Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Jurcă Daniel Sorin în Dosarul nr. 04652/221/2008* al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 12D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Menţionează totodată că, la dosar, s-a întocmit o notă referitoare la demersurile realizate în vederea asigurării unui traducător autorizat de limba sârbă pentru partea Ljubisa Ilic. Faţă de aceste din urmă menţiuni, reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază cauza în stare de judecată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că norma criticată stabileşte o prorogare legală de competenţă în raport cu un moment procesual, iar nu pe criteriul naturii infracţiunii sau al naturii faptei. Norma stabileşte momentul începerii cercetării judecătoreşti în funcţie de care cauzele rămân sau nu în competenţa instanţelor pe rolul cărora se află la momentul intrării în vigoare a legii procesuale noi. Reţine că acest moment procesual este definit în legea procesual penală şi arată că există prevederi suficiente care să permită autorului să înţeleagă ce înseamnă „începerea cercetării judecătoreşti“ pentru a se răspunde exigenţelor de previzibilitate invocate de autor. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 23 noiembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 04652/221/2008*, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de Jurcă Daniel Sorin cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care permit soluţionarea cauzelor, ce sunt de competenţa exclusivă a unei anumite instanţe, de către o instanţă inferioară acestora. Astfel, dispoziţiile criticate sunt lipsite de previzibilitate, „deoarece din modul de ierarhizare a cauzelor nu poate fi determinată de către o persoană, în mod rezonabil, dacă faptele care îi sunt imputate intră sub incidenţa normei“. Arată că legea de punere în aplicare a Codului penal este un act normativ cu o forţă inferioară acestuia din urmă, astfel încât norma criticată contravine principiului legalităţii incriminării, garantat de art. 23 alin. (12) din Constituţie. 7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile criticate sunt norme de drept procesual penal, supuse regulii aplicării imediate a legii noi, care guvernează aplicarea în timp a normelor de procedură. Situaţia reglementată de dispoziţiile criticate este una tranzitorie şi priveşte cauzele penale în curs de judecată în primă instanţă şi în care, la data intrării în vigoare a legii noi - 1 februarie 2014 -, s-a început cercetarea judecătorească. Instanţa de judecată apreciază că între dispoziţiile contestate şi dreptul la principiul legalităţii incriminării ocrotit de art. 23 alin. (12) din Constituţie nu poate fi reţinută nicio contradicţie, întrucât nu este înlăturată posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. În continuare, instanţa de judecată arată că, în ceea ce priveşte domeniul de aplicare a legii procesual penale, a fost consacrat principiul activităţii acesteia, care presupune că aceasta este de imediată aplicare, vizând şi cauzele în curs de urmărire penală sau judecată. În final, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că legiuitorul a optat pentru un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, şi a prevăzut, printro normă clară şi previzibilă, că acele cauze aflate pe rolul primei instanţe să fie soluţionate de aceeaşi instanţă. Dispoziţiile legale criticate sunt norme tranzitorii, menite tocmai să dea eficienţă aplicării în timp a noilor reglementări privind procedura penală. Totodată, dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc în niciun fel dreptul părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Pentru aceste motive, Guvernul apreciază că dispoziţia criticată este conformă cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, care garantează dreptul la un proces echitabil. 10. Avocatul Poporului apreciază că participanţii la procesul penal beneficiază de toate garanţiile specifice dreptului fundamental prevăzut la art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, putându-şi apăra inclusiv drepturile şi interesele procesuale sau procedurale în cadrul unei proceduri penale contradictorii, caracterizată prin egalitatea armelor şi prin caracterul rezonabil al termenului de soluţionare a cauzelor. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 23 alin. (12) din Constituţie, Avocatul Poporului arată că libertatea individuală nu are caracter absolut, fiind necesar a se exercita între coordonatele stabilite de ordinea de drept, aşa încât încălcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizează legiuitorul să reglementeze, în funcţie de gravitatea comportamentului infracţional, norme penale care vizează direct libertatea persoanei. Totodată, susţine că reglementările criticate au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise ale autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, judecata urmând a se desfăşura potrivit legii noi.“ 14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 255/2013, prin dispoziţiile acestui act normativ sunt reglementate situaţiile tranzitorii ce rezultă ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte aplicarea legii procesual penale în timp, Curtea reţine că aceasta este guvernată de principiul activităţii, ceea ce înseamnă că legea se aplică din momentul intrării în vigoare şi până la momentul ieşirii sale din vigoare. Astfel, la aplicarea legii procesual penale nu se ia în considerare data săvârşirii infracţiunii, ci data la care se efectuează actul procesual sau procedural, chiar dacă procesul a fost început anterior intrării în vigoare a legii. Totodată, în situaţiile tranzitorii, legea procesual penală veche poate avea efect ultraactiv, ceea ce înseamnă că dispoziţiile ei pot rămâne aplicabile acţiunilor procesuale începute sub imperiul legii vechi, dar care se continuă sub imperiul legii noi (Decizia nr. 589 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 16 ianuarie 2015, paragraful 15). 16. În acest sens, în ceea ce priveşte cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă, Legea nr. 255/2013 distinge în funcţie de momentul procesual în care acestea se aflau la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală. Astfel, în cazul în care, la data intrării în vigoare a legii noi, nu se începuse cercetarea judecătorească, cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă au fost trimise, potrivit art. 6 din acelaşi act normativ, judecătorului de cameră preliminară, fiind soluţionate de către instanţa competentă potrivit legii noi, în acord cu regulile prevăzute de această lege. În ceea ce priveşte cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care, la data intrării în vigoare a legii noi, se începuse cercetarea judecătorească, acestea rămân, potrivit art. 7 din Legea nr. 255/2013, în competenţa aceleiaşi instanţe, judecata urmând a se desfăşura potrivit legii noi. 17. În acest context, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 265 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 15 iunie 2015, paragraful 14, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013, a statuat că, în materie penală, în exercitarea legitimării sale constituţionale de a adopta norme de procedură, conferită de art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul, prin dispoziţiile de lege tranzitorii, a prevăzut aplicarea acestei noi viziuni şi asupra proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală. În această împrejurare, se poate constata că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi competenţa funcţională, după materie şi după calitatea persoanei a instanţelor judecătoreşti, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut că acesta este sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege“. 18. Totodată, Curtea observă că, prin aceeaşi decizie, în paragraful 15, s-a reţinut că, odată începută cercetarea judecătorească, este firesc ca aceasta să rămână în competenţa instanţei respective, iar împrejurarea că o astfel de cauză nu poate fi trimisă în procedura camerei preliminare nu are semnificaţia unei privări de drepturi a autorului câtă vreme aspectele ce ţin de această procedură au fost deja dezlegate şi câtă vreme, potrivit art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită şi funcţia de judecată în cauză. 19. În acest context, Curtea reţine că cercetarea judecătorească se circumscrie activităţii specifice desfăşurate de instanţa judecătorească, ce are ca scop stabilirea adevărului în cauza supusă judecăţii, motiv pentru care se administrează şi se verifică toate probele existente la dosar în aşa fel încât să se ajungă la soluţionarea legală şi temeinică a cauzei respective. În doctrină s-a arătat că cercetarea judecătorească are ca obiect, în primul rând, readministrarea probelor care au fost strânse în cursul urmăririi penale, ca cerinţă a principiului nemijlocirii şedinţei de judecată, în scopul perceperii directe, nemijlocite a probelor de către instanţa de judecată. Nu este vorba însă de o simplă reproducere a probelor, ci de o administrare a lor în noi condiţii de către instanţa de judecată, cu participarea procurorului, a părţilor şi a persoanei vătămate, sub controlul publicului asistent. Totodată, cercetarea judecătorească are ca obiect administrarea oricăror probe necesare în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele. Atât administrarea probelor strânse în cursul urmăririi penale, cât şi administrarea probelor noi se realizează prin mijloacele de probă legale, obţinute prin procedeele probatorii corespunzătoare caracterului public, oral şi contradictoriu al judecăţii. 20. Astfel, în privinţa cauzelor aflate în curs de judecată în primă instanţă, la care se referă dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 255/2013, la data intrării în vigoare a noii reglementări fusese depăşit momentul citirii/prezentării succinte a actului de sesizare a instanţei, cauza putându-se afla în oricare dintre momentele la care art. 323-342 din Codul de procedură penală din 1968 se referă. 21. Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul nemijlocirii este o garanţie importantă în procesul penal în cadrul căruia observaţiile făcute de instanţă cu privire la comportamentul şi credibilitatea unui martor pot avea consecinţe importante pentru inculpat. Prin urmare, o modificare adusă compunerii instanţei de judecată ulterior audierii unui martor important ar trebui să determine în mod normal o nouă audiere a martorului respectiv (Hotărârea din 18 martie 2014, pronunţată în Cauza Beraru împotriva României, paragraful 64). Curtea a constatat că, potrivit principiului nemijlocirii, într-o cauză penală, decizia ar trebui să fie luată de judecătorii care au fost prezenţi pe parcursul întregii proceduri şi al administrării probelor. Cu toate acestea, nu se poate considera că acest lucru constituie o interzicere a oricărei modificări în componenţa unei instanţe judecătoreşti în cursul unei cauze. Este posibil să apară factori administrativi sau procedurali foarte clari care pot face imposibilă participarea continuă a unui judecător la un caz. Pot fi luate măsuri pentru a se asigura că judecătorii care continuă judecarea cauzei au o înţelegere adecvată a probelor şi a argumentelor, de exemplu, prin punerea la dispoziţie a transcrierilor, în cazul în care credibilitatea martorului în cauză nu este contestată, sau prin organizarea unei reluări a argumentelor relevante sau a unor martori importanţi în faţa instanţei nou-compuse (Hotărârea din 2 decembrie 2014, pronunţată în Cauza Cutean împotriva României, paragraful 61). 22. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reţine că, în principiu, pronunţarea soluţiei într-o cauză penală trebuie realizată de judecătorii care au fost prezenţi pe parcursul întregii proceduri şi al administrării probelor, schimbarea acestora pe parcursul soluţionării cauzei fiind necesar a fi însoţită de anumite garanţii (de exemplu, reaudierea unor martori etc.). 23. Raportând aceste considerente la cauza dedusă judecăţii, Curtea constată că aplicarea legii procesuale noi în toate cauzele, indiferent de momentul procesual la care acestea se aflau, ar fi determinat o modificare completă a compunerii instanţei de judecată, cu consecinţa necesităţii reluării cercetării judecătoreşti şi a tergiversării soluţionării acestora. Or, punând în balanţă toate aceste elemente, legiuitorul, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, a optat pentru aplicarea legii procesuale noi doar pentru cauzele în care, la data intrării în vigoare a noii reglementări, nu fusese începută cercetarea judecătorească, pentru cele în care se începuse cercetarea judecătorească legiuitorul optând pentru o ultraactivitate a legii procesuale vechi. Totodată, Curtea constată că, aplicarea imediată a legii noi sau ultraactivitatea legii vechi, în temeiul art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 255/2013, are în vedere competenţa instanţei de judecată şi aplicarea sau nu a dispoziţiilor referitoare la camera preliminară, judecata urmând a se desfăşura, în toate cazurile, potrivit legii noi. Or, indiferent de instanţa competentă să judece cauza, inculpatul are la îndemână toate garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, care sunt aplicabile în egală măsură în faţa tuturor instanţelor judecătoreşti. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Jurcă Daniel Sorin în Dosarul nr. 04652/221/2008* al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
