Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 718 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Almăşan în Dosarul nr. 989/221/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.789D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.920D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 718 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ileana Dumitru în Dosarul nr. 2.129/197/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.503D/2018 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă corelat cu prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandru Rogin în Dosarul nr. 5.506/118/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.920D/2017 şi nr. 1.503D/2018 la Dosarul nr. 1.789D/2017. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.920D/2017 şi nr. 1.503D/2018 la Dosarul nr. 1.789D/2017, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 10 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 989/221/2016, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 718 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Almăşan într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 8. Prin Decizia civilă nr. 424/R din 15 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.129/197/2016, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 718 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ileana Dumitru într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 9. Prin Decizia civilă nr. 89 din 5 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.506/118/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă corelat cu prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandru Rogin într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât incertitudinea admisibilităţii unei cereri de chemare în garanţie şi procedura de stabilire a acesteia constituie un obstacol în exercitarea dreptului de acces la instanţă. Garanţiile ce caracterizează dreptul la un proces echitabil se impun a fi respectate atât în faza judecăţii, cât şi în faza executării silite, această fază, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, făcând parte din procesul civil. Se consideră că textul de lege criticat sustrage controlului judecătoresc începerea/declanşarea procedurii executării silite, astfel că nu sunt respectate exigenţele dreptului la un proces echitabil, sub aspectul imparţialităţii şi independenţei, înfăptuirea justiţiei fiind delegată executorului judecătoresc, care exercită astfel o activitate specifică instanţelor judecătoreşti. 11. Dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât stabilirea hotărârilor judecătoreşti susceptibile de recurs nu ţine cont de natura remediului procesual al recursului şi, atât timp cât motivele pentru care poate fi exercitat se circumscriu în cele de nelegalitate prevăzute de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din Codul de procedură civilă, recursul poate şi trebuie să fie exercitat, deoarece nu este o cale de atac excepţională, iar dispoziţiile art. 718 din Codul de procedură civilă nu pot constitui o normă specială în raport cu dreptul comun în materie care este reprezentat de dispoziţiile art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Legiuitorul încalcă principiul egalităţii atunci când creează prin dispoziţiile legale criticate un tratament discriminatoriu pentru „situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite“. În sprijinul celor susţinute se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, paragraful 25. 12. Astfel, pe de o parte, există cetăţeni (justiţiabili) care pot exercita calea de atac a recursului şi în cadrul contestaţiei la executare, dacă este pusă în executare silită o hotărâre a unui organ de jurisdicţie, iar, pe de altă parte, există cetăţeni care nu pot exercita această cale de atac dacă respectiva contestaţie vizează un titlu care nu constituie o hotărâre a unui organ de jurisdicţie. 13. Legiuitorul este inconsecvent pentru că, pe de o parte, prin prisma dispoziţiilor art. 483 din Codul de procedură civilă în integralitatea sa, proclamă existenţa unui control de legalitate asupra hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele inferioare, iar, pe de altă parte, exclude de la acest control care se înfăptuieşte pe calea recursului o mare categorie de hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia contestaţiei la executare. 14. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale pentru aceleaşi considerente reţinute de instanţa de contencios constituţional în Decizia nr. 369 din 30 mai 2017. 15. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textul de lege criticat nu ridică nicio problemă de neconstituţionalitate, prin acest text de lege legiuitorul reglementând calea de atac a hotărârilor pronunţate în cadrul contestaţiei la executare, iar faza executării silite este supusă controlului judecătoresc în cadrul contestaţiei la executare reglementate expres de legiuitor în capitolul VI, „Contestaţia la executare“ (art. 712-720 din Codul de procedură civilă). Instanţa a mai precizat că obiectul contestaţiei la executare îl poate constitui orice act de executare (art. 712 din Codul de procedură civilă), deci celor interesaţi sau vătămaţi prin executare li se asigură accesul la justiţie, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil prin această procedură legală. 16. Faptul că, potrivit textului de lege în discuţie, calea de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate cu privire la contestaţia la executare (cu excepţiile prevăzute) este numai apelul nu reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiţie, deoarece acesta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, întrucât competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite. De altfel, nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr de grade de jurisdicţie sau de căi de atac, în acest sens fiind art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede asigurarea posibilităţii unui recurs efectiv la o instanţă naţională. 17. Instanţa a mai arătat că nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea dreptului la apărare, deoarece exercitarea acestui drept nu este îngrădită, părţile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului şi de a beneficia, în cadrul procesului, de toate mijloacele de apărare şi garanţiile prevăzute de lege, independent de gradele de jurisdicţie de care beneficiază. 18. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că principiul egalităţii se aplică în situaţii similare, nu prin asigurarea căii de atac a recursului pentru toate cauzele, indiferent de obiect. De asemenea, nu se poate susţine încălcarea dreptului de acces la justiţie, în condiţiile în care persoanele au posibilitatea formulării contestaţiei la executare şi pot ataca cu apel hotărârea primei instanţe. 19. În ceea ce priveşte exercitarea controlului de legalitate în înfăptuirea justiţiei, se apreciază că prin lege se consacră existenţa hotărârilor definitive, care pot fi atacate în condiţiile legale cu căi extraordinare de atac, şi nu orice motiv de nelegalitate poate fi invocat pe orice cale extraordinară de atac. 20. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că aceasta este neîntemeiată. Se arată că limitarea căilor de atac în materia contestaţiei la executare prin suprimarea căii de atac extraordinare a recursului nu încalcă drepturile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu există o restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în substanţa lor, fiind asigurat accesul general neîngrădit la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale cetăţenilor, şi nici dreptul celorlalte părţi interesate de a exercita căile de atac în condiţiile prevăzute de lege. Se mai menţionează jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015. 21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Guvernul apreciază, în Dosarul nr. 1.789D/2017, că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, potrivit prevederilor art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În virtutea acestui mandat constituţional, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. 23. Dispoziţiile legale criticate instituie soluţii normative convergente cu imperativul soluţionării de urgenţă a contestaţiei la executare şi dau expresie exigenţelor normelor constituţionale, convenţionale şi legale privitoare la dreptul la un proces echitabil, în termen rezonabil (optim şi previzibil), şi la dreptul la apărare, punând la dispoziţia părţilor interesate calea/căile de atac (apelul/aceleaşi căi de atac ca şi cele care pot fi exercitate împotriva hotărârii ce se execută) ce poate/pot fi exercitată(e) împotriva hotărârii pronunţate cu privire la contestaţia la executare. 24. Avocatul Poporului arată, în dosarele nr. 1.789D/2017 şi nr. 2.920D/2017, că dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale privind accesul liber la justiţie. Astfel, Constituţia nu cuprinde dispoziţii care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind în art. 129 că acestea se exercită „în condiţiile legii“. De altfel, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului. 25. În ceea ce priveşte dreptul la apărare, acesta conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situaţii sau împrejurări ce susţin şi probează apărarea. Aceasta include participarea la şedinţele de judecată, posibilitatea de a folosi orice mijloc de probă, solicitări cu privire la administrarea probelor, invocarea de excepţii procedurale, precum şi exercitarea unor drepturi procesuale ce pot sprijini partea aflată în apărare, inclusiv folosirea unui apărător calificat. Orice parte aflată în proces are dreptul de a exercita căile de atac cu privire la soluţia dată de instanţă, în condiţiile legii. 26. Se mai menţionează jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 şi Decizia nr. 439 din 26 martie 2009. 27. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 din Constituţie. 28. Se mai menţionează jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 şi Decizia nr. 254 din 7 aprilie 2015. 29. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 30. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 31. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 718 din Codul de procedură civilă, ale art. 718 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, ale art. 718 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă corelat cu prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 718 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare: - Art. 718 din Codul de procedură civilă: "(1) Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun.(2) Hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută. Dacă prin contestaţie s-a cerut lămurirea înţelesului, întinderii ori aplicării unui titlu care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicţie, hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia va putea fi atacată numai cu apel, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător." – Art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 32. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 privind statutul judecătorilor şi art. 126 alin. (3) şi (5) privind instanţele judecătoreşti şi interdicţia de a înfiinţa instanţe extraordinare. De asemenea, se mai invocă încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 33. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 355 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 14 iulie 2017, paragraful 18, a reţinut că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Totodată, s-a statuat că art. 21 din Constituţie nu precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, situaţie în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri nu constituie un criteriu de constituţionalitate. Pentru aceleaşi raţiuni, Curtea a apreciat că nu sunt încălcate nici prevederile art. 124 din Constituţie (a se vedea şi Decizia nr. 37 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2008, sau Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010). 34. De asemenea, Curtea a reţinut în Decizia nr. 355 din 11 mai 2017, la paragraful 20, că reglementarea cuprinsă în art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4), care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun, nu contravine nici art. 16 din Constituţie, întrucât legiuitorul, în considerarea unor situaţii speciale, justificate în mod obiectiv şi raţional, poate institui un tratament juridic diferenţiat. În cazul de faţă, legiuitorul a stabilit, ca regulă generală, că atacarea hotărârilor pronunţate în contestaţia la executare se face numai cu apel. Cele două excepţii cuprinse în textul contestat se referă la împărţirea bunurilor proprietate comună şi la contestaţia formulată de o terţă persoană ce vizează un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit. O atare opţiune a legiuitorului este justificată de domeniile în care intervin aceste reglementări, şi anume în ipoteze specifice ce ţin de materia succesiunilor sau a drepturilor reale. 35. Prin Decizia nr. 648 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, Curtea a reţinut că prevederile art. XVIII alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă se referă la faptul că în procesele începute de la data de 15 februarie 2013 (data intrării în vigoare atât a Legii nr. 2/2013, cât şi a Codului de procedură civilă) şi până la data de 31 decembrie 2018 nu pot fi atacate cu recurs hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului. 36. Raportat la critica de neconstituţionalitate conform căreia legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului, Curtea a reţinut că, în noul Cod de procedură civilă, recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac ce are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). 37. În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012). 38. Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, sau Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 39). 39. În ceea ce priveşte critica referitoare la discriminarea creată prin interzicerea exercitării căii extraordinare a recursului împotriva hotărârilor date de instanţele de apel, în cazurile în care legea instituie doar calea de atac a apelului împotriva hotărârilor de primă instanţă, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că, în vederea asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994). 40. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 41. Distinct de cele de mai sus, referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile legale criticate ar sustrage controlului judecătoresc anumite acte ale executorului judecătoresc, prin Decizia nr. 171 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 19 mai 2014, Curtea a reţinut că executorii judecătoreşti sunt învestiţi să efectueze un serviciu de interes public, şi anume executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, îndeplinind acte de autoritate publică, care au forţa probantă specifică unui asemenea act. Potrivit art. 60, coroborat cu art. 61 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, actele executorilor judecătoreşti sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti competente, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare putând formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Prin urmare, nu se poate considera că, prin textele criticate, executorii judecătoreşti ar fi dobândit atribuţii de înfăptuire a justiţiei. 42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Almăşan în Dosarul nr. 989/221/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, de Ileana Dumitru în Dosarul nr. 2.129/197/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi de Alexandru Rogin în Dosarul nr. 5.506/118/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 718 din Codul de procedură civilă şi ale art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
