Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (14)-(18) şi ale art. 40 alin. (5) şi (12) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Nicolae Stoica în Dosarul nr. 5.128/221/2017/a1 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.660D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei în principal, ca inadmisibilă, arătând că se critică interpretarea dispoziţiilor legale dată de instanţă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea penală nr. 1/R din 23 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.128/221/2017/a1, Tribunalul Hunedoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (14)-(18) şi ale art. 40 alin. (5) şi (12) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Stoica în dosarul menţionat, având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva Încheierii din 12 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Deva, prin care s-a soluţionat o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 254/2013. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că prin textele legale invocate îi sunt încălcate dreptul la apărare şi accesul la justiţie şi la un proces echitabil, în condiţiile în care în faţa judecătorului delegat de la penitenciar nu este obligatorie ascultarea persoanei condamnate, iar în faţa instanţei de judecată prezenţa persoanei condamnate nu este obligatorie. 6. Tribunalul Hunedoara - Secţia penală opinează că excepţia este întemeiată în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, deoarece textele contestate nu impun obligaţia ascultării persoanei condamnate, judecătorul de supraveghere putând pronunţa o soluţie fără a fi ascultată şi persoana interesată. Aceeaşi persoană condamnată nu este ascultată, în mod obligatoriu, nici în calea de atac formulată împotriva soluţiei judecătorului de supraveghere a privării de libertate, aceasta fiind adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, caz în care va fi şi audiată, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013. În aceste condiţii, instanţa apreciază că dreptul persoanei condamnate aflate în stare de deţinere de a avea acces la justiţie este unul formal, şi nu efectiv, atât timp cât persoana condamnată care a formulat o cale de atac nu şi-o poate susţine direct şi nemijlocit, accesul său efectiv la instanţă fiind lăsat la latitudinea acesteia din urmă. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, procedura reglementată de dispoziţiile legale criticate nu poate fi considerată ca fiind o procedură în care se aduce o „acuzaţie în materie penală“, motiv pentru care legiuitorul a optat pentru ascultarea obligatorie a persoanei condamnate doar în cazul contestaţiei încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate privind hotărârea comisiei de disciplină din penitenciar, hotărâre asimilată acuzaţiei în materie penală. Prin urmare, faptul că la soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii date de judecătorul de supraveghere a privării de libertate în procedura de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate prezenţa persoanei condamnate nu este obligatorie nu este de natură să încalce accesul acesteia la justiţie sau dreptul la apărare. În acest sens fac trimitere argumentele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 513 din 7 iulie 2015, Decizia nr. 368 din 14 mai 2015 şi Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, când persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deţinere, care înaintează declaraţia luată. Totodată, persoana condamnată are posibilitatea de a-şi formula apărările prin intermediul memoriilor şi concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din Legea nr. 254/2013, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a textelor legale contestate faţă de art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului arată că trebuie subliniat faptul că legea se referă la executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, iar privarea de libertate a unei persoane presupune limitări ale drepturilor sale fundamentale. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(18) referitoare la Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate şi ale art. 40 alin. (5) şi (12) referitoare la Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conţinut: - Art. 39 alin. (14)-(18): "(14) Contestaţia se judecă, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei penitenciarului.(15) Persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot depune memorii şi concluzii scrise. (16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată. (17) Asistenţa juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii. (18) Instanţa se pronunţă prin sentinţă definitivă, în şedinţă publică." – Art. 40 alin. (5) şi (12): "(5) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ţinându-se seama de natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, dacă persoana condamnată: a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate şi sancţiunile aplicate şi nu a recurs la acţiuni care indică o constantă negativă a comportamentului; b) a întreprins eforturile necesare în cadrul muncii prestate sau s-a implicat activ în activităţile stabilite în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică. [...](12) Persoana condamnată poate fi ascultată, la locul de deţinere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate." 13. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 - Libertatea individuală, art. 24 - Dreptul la apărare şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 535 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 13 august 2015, şi Deciziei nr. 426 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 3 august 2017, s-a statuat că prevederile legale contestate se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, şi anume fazei de executare. Art. 39 din Legea nr. 254/2013 reglementează atât cu privire la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cât şi cu privire la contestaţia formulată de persoana condamnată sau de administraţia penitenciarului, pe rolul judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluţionat plângerea. 15. Prin urmare, cadrul general prevăzut de art. 39 din Legea nr. 254/2013 reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală, astfel încât Curtea a reţinut că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situaţia juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. Într-un sens similar s-a pronunţat Curtea în jurisprudenţa sa referitoare la Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin Legea nr. 254/2013, de exemplu, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, şi prin Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014. 16. Aşa fiind, Curtea a constatat că, în considerarea diferenţei mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluţionare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, procedură care să nu mai implice în mod necesar prezenţa persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispoziţiile constituţionale. În acest sens s-a referit şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat „că garanţiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 7 mai 1990 - Aldrian împotriva Austriei, Cererea nr. 16.236/90, (…) Decizia din 22 februarie 1995 - A.B. împotriva Elveţiei, Cererea nr. 20.872/92, Decizia din 13 mai 2003 - Montcornet de Caumont împotriva Franţei, Cererea nr. 59.290/00, Decizia din 27 iunie 2006 - Szabo împotriva Suediei, Cererea nr. 28.578/03, şi Decizia din 23 octombrie 2012 - Ciok împotriva Poloniei, Cererea nr. 498/10, paragraful 33“. (a se vedea Decizia nr. 535 din 14 iulie 2015, precitată, paragraful 20) 17. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă inclusiv cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (5) şi (12) referitoare la Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Legea nr. 254/2013 şi pentru care, potrivit art. 40 alin. (22), „Dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplică în mod corespunzător“. 18. Distinct de aceste argumente, Curtea mai reţine că, atât în procedura de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cât şi în cea de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, persoana condamnată poate fi ascultată, la locul de deţinere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate ori este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată [art. 39 alin. (5) şi (16) şi art. 40 alin. (12) şi (22)]. Totodată, în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată are posibilitatea de a-şi formula apărările prin intermediul memoriilor şi concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) şi al art. 40 alin. (22) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată. De asemenea, potrivit prevederilor art. 39 alin. (14) coroborat cu art. 40 alin. (22) din Legea nr. 254/2013, contestaţia formulată împotriva încheierii de soluţionare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepsei privative de libertate/hotărârii de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se judecă, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei penitenciarului. 19. Aşa fiind, câtă vreme persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, putând depune memorii şi concluzii scrise, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie. De altfel, potrivit celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. 20. În ceea ce priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, Curtea constată că nu poate fi primită, întrucât autorul excepţiei nu a motivat în ce constă contrarietatea reclamată. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Stoica în Dosarul nr. 5.128/221/2017/a1 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(18) şi ale art. 40 alin. (5) şi (12) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
