Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 592 din Codul de procedură penală, raportat la art. 589 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 19.258/302/2018 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.294D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Susţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii a fost respinsă ca inadmisibilă. Condiţiile şi cazurile în care se poate dispune soluţia anterior menţionată sunt expres şi limitativ reglementate, fiind de strictă interpretare, astfel că instanţa nu a putut analiza pe fond cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii pentru motivele invocate de autorul excepţiei. Arată că motivul invocat de autorul excepţiei era prevăzut de Codul de procedură penală din 1968, dar nu a fost preluat în noua reglementare. Aşa fiind, apreciază că dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa penală nr. 3.019 din 18 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 19.258/302/2018, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 592 din Codul de procedură penală, raportat la art. 589 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de George Gătej într-o cauză penală referitoare la întreruperea executării pedepsei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale deoarece nu mai prevăd cea de-a treia ipoteză din vechiul Cod de procedură penală referitoare la motive sociofamiliale de întrerupere a executării pedepsei închisorii. Arată că a fost judecat în lipsă şi nu a ştiut că a fost judecat şi condamnat, fiind luat prin surprindere atunci când a primit mandatul de executare. Astfel, i-au rămas foarte multe lucruri de rezolvat acasă, precizând că, având doi copii, ar fi trebuit să dispună de proprietăţi pentru a le lăsa copiilor bani de întreţinere, dar fiindcă nu este liber nu se poate ocupa de aducerea la zi a documentaţiei privind proprietăţile, în consecinţă, nu le poate vinde sau pune gaj. 6. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile procedurale în vigoare nu mai conţin ipoteza amânării/întreruperii executării pedepsei închisorii pentru cauze sociofamiliale, ipoteză reglementată în art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 cu referire la art. 455 din acelaşi act normativ. Instanţa constată că, în vederea realizării scopului procesului penal şi pentru a asigura eficienţa pedepsei aplicate, este necesară executarea de îndată a unei hotărâri penale definitive, regulă de la care legea prevede uneori excepţii de strictă interpretare şi aplicare. Instanţa apreciază că, indiferent de maniera în care aceste excepţii de la imediata executare a hotărârii penale au fost prevăzute de lege de-a lungul timpului, legiuitorul are competenţa ca, în timp, să modifice anumite instituţii ce au legătură cu faza de executare a pedepsei, fără ca prin aceasta să creeze discriminare între persoane sau să aducă atingere vieţii private sau de familie a persoanei condamnate şi fără să aducă atingere dreptului de proprietate sau dreptului la muncă. Nici omisiunea de a stabili ca ipoteză distinctă a amânării/întreruperii executării pedepsei închisorii situaţia în care cel mai apropiat penitenciar de domiciliul celui condamnat este supraaglomerat nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale, soluţionarea unei asemenea probleme putând fi realizată de legiuitor pe calea unei instituţii distincte. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 592 din Codul de procedură penală, raportat la art. 589 alin. (1) din acelaşi act normativ, cu următorul conţinut: - Art. 592: "(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 589, la cererea persoanelor arătate la alin. (3) al aceluiaşi articol, iar în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), şi la cererea administraţiei penitenciarului.(2) Dispoziţiile art. 590 şi art. 591 alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.(3) Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare.“;" – Art. 589 alin. (1): "(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri: a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situaţie, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată; b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.“" 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 41 referitor la munca şi protecţia socială a muncii şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 146 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 29 iunie 2020. 13. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi dedusă prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşazis conflict de constituţionalitate. Curtea a constatat că nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - aşadar inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de faţă -, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese (a se vedea Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008, sau Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010). Prin urmare, Curtea a observat că nici în cazul de faţă nu se poate reţine existenţa unei discriminări între persoanele cărora le sunt aplicabile prevederile art. 455 alin. 1 raportat la art. 453 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 şi cele care pot solicita întreruperea executării pedepsei cu închisoarea în condiţiile reglementate la art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală în vigoare. 14. De altfel, normele procesual penale sunt de imediată aplicare, în domeniul acestora nefiind incident principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, aspect care va determina, în urma fiecărei operaţiuni legislative de modificare, completare sau abrogare, diferenţe de regim juridic inerente, care nu implică însă o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie. 15. De asemenea, Curtea a reţinut că atât amânarea executării pedepsei, cât şi întreruperea executării pedepsei reprezintă excepţii de la regula executării de îndată şi în mod continuu a pedepselor penale privative de libertate. Aceste excepţii au ca fundament faptul că persoana condamnată se găseşte în situaţii în care executarea pedepsei cu închisoarea sau detenţiunea pe viaţă ar afecta grav existenţa acesteia sau a membrilor familiei. 16. Cu privire la nepreluarea în cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare a prevederilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a constatat că, atât în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cât şi în doctrină, s-a reţinut că această modificare a soluţiei legislative analizate a fost determinată de faptul că în practica instanţelor toate cererile întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 au fost respinse ca neîntemeiate. Pe de altă parte, sa reţinut că un astfel de caz de amânare, dar şi de întrerupere a executării pedepsei nu se justifică, în condiţiile în care Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede detaliat activităţile care pot fi desfăşurate în timpul detenţiei, inclusiv urmarea unor cursuri în cadrul unor universităţi, precum şi situaţiile în care sunt posibile permisiuni şi învoiri în cursul executării pedepselor penale privative de libertate. 17. În acest sens, Curtea a reţinut că art. 98 alin. (1) lit. e)-g) din Legea nr. 254/2013 prevede drept recompense permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an, permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an, permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an, iar art. 99 din Legea nr. 254/2013 reglementează permisiunea de a ieşi din penitenciar în următoarele situaţii: prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate, susţinerea unui examen de către persoana condamnată, menţinerea relaţiilor de familie ale persoanei condamnate, pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate şi participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului sau soţiei, unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică. Prin urmare, Curtea a constatat că, întrucât reprezintă excepţii de la regula executării pedepsei cu închisoarea sau cu detenţiunea pe viaţă, cauzele de întrerupere a executării pedepsei sunt rezultatul aprecierii legiuitorului cu privire la situaţiile care, prin natura lor, impun incidenţa unui asemenea regim juridic. Aşa fiind, aceste excepţii sunt reglementate potrivit politicii penale a statului, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, având în vedere necesitatea menţinerii unei corecte proporţionalităţi între interesul individual al persoanei condamnate şi interesul public privind executarea pedepselor penale, astfel cum acestea au fost dispuse prin hotărârile judecătoreşti definitive de condamnare. 18. De asemenea, Curtea a reţinut că prin textele criticate nu sunt însă încălcate standardele accesului la justiţie şi ale dreptului la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt integrate etapei executării pedepselor, persoanele aflate în ipoteza invocată de autoarea excepţiei având la dispoziţie mijloacele procedurale specifice etapei procesului penal anterior menţionate pentru a-şi apăra drepturile şi interesele procesuale. 19. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 26, 41 şi 44, Curtea observă că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci antamează diverse aspecte ale situaţiei sale familiale şi ale situaţiei de fapt ce rezultă din cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 19.258/302/2018 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 592 din Codul de procedură penală, raportat la art. 589 alin. (1) din acelaşi act normativ, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
