Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află examinarea cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlament - Senatul României şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, cerere formulată de preşedintele Senatului, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) şi art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Cererea a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.748 din 28 mai 2020 şi formează obiectul Dosarului nr. 649 E/2020. 3. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 8 iulie 2020, în prezenţa domnului Cristian Ionescu, consilier în cadrul Cabinetului preşedintelui Senatului, desemnat să reprezinte preşedintele Senatului, precum şi a doamnei Marinela Mincă, procuror şef al Serviciului judiciar penal din cadrul Secţiei judiciare, desemnată să reprezinte Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Acestea au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat deliberarea pentru data de 15 iulie 2020, iar ulterior pentru data de 15 septembrie 2020, dată la care, având în vedere absenţa unuia dintre judecătorii care au luat parte la dezbatere, Curtea a amânat deliberarea pentru data de 16 septembrie 2020, iar ulterior pentru data de 6 octombrie 2020. La termenul din 6 octombrie 2020 a fost amânată pronunţarea pentru data de 22 octombrie 2020, dată la care Curtea a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Adresa nr. I 820 din 28 mai 2020, Preşedintele Senatului a adresat Curţii Constituţionale o cerere de constatare şi soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlamentul României - Senat, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe de altă parte, declanşat de urmărirea penală a preşedintelui Senatului României, în funcţie la data de 5 martie 2017, pe motiv că acesta nu ar fi supus Plenului Senatului solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate de încetare de drept a mandatului de senator al domnului Marciu Ovidiu Cristian Dan şi de a declara vacanţa locului de senator al acestuia. În opinia preşedintelui Senatului, urmărirea penală a unui membru al Senatului României pentru acte de procedură parlamentară, pe care le-a îndeplinit în strictă conformitate cu dispoziţiile regulamentare referitoare la exercitarea mandatului de senator, constituie un exces de putere şi un amestec direct şi neconstituţional al unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării. 5. În motivarea cererii astfel formulate se precizează că art. 69 alin. (2) din Constituţie, care consacră nulitatea mandatului imperativ al membrilor Parlamentului, interzice orice ingerinţe în activitatea deputaţilor şi senatorilor care ar veni din partea alegătorilor sau autorităţilor statale. Urmare a acestei interdicţii, Ministerul Public nu are dreptul să desfăşoare un control asupra activităţii parlamentare a unui membru al Senatului pentru modul în care acesta îşi exercită mandatul, cu respectarea strictă a prevederilor regulamentare. Tot astfel, art. 69 alin. (2) din Constituţie interzice oricărei autorităţi publice să impună unui membru al Parlamentului cum să voteze sau să acţioneze în exercitarea mandatului obţinut prin votul alegătorilor. Se susţine că prin urmărirea penală a unui membru al Senatului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică şi-a arogat competenţa de a exercita un control judiciar asupra modului de derulare a unor proceduri parlamentare, realizate conform Regulamentului Senatului, de către preşedintele acestei Camere legislative, de Biroul permanent al Senatului, precum şi de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări. Actele procedurale îndeplinite în conformitate cu prevederile regulamentelor parlamentare nu pot face obiectul controlului organelor Ministerului Public, acestea fiind modalităţi prin care Camerele Parlamentului îşi îndeplinesc rolul constituţional şi lucrează în temeiul şi potrivit propriei autonomii organizatorice şi funcţionale consacrate în art. 64 alin. (1) din Constituţie. 6. Totodată, conflictul juridic de natură constituţională între cele două autorităţi publice este determinat, potrivit autorului sesizării, şi de solicitarea de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă instanţa supremă a unor documente şi acte care au făcut obiectul unor dezbateri parlamentare în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României, solicitare formulată în perioada în care procedura de examinare era încă în desfăşurare. În plus, prin aceeaşi secţie, Ministerul Public a solicitat imperativ Senatului să îi prezinte o informare oficială cu privire la stadiul de soluţionare a cererii adresate preşedintelui Senatului României, la data de 24 februarie 2017, de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Cum documentele şi actele unei comisii permanente, ca şi stadiul de soluţionare de către aceasta a unor lucrări ce ţin de competenţa şi organizarea sa internă, precum şi de regulile de desfăşurare a procedurii parlamentare, corespunzătoare competenţei unei astfel de comisii, nu pot face obiectul controlului Ministerului Public, se apreciază că, prin aceste imixtiuni ale Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în activitatea Senatului României, se încalcă regimul protecţiei constituţionale a mandatului parlamentar, autonomia organizatorică şi funcţională a acestei Camere a Parlamentului, prevăzută în art. 64 alin. (1) din Constituţie, precum şi principiul colaborării instituţionale loiale, care este o garanţie a respectării principiului constituţional al separaţiei celor trei puteri în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. 7. În continuare este prezentată jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României prin care a fost definit conflictul juridic de natură constituţională, solicitându-se Curţii să constate ca aspectele sesizate în cerere întrunesc elementele constitutive ale unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României - Senat, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe de altă parte. 8. Cu referire la situaţia de fapt în cauză, se precizează că ANI a transmis la data de 24 februarie 2017 domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, în calitate de preşedinte al Senatului la acea dată, şi, spre ştiinţă, domnului Şerban Nicolae, preşedinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Raportul de evaluare nr. 30.367/G/II/ 15.06.2012, referitor la starea de incompatibilitate a domnului senator Marciu Ovidiu Cristian Dan, precum şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 949 din 4 martie 2015, prin care raportul său de evaluare a rămas definitiv. Prin aceeaşi adresă, preşedintelui Senatului i s-a solicitat să ia act de situaţia de încetare de drept a mandatului domnului senator Marciu Ovidiu Cristian Dan şi, în consecinţă, să supună votului plenului Senatului încetarea mandatului de senator al acestuia şi declararea vacanţei unui loc de senator. Adresa primită din partea ANI a fost înregistrată la Cabinetul preşedintelui Senatului la data de 2 martie 2017 şi, potrivit rezoluţiei acestuia de la aceeaşi dată, s-a transmis Biroului permanent al acestei Camere spre analiză şi soluţionare. În şedinţa Biroului permanent al Senatului din data de 6 martie 2017, membrii acestuia au luat act de adresa ANI şi au cerut Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări „să elaboreze un punct de vedere, astfel încât Biroul permanent să poată decide cum va proceda în continuare“. Comisia astfel sesizată de Biroul permanent, potrivit art. 69 lit. d) din Regulamentul acestei Camere, a desfăşurat o serie de activităţi parlamentare (dezbateri pe marginea Raportului de evaluare al ANI, audieri, examinarea unor documente), a solicitat informaţii şi clarificări din partea agenţiei respective, a invitat în mod repetat pe preşedintele acesteia sau pe un reprezentant al său la şedinţele sale, pentru a aduce clarificări legate de adresa ANI transmisă preşedintelui Senatului şi înregistrată la data de 2 martie 2017. 9. Între comisia menţionată şi ANI s-a purtat o corespondenţă oficială, în legătură cu adresa acesteia din data de 24 februarie 2017, ANI cerând preşedintelui comisiei respective „să supună votului Plenului Camerei adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de senator al domnului Marciu Ovidiu Cristian Dan, ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. 30.367/G/II/15.06.2012 a rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 949/04.03.2015“. În acest fel, ANI a încălcat, în opinia autorului sesizării, dispoziţiile constituţionale referitoare la nulitatea mandatului imperativ, exercitând presiuni directe asupra unei comisii permanente a Senatului, forţând-o să se conformeze concluziilor pe care aceasta le-a formulat în raportul său de evaluare din 2012, rămas definitiv prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2015, decizie emisă anterior validării mandatului de senator al domnului Marciu Ovidiu Cristian Dan în 2016. Se susţine că acest comportament contravine şi principiului colaborării instituţionale loiale între autorităţile publice. ANI, prin raportul său de evaluare, nu poate constata decât starea de incompatibilitate în care se află un senator, fără a avea competenţe cu privire la dispunerea încetării calităţii de senator, domeniu în care numai Senatul are competenţă (Decizia Curţii Constituţionale nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012). 10. Se apreciază că, prin încălcarea gravă a principiului separaţiei puterilor în stat, Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ a dispus în scris printr-o ordonanţă, la data de 27 martie 2019, ca, în interesul urmăririi penale, Senatul României - Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări să predea, până la data de 10 aprilie 2019, „copii certificate ale actelor întocmite şi prezentate cu ocazia şedinţelor în care a fost dezbătută Solicitarea nr. 2.519 din data de 24 februarie 2017 (reiterată şi prin adresele nr. 5.281 din data de 18 aprilie 2017 şi nr. 6.238 din data de 9 mai 2017) a ANI“. Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus ca predarea înscrisurilor solicitate să se efectueze până la data de 10 aprilie 2019, la grefa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, sub luare de dovadă. O altă imixtiune în activitatea Senatului constă, în opinia autorului cererii, în scrisoarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 10 ianuarie 2019 şi adresată Senatului României, prin care solicită să-i fie comunicat modul de soluţionare a cererii Agenţiei Naţionale de Integritate din 24 februarie 2017 de încetare a mandatului senatorului respectiv, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare prin care s-a constatat încălcarea de către acesta a regimului juridic al incompatibilităţilor parlamentare. Se precizează că după validarea mandatului domnului senator Marciu Ovidiu Cristian Dan nu a fost întreprinsă nicio procedură vizând incompatibilitatea acestuia ca membru al Senatului. 11. În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii, cu referire la cadrul constituţional şi legal de referinţă, se motivează că faptele concrete expuse în cerere dovedesc existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României - Senatul şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică - componentă a Ministerului Public, determinat de declanşarea unei proceduri de urmărire penală a unui membru al Senatului României în legătură cu cererea ANI de constatare a încetării de drept a unui mandat de senator, pentru o incompatibilitate anterioară procesului electoral din 2016, precum şi de controlul exercitat asupra unei comisii permanente, chiar în timpul în care aceasta derula activităţi parlamentare din însărcinarea Biroului permanent. 12. Astfel, începerea urmăririi penale împotriva preşedintelui Senatului porneşte de la înţelegerea greşită de către Ministerul Public a poziţiei sale în conducerea acestei Camere şi de la confuzia între atribuţiile pe care Regulamentul Senatului i le conferă şi atribuţiile Biroului permanent al Senatului, ca unic organ intern de conducere al Camerei respective, în ceea ce priveşte procedura de constatare a incompatibilităţilor parlamentare şi de încetare a calităţii de senator. În realitate însă, primind solicitarea de declanşare a unei proceduri parlamentare referitoare la constatarea stării de incompatibilitate a unui membru al Senatului, preşedintele acestei Camere a transmis solicitarea menţionată Biroului permanent, singurul organism parlamentar competent să iniţieze procedura respectivă. Biroul permanent al Senatului nu avea cum să se pronunţe asupra solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate fără să cunoască în amănunt conţinutul juridic al raportului de evaluare întocmit de aceasta. De aceea, Biroul permanent al Senatului a sesizat Comisia juridică şi i-a cerut să prezinte un punct de vedere referitor la situaţia juridică a senatorului în cauză. Regulamentul Senatului nu conferă preşedintelui acestuia o competenţă decizională specială pentru constatarea stării de incompatibilitate a unui senator şi pentru vacantarea mandatului. În această privinţă, competenţa revine Biroului permanent (art. 192 şi 194 din regulament). Aceeaşi competenţă a Biroului permanent al unei Camere a Parlamentului, în materie de constatare a stării de incompatibilitate a unui deputat sau senator, este prevăzută şi în art. 17 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. 13. Se subliniază că domnul senator Marciu Ovidiu Cristian Dan a obţinut mandatul în urma alegerilor parlamentare din 2016, iar mandatul său a fost validat cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute în Regulamentul Senatului. În condiţiile în care instanţa supremă a confirmat în 2015 Raportul de evaluare întocmit de ANI în 2012 în privinţa situaţiei de incompatibilitate în care se afla domnul Marciu Ovidiu Cristian Dan în perioada în care a avut calitatea de consilier judeţean (2008-2012), ar fi trebuit ca ANI să se adreseze Biroului Electoral Central pentru a-i aduce la cunoştinţă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2015 sau să ceară în 2016 Senatului să nu valideze mandatul de senator obţinut de acesta. În cazul senatorilor şi deputaţilor care au fost validaţi, mandatul nu mai poate fi pierdut. Hotărârea de validare a mandatului de parlamentar are caracter definitiv. Asupra acesteia, Camera care a aprobat-o nu mai poate să mai revină, sub niciun motiv. Legea nr. 96/2006, invocată de Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ în Ordonanţa din 8 aprilie 2019, reglementează încetarea mandatului de deputat sau de senator pentru motive de incompatibilitate între două funcţii sau activităţi desfăşurate concomitent şi prevede, în acest sens, data încetării mandatului parlamentar al persoanei în cauză, în funcţie de circumstanţele date. Concret, art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 prevede că mandatul parlamentar încetează datorită incompatibilităţii „la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a constatat incompatibilitatea“. Legea nr. 96/2006 prevede, totodată, în alineatul (4) al aceluiaşi articol că, în ipoteza reglementată în art. 7 alin. (2) lit. c), „preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte, adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator“. Aceste prevederi invocate de Ministerul Public în Ordonanţa din 8 aprilie 2019 nu sunt, însă, aplicabile domnului Marciu Ovidiu Cristian Dan, întrucât acesta nu mai este consilier judeţean. 14. Învinuirea adusă preşedintelui Senatului în dosarul de urmărire penală constă în faptul că nu a supus Plenului Senatului hotărârea de vacantare a mandatului de senator deţinut de domnul Marciu Ovidiu Cristian Dan. După cum rezultă din art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, singura atribuţie şi obligaţie legală parlamentară ce revenea preşedintelui Senatului consta în a lua act de situaţia prezentată în cererea adresată de ANI referitoare la cauza de încetare a mandatului de senator al domnului Marciu Ovidiu Cristian Dan şi de a sesiza Biroul permanent, pentru ca acesta să dispună continuarea procedurii prevăzute în regulamentul Senatului. Filosofia Legii nr. 96/2006 referitoare la constatarea încetării mandatului de senator şi, respectiv, la vacantarea acestuia cuprinde două faze diferite, în derularea cărora au atribuţii distincte atât preşedintele Camerei, cât şi Biroul permanent al acesteia. Deşi legiuitorul prevede în art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 că preşedintele Camerei legislative ia act de încetarea mandatului şi supune votului Plenului adoptarea hotărârii de vacantare a mandatului parlamentar, aplicarea textului legal presupune un act unilateral al preşedintelui Camerei, de luare la cunoştinţă a unei situaţii juridice, şi, în continuarea acestuia, exprimarea unui vot politic în plen, ca orice alt senator, provocat, însă, de Biroul permanent, prin includerea operaţiunii de votare pe ordinea de zi a unei şedinţe a Senatului. Potrivit cutumei parlamentare, preşedintele Senatului nu are dreptul să supună direct votului Plenului nicio hotărâre sau niciun alt act fără ca Biroul permanent să-şi exprime în prealabil un punct de vedere cu privire la oportunitatea deciziei respective. Această filozofie a legiuitorului se bazează pe realitatea că Senatul este un corp politic în care se confruntă interese şi ideologii politice diferite. Acesta este motivul pentru care preşedinţii Camerelor nu sunt şi organe de conducere ale acestora. Orice decizie care este adoptată de Camerele legislative reflectă configuraţia politică a acestora. Aceasta este o condiţie a democraţiei parlamentare în orice stat de drept. În plus, Biroul permanent întocmeşte proiectul ordinii de zi cu aprobarea comitetului liderilor grupurilor parlamentare. 15. Potrivit autonomiei organizatorice şi funcţionale a Parlamentului şi a Camerelor sale legislative, consacrată de art. 64 alin. (1) din Constituţie şi extinsă şi la nivelul comisiilor parlamentare, Comisia juridică a Senatului, învestită de Biroul permanent la data de 6 martie 2017 să efectueze o analiză a adresei transmise Senatului de către ANI şi să prezinte biroului permanent un punct de vedere specializat, are, potrivit regulamentului Senatului şi cutumei parlamentare, dreptul de a-şi organiza şi desfăşura activitatea după reguli proprii, desigur, fără a nesocoti sau încălca Constituţia şi regulamentele parlamentare. Este inadmisibil să se impună unei comisii parlamentare, de către o altă autoritate publică, respectiv, Ministerul Public, prioritizarea lucrărilor comisiei. Acesta este şi o explicaţie a faptului că în Senat nu s-a putut da o rezolvare rapidă unei cereri adresate acestuia de către ANI. De aceea, pare curioasă şi chiar de neînţeles graba cu care ANI a intervenit direct în activitatea Senatului pentru soluţionarea rapidă a cererii sale. Or, aşa cum se arată în Decizia Curţii Constituţionale nr. 972/2012, după adoptarea raportului de evaluare, ANI nu mai are un rol activ. În cazul contestării la instanţa competentă a raportului său, ANI va aştepta soluţia instanţei, după care, dacă decizia îi este favorabilă, va solicita Camerei interesate să procedeze în sensul deciziei respective. Aceste intervenţii sunt cu atât mai grave cu cât sunt menţionate de Ministerul Public pentru a culpabiliza atât Comisia juridică a Senatului, cât şi pe acesta în ansamblul său. 16. Se arată că tot ceea ce se reproşează preşedintelui Senatului în legătură cu cererea ANI se referă la activitatea parlamentară propriu-zisă şi, implicit, la mai multe proceduri de vot la care acesta a participat în calitate de membru al Biroului permanent al Senatului. Din acest punct de vedere, devin incidente dispoziţiile art. 72 din Constituţie, potrivit cărora „deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului“. Regimul protecţiei legale a mandatului parlamentar este de rang constituţional şi orice atingere adusă acesteia reprezintă o încălcare gravă a democraţiei parlamentare. Ancheta penală este o imixtiune a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică în activitatea Senatului şi încalcă principiul legalităţii şi cel al imparţialităţii activităţii procurorilor, consacrate în art. 132 alin. (1) din Constituţie. Potrivit art. 69 alin. (1) din Constituţie, deputaţii şi senatorii se află în serviciul poporului, iar activitatea lor parlamentară este subsumată în ansamblul ei realizării voinţei politice şi a intereselor naţiunii, corespunzătoare rolului Parlamentului. Din această perspectivă se înţelege că orice activitate a deputaţilor şi senatorilor corespunzătoare Constituţiei, legilor subsecvente acesteia, regulamentelor şi cutumei parlamentare este scoasă de sub incidenţa altor puteri ale statului. Senatorii şi deputaţii nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunii de abuz de putere şi de uzurpare de calităţi oficiale, dacă activitatea lor este subsumată rolului constituţional al Parlamentului şi respectă prevederile regulamentare. Probele existente la dosar dovedesc că întreaga procedură parlamentară s-a derulat cu respectarea tuturor regulilor democratice de transparenţă şi solicitudine faţă de cererea trimisă Senatului de către ANI. De asemenea, din stenograma şedinţei Biroului permanent din data de 6 martie 2017 rezultă că toţi membrii Biroului permanent al Senatului, indiferent de apartenenţa lor politică, au fost în unanimitate de acord cu această procedură. 17. În concluzie, se apreciază că „rezultă cu evidenţă caracterul neîntemeiat al procedurii de urmărire penală a preşedintelui Senatului“, precum şi faptul că este inadmisibil să se solicite unei comisii permanente documente în timpul derulării unei proceduri parlamentare şi să i se stabilească ordinea de prioritate a lucrărilor sale. Ministerul Public - PÎCCJ - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, continuând să instrumenteze dosarul de urmărire penală împotriva unui senator, nu face altceva decât să se interfereze ilegitim în activitatea Senatului, afectându-i rolul, misiunea şi autonomia organizatorică şi funcţională conferite de Constituţie. Se susţine, astfel, un comportament instituţional neloial din partea unei structuri a autorităţii judecătoreşti, prin care se încalcă grav principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi principiile statului de drept. Solicitarea de documente de către Ministerul Public printr-o structură specializată a acestuia este un amestec grav în activitatea Senatului, de natură să dea naştere unui conflict juridic de natură constituţională. Cum documentele unei comisii parlamentare nu pot face obiectul unui control din partea altei autorităţi publice, este clar că prin solicitarea de documente cu caracter parlamentar de către o structură a Ministerului Public s-a născut un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi autoritatea publică respectivă. 18. Ca urmare, se solicită plenului Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României - Senatul, pe de o parte, şi Ministerul Public - PÎCCJ - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe de altă parte; să constate cauza conflictului: Ministerul Public - PÎCCJ - Secţia de urmărire penală şi criminalistică şi-a arogat competenţa de urmărire penală a unui senator, în afara cadrului constituţional şi legal pentru o astfel de procedură; să statueze ca, pe viitor, structurile judiciare ale Ministerului Public să îşi circumscrie competenţa la cadrul constituţional şi legal prevăzut pentru funcţionarea acestora. 19. În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea a fost comunicată părţilor aflate în conflict şi li s-a solicitat să îşi exprime punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi asupra eventualelor căi de soluţionare a acestuia. 20. Ministerul Public - PÎCCJ a transmis punctul său de vedere cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.038 din 12 iunie 2020, prin care apreciază că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituţională. 21. După ce se realizează o sinteză a susţinerilor autorului sesizării şi se prezintă situaţia de fapt în cauză, se arată că, printr-o ordonanţă din 27 martie 2019, Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ a solicitat Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări să predea, până la data de 10 aprilie 2019, copii certificate ale actelor întocmite şi prezentate cu ocazia şedinţelor în care a fost dezbătută Solicitarea nr. 2.519 din 24 februarie 2017 (reiterată şi prin adresele nr. 5.281 din 18 aprilie 2017 şi nr. 6.238 din 9 mai 2017) a ANI. 22. De asemenea, printr-o scrisoare adresată Senatului României, la data de 10 ianuarie 2019, Ministerul Public - PÎCCJ a solicitat să i se comunice modul de soluţionare a cererii ANI din 24 februarie 2017 de încetare a mandatului domnului senator Marciu, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare prin care s-a constatat încălcarea de către acesta a regimului incompatibilităţilor parlamentare. 23. Prin Ordonanţa nr. 402/P/2018 din 27 septembrie 2018 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, s-a început urmărirea penală în cauză cu privire la săvârşirea faptei de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal. În motivarea acestui act procedural s-a reţinut că persoana vătămată Matei Cristian a sesizat PÎCCJ cu privire la săvârşirea de către Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton, în calitate de preşedinte al Senatului României, a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal. În acest sens, persoana vătămată a arătat că, prin Raportul de evaluare nr. 30.367/G/II/15 iunie 2012, ANI - Inspecţia de Integritate a constatat că Marciu Ovidiu Cristian Dan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului de consilier judeţean 2008-2012, întrucât nu a respectat dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003. Raportul de evaluare a fost menţinut prin Sentinţa civilă nr. 4.111 din 18 decembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 212/122/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia nr. 949 din 4 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 24. Prin Adresa nr. 2.519 din 24 februarie 2017, ANI a solicitat Senatului României să ia act de încetarea mandatului de senator al domnului Marciu Ovidiu Cristian Dan ca urmare a faptului că raportul de evaluare menţionat a rămas definitiv prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să supună votului Plenului Senatului adoptarea unei hotărâri prin care se vacantează locul de senator în cauză. ANI a reiterat solicitarea prin adresele nr. 5.281 din 18 aprilie 2017 şi nr. 6.238 din 9 mai 2017. Astfel, persoana vătămată Matei Cristian a sesizat în cauză că Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de preşedinte al Senatului României, contrar dispoziţiilor art. 7 alin. (4) raportat la alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin neîndeplinirea actelor vizând constatarea încetării mandatului de senator al lui Marciu Ovidiu Cristian Dan, ca urmare a raportului de evaluare rămas definitiv, şi nesupunerea votului Plenului Senatului a adoptării unei hotărâri de vacantare a locului de senator în cauză, i-a cauzat vătămarea drepturilor. În urma alegerilor parlamentare din toamna anului 2016, persoana vătămată Matei Cristian a ocupat pe buletinul de vot pentru funcţia de senator din partea Partidului Social Democrat, în Circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu, poziţia următoare după Marciu Ovidiu Cristian Dan. 25. Prin Ordonanţa nr. 402/P/2018 din 5 aprilie 2019 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşii faptei de uzurpare de calităţi oficiale prevăzute de art. 258 alin. (1) şi (2) din Codul penal, reţinând-se că din mijloacele de probă administrate rezultă că şi la data emiterii acestei ordonanţe Marciu Ovidiu Cristian Dan are calitatea de senator în Parlamentul României, deşi raportul de evaluare al ANI a rămas definitiv prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 26. La data de 10 ianuarie 2019, în temeiul art. 169 din Codul de procedură penală, Secţia de urmărire penală şi criminalistică a solicitat Senatului României ca, în interesul urmăririi penale efectuate în cauză, să comunice până la data de 1 februarie 2019 modul de soluţionare a cererii formulate de ANI. 27. Prin Adresa nr. XIX/3 din 5 februarie 2019, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a precizat că „sesizarea ANI a fost dezbătută pe parcursul mai multor şedinţe, ce au presupus audierea domnului senator Marciu şi analizarea documentelor depuse la comisie. Având în vedere că în cauza respectivă au fost pronunţate, de-a lungul timpului, mai multe hotărâri judecătoreşti, inclusiv de anulare a deciziilor Consiliului Judeţean Giurgiu, prin care se constată încetarea de drept a mandatului domnului Marciu, Comisia este în curs de pronunţare asupra acestui dosar“. Având în vedere acest răspuns, la data de 13 februarie 2019, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 169 din Codul de procedură penală, a solicitat Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului să trimită, până la data de 15 martie 2019, copii certificate ale actelor întocmite şi prezentate cu ocazia şedinţelor în care a fost dezbătută Solicitarea ANI nr. 2.519 din 14 februarie 2017 (reiterată şi prin adresele nr. 5.281 din 18 aprilie 2017 şi nr. 6.238 din 9 mai 2017). 28. Prin Adresa nr. XIX/3 din 18 martie 2019, Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a solicitat procurorului general al PÎCCJ să îi fie comunicat „obiectul urmăririi penale şi limitele acesteia, pentru a aprecia dacă solicitarea de a transmite copii ale unor documente dintr-o cauză în curs de soluţionare nu ar trebui să urmeze procedura referitoare la protecţia constituţională a activităţii parlamentare, având în vedere că întreaga activitate a senatorilor desfăşurată în comisii de specialitate sau în plen este supusă procedurii de vot“. 29. Prin Ordonanţa nr. 402/P/2018 din 8 aprilie 2019, s-a dispus în temeiul art. 170 din Codul de procedură penală predarea către PÎCCJ - Secţia de urmărire penală şi criminalistică de copii certificate ale actelor întocmite şi prezentate cu ocazia şedinţelor în care a fost dezbătută Solicitarea ANI nr. 2.519 din 24 februarie 2017 (reiterată prin adresele nr. 5.281 din data de 18 aprilie 2017 şi nr. 6.238 din 9 mai 2017) prin care s-a cerut să ia act de încetarea mandatului de senator al lui Marciu Ovidiu Cristian şi să supună votului Plenului Senatului adoptarea unei hotărâri prin care se vacantează locul de senator în cauză. În motivarea acestui act procedural s-a reţinut că, potrivit art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală, procedura în cursul urmăririi penale este nepublică. Această prevedere legală se coroborează cu alte dispoziţii din Codul de procedură penală care stabilesc expres şi limitativ accesul părţilor, subiecţilor procesuali principali şi expertului la datele şi probele din dosar. Senatul României - Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări nu are niciuna dintre aceste calităţi procesuale şi nu are nicio prerogativă legală de a analiza sau a cenzura în vreun fel această cerere formulată de PÎCCJ - Secţia de urmărire penală şi criminalistică de a pune la dispoziţie copii certificate ale unor înscrisuri care constituie probe în Dosarul nr. 402/P/2018, ci are doar obligaţia corelativă dreptului organului judiciar de a dispune, prevăzută de art. 170 alin. (1) din Codul de procedură penală, care este o normă imperativă. Pe de altă parte, imunitatea parlamentară prevăzută de art. 72 alin. (1) din Constituţie nu are nicio relevanţă sub aspectul acestei obligaţii ce îi revine în cauză Senatului României - Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, obiectul cauzei vizând situaţia prevăzută de alin. (2) teza întâi din acelaşi articol al Legii fundamentale. De altfel, legiuitorul a prevăzut în art. 283 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală că neîndeplinirea de către orice persoană a obligaţiei de prezentare, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea constituie abatere judiciară săvârşită în cursul procesului penal şi se sancţionează cu amendă judiciară. De asemenea, potrivit art. 271 alin. (1) lit. b) din Codul penal, constituie infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei fapta persoanei care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale, refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze. 30. Prin Ordonanţa nr. 402/P/2018 din 10 octombrie 2019, comunicată Senatului României - Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Secţia de urmărire penală şi criminalistică a dispus predarea către parchet a copiilor certificate ale actelor întocmite cu ocazia şedinţelor în care a fost dezbătută Solicitarea ANI nr. 2.519 din 24 februarie 2017 (reiterată prin adresele nr. 5.281 din data de 18 aprilie 2017 şi nr. 6.238 din 9 mai 2017). 31. Prin Adresa nr. XIX/3 din 28 octombrie 2019, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din cadrul Senatului a comunicat PÎCCJ înscrisuri din dosarul comisiei privind pe senatorul Marciu Ovidiu Cristian Dan şi opinia preşedintelui comisiei cu privire la aserţiunile PÎCCJ referitoare la regulile aplicabile imunităţii parlamentare şi nulitatea mandatului imperativ. 32. Prin Ordonanţa nr. 402/P/2018 din 19 decembrie 2019, Secţia de urmărire penală şi criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal. În motivarea acestei ordonanţe, cu privire la încetarea calităţii de senator în caz de incompatibilitate, s-a reţinut că în cauză era incidentă interdicţia prevăzută de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, din a cărui interpretare a fortiori rezultă aplicarea interdicţiei şi atunci când persoana ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate. Potrivit art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, calitatea de deputat sau senator încetează în caz de incompatibilitate. Art. 7 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ arată că încetarea mandatului de deputat sau senator datorită incompatibilităţii are loc la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea. 33. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal, s-a arătat că încălcarea legii de către făptuitorul Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton constă în neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în care se arată că, în cazul arătat la art. 7 alin. (2) lit. c), preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator. Această normă imperativă stabileşte o obligaţie în sarcina preşedintelui Camerei, nerespectarea acesteia şi producerea urmării imediate (vătămarea drepturilor persoanei vătămate Matei Cristian) conducând la concluzia calităţii acestuia de subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal. 34. Se apreciază că imunitatea parlamentară prevăzută de art. 72 alin. (1) din Constituţie nu are incidenţă în cauză, întrucât situaţia analizată implică nu numai exprimarea votului vizat de norma juridică constituţională sus-menţionată, ci însăşi exprimarea unui vot de către preşedintele Senatului; astfel, dispoziţia legală încălcată de către subiectul activ, respectiv art. 7 alin. (1) lit. e), alin. (2) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 96/2006, stabileşte o conduită imperativă (de a lua act şi de a supune votului), de la care nu se poate deroga. De altfel, în conformitate cu caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale (Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012), nici nu se poate pune problema existenţei unui vot politic privind constatarea stării de incompatibilitate, Senatul având obligaţia de a lua act de existenta stării de incompatibilitate a senatorului Marciu Ovidiu Cristian Dan, potrivit celor statuate în Decizia nr. 949 din 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 35. Prin Ordonanţa nr. 402/P/2018 din 29 ianuarie 2020 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Marciu Ovidiu Cristian Dan pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale prevăzută de art. 258 alin. (1) din Codul penal. Prin Ordonanţa nr. 402/P/2018 din 4 martie 2020 s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton sub aspectul săvârşirii complicităţii la fapta de uzurpare de calităţi oficiale prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 258 alin. (1) şi (2) din Codul penal, constând în aceea că, în perioada 2 martie 2017-2 septembrie 2019, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de preşedinte al Senatului României, prin neîndeplinirea actelor vizând constatarea încetării mandatului de senator al domnului Marciu Ovidiu Cristian Dan şi nesupunerea votului Plenului Senatului a adoptării unei hotărâri de vacantare a locului de senator în cauză, l-a ajutat pe suspectul Marciu Ovidiu Cristian Dan să folosească fără drept calitatea oficială de senator, care implică exerciţiul autorităţii de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate. 36. Prin Ordonanţa nr. 402/P/2018 din 29 mai 2020 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Marciu Ovidiu Cristian Dan pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale prevăzute de art. 258 alin. (1) din Codul penal, reţinându-se că, potrivit art. 25 din Legea nr. 96/2006, Marciu Ovidiu Cristian Dan avea interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data de 4 martie 2015, când a rămas definitiv raportul de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate. 37. În continuare, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a definit conflictul juridic de natură constituţională şi prezintă reperele conflictului juridic de natură constituţională din prezenta cauză, aşa cum rezultă din cererea formulată de preşedintele Senatului. Faţă de aceste repere, se solicită Curţii să disocieze, din motivarea sesizării, pretinsele acte generatoare de conflict emanate din activitatea Ministerului Public de cele care vizează conduita ANI, entitate juridică distinctă, al cărei comportament este în egală măsură criticat de autorul sesizării. Ministerul Public nu răspunde în prezenta procedură pentru actele şi faptele pretins neconstituţionale care emană de la o altă autoritate publică faţă de care nu are raporturi juridice. Demersurile repetate ale ANI şi modalitatea în care acestea au fost tratate la nivelul Camerei parlamentare din care face parte senatorul Marciu Ovidiu Cristian Dan constituie elemente de fapt care sunt analizate în cadrul dosarului penal aflat în lucru la Secţia de urmărire penală şi criminalistică, nu acte sau fapte ale acestei secţii. 38. Cât priveşte actele de urmărire penală efectuate în Dosarul penal nr. 402/P/2018 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, se arată că nu vizează elemente care se circumscriu principiului autonomiei parlamentare, mandatului reprezentativ şi imunităţii parlamentare, din perspectiva substanţială a iresponsabilităţii parlamentare. Principiul autonomiei regulamentare nu este absolut, însăşi Constituţia stabilind ansamblul reglementărilor ce pot face obiectul regulamentului parlamentar, precum şi domeniile de raporturi sociale interesând organizarea internă şi funcţionarea Camerelor, care nu pot face obiectul regulamentului parlamentar (indemnizaţiile parlamentare, incompatibilităţile stabilite prin lege organică). Totodată, prin regulamentele parlamentare pot fi stabilite reguli privind sancţionarea disciplinară a parlamentarilor pentru abaterile de la normele de ordine interioară, dar nu pot fi reglementate reguli privind sancţionarea penală a parlamentarilor, sens în care se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 65 din 6 iunie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 22 iunie 1994). Din aceste perspective se solicită Curţii Constituţionale să observe că nici până la data formulării sesizării Senatul României nu a adoptat o hotărâre cu privire la vacantarea mandatului de senator ocupat de domnul Marciu Ovidiu Cristian Dan, deşi Camera din care acesta face parte, prin organele sale de conducere, în speţă, preşedintele Camerei, a fost sesizată încă din luna februarie 2017, iar Comisia juridică, de numiri, disciplină şi imunităţi a Senatului nu a prezentat Biroului permanent al acestei Camere un raport în chestiunea cu care a fost sesizată. Trimiterea solicitării ANI la comisia de specialitate a avut efectul de a conduce la amânarea sine die a votului în Senat, configurându-se astfel elementele unui abuz procedural dezavuat în jurisprudenţa constituţională invocată. 39. Se mai arată şi că prin Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, prin omisiunea acestuia din urmă de a finaliza procedura parlamentară cu privire la sesizarea ANI şi a stabilit că Senatul României urmează să decidă cu privire la încetarea sau nu a calităţii de senator a domnului Mora Akos Daniel, după interpretarea legală a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Situaţia factuală care a stat la baza acestei decizii este similară celei din prezenta cauză, senatorul în funcţie fiind declarat incompatibil pentru fapte în legătură cu exercitarea mandatului de consilier judeţean, context în care Curtea a statuat asupra caracterului auxiliar al comisiilor parlamentare. Se apreciază că, şi în prezenta cauză, autonomia regulamentară parlamentară este invocată de autorul sesizării pentru a justifica turpitudinea unui organism de lucru auxiliar al Senatului şi omisiunea de a finaliza procedura parlamentară cu privire la sesizarea ANI prin deplasarea centrului de decizie spre o comisie permanentă, în detrimentul plenului Camerei din care făcea parte senatorul aflat în stare de incompatibilitate, contrar însuşi principiului autonomiei parlamentare care a fost deturnat, în fapt, de la înţelesul şi scopul său constituţional. Spre deosebire însă de cauza precedentă, în care Curtea Constituţională a invitat Senatul să facă interpretarea legală a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, la data la care ANI a sesizat Senatul pentru vacantarea locului de senator ocupat de domnul Marciu Ovidiu Cristian Dan exista în ordinea juridică şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, prin care s-a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie“ se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Curtea a menţionat acolo că, în litera şi spiritul legii, poate subzista doar interpretarea potrivit căreia o persoană care a ocupat, spre exemplu, funcţia de consilier local sau judeţean şi cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau încălcarea regimului privind conflictul de interese nu mai poate ocupa, pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, nicio altă funcţie eligibilă (spre exemplu, senator, deputat, primar, consilier local etc.). Se apreciază că, din această perspectivă, sesizarea formulată de preşedintele Senatului se înfăţişează şi ca o modalitate de validare a unei conduite juridice contrare dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie care consfinţesc caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 40. Referitor la pretinsa încălcare a principiului mandatului reprezentativ, a interdicţiei mandatului imperativ şi a principiului imunităţii parlamentare, se arată că aceste aspecte ţin de protecţia constituţională a mandatului parlamentar. Cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, se arată că situaţia analizată în cadrul prezentului conflict nu vizează adoptarea unui act normativ, ci fapte cu relevanţă penală în legătură cu omisiunea emiterii unor hotărâri ale Senatului în procedura de constatare a incompatibilităţii unui senator, ce au caracterul de acte individuale. Împrejurarea că un act cu caracter individual emis de o autoritate publică poate fi contestat pe calea contenciosului constituţional sau administrativ nu poate exclude răspunderea penală a funcţionarului în cazul în care se probează că a încălcat legea cu vinovăţie şi a produs una din urmările prevăzute în conţinutul constitutiv al unei infracţiuni. Se apreciază ca fiind relevantă Decizia nr. 757 din 23 noiembrie 2017 (paragrafele 69 şi 75) prin care Curtea a reţinut că organul de urmărire penală are competenţa de a cerceta actele/faptele cu relevanţă penală săvârşite în legătură cu emiterea actului administrativ individual şi că acesta este singurul competent să aprecieze cu privire la îndeplinirea standardului de bănuială rezonabilă, atunci când decide aplicarea art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală; deşi textul legal nu defineşte această sintagmă, ea nu presupune o competenţă discreţionară, ci implică existenţa unor împrejurări de fapt care să formeze şi să fundamenteze concluzia potrivit căreia o anumită persoană ar fi putut săvârşi o infracţiune. Decizia de a începe o urmărire penală in personam este o competenţă exclusivă a organului de urmărire penală. 41. Se invocă, de asemenea, Raportul CDL-AD (2014)011 al Comisiei de la Veneţia cu privire la scopul şi ridicarea imunităţilor parlamentare, adoptat la cea de-a 98-a sesiune plenară, 21-22 martie 2014, în care s-a arătat că imunitatea parlamentară este un element legitim comun al dreptului constituţional, justificat de necesitatea asigurării efective a libertăţii de exprimare în dezbaterea politică în cadrul adunărilor reprezentative alese democratic, în scopul protejării funcţiilor democratice ale parlamentului însuşi (paragrafele 84, 85) şi că această garanţie nu ar trebuie extinsă dincolo de scopul protejării funcţiilor democratice ale Parlamentului (paragraful 90 teza I). În acest sens, Comisia de la Veneţia a arătat că exacerbarea principiului libertăţii absolute a votului nu ar trebui să constituie un obstacol în calea urmăririi unor fapte atunci când acuzaţia nu vizează votul, ci fapte penale în legătură cu votul (paragraful 94). 42. Or, în cauză, faptele care fac obiectul cercetării în Dosarul nr. 402/P72018 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică nu pun în discuţie elemente ale raporturilor constituţionale dintre preşedintele Senatului, alegători sau partidul din care face parte, ci chestiuni administrative, organizatorice cu privire la soluţionarea cererii de vacantare a locului unui senator a cărui incompatibilitate a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, într-o procedură care a avut ca efect deplasarea centrului de decizie de la camera sesizată, spre o comisie. Se pune în discuţie îndeplinirea unor atribuţii pur administrativ-organizatorice, acte şi fapte cu relevanţă penală care nu au legătură cu votul parlamentar, dispoziţiile constituţionale evocate nefiind astfel incidente. Se mai arată şi faptul că modul de instrumentare a unui dosar penal nu poate fi verificat pe calea art. 146 lit. e) din Constituţie, nefiind de competenţa Curţii Constituţionale cenzurarea deciziei organului de urmărire penală de a începe o urmărire penală in personam ori de a administra anumite probe. Faţă de dispoziţiile art. 131 şi art. 132 din Constituţie, se arată că Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei. Legalitatea şi temeinicia soluţiilor adoptate de către procuror pot face obiect al cenzurii de către procurorul ierarhic superior şi de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 339-341 din Codul de procedură penală şi de către instanţa de judecată, în cadrul procedurii de cameră preliminară, în temeiul prevederilor art. 342-348 din Codul de procedură penală. 43. Obiectul urmăririi penale, respectiv activitatea de anchetă nu poate face obiect al controlului constituţional, ci acesta poate fi verificat în cadrul funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată de către judecător. Curtea Constituţională nu se poate substitui judecătorului de cameră preliminară în a cărui competenţă intră verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Mai mult, aducerea în dezbatere publică şi în faţa instanţei de contencios constituţional a unor acte de urmărire penală efectuate într-un dosar penal aflat într-o fază procesuală nepublică contravine dispoziţiilor art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală. Activitatea procurorilor, la care se face referire în sesizare, nu reprezintă altceva decât expresia unor competenţe constituţionale şi legale proprii, neavând aptitudinea de a conduce la un conflict juridic de natură constituţională. 44. Aflarea adevărului este un principiu fundamental al procesului penal prevăzut de art. 5 din Codul de procedură penală, potrivit căruia organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Administrarea probelor este guvernată de principiul libertăţii, ceea ce înseamnă că organele judiciare au libertatea folosirii oricărui mijloc de probă, dacă nu este interzis de lege (art. 97 din Codul de procedură penală) şi se derulează în baza unor reguli generale şi speciale prevăzute în Codul de procedură penală. Acest fapt legitimează organele judiciare să procedeze la toate actele necesare cercetării şi urmăririi infracţiunilor, precum şi la toate actele utile stabilirii adevărului, prin recurgerea la procedeele probatorii şi la mijloacele de probă permise de lege. Obligaţia organelor judiciare de a ridica înscrisurile ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal (art. 169 din Codul de procedură penală) este dublată de obligaţia de predare a unor astfel de înscrisuri de către cei care le deţin (art. 170 din Codul de procedură penală). De la această obligaţie nu sunt exceptate autorităţile publice, neexistând niciun fel de interdicţie în a solicita date ori înscrisuri de la o comisie parlamentară. Se apreciază că, în cazul autorităţilor şi instituţiilor statului, obligaţia procesuală de a prezenta proba solicitată de organele judiciare este circumscrisă şi datoriei de a avea un comportament loial, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017. Senatul nu poate refuza comunicarea către organul judiciar de date şi informaţii, solicitate în cadrul administrării de probe într-o procedură judiciară, în baza dispoziţiilor procedurale penale, fără a prejudicia independenţa autorităţii judiciare şi a afecta actul de justiţie, în timp ce autoritatea judiciară nu are obligaţia de a da curs solicitării de a comunica Senatului date şi informaţii cu caracter nepublic, dintr-o anchetă penală. Corespondenţa cu o comisie parlamentară pe parcursul unei investigaţii penale, justificată de administrarea de probe, nu echivalează cu o imixtiune în activitatea parlamentară, iar evaluarea probelor obţinute cu un control asupra oportunităţii şi legalităţii documentelor comisiei. Ca urmare, conduita Ministerului Public nu reprezintă o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, garantat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece activităţile desfăşurate în dosarul penal sunt strict specifice competenţelor sale constituţionale şi legale şi nu se poate vorbi despre o arogare de atribuţii specifice altei puteri. 45. Pentru toate aceste considerente, se solicită Curţii Constituţionale să constate că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituţională. 46. Întrucât cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională nu a fost însoţită de niciunul dintre documentele invocate în conţinutul său, Curtea Constituţională a solicitat autorului sesizării, cu Adresa nr. 3.567 din 30 iunie 2020, transmiterea, în copie, a tuturor documentelor invocate în cererea adresată Curţii Constituţionale. 47. Cu adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.763 din 7 iulie 2020, Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale următoarele documente: referatul procurorului de caz din 18 septembrie 2019 „în care este prezentată opinia şefilor săi ierarhici (...) potrivit căreia «preşedintele Senatului nu poate fi subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu prevăzut de art. 297 alin. (1) din Codul penal, fiind incidentă imunitatea parlamentară» şi că dispunerea prin ordonanţa din 27 martie/8 aprilie ca Senatul, respectiv Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări să predea înscrisurile care pot servi ca mijloc de probă în cauză, este de natură să genereze «un conflict juridic de natură constituţională între Senatul României şi Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“; stenograma şedinţei Biroului Permanent al Senatului din 6 martie 2017; adresa ANI din 18 aprilie 2017, înregistrată la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări la data de 19 aprilie 2017; adresa Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări către preşedintele ANI din 2 mai 2017 (şi copia transmisă prin fax); Adresa aceleiaşi comisii către preşedintele ANI din 8 mai 2017; Adresa aceleiaşi comisii către Consiliul Naţional de Integritate, din luna mai 2017; Adresa aceleiaşi Comisii către ANI, din luna mai 2017; Adresa către ANI din luna mai 2017 şi documentele transmise de senatorul Marciu Ovidiu Cristian Dan; Adresa Biroului permanent din data de 4 februarie 2019, înregistrată la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări în data de 4 februarie 2019, prin care a transmis sesizarea PÎCCJ din 10 ianuarie 2019 (anexată adresei Biroului permanent); Adresă (răspuns) a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări către PÎCCJ din data de 5 februarie 2019; Adresa PÎCCJ din 13 februarie 2019, înregistrată la aceeaşi Comisie la data de 22 februarie 2019; Adresă (răspuns) către PÎCCJ din 18 martie 2019; Adresa PÎCCJ din 14 octombrie 2019, înregistrată la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări la data de 17 octombrie 2019; Adresă (răspuns) către PÎCCJ din 28 octombrie 2019; Adresa PÎCCJ din 6 februarie 2020, înregistrată la aceeaşi comisie la data de 10 februarie 2020; adresă a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări către Direcţia generală legislativă din 12 februarie 2020, Adresă (răspuns) din partea Direcţiei generale legislative din 13 februarie 2020 (având anexat raportul Comisiei de validare a mandatelor de senator din 21 decembrie 2016); Adresă (răspuns) către PÎCCJ din 20 februarie 2020; Adresa PÎCCJ din 11 martie 2020, înregistrată la Comisia juridică la data de 1 aprilie 2020; Adresa PÎCCJ din 11 martie 2020 către secretarul general al Senatului; Memoriul senatorului Călin-Constantin-Anton Popescu- Tăriceanu (cu documente ataşate) adresat vicepreşedintelui Senatului, cu atribuţii de preşedinte (24 martie 2020); Adresa PÎCCJ din 16 martie 2020, înregistrată la Comisia juridică la data de 1 aprilie 2020; Adresa Biroului permanent din 27 martie 2020, înregistrată la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări la data de 1 aprilie 2020 şi sesizarea PÎCCJ din 5 martie 2020, ataşată; Adresă (răspuns) a Comisiei către Biroul permanent din 2 aprilie 2020, Adresa Biroului permanent din 6 aprilie 2020; Adresă (răspuns) a comisiei menţionate către PÎCCJ din 7 aprilie 2020. CURTEA, examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulată de preşedintele Senatului, punctele de vedere şi actele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor în cadrul dezbaterilor, concluziile scrise depuse de acestea, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele: Admisibilitatea cererii formulate de către preşedintele Senatului a) Titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale cu cereri de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională 48. Potrivit art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea poate fi învestită „la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.“ În cauză, sesizarea a fost formulată de preşedintele Senatului, subiect de drept aflat în ipoteza textului citat, astfel încât, din această perspectivă, sunt îndeplinite condiţiile de legalitate a sesizării. b) Autorităţile publice ce pot fi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională 49. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 55), autorităţile publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituţie, şi anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, Preşedintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administraţiei publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi organele autorităţii judecătoreşti (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 58), respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008). De asemenea, pot fi părţi în conflictul juridic de natură constituţională prim-ministrul sau ministrul justiţiei atunci când îşi exercită o atribuţie proprie, Ministerul Justiţiei sau chiar prefectul (Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, paragrafele 57 şi 62). 50. În cauză, pretinsul conflict juridic de natură constituţională poartă între două autorităţi publice consacrate expres în Constituţie, şi anume Parlamentul României - Senat şi Ministerul Public - PÎCCJ - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, astfel că este îndeplinită condiţia de legalitate a sesizării analizată, vizând părţile în conflict. c) Obiectul cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională 51. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, conflictul juridic de natură constituţională presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei ori în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Totodată, conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor, decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje instituţionale (Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008). Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie „stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea“ (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008). Prin urmare, potrivit jurisprudenţei Curţii, conflictele juridice de natură constituţională „nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei“ (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Decizia nr. 108 din 5 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2014, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 120, sau Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 126). 52. Raportând acest înţeles al sintagmei „conflict juridic de natură constituţională“ la cauza de faţă, Curtea constată că situaţia litigioasă prezentată de preşedintele Senatului nu întruneşte, sub aspectul obiectului, condiţiile mai sus enunţate. Susţinerile cuprinse în motivarea acesteia se referă, într-adevăr, la competenţa autorităţilor publice implicate, însă nu pentru a rezolva o situaţie juridică conflictuală a cărei naştere „rezidă în mod direct în textul Constituţiei“, ci pentru a demonstra „caracterul neîntemeiat al procedurii de urmărire penală a preşedintelui Senatului“ (a se vedea concluzia enunţată la fila 11 din motivarea cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională). 53. Aşa cum se poate constata, atât din partea introductivă a cererii formulate de preşedintele Senatului, cât şi din motivarea acestei cereri şi a concluziilor cu prilejul dezbaterilor la termenul de judecată, problema reală supusă Curţii Constituţionale este aceea de a stabili dacă „urmărirea penală a unui membru al Senatului României pentru acte de procedură parlamentară, pe care le-a îndeplinit în strictă conformitate cu dispoziţiile regulamentare referitoare la exercitarea mandatului de senator“ ar fi un abuz/exces de putere din partea Ministerului Public. 54. Astfel, din lecturarea punctelor de vedere depuse la dosar şi a probelor/înscrisurilor aduse în susţinerea acestora, se observă că argumentaţia părţilor în cauză tinde să demonstreze: dintr-o perspectivă, că membrul Senatului României/preşedintele în funcţie vizat a procedat legal şi regulamentar şi că Ministerul Public/procurorul de caz a avut/are o conduită abuzivă; din cealaltă perspectivă că, dimpotrivă, membrul Senatului României/preşedintele în funcţie nu a procedat legal şi regulamentar şi că Ministerul Public a avut/are o conduită legală. În acest sens sunt aduse ca argumente inclusiv considerente cuprinse în decizii ale Curţii Constituţionale prin care s-au soluţionat veritabile conflicte juridice de natură constituţională între diverse autorităţi publice - de altfel foarte clare în privinţa conduitei de urmat pentru părţile în conflictele respective şi a problemei juridice tranşate cu acele prilejuri, solicitându-se Curţii să le aplice într-o situaţie concretă litigioasă unde sunt în discuţie diverse aspecte de fapt şi elemente prezentate pentru a demonstra conformarea/neconformarea părţilor în conflict cu norme şi proceduri legale şi regulamentare, după caz. 55. În acest registru sunt expuse în sesizare, în mod detaliat, situaţia de fapt, acte şi fapte ale părţilor care s-au transmis şi, respectiv, derulat pe parcursul a aproape un mandat parlamentar, pentru a proba - aşa cum s-a mai menţionat, că Preşedintele Senatului la care se referă sesizarea a procedat în cauză „în strictă conformitate cu dispoziţiile regulamentare referitoare la exercitarea mandatului de senator“, iar Ministerul Public prin reprezentanţii săi a procedat abuziv în această cauză. Or, verificarea modului de interpretare şi de aplicare a normelor infraconstituţionale nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, al cărei rol este de garant al supremaţiei Constituţiei. Prin prisma acestui rol, atribuţia de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională nu poate fi pervertită într-o cale de atac paralelă celei subsumate competenţei instanţelor judecătoreşti, în scopul de a decide asupra unor fapte de respectare/nerespectare a normelor legale, regulamentare sau a altor acte date în baza şi aplicarea legii. 56. Astfel fiind, analiza comportamentului pretins excesiv al Ministerului Public/procurorului de caz, pe de o parte, şi a atitudinii vinovate sau nu a Preşedintelui Senatului, concretizată în pretinsa tergiversare a adoptării hotărârii de vacantare a postului de senator, excedează competenţei Curţii Constituţionale, acestea găsindu-şi soluţionarea în faţa altor autorităţi, prin intermediul instrumentelor circumscrise de lege competenţei specifice a acestora. 57. Constatând, pentru motivele enunţate, că situaţia litigioasă adusă în faţa Curţii Constituţionale nu este circumscrisă obiectului conflictului juridic de natură constituţională în sensul normelor constituţionale de referinţă, astfel cum au fost acestea interpretate prin deciziile obligatorii ale instanţei constituţionale, Curtea nu va proceda la analiza pe fond a acesteia. Astfel fiind, câtă vreme Curtea Constituţională nu s-a pronunţat pe fondul situaţiei litigioase, ci exclusiv pe calificarea acesteia în raport cu conceptul de „conflict juridic de natură constituţională“, prezenta decizie nu afectează în niciun mod procedurile de natură regulamentară sau legală în curs. 58. Faţă de considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge cererea formulată de preşedintele Senatului şi constată că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament - Senatul României, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe de altă parte. Decizia se comunică preşedintelui Senatului, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
