Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 125 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Veaceslav Platon în Dosarul nr. 5.930/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 951D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că textele criticate nu contravin principiilor constituţionale şi convenţionale invocate şi că critica formulată de autorul excepţiei vizează procedura prevăzută la art. 127 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 [fost art. 125 alin. (2) din Legea nr. 302/2004], respectiv faptul că la această procedură participă doar procurorul, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, încalcă principiul egalităţii armelor. Referitor la principiul egalităţii armelor, se arată că procurorul acţionează în numele societăţii, în interes public, în scopul respectării şi protejării drepturilor şi libertăţilor omului, aşa cum, de altfel, se prevede şi la pct. 2 din Avizul nr. 9/2014 al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) în atenţia Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind normele şi principiile europene referitoare la procurori, denumit şi Carta de la Roma privind normele şi principiile europene referitoare la procurori. Totodată, se arată că, potrivit art. 29 din Codul de procedură penală, procurorul nu este parte în procesul penal, ci participant la procesul penal. Pentru aceste motive, se reţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 din Constituţie. Cu privire la acelaşi principiu, se arată că etapa urmării penale este una nepublică, caracterul acestei proceduri fiind dat de interesul bunei administrări a justiţiei penale, motiv pentru care admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ar goli de conţinut prevederile art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală. 4. De asemenea, se susţine că autorul şi-a motivat excepţia şi prin invocarea art. 93 din Codul de procedură penală, făcând o paralelă între acesta şi textul criticat, motiv pentru care se susţine că prevederile art. 93 anterior menţionat prevăd încunoştinţarea avocatului persoanei vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente în cursul urmăririi penale, dar că pentru solicitarea acestui drept trebuie avut în vedere actul la care se referă dispoziţiile legale criticate şi actele vizate de prevederile art. 93 din Codul de procedură penală, precum şi faptul că acest drept trebuie solicitat în conformitate cu art. 92 din Codul de procedură penală. Se precizează că nesolicitarea acestui drept nu atrage nicio obligaţie din partea organelor judiciare. 5. În ceea ce priveşte paralela făcută de autorul excepţiei între textul criticat şi prevederile art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, se arată că acestea din urmă reglementează o procedură care vizează situaţia în care urmărirea penală este deja finalizată, ordonanţa de clasare fiind comunicată părţilor. Or, aceasta nu este o ipoteză similară cu cea reglementată de dispoziţiile legale criticate. 6. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că aceste dispoziţii au în vedere procedura desfăşurată în faţa instanţei de judecată, or, procedura reglementată de prevederile legale criticate este o procedură mai degrabă administrativă, prin care nu este adusă nicio atingere intereselor persoanei vătămate, fiind un act de administrare a justiţiei guvernat de verificarea îndeplinirii anumitor condiţii, respectiv cele prevăzute în art. 126 din Legea nr. 302/2004 (fost art. 124 din Legea nr. 302/2004, la data la care a fost invocată excepţia). Se apreciază că această procedură ar putea fi asemănată, mai degrabă, cu cea reglementată de dispoziţiile art. 296 alin. (5) din Codul de procedură penală, întrucât, potrivit prevederilor legale criticate, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care vizează buna administrare a justiţiei. 7. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 13 din Convenţie, se susţine că acestea nu impun existenţa unei căi de atac pentru orice doleanţă a părţilor procesului penal, fiind invocată Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 aprilie 2015, pronunţată în Cauza Morice împotriva Franţei. 8. Distinct de cele mai sus menţionate, se arată că textul criticat nu încalcă drepturile şi interesele persoanei vătămate, întrucât acesta nu prevede o procedură prin care se soluţionează plângerea penală, ci una prin care se verifică competenţa instanţei. Mai mult, se arată că art. 13 din Convenţie prevede dreptul persoanei interesate de a se adresa unei instanţe naţionale. Or, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie acest drept a fost verificat. 9. Referitor la interesul autorului excepţiei de neconstituţionalitate în soluţionarea prezentei cauze, se arată că toate persoanele implicate în procedura criticată se aflau pe teritoriul statului solicitat, respectiv în Republica Moldova. Mai mult, autorul excepţiei, care are calitatea de persoană vătămată, se afla în custodia autorităţilor din Republica Moldova, neavând un interes în soluţionarea problemei invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 10. Prin Încheierea din 13 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.930/3/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 125 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Veaceslav Platon într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate de autorul excepţiei împotriva unei încheieri prin care a fost admisă cererea parchetului de transfer al urmăririi penale către autorităţile competente din Republica Moldova. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate, respectiv sintagmele „fără citarea părţilor“ şi „de la pronunţare“ din cuprinsul acestora, încalcă dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, precum şi celelalte dispoziţii constituţionale, convenţionale şi europene invocate în prezenta cauză, prin faptul că permit doar procurorului, nu şi celorlalte părţi ale procesului penal, să participe la soluţionarea în camera de consiliu a propunerii de transfer al procedurilor în etapa urmăririi penale. Se susţine, totodată, că dispoziţiile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care prevăd că termenul de 5 zile în care poate fi formulată calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care se soluţionează propunerea anterior menţionată curge de la pronunţare, încalcă principiul egalităţii armelor care constituie un standard al dreptului la un proces echitabil. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 şi nr. 486 din 2 decembrie 1997. 12. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile convenţionale şi de drept european mai sus menţionate impun statelor să asigure dreptul oricărei persoane de a-şi satisface în mod real interesele legale în faţa instanţelor. Or, prin împiedicarea persoanei vătămate prin comiterea unei infracţiuni, care s-a constituit şi parte civilă, de a participa la procedura reglementată la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi de a formula contestaţie în termenul prevăzut la art. 127 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile procesual penale criticate permit organelor judiciare să dispună în mod unilateral şi arbitrar asupra cauzei. 13. Se mai arată că dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 contravin prevederilor art. 425^1 din Codul de procedură penală, care constituie norma generală în materia contestaţiei şi care permit formularea acestei căi de atac de către toate persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate. 14. În fine, se menţionează faptul că, în forma sa iniţială, Legea nr. 302/2004 nu a prevăzut soluţionarea propunerii de transfer al urmăririi penale fără citarea părţilor şi că lipsa contradictorialităţii acestei proceduri a fost reglementată prin Legea nr. 300/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. 15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că procedura reglementată la art. 127 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 este una necontradictorie, care nu oferă garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. Se susţine că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, participanţilor la procesul penal trebuie să li se ofere posibilitatea de a fi prezenţi la soluţionarea cauzelor penale, chiar şi cu ocazia soluţionării unei cereri precum cea referitoare la transferul procedurilor penale, pentru a-şi susţine argumentele în faţa instanţei de judecată. Se arată că se impune reglementarea unei proceduri care să respecte cerinţele de echitate a procesului penal, ce rezultă din dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 125 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, care, la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următorul cuprins: "(2) În acest sens, la propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau din oficiu, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, instanţa dispune, prin încheiere motivată, transferul procedurii penale. În situaţia transferului urmăririi penale, propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Prezenţa procurorului este obligatorie.(3) Încheierea prevăzută la alin. (2) poate fi atacată cu contestaţie. Termenul de contestaţie este de 5 zile şi curge de la pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei ierarhic superioare în termen de 5 zile, iar contestaţia se judecă în termen de 30 de zile de la înregistrarea cauzei. Contestaţia este suspensivă de executare." 20. Ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 mai 2019, dându-se textelor o nouă numerotare. Drept urmare, în forma actuală a legii anterior menţionate, dispoziţiile legale criticate se regăsesc la art. 127 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. 21. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 cu privire la egalitatea în faţa legii, ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) cu privire la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac, prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv, precum şi dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cu privire la dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la situaţia de fapt din cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Încheierea din 5 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.930/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a dispus transferul urmăririi penale efectuate în Dosarul nr. 888/D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - structura centrală - secţia de combatere a criminalităţii organizate către autorităţile judiciare din Republica Moldova, în vederea continuării cercetărilor. 23. Prin încheierea anterior menţionată, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21 februarie 2018 cu nr. 5.930/3/2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - structura centrală - Secţia de combatere a criminalităţii organizate a solicitat transferul procedurii penale ce constituie obiectul Dosarului penal nr. 888/D/P/2017 către autorităţile judiciare competente din Republica Moldova. În motivarea referatului, procurorul a arătat că, la data de 3 august 2016, s-a înregistrat cu nr. 1.737/VIII-1/2016 în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism o sesizare formulată de către autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate - cetăţean moldovean. De asemenea, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a reţinut că din conţinutul sesizării formulate de către autorul excepţiei rezultă că acesta a formulat plângere penală sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, printre care infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută la art. 367 din Codul penal, de spălare a banilor, prevăzută la art. 29 din Legea nr. 656/2002, de înşelăciune, prevăzută la art. 244 din Codul penal, şi de şantaj, prevăzută la art. 207 din Codul penal. 24. De asemenea, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a reţinut că, ulterior începerii urmăririi penale, investigaţiile au relevat faptul că autorul plângerii penale, autorul excepţiei - cetăţean al Republicii Moldova, este obiectul unor proceduri judiciare în cadrul unor dosare penale instrumentate de autorităţile judiciare ale acestui stat, împotriva acestei persoane fiind dispuse măsuri de detenţie. Atât avocaţii aleşi, cât şi autorul excepţiei au indicat că acesta se află în stare de detenţie în Penitenciarul nr. 13 din Republica Moldova, dar că a fost condamnat ilegal. 25. Autorul excepţiei a înaintat în scris la dosarul cauzei, la data de 27 noiembrie 2017, în completarea plângerii penale iniţiale, solicitarea de a fi trase la răspundere penală şi alte persoane, toţi cetăţeni ai Republicii Moldova (dar şi cetăţeni români). Alte două persoane, cetăţeni ai Republicii Moldova, domiciliate pe teritoriul Germaniei, au înaintat la dosarul cauzei solicitări în sensul de a fi audiate în calitate de martori cu privire la posibile infracţiuni referitoare la preluări ilegale ale pachetelor de acţiuni ale unor bănci şi societăţi care activează pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, printr-o solicitare adresată în scris şi ataşată la dosarul cauzei, autorul excepţiei, prin apărătorii aleşi, a solicitat administrarea probei cu martori, şi anume audierea a nouă persoane, toate cu domiciliul pe teritoriul statelor ai căror cetăţeni sunt, şi anume Ucraina sau Federaţia Rusă, inclusiv cu dispunerea şi asigurarea unor măsuri de protecţie acordate acestor persoane pentru evitarea oricăror riscuri în privinţa acestora. 26. Analizând situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă de autorul excepţiei, în calitate de persoană vătămată, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a reţinut că toate infracţiunile pentru care a fost începută urmărirea penală in rem ar fi fost comise pe teritoriul Republicii Moldova şi că pentru niciuna dintre infracţiuni legea nu prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, astfel că aplicarea legii penale române în spaţiu este atrasă doar de faptul că presupusul făptuitor are şi cetăţenia română, fiind incidente dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul penal. 27. De asemenea, s-a reţinut că, deşi presupusul autor este şi cetăţean român, nici acesta şi nici celelalte persoane indicate de persoana vătămată ca fiind implicate în comiterea faptelor nu locuiesc statornic pe teritoriul României, că nici persoana vătămată nu are un domiciliu pe teritoriul României şi că martorii propuşi sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, ai Rusiei şi ai Ucrainei, aceştia locuind în Germania, Federaţia Rusă sau Ucraina. Pe de altă parte, s-a reţinut că, dat fiind specificul presupuselor infracţiuni, în special infracţiunea de spălare a banilor, pentru strângerea probelor ar fi necesară obţinerea de înscrisuri bancare, pentru a analiza fluxurile de numerar, provenienţa sumelor, ceea ce nu s-ar putea face decât prin comisie rogatorie, la fel ca audierea persoanelor susmenţionate. 28. În aceste condiţii, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în acord cu procurorul, a constatat că urmărirea penală ar putea fi desfăşurată cu mai mare celeritate de către autorităţile judiciare din Republica Moldova, existând premisele ca autorităţile judiciare din Republica Moldova să adune, cu mai multă uşurinţă, mai multe probe decât cele care ar putea fi strânse de autorităţile judiciare române. S-a arătat, în acest sens, că, ţinând seama de constatările anterioare, exercitarea în continuare a urmăririi penale de către Republica Moldova, în calitate de stat solicitat, ar servi în mod evident intereselor unei mai bune administrări a justiţiei. Pe de altă parte, s-a reţinut că o eventuală punere în mişcare a acţiunii penale de către autorităţile române ar fi supusă condiţiei de a fi autorizată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cum persoanele care puteau fi cercetate au reşedinţa obişnuită pe teritoriul statului solicitat, fiind şi cetăţeni ai acestui stat, ţinând seama de dificultăţile care ar fi putut apărea cu privire la prezenţa la audieri a acestora, văzând că principalele elemente de probă se găsesc în statul solicitat, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 124 alin. (1) lit. a), b), e) şi g) din Legea nr. 302/2004, fiind justificat transferul de proceduri în materie penală în favoarea Republicii Moldova. 29. Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 124 lit. a), b), e) şi g) şi a art. 125 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a dispus transferul urmăririi penale efectuate în Dosarul penal nr. 888/D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - structura centrală - Secţia de combatere a criminalităţii organizate către autorităţile judiciare din Republica Moldova, în vederea continuării cercetărilor. 30. De asemenea, este de reţinut faptul că, în Încheierea de dezbateri din data de 28 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a făcut menţiunea conform căreia cauza se soluţionează fără citarea părţilor. 31. Legea nr. 302/2004 constituie transpunerea în legislaţia naţională a unor instrumente europene şi internaţionale care au ca scop facilitarea conlucrării între organele judiciare şi cele poliţieneşti ale statelor membre sau nonmembre ale Uniunii Europene în vederea soluţionării cauzelor penale cu elemente transfrontaliere. În acest sens, în expunerea de motive a Legii nr. 302/2004 se arată că, „în condiţiile în care criminalitatea transnaţională organizată a dobândit, odată cu deschiderea frontierelor, o amploare din ce în ce mai mare, cooperarea judiciară internaţională în materie penală constituie, alături de cooperarea poliţienească, singurul mijloc eficient de a răspunde acestui fenomen“. În aceeaşi expunere de motive se arată că „România a ratificat cele mai importante instrumente multilaterale în domeniul asistenţei judiciare internaţionale în materie penală sau conţinând dispoziţii în această materie, adoptate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Consiliului Europei. De asemenea, ţara noastră a încheiat, de-a lungul timpului, numeroase înţelegeri bilaterale privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală“. Sunt enumerate, în acest sens, Convenţia europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, cu protocoalele sale adiţionale, adoptate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi 17 martie 1978; Convenţia europeană de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, şi Primul său Protocol adiţional, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978; Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, şi Protocolul său adiţional, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997. 32. În realizarea scopului instrumentelor internaţionale şi europene mai sus enumerate, legiuitorul a prevăzut în cuprinsul Legii nr. 302/2004 următoarele titluri: titlul I ce conţine dispoziţii generale referitoare la domeniul de aplicare şi principii generale ale cooperării judiciare internaţionale în materie penală, precum şi dispoziţii generale privind procedura de cooperare judiciară internaţională în materie penală; titlul II referitor la extrădare; titlul III cu privire la dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre; titlul IV referitor la transferul de proceduri în materie penală; titlul V cu privire la recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe; titlul VI cu privire la dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană; titlul VII referitor la recunoaşterea şi executarea în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost dispuse sancţiuni sau măsuri penale neprivative de libertate; titlul VIII referitor la asistenţa judiciară în materie penală; titlul IX ce cuprinde dispoziţii finale. 33. Analizând procedurile penale enumerate în lege, Curtea reţine că fiecare dintre acestea priveşte o variantă de cooperare între autorităţile judiciare şi/sau administrative ale statelor vizate prin săvârşirea unor infracţiuni cu caracter transfrontalier, în oricare dintre etapele procesului penal, în scopul unei cât mai eficiente soluţionări a fiecărei astfel de cauze penale. Aşa fiind, metodele de cooperare judiciară internaţională reglementate prin Legea nr. 302/2004 constituie un suport pentru stabilirea locului desfăşurării procesului penal sau a anumitor etape ale acestuia, în urma soluţionării cererilor promovate în temeiul legii analizate. 34. Astfel, conform art. 18 din cuprinsul titlului II din Legea nr. 302/2004, procedura extrădării din România, la cererea unui stat străin, vizează persoanele aflate pe teritoriul României care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranţă, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanţei penale în statul solicitant, presupunând, prin urmare, predarea persoanei în cauză de către statul solicitat statului solicitant, în vederea urmăririi penale sau a judecării acesteia, ori a executării pedepsei pe teritoriul statului solicitant, atunci când predarea este dispusă de către statul solicitat. Acelaşi mecanism procedural este specific şi mandatului european de arestare, prevăzut în titlul III din Legea nr. 302/2004, cu particularitatea că, în cazul acestuia, statul solicitant şi statul solicitat au calitatea de state membre ale Uniunii Europene. 35. La rândul său, transferul de proceduri în materie penală, reglementat în cuprinsul titlului IV al Legii nr. 302/2004, se realizează, astfel cum arată şi denumirea titlului anterior menţionat, prin transferul urmăririi penale sau al judecăţii de către statul solicitant spre statul solicitat, atunci când statul solicitant are motive întemeiate să creadă că într-un alt stat se desfăşoară proceduri penale cu privire la aceleaşi fapte sau fapte conexe şi care implică aceeaşi persoană. 36. În ceea ce priveşte recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe, această procedură are ca finalitate realizarea obiectivelor cooperării judiciare internaţionale în materie penală mai sus arătate, dar şi asigurarea aplicării principiului ne bis in idem, garantând practic faptul că persoanele urmărite sau judecate penal şi cele condamnate nu vor fi supuse procedurilor specifice aceleiaşi etape procesuale în mai multe state dintre cele vizate prin comiterea faptelor cu caracter transnaţional prevăzute de legea penală. 37. Un caracter similar au dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, prevăzute la titlul VI, precum şi cele ale titlului VII, referitor la recunoaşterea şi executarea în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost dispuse sancţiuni sau măsuri penale neprivative de libertate. 38. În realizarea aceluiaşi scop, cel al unei eficiente realizări a justiţiei penale, titlul VIII al Legii nr. 302/2004 reglementează asistenţa judiciară în materie penală, care, conform art. 228 al acestei legi, se realizează la cererea statelor participante, îndeosebi, prin următoarele activităţi: a) comisiile rogatorii internaţionale; b) audierile prin videoconferinţă; c) înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite; d) notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un proces penal; e) cazierul judiciar; f) alte forme de asistenţă judiciară. 39. Analizând procedurile mai sus enumerate, Curtea observă că acestea nu conţin elemente care să vizeze soluţionarea raportului juridic penal de conflict, respectiv vinovăţia făptuitorului, ci privesc stabilirea statelor ale căror autorităţi judiciare sunt competente să realizeze fiecare etapă a procesului penal sau proceduri din cuprinsul acestor etape, potrivit unor criterii obiective, în scopul unei soluţionări eficiente a cauzelor penale cu elemente de extraneitate şi al evitării încălcării principiului ne bis in idem. 40. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, transferul de proceduri în materie penală este definit ca fiind acea formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală prin care, la cererea unui stat (solicitant), un alt stat (solicitat) preia exercitarea urmăririi penale sau a judecăţii împotriva unei persoane acuzate de săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul statului solicitant, dacă statul solicitant are competenţa de a exercita urmărirea penală. Esenţială pentru realizarea transferului de proceduri este cererea statului solicitant, prin care acesta îşi exprimă voinţa de a renunţa la propria jurisdicţie şi de a delega cauza autorităţilor competente ale statului solicitat. De altfel, esenţa şi originile acestei forme de cooperare judiciară se regăsesc în adagiul aut dedere, aut judicare (fie predai, fie judeci). 41. Transferul de proceduri în materie penală se realizează de către autorităţile unui stat atunci când se constată existenţa unor proceduri paralele şi este iniţiat atunci când există motive întemeiate să se creadă că într-un alt stat se desfăşoară proceduri penale cu privire la aceleaşi fapte sau cu privire la fapte conexe, care implică aceeaşi persoană. Transferul poate avea loc fie în etapa urmăririi penale, fie în cea a judecăţii. Potrivit art. 127 din Legea nr. 302/2004, transferul de proceduri în materie penală se solicită în baza hotărârii instanţei căreia iar reveni competenţa să soluţioneze cauza în primă instanţă, dacă procedura se referă la activitatea de urmărire penală, sau pe baza hotărârii instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă procedura se referă la activitatea de judecată. În acest sens, la propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau din oficiu, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, instanţa dispune, prin încheiere motivată, transferul procedurii penale. În ipoteza transferului urmăririi penale, propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prezenţa procurorului fiind obligatorie. 42. Ipotezele în care poate fi realizat transferul de proceduri în materie penală presupun verificarea şi constatarea de către instanţa competentă să solicite transferul a unor condiţii obiective. Astfel, conform art. 126 din Legea nr. 302/2004, autorităţile judiciare române pot solicita autorităţilor competente ale altui stat iniţierea unei proceduri penale sau continuarea acesteia, atunci când exercitarea de către statul străin solicitat serveşte intereselor unei bune administrări a justiţiei sau favorizează, în caz de condamnare, reintegrarea socială, şi sunt incidente unul sau mai multe din următoarele cazuri: persoana cercetată are reşedinţa obişnuită în statul solicitat; persoana cercetată este cetăţean al statului solicitat sau dacă acest stat este statul său de origine; persoana cercetată execută sau urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitat; persoana cercetată este obiectul, în statul solicitat, al unei cercetări penale pentru aceeaşi faptă sau fapte conexe; transferul este justificat prin interesul de a descoperi adevărul şi, mai ales, dacă elementele de probă cele mai importante se găsesc în statul solicitat; executarea unei eventuale hotărâri de condamnare în statul solicitat este susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a condamnatului; prezenţa persoanei cercetate la audieri în procedurile penale instrumentate de autorităţile judiciare române nu poate fi asigurată, chiar şi atunci când ar exista posibilitatea audierii prin videoconferinţă, însă poate fi asigurată în statul solicitat; o eventuală hotărâre de condamnare nu ar putea fi pusă în executare în România, chiar şi atunci când ar exista posibilitatea formulării unei cereri de extrădare sau emiterii unui mandat european de arestare, statul solicitat fiind în măsură să o facă; inculpatul a fost condamnat definitiv în România, sunt incidente unul sau mai multe din cazurile prevăzute la lit. a)-h), iar statul român nu poate pune în executare hotărârea de condamnare, chiar având deschisă calea extrădării sau a mandatului european de arestare, iar statul solicitat nu acceptă, ca principiu, executarea unei hotărâri străine de condamnare sau a refuzat punerea în executare a hotărârii de condamnare date de instanţa străină. 43. Potrivit aceleiaşi proceduri, reglementată la art. 125-130 din Legea nr. 302/2004, constatarea existenţei ipotezelor mai sus menţionate se face exclusiv prin activităţi de cooperare, respectiv consultare, între autorităţile judiciare ale statelor implicate. În acest sens, autorităţile judiciare române contactează autorităţile competente ale celuilalt stat, direct sau, în cazul statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, prin intermediul autorităţii centrale competente potrivit art. 10 din Legea nr. 302/2004, pentru a le confirma existenţa unor proceduri paralele, în vederea iniţierii consultărilor. Potrivit art. 125 din Legea nr. 302/2004, în scopul anterior menţionat, autorităţii străine îi sunt furnizate cel puţin următoarele informaţii: o descriere a faptelor şi a circumstanţelor care fac obiectul procedurii penale desfăşurate; toate informaţiile relevante privind identitatea persoanei cercetate şi, dacă este cazul, a persoanelor vătămate; stadiul procedurii penale; informaţii privind arestarea preventivă sau reţinerea persoanei cercetate, dacă este cazul. 44. Aşadar, verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru realizarea transferului de proceduri penale se face exclusiv pe baza consultărilor dintre autorităţile statelor implicate, aceasta nepresupunând administrarea unui probatoriu de către părţile procesului penal. Totodată, procedura analizată nu afectează drepturile şi interesele procesuale ale părţilor procesului penal, ci, dimpotrivă, constituie o garanţie a acestora, prin asigurarea evitării desfăşurării împotriva aceleiaşi persoane, care este acuzată de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, a unor proceduri paralele în faţa organelor judiciare ale unor state diferite. 45. Mai mult, dispoziţiile art. 126 din Legea nr. 302/2004 prevăd că autorităţile judiciare române pot solicita autorităţilor competente ale altui stat iniţierea unei proceduri penale sau continuarea acesteia, atunci când exercitarea de către statul străin solicitat serveşte intereselor unei bune administrări a justiţiei sau favorizează, în caz de condamnare, reintegrarea socială. Prin urmare, transferul de proceduri în materie penală a fost conceput de legiuitor ca o formă de protecţie a drepturilor şi a intereselor procesuale ale părţilor, acesta excluzând, practic, posibilitatea încălcării acestor drepturi şi interese. 46. Totodată, având în vedere natura condiţiilor legale necesare pentru realizarea transferului de proceduri în materie penală, verificarea îndeplinirii acestora nu implică şi nu necesită administrarea de către instanţa competentă a unor probe şi dezbaterea acestora în prezenţa părţilor procesului penal, această verificare fiind realizată prin activitatea de cooperare desfăşurată de către organele judiciare ale statelor implicate. 47. Pentru aceste motive, în ipoteza în care constatarea existenţei condiţiilor care impun iniţierea transferului de proceduri în materie penală are loc în cursul urmăririi penale, ipoteză invocată de autorul excepţiei, legiuitorul a prevăzut, la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ca dispunerea de către instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă a transferului urmării penale să aibă loc la propunerea procurorului. În aceste condiţii, în mod firesc, dispoziţiile legale criticate prevăd că propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prezenţa acestuia fiind obligatorie. 48. Or, desfăşurarea şedinţei de judecată, în ipoteza analizată, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi în prezenţa procurorului, constituie consecinţa logică a particularităţilor transferului urmăririi penale mai sus analizate, particularităţi ce înlătură necesitatea citării părţilor la soluţionarea propunerii de transfer de către instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă. 49. Comparând soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei cu cea prevăzută de forma anterioară a Legii nr. 302/2004, Curtea constată că vechea reglementare nu prevedea citarea părţilor cauzei penale cu prilejul soluţionării propunerii procurorului de transfer al urmăririi penale. Dimpotrivă, dispoziţiile art. 125 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 reglementau doar obligativitatea prezenţei procurorului, fără a face referire la citarea părţilor şi fără ca efectuarea citării să fie prevăzută de vreo altă dispoziţie completatoare din cuprinsul Legii nr. 302/2004. Aşa fiind, în scopul înlăturării echivocului, legiuitorul a modificat art. 125 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 în sensul arătării, în mod expres, în cuprinsul acestuia că procedura reglementată se desfăşoară în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Această modificare legislativă conţine, de fapt, soluţia corectă ce decurge din specificul transferului urmăririi penale, care implică lipsa calităţii procesuale a părţilor cauzei penale ce reprezintă obiectul cererii de transfer în raport cu procedura de soluţionare a acţiunii. În acest sens, Curtea subliniază faptul că transferul urmăririi penale presupune parcurgerea unei proceduri ce are ca participanţi autorităţile judiciare sau administrative ale statelor implicate, iar obiectul acesteia constă, în mod exclusiv, în stabilirea statului ale cărui organe judiciare sunt competente să realizeze urmărirea penală. Or, având în vedere aceste considerente, părţile cauzelor ce fac obiectul urmăririi penale au calitatea de terţi în raport cu procedurile desfăşurate de autorităţile statelor în vederea transferului urmăririi penale şi, astfel, nu pot justifica un interes procesual propriu pentru a participa la procedura de soluţionare a cererilor de transfer al urmăririi penale, motiv pentru care legiuitorul a considerat că nu se impune citarea acestora. 50. De altfel, în sensul celor mai sus arătate, dispoziţiile art. 125 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 prevăd, la teza întâi, că, atunci când se stabileşte existenţa unor proceduri paralele, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată competentă iniţiază consultări directe sau prin intermediul Eurojust ori, în cazul statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, prin intermediul autorităţii centrale competente potrivit art. 10 din Legea nr. 302/2004. De asemenea, conform celei de-a doua teze a art. 125 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, scopul consultărilor este acela de a se ajunge la un consens cu privire la orice soluţie eficientă menită să evite consecinţele negative care ar putea decurge din astfel de proceduri paralele, ceea ce, după caz, poate conduce şi la exercitarea şi continuarea unei proceduri penale unice fie în statul român, fie într-un alt stat. Aşa fiind, procedura consultărilor reglementate la art. 125 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 este o procedură care se desfăşoară doar între autorităţile statelor, legiuitorul excluzând, de plano, posibilitatea consultării părţilor cauzei penale ce constituie obiectul transferului, în ipoteza existenţei unor proceduri paralele. 51. În fine, în ipoteza invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în urma stabilirii statului în care se va desfăşura urmărirea penală, cu ocazia soluţionării aspectelor de fond ale cauzei penale de către organele judiciare ale acestuia, suspectul/inculpatul, precum şi celelalte părţi ale procesului penal vor beneficia de garanţiile procesuale oferite de dispoziţiile procesual penale în vigoare în respectivul stat. 52. Pentru toate aceste considerente, legiuitorul a prevăzut, la art. 127 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, pentru ipoteza analizată, că încheierea prin care este soluţionată de către instanţă propunerea procurorului referitoare la transferul urmăririi penale poate fi atacată cu contestaţie într-un termen de 5 zile, termen care curge de la pronunţarea soluţiei, şi nu de la comunicarea acesteia. Or, necomunicarea încheierii de soluţionare a cererii de transfer părţilor cauzei penale ce constituie obiectul transferului are drept temei lipsa calităţii lor procesuale în această procedură reglementată la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi, prin urmare, lipsa interesului procesual al acestora de a contesta soluţia pronunţată. Aceasta întrucât soluţionarea cererii de transfer al urmăririi penale se realizează exclusiv pe baza cooperării între autorităţile statelor implicate, iar scopul acesteia nu priveşte aspecte din sfera soluţionării raportului juridic penal de conflict. 53. Aşa fiind, soluţionarea contestaţiei prevăzute la art. 127 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, privind încheierea pronunţată cu prilejul soluţionării cererii de transfer al urmăririi penale, nu poate fi făcută conform exigenţelor reglementate la art. 425^1 din Codul de procedură penală, astfel cum susţine autorul excepţiei, întrucât contestaţia prevăzută de acesta din urmă constituie o nouă cale ordinară de atac reglementată prin Codul de procedură penală în vigoare, alături de apel. Spre deosebire de apel, care este calea de atac ce vizează hotărârile pronunţate în primă instanţă asupra fondului, adică atunci când instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu, contestaţia se exercită împotriva celorlalte hotărâri pronunţate în primă instanţă, care se referă la unele măsuri procesuale luate de către instanţă în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară sau în faza de judecată, ori ulterior condamnării, în faza executării pedepsei sau chiar şi după executarea pedepsei. Or, procedura prevăzută la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 vizează exclusiv interesele statelor participante la procedura de cooperare judiciară internaţională în scopul realizării transferului de proceduri, motiv pentru care comunicarea încheierii pronunţate, conform dispoziţiilor legale criticate, părţilor cauzei penale ar fi lipsită de finalitate. Prin urmare, singura autoritate care ar putea manifesta un interes în contestarea încheierii anterior referite este Ministerul Public, care are cunoştinţă de soluţia dată de instanţă, conform art. 127 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, de la data pronunţării acesteia. Pentru aceste motive, Curtea constată că, în mod corect, legiuitorul a prevăzut, la art. 127 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, că termenul de 5 zile în care poate fi formulată contestaţie curge de la momentul pronunţării soluţiei, fără a reglementa obligaţia comunicării încheierii pronunţate potrivit art. 127 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 părţilor cauzei ce constituie obiectul urmăririi penale. 54. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă, ci, dimpotrivă, garantează drepturile fundamentale prevăzute la art. 21 alin. (2) şi (3) din Constituţie, prin garantarea respectării principiului ne bis in idem şi a accesului la procedurile penale fie din statul solicitat, fie din statul solicitant, în funcţie de soluţia pronunţată cu privire la propunerea procurorului de transfer al urmăririi penale. 55. Totodată, prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 129 din Constituţie şi art. 13 din Convenţie referitoare la folosirea căilor de atac şi la dreptul la un recurs efectiv. 56. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că, din perspectiva realizării activităţii de cooperare judiciară internaţională între organele judiciare ale statului solicitant şi ale statului solicitat, procurorul, ca organ al statului şi participant la procesul penal, având competenţa prevăzută la art. 56 din Codul de procedură penală, se află într-o situaţie diferită de cea a părţilor procesului penal, diferenţă ce constituie un criteriu obiectiv, care justifică reglementarea în privinţa acestuia, în cadrul transferului urmăririi penale, a unui regim juridic diferit din perspectiva participării la soluţionarea propunerii formulate în temeiul art. 127 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004. Pentru aceste motive, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 nu încalcă principiul egalităţii în drepturi. 57. Totodată, dispoziţiile legale criticate îndeplinesc exigenţele specifice calităţii legii, acestea reglementând într-o manieră clară, precisă şi previzibilă procedura formulării propunerii privind transferul de proceduri în materie penală şi a soluţionării acesteia de către instanţa competentă, precum şi procedura de soluţionare a contestaţiei împotriva încheierii pronunţate de instanţă, conform art. 127 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. 58. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Veaceslav Platon în Dosarul nr. 5.930/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
