Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬─────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Oana Cristina Puică │- magistrat-asistent │
├─────────────────────┴─────────────────────┤
│ │
└───────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 56.580/300/2015 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.757D/2015. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (2) şi (3), art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230 din Codul penal, întrucât nu au legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv ca neîntemeiată în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) din Codul penal, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 19 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 56.580/300/2015, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de procuror cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a unei persoane pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate procurorul, în calitate de autor al excepţiei, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată. Consideră că posibilitatea împăcării în cazul infracţiunilor de furt duce la o încurajare a comportamentului infracţional, astfel încât nu se mai realizează scopul de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni şi, implicit, nu se mai asigură apărarea proprietăţii private. 6. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) din Codul penal este neîntemeiată. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) din Codul penal este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul a renunţat pentru anumite infracţiuni, riguros selecţionate, la principiul oficialităţii procesului penal şi a lăsat la alegerea părţilor/subiecţilor procesuali principali necesitatea intervenirii organelor judiciare pentru soluţionarea conflictului de drept penal sau pentru continuarea exercitării acţiunii penale. Consideră că prevederea posibilităţii împăcării - cu consecinţa stingerii acţiunii penale, care constituie o excepţie de la regula generală a oficialităţii procesului penal - nu este contrară drepturilor şi intereselor părţilor/subiecţilor procesuali principali şi nu contravine principiului garantării dreptului de proprietate privată, fiind, din contră, o expresie a dreptului oricărei persoane de a dispune de proprietatea sa. Constituţia garantează proprietatea privată, aceasta fiind ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, atât prin mijloace de drept civil, cât şi, în ultimă instanţă, prin mijloace de drept penal, printre care se numără şi incriminarea faptei de furt. Posibilitatea împăcării în cazul comiterii infracţiunii de furt nu elimină protecţia proprietăţii private, garantată prin Constituţie. Împăcarea oferă părţilor/subiecţilor procesuali principali posibilitatea de a dispune de acţiunea penală în cazurile în care legiuitorul a apreciat că, având în vedere gradul redus de gravitate a faptei şi condiţiile săvârşirii ei, scopul de reeducare urmărit prin norma penală poate fi atins şi fără pronunţarea unei pedepse în cauză. Consideră că dispoziţiile privind împăcarea exprimă principii de politică penală democratice şi umaniste în legătură cu soluţionarea conflictelor de drept penal, având în vedere că lăsarea la alegerea părţilor/subiecţilor procesuali principali a posibilităţii înlăturării răspunderii penale prin împăcare constituie calea cea mai sigură şi temeinică de aplanare a conflictului de drept penal, fapt confirmat de practică. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale. Arată, astfel, că textul de lege criticat vizează acele infracţiuni de furt pentru care legiuitorul acordă posibilitatea părţilor/subiecţilor procesuali principali de a dispune cu privire la soarta procesului penal prin împăcarea lor, posibilitate reglementată, de altfel, şi în cazul altor infracţiuni. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 42 din 3 februarie 2004, prin care Curtea a reţinut că dreptul de proprietate implică prerogativa dispoziţiei, a cărei exercitare în limite legale, inclusiv în sensul renunţării la respectivul drept, nu poate fi anihilată prin invocarea faptului că dreptul de proprietate este ocrotit şi garantat prin Constituţie, aceste norme de protecţie fiind evident inoperante împotriva voinţei titularului. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal, care au următorul cuprins: „În cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală“. 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată de procuror cu ocazia soluţionării unei cauze privind tragerea la răspundere penală a unei persoane pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal, ceea ce înseamnă că dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal referitoare la posibilitatea împăcării în cazul faptelor prevăzute la art. 228 alin. (2) şi (3), art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230 din acelaşi cod nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...].“ Prin urmare, ţinând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (2) şi (3), art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230 din Codul penal este inadmisibilă. 15. Curtea reţine că reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal - potrivit căreia, în cazul faptelor prevăzute la art. 228,art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b)şi c) şi art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală - are caracter de noutate. Astfel, pentru infracţiunile de furt prevăzute de art. 228,art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b)şi c) şi art. 230 din Codul penal - infracţiuni urmărite din oficiu, legiuitorul acordă posibilitatea părţilor şi subiecţilor procesuali principali să dispună asupra procesului penal prin împăcarea lor. Este permisă împăcarea - având drept consecinţă stingerea procesului penal - în cazul comiterii: infracţiunii de furt în formă simplă (art. 228); furtului calificat săvârşit într-un mijloc de transport în comun [art. 229 alin. (1) lit. a)], în timpul nopţii [art. 229 alin. (1) lit. b)], de o persoană mascată, deghizată sau travestită [art. 229 alin. (1) lit. c)], prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase [art. 229 alin. (1) lit. d)], prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere [art. 229 alin. (1) lit. e)], prin violare de domiciliu sau de sediu profesional [art. 229 alin. (2) lit. b)], de o persoană având asupra sa o armă [art. 229 alin. (2) lit. c)]; precum şi a furtului săvârşit în scop de folosinţă (art. 230). 16. Dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 445 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 9 septembrie 2016, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate - ca inadmisibilă - în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. a), c) şi e) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Codul penal şi - ca neîntemeiată - în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că legiuitorul poate decide - în limita atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală şi potrivit politicii penale a statului, având în vedere importanţa valorilor sociale ocrotite prin normele penale adoptate şi raporturile sociale ce se nasc în urma respectivelor incriminări -, care sunt infracţiunile urmărite din oficiu pentru care este posibilă înlăturarea răspunderii penale prin împăcare (Decizia nr. 293 din 28 aprilie 2015, paragraful 20), fără ca, în acest mod, să se aducă vreo atingere principiilor constituţionale privind valorile supreme ale statului român, universalitatea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, rolul Ministerului Public şi statutul procurorilor, principii consacrate de prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1), ale art. 131 alin. (1) şi ale art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală (paragraful 24). 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, pronunţată de Curte prin Decizia nr. 445 din 28 iunie 2016, citată anterior, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) din Codul penal, raportată la prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată. 18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (2) şi (3), art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230 din Codul penal, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 56.580/300/2015 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
