Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Oana Cristina Puică │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Dorel Ionuţ Toma în Dosarul nr. 1.707/187/2015 al Judecătoriei Beiuş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.533D/2015. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu creează discriminare nici între condamnaţi şi nici între părţile civile. Astfel, consideră că autorul excepţiei face comparaţie între persoane care se află în situaţii diferite, şi anume între o persoană condamnată - cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei - pentru o singură infracţiune şi o persoană condamnată pentru un concurs de infracţiuni, în condiţiile în care, după anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate anterior, se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante. Or, este firesc ca termenul de încercare să se calculeze de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având în vedere că, inclusiv în situaţia în care această din urmă persoană ar fi fost condamnată cu executarea pedepsei, ar fi beneficiat de deducerea perioadei executate, astfel încât ar fi existat posibilitatea să nu mai aibă nicio zi de executat din pedeapsa rezultantă. În ceea ce priveşte presupusa discriminare între părţile civile arată că revocarea pentru neexecutarea obligaţiilor civile priveşte exclusiv realizarea scopului pedepsei, revocarea neavând nicio consecinţă cu privire la plata despăgubirilor în cazul în care cel condamnat este insolvabil sau nu doreşte să plătească. Aşadar, fie că se revocă, fie că nu se revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei, partea civilă are la îndemână doar posibilitatea de a recurge la executarea silită. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.707/187/2015, Judecătoria Beiuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969. Excepţia a fost ridicată de Dorel Ionuţ Toma cu ocazia soluţionării unei cereri de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei pentru neexecutarea obligaţiilor civile. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi prevederile art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât creează discriminare, pe de o parte, între condamnaţi, iar, pe de altă parte, între părţile civile. Astfel, arată că, dacă - în cazul anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei ca urmare a descoperirii unor infracţiuni săvârşite în concurs - se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultate în urma aplicării dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Consideră că persoana condamnată, în aceste condiţii, pentru un concurs de infracţiuni are o poziţie privilegiată în raport cu un inculpat care a săvârşit o singură faptă şi care, condamnat fiind la aceeaşi dată, ar avea de suportat un termen de încercare ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. Aşadar, în situaţia a doi inculpaţi condamnaţi în aceeaşi zi la aceeaşi pedeapsă cu închisoarea - pentru care se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei - pentru cel care mai suferise anterior o condamnare pentru o infracţiune concurentă termenul de încercare expiră mai devreme decât pentru cel condamnat pentru o singură infracţiune. Mai mult, în situaţia în care condamnarea pentru o infracţiune concurentă intervine cu o zi înainte de împlinirea termenului de încercare stabilit anterior, în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante nu va mai curge niciun termen de încercare. Consideră că, în această ultimă variantă, este paralizat dreptul părţii civile de a formula o cerere de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultate în urma aplicării dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni, pe când partea civilă din cauza în care inculpatul este condamnat pentru o singură infracţiune are la dispoziţie o perioadă suficientă de timp pentru a uza de dispoziţiile art. 84 din Codul penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate pentru neexecutarea obligaţiilor civile. 6. Judecătoria Beiuş apreciază că dispoziţiile art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 sunt neconstituţionale numai prin raportare la situaţia prevăzută de art. 84 din acelaşi Cod penal. În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate reglementează situaţia în care un inculpat este condamnat pentru o infracţiune concurentă cu o infracţiune pentru care a fost condamnat anterior, ocazie cu care a fost aplicată o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării. În această situaţie, instanţa dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei pentru prima condamnare, iar pedepsele stabilite pentru cele două infracţiuni aflate în concurs se contopesc, executarea pedepsei rezultante putând fi suspendată condiţionat. În acest ultim caz, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Altfel spus, termenul de încercare curge de la data la care inculpatul a fost condamnat prima dată şi i s-a stabilit o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării acesteia. În situaţia arătată se poate întâmpla ca termenul de încercare stabilit de către instanţă - potrivit art. 85 alin. 3 fraza a doua din Codul penal din 1969 - să fie împlinit chiar înainte de condamnarea pentru a doua faptă sau imediat după pronunţarea hotărârii de condamnare sau rămânerea ei definitivă. Acest lucru depinde de cât de repede este descoperită şi judecată cea de-a doua faptă concurentă săvârşită de către persoana în cauză. Textul de lege a fost gândit de către legiuitor în folosul persoanelor condamnate, astfel încât acestea să nu suporte două termene de încercare pentru motivul că sunt judecate în dosare diferite. Reglementarea criticată poate să creeze însă foarte multe neajunsuri părţilor civile, care nu mai pot să formuleze cereri de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei pe motiv de neplată a despăgubirilor civile de către persoanele condamnate. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că cererea pentru revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei pentru neplata despăgubirilor civile poate fi formulată numai până la împlinirea termenului de încercare. Or, în situaţia analizată mai sus, un astfel de termen de încercare poate să fie împlinit chiar înainte de pronunţarea celei de a doua hotărâri de condamnare sau imediat după aceea, astfel încât partea civilă îndreptăţită la despăgubiri să nu poată face niciun fel de demers pentru recuperarea creanţei sale. Într-o atare situaţie, soarta despăgubirilor depinde şi de o hotărâre de condamnare a inculpatului într-o altă cauză penală cu care partea civilă nu are nicio legătură şi ale cărei efecte nu ar trebui să îi fie opozabile. Pe de altă parte, o astfel de parte civilă este evident discriminată faţă de o persoană care a fost parte civilă într-un proces similar cu al său şi pentru care termenul în care poate solicita revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei este identic ca durată, numai că începe să curgă de la data la care hotărârea pronunţată în cauza sa rămâne definitivă, iar nu de la o dată anterioară. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 este neîntemeiată. Astfel, apreciază că persoanele între care - în opinia autorului excepţiei - există discriminare nu se află, prin ipoteză, în aceeaşi situaţie juridică. Pentru persoana condamnată pentru două infracţiuni aflate în concurs, căreia i se aplică dispoziţiile art. 85 alin. 3 din Codul penal din 1969, termenul de încercare a început să curgă la o dată anterioară pronunţării hotărârii pentru cea de-a doua infracţiune, iar dispoziţiile de lege criticate nu scurtează acest termen de încercare, a cărui modalitate de stabilire rămâne aceeaşi pentru toate persoanele pentru care se pronunţă suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Pentru fiecare persoană condamnată termenul de încercare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Faptul că nu se schimbă data de la care curge termenul de încercare - în situaţia în care o persoană comite din nou o infracţiune care se încadrează în ipoteza art. 85 alin. 3 din Codul penal din 1969 - nu are caracter discriminatoriu, nefiind de natură a crea un avantaj faţă de persoana care, la aceeaşi dată, a fost judecată pentru o singură infracţiune, întrucât, pe de o parte, termenul de încercare rămâne neschimbat, iar, pe de altă parte, această din urmă persoană poate la rândul său să beneficieze de prevederile art. 85 alin. 3 din Codul penal din 1969. După cum s-a pronunţat Curtea Constituţională, în mod constant, în jurisprudenţa sa, egalitatea în faţa legii înseamnă aplicarea aceluiaşi regim juridic pentru persoanele aflate în situaţii similare, iar nu un regim juridic uniform pentru persoane aflate în situaţii diferite. Art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor trebuie interpretat în corelare cu art. 4 din Legea fundamentală, care enumeră criteriile generale de discriminare, şi anume rasa, naţionalitatea, originea etnică, limbă, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea sau originea socială. Or, nicio astfel de diferenţiere nu este făcută în cadrul textului de lege criticat. Prin urmare, dispoziţiile art. 85 alin. 3 fraza a doua din Codul penal din 1969 nu instituie tratamente discriminatorii pentru anumite categorii de persoane, ci se aplică în mod nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Arată că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, cum este cazul în speţă, tratamentul nu poate fi decât diferit. Prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni cu privire la recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Ca atare, este justificată aplicarea unui regim juridic diferit persoanelor condamnate în sarcina cărora s-a descoperit săvârşirea unei infracţiuni înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau până la rămânerea definitivă a acesteia - infracţiune pentru care li s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare - faţă de persoanele care sunt condamnate pentru prima dată la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării acesteia. În consecinţă, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu aduc atingere prevederilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii, pentru că nu stabilesc discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fără nicio deosebire. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 195 din 13 martie 2007 şi nr. 388 din 24 martie 2011. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969, care a fost abrogat, la 1 februarie 2014, prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Deşi dispoziţiile art. 85 alin. (3) teza a doua din Codul penal din 1969 nu mai sunt în vigoare, acestea produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deoarece, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, „Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.“ Prin urmare, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), aceasta urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969, care au următorul cuprins: „În cazul când se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei“. 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, precum şi a prevederilor art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, regimul acestei măsuri, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării ei, fiind cel prevăzut de Codul penal din 1969. În acest sens, art. 81 alin. 1 din vechiul Cod penal prevedea că instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată dacă sunt întrunite anumite condiţii cumulative. Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani (art. 82 alin. 1 din Codul penal din 1969). Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care sa pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă (art. 82 alin. 3 din Codul penal din 1969). 15. Curtea reţine că suspendarea condiţionată a executării pedepsei are natura juridică de mijloc de individualizare a executării pedepsei şi funcţionează ca o măsură judiciară de a cărei respectare depinde stingerea executării (Decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 12 iulie 2011). Efectul imediat al suspendării condiţionate constă în aceea că executarea pedepsei este suspendată, în sensul că pedeapsa, deşi definitiv aplicată, nu este pusă în executare, efect condiţionat de conduita condamnatului pe toată durata termenului de încercare. La împlinirea acestui termen, suspendarea condiţionată încetează, problema executării pedepsei fiind astfel definitiv tranşată. Suspendarea executării încetează însă nu numai prin expirarea termenului de încercare, ci şi prin revocarea sau prin anularea măsurii de suspendare, aceste moduri de încetare a suspendării executării pedepsei decurgând din natura şi scopul respectivei măsuri. 16. În ceea ce priveşte anularea suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior, potrivit art. 85 alin. 1 din vechiul Cod penal, dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă. În cazul anulării, suspendarea încetează, întrucât măsura a fost aplicată contrar prevederilor imperative ale legii, ceea ce înseamnă că ab initio măsura suspendării era lovită de un viciu care o făcea inoperantă. Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare (art. 85 alin. 2 din Codul penal din 1969). 17. Curtea reţine că, în cazul anulării suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 2 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 81 privind suspendarea condiţionată (art. 85 alin. 3 teza întâi). În situaţia în care se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei, potrivit art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969, text de lege supus controlului de constituţionalitate în prezenta cauză. 18. Curtea nu poate primi critica potrivit căreia - în cazul în care, după anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei, se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultate în urma aplicării dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni - calcularea termenului de încercare de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei creează discriminare, pe de o parte, între condamnaţi, iar, pe de altă parte, între părţile civile. 19. Faptul că - în situaţia a doi inculpaţi condamnaţi în aceeaşi zi, pentru fapte identice, la aceeaşi pedeapsă cu închisoarea, pentru care se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei - pentru cel care mai suferise anterior o condamnare pentru o infracţiune concurentă termenul de încercare expiră mai devreme decât pentru cel condamnat pentru o singură infracţiune nu este de natură a aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, consacrat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât cele două categorii de persoane între care se realizează comparaţia nu se află în aceeaşi situaţie. Principiul constituţional invocat de autorul excepţiei nu este încălcat nici în situaţia în care condamnarea pentru infracţiunea concurentă intervine după împlinirea termenului de încercare stabilit anterior, nefiind vorba de un avantaj real faţă de persoana care la aceeaşi dată a fost judecată pentru o singură infracţiune, întrucât, pe de o parte, termenul de încercare pentru primul condamnat a curs deja o dată, iar, pe de altă parte, cel de-al doilea condamnat poate la rândul său să beneficieze, dacă va fi cazul, de prevederile art. 85 alin. 3 din Codul penal din 1969. 20. Potrivit jurisprudenţei Curţii, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, ceea ce înseamnă că el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 718 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 9 decembrie 2015, paragraful 15, şi Decizia nr. 18 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016, paragraful 17). Or, cele două categorii de persoane între care autorul excepţiei realizează comparaţia nu se află în aceeaşi situaţie - pe de o parte, persoane condamnate cu suspendare care sunt judecate pentru o infracţiune săvârşită înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, iar, pe de altă parte, inculpaţi care nu au mai fost condamnaţi anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi care pot, la rândul lor, să beneficieze de prevederile art. 85 alin. 3 din Codul penal din 1969. 21. De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia - în situaţia în care condamnarea pentru infracţiunea săvârşită anterior intervine după împlinirea termenului de încercare - este paralizat dreptul părţii civile de a cere revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultate în urma aplicării dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă, pe când partea civilă din cauza în care inculpatul este condamnat pentru prima dată cu suspendarea executării are la dispoziţie o perioadă suficientă de timp (toată durata termenului de încercare) pentru a uza de dispoziţiile art. 84 din Codul penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate în cazul neexecutării obligaţiilor civile. În legătură cu acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 14 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 21 noiembrie 2011, pronunţată în recurs în interesul legii, a statuat că sesizarea instanţei în vederea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei (sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere), în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior expirării acestui termen. Or, în ipoteza invocată de autorul excepţiei, descoperirea şi judecarea infracţiunii săvârşite anterior condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu depind - cel puţin, nu în totalitate - de conduita procesuală a persoanei condamnate, ci de calitatea activităţii organelor judiciare, lipsa de eficienţă şi/sau celeritate în desfăşurarea acestei activităţi neputând fi imputată persoanei condamnate. 22. Curtea apreciază că dispoziţiile art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 au fost gândite de către legiuitor astfel încât persoana care a suferit o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei să nu suporte două termene de încercare pentru infracţiuni săvârşite în concurs sau în stare de recidivă antecondamnatorie - care fac obiectul trimiterii în judecată în cauze diferite -, chiar cu riscul ca partea civilă din cauza penală soluţionată ulterior condamnării cu suspendarea condiţionată să nu mai poată formula, în toate cazurile, cerere de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei pe motiv de neplată a despăgubirilor civile de către persoana condamnată. Aşadar, legiuitorul a pus în balanţă, pe de o parte, drepturile şi interesele legitime ale persoanei condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în special libertatea individuală, iar, pe de altă parte, interesul, mai degrabă de ordin moral, al persoanei având calitatea de parte civilă de a obţine satisfacţie sub aspectul revocării suspendării executării pentru neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În acest sens trebuie avut în vedere faptul că executarea în condiţii de detenţie a pedepsei de către persoana condamnată nu asigură în niciun fel îndeplinirea de către aceasta a respectivelor obligaţii civile, ci dimpotrivă. 23. În fine, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât textul amintit interzice orice discriminare cu privire numai la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor garantate de Convenţie şi de protocoalele sale adiţionale, drepturi care nu au fost invocate în prezenta cauză. 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorel Ionuţ Toma în Dosarul nr. 1.707/187/2015 al Judecătoriei Beiuş şi constată că dispoziţiile art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Beiuş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
