Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 43.119/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.371D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Voicu Petre, doamna avocat Sorina Dumitrescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar şi lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Voicu Petre a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 733D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 12.035/212/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 5. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. 7. Reprezentantul legal al părţii Voicu Petre este de acord cu conexarea dosarelor. 8. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor. 9. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 733D/2017 la Dosarul nr. 3.371D/2016, care a fost primul înregistrat. 10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Sorina Dumitrescu, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, art. 61 din Codul penal defineşte ce este amenda, iar art. 61 alin. (3) din acelaşi cod reglementează cu privire la obligaţia stabilirii amenzii în funcţie de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Având în vedere că art. 74 din Codul penal este în totalitate constituţional, pe cale de consecinţă înseamnă că şi teza criticată este constituţională. Cu privire la critica referitoare la faptul că judecătorul, în procesul de deliberare, poate aplica amenzi excesive sau mult diminuate în funcţie de criteriul averii, se arată că o astfel de critică vizează modul de aplicare a legii, fapt inadmisibil. 11. De asemenea se arată că nu există niciun fel de discriminare, iar dacă teza criticată nu ar fi fost desprinsă din conţinutul în ansamblu căruia îi aparţine, s-ar putea constata că la art. 64 din Codul penal se prevede şi posibilitatea ca, în situaţia în care această amendă nu ar putea fi executată, cel care este supus unei astfel de sancţiuni să o poată contesta în vederea înlocuirii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. 12. Aşa fiind, având în vedere atât aceste considerente, cât şi pe cele formulate în concluziile scrise, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Autorul acesteia susţine că ar exista o discriminare pe criteriul averii, deoarece la stabilirea cuantumului unei zile-amendă se ţine seama de situaţia materială a persoanei condamnate. Astfel, potrivit prevederilor art. 72 alin. (2) din Codul penal, la alegerea dintre pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii se ţine seama de criteriile generale de individualizare din art. 71 alin. (1) din acelaşi cod. Prin urmare, situaţia materială a persoanei condamnate nu poate justifica alegerea între cele două feluri de pedepse. De asemenea, dacă o persoană este condamnată la o pedeapsă cu închisoare, acea persoană, în mod evident, nu obţine venituri din prestarea muncii sale pe perioada detenţiei. Acest argument este folosit şi pentru cazul aplicării pedepsei amenzii cu privire la sistemul zilelor-amendă, deoarece persoana va fi lipsită de veniturile sale din munca prestată pe perioada corespunzătoare zilelor-amendă. Fiecare persoană are anumite venituri, iar cuantumul unei zile-amendă este diferit. Raţiunea sistemului zilelor-amendă este lipsirea persoanei de veniturile pe care ea le-ar obţine dacă ar munci în acele zile. Sistemul este aplicat matematic în unele ţări fără a exista vreo limită maximă a cuantumului unei zile-amendă, fiind un sistem care nu a fost însuşit de către legiuitorul român, în sensul că aplicarea nu este matematică, însă criteriul avut în vedere este acelaşi respectiv, persoana va fi lipsită de veniturile pe care ea le-ar obţine dacă ar munci. Reglementări similare se regăsesc în Croaţia, Germania, Elveţia, precum şi în alte state. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 14. Prin încheierile din 13 decembrie 2016 şi 23 februarie 2017, pronunţate în dosarele nr. 43.119/4/2015 şi nr. 12.035/212/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal. 15. Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de reprezentantul Ministerului Public din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi, respectiv, instanţa de judecată, cu prilejul soluţionării unor cauze penale la fond şi în apel în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 336 şi art. 196 din Codul penal. 16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, procurorul şi, respectiv, instanţa de judecată, în calitate de autori ai excepţiei, susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât dispoziţiile art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal, prevăzând situaţia materială a condamnatului drept criteriu la stabilirea de către instanţă a cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă, nu fac altceva decât să instituie un mecanism generator de discriminare pozitivă sau negativă pe criteriul averii. 17. Astfel, atunci când instanţa de judecată va aplica pedeapsa amenzii unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, dar diferite în ceea ce priveşte situaţia materială, dacă va fi respectat criteriul prevăzut de textul contestat, se va putea ajunge la situaţia inechitabilă ca, pentru persoana fără mijloace materiale, să se stabilească o sumă corespunzătoare pentru ziua-amendă într-un cuantum redus, iar cu privire la persoana care are o situaţie materială prosperă să se stabilească o sumă corespunzătoare pentru ziua-amendă într-un cuantum orientat spre limita maximă prevăzută de lege. 18. Totodată, în situaţia în care pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii, în cazul unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, se va putea ajunge la situaţia inacceptabilă ca, pentru persoana fără mijloace materiale, instanţa să aplice pedeapsa închisorii, doar pentru că respectiva persoană nu şi-ar permite să achite o amendă, iar în cazul persoanei care dispune de resurse materiale suficiente, instanţa să aplice pedeapsa amenzii, din singurul motiv că această persoană are posibilitatea să execute pedeapsa, prin plata amenzii. 19. Aşa fiind, prin obligarea instanţei de judecată ca în procesul de individualizare judiciară a pedepsei amenzii penale să ţină seama de nivelul veniturilor inculpatului şi implicit de averea acestuia se creează o situaţie discriminatorie pe motiv de avere. În plus, acest criteriu este dificil de cuantificat, întrucât legiuitorul nu a limitat veniturile la care se face raportarea ca fiind doar cele realizate pe teritoriul naţional, iar instanţa de judecată nu are instrumentele necesare pentru a putea stabili complet situaţia de fapt premisă referitoare la criteriul averii. 20. Sub acest aspect, dar cu privire la o altă dispoziţie din Codul penal din 1968, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 463 din 13 noiembrie 1997 prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 4 din Codul penal din 1968, reţinând în considerente discriminarea pe criteriul averii. 21. Având în vedere aceste considerente, este evident că reglementarea criticată determină o discriminare pe criteriul averii, fiind inadmisibil ca, la aplicarea şi stabilirea cuantumului pedepsei, instanţa de judecată să aibă în vedere situaţia materială a inculpaţilor. 22. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece prin prevederea situaţiei materiale a condamnatului la stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă, textul legal arătat nu face altceva decât să instituie un mecanism generator de discriminare (pozitivă sau negativă) pe criteriul averii. 23. De asemenea, atunci când instanţa de judecată va aplica pedeapsa amenzii unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, dar diferite în ce priveşte situaţia materială, dacă va fi respectat criteriul prevăzut de art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal, se va putea ajunge la situaţia inechitabilă ca pentru persoana fără mijloace materiale să se stabilească o sumă corespunzătoare pentru ziua-amenzii într-un cuantum redus, iar cu privire la persoana care are o situaţie materială bună să se stabilească o sumă corespunzătoare pentru ziua-amendă într-un cuantum orientat spre limita maximă prevăzută de lege. 24. Totodată, în situaţia în care pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii, în cazul unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, se va putea ajunge la situaţia inacceptabilă ca, pentru persoana fără mijloace materiale, instanţa să aplice pedeapsa închisorii, doar pentru că respectiva persoană nu şi-ar permite să achite o amendă, iar în cazul persoanei care dispune de resurse materiale suficiente, instanţa să aplice pedeapsa amenzii, din singurul motiv că această persoană are posibilitatea să execute pedeapsa, prin plata amenzii. 25. Ca atare, este evident că reglementarea criticată determină o discriminare pe criteriul averii, fiind inadmisibil ca, la aplicarea şi stabilirea cuantumului pedepsei, instanţa de judecată să aibă în vedere situaţia materială a inculpaţilor. 26. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 27. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, egalitatea în faţa legii presupune, în ceea ce priveşte sancţiunile penale, ca persoanele care au comis o faptă prevăzută de legea penală să resimtă aceleaşi consecinţe, iar sancţiunile să aibă acelaşi grad de severitate pentru persoanele care au comis fapte similare. 28. Această egalitate a sancţiunilor penale nu poate fi realizată decât adaptând cuantumul amenzii penale la situaţia materială a infractorului. Egalitate nu înseamnă, în acest caz, plata unei sume identice de bani către stat, amenda având natura unei sancţiuni penale şi nu pe aceea a unei despăgubiri. 29. În context este necesară raportarea la veniturile persoanei condamnate, astfel încât, prin aplicarea unei amenzi proporţionale cu veniturile, persoanelor care au comis aceleaşi fapte prevăzute de legea penală să se aplice, în concret, sancţiuni de severitate similară. 30. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, prin introducerea sintagmei „situaţia materială“ a inculpatului se creează un sistem echitabil şi, în acelaşi timp, umanitar de pedepsire pentru diferitele persoane. Introducerea unui astfel de sistem dă posibilitatea condamnatului de a returna statului veniturile de care a fost păgubit prin infracţiune, mai ales dacă a urmărit un folos material prin infracţiunea comisă. 31. Având în vedere faptul că principiul egalităţii de tratament juridic constă în aplicarea echitabilă a unei norme de drept subiectelor aflate în cazuri identice sau similare, Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat nu aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie, ci are menirea de a conduce la o individualizare judiciară corectă, eficientă şi echitabilă a pedepsei amenzii, în limitele prevăzute de legiuitor şi cu respectarea criteriilor generale de individualizare. 32. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că textul art. 16 alin. (1) din Constituţie, coroborat cu cel al art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală, vizează discriminările prohibite, nu şi pe cele admisibile, vizează deci „discriminarea negativă“, nu şi „discriminarea pozitivă“, ţinând seama de specificitatea unor situaţii sau de scopul realizării unei justiţii distributive, pentru a anula sau pentru a diminua inegalităţile obiective. Totodată, textele constituţionale arătate vizează egalitatea între cetăţeni cât priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi, nu identitatea de tratament juridic cât priveşte exercitarea sau realizarea unor drepturi. Astfel se explică nu numai admisibilitatea unui tratament juridic diferit şi privilegiat faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (Decizia nr. 27 din 12 martie 1996). 33. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 34. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 35. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal cu denumirea marginală Stabilirea amenzii, care au următorul conţinut: „(3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa“. 36. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi dispoziţiile art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice referitor la egalitatea în faţa legii a persoanelor, fără discriminare. 37. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în titlul III s-au reglementat pedepsele şi categoriile de pedepse şi acestea sunt, potrivit art. 53-55 din Codul penal, pedepse principale, accesorii şi complementare. De asemenea, pedepsele principale sunt de trei feluri, şi anume detenţiunea pe viaţă, închisoarea şi amenda (a se vedea art. 53 din Codul penal). Totodată, cât priveşte pedeapsa amenzii, aceasta cunoaşte o nouă reglementare, dar şi o sferă de aplicare semnificativ lărgită faţă de Codul penal din 1969, prin creşterea numărului infracţiunilor ori a variantelor acestora pentru care amenda poate fi aplicată atât ca pedeapsă unică, cât şi ca pedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii. Un prim element de noutate constă în calcularea amenzii prin sistemul zilelor-amendă, care, prin mecanismul de determinare a cuantumului, asigură o mai bună individualizare a pedepsei concret aplicate atât sub aspectul proporţionalităţii, exprimat prin numărul zilelor-amendă, cât şi al eficienţei, prin determinarea valorii unei zile-amendă ţinând seama de situaţia patrimonială a condamnatului. În acest sens, pentru determinarea cuantumului amenzii se individualizează mai întâi numărul zilelor-amendă, cuprins între 30 şi 400 de zile, care se înmulţeşte cu suma corespunzătoare unei zile-amendă cuprinsă între 10 lei şi 500 lei. Instanţa va stabili numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei, iar cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa. 38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 39. În acest context, Curtea constată că situaţia juridică a inculpaţilor condamnaţi, pentru aceleaşi infracţiuni, deşi nu este diferită, opţiunea legiuitorului de a conferi judecătorului libertatea ca, în procesul de individualizare a pedepselor, să ţină seama de situaţia materială a condamnatului stabilind un tratament juridic diferenţiat, îşi găseşte justificare obiectivă şi rezonabilă în împrejurarea că în societatea actuală există diferenţieri între persoane cu privire la venit, la avere, la standardul de viaţă, la posibilităţile date de familia din care face parte şi la câştigurile obţinute prin activităţi diverse. 40. Totodată, cu privire la actualul Cod penal, deşi nu mai menţine dispoziţiile art. 52 din Codul penal din 1969 cu privire la esenţa pedepsei şi scopurile acesteia şi nici dispoziţiile care interziceau cauzarea de suferinţe fizice sau înjosirea persoanei condamnatului, acestea fiind cuprinse în Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, Curtea constată că, indiferent de tipul pedepsei (privative sau neprivative de libertate), aceasta a fost şi rămâne principalul mijloc de realizare a scopului legii penale. De aceea, scopul pedepsei coincide cu scopul legii penale şi reprezintă atât un mijloc de reeducare a condamnatului, cât şi o măsură de constrângere a acestuia pentru formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. 41. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în vederea analizării caracterului de pedeapsă, în sensul art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se verifică scopul sancţiunii (dacă este punitiv sau compensatoriu), implicarea organelor de urmărire penală şi dacă este consecinţa exercitării abuzive a unui drept sau consecinţa infracţiunii. Cu alte cuvinte, conceptul de „pedeapsă“ cuprins în această prevedere prezintă, ca şi cele de „drepturi şi obligaţii cu caracter civil“ şi „acuzaţie în materie penală“ din articolul 6 paragraful 1, un sens distinct, autonom (a se vedea, în special, cu privire la „drepturile civile“, Hotărârea din 31 martie 1992, pronunţată în Cauza X împotriva Franţei din 31 martie 1992, şi, în cazul „acuzaţiilor penale“, Hotărârea din 27 august 1991, pronunţată în Cauza Demicoli împotriva Maltei, paragraful 31). Pentru a asigura eficacitatea protecţiei oferite de art. 7, Curtea trebuie să rămână liberă să depăşească aparenţele şi să evalueze pentru sine dacă o anumită măsură constituie o „pedeapsă“. De aceea, obiectivele prevenirii şi reparării sunt în concordanţă cu cele ale represiunii şi pot fi considerate elementele constitutive ale noţiunii de pedeapsă (a se vedea Hotărârea din 9 februarie 1995, pronunţată în Cauza Welch împotriva Regatului Unit, paragrafele 27, 30). 42. Aşa fiind, atunci când instanţa de judecată apreciază că se impune aplicarea pedepsei amenzii, ea trebuie să aibă în vedere esenţa, funcţia, dar şi scopul pedepsei, întrucât un cuantum identic al sumei corespunzătoare unei zile-amendă produce un impact psihologic diferit în mintea condamnaţilor în funcţie de situaţia materială a acestora. Prin urmare, în măsura în care se doreşte obţinerea aceleiaşi finalităţii se impune obiectiv şi rezonabil ca acest cuantum să fie stabilit în funcţie de posibilităţile financiare ale persoanei în cauză, deoarece, deşi se sancţionează o faptă trecută, se urmăreşte prevenirea pentru viitor a altor sau a aceloraşi fapte de către acelaşi făptuitor. De aceea, Curtea constată că tocmai absenţa criteriului referitor la situaţia materială a condamnatului ar duce la o uniformizare a unor situaţii de fapt diferite. Prin urmare, legiuitorul are competenţa constituţională de a valoriza diferit sancţiunea aplicată dacă situaţiile de fapt, precum cea din speţă, sunt diferite. De aceea, egalitatea materială sau de rezultat primează şi este de preferat faţă de o egalitate formală, aceasta din urmă fiind susceptibilă de a produce încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie (cu privire la conceptul de egalitate materială şi formală a se vedea Decizia nr. 799 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 19 noiembrie 2015, paragraful 68). 43. În concluzie, egalitatea în faţa legii presupune, în ceea ce priveşte sancţiunile penale, ca persoanele care au comis o faptă prevăzută de legea penală să resimtă aceleaşi consecinţe, cu atât mai mult cu cât amenda penală are natura unei sancţiuni penale, şi nu pe aceea a unei despăgubiri. 44. De altfel, o reglementare similară se regăseşte în art. 217 alin. (2) din Codul de procedură penală ce vizează conţinutul cauţiunii, potrivit căruia „Valoarea cauţiunii este de cel puţin 1.000 lei şi se determină în raport cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului, situaţia materială şi obligaţiile legale ale acestuia“. Cu privire la instituţia cauţiunii, instanţa de la Strasbourg a statuat că aceasta nu are ca scop repararea prejudiciului, ci prezenţa inculpatului la audieri. De aceea, ea va fi apreciată în principal în raport cu persoana în cauză şi cu resursele sale, în aşa fel încât să confere încrederea că existenţa cauţiunii va acţiona ca o frână suficientă pentru a înlătura orice încercare de fugă (a se vedea Hotărârea din 27 iunie 1968, pronunţată în Cauza Neumeister împotriva Austriei, paragraful 30 § 14). Totodată prin Hotărârea din 6 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza Muşuc împotriva Republicii Moldova, paragraful 42, s-a statuat că mărimea cauţiunii trebuie „evaluată, în principal, în funcţie de persoana în cauză, bunurile acesteia [...]“. 45. Aşa fiind, Curtea constată că aceleaşi raţiuni sunt valabile mutatis mutandis şi cu privire la posibilitatea legiuitorului de a reglementa criterii legale de stabilire a pedepsei în funcţie de starea materială conferind instanţei dreptul de a stabili cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă şi în funcţie de situaţia materială a condamnatului în aşa fel încât pedeapsa astfel dispusă să-şi atingă finalitatea urmărită. 46. De altfel, instituţia zilelor-amendă se regăseşte şi în alte state europene. De exemplu, în Codul penal finlandez pedeapsa amenzii este în funcţie de numărul de zile de condamnare, iar valoarea unei amenzi pe zi a fost stabilită la o sumă rezonabilă în raport cu solvabilitatea condamnatului. Valoarea rezonabilă este considerată pentru o zi a 60-a parte din venitul lunar al persoanei condamnate cu amendă, din care se scad taxele şi impozitele stabilite prin lege şi o sumă fixă pentru consumul de bază. Responsabilităţile de întreţinere pe care le are persoana condamnată pot contribui la reducerea amenzii, iar bunurile deţinute pot duce la o creştere a amenzii. 47. Dispoziţii similare referitoare la instituţia zilelor-amendă se regăsesc şi în art. 131-3 din Codul penal francez, precum şi în art. 40 şi art. 41 din Codul penal german. 48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 43.119/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi de instanţa de judecată în Dosarul nr. 12.035/212/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
