Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportat la dispoziţiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ana Maria Poti în Dosarul nr. 1.630/218/2016 al Judecătoriei Carei şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 65D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.224D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 17.308/303/2016. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, pentru partea Vadim Ţuşcă, telegrama comunicată în vederea citării s-a întors la dosar cu menţiunea „lipsă domiciliu“. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.224D/2017 la Dosarul nr. 65D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, potrivit criticii autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aparent, aceasta s-ar întemeia pe raportarea textelor de lege criticate la dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală. Totodată, reţine că, făcând o analiză a criticii în ansamblul său, instanţa a constatat că motivarea autorului se bazează pe art. 1 alin. (5) din Constituţie. Apelând la reperele stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la structura motivării excepţiei de neconstituţionalitate şi având în vedere faptul că autorul invocă o situaţie de egalitate în drepturi, reprezentantul Ministerului Public apreciază că temeiul motivării excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă art. 16 din Constituţie. În aceste condiţii, luând în considerare motivarea excepţiei de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibilă, a acesteia. Totodată, extinzând analiza excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la art. 16 din Constituţie, reprezentantul Ministerului Public reţine că între ipotezele ce sunt aduse în discuţie ca argumente nu există identitate de situaţie, astfel încât nu se poate solicita identitate de tratament juridic. În cazul renunţării la urmărirea penală, ceea ce lipseşte este interesul public în urmărirea faptei penale, iar în cazul instituţiilor care fac obiect al dispoziţiilor de lege criticate de autor, interesul public în urmărirea faptei există, însă se pune în discuţie interesul public de a aplica, de îndată, o sancţiune. Prin urmare, situaţiile nefiind similare, tratamentul nu poate fi identic. Reţine, de asemenea, reprezentantul Ministerului Public că, în Dosarul nr. 1.224D/2017, autorul excepţiei pare că solicită egalitatea de tratament juridic în raport cu procurorul. Apreciază că această critică nu poate fi reţinută, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură penală, atât anterior, cât şi ulterior declarării lor ca neconstituţionale, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală era/este supusă controlului judecătorului. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 19 decembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 1.630/218/2016, Judecătoria Carei a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportat la dispoziţiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ana Maria Poti, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 8. Prin Sentinţa penală nr. 84 din 15 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.308/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea din Dosarul Curţii nr. 65D/2017, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cadrul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală, când constată că nu există interes public. În măsura în care procurorul nu renunţă la urmărirea penală, iar instanţa reţine vinovăţia inculpatului, aceasta din urmă va putea avea în vedere doar două soluţii reglementate de legiuitor, respectiv fie pedeapsa închisorii, cu aplicarea prevederilor art. 91 şi următoarele din Codul penal, fie pedeapsa închisorii cu executare, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 80 din Codul penal - renunţarea la aplicarea pedepsei. Astfel, constatarea lipsei interesului public devine apanajul procurorului, acesta fiind învestit cu o „aură de superioritate“, spre deosebire de judecător. Aceasta reiese şi din faptul că, deşi condiţiile prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal sunt similare celor prevăzute la art. 318 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul nu le poate aplica decât pentru infracţiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de maximum 5 ani, spre deosebire de procuror, care le poate aplica pentru infracţiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de maximum 7 ani. În final, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale în materia clarităţii şi previzibilităţii legii. 10. Totodată, instanţa de judecată, autoare a excepţiei în Dosarul Curţii nr. 1.224D/2017, arată că datele care caracterizează persoana inculpatului din cauză, expuse în sentinţa penală, conduc la concluzia că gravitatea faptei săvârşite de acesta este una redusă, astfel că nu se impune sancţionarea obligatorie a acestuia prin condamnare. Deşi o astfel de soluţie ar fi posibilă prin aplicarea art. 80 alin. (1) şi alin. (2) lit. a)-c) din Codul penal, din cauza limitei maxime de pedeapsă de 5 ani închisoare prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ, în cauză nu se poate renunţa la aplicarea pedepsei. Arată însă că, în acelaşi timp, soluţia renunţării la urmărirea penală, soluţie care valorifică şi situaţii precum cea din prezenta cauză, ar putea fi aplicată, deoarece, pentru incidenţa acestei instituţii, limita maximă în ceea ce priveşte pedeapsa este de 7 ani închisoare. Constată, astfel, că persoane aflate în situaţii juridice identice nu pot beneficia de aceeaşi soluţie juridică din cauza criteriului limitei de pedeapsă reglementat diferit pentru cele două instituţii, consecinţa acestui fapt fiind aceea că magistratul-procuror, care nu are competenţa de a analiza şi de a da o soluţie definitivă într-o cauză penală, are o libertate de apreciere mai extinsă decât magistratul-judecător. 11. Judecătoria Carei apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că nu se precizează ce texte din Constituţie sunt încălcate. De asemenea, arată că renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă drepturi constituţionale, ci o vocaţie, iar renunţarea la aplicarea unei pedepse este acordată de legiuitor unei categorii de persoane care săvârşesc fapte prevăzute de legea penală şi se constată că nu există un interes public în urmărirea faptei. Or, în cazul unei persoane trimise în judecată, interesul public la care se referă dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală nu mai subzistă. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 13. Guvernul, exprimându-şi opinia în cele două dosare conexate, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă drepturi constituţionale, ci o vocaţie acordată de legiuitor unei categorii de persoane care săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală, însă există motive a se crede că, în considerarea persoanei acestora şi a gravităţii faptei comise, neaplicarea, respectiv neexecutarea unei pedepse în regim de detenţie este în măsură să atingă scopul educaţional şi de reintegrare în mai mare măsură decât aplicarea sau executarea acesteia. Apreciază că, în măsura în care aceste prevederi se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică şi nu afectează dreptul la un proces echitabil sau vreuna dintre componentele sale, aceste dispoziţii reprezintă o opţiune de politică legislativă, a cărei reglementare constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, „infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora“ se reglementează prin lege organică, revenind astfel legiuitorului infraconstituţional să decidă care sunt condiţiile incidenţei instituţiei renunţării la aplicarea pedepsei. În ceea ce priveşte raportarea la art. 1 alin. (5) din Constituţie, apreciază că, de asemenea, critica nu este întemeiată. Textele de lege analizate cuprind tocmai stabilirea condiţiilor în care instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei, ele fiind formulate clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, astfel încât, şi sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 14. Avocatul Poporului, exprimându-şi opinia în Dosarul Curţii nr. 1.224D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Aşa fiind, Avocatul Poporului susţine că tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât limitele de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie expresia politicii penale a legiuitorului. În literatura de specialitate s-a reţinut că reperul folosit de legiuitor are un caracter obiectiv, condiţia vizând limitele pedepsei prevăzute de lege, deci limitele pedepsei din norma care incriminează fapta, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de agravare a pedepsei. Nu a fost ales drept criteriu de evaluare a gravităţii faptei pedeapsa stabilită de instanţa de judecată, având în vedere subiectivitatea inerentă a procesului de individualizare concretă a cuantumului sancţiunii în lipsa unor ghiduri de individualizare. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportat la dispoziţiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: - Art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal: „Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: [...] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.“; – Art. 83 alin. (2) din Codul penal: „Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.“; – Art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală: „În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.“ 18. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul Curţii nr. 65D/2017 susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi art. 126 alin. (1) referitor la instanţele judecătoreşti. De asemenea, invocă prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Instanţa de judecată, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul Curţii nr. 1.224D/2017, susţine că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că atât autoarea excepţiei din Dosarul Curţii nr. 65D/2017, cât şi instanţa de judecată, în Dosarul Curţii nr. 1.224D/2017, determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal prin compararea acestora cu prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, solicitând, în esenţă, ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunţarea la aplicarea acesteia ori amânarea aplicării pedepsei, în condiţii similare dispunerii de către procuror a renunţării la urmărirea penală, în caz contrar textul de lege criticat fiind neconstituţional. 21. Având însă în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Aşadar, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 22. Curtea reţine că a mai fost sesizată anterior cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, în motivarea acesteia arătându-se că legiuitorul a condiţionat posibilitatea instanţei de judecată de a dispune renunţarea la aplicarea pedepsei de limita pedepsei cu închisoarea de cel mult 5 ani, comparativ cu puterea procurorului de a dispune renunţarea la urmărirea penală, pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani. În speţă, s-a solicitat ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunţarea la aplicarea acesteia, în condiţii similare dispunerii de către procuror a renunţării la urmărirea penală, aşadar cu o limită de pedeapsă de cel mult 7 ani închisoare şi necondiţionat de existenţa antecedentelor penale, în caz contrar textul de lege criticat fiind neconstituţional. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, din perspectiva criticilor anterior menţionate, identice cu cele exprimate în prezenta cauză, Curtea Constituţională a apreciat că autoarea excepţiei realizează o comparaţie între instituţia renunţării la aplicarea pedepsei şi instituţia renunţării la urmărirea penală. Având în vedere aceste aspecte, Curtea, prin Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal. 23. Aşa fiind, luând în considerare criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că şi în prezenta cauză se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportate la dispoziţiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportat la dispoziţiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ana Maria Poti în Dosarul nr. 1.630/218/2016 al Judecătoriei Carei şi, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 17.308/303/2016. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Carei şi Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
