Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrei Valentin Sfîrăială în Dosarul nr. 40.984/299/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.223D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 14 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 40.984/299/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrei Valentin Sfîrăială, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei încheieri de carte funciară. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale sunt neconstituţionale, întrucât termenul de decădere reglementat de dispoziţiile legale criticate este termenul la care se discută probatoriul cauzei, respectiv termenul la care partea adversă înţelege să se folosească de înscrisul invocat. Or, atât timp cât falsificarea unui înscris reprezintă o infracţiune şi impietează negativ asupra soluţionării procesului în situaţia în care se dovedeşte că este fals, se încalcă principiul rolului activ al judecătorului de a cerceta chestiunea, ceea ce echivalează cu prescrierea faptei sau cu o cauză de nepedepsire. În aceste condiţii, se încalcă dreptul la un proces echitabil. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că accesul liber la justiţie al părţilor presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. 7. Instanţa a mai reţinut că principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38), iar accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. Astfel, a mai arătat instanţa, instituirea unui termen imperativ pentru formularea declaraţiei de înscriere în fals intră în marja de apreciere a statului, fiind, totodată, şi o garanţie a dreptului la apărare. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul arată că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că legiuitorul trasează părţilor un interval procesual înăuntrul căruia declaraţia prevăzută de art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă poate fi formulată, care începe cu depunerea întâmpinării şi este epuizat la primul termen după ce înscrisul a fost încuviinţat ca probă în dosar, termenul fiind privit ca peremptoriu, astfel că depăşirea limitei sale este sancţionată cu decăderea, potrivit art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Se menţionează că, în doctrină, s-a mai precizat că decăderea părţii pentru depăşirea termenului procedural nu echivalează cu imposibilitatea de a mai pune în discuţie falsul, însă, nu în procesul civil, ci printr-o sesizare directă a organelor de cercetare penală. 10. Se mai arată că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 754 din 12 mai 2009 şi Decizia nr. 1.081 din 16 septembrie 2010, a constatat constituţionalitatea soluţiei legislative corespondente din Codul de procedură civilă din 1865 cuprinsă în art. 180 alin. 1. 11. Avocatul Poporului arată că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că termenul legal fiind unul imperativ, nerespectarea acestuia atrage, în mod firesc, sancţiunea decăderii, potrivit art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Instituirea unui termen în cadrul procedurii de verificare a înscrisurilor desfăşurate în faţa instanţei de judecată este firească, întrucât aceasta poate fi folosită în cazul înscrisurilor autentice, care fac dovada până la declararea falsului, precum şi în cazul înscrisurilor sub semnătură privată. 12. Procedura falsului reglementată de prevederile art. 304-308 din Codul de procedură civilă aduce, în realitate, o notă de normalitate, dacă se are în vedere că întreaga construcţie juridică, dar şi hotărârea judecătorească pronunţată de instanţă se bazează şi pe înscrisurile propuse de părţi ca probe, care ulterior pot fi încuviinţate şi administrate de judecător. Continuarea procesului având la bază un înscris a cărui veridicitate este incertă poate conduce la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti cu efecte negative asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi, iar inserarea unui termen este de natură tocmai să preîntâmpine asemenea situaţii. 13. Totodată, se aminteşte că principiul accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Mai mult, principiul menţionat presupune posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părţi declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină.“ 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi în art. 21 privind accesul liber la justiţie. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra aceleiaşi soluţii legislative, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acesteia. 19. Astfel, prin Decizia nr. 754 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 3 iulie 2009, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 180 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care conţinea aceeaşi soluţie legislativă ca cea criticată în dosarul de faţă nu încalcă dreptul părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de un proces echitabil. 20. Distinct de cele de mai sus, Curtea mai reţine că în jurisprudenţa sa a statuat că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Aceste condiţionări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). În consecinţă, Curtea constată că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 21. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 478 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragrafele 15 şi 16). 22. De, altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că în materie procedural civilă, sancţiunile sunt definite, în doctrină, drept măsuri cu caracter de constrângere menite să garanteze respectarea normelor juridice care prescriu formele şi condiţiile după care trebuie să se desfăşoare activitatea judiciară în pricinile civile. Ele îndeplinesc o dublă funcţie: de a-i preveni pe participanţii la procesul civil să respecte disciplina procesuală şi de a-i sancţiona pe cei care o încalcă. Acestea pot fi nulitatea, decăderea, perimarea, suspendarea cauzei, amenzile judiciare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, despăgubirile pentru partea prejudiciată sau în materie civilă nulitatea, reducţiunea, inopozabilitatea, prescripţia extinctivă, uzucapiunea etc. (a se vedea Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 76). 23. De asemenea, Curtea constată că textele legale criticate reprezintă expresia voinţei legiuitorului de a asigura celeritatea desfăşurării procesului în vederea asigurării soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andrei Valentin Sfîrăială în Dosarul nr. 40.984/299/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că prevederile art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
