Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, excepţie ridicată de Partidul Gălăţenilor în Dosarul nr. 4.130/121/2016 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.610D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.611D/2016 şi nr. 2.665D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, respectiv art. 53 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, excepţie ridicată de Cătălin Hegheş şi Partidul Oamenilor Liberi în Dosarul nr. 2.275/102/2016 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă, respectiv de Partidul „Democraţie Directă România“ în Dosarul nr. 4.957/117/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă. 4. La apelul nominal se prezintă, în Dosarul nr. 2.611D/2016, pentru Partidul Oamenilor Liberi, domnul Dan Sorin Masca, iar în Dosarul nr. 2.665D/2016 se prezintă, pentru Partidul „Democraţie Directă România“, domnul George Ştirbulescu. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent şef referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 2.611D/2016, Partidul „Forţa Moldova“, precum şi domnii Sorin Ujeniuc, Michael Dediu şi Viorel-Laurenţiu Bianu au depus cereri de intervenţie, în principal, în nume propriu, şi, în subsidiar, în favoarea Partidului Oamenilor Liberi. De asemenea, la dosarul cauzei, au mai fost depuse concluzii scrise din partea autorului excepţiei, domnul Cătălin Hegheş, precum şi un amicus curiae din partea domnului Bogdan Nicolae Glăvan. 6. Având în vedere cererile formulate şi obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie cererile de intervenţie, precum şi conexarea dosarelor nr. 2.611D/2016 şi nr. 2.665D/2016 la Dosarul nr. 2.610D/2016. 7. Părţile prezente nu se opun acestora şi lasă soluţionarea acestora la aprecierea Curţii Constituţionale. 8. Reprezentantul Ministerului Public solicită, pe de o parte, respingerea, ca inadmisibile, a cererilor de intervenţie şi, pe de altă parte, conexarea dosarelor. 9. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 61 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge, ca inadmisibile, cererile de intervenţie principale şi accesorii formulate. De asemenea, având în vedere că în toate aceste dosare este criticată soluţia legislativă de principiu referitoare la obligativitatea depunerii listelor de susţinători care trebuie să însoţească dosarele de candidatură, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 139 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 şi art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.611D/2016 şi nr. 2.665D/2016 la Dosarul nr. 2.610D/2016, care a fost primul înregistrat. 10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Partidului Oamenilor Liberi, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se arată că listele de susţinători pe care candidaţii trebuie să le depună nu reflectă adevărul, iar numărul de susţinători fixat de legiuitor blochează accesul partidelor politice la competiţia electorală. Se mai arată că intervalul de timp necesar strângerii semnăturilor de pe listele de susţinători este insuficient. Se concluzionează în sensul că este inutilă prevederea legală care permite înfiinţarea unui partid politic de către trei membri fondatori, în condiţiile în care s-a instituit o nouă barieră legală, care, de această dată, vizează posibilitatea partidului politic de a lua parte în competiţia electorală. 11. Având cuvântul, reprezentantul Partidului „Democraţie Directă România“ solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate instituie o condiţie excesivă în sarcina partidelor politice. Sunt invocate prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Primului Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale Documentului de la Copenhaga, adoptat sub auspiciile Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ale Constituţiei, precum şi ale Legii nr. 208/2015. Se fac referiri la Decizia nr. 355 din 24 mai 2016. Invocându-se Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României, se concluzionează în sensul că dreptul de a fi ales a fost în mod continuu alterat, iar dispoziţiile legale criticate sunt departe de spiritul Adunării Constituante. 12. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens se arată că atât condiţiile de formă, cât şi de fond pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt reglementate prin Constituţie, legea putând, însă, dezvolta prevederile acesteia. Stabilirea regulilor de organizare şi desfăşurare a procesului electoral, precum şi modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales ţin de competenţa legiuitorului, statele având o largă marjă de apreciere. Sunt invocate hotărârile din 2 martie 1987 şi 16 martie 2006, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei şi Zdanoka împotriva Letoniei, precum şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 61 din 14 ianuarie 2010 şi nr. 288 din 11 mai 2016, subliniindu-se importanţa drepturilor electorale în menţinerea bazelor democraţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 13. Prin Sentinţa civilă nr. 816 din 28 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.130/121/2016, Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, excepţie ridicată de Partidul Gălăţenilor într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei decizii emise de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 18 din judeţul Galaţi, prin care a fost respinsă candidatura domnului Constantin Telegan la alegerile pentru Senatul României. 14. Prin Încheierea din 31 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.275/102/2016, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, excepţie ridicată de Cătălin Hegheş şi Partidul Oamenilor Liberi într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei decizii emise de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 28 din judeţul Mureş, prin care a fost respinsă candidatura domnului Cătălin Hegheş la alegerile pentru Camera Deputaţilor. 15. Prin Sentinţa civilă nr. 592 din 1 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.957/117/2016, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, excepţie ridicată de Partidul „Democraţie Directă România“ într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei decizii emise de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 13 din judeţul Cluj, prin care au fost respinse propunerile de candidatură depuse de Partidul „Democraţie Directă România“ la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2016. 16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile legale criticate reglementează o excludere explicită a unor categorii întregi de competitori electorali, precum candidaţii unor partide neparlamentare sau candidaţii independenţi. Se mai arată că dreptul de a candida trebuie să primeze în faţa condiţiilor preliminare de înregistrare a unei candidaturi. Aceste condiţii nu trebuie să fie excesive, întrucât ar goli de conţinut dreptul de a fi ales, prevăzut de Constituţie. 17. Se susţine că prevederile legale criticate nu sunt fundamentate, în condiţiile în care chiar Curtea Constituţională a subliniat în deciziile sale necesitatea fundamentării temeinice a actelor normative (Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012), aspect semnalat şi de Consiliul Legislativ, prin Avizul nr. 553 din 2 iunie 2015. Se mai arată că invocarea de către iniţiatorii propunerii legislative a necesităţii îmbunătăţirii legislaţiei privind domeniul electoral drept unic motiv pentru adoptarea Legii nr. 208/2015 este insuficientă pentru a justifica nu doar necesitatea, dar mai ales valoarea pragului de reprezentativitate în ceea ce priveşte admisibilitatea candidaturilor. Prin urmare, nu poate fi cunoscut nici motivul pentru care acest prag a fost fixat la 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1.000 de alegători, iar nu la o altă valoare minimă. Se concluzionează în sensul că un asemenea prag de reprezentativitate nu este proporţional, iar dispoziţiile legale criticate, prin nesocotirea şi a prevederilor art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 18. Se apreciază că prezentarea unei liste de susţinători la înregistrarea candidaturii este o condiţie artificială de exercitare a dreptului fundamental de a fi ales, întrucât reprezentativitatea atestată prin aceasta este iluzorie. În acest sens se arată că ciclurile electorale anterioare au demonstrat faptul că au existat partide politice sau candidaţi care au înregistrat un scor electoral mai slab decât numărul semnăturilor de susţinere depuse cu ocazia înregistrării candidaturilor. 19. Se susţine că, împotriva celor recomandate de Comisia de la Veneţia, legea nu instituie niciun mecanism de verificare a caracterului real, autentic al semnăturilor. În aceste condiţii, forţa probatorie a listelor de semnături în ceea ce priveşte gradul de reprezentativitate a candidaţilor este, în ochii opiniei publice, în general, şi ai electoratului, în special, din ce în ce mai slăbită, fiind în mod continuu şi constant subminată de inerente suspiciuni de fraudă preelectorală. Pe de altă parte, partidele politice, cu precădere cele mici şi/sau nou-înfiinţate, sunt nevoite ca, în loc să-şi pregătească participarea la alegeri din perspectiva unor elemente cu adevărat importante pentru electorat, să aloce resurse umane şi materiale considerabile în scopul strângerii semnăturilor de susţinere. Se arată că activitatea de strângere a semnăturilor de susţinere nu este de natură a contribui la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, fiind astfel improprie misiunii publice garantate de Constituţie. 20. Norma legală criticată nu asigură un just echilibru între interesele colective şi individuale, de vreme ce, prin condiţia de reprezentativitate ridicată, dreptul subiectiv al persoanelor interesate de a fi ales cunoaşte o limitare drastică, ce depăşeşte posibilele avantaje create prin adoptarea normei. Astfel, excluderea candidatului datorită neîntrunirii unor adeziuni înainte de însăşi desfăşurarea alegerilor prin vot secret este o măsură disproporţionată cu scopul propus, pe de o parte, şi discriminatorie, în raport cu condiţiile ce trebuie respectate de reprezentanţii minorităţilor naţionale. Se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât, pe de o parte, creează o discriminare între partidele mari şi cele noi, acestea din urmă neavând timp fizic necesar să îşi facă cunoscut programul politic, iar, pe de altă parte, restrânge exerciţiul dreptului de a fi ales prin condiţionarea depunerii candidaturii de un număr de semnături de susţinere, ceea ce este contrar art. 53 din Constituţie. Se mai arată că impunerea unei asemenea condiţii de reprezentativitate, precum cea reglementată prin textul de lege criticat, limitează dreptul de a fi ales şi că, în urma pronunţării Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015, această condiţie de reprezentativitate nu se mai justifică. 21. Se susţine că textul criticat instituie o formalitate de natură să împiedice unii candidaţi de a se prezenta în alegeri, ceea ce reprezintă o limitare a principiului democraţiei. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate este invocată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 16 martie 2006, pronunţată în Cauza Zdanoka împotriva Letoniei, Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, şi Hotărârea din 24 noiembrie 1993, pronunţată în Cauza Informationsverein Lentia şi alţii împotriva Austriei. 22. Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate sunt necesare, rezonabile şi legitime pentru exercitarea dreptului de a fi ales şi reprezintă o garanţie a exercitării acestui drept prin descurajarea eventualelor candidaturi abuzive, de natură să împiedice buna desfăşurare a procesului electoral. 23. Tribunalul Mureş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că libertatea de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, precum şi modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales ţin de competenţa legiuitorului. Condiţia legală privind depunerea unei liste de susţinători semnate de un număr minim de 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1.000 de alegători, nu aduce atingere dreptului de a fi ales, în condiţiile în care trăsătura esenţială a oricărui mandat îl constituie reprezentativitatea sa. Invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se arată că această condiţie se constituie într-o garanţie a exercitării dreptului de a fi ales, prin descurajarea eventualelor candidaturi abuzive, de natură să împiedice buna desfăşurare şi finalizare a procesului electoral. 24. Tribunalul Cluj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul legal criticat nu limitează dreptul de a fi ales, deoarece orice formaţiune politică pentru a fi reprezentativă în cursa electorală trebuie să fie susţinută de un număr de electori. 25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 26. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, condiţia legală privind depunerea unei liste de susţinători semnate de un număr minim de 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1.000 de alegători, nu aduce atingere dreptului de a fi ales, în condiţiile în care trăsătura esenţială a oricărui mandat îl constituie reprezentativitatea sa. Se mai arată că această condiţie se constituie într-o garanţie a exercitării dreptului de a fi ales, prin descurajarea eventualelor candidaturi abuzive, de natură să împiedice buna desfăşurare şi finalizare a procesului electoral. Se mai apreciază că dispoziţiile legale criticate conţin condiţii necesare, rezonabile şi legitime pentru exercitarea dreptului de a fi ales. 27. Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale. În acest sens se menţionează că atât condiţiile de fond, cât şi cele de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3), art. 37 (care trimite la prevederile art. 36), precum şi la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în aceleaşi legi electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă, totodată, după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri. În acest sens sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 61 din 14 ianuarie 2010 şi nr. 288 din 11 mai 2016. 28. Se mai arată că, prin Hotărârea din 16 martie 2006, pronunţată în Cauza Zdanoka împotriva Letoniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că drepturile garantate de art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţie sunt cruciale pentru stabilirea şi menţinerea bazelor unei democraţii eficiente şi semnificative, guvernate de statul de drept. Cu toate acestea, aceste drepturi nu sunt absolute. Există loc de „limitări implicite“, iar statelor contractante trebuie să li se acorde o marjă de apreciere în acest domeniu. Curtea reafirmă că marja de apreciere în acest domeniu este mare (a se vedea Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, Hotărârea din 18 februarie 1999, pronunţată în Cauza Matthews împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Labita împotriva Italiei, şi Hotărârea din 9 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei). Există numeroase modalităţi de organizare şi de funcţionare a sistemelor electorale şi o multitudine de diferenţe, inter alia, în ceea ce priveşte dezvoltarea istorică, diversitatea culturală şi gândirea politică în Europa, de aceea fiecare stat contractant trebuie să le încorporeze în propria sa viziune democratică [a se vedea Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Hirst (nr. 2) împotriva Regatului Unit]. Din aceeaşi decizie reiese că este, totuşi, de competenţa Curţii să stabilească, în ultimă instanţă, dacă cerinţele art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţie au fost respectate. 29. Se mai arată că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili modalităţile şi condiţiile de funcţionare a sistemului electoral. Adăugarea prin lege a unor condiţii suplimentare pentru ca o persoană să poată ocupa demnităţi publice elective este motivată de importanţa acestora, de rolul organelor reprezentative în exercitarea puterii suverane a poporului şi de ideea unei reprezentări responsabile şi eficiente. Se apreciază că pragul de reprezentativitate stabilit este unul rezonabil şi nu este de natură să lipsească de conţinut dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. 30. Sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 35 din 2 aprilie 1996, nr. 147 din 27 octombrie 1998, nr. 226 din 3 iulie 2001, nr. 782 din 12 mai 2009, nr. 503 din 20 aprilie 2010 şi nr. 1.013 din 27 noiembrie 2012, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 mai 2012, pronunţată în Cauza Scoppola (nr. 3) împotriva Italiei, precum şi Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002). 31. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 32. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 33. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 52 alin. (1), art. 53 alin. (2) şi art. 54 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, care au următorul cuprins: - Art. 52 alin. (1): „(1) Listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor se depun la birourile electorale de circumscripţie, până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei alegerilor.“; – Art. 53 alin. (2): „(2) Dosarele de candidatură prevăzute la alin. (1) vor fi însoţite de un exemplar original al listei susţinătorilor şi o copie a acesteia sau de dovada depunerii acestor liste la Biroul Electoral Central.“; – Art. 54 alin. (1) şi (2): „(1) Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care depun la Biroul Electoral Central o listă de susţinători cuprinzând cel puţin 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional, pot depune liste de candidaţi în toate circumscripţiile electorale. În acest caz, prevederile art. 53 alin. (2) privind numărul exemplarelor originale şi al copiilor listei susţinătorilor se aplică în mod corespunzător. (2) Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care optează să depună listele de susţinători la birourile electorale de circumscripţie, pot depune liste de candidaţi numai dacă acestea sunt susţinute de minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1.000 de alegători“. 34. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 16 cu referire la ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice, art. 36 privind dreptul la vot, art. 37 privind dreptul de a fi ales şi art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. Se mai invocă şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 3 privind dreptul la alegeri libere din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi art. 21 privind drepturile electorale şi accesul la funcţiile publice din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 35. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, Curtea reţine că acestea reglementează cu privire la depunerea listelor de candidaţi pentru Senat şi Camera Deputaţilor la birourile electorale de circumscripţie, până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei alegerilor. Întrucât, în cauză, nu s-a ridicat problema încălcării termenului antereferit, ci a nedepunerii listei de susţinători la dosarul de candidatură, textul analizat nu are nicio incidenţă în privinţa desfăşurării procedurii de judecată. 36. Or, Curtea, cu privire la condiţia de admisibilitate referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“, a statuat că aceasta presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le stabilesc dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (de exemplu, Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014). 37. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“ prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a acestui text legal este inadmisibilă. 38. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (2) şi art. 54 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 208/2015, Curtea constată că, prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 16 iunie 2016, pronunţată în materia alegerilor locale, s-a dat o dezlegare de principiu problematicii listelor de susţinători care trebuie să însoţească dosarele de candidatură, iar considerentele şi soluţia dată prin decizia antereferită sunt aplicabile mutatis mutandis şi în privinţa alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat. 39. Prin decizia menţionată, Curtea a statuat că suveranitatea naţională, principiu fundamental al statului român, aparţine, potrivit art. 2 din Constituţie, poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Textul constituţional invocat exprimă, aşadar, voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine într-adevăr poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranităţii naţionale, manifestată prin exprimarea voinţei cetăţenilor în cadrul alegerilor libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. 40. În ceea ce priveşte alegerile, art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie stabileşte că sistemul electoral se reglementează prin lege organică. Aşadar, constituantul a lăsat în seama legiuitorului libertatea de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, cu respectarea condiţiilor impuse de Constituţie. Condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3), art. 37 şi 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în aceleaşi legi electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă, totodată, după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri. 41. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorii excepţiei, prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la alegeri libere nu este absolut, iar statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără, însă, a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut [a se vedea, de exemplu, hotărârile din 2 martie 1987 şi 22 mai 2012, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52, şi, respectiv, Scoppola (nr. 3) împotriva Italiei, paragrafele 83 şi 84]. Dispoziţiile menţionate stabilesc obligaţia statelor contractante de a derula alegeri libere, la intervale rezonabile, prin scrutin secret, în condiţii care să asigure libera exprimare a voinţei poporului, fără a impune introducerea unui sistem determinat de vot (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54). Există numeroase moduri de a organiza şi de a face să funcţioneze sistemele electorale, după cum se constată existenţa unei multitudini de diferenţe între statele contractante în această materie, datorate evoluţiei lor istorice, diversităţii culturale şi de gândire politică, astfel că fiecare stat va încorpora aceste elemente în propria viziune despre democraţie [Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Hirst (nr. 2) împotriva Regatului Unit, paragraful 61]. Pentru a răspunde scopurilor art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice sistem electoral este apreciat în funcţie de evoluţia politică a unui stat, iar detalii inacceptabile în cadrul unui sistem determinat pot să apară ca justificate în altul, cerinţa esenţială rămânând aceea ca sistemul adoptat să îndeplinească, în esenţă, condiţiile asigurării liberei exprimări a voinţei poporului în alegerea corpului legislativ (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54). Astfel, niciuna dintre condiţiile impuse, dacă este cazul, nu trebuie să împiedice libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ - cu alte cuvinte, ele trebuie să reflecte sau să nu contracareze preocuparea de a menţine integritatea şi eficienţa unei proceduri electorale ce urmăreşte să determine voinţa poporului prin intermediul sufragiului universal (Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Yumak şi Sadak împotriva Turciei, paragraful 109). Această alegere, dictată de considerente de ordin istoric şi politic care îi sunt proprii, ţine, în principiu, de domeniul de competenţă exclusivă a statului (Hotărârea din 9 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, paragraful 34). 42. Tot astfel, Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), referindu-se la nivelul reglementării în materie electorală, recomandă, la pct. 2 Niveluri normative şi stabilitatea dreptului electoral, următoarele: „66. Una din modalităţile de evitare a manipulărilor ar fi definirea în Constituţie sau într-un text superior legii ordinare a elementelor celor mai sensibile (sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile sau regulile de constituire a circumscripţiilor). O altă soluţie, mai flexibilă, ar fi de a stipula în Constituţie ca, în cazul amendării legii electorale, vechiul sistem va rămâne aplicabil pe timpul viitoarelor alegeri - cel puţin dacă acestea au loc în anul următor - şi că sistemul nou va fi aplicat începând cu scrutinele ulterioare. 67. Pentru restul, dreptul electoral ar trebui să aibă, în principiu, un rang legislativ. Normele privind implementarea, şi anume cele care reglementează chestiunile de ordin tehnic şi de detaliu, pot fi, totuşi, prezentate sub formă de regulament“. 43. Indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a candidaţilor este unul obiectiv şi rezonabil, aplicabil în condiţii de egalitate de tratament fiecăreia dintre cele două categorii de participanţi la alegeri: candidaţii independenţi, pe de o parte, şi cei propuşi pe lista unui partid politic, pe de altă parte. Instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura, pe de altă parte, accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia. Deşi o propunere de candidat nu poate privi, potrivit Constituţiei, decât o persoană ce întruneşte condiţiile constituţionale de eligibilitate, alegerile pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale. De aceea, depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă constituie o condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional de a fi ales. 44. Din cele de mai sus rezultă că dispoziţiile art. 37, alături de cele ale art. 16 alin. (3) şi art. 40 din Constituţie, stabilesc doar condiţiile de principiu, de fond şi de formă, pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales, iar Legea nr. 208/2015 le dezvoltă, în privinţa alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat. În acest cadru, dispoziţiile legale criticate consacră o condiţie de exercitare a dreptului fundamental de a fi ales în respectivele autorităţi reprezentative, şi anume aceea de a prezenta o listă de susţinători la depunerea candidaturii. Instituirea unei astfel de condiţii este, de principiu, în acord cu normele constituţionale cuprinse în art. 2 - Suveranitatea, precum şi cu cele ale art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma art. 20 din Constituţie. 45. In concreto, prin decizia menţionată, Curtea a subliniat că revine instanţei constituţionale să se pronunţe dacă, prin modul în care a fost reglementată, condiţia instituită de legiuitor limitează în mod nepermis dreptul de a fi ales. Prin urmare, raportat la cauza de faţă, Curtea urmează să analizeze punctual criticile de neconstituţionalitate formulate, pentru a stabili dacă condiţia prezentării unei liste de susţinători pentru candidaturile la alegerile parlamentare depuse de partidele politice respectă art. 16, 36 şi 37 din Constituţie, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării, în corelaţie cu dreptul de a fi ales, art. 40 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale, precum şi cu art. 21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de a fi ales şi libertatea votului. 46. Astfel, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin, în esenţă, că reglementarea listelor de susţinători/numărului de susţinători, după caz, nu îşi găseşte justificarea, mai ales din perspectiva şi având în vedere considerentele care au fundamentat Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, prin care Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, referitoare la numărul minim de membri fondatori necesari pentru constituirea unui partid politic, potrivit cărora „Lista trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti“. 47. Or, prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, Curtea a reţinut că Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015 susţine, de principiu, necesitatea normativă a listelor de susţinători. În acest sens, Curtea a statuat că exigenţele pe care legislaţia electorală în ansamblu le instituie în privinţa exercitării drepturilor electorale justifică eliminarea condiţiei excesive de asigurare a reprezentativităţii partidelor politice încă de la înfiinţarea acestora. Legislaţia în vigoare conţine suficiente elemente, de natura unor garanţii cu rolul de a limita riscul fragmentării excesive a reprezentării parlamentare sau al supraîncărcării bugetului de stat cu cheltuieli destinate finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. Posibilele efecte negative ce ar apărea în lipsa adoptării măsurii legale examinate sunt, deci, contracarate prin existenţa unor instrumente legale adecvate, astfel încât reprezentativitatea partidelor politice încă de la înfiinţarea acestora nu îşi mai găseşte raţiunea. Curtea a subliniat că instrumente legale adecvate reprezintă tocmai limitările inerente în cadrul reglementării unor drepturi fundamentale, pentru evitarea exercitării abuzive a acestora, printre acestea regăsindu-se şi reprezentativitatea candidaturilor la funcţiile elective, având în vedere că partidele politice trebuie să aibă un minim de forţă/susţinere pentru a realiza rolul lor constituţional, probată prin posibilitatea de a desemna candidaţi, la alegerile locale şi parlamentare, în caz contrar neputând revendica statutul de partid politic. 48. Condiţionarea înregistrării candidaturilor la funcţiile elective de prezentarea unei liste de susţinători apare, din această perspectivă, ca fiind o măsură adecvată şi necesară pentru dovedirea unui anumit grad de reprezentativitate în rândul electoratului, deopotrivă pentru toţi competitorii electorali, şi pentru descurajarea eventualelor candidaturi abuzive. Curtea, prin decizia antereferită, a mai invocat în susţinerea necesităţii depunerii listelor de susţinători faptul că o asemenea obligaţie se corelează cu recomandările cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002). Liniile directoare statuează în acest sens, la art. 1.3 - Prezentarea candidaturilor, pct. i şi ii, următoarele: „i. Prezentarea candidaţilor individuali sau a listelor de candidaţi pot fi condiţionate de obţinerea unui anumit număr de semnături; ii. Legea nu trebuie să impună colectarea semnăturilor a mai mult de un 1% din alegătorii circumscripţiei respective“. Această recomandare este dezvoltată în Raportul explicativ, pct. 8, după cum urmează: „Obligaţia de a colecta un anumit număr de semnături pentru prezentarea unei candidaturi nu este, în principiu, incompatibilă cu principiul sufragiului universal. În practică, toate partidele politice, cu excepţia unor formaţiuni politice fantome, par a nu se confrunta cu nicio dificultate în colectarea numărului necesar de semnături, atunci când normele care reglementează colectarea semnăturilor nu sunt utilizate pentru a împiedica unii candidaţi de a se prezenta. Pentru a evita orice manipulări de acest gen, legea trebuie să stabilească un număr maxim de semnături care nu trebuie să depăşească pragul de 1% din alegători“. Curtea a observat că textul citat distinge între partide care pot dovedi un potenţial de reprezentativitate şi partide care nu pot face acest lucru („formaţiuni politice fantome“), ceea ce conduce la concluzia că, şi în viziunea Codului bunelor practici în materie electorală, simpla înregistrare a unui partid politic nu reprezintă singurul criteriu pentru a califica o formă de asociere ca atare. Trebuie ca partidul politic astfel constituit să probeze o activitate circumscrisă rolului partidelor politice într-un stat de drept. Faptul că procentul stabilit de legea română se află la limita superioară a pragului reţinut mai sus (minimum 1% din alegători), precum şi instituirea unei condiţii subsidiare referitoare la numărul minim de susţinători ţine de marja de apreciere a legiuitorului şi vizează asigurarea unei minime reprezentativităţi a candidaţilor la funcţiile elective. 49. Cu privire la problema proporţionalităţii măsurilor utilizate de legiuitor în privinţa limitării dreptului de alegeri libere/dreptului de a fi ales, în jurisprudenţa europeană s-a reţinut că, chiar un sistem ce fixează un prag relativ ridicat, spre exemplu, privitor la numărul de semnături necesare pentru prezentarea unei candidaturi sau ca o listă electorală să obţină un număr de voturi pe ansamblul teritoriului naţional pentru a putea avea reprezentare în Parlament, nu a fost considerat că depăşeşte marja de apreciere recunoscută statelor în materie (Hotărârea Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 15 aprilie 1996, pronunţată în Cauza Magnago şi Sudtiroler Volkspartei împotriva Italiei). O astfel de soluţie legislativă impune o condiţie necesară, rezonabilă şi legitimă pentru exercitarea dreptului de a fi ales, ce nu constituie o piedică în prezentarea candidaturilor electorale (Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, paragraful 102), aspect valabil şi în cauza de faţă. 50. Prin urmare, aplicându-se mutatis mutandis considerentele reţinute în Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, Curtea constată că o condiţionare a dreptului de a fi ales de depunerea unei liste de susţinători este în concordanţă cu principiul proporţionalităţii. 51. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa fundamentării temeinice a soluţiei normative consacrate, aspect care ar duce la încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că cerinţa depunerii unei liste de susţinători a apărut ca necesară după Decizia Curţii Constituţionale nr. 75 din 26 februarie 2015. În lipsa reacţiei legiuitorului, condiţia de reprezentativitate necesară pentru orice proces electoral ar fi fost inexistentă, întrucât legea anterioară, şi anume Legea nr. 35/2008, nu prevedea obligaţia depunerii unor asemenea liste de către partidele politice, iar, după Decizia Curţii Constituţionale nr. 75 din 26 februarie 2015, orice partid politic constituit în lipsa condiţiei de reprezentativitate prevăzută de art. 19 din Legea nr. 14/2003 ar fi putut participa în alegeri. De altfel, nereglementarea unei asemenea condiţii de reprezentativitate ar fi creat premisele unei participări mai facile a partidului politic în competiţia electorală faţă de candidaţii independenţi, care aveau şi au obligaţia de a-şi dovedi reprezentativitatea prin depunerea unei liste de susţinători. 52. Având în vedere aceste aspecte referitoare la necesitatea coroborării Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015 cu art. 2 din Constituţie, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 53. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că impunerea prin lege a îndeplinirii anumitor condiţii pentru exercitarea unui drept constituţional nu constituie o încălcare sau o restrângere a acestuia, ci reflectarea în plan legal a condiţiilor prevăzute de Constituţie pentru realizarea acestui drept, neputându-se susţine, astfel, incidenţa dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. 54. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, excepţie ridicată de Partidul Gălăţenilor în Dosarul nr. 4.130/121/2016 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Partidul Gălăţenilor în Dosarul nr. 4.130/121/2016 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, de Cătălin Hegheş şi Partidul Oamenilor Liberi în Dosarul nr. 2.275/102/2016 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi de Partidul „Democraţie Directă România“ în Dosarul nr. 4.957/117/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 53 alin. (2) şi art. 54 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Mureş – Secţia civilă şi Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
