Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Remat - S.A. din comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea, în Dosarul nr. 1.819/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 17D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 578D/2018, nr. 682D/2019 şi nr. 1.617D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Adivin’95 -S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 42/36/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Societatea Adivin’95 - S.R.L. din Constanţa, prin administrator judiciar Maestro - S.R.L. din Constanţa, judeţul Constanţa, în Dosarul nr. 2.677/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Societatea Karitrav Co - S.R.L. din Braşov, în Dosarul nr. 459/64/2018 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în dosarele nr. 578D/2018, nr. 682D/2019 şi nr. 1.617D/2019 partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 578D/2018, nr. 682D/2019 şi nr. 1.617D/2019 la Dosarul nr. 17D/2018. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 578D/2018, nr. 682D/2019 şi nr. 1.617D/2019 la Dosarul nr. 17D/2018, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra unei soluţii legislative similare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 11 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.819/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Remat - S.A. din comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unor acte administrative. 10. Prin Încheierea din 28 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 42/36/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Adivin’95 - S.R.L. din Constanţa, judeţul Constanţa, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unor acte administrative. 11. Prin Încheierea din 19 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.677/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Adivin’95 - S.R.L. din Constanţa, prin administrator judiciar Maestro - S.R.L. din Constanţa, judeţul Constanţa, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unor acte administrative. 12. Prin Încheierea din 17 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 459/64/2018, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Karitrav Co - S.R.L. din Braşov, judeţul Braşov, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unor acte administrative. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile criticate care permit suspendarea soluţionării unei contestaţii administrativ-fiscale pe o perioadă nedeterminată, în mod subiectiv, de către organele fiscale, în cazul în care organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, fără să fie începută urmărirea penală, sunt de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil, respectiv de a obţine o judecată efectivă a fondului problemei de drept fiscal. Se mai arată că raportul dintre penal şi civil este diferit de cel dintre penal şi fiscal, din perspectiva principiului penalul ţine în loc civilul, iar, în materie, este o incoerenţă legislativă ce rezultă din antinomia existentă între Codul de procedură civilă şi Codul de procedură fiscală, context în care se face trimitere la jurisprudenţa instanţelor europene şi naţionale cu privire la latura şi la acţiunea fiscală/penală/civilă a litigiului. 14. Suspendarea poate dura toată perioada desfăşurării procesului penal, în circumstanţele în care, ţinând cont de natura complexă a infracţiunilor avute în vedere, acest proces poate dura mai mulţi ani. Dar şi o astfel de afirmaţie subapreciază durata efectivă a perioadei în care contribuabilului i se blochează accesul la contenciosul fiscal, din moment ce suspendarea prin ipoteză este dispusă anterior declanşării procesului penal, de exemplu, prin simpla sesizare în acest sens. Actele de impunere continuă totuşi să beneficieze de putere executorie, contribuabilul suportând efectele juridice ale unor acte despre care autorităţile emitente înseşi afirmă că există dubii cu privire la situaţia de fapt pe care au reţinut-o în conţinutul acestora. 15. Art. 277 din Codul de procedură fiscală ridică în mod indubitabil probleme de acces la justiţie, care nu par să fie tratate în mod corespunzător de analogia cu procesul civil, oricum depăşită la acest moment. Modul în care se impune a fi efectuat controlul de constituţionalitate este prin raportare la criteriile caracterului justificat, adecvat şi proporţional cu scopul urmărit, astfel cum reiese din practica recentă a Curţii Constituţionale şi din standardele Curţii Europene a Drepturilor Omului. La nivel european, principiul certitudinii impunerii este consacrat jurisprudenţial sub denumirea de principiul securităţii juridice. 16. Oricare ar fi sensul sintagmei „încetarea motivului care a determinat suspendarea“, această încetare trebuie să fie aptă de a fi definitivă şi executorie şi să fie constatată printr-un înscris - ipoteza în discuţie fiind în continuare cea a unei sesizări penale. 17. Problema care se pune în astfel de cazuri este aceea de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil de către instanţa de judecată, care este în măsură să aprecieze o justă cântărire a interesului părţilor în soluţionarea propriilor cereri şi a interesului bunei administrări a justiţiei. În cazul procedurii de soluţionare, însă, impactul suspendării este acela de a amâna pe o perioadă nedefinită posibilitatea introducerii valide a acţiunii de anulare, sub sancţiunea inadmisibilităţii pentru lipsa îndeplinirii procedurii prealabile. 18. Art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 înfăptuieşte o suprapunere a atribuţiilor organelor administrative peste atribuţiile organelor judiciare, înfrângând dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie cu privire la principiul separaţiei puterilor în stat, de exemplu, dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă care permit suspendarea judecăţii unei cauze civile doar dacă organul de urmărire penală a început urmărirea penală în privinţa unei infracţiuni hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei. 19. În cazul art. 277 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, simpla sesizare a organelor penale de către organul fiscal duce la suspendarea judecăţii contestaţiei, soluţie legislativă care este contrară principiului separaţiei puterilor în stat. În altă ordine de idei, contestatorului îi este îngrădit accesul la justiţie în condiţiile în care dispoziţiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 împiedică reluarea soluţionării contestaţiei cât timp nu se va fi soluţionat plângerea penală, indiferent dacă s-a început sau nu urmărirea penală în cauză. 20. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază în Dosarul nr. 17D/2018 că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Drepturile fundamentale afectate prin ingerinţa în cauză nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile, fiind incidente în cauză prevederile art. 53 din Legea fundamentală, aşa încât Curtea Constituţională urmează să analizeze dacă această restrângere este conformă cu prevederile textului constituţional. Se aminteşte jurisprudenţa relevantă în materie a instanţei de contencios constituţional, respectiv deciziile nr. 1.173 din 6 noiembrie 2008, nr. 1.236 şi nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, nr. 192 din 12 februarie 2009, nr. 189 din 2 martie 2010, nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, nr. 930 din 6 iulie 2010, nr. 56 din 12 februarie 2013, nr. 401 din 15 iunie 2016 şi nr. 271 din 27 aprilie 2017. 21. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa a reţinut că, deşi art. 277 din Legea nr. 207/2015 nu a făcut obiectul analizei de constituţionalitate până în prezent, practica instanţei de contencios constituţional este destul de vastă în legătură cu dispoziţiile art. 214 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Se aminteşte jurisprudenţa relevantă în materie a instanţei de contencios constituţional, respectiv deciziile nr. 63 din 2 februarie 2006, nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, nr. 189 din 2 martie 2010, nr. 617 din 6 mai 2010, nr. 56 din 12 februarie 2013, nr. 214 din 31 martie 2015, nr. 271 din 27 aprilie 2017 şi nr. 787 din 5 decembrie 2017. 22. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază în Dosarul nr. 682D/2019 că textele criticate de autoarea excepţiei pot prezenta un indiciu de neconstituţionalitate prin prisma caracterului prea general al textului din art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, criticabilă fiind în special exprimarea/sintagma „organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni“. Astfel, chiar dacă se înţelege că se corelează cu prevederile procesual-penale care stabilesc regulile de competenţă, se poate desprinde din acest text de lege criticat faptul că organul de control fiscal are la îndemână un larg arbitrariu în a alege organele în drept, situaţie de natură să lezeze artificial şi exagerat drepturile şi interesele legitime ale contribuabilului controlat fiscal. 23. Se arată că legea ar trebui să fie mult mai precisă, indicând mai exact organele de urmărire penală, în sensul dat de Codul de procedură penală, nicidecum alte categorii de organe aşa-zise în drept, mai ales că la nivel de reglementare subsidiară, adică ordin intern al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau ordin al ministrului finanţelor, ar fi posibil să se stabilească instrucţiuni de transmitere a sesizărilor de acest gen către alte instituţii, nu la unităţile Ministerului Public. 24. Cu alte cuvinte, există o disproporţie între duritatea măsurii suspendării controlului şi a oricăror alte proceduri administrative care ar putea lămuri situaţia juridică, implicit suspiciunile care umbresc activitatea acelui contribuabil, aşa cum rezultă acestea în viziunea organului fiscal, în contrapondere cu măsura aşa-zis procesual-penală de sesizare a organului în drept care ar trebui să efectueze investigaţiile în materie penală. Textul este deficitar şi pentru că nu descrie explicit şi asumat de legiuitor faptul că este vorba despre suspiciuni exclusiv în materie penală şi care să impună cu necesitate trimiterea unei sesizări la organul de urmărire penală competent material, dezvoltând consecinţele juridice ale acestui tip de demers tipic de procedură penală, adică ilustrând fără dubiu că o astfel de sesizare se face de organul de control fiscal atunci când suspiciunile de fraudare a legii penale sunt serioase, rezonabile şi întemeiate pe argumente evidente, aşa încât să se justifice măsurile administrative drastice ce se iau în mod corelativ, anume suspendarea controlului, poate chiar pentru câţiva ani şi cu o anumită blocare şi provizorat pentru contribuabil, care în mod obiectiv poate fi de natură să îi afecteze afacerea, să îi distrugă prezenţa în piaţă, cadrul relaţional contractual sau oricare alte categorii de interese legitime şi, mai ales, drepturi. 25. Sub acest aspect, se arată că poate fi întemeiată observaţia critică a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că, într-o interpretare dusă spre abuz şi arbitrariu, textul de lege menţionat mai sus este de natură să încalce art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, deoarece în absenţa unei cenzuri judecătoreşti efective, o măsură luată de un funcţionar fiscal/de control fiscal conduce ope legis la soluţia suspendării controlului administrativ-fiscal şi, implicit, la blocarea oricăror alte demersuri de apărare faţă de eventualul caracter abuziv, discreţionar excesiv al măsurii luate, afectând, practic, şi dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la apărare, interferând agresiv şi cu dreptul de proprietate. 26. Durata foarte mare de timp în care soluţionarea contestaţiei administrative este suspendată creează aparenţa unui fine de neprimire, prin împiedicarea instanţelor de contencios administrativ să aplice legea, în condiţiile în care există un punct de pornire insuficient de bine probat al unei măsuri de sesizare a organelor judiciare penale. 27. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale invocate nu încalcă principiile separaţiei puterilor în stat şi principiul accesului liber la justiţie, garantate de art. 1 alin. (4) şi, respectiv, de art. 21 din Constituţie, ci textele de lege criticate se referă la procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi nu la cea jurisdicţională, a cărei desfăşurare nu este împiedicată sau condiţionată de existenţa celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiţie să fie încălcat. 28. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 29. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 30. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 31. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în dosarele nr. 578D/2018, nr. 682D/2019 şi nr. 1.617D/2019, dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar în Dosarul nr. 17D/2018 dispoziţiile art. 277 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015. Însă din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie tot dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: - Art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;" – Art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu.“ 32. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 126 alin. (6) privind instanţele judecătoreşti. 33. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că nu a mai analizat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, însă s-a mai pronunţat în numeroase rânduri asupra unei soluţii legislative similare, cuprinsă în prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, sens în care sunt Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019, paragrafele 17-27, Decizia nr. 787 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 3 aprilie 2018, Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017, Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, sau Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008, prin care a statuat în sensul constituţionalităţii reglementării criticate şi a subliniat că textul în discuţie din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor dispuse. 34. Curtea reţine că soluţia legislativă instituită de prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 este foarte asemănătoare cu cea cuprinsă în prevederile art. 214 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, cu diferenţa potrivit căreia este vorba de existenţa indiciilor săvârşirii unei „infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare“ a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Legea se raportează doar la infracţiunile în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, fiind o prevedere legală mai restrictivă pentru organele fiscale decât cea din reglementarea anterioară. Ca atare, legiuitorul a circumstanţiat faţă de dispoziţiile legale anterioare sfera situaţiilor în care organul fiscal poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, şi anume atunci când organul fiscal de control constată indiciile săvârşirii unei infracţiuni doar în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare. 35. Astfel, potrivit noii legislaţii, trebuie îndeplinite două condiţii pentru ca organul fiscal să poată suspenda soluţionarea contestaţiei administrative: 1. să existe indicii că s-a săvârşit o infracţiune în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare; 2. constatarea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. 36. Baza impozabilă este constituită din bunuri, venituri sau alte valori deţinute de persoane care beneficiază de câştigurile sau orice foloase obţinute aduse de acestea. Bunurile, veniturile sau valorile care constituie baza impozabilă sunt supuse obligaţiilor fiscale în sarcina persoanelor care le deţin în proprietate. Baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil sau a unei achiziţii intracomunitare impozabile. În consecinţă, baza impozabilă este reprezentată de totalitatea veniturilor asupra cărora se aplică o cotă de impozit. 37. De asemenea, Curtea reţine că sesizarea trebuie să fie o sesizare penală (şi nu o simplă sesizare), iar organele în drept nu pot fi, în mod logic, decât organele de urmărire penală, care, ca regulă generală, pot să pună în mişcare acţiunea penală sau pot da o soluţie de neurmărire, aspect care rezultă cu claritate din textul de lege criticat. 38. Având în vedere dispoziţiile legale criticate, precum şi jurisprudenţa menţionată, Curtea constată că legiuitorul a instituit modalităţile de colaborare ale organelor fiscale cu organele de urmărire penală. Astfel, pe de-o parte, s-a instituit vocaţia organului fiscal de a sesiza organul de urmărire penală, în cazul în care, în activitatea lor, descoperă indicii privind săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, iar, pe de altă parte, simetric, se reglementează posibilitatea obţinerii de către organele de urmărire penală a concursului organelor fiscale, la iniţiativa celor dintâi în cadrul urmării penale. 39. De asemenea, referitor la instituţia procesuală a suspendării facultative a soluţionării cauzei în cadrul procedurii administrative prealabile, Curtea reţine că adoptarea acestei măsuri este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie, este firesc ca procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluţionarea contestaţiei. 40. În ceea ce priveşte hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă, aceasta este opozabilă organelor fiscale competente să soluţioneze contestaţia, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă; în plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfăşurării procedurii administrative. Prin urmare, Curtea constată că reglementarea dedusă controlului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală. 41. Prevederile legale criticate se referă, aşadar, la procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi nu la cea jurisdicţională, a cărei desfăşurare nu este împiedicată sau condiţionată de existenţa celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiţie să fie încălcat. Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor privind comiterea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. 42. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziţia pronunţată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acţiune în instanţă al contribuabilului nu este abolit, fiind chiar reconfirmat în ceea ce priveşte suspendarea executării actului administrativ fiscal. De altfel, persoana care a formulat contestaţia se poate adresa instanţei de contencios administrativ împotriva deciziei organului fiscal competent de suspendare a soluţionării contestaţiei. 43. Totodată, Curtea reţine că nu se poate susţine existenţa unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiţie, textul de lege menţionat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanţei judecătoreşti inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă. 44. Astfel, analizând şi practica judiciară în materie, Curtea, pe de o parte, constată că instanţele de judecată dispun soluţionarea contestaţiilor administrative formulate împotriva deciziilor de impunere, chiar dacă există formulate plângeri penale în temeiul Codului de procedură fiscală, constatând când este cazul nelegalitatea soluţiei de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei, şi, pe de altă parte, reţine că instanţa de contencios administrativ învestită cu un control de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei, emisă în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar s-ar accepta incidenţa art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă (a se vedea, cu privire la soluţia legislativă criticată, Decizia nr. 1.892 din 10 aprilie 2014 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect, printre altele, anulare decizie de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative, dar şi Decizia nr. 3.212 din 9 octombrie 2018 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). 45. Aşadar, Curtea reţine că actul administrativ de suspendare a unei proceduri administrative nu este sustras controlului judecătoresc. Legea prevede o înşiruire logică a procedurilor care permit atât apărarea interesului public, cât şi al persoanelor private. Potrivit art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu.“ Ceea ce poate fi pus în discuţie este intervalul de timp în care contribuabilul trebuie să aştepte pentru a avea posibilitatea să conteste actul administrativ, având în vedere că soluţionarea unei cauze penale ar putea dura suficient de mult timp, cu alte cuvinte, termenul rezonabil al urmăririi penale şi cel al judecăţii ar fi afectate. 46. Prin urmare, faţă de cele mai sus prezentate, interpretarea şi aplicarea prevederilor criticate în corelaţie cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, asigură respectarea principiilor şi prevederilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 47. Curtea mai reţine că însuşi textul criticat oferă o garanţie, care poate fi apreciată ca suficientă, pentru a-l asigura pe contestatar că suspendarea nu va fi dispusă în mod arbitrar (organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei). Ca atare, este vorba de o vocaţie a organului fiscal, şi nu de vreo obligaţie instituită prin lege. Situaţiile în care poate fi dispusă această măsură sunt expres şi limitativ prevăzute, fiind determinate printr-un grad de precizie suficient de ridicat, care, o dată în plus, să îl protejeze pe contestatar de un eventual abuz. Faptul că, de la caz la caz, se pot ivi situaţii în care suspendarea soluţionării contestaţiei să conducă, în mod efectiv, la îngreunarea situaţiei unui contestatar anume nu reprezintă un temei suficient pentru a invalida, în integralitatea ei, o instituţie juridică, în speţă cea a suspendării facultative a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă. De altfel, în asemenea situaţii, nu se ridică probleme de constituţionalitate, ci, eventual, de aplicare a legii, aşa cum, în mod judicios, a reţinut Curtea Constituţională, de pildă prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, când, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală din 2003, a constatat că eventualul comportament al părţilor sau al instituţiilor administrative care determină o întârziere în soluţionarea contestaţiei nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una care ţine exclusiv de conduita părţilor implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat. Or, Curtea Constituţională judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau a organului fiscal nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituţionalităţii unor texte legale. 48. În ceea ce priveşte posibilitatea organului administrativ superior de soluţionare a contestaţiei de a suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, Curtea constată că aceasta nu înfrânge dispoziţiile constituţionale care consacră prezumţia de nevinovăţie. Adoptarea măsurii suspendării este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie suspendarea procedurii administrative nu numai că se impune, dar constituie tocmai expresia aplicării prezumţiei de nevinovăţie a persoanei contestatoare, care îşi poate valorifica toate drepturile garantate constituţional, în cadrul unui proces în faţa instanţelor de judecată. 49. În ceea ce priveşte susţinerea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia organele abilitate cu aplicarea legii impun discreţionar suspendarea unei proceduri administrative, Curtea reiterează faptul că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor criticate are înrâurire art. 12 din Codul de procedură fiscală - Buna-credinţă -, în virtutea căruia relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii. 50. Curtea mai constată că sintagma „încetarea motivului care a determinat suspendarea“ este suficient de clară. În ipoteza-tip este vorba fie de clasarea acţiunii penale, fie de emiterea unei hotărâri definitive de către instanţa judecătorească în urma desfăşurării procesului penal. Prevederile legale criticate trebuie coroborate şi cu cele ale Codului de procedură penală, în acest context ele apărând ca fiind clare. 51. În aceste condiţii, ţinând cont de faptul că prevederile legale sunt clare (stabilind obligaţii clare pentru organele fiscale care nu pot folosi aceste prevederi decât în condiţii foarte stricte), dar şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în privinţa aceleiaşi soluţii legislative, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii. 52. De asemenea, pentru toate argumentele invocate mai sus, Curtea constată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor. Întregul mecanism prevăzut de Codul de procedură fiscală coroborat cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 arată grija legiuitorului pentru aplicarea principiului ne bis in idem, cu alte cuvinte, evitarea ca unei persoane să i se aplice, practic, două pedepse grave pentru aceeaşi faptă (sancţiunea fiscală şi sancţiunea penală care poate avea inclusiv o componentă pecuniară). 53. Mai mult decât atât, în practica instanţelor judecătoreşti, eventuala atitudine nelegală a organelor fiscale este sancţionată prompt, ca şi încălcarea duratei rezonabile a procedurilor judiciare. Prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile art. 21 şi nici pe cele ale art. 126 alin. (6) din Constituţie, în condiţiile în care, aşa cum demonstrează menţionata practică a instanţelor judecătoreşti, se coroborează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. 54. Tot pentru motivele de mai sus, Curtea constată că prevederile art. 44 din Constituţie nu au fost încălcate. 55. Cu privire la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - din Constituţie. De asemenea, în acest context, nu au incidenţă în cauză nici prevederile art. 52 din Constituţie cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. 56. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Remat - S.A. din comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea, în Dosarul nr. 1.819/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Societatea Adivin’95 - S.R.L. din Constanţa, judeţul Constanţa, în Dosarul nr. 42/36/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Societatea Adivin’95 - S.R.L. din Constanţa, prin administrator judiciar Maestro - S.R.L. din Constanţa, judeţul Constanţa, în Dosarul nr. 2.677/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Societatea Karitrav Co - S.R.L. din Braşov, judeţul Braşov, în Dosarul nr. 459/64/2018 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
