Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cioroianu Ştefan şi Cioroianu Maria în Dosarul nr. 1.157/54/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.437D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorii au depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, la care au anexat înscrisuri. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile criticate au fost modificate, având în vedere necesitatea asigurării unei justiţii mai aproape de justiţiabil, a unei justiţii mai deschisă acestuia, totodată, fiind asigurată şi celeritatea procesului penal. De asemenea, reţine, faţă de criticile autorilor excepţiei, că - în măsura în care se va pune în discuţie ca instanţa care este, în prezent, competentă să se pronunţe cu privire la strămutare să devină instanţă de control judiciar a cauzei care se solicită a fi strămutată - această problemă va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit posibilităţilor legale. Reţine că strămutarea vizează o cauză în raport de un anumit moment procesual, iar nu cauza penală în raport cu întreg parcursul său. Totodată, strămutarea vizează instanţa sesizată cu cauza în care se solicită strămutarea, iar nu instanţa de judecată ce ar putea fi, cândva, sesizată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Sentinţa penală nr. 169 din 25 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.157/54/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Cioroianu Ştefan şi Cioroianu Maria, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin că accesul liber la justiţie constituie un principiu fundamental al organizării oricărui sistem juridic democratic, reprezentând facultatea oricărei persoane de a introduce o cerere în justiţie, implicând obligaţia corelativă a statului ca, prin instanţa competentă, să soluţioneze această cerere. În doctrina dreptului european, dreptul de acces la un tribunal este înţeles ca un drept de acces concret şi efectiv, care presupune ca justiţiabilul „să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale“. Dreptul de acces la justiţie impune obligaţii în sarcina legiuitorului şi executivului. Statul este ţinut să acorde oricărei persoane toate facilităţile rezonabile de drept şi de fapt pentru a accede la instanţă, elemente ce se concretizează în efectivitatea dreptului de acces la instanţă. Plecând de la aceste premise, autorii excepţiei apreciază că, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, se impune ca judecarea plângerii împotriva soluţiei procurorului să se efectueze de o instanţă independentă şi imparţială, iar nu de o instanţă asupra căreia planează suspiciuni reale de parţialitate. În sensul celor susţinute invocă Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei. 7. În continuare, apreciază că aspectele arătate creează cel puţin un dubiu asupra imparţialităţii judecătorilor secţiei penale. Susţin că doar prin strămutarea cauzei la o altă instanţă egală în grad, din zona altei curţi de apel, se va putea asigura desfăşurarea normală a procesului, cu respectarea tuturor principiilor necesare asigurării unei judecăţi echitabile, proces în care să nu planeze asupra judecătorilor bănuieli cu privire la lipsa de imparţialitate a acestora. Cu toate acestea, strămutarea este împiedicată de dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală, care dispun strămutarea cauzei „de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa“. 8. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prevederile art. 21 din Constituţie, prin generalitatea formulării lor, permit accesul la justiţie al oricărei persoane fizice sau juridice pentru apărarea oricărui drept sau libertate şi a oricărui interes legitim, în mod concret şi efectiv, în sensul că justiţiabilul trebuie să beneficieze de posibilitatea clară şi concretă de a contesta un act care aduce o atingere drepturilor sale, fără ca vreo lege să poată îngrădi acest drept. Instituţia strămutării reprezintă un remediu procesual instituit de legiuitor în vederea asigurării standardului de imparţialitate în efectuarea actului de justiţie. Strămutarea vizează o suspiciune colectivă de lipsă de imparţialitate a judecătorilor unei instanţe, iar dispunerea acestei măsuri, în cazurile în care se impune, vizează dezideratul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi respectarea dreptului la un proces echitabil, atunci când nu există garanţii de imparţialitate în privinţa niciunuia dintre judecătorii instanţei sesizate. Apreciază că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient. În final, arată că motivele invocate de petent în susţinerea cererii de sesizare nu reflectă faptul că i sar îngrădi autorului excepţiei dreptul de acces la justiţie, acesta având asigurat acest drept prin prisma procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autorilor excepţiei şi înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile.“ 13. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autorii excepţiei critică normele procesual penale ale art. 71 din perspectiva imposibilităţii strămutării unei cauze de la un tribunal sau judecătorie aflată în circumscripţia unei curţi de apel la o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei alte curţi de apel. 15. În ceea ce priveşte strămutarea, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a stabilit că aceasta nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient (a se vedea Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). De asemenea, Curtea a reţinut că strămutarea este acea „deplasare a competenţei“, care constă în trecerea, pentru serioase temeiuri, a unei cauze de la o instanţă care avea competenţa obişnuită la o altă instanţă, de acelaşi fel (civilă sau militară) şi de acelaşi grad, în a cărei competenţă teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare, rămân nealterate competenţa materială, funcţională şi cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenţei teritoriale (a se vedea Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, paragraful 15). 16. Strămutarea se defineşte ca fiind acea instituţie procesuală prin care o instanţă competentă potrivit regulilor generale de competenţă va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive care pun la îndoială imparţialitatea ei (Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 16). Totodată, Curtea a reţinut că strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparenţa de imparţialitate în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios - a instanţei, în întregul său, nu poate fi asigurată (Decizia nr. 98 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 15). 17. Astfel, din cele reţinute de instanţa de control constituţional în jurisprudenţa sa, Curtea constată că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil. De altfel, Curtea a reţinut că un element esenţial al dreptului la un proces echitabil îl constituie independenţa şi imparţialitatea instanţei, aceasta din urmă definindu-se, de regulă, prin lipsa oricărei prejudecăţi sau atitudini părtinitoare (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 18). 18. În acest context Curtea observă că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a statuat că imparţialitatea magistratului poate fi apreciată într-un sens dublu: din perspectiva unui demers subiectiv - imparţialitatea subiectivă, şi din perspectiva unui demers obiectiv - imparţialitatea obiectivă. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a reţinut că demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, iar demersul obiectiv are scopul de a determina dacă există garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 19, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 19). 19. Cu privire la imparţialitatea obiectivă, Curtea observă că, analizând dispoziţiile procesual civile referitoare la temeiurile strămutării, a constatat că, în unele cazuri, există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei. Astfel, Curtea a constatat că strămutarea la altă instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că ele vor exista la orice instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel (Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 23, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 21). Cu acele prilejuri, Curtea a identificat, drept element pe care se fundamentează bănuiala legitimă şi care trebuie să determine în toate cazurile strămutarea, o anumită calitate a părţilor din proces. Astfel, Curtea a admis excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile criticate din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că bănuiala legitimă fundamentată pe anumite elemente va afecta, întotdeauna, imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor judecătoreşti din circumscripţia unei curţi de apel. Astfel, Curtea a statuat, cu valoare de principiu că, per se, calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului reprezintă elemente ce afectează imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor aflate în circumscripţia acelei curţi de apel. 20. Cu toate acestea, Curtea reţine că, în prezenta cauză, autorii excepţiei nu critică dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală din perspectiva calităţii pe care părţile sau subiecţii procesuali principali o pot avea. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea observă că autorii excepţiei se rezumă la a susţine că toate instanţele judecătoreşti aflate în circumscripţia unei curţi de apel sunt lipsite de imparţialitate, fără a indica existenţa elementelor obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea acestor instanţe. În aceste condiţii, Curtea nu poate identifica niciun motiv care să permită constatarea că norma procesual penală criticată contravine dispoziţiilor constituţionale privind liberul acces la justiţie, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cioroianu Ştefan şi Cioroianu Maria în Dosarul nr. 1.157/54/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
