Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, excepţie ridicată de Mihai Berbecaru în Dosarul nr. 9.593/3/2018 (număr în format vechi 5.227/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 237D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocat Cristi Popescu, din Baroul Bucureşti, cu împuternicire depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului convenţional al autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei. Se referă la deciziile nr. 444 din 28 iunie 2018 şi nr. 314 din 5 iunie 2014, paragraful 23, prin care Curtea a statuat că atâta vreme cât dispoziţiile privind plata indemnizaţiei pentru revoluţionari nu au fost abrogate, ci doar suspendate, autorităţile nu pot să refuze plata acesteia. Curtea a recunoscut dreptul statului de a restrânge sau a suspenda indemnizaţiile, fără ca acestea să se repete sine die pentru că, altfel, asemenea măsuri nu ar fi proporţionale. În plus, atât timp cât nu au fost abrogate dispoziţiile din Legea nr. 341/2004, Curtea a decis că ar putea fi afectat caracterul previzibil al normelor legale, existenţa acestor drepturi devenind incertă. 4. În schimb, în prezenta cauză este vorba despre faptul că indemnizaţiile sunt plafonate prin ordonanţele de urgenţă evocate în motivarea excepţiei, deşi Legea nr. 341/2004 stabileşte un anumit cuantum al acestora. Reprezentantul convenţional al autorului excepţiei solicită aplicarea mutatis mutandis în prezenta cauză a raţionamentului Curţii din deciziile menţionate. 5. De asemenea, arată că Înalta Curte de Casaţie de Justiţie a pronunţat Decizia nr. 23 din 2018 şi a considerat că revoluţionarii - moştenitori ai eroilor martiri nu primesc această indemnizaţie plafonat, ci o primesc în conformitate cu Legea nr. 341/2004. 6. În final, menţionează că prevederile criticate nu oferă o motivaţie obiectivă şi rezonabilă cu privire la discriminarea revoluţionarilor cărora plata indemnizaţiei li s-a suspendat, respectiv plafonat timp de 9 ani, faţă de revoluţionarii care primesc indemnizaţia în cuantumul prevăzut de Legea nr. 341/2004. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În opinia autorului excepţiei, pretinsa discriminare rezultă din interpretarea noţiunilor indemnizaţia care s-ar fi cuvenit sau aflată în plată. Or, aceasta ţine de resortul instanţei de judecată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 21 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9.593/3/2018 (număr în format vechi 5.227/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia a fost ridicată de intimatul-reclamant Mihai Berbecaru, în faza procesuală a apelului, într-un litigiu constând în acordarea indemnizaţiei prevăzute de Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul face referire la faptul că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, indemnizaţia de gratitudine lunară este calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, şi arată că nu se realizează nicio diferenţiere între beneficiarii acesteia. Dispoziţiile criticate realizează, în opinia autorului, o discriminare între categoriile de revoluţionari, întrucât dispun că indemnizaţia se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată. Astfel, se creează un tratament diferenţiat între, pe de o parte, beneficiarii care îşi primesc indemnizaţia în cuantumul cuvenit, care nu poate fi decât acela prevăzut de art. 4 din Legea nr. 341/2004, şi, pe de altă parte, alte categorii de beneficiari care îşi primesc indemnizaţia plafonată la cuantumul aflat în plată. Discriminarea este generată de faptul că dispoziţiile criticate fac referire la cuantumul cuvenit şi la cel aflat în plată, care este diferit de cel cuvenit, deoarece cuantumul aflat în plată este plafonat din 2011. 10. Autorul consideră că tratamentul diferenţiat impus de prevederile normative criticate nu este obiectiv şi rezonabil, aşa cum impun art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Decizia Curţii nr. 433 din 29 octombrie 2013 referitoare la principiul egalităţii, deoarece acesta se realizează în funcţie de momentul în care se naşte dreptul la indemnizaţie. Dar, apreciază autorul, naşterea acestuia în mod diferit nu poate fi un criteriu obiectiv pentru a se plăti în mod diferenţiat o indemnizaţie reparatorie, în condiţiile în care Legea nr. 341/2004 nu creează o asemenea discriminare. Măsura criticată îi discriminează pe beneficiarii care primesc o indemnizaţie diminuată faţă de beneficiarii care o primesc în cuantumul prevăzut de Legea nr. 341/2004, deoarece nu este justificată această diminuare a patrimoniului prin intermediul legilor de fundamentare a bugetului de stat. În susţinere, autorul menţionează mai multe hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la pensie. 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, instanţa apreciază că necorelările dintre dispoziţiile criticate şi cele pe care le modifică nu ţin de controlul de constituţionalitate, ci de interpretarea şi aplicarea acestora. Dispoziţiile criticate nu sunt discriminatorii şi nici contrare dispoziţiilor care garantează dreptul la un proces echitabil şi independenţa justiţiei. 12. Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, analizată prin prisma art. 20 din Constituţie, instanţa apreciază că, deşi măsura criticată reprezintă o ingerinţă în drepturile în discuţie, întrucât întinderea acestora nu este garantată, se poate verifica cel mult proporţionalitatea măsurii. În plus, răspunderea şi obligaţiile unui stat, care se bucură de o marjă largă de apreciere, sunt angajate în măsura în care există voinţa şi posibilităţile financiare pentru a susţine efortul financiar necesar. În opinia instanţei, drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004 pot fi eliminate, statul fiind obligat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi de exigenţele constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată să respecte doar acele prestaţii exigibile la data intrării în vigoare a legii noi. Drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004 sunt expresia voinţei suverane a statului şi nu reflectă forme de participare la constituirea unui fond de asigurări sociale. Din acest motiv, măsura criticată în cauză nu poate fi analizată în contextul vreunei interdicţii exprese din reglementările şi jurisprudenţa internaţionale care, eventual, să îi impună judecătorului naţional sau constituţional înlăturarea de la aplicare sau, după caz, din sistemul normativ a dispoziţiei care o instituie. 13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului convenţional al autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 22 decembrie 2016, aprobată prin Legea nr. 152/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 27 iunie 2017, precum şi dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile criticate au următorul conţinut: - Art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, indemnizaţiile stabilite în baza Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2016“; – Art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017: „În anul 2018, indemnizaţiile stabilite în baza Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2017.“ 17. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16, ale art. 20 şi ale art. 124 alin. (3). De asemenea, se consideră că se încalcă art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, precum şi art. 2 din Pactul internaţional al drepturilor civile şi politice. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, „Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, cărora li s-au eliberat noile certificate potrivit art. 32, beneficiază de o indemnizaţie de gratitudine lunară în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata“. Curtea constată că acest articol instituie, pe de o parte, un drept substanţial - dreptul la o indemnizaţie de gratitudine lunară în coeficient de 1,10 şi, pe de altă parte, modalitatea de calcul al acesteia - pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata. 19. În ceea ce priveşte natura drepturilor consacrate de Legea nr. 341/2004, Curtea Constituţională a statuat că, deşi temeiul moral al acordării acestora, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare în sarcina statului, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De asemenea, Curtea a arătat că indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală (a se vedea paragraful 29 din Decizia nr. 228 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 8 august 2019, şi Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013). 20. Prin dispoziţiile criticate în prezenta cauză, legiuitorul delegat, adoptând art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 şi art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, a derogat de la modalitatea de calcul al indemnizaţiei prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, în sensul ca, în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017 şi în anul 2018, indemnizaţiile de gratitudine lunare să se plafoneze şi să nu fie calculate potrivit modalităţii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004. De altfel, aceste măsuri se înscriu într-o practică a Guvernului care, pe calea unor ordonanţe de urgenţă, a plafonat şi în anii anteriori cuantumul indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004. 21. Prin Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2020, Curtea a examinat cele două articole criticate în prezenta cauză, alături de dispoziţii similare cuprinse în ordonanţe de urgenţă adoptate în anii anteriori, şi a constatat constituţionalitatea acestora. Astfel, Curtea a reţinut că „anumite indemnizaţii, prevăzute de Legea nr. 341/2004, au fost plafonate la nivelul anului 2010. Este de observat că, potrivit art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, începând cu luna iulie 2010, indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 s-au redus cu 15%, iar, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2011, aceste indemnizaţii s-au majorat cu 15% faţă de luna octombrie 2010. Potrivit art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, începând cu luna iunie 2012, cuantumul acestora s-a majorat cu 2,3% faţă de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010“ (a se vedea paragraful 18 al Deciziei nr. 22 din 21 ianuarie 2020, precitată). 22. Deşi, prin decizia menţionată, Curtea nu a răspuns în mod concret unei critici similare cu cea ridicată în prezenta cauză, o parte dintre considerentele Deciziei nr. 22 din 21 ianuarie 2020 sunt relevante şi în soluţionarea prezentei excepţii. Astfel, în paragrafele 24 şi 25 ale deciziei precitate, Curtea a decis că „referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, prin Decizia nr. 228 din 16 aprilie 2019, precitată, paragraful 33, Curtea a reţinut că, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, indemnizaţiile «restante» ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea a mai reţinut că aceste tipuri de indemnizaţii au caracter reparatoriu, fără consacrare constituţională, astfel încât legiuitorul le poate acorda sau nu, dar în momentul în care a decis acordarea unor astfel de indemnizaţii pe o anumită perioadă are, de asemenea, dreptul de a alege frecvenţa şi modalitatea concretă de acordare a acestora. Nefiind drepturi constituţionale, legiuitorul poate opta şi pentru retragerea viitoare a lor (a se vedea în acest sens art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011). Aşadar, nu se poate reţine incidenţa deciziei sus-menţionate cu privire la noţiunea de «bun», nefiind vorba despre indemnizaţii «restante». Totodată, prin Decizia nr. 610 din 2 octombrie 2018, paragraful 48, Curtea a stabilit că despre protecţia oferită de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se poate vorbi numai atunci când sumele devin exigibile, până la acel moment indemnizaţiile constituind o «speranţă» a titularilor acestor drepturi, aşa cum sa reţinut prin deciziile nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, şi nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014“. 23. Distinct de cele reţinute în Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020, Curtea observă că, în cauza soluţionată prin Decizia nr. 228 din 16 aprilie 2019, precitată, s-a invocat, în mod similar cu motivarea din prezenta cauză, discriminarea între categorii de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 341/2004, altele decât acelea menţionate în motivarea prezentei excepţii. Astfel, autorii care au ridicat excepţia soluţionată prin Decizia nr. 228 din 16 aprilie 2019 au susţinut că „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 a abrogat art. 9 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, prin care se finaliza procedura de preschimbare a certificatelor doveditoare prin decret al Preşedintelui ţării, în condiţiile în care peste 28.000 de revoluţionari nu au titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi nu mai pot beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004. Astfel, plata drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 se face numai pentru Luptătorii cu Rol Determinant, dar nu şi pentru Luptătorii Remarcaţi prin Fapte Deosebite. Această discriminare persistă şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, prin faptul că Luptătorii Remarcaţi prin Fapte Deosebite sunt afectaţi, nemaiprimind indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 341/2004, însă cei care nu au participat la Revoluţia din Decembrie 1989, ci au participat la revolta de la Braşov din 1987 beneficiază în continuare de plata indemnizaţiei, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie“. 24. Ca răspuns la această critică, Curtea a arătat, în paragraful 26 al Deciziei nr. 228 din 16 aprilie 2019, că „prin Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, paragraful 49, a constatat că normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor destinatarilor săi, fără ca între aceştia să existe privilegii sau discriminări, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie. A nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenţei sale legislative, ceea ce este inadmisibil. Din contră, legiuitorul, fie originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilităţii economice a ţării şi să ia măsuri în consecinţă (în acest sens a se vedea Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012). Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că nu constituie o discriminare faptul că, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor interese subiective. De asemenea, Curtea, amintind jurisprudenţa sa, a statuat că dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că «legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare»“. 25. Ca atare, aplicând prin analogie raţionamentul din Decizia nr. 228 din 16 aprilie 2019, Curtea reţine că nu se susţine nici în prezenta cauză critica raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie prin care, de asemenea, se invocă discriminarea unei categorii de beneficiari ai Legii nr. 341/2004 faţă de altă categorie de beneficiari ai acesteia. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Berbecaru în Dosarul nr. 9.593/3/2018 (număr în format vechi 5.227/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
