Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Carmen Ionescu în Dosarul nr. 4.391/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.450D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.391/299/2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Carmen Ionescu într-o cauză având ca obiect „plângere soluţii de neurmărire/netrimitere în judecată“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât permit prim-procurorilor, procurorilor generali sau procurorului-şef de secţie de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să respingă nemotivat plângerile împotriva actelor procurorului făcute în baza art. 339 din Codul de procedură penală. Astfel, se poate emite o ordonanţă prin care să se respingă plângerea împotriva actelor procurorului, fără să se analizeze motivele invocate de către partea interesată. Mai mult, art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală interzice persoanei în cauză să mai facă o nouă plângere la procurorul ierarhic superior, chiar dacă plângerea anterioară a fost respinsă în mod abuziv, fără să fi fost motivată şi fără să fie analizate aspectele invocate. Apreciază că pentru a fi constituţionale, dispoziţiile de lege criticate ar trebui să permită depunerea unei noi plângeri în cazul în care prim-procurorul nu şi-a motivat ordonanţa. 6. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, invocă Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017, Decizia nr. 610 din 28 septembrie 2017 şi Decizia nr. 677 din 6 noiembrie 2018, prin care Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea acestor dispoziţii. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, reţine că legiuitorul a instituit o procedură de verificare a soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată în două etape: etapa controlului intern şi etapa controlului judecătoresc. Procedura de control intern, de verificare pe cale ierarhică în cadrul unităţii de parchet, constituie, în cazul soluţiilor de netrimitere în judecată, o etapă prealabilă declanşării verificării actului de către instanţă. Tot astfel, plângerea la procurorul ierarhic superior a fost calificată ca fiind o condiţie prealabilă prevăzută de lege, obligatorie pentru declanşarea controlului judecătoresc. În Decizia nr. 57 din 24 septembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că obiect al controlului în procedura plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate fi decât ordonanţa de netrimitere în judecată, iar nu şi ordonanţa procurorului ierarhic superior prin care se soluţionează etapa controlului intern. Prevederile criticate pentru neconstituţionalitate nu creează nici discriminare şi nici nu afectează dreptul părţii interesate de acces la o instanţă, astfel cum această noţiune a fost dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 339 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: - Art. 339 alin. (5): „Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.“; – Art. 340 alin. (1): „Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.“ 11. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 referitor la liberul acces la justiţie. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, de exemplu, prin Decizia nr. 478 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 12 septembrie 2017, Decizia nr. 476 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 14 noiembrie 2019, şi Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017. 13. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţia României, „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic (...)“. Ca o garanţie a respectării de către procurori a principiilor imparţialităţii şi legalităţii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic. Prin urmare, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală reprezintă o reflectare a exigenţelor constituţionale instituite de art. 132, fără ca prin aceasta să fie afectate drepturile consacrate de art. 21 şi 24 din Legea fundamentală. Aceasta întrucât părţile interesate nu sunt obstrucţionate în niciun fel în a-şi exercita dreptul la apărare în condiţiile prevăzute de lege, având deplina libertate de a-şi angaja un apărător ales care să le reprezinte interesele. 14. Stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluţionării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, însă în formele şi modalităţile instituite de lege. Aşa fiind, prin instituirea procedurii potrivit căreia ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor procurorului nu mai pot fi atacate cu o nouă plângere la procurorul ierarhic superior, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiţie, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului prevăzut de art. 21 din Constituţie. De altfel, faptul că ordonanţele procurorilor nu mai pot fi atacate cu o nouă plângere la procurorul ierarhic superior nu reprezintă o dimensiune a accesului liber la justiţie. Practic, autorul nu se plânge de faptul că nu poate accesa prin intermediul normelor procedurale o instanţă judecătorească, ci că ar dori ca plângerea sa să fie soluţionată, aşadar nu judecată, de procurorul ierarhic superior. Or, o asemenea chestiune nu poate fi întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Constituţie, acest text legal reglementând accesul la justiţie, şi nu la diverse căi procedurale în cadrul ierarhiei Ministerului Public. Astfel, se previn abuzurile şi se asigură protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi în egală măsură ocrotite. 15. Aşa fiind, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica referitoare la afectarea accesului liber la justiţie, deoarece cauza penală, odată rezolvată de către procuror, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, va putea fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluţia pronunţată. 16. Astfel, atunci când procurorul va emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, cauza va ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va verifica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Atunci când procurorul va emite o ordonanţă prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, de asemenea, la un judecător de cameră preliminară în faţa căruia, în condiţiile art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. 17. În sfârşit, atunci când procurorul va emite o ordonanţă prin care renunţă la urmărirea penală, ordonanţa astfel pronunţată va fi verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Ulterior, această ordonanţă se transmite spre confirmare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, iar, în faţa acestuia, persoana care a făcut sesizarea, părţile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată vor putea releva aspecte de legalitate şi temeinicie a soluţiei pronunţate. 18. Totodată, Curtea a constatat că prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept (Decizia nr. 569 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008). 19. Or, persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală are, după rezolvarea cauzei de către procuror, posibilitatea de a se adresa cu o plângere instanţei de judecată în scopul obţinerii unui remediu. Aşa fiind, rezultă că persoana interesată, pe de o parte, poate face plângere împotriva actelor de urmărire penală şi împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, în condiţiile legii, se poate adresa judecătorului de cameră preliminară cu o plângere ce vizează aceleaşi aspecte. Textul de lege criticat nu aduce atingere, aşadar, nici accesului la justiţie şi nici dreptului la un proces echitabil. 20. Posibilitatea formulării la procurorul ierarhic superior a plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un recurs efectiv (Decizia nr. 398 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 22 iulie 2015, paragraful 16). Mai mult, respectarea dreptului la un proces echitabil se apreciază în contextul întregii proceduri judiciare. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice această jurisprudenţă, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Carmen Ionescu în Dosarul nr. 4.391/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 339 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
