Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Alexandru în Dosarul nr. 21.282/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 908D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 855D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Veaceslav Tătăroi în Dosarul nr. 5.358/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 855D/2020 la Dosarul nr. 908D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate prin Decizia nr. 104 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 9 iunie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 20 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 21.282/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Alexandru cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 8. Prin Încheierea din 18 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.358/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Veaceslav Tătăroi cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate nu respectă cerinţele de tehnică legislativă întrucât nu prevăd criterii clare pentru identificarea caracterului esenţial pentru soluţionarea cauzei al informaţiilor clasificate. Se încalcă astfel exigenţele calităţii legii, impuse prin dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5). Afirmă că, fără a cunoaşte conţinutul documentelor clasificate, nu se pot face aprecieri complete sub acest aspect de către părţile din proces, astfel încât nu se asigură principiul contradictorialităţii procesului penal. Făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciază că este încălcat şi dreptul la apărare prin aceea că apărătorul ales nu va cunoaşte niciodată toate probele dosarului. 10. Eventualul refuz al judecătorului de a considera că informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei atrage consecinţa excluderii acelor probe, legea dispunând că ele „nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză“. Or, în măsura în care în procesul penal se utilizează probe care nu pot fi cunoscute de inculpat şi avocatul său, chiar dacă, în final, acestea nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, dar care ar putea fi utilizate cu titlu de probe în apărare, este evident că nu se mai poate discuta despre o egalitate a armelor şi, implicit, despre un proces echitabil. 11. Dispoziţiile de lege criticate nu indică criteriile pe baza cărora instanţa apreciază dacă informaţiile clasificate sunt sau nu esenţiale pentru soluţionarea cauzei. Arată că dreptul la informare asupra conţinutului acuzaţiilor penale este garantat atât în dreptul internaţional, cât şi în dreptul intern, fiind circumscris dreptului la apărare, care, la rândul său, reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil. Având în vedere necesitatea aflării adevărului în procesul penal şi cerinţa explicită a Codului de procedură penală ca o persoană să fie condamnată în baza unui probatoriu care să îi demonstreze vinovăţia dincolo de orice îndoială rezonabilă, este evident că orice informaţie care poate fi utilă aflării adevărului trebuie să fie folosită în procesul penal. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, făcând referire la Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „În cazul în care informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa solicită, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului.“ 17. Autorii excepţiei susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 21 alin. (3), conform căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1), potrivit căruia dreptul la apărare este garantat, şi art. 124 alin. (2), conform căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. De asemenea, invocă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, răspunzând unei critici identice, a reţinut, prin Decizia nr. 104 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 9 iunie 2021, că dispoziţiile art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. 19. Cu referire la permiterea accesului la informaţiile clasificate, Curtea a observat că aceasta vizează cererea formulată de judecător prin care solicită autorităţii publice care a dispus clasificarea să permită accesul apărătorului inculpatului la informaţiile clasificate. Astfel, Curtea a constatat că, în cazul în care informaţiile clasificate sunt indispensabile aflării adevărului, accesul la acestea trebuie să fie dispus de judecătorul cauzei atât pentru acuzare, cât şi pentru apărare, altfel nu se poate discuta despre o egalitate a armelor şi de respectarea dreptului la un proces echitabil. 20. Cu alte cuvinte, pe de o parte, declasificarea totală a informaţiilor clasificate, declasificarea parţială a acestora, trecerea într-un alt grad de clasificare sunt operaţiuni ce rămân în competenţa „autorităţii emitente“, procedura urmând regulile instituite de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, iar, pe de altă parte, permiterea accesului la informaţiile clasificate apărătorului inculpatului este o operaţiune ce intră în competenţa judecătorului de cameră preliminară/instanţei de judecată, după ce va evalua caracterul esenţial al acestora pentru soluţionarea cauzei. 21. În ceea ce priveşte lipsa unor criterii exprese pe baza cărora instanţa apreciază dacă informaţiile clasificate sunt sau nu esenţiale pentru soluţionarea cauzei, Curtea a reţinut că, într-adevăr, dispoziţiile procesual penale nu conţin o astfel de reglementare. Cu toate acestea, Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, a subliniat reperele unei astfel de analize, care stă la baza stabilirii caracterului esenţial pentru soluţionarea cauzei al informaţiilor clasificate şi, implicit, a permiterii accesului apărătorului inculpatului la aceste informaţii. 22. Curtea a observat că principiul fundamental al accesului la informaţie este consacrat în art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie, iar în art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu titlul „Libertatea de exprimare“, este reglementat dreptul oricărei persoane la liberă exprimare, drept care include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau comunica informaţii ori idei. Totodată, la nivel infraconstituţional, liberul acces la informaţiile de interes public este reglementat de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, care la art. 1 prevede că accesul liber şi neîngrădit la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice. Curtea a constatat că accesul liber la informaţie nu este însă un drept absolut, putând suferi anumite limitări în condiţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, făcând referire la prevederile constituţionale ale art. 31 alin. (3) şi la cele convenţionale ale art. 10. 23. Astfel, Curtea a reţinut că există situaţii în care publicitatea anumitor informaţii poate avea/produce consecinţe negative asupra intereselor statului, a instituţiilor sau a autorităţilor acestuia sau chiar a persoanelor juridice de drept privat, astfel că se impune păstrarea acestora într-un regim secret/clasificat, accesul la conţinutul unor asemenea informaţii fiind permis, în condiţiile legii, doar unei categorii restrânse de persoane şi numai în măsura necesităţii de a cunoaşte. 24. Curtea a constatat că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, pot avea acces la informaţii clasificate secrete de stat persoanele verificate în prealabil cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii, iar potrivit art. 28 din aceeaşi lege, accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, această autorizaţie fiind eliberată pe niveluri de secretizare prevăzute la art. 15 lit. f) din lege - strict secret de importanţă deosebită, strict secret şi secret -, în urma verificărilor efectuate cu acordul scris al persoanei în cauză asupra acesteia. De asemenea, în conformitate cu art. 33 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, accesul la informaţiile clasificate este permis doar cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte, numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare a informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. În art. 35 din anexa la aceeaşi hotărâre se precizează că persoanele cărora le-au fost eliberate certificate de securitate sau autorizaţii de acces vor fi instruite, atât la acordarea acestora, cât şi periodic, cu privire la conţinutul reglementărilor din materia protecţiei informaţiilor clasificate. Există cazuri excepţionale (determinate de situaţii de criză, calamităţi sau evenimente imprevizibile) când se poate acorda acces de către conducătorul unei unităţi unor persoane care nu deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, cu condiţia asigurării unui sistem corespunzător de evidenţă (art. 36 din anexa la hotărâre). 25. Curtea a constatat că, ţinând cont de interesul deosebit pentru securitatea naţională al informaţiilor (care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, justifică păstrarea caracterului clasificat), dar apreciind cu privire la înrâurirea pe care astfel de informaţii o au asupra soluţionării cauzei (ca urmare a constatării caracterului lor esenţial în cadrul probelor administrate), judecătorul, în considerarea garanţiilor pe care le implică dreptul la un proces echitabil, apreciază nu doar oportunitatea, ci şi necesitatea accesului acuzatului la informaţia respectivă. Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, transmiterea informaţiilor clasificate către alţi utilizatori, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege, se va efectua numai dacă aceştia deţin certificate de securitate sau autorizaţii de acces corespunzătoare nivelului de secretizare, iar accesul la informaţii clasificate este permis, cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte, numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces valabile pentru nivelul de secretizare a informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, în această situaţie regăsindu-se şi avocatul, deci apărătorul inculpatului (Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, precitată, paragraful 59). 26. Curtea a reţinut, totodată, că accesul la anumite informaţii/materiale/documente poate fi refuzat, în cazul în care un astfel de acces ar putea conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important, ca de exemplu, în cazurile în care accesul poate prejudicia o anchetă în curs sau poate afecta grav securitatea naţională. Pentru această ipoteză, Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale a prevăzut la art. 7 alin. (4), dispoziţie care nu a fost încă transpusă în legislaţia internă, că „Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispoziţiile dreptului intern, decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale în conformitate cu prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face, cel puţin, obiectul controlului judiciar“ (Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, precitată, paragraful 65). 27. Curtea a constatat că, în analiza caracteristicii de a fi „esenţiale pentru soluţionarea procesului penal“, judecătorul trebuie să constate că informaţiile clasificate îndeplinesc condiţiile impuse de legiuitor, aplicabile administrării oricărei probe în procesul penal. Astfel, potrivit art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, „cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“. Totodată, art. 100 alin. (4) din acelaşi act normativ dispune că organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când: proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză; se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu; cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită; administrarea probei este contrară legii. 28. Totodată, prin Decizia nr. 1.046 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 29 noiembrie 2007, Curtea a constatat că dispoziţiile referitoare la concludenţa şi utilitatea probei sunt conforme cu prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare. Astfel, prin sintagma „părţile pot propune probe şi cere administrarea lor“ legiuitorul a înţeles „dreptul“ acestora de a propune probe, dar nu şi obligaţia instanţei de a admite toate probele. Administrarea de către instanţă numai a acelor probe care sunt concludente şi utile rezolvării procesului penal nu reprezintă şi nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare. Este obligaţia constituţională a instanţelor judecătoreşti să realizeze justiţia, obligaţie prevăzută la art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, în cadrul căreia se situează administrarea numai a acelor probe care sunt de natură să ducă la descoperirea adevărului. 29. De asemenea, Curtea a constatat că „respingerea sau admiterea cererii pentru administrarea unei probe se face numai motivat, situaţie care este de natură să înlăture orice arbitrar, cu atât mai mult cu cât, în procesul de înfăptuire a justiţiei, instanţele judecătoreşti se subordonează principiului potrivit căruia sunt obligate să administreze toate probele care sunt de natură să conducă la descoperirea adevărului. De asemenea, faptul că instanţa este cea care apreciază cu privire la concludenţa şi utilitatea probelor propuse de părţi nu echivalează cu o antepronunţare şi nu aduce în niciun fel atingere dreptului la un proces echitabil, câtă vreme aceasta are obligaţia (...) de a motiva admiterea sau respingerea cererii pentru administrarea unei probe. Această obligaţie constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, permiţând părţii ca, în cunoştinţă de cauză, să îşi exercite drepturile procesuale şi, eventual, să promoveze căile de atac prevăzute de lege, atunci când apreciază că respingerea sau admiterea unei probe s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale“ (Decizia nr. 33 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2011). 30. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că sunt aplicabile, mutatis mutandis, cele reţinute de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 551 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, paragrafele 27 şi 28, relativ la nedefinirea în legislaţia în vigoare a anumitor concepte. Curtea a constatat că există concepte pentru care oferirea unei definiţii abstracte, atotcuprinzătoare, este un deziderat imposibil de realizat. Aceasta deoarece, în funcţie de materia în legătură cu care conceptul în cauză este analizat, elementele luate în considerare vor fi diferite. 31. Aşa fiind, Curtea a apreciat că, în cazul de faţă, deşi în Codul de procedură penală nu sunt reglementate criterii exprese pe baza cărora instanţa să aprecieze dacă informaţiile clasificate sunt sau nu esenţiale pentru soluţionarea cauzei, din coroborarea legislaţiei incidente se desprind reperele unei astfel de analize, fără ca în acest mod să se încalce prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emil Alexandru şi de Veaceslav Tătăroi în Dosarul nr. 21.282/3/2017 şi în Dosarul nr. 5.358/3/2015 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
