe în familie în formă continuată că trebuie reţinut elementul circumstanţial agravant constând în „victima este minor“, prevăzut la lit. b) din alin. (2^1) al art. 193 din Codul penal şi nu cel de la lit. a) din acelaşi alineat.
    21. La termenul din data de 16 decembrie 2024, completul de judecată a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească care este încadrarea juridică pentru infracţiunea de viol comisă de către un membru de familie asupra minorei (tatăl asupra fiicei), prin acte cu caracter continuat de natură sexuală prin constrângere sau profitând de vulnerabilitatea ori dependenţa acesteia care, înainte cu cca 6 luni de intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, a devenit majoră, iar infracţiunea s-a epuizat imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, şi anume la data de 9 ianuarie 2024, respectiv sunt aplicabile fie dispoziţiile prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (3^2) lit. d) din Codul penal privind infracţiunea de viol, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, fie dispoziţiile prevăzute de art. 218^1 alin. (2) şi alin. (4) lit. a) şi b) din Codul penal privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

    III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere ale procurorului, părţii civile şi inculpatului
    III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    22. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât completul este învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 753/218/2024, în ultimă instanţă (adică apel, singura cale ordinară de atac reglementată de art. 408 din Codul de procedură penală împotriva unei sentinţe penale prin care se soluţionează raportul de drept penal substanţial care face obiectul trimiterii în judecată); soluţionarea apelului promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile, în condiţiile în care motivul principal care a generat exercitarea acestei căi de atac vizează corecta încadrare juridică a faptelor imputate inculpatului prin actul de sesizare a instanţei; şi, nu în ultimul rând, instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept, nici printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs.

    III.2. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării
    23. Pornind de la faptul că în cazul infracţiunii continuate legea penală aplicabilă este cea de la momentul epuizării infracţiunii, adică de la data la care a fost săvârşit ultimul act material, când victima avea deja 18 ani, deşi cele mai multe acte materiale au fost comise până la 23 august 2023, când aceasta era minoră, făcând, totodată, trimitere la modificările legislative aduse în materie, prin Legea nr. 217/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 11 iulie 2023, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2024, respectiv introducerea art. 218^1 din Codul penal care reglementează forme agravate sau atenuate ale infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în funcţie de vârsta victimei minore sau a subiectului activ, precum şi a alin. (3^2) în art. 218 din Codul penal care, la rândul său, prevede forme agravate ale infracţiuni de viol, inclusiv aceea în care victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală, handicap fizic sau psihic ori o situaţie de dependenţă, instanţa de sesizare a constatat că dezlegarea dată de instanţa supremă, în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 17 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, potrivit căreia „raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b^1) şi alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal“, precum şi că cele statuate prin Decizia de îndrumare nr. 10 din 25 aprilie 1963 a Tribunalului Suprem, conform cărora „infracţiunile pentru care legea penală prevede anumite trăsături agravate nu constituie infracţiuni de sine stătătoare, în concurs cu infracţiunile de bază la care se referă, ci infracţiuni unice sancţionate mai grav prin textele de lege care le reglementează“, nu sunt incidente în cauză, întrucât se referă la cazurile de agravare ale aceleiaşi forme de bază a infracţiunii de viol, pe când textele legale menţionate instituie fiecare atât o formă de bază, cât şi forme agravante.
    24. Suplimentar, s-a reţinut că, potrivit principiului aplicării legii penale în timp, dispoziţiile art. 218^1 din Codul penal nu pot fi aplicate retroactiv pentru actele materiale săvârşite când victima era minoră, întrucât această normă nu era în vigoare, chiar mai mult la momentul epuizării infracţiunii (9.01.2024) aceasta împlinise deja 18 ani, motiv pentru care încadrarea juridică corectă trebuie să ţină seama de normele legale incidente la respectiva dată.
    25. Pe de altă parte, s-a apreciat, în acord cu susţinerile Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, că o asemenea interpretare ar echivala cu o încurajare a subiecţilor activi de a continua săvârşirea infracţiunii până după ce victima împlineşte vârsta majoratului, urmând ca astfel să beneficieze de o pedeapsă mai puţin severă faţă de tratamentul sancţionator prevăzut pentru infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, însă, într-o asemenea ipoteză, nimic nu împiedică completul de judecată ca la individualizarea pedepsei să ia în considerare anumite circumstanţe agravante (comiterea faptei într-un context de vulnerabilitate a victimei, chiar dacă aceasta este majoră, sau de abuz de putere ori încredere), precum şi caracterul continuat al infracţiunii (cu luarea în considerare a întregii activităţi infracţionale, inclusiv din perioada de minorat a victimei), în condiţiile în care un principiu fundamental în dreptul penal este cel al legalităţii, care protejează inculpatul de aplicarea retroactivă a legii penale mai severe, care, de altfel, a intrat în vigoare după ce a încetat starea de minorat a victimei şi, totodată, asigură previzibilitatea aplicării sancţiunilor, inclusiv în cazul infracţiunilor continuate pentru care data epuizării are relevanţă în identificarea legii aplicabile raportului de drept penal substanţial.
    26. Concluzionând, instanţa de control judiciar a arătat că, în situaţia în care infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 din Codul penal ar reprezenta forma de bază, iar infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor prevăzută de art. 218^1 din Codul penal ar fi considerată formă agravantă, s-ar putea face aplicarea combinată a acestor texte legale, astfel ca starea de fapt să îmbrace acea formă juridică care să reflecte situaţia juridică completă.
    27. Reprezentantul Ministerului Public şi partea civilă, prin apărător din oficiu, exprimându-şi, pe rând, acordul pentru sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept pusă în discuţie din oficiu, au precizat că încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului este infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată, prevăzută de art. 218^1 alin. (2) şi alin. (4) lit. a) şi b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, astfel cum s-a invocat şi în motivele scrise de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
    28. Apărătorul din oficiu al inculpatului C.R., la rândul său, a arătat că este de acord cu sesizarea Înaltei Curţi pentru dezlegarea cu valoare de principiu a problemei de drept ce face obiectul întrebării prealabile pusă în discuţie de către instanţa de control judiciar şi a precizat că încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată clientul său este cea reţinută de judecătorul fondului, respectiv infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (3^2) lit. d) din Codul penal.

    IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării
    29. Prin Adresa nr. 56/III-5/2025 din data de 5 februarie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce în prealabil a reţinut că instanţa supremă a fost sesizată de o curte de apel învestită în calea ordinară de atac a apelului cu soluţionarea în mod definitiv a acţiunii penale şi care a pus în discuţie din oficiu o problemă de drept asupra căreia Înalta Curte nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face, în prezent, obiectul unui asemenea recurs, a apreciat că soluţionarea cauzei pe fond depinde de interpretarea normei cu privire la care se solicită dezlegarea, în contextul în care aceasta vizează încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, motiv pentru care a concluzionat că sesizarea este admisibilă.
    30. Asupra fondului chestiunii de drept supuse dezlegării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că întrebarea prealabilă se referă la stabilirea încadrării juridice a unei infracţiuni comise în formă continuată în situaţia în care unele acţiuni îmbracă forma-tip a infracţiunii, iar altele forma agravată (indiferent dacă această formă este reglementată în cadrul aceluiaşi text de lege sau ca infracţiune distinctă) şi la identificarea legii aplicabile în ipoteza unei succesiuni de legi pe durata săvârşirii acţiunilor sau inacţiunilor care intră în conţinutul infracţiunii continuate, a arătat, în raport cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal care definesc această unitate legală de infracţiuni, precum şi „cu doctrina şi practica de specialitate“ care „reţine, în mod unanim, că omogenitatea juridică a conţinuturilor de infracţiune realizate nu este incompatibilă cu reţinerea în cadrul infracţiunii continuate a unor forme agravate sau atenuate ale aceleiaşi infracţiuni“, că, dacă o parte dintre actele materiale ale infracţiunii continuate de viol au fost comise înainte ca victima să aibă 18 ani, iar ultimele după împlinirea acestei vârste, este de neconceput ca o persoană care a săvârşit asemenea acte doar în perioada în care victima era minoră să răspundă penal pentru o infracţiune mai gravă decât persoana care a săvârşit astfel de acte înainte şi după ce victima a devenit majoră, motiv pentru care încadrarea juridică a activităţii infracţionale continuate se face în baza textului care incriminează forma cea mai gravă.
    31. Referitor la legea penală aplicabilă, în cazul unei succesiuni de legi survenite în timpul săvârşirii acţiunilor sau inacţiunilor care intră în conţinutul unei infracţiuni continuate, s-a menţionat că principiul de bază, unanim recunoscut, este cel al aplicării legii în vigoare la data epuizării, adică data ultimei acţiuni sau inacţiuni, motiv pentru care dispoziţiile legale în vigoare la data oricărei alte acţiuni sau inacţiuni nu pot fi analizate prin prisma principiului legii penale mai favorabile.
    32. Totodată, făcându-se trimitere la Decizia de îndrumare nr. 10 din 25 aprilie 1963 a Plenului Tribunalului Suprem, prin care s-a statuat că „infracţiunile pentru care legea penală prevede anumite trăsături agravate nu constituie infracţiuni de sine stătătoare, în concurs cu infracţiunile de bază la care se referă, ci infracţiuni unice sancţionate mai grav prin textele de lege care le reglementează“, s-a apreciat că o eventuală lipsă de omogenitate a actelor materiale, care pot diferenţia faptic modalitatea de săvârşire a infracţiunii de viol, nu poate exclude caracterul său unic, cât timp trăsăturile de distincţie dintre aceste acte nu sunt de natură a înlătura omogenitatea lor juridică de ansamblu şi sunt completate, în acelaşi timp, prin unitatea de rezoluţie şi, ca atare, momentul epuizării infracţiunii continuate de viol coincide cu ultima acţiune, cu semnificaţia unei bariere în timp, care determină, la rândul ei, unicitatea infracţiunii de viol, cu toate componentele ei, comise în condiţii tipice sau de agravare, de natură a influenţa fiecare la încadrarea juridică de ansamblu a faptei repetate, în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la data consumării ultimului act de execuţie.
    33. Astfel, având în vedere că actele de executare săvârşite sub imperiul legii anterioare nu pot fi analizate distinct de cele comise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 217/2023, întrucât ar fi ştirbită unitatea legală a infracţiunii continuate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că problema de drept supusă dezlegării trebuie să fie interpretată în sensul că, „în cazul infracţiunii de viol comise prin acţiuni cu caracter continuat, atât în perioada în care victima era minoră, cât şi după ce a devenit majoră, încadrarea juridică de ansamblu a infracţiunii continuate trebuie stabilită în raport cu toate condiţiile tipice sau de agravare în care au fost săvârşite acţiunile infracţionale, în baza dispoziţiilor legale în vigoare la data epuizării infracţiunii.“

    V. Opinia specialiştilor consultaţi asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării
    34. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia specialiştilor în drept penal asupra problemei supuse examinării.
    35. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a arătat că sesizarea Curţii de Apel Oradea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv existenţa unui litigiu în ultimă instanţă, asupra chestiunii de drept nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau a unui recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi, totodată, chestiunea supusă atenţiei reprezintă o veritabilă problemă de drept de a cărei dezlegare depinde soluţia pe fondul cauzei, în condiţiile în care trebuie să se stabilească dacă o modificare legislativă intervenită în structura unei norme de incriminare poate scinda unitatea legală a infracţiunii continuate, dând naştere unui concurs de infracţiuni, în pofida menţinerii rezoluţiei unice a subiectului activ.
    36. În acest context, s-a arătat că prin Legea nr. 217/2023 s-a realizat o reconfigurare majoră a infracţiunii de viol, întrucât până la intrarea în vigoare a acestui act normativ, la data de 1 ianuarie 2024, violul săvârşit asupra unui minor reprezenta o formă agravată a infracţiunii de viol prevăzută de art. 218 din Codul penal, reglementată în alin. (3) lit. c) al aceluiaşi text de lege, pentru ca, în prezent, fapta să fie incriminată ca o infracţiune distinctă în art. 218^1 din Codul penal, motiv pentru care, aşa cum s-a exprimat deja în doctrină, în cazul în care există activităţi infracţionale din care unele se încadrează în infracţiunea de viol şi altele în infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, nu se poate menţine omogenitatea juridică a actelor materiale, în pofida unei eventuale unităţi de rezoluţie infracţională, condiţie obligatorie pentru reţinerea unei infracţiuni săvârşită în formă continuată.
    37. Astfel, în cazul infracţiunilor cu durată de săvârşire se poate autonomiza activitatea infracţională comisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023 de activitatea săvârşită ulterior, cu consecinţa recalificării juridice, în sensul reţinerii a două infracţiuni din aceeaşi specie, cu atât mai mult cu cât subiecţii activi aflaţi în cursul comiterii unor infracţiuni continuate de viol asupra unor victime minore care pe parcurs au împlinit vârsta de 18 ani au putut lua la cunoştinţă între momentul publicării (11 iulie 2023) şi cel al intrării în vigoare a acestui act normativ (1 ianuarie 2024) de faptul că infracţiunea de viol comisă asupra unui minor a fost incriminată distinct şi puteau să îşi adapteze eventuala rezoluţie infracţională iniţială unică. Altfel spus, ca urmare a acestei intervenţii legislative, s-a impus un eveniment obiectiv care atrage o modificare a unei eventuale rezoluţii infracţionale unice, respectiv luarea unei noi rezoluţii cu privire la continuarea săvârşirii de acte de viol asupra victimei după intrarea în vigoare a noilor reglementări, adică după împlinirea de către victimă a vârstei majoratului.
    38. Concluzionându-se, s-a arătat că unitatea infracţională legală, sub forma infracţiunii continuate, trebuie să fie scindată şi s-a reţinut un concurs real de infracţiuni, respectiv între infracţiunea de viol agravat în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a), b) şi c) şi alin. (3^1) din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1 ianuarie 2024), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal/de art. 218^1 alin. (2) şi alin. (4) lit. a) şi b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, şi infracţiunea de viol pentru fapta din 9 ianuarie 2024, încadrată juridic potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data săvârşirii acesteia.
    39. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, făcând trimitere la obiectul sesizării, a arătat că nu poate fi reţinut caracterul continuat al infracţiunii de viol, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal care impun ca fiecare acţiune sau inacţiune ce compune infracţiunea continuată să prezinte conţinutul aceleiaşi infracţiuni şi cu doctrina care a stabilit că această condiţie legală presupune, totodată, ca acţiunile săvârşite succesiv să fie îndreptate împotriva unuia şi aceluiaşi obiect juridic, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, modificările aduse infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 din Codul penal şi introducerea unei noi infracţiuni, respectiv violul săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal, au condus la apariţia unor infracţiuni distincte, care diferă atât prin obiectul juridic cât şi prin conţinutul constitutiv, în condiţiile în care anterior acestei intervenţii legislative obiectul juridic al infracţiunii de viol era libertatea şi integritatea sexuală ale persoanei în general, atât cea a victimei majore, cât şi a celei minore, având în vedere că infracţiunea de viol avea în conţinutul agravant varianta privind săvârşirea asupra unui minor, or, în prezent obiectul juridic al acestei infracţiuni este diferit, fiind reprezentat exclusiv de libertatea şi integritatea sexuală ale persoanei majore, în timp ce prin incriminarea de sine stătătoare a infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor se asigură protecţia penală a libertăţii şi integrităţii sexuale a minorului. Ca atare, faptele comise asupra unui minor, care s-au repetat după ce victima a devenit majoră, îşi pierd caracterul de continuitate, infracţiunea fiind epuizată ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 217/2023, întrucât, de la acea dată, acţiunile succesive nu mai pot fi încadrate în acelaşi fel de infracţiune.
    40. Totodată, şi din perspectiva conţinutului obiectiv, faptele nu mai pot fi încadrate în aceeaşi infracţiune, întrucât, în reglementarea anterioară, infracţiunea de viol avea în conţinutul agravant varianta care se raporta la fapta comisă asupra unui minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare [art. 218 alin. (3) lit. c) din Codul penal], iar, în legislaţia actuală, infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor prevăzută de art. 218^1 din Codul penal incriminează două fapte de bază, atât „violul autentic“, cât şi „violul nonviolent“, în cazul acestuia din urmă fapta nemaifiind realizată împotriva minorului prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare.
    41. În consecinţă, activitatea infracţională trebuie scindată, întrucât actele repetate de viol comise asupra victimei, atât în perioada când aceasta era minoră, cât şi în perioada în care a devenit majoră, până la data de 1 ianuarie 2024, exclusiv, când s-a epuizat caracterul continuat al infracţiunii ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 217/2023, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a), b) şi c) şi alin. (3^1) teza I din Codul penal (varianta în vigoare la data respectivă), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, în timp ce faptele de viol comise în perioada 1 ianuarie 2024-9 ianuarie 2024, când victima era majoră, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii continuate de viol prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b)alin. (3^2) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, urmând ca cele două infracţiuni continuate să fie reţinute în concurs real.
    42. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, contrar opiniilor exprimate de cele două facultăţi menţionate, a opinat că, în cazul în care infracţiunea continuată de viol s-a consumat când subiectul pasiv era minor, fiind epuizată după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, când victima era deja majoră, încadrarea juridică este cea prevăzută de art. 218^1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, reţinându-se forma-tip sau, după caz, varianta agravată a infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în raport cu eventualele circumstanţe agravante incidente în cauză, fiind exclusă soluţia concursului cu infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 din Codul penal, în contextul în care această infracţiune reprezintă norma generală în materie, care protejează integritatea şi libertatea sexuală ale oricărei persoane, iar violul nonviolent sau neconsimţit asupra unui minor incriminat în art. 218^1 din Codul penal este o normă specială, care are ca obiect juridic libertatea şi integritatea sexuală ale unei persoane care nu a împlinit vârsta de 18 ani, motiv pentru care o eventuală abrogare a acestei norme nu echivalează cu dezincriminarea violului săvârşit asupra unui minor prin constrângere, întrucât fapta s-ar circumscrie conţinutului constitutiv al normei generale. Aşadar, viol neconsimţit comis asupra unui minor reprezintă forma agravată a infracţiunii de viol, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 217/2023, era reglementată în art. 218 alin. (3) lit. c) din Codul penal şi, ca atare, incriminarea într-o infracţiune distinctă nu afectează conţinutul constitutiv al infracţiunii, ci reprezintă un eveniment legislativ de ordin formal, care asigură continuitatea elementului circumstanţial agravant al comiterii faptei asupra unui minor în legile penale succesive.
    43. Astfel, fiind îndeplinită condiţia continuităţii incriminării agravantei, s-a arătat că este suficient ca cel puţin una dintre acţiunile din structura infracţiunii continuate să realizeze conţinutul constitutiv al formei agravate pentru a se putea reţine varianta agravată cu privire la întreaga activitate infracţională, întrucât este îndeplinită condiţia omogenităţii juridice în condiţiile în care fiecare acţiune întruneşte cel puţin elementele de tipicitate şi vinovăţia specifice formei de bază a infracţiunii, singura diferenţă dintre viol şi violul neconsimţit asupra unui minor fiind vârsta subiectului pasiv, în condiţiile în care la cea din urmă infracţiune victima nu este majoră.
    44. Nu în ultimul rând, s-a invocat că, deşi la momentul reiterării acţiunii din 9 ianuarie 2024 fapta nu se încadra sub imperiul noii reglementări în infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, întrucât victima împlinise deja 18 ani, inculpatul cunoştea atât faptul că a întreţinut anterior acestor modificări legislative relaţii sexuale neconsimţite cu un minor, cât şi limitele de pedeapsă prevăzute de noua lege pentru violul comis asupra unui minor, astfel că putea şi trebuia, la nevoie, beneficiind de consiliere juridică adecvată, să prevadă că în sarcina sa se va reţine, în formă continuată, infracţiunea prevăzută de art. 218^1 din Codul penal, care preia funcţia jucată de art. 218 alin. (3) lit. c) din Codul penal, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 217/2023, şi, ca atare, a avut opţiunea să nu mai săvârşească o altă acţiune sub imperiul legii noi, mai severe.

    VI. Jurisprudenţa naţională cu privire la chestiunea de drept
    VI.1. Jurisprudenţa Tribunalului Suprem
    45. Decizia de îndrumare nr. 10 din 25 aprilie 1963, prin care s-a statuat că „infracţiunile pentru care legea penală prevede anumite trăsături agravate nu constituie infracţiuni de sine stătătoare, în concurs cu infracţiunile de bază la care se referă, ci infracţiuni unice sancţionate mai grav prin textele de lege care le reglementează.“
    46. Plenul Tribunalului Suprem a reţinut că „ceea ce deosebeşte în esenţă infracţiunea unică de pluralitatea de infracţiuni este faptul că, prin activitatea sa ilicită, infractorul a încălcat un singur text sau mai multe texte din legea penală care incriminează infracţiuni distincte. Astfel, dacă a fost încălcat un singur text de lege se săvârşeşte o singură infracţiune, iar în cazul încălcării mai multor texte ce incriminează infracţiuni distincte, o pluralitate de infracţiuni, chiar dacă a fost săvârşită o singură faptă.
    Diferitele dispoziţii ale legii penale care prevăd trăsături agravante nu incriminează infracţiuni distincte de infracţiunile de bază la care se referă, deoarece nu schimbă trăsăturile caracteristice ale acestora, ci stabilesc numai anumite împrejurări care atrag o majorare a pedepsei. În consecinţă, în asemenea situaţii, nu se aplică dispoziţiile legale privitoare la concursul de infracţiuni.“

    VI.2. Jurisprudenţa Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii
    47. Decizia nr. 17 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit, printre altele, că „Raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b^1) şi alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.“
    48. În considerentele hotărârii, Înalta Curte a arătat, în esenţă, că
    "Particularităţile infracţiunii de viol, în cazul repetării acesteia faţă de acelaşi subiect pasiv, conduc însă la concluzia că o atare infracţiune poate îndeplini condiţiile pentru a fi considerată continuată numai atunci când acţiunile ce constituie părţi constitutive ale acelei infracţiuni, desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii, sunt săvârşite în modalităţi vădit similare, de natură a le atribui un conţinut specific repetat în raport cu norma încălcată.
    Dar eventuala lipsă de omogenitate a acţiunilor, care pot diferenţia faptic modalitatea de săvârşire a infracţiunii de viol, nu poate exclude caracterul unic al acestei infracţiuni, cât timp trăsăturile de distincţie dintre acele acţiuni nu sunt de natură a înlătura omogenitatea lor juridică de ansamblu şi sunt completate, în acelaşi timp, prin unitatea de rezoluţie.
    Sub acest aspect, unitatea de conţinut, reliefată de săvârşirea, în baza aceleiaşi rezoluţii, în sensul conceput iniţial, de acte componente repetate ale infracţiunii de viol care pot fi diferite ca formă, fie în raport cu etapa de realizare, în care privinţă cele rămase în faza de tentativă sunt absorbite de cele desăvârşite prin actele continuate, fie ca susceptibilitate de încadrare numai în infracţiunea tipică, de bază (...) ori în una sau mai multe dintre formele de agravare (...), este esenţial ca ele să fie unite prin una şi aceeaşi rezoluţie infracţională. (...)
    A considera altfel ar însemna să nu se ţină seama că rezoluţia iniţială s-a realizat pe baza unei reprezentări cu caracter general a rezultatelor acţiunii şi pe cunoaşterea doar a condiţiilor de ansamblu în care se vor desfăşura actele ei componente, cu previzibilitatea survenirii unor condiţii noi, de natură a influenţa în sensul accentuării, amplificării sau al diminuării efectelor faptelor ce au făcut obiectul reflecţiilor în cadrul procesului psihic de elaborare a rezoluţiei.
    Ca urmare, momentul epuizării infracţiunii continuate de viol coincide cu ultima acţiune, cu semnificaţia unei bariere în timp, care determină, la rândul ei, unicitatea infracţiunii de viol, cu toate componentele ei, comise în condiţii tipice sau de agravare, de natură a influenţa fiecare la încadrarea juridică de ansamblu a faptei repetate, în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la data consumării ultimului act de execuţie."

    VI.3. Jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
    49. Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 23 septembrie 2024, în cuprinsul căreia s-a reţinut că
    "Actele de executare comise sub imperiul legii vechi vor corespunde conţinutului constitutiv al infracţiunii continuate, astfel cum este prevăzut de legea în vigoare la data epuizării sale, dacă ele sunt incriminate de această din urmă lege, chiar şi sub o altă denumire. Constatarea existenţei unei continuităţi a incriminării este însă condiţionată de examinarea particularităţilor factuale specifice fiecărui act component prin raportare la cerinţele de conţinut constitutiv al infracţiunii, astfel cum se regăsesc în legile succesive, examinare ce trebuie efectuată, în concret, de instanţele judecătoreşti învestite cu judecarea fondului cauzelor. (...)
    Unitatea juridică nu se confundă, aşadar, cu singularitatea actului normativ care incriminează, ci, dimpotrivă, este compatibilă cu o succesiune în timp de astfel de acte normative, atunci când fiecare dintre ele stabilesc caracterul infracţional al faptelor deduse judecăţii, în conţinutul lor concret. Ceea ce contează, prin urmare, este ca legiuitorul să aprecieze că o anumită conduită, repetată în timp, trebuie sancţionată penal, chiar dacă, în dinamica nevoilor de apărare socială, el modifică răspunsul represiv fie în sensul agravării (prin considerarea ca fiind mai grave a anumitor categorii de infracţiuni şi majorarea limitelor de pedeapsă), fie în sensul atenuării sale.
    Faptul că, în adaptarea politicii sale penale la realităţile sociale, legiuitorul optează pentru o agravare a răspunderii penale în cazul comiterii unor acţiuni sau inacţiuni săvârşite, în parte, şi anterior intrării în vigoare a legii mai severe, iar această ultimă lege se aplică atât actelor de executare săvârşite sub imperiul său, cât şi celor comise anterior, în măsura în care toate alcătuiesc o unitate legală de infracţiune continuată, nu contravine principiului general al legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat în dreptul naţional la art. 1 şi 2 din Codul penal.
    Opţiunea făptuitorului de a comite noi acte de executare ulterior intrării în vigoare a unei legi care incriminează, în mod accesibil şi previzibil, acelaşi tip de conduită reflectă atât nesocotirea acestei din urmă legi, cât şi acceptarea posibilităţii ca ea să se aplice inclusiv actelor de executare comise anterior, dar aflate într-o legătură specifică infracţiunii continuate cu cele săvârşite în timp ulterior.
    O atare interpretare de principiu a dreptului nu contravine nici garanţiilor ce decurg din art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului“ (paragrafele 119 şi 122-125)."

    VI.4. Jurisprudenţa şi punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate
    50. În urma consultării instanţelor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-au evidenţiat două orientări jurisprudenţiale, fiind comunicate puncte de vedere de către toate curţile de apel sau, după caz, de instanţele arondate, excepţie făcând Curtea Militară de Apel, fără a fi însă identificată practică judiciară care să analizeze chestiunea de drept ce face obiectul întrebării prealabile cu care a fost sesizată instanţa supremă.
    51. Într-o opinie jurisprudenţială s-a apreciat că fapta săvârşită în împrejurările reţinute prin sesizare întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii continuate de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (3^2) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, întrucât, având în vedere principiul legalităţii incriminării, evaluarea activităţii ilicite desfăşurate sub forma infracţiunii continuate ca un tot unitar se supune rigorilor aceleiaşi legi penale, în vigoare la momentul epuizării, şi nu prin raportarea fiecărui act material la condiţiile prevăzute de lege la momentul săvârşirii fiecăruia dintre aceste acte.
    52. Ca atare, chiar dacă anumite acte materiale au fost executate când victima era minoră, legea penală incidentă este cea de la data epuizării infracţiunii continuate, cu reţinerea tuturor formelor agravante ale faptei prevăzute de acest act normativ, nefiind incidente dispoziţiile art. 218^1 din Codul penal, care au fost introduse prin Legea nr. 217/2023, începând cu 1 ianuarie 2024, moment la care victima avea deja vârsta de 18 ani, motiv pentru care, potrivit aplicării principiului legii penale în timp, infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor nu poate fi reţinută, întrucât s-ar ajunge să fie aplicată retroactiv o lege mai severă.
    53. Acest punct de vedere a fost exprimat de următoarele curţi de apel şi tribunale şi instanţe arondate: Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamţ, Judecătoria Târgu-Neamţ, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Roman; Curtea de Apel Oradea; Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Drăgăşani, Judecătoria Bălceşti, Judecătoria Brezoi, Judecătoria Costeşti, Judecătoria Câmpulung, Judecătoria Bălceşti, Judecătoria Topoloveni; Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Buzău, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Vălenii de Munte; Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Arad, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Oraviţa, Judecătoria Moldova Nouă şi Judecătoria Caransebeş; Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Sibiu şi judecătoriile arondate, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Câmpeni; Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Feteşti, Judecătoria Olteniţa, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti; Tribunalul Maramureş, Judecătoria Vişeu de Sus, Tribunalul Sălaj; Tribunalul Mehedinţi, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Baia de Aramă, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Orşova, Tribunalul Gorj, Judecătoria Balş; Tribunalul Vrancea şi judecătoriile arondate, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Tribunalul Galaţi; Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Huşi; Judecătoria Babadag, Judecătoria Tulcea şi Judecătoria Rupea.
    54. În sens contrar, opinia exprimată de Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Urziceni, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Buftea, Tribunalul Călăraşi, Judecătoria Călăraşi, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Roşiori de Vede; Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Craiova, Tribunalul Dolj, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Novaci, Judecătoria Târgu Cărbuneşti; Curtea de Apel Galaţi; Curtea de Apel Suceava; Tribunalul Cluj, Judecătoria Bistriţa; Tribunalul Argeş, Judecătoria Piteşti, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Judecătoria Horezu; Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Hârlău; Judecătoria Aiud; Judecătoria Piatra-Neamţ; Judecătoria Zărneşti; Judecătoria Sinaia, Judecătoria Pătârlagele; Judecătoria Reghin; Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, constă în aceea că, într-o asemenea situaţie, se reţine infracţiunea continuată de viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 alin. (2) şi alin. (4) lit. a) şi b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, având în vedere că este îndeplinită condiţia referitoare la omogenitatea juridică a acţiunilor sau inacţiunilor ce se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii continuate, condiţie care presupune o unitate a obiectului juridic, întrucât toate acţiunile sau omisiunile sunt îndreptate împotriva aceleiaşi valori sociale, fiind lipsit de relevanţă, sub aspectul încadrării juridice a faptei, împrejurarea că victima a devenit majoră anterior intrării în vigoare a Legii nr. 217/2023, iar infracţiunea s-a epuizat imediat după acest moment.
    55. În susţinerea acestei orientării jurisprudenţiale s-a făcut trimitere şi la cele statuate prin Decizia nr. 17 din 10 martie 2008 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte, precum şi prin Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul aceleiaşi instanţe.
    56. În mod izolat (Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Judecătoria Constanţa) s-a exprimat şi punctul de vedere potrivit căruia unitatea de rezoluţie infracţională a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, cu consecinţa reţinerii în concurs real a infracţiunilor continuate de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a), b) şi c) şi alin. (3^1) teza I din Codul penal (varianta în vigoare anterior datei de 1 ianuarie 2024), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b)alin. (3^2) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

    VII. Dispoziţii legale incidente
    Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în varianta în vigoare anterior modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 217/2023
    "ART. 3
    Activitatea legii penale
    Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
    ART. 35
    Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe
    (1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
    ART. 218
    Violul
    (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).
    (3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
    a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
    b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
    c) victima este un minor;
    d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
    e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod;
    f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
    (3^1) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost comise faţă de un minor în circumstanţele prevăzute la alin. (3) lit. a), b) şi d)-f) sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor.
    (4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
    (6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte"

    Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în varianta în vigoare de la data de 1 ianuarie 2024
    "ART. 3
    Activitatea legii penale
    Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
    ART. 35
    Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe
    (1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
    ART. 218
    Violul
    (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).
    (3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
    a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
    b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
    c) abrogată;
    d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
    e) abrogată;
    f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
    g) făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale.
    (3^1) Abrogat.
    (3^2) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una dintre următoarele împrejurări:
    a) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod;
    b) fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide;
    c) în urma faptei, victima rămâne însărcinată;
    d) victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală, handicap fizic sau psihic ori o situaţie de dependenţă;
    e) fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta;
    f) victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.
    (4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
    (6) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(3^2) se pedepseşte.
    ART. 218^1
    Violul săvârşit asupra unui minor
    (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (1^1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un minor cu un alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 114.
    (2) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (3) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
    a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
    c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;
    d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
    e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
    f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori;
    g) în urma faptei, victima a rămas însărcinată, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
    (5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (1^1) au fost comise în schimbul unei remuneraţii, al unui folos material ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
    (5^1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
    a) minorul este membru de familie al majorului;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei boli, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
    c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice fel;
    d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
    (5^2) Fapta prevăzută la alin. (5^1) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani dacă:
    a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
    b) fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori.
    (6) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (7) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (1^1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani.
    (8) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(5^2) se pedepseşte."

    VIII. Opinia judecătorului-raportor
    57. Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori nu este admisibilă, întrucât una dintre condiţiile de admisibilitate ce rezultă din economia dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu este îndeplinită, respectiv existenţa unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    58. În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a raportului întocmit de judecătorul-raportor şi a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată că sesizarea este inadmisibilă.
    59. Astfel, legiuitorul, enumerând în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a conferit anumitor instanţe, inclusiv curţii de apel, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, posibilitatea de a sesiza instanţa supremă în scopul obţinerii unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    60. Pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de textul de lege menţionat, soluţionarea pe fond a respectivei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.
    61. Nu în ultimul rând, admisibilitatea sesizării este condiţionată, în mod esenţial, aşa cum rezultă din economia dispoziţiilor legale invocate, de existenţa unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenţia instanţei supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.
    62. În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflată în curs de soluţionare în ultimă instanţă, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori fiind învestită, în Dosarul nr. 753/218/2024, cu apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei şi de inculpatul C.R. împotriva Sentinţei penale nr. 173 din 8 august 2024 a Judecătoriei Carei prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (3^2) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.
    63. De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aşa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 56/III-5/2025 din 5 februarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    64. Astfel, se impune a se preciza că, în mod constant, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că analiza acestei condiţii trebuie să se raporteze atât la hotărârile pronunţate în una dintre procedurile prevăzute de art. 471 din Codul de procedură penală sau art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală prin care s-a statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanţa de trimitere, cât şi la considerentele unor asemenea hotărâri, dacă acestea oferă suficiente elemente care să permită dezlegarea chestiunii de drept invocate (a se vedea, spre exemplu, deciziile nr. 22 din 14 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 18 octombrie 2017, şi nr. 2 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 9 martie 2022).
    65. Or, se constată că problema a cărei rezolvare de principiu se solicită prin intermediul sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea nu a mai fost examinată de instanţa supremă în modalitatea în care a fost formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nestatuând în mod explicit asupra ei printr-unul din mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti.
    66. În schimb, nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea instanţei supreme, în condiţiile în care, în raport cu modul în care a fost formulată întrebarea prealabilă, s-a depăşit cadrul unei interpretări in abstracto a dispoziţiilor legale, întrucât ceea ce tinde să obţină instanţa de sesizare este stabilirea în concret a încadrării juridice a faptelor ce formează obiectul cauzei cu care a fost învestită, fapt ce contravine jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    67. Astfel, prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, s-a statuat, cu valoare de principiu, că scopul unei asemenea proceduri este „de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept“, context în care „hotărârile prealabile trebuie pronunţate numai în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept“, şi, „în egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii“.
    68. Deopotrivă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reiterat continuu că „sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei“, relevante sub acest aspect fiind: Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018; Decizia nr. 67 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 28 ianuarie 2022; Decizia nr. 31 din 25 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 3 august 2022; Decizia nr. 68 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1167 din 6 decembrie 2022.
    69. Drept urmare, rolul Înaltei Curţi, în contextul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, nu este acela de a interveni în procesul de aplicare a legii la cazurile deduse judecăţii, ci de a oferi o interpretare a normelor legale, acolo unde acest lucru se impune ca urmare a modului lor de redactare şi a existenţei unor interpretări diferite a acestora.
    70. În cauza care a generat prezenta sesizare, Curtea de Apel Oradea a fost învestită cu soluţionarea apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei care vizează, în principal, greşita schimbare a încadrării juridice în raport cu împrejurările faptice reţinute prin rechizitoriu, astfel încât acesteia îi revine sarcina de a contura silogismul juridic care va conduce la soluţionarea acţiunii penale, ceea ce presupune aplicarea normei legale la cazul particular dedus judecăţii, urmată de consecinţa constatării corespondenţei dintre acestea.
    71. Or, din lecturarea încheierii prin care a fost sesizată Înalta Curte cu întrebarea supusă dezbaterii se observă că instanţa de trimitere nu urmăreşte o rezolvare a unei „chestiuni de drept“, ci stabilirea încadrării juridice în speţa dedusă judecăţii. Cu alte cuvinte, se solicită prefigurarea soluţiei cu privire la încadrarea juridică a faptelor imputate acuzatului, deşi aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta este stabilită pe baza probatoriului administrat în cauză, „este atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei“, aşa cum a stabilit, în mod constant, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (a se vedea, spre exemplu, deciziile nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015, şi nr. 67 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 28 ianuarie 2022).
    72. Aşadar, pentru a constitui o veritabilă problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt; însă, după cum se observă, întrebarea prealabilă cuprinde referiri la împrejurările concrete de comitere a faptelor, instanţa supremă nefiind chemată să interpreteze o dispoziţie legală in abstracto care să fie susceptibilă de a fi aplicabilă uniform în toate cazurile în care aceasta ar putea fi incidentă, ci să identifice norma legală în care îşi are corespondent acuzaţia penală.
    73. În aceste condiţii, de vreme ce problema de drept care formează obiectul sesizării este una circumstanţiată de particularităţile cazului dedus judecăţii, se constată că nici nu ar fi posibilă o interpretare de principiu a normelor legale la care se face referire, în forma în care s-a solicitat acest lucru.

    74. În consecinţă, constatând, în raport cu argumentele dezvoltate, că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate ce rezultă din economia dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv existenţa unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Încheierea de şedinţă din data de 16 decembrie 2024, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală.
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Încheierea de şedinţă din data de 16 decembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 753/218/2024, prin care solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    "Care este încadrarea juridică pentru infracţiunea de viol comisă de către un membru de familie asupra minorei (tatăl asupra fiicei), prin acte cu caracter continuat de natură sexuală prin constrângere sau profitând de vulnerabilitatea ori dependenţa acesteia care, înainte cu cca 6 luni de intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, a devenit majoră, iar infracţiunea s-a epuizat imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, şi anume la data de 9 ianuarie 2024, respectiv sunt aplicabile fie dispoziţiile prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (3^2) lit. d) din Codul penal privind infracţiunea de viol, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, fie dispoziţiile prevăzute de art. 218^1 alin. (2) şi alin. (4) lit. a) şi b) din Codul penal privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal?"

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2025.

                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    ELENI CRISTINA MARCU
                    Magistrat-asistent,
                    Florin Nicuşor Mihalache

    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 78 din 3 martie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"