Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pamfil Berar în Dosarul nr. 3.030/337/2016/a1 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 973D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017. Consideră că declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor care fac obiect al prezentei excepţii vizează acele situaţii în care legea nu instituie o prorogare de competenţă, caz în care nu se poate vorbi despre o lipsă de competenţă materială, personală a organelor de urmărire penală. Reţine că astfel de situaţii sunt cele reglementate în art. 325 din Codul de procedură penală referitor la preluarea cauzelor de la alte parchete, art. 326 din Codul de procedură penală privind trimiterea cauzei la un alt parchet, cu toate că în acest din urmă caz este vorba despre o prorogare teritorială de competenţă, sau art. 5 din Legea nr. 255/2013, care instituie o prorogare de competenţă materială şi personală în situaţii tranzitorii, ori art. 60 din Codul de procedură penală, care prevede o prorogare de competenţă în cazuri urgente. În speţa de faţă apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Codul de procedură penală privind competenţa în caz de reunire a cauzelor. În consecinţă, fiind vorba despre un caz legal de prorogare de competenţă, apreciază că nu se poate pune problema lipsei competenţei, cu atât mai puţin a unei critici de neconstituţionalitate a unei nesancţionări a unei inexistente necompetenţe. În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, cu precizarea că îşi întemeiază concluziile pe modul cum a înţeles Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 1 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.030/337/2016/a1, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Pamfil Berar într-o cauză penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu sancţionează cu nulitatea absolută efectuarea urmăririi penale de către un organ de urmărire penală necompetent. La baza noţiunii „stat de drept“ stau două principii, respectiv principiul legalităţii şi cel al constituţionalităţii. Astfel, principiul legalităţii poate fi exprimat prin două cerinţe - pe de o parte, ordonarea normelor juridice într-un sistem unic şi unitar, armonios şi ierarhizat, iar, pe de altă parte, respectarea regulilor de drept de către toate subiectele - autorităţi publice, persoane fizice sau juridice. Totodată, principiul constituţionalităţii cumulează şi articulează mijloacele juridice având ca scop asigurarea conformităţii regulilor dreptului cu Constituţia. Aşadar, aplicarea sancţiunii nulităţii absolute doar pentru nerespectarea competenţei instanţelor judecătoreşti, nu şi a parchetelor, în cursul urmăririi penale, oferă posibilitatea organelor de cercetare penală de a-şi alege competenţa după bunul plac, în lipsa unei sancţiuni efective, acest lucru fiind contrar unui stat de drept, care se opune arbitrarului. 6. Tribunalul Sălaj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente. Susţine că în prezenta cauză situaţia este diferită, având în vedere că, în mod legal, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, fiind vorba despre o infracţiune de evaziune fiscală concurentă cu o altă faptă. Aspectul referitor la plata prejudiciului pentru infracţiunea care a atras competenţa unităţii de parchet superioare nu poate conduce la susţinerea că urmărirea penală este nelegală. Mai mult, prevederile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală atrag nulitatea atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente. În speţă, chiar dacă efectele nulităţii s-ar extinde şi asupra fazei de urmărire penală, urmărirea penală a fost efectuată de instanţa superioară celei inferioare, dispoziţiile invocate nefiind aplicabile. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Arată că nulitatea reprezintă o sancţiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul, în art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, a instituit regula potrivit căreia încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deşi, iniţial, nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce şi să dovedească vătămarea pretinsă. Aplicarea regimului nulităţii relative nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa organului de urmărire penală nu echivalează cu lipsa unei sancţiuni efective a încălcării normelor procedurale. În final, susţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică reglementarea art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece nu prevede sancţiunea nulităţii absolute şi în situaţia descrisă de acesta. Asemenea critici vizează însă completarea textului de lege, soluţia legislativă în cauză nemulţumindu-l pe autorul excepţiei din perspectiva a ceea ce nu cuprinde. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 9. Avocatul Poporului arată că, având în vedere decizia prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate, devin incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Apreciază că excepţia de neconstituţionalitate din prezenta cauză a devenit inadmisibilă. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: (...) b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;“. 13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. 15. Cu acel prilej, Curtea a observat că, deşi există modificări ale normelor ce guvernează urmărirea penală şi, implicit, a competenţei de realizare a acesteia, aceste modificări nu au determinat o diminuare a importanţei acestei faze procesuale şi nici a rolului pe care organul de urmărire penală îl ocupă în cadrul procesului penal, astfel încât să se desprindă o justificare rezonabilă a eliminării din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. 16. Curtea a constatat că reglementarea competenţelor organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esenţială a statului de drept este aceea că atribuţiile/competenţele autorităţilor sunt definite prin lege. Principiul legalităţii presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente, inclusiv cele ale normelor de competenţă. În acest sens, dispoziţiile art. 58 din Codul de procedură penală reglementează instituţia verificării competenţei de către organul de urmărire penală, care este dator să îşi verifice competenţa imediat după sesizare, iar, dacă se constată că nu este competent, să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, fie să dispună de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă, fie să trimită de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent. 17. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte legiuitorul, principiul legalităţii - componentă a statului de drept - îl obligă pe acesta să reglementeze în mod clar competenţa organelor judiciare. În acest sens, Curtea a statuat că legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, paragraful 17). Cu toate acestea, Curtea a apreciat că sarcina legiuitorului nu poate fi considerată îndeplinită doar prin adoptarea unor reglementări relative la competenţa organelor judiciare. Având în vedere importanţa regulilor de competenţă în materia penală, legiuitorului îi incumbă obligaţia de a adopta prevederi care să determine respectarea acesteia în practică, prin reglementarea unor sancţiuni adecvate aplicabile în caz contrar. Aceasta deoarece aplicarea efectivă a legislaţiei poate fi obstrucţionată prin absenţa unor sancţiuni corespunzătoare, precum şi printr-o reglementare insuficientă sau selectivă a sancţiunilor relevante. 18. Astfel, deşi este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, Curtea a apreciat că aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competenţă, Curtea a observat că, pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia. Aceasta este şi explicaţia pentru care încălcarea dispoziţiilor legale privind această competenţă se sancţiona în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută. 19. Or, eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancţiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenţei sale materiale şi după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competenţă pe care le-a adoptat. 20. Totodată, Curtea a constatat că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica şi, implicit, determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Tocmai de aceea legiuitorul codurilor de procedură penală anterioare a prevăzut sub sancţiunea nulităţii absolute nerespectarea normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, vătămarea procesuală fiind, în această situaţie, prezumată iuris et de iure. 21. Aşa fiind, Curtea a constatat că, prin eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. 22. În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi reţinând că Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 a fost publicată la data de 17 iulie 2017, iar încheierea de sesizare a instanţei de contencios constituţional în prezentul dosar este pronunţată anterior acestei date, respectiv din 1 martie 2017, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pamfil Berar în Dosarul nr. 3.030/337/2016/a1 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
