Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în Dosarul nr. 160/753/2016/a1 al Tribunalului Militar Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 395D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, faţă de părţile cu domiciliul în străinătate, având în vedere lipsa de procedură cu acestea, s-a dispus citarea acestora la uşa instanţei şi pe site-ul Curţii Constituţionale. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Arată că, prin Legea nr. 9/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017, a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017, ordonanţă prin care s-a abrogat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, astfel că aceasta din urmă nu mai poate intra în vigoare. Faţă de aceste considerente, apreciază că art. 5 alin. (2) din Codul penal nu s-a aplicat în cauză, în sensul că nu există nicio decizie a Curţii Constituţionale care să poată fi aplicată ca „lege penală mai favorabilă“. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Apreciază că aceleaşi consideraţii sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că nici aceste dispoziţii nu au legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia fiind inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 6 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 160/753/2016/a1, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal sunt neconstituţionale în măsura în care prevederile declarate neconstituţionale constituie o lege penală mai favorabilă. Apreciază că o astfel de interpretare „încurajează fenomenul infracţional la nivel înalt, ştiut fiind că prin adoptarea unor acte normative vădit neconstituţionale se obţine beneficiul exonerării de răspunderea penală sau, după caz, de executare a pedepsei“. Această situaţie este cu atât mai evidentă în cazul ordonanţelor simple şi de urgenţă ale Guvernului, care nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate înainte de intrarea în vigoare. Totodată, cetăţenilor care se află în situaţii juridice reglementate prin acte normative care sunt declarate neconstituţionale li se instituie, prin art. 5 alin. (2) din Codul penal, privilegiul de a se considera lege penală mai favorabilă un act contrar Legii fundamentale, comparativ cu persoanele aflate în situaţii juridice reglementate de acte normative valide din punct de vedere constituţional. 6. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, susţine că prevederile art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, reglementând atribuţia instanţei de contencios constituţional de a se pronunţa, în cadrul excepţiei de neconstituţionalitate, asupra constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor, nu distinge după cum acestea sunt în vigoare sau nu. Cu toate acestea, printr-un act normativ, de rang inferior normei constituţionale, se adaugă sintagma „în vigoare“. Acest fapt permite ca, prin intermediul ordonanţelor (simple sau de urgenţă), puterea executivă să fie exercitată în mod discreţionar şi în afara oricărui control al celorlalte puteri. Efectele unor ordonanţe vădit neconstituţionale, prin care statul de drept este ameninţat în însăşi substanţa sa, sunt ireversibile după intrarea lor în vigoare. Astfel, actuala reglementare, care nu permite exercitarea controlului de constituţionalitate a unei ordonanţe a Guvernului, înainte de intrarea ei în vigoare, contravine prevederilor art. 16, art. 21 şi art. 146 lit. d) din Constituţie. 7. Tribunalul Militar Bucureşti apreciază că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale invocate de către autorul excepţiei. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei critică o omisiune legislativă. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 este neîntemeiată. Făcând referire la Decizia nr. 362 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 28 februarie 2003 şi la Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Guvernul susţine că nu ar putea face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate o dispoziţie legală care nu a intrat în vigoare, deoarece o astfel de prevedere legală nu ar fi incidentă într-o cauză concretă aflată pe rolul instanţelor de judecată, neavând deci legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, apreciază că nici această critică nu este întemeiată, câtă vreme dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără privilegii sau discriminări. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal, Guvernul, făcând referire la cele evidenţiate în practica judiciară şi în doctrină, apreciază că aceasta este neîntemeiată. 10. Plecând de la cele susţinute de autorul excepţiei, Guvernul arată că, în realitate, nu este vorba de instituirea niciunui privilegiu prin dispoziţiile criticate, ci de aplicarea principiilor prevăzute de art. 23 alin. (12) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie. Totodată, menţionează că dispoziţiile legale criticate sunt tocmai o transpunere în legislaţia infraconstituţională a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la supremaţia acesteia, fiind, pe cale de consecinţă, conforme cu acestea. Totodată, susţine că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal nu afectează dreptul la un proces echitabil şi nici garanţiile acestuia, respectiv egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 5 alin. (2) din Codul penal: „Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.“; – Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“ 14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept şi la valorile supreme din stat, art. 1 alin. (4) referitor la separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 146 lit. d) referitor la competenţa Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal, Curtea observă că, în realitate, autorul acesteia tinde, prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, la contracararea unei eventuale intrări în vigoare a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017, intrare în vigoare urmată de o eventuală pronunţare de către instanţa de contencios constituţional a unei decizii de admitere prin care să se constate neconstituţionalitatea art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017. Or analizând încheierea de sesizare, Curtea constată că instanţa judecătorească a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, constatând că aceasta a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2017. 16. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că autorul excepţiei pune în discuţie o problemă ipotetică, ce determină lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal. Or conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. „Legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. 17. Totodată, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a specificat, în contextul obiectului procedurii în camera preliminară - fază procesuală în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, care ar fi acea dispoziţie care, deşi declarată neconstituţională de către instanţa de contencios constituţional, urmează să se aplice în virtutea principiului aplicării legii penale mai favorabile. Or lipsa unei asemenea dispoziţii determină, în realitate, neaplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal în litigiul pendinte şi, implicit, lipsa legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate cu un atare obiect. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal este inadmisibilă, urmând să o respingă în consecinţă. 18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea observă că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că sintagma „în vigoare“ cuprinsă în articolul anterior menţionat determină imposibilitatea analizării, din perspectivă constituţională, a acelor dispoziţii care, deşi publicate în Monitorul Oficial al României, nu sunt în vigoare. 19. În acest context, cu privire la obiectul controlului de constituţionalitate a posteriori, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 146 din Constituţie stabilesc competenţa materială a Curţii Constituţionale, ca garant al supremaţiei Legii fundamentale, enumerând în mod restrictiv atribuţiile jurisdicţiei constituţionale. Potrivit art. 146 din Constituţie, „Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: [... ] d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului“. În aplicarea prevederilor constituţionale, dispoziţiile cap. I din Legea nr. 47/1992 consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi de unică autoritate de jurisdicţie constituţională din România [art. 1 alin. (1) şi alin. (2)]. În considerarea acestei calităţi, Curtea „asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului“ [art. 2 alin. (1)]. 20. Reglementând obiectul controlului de constituţionalitate, atât Constituţia, cât şi Legea nr. 47/1992 prevăd expres şi limitativ actele care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale. Totodată, dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. Astfel, obiect al excepţiei îl constituie o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă care: este în vigoare; are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. 21. De asemenea, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, precitată, Curtea a constatat că, în sistemul român de control concret al constituţionalităţii legilor, declanşarea controlului a posteriori operează doar pe cale incidentală, prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, iar nu printr-o „actio popularis“, pe baza sesizării directe de către orice persoană. Rezultă, aşadar, că se poate solicita controlul de constituţionalitate numai privind acele dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor, legi sau ordonanţe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Condiţia ca dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei este, evident, necesară, dar şi suficientă. 22. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 42, instanţa de contencios constituţional a statuat că premisa axiomatică a analizei Curţii Constituţionale pentru a reţine incidenţa art. 146 lit. d) din Constituţie este aceea ca actul normativ să fi făcut parte din dreptul pozitiv, având în vedere faptul că acest text constituţional reglementează controlul a posteriori de constituţionalitate. Prin urmare, Curtea nu are competenţa de a verifica, în cadrul acestei atribuţii, constituţionalitatea unei norme de reglementare primară care nu a făcut parte din dreptul pozitiv; în schimb, are competenţa de a analiza constituţionalitatea unui act normativ care este sau a fost în vigoare, după caz, în funcţie de caracterul abstract sau concret al controlului de constituţionalitate subsumat art. 146 lit. d) din Constituţie. 23. Astfel, Curtea constată că reglementarea, prin înseşi dispoziţiile constituţionale ale art. 146 lit. d), a condiţiei ca excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa instanţei judecătoreşti sau de arbitraj comercial nu poate avea semnificaţia unei competenţe formale a acestora în sensul transformării lor în simple entităţi la care sunt depuse excepţiile de neconstituţionalitate pentru a fi transmise instanţei de contencios constituţional. Din contră, precizarea expresă, în textul Constituţiei, că excepţia de neconstituţionalitate se ridică în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial presupune că acest lucru se realizează în cadrul activităţii derulate de acestea şi că, implicit, se poate stabili o legătură între această activitate şi excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Acest fapt a fost transpus la nivel legislativ nu doar în reglementarea necesităţii ridicării excepţiei în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial [art. 29 alin. (1) prima teză din Legea nr. 47/1992], ci şi în necesitatea existenţei unei legături între excepţia de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei în care aceasta a fost ridicată [art. 29 alin. (1) teza a patra din Legea nr. 47/1992]. 24. În acest context, Curtea observă că, în ceea ce priveşte dispoziţiile care sunt în vigoare la momentul exercitării controlului de constituţionalitate, cele două condiţii de admisibilitate (de a fi în vigoare şi de a avea legătură cu soluţionarea cauzei) vor fi analizate separat, putându-se ajunge la concluzia că, deşi dispoziţia criticată este în vigoare, ea nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Pe de altă parte, pentru dispoziţiile de lege care, deşi au făcut parte din dreptul pozitiv, nu mai sunt în vigoare la data exercitării controlului de constituţionalitate, condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei nu poate fi disociată de cea potrivit căreia dispoziţia criticată trebuie să fie în vigoare, în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, precitată. Astfel, sesizată fiind cu o excepţie de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din legi sau din ordonanţe abrogate, instanţa de contencios constituţional va analiza, întotdeauna, în ce măsură efectele juridice ale acestor dispoziţii continuă să se producă în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate şi după ieşirea lor din vigoare. În măsura în care va constata că efectele juridice ale acestor dispoziţii continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea va constata, implicit, că aceste dispoziţii sunt în vigoare, în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, precitată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014, paragraful 16; Decizia nr. 265 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, paragraful 11). Astfel, Curtea constată că, în cazul actelor normative care nu sunt în vigoare la data exercitării controlului de constituţionalitate, constatarea îndeplinirii condiţiei de a fi în vigoare este subsecventă şi indisolubil legată de constatarea îndeplinirii condiţiei de a avea legătură cu soluţionarea cauzei. 25. Plecând de la cele anterior precizate, Curtea observă că ipoteza descrisă de autorul excepţiei se referă la un act normativ sau dispoziţii dintr-un act normativ care nu au făcut parte din dreptul pozitiv, neintrând în vigoare. Din perspectiva aplicării legii în timp, premisa este aceea că un act normativ sau unele dispoziţii dintr-un act normativ care nu au intrat în vigoare nu se vor fi aplicat niciunei situaţii juridice, neproducându-şi efectele. Astfel, este evident că, în aceste condiţii, nu se va putea constata o legătură între aceste dispoziţii şi cauza în care este ridicată excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect. Or, astfel cum s-a arătat anterior, pentru a putea fi exercitat controlul de constituţionalitate privind un act normativ care nu este în vigoare, trebuie verificat, în primul rând, în ce măsură acesta îşi produce efectele în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, deci trebuie constatat în ce măsură acesta are legătură cu soluţionarea cauzei. A achiesa la cele susţinute de autorul excepţiei ar presupune, în fapt, transformarea controlului de constituţionalitate privind un act normativ, care nu a făcut parte din dreptul pozitiv, într-o actio popularis, deoarece, deşi este evident că actul nu are legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa va trebui să sesizeze Curtea Constituţională cu o astfel de excepţie. 26. Mai mult, aşa cum a statuat instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20; Decizia nr. 539 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 25 august 2016, paragrafele 19, 21). Or, aplicând aceste considerente de principiu la cauza dedusă judecăţii, Curtea reţine că o eventuală decizie de admitere cu privire la un act normativ care nu a făcut parte din dreptul pozitiv nu îşi va produce niciun efect în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect, tocmai pentru că nu se poate constata incidenţa actului normativ criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este neîntemeiată, urmând să o respingă în consecinţă. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în Dosarul nr. 160/753/2016/a1 al Tribunalului Militar Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Militar Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
