Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 5 raportat la art. 5 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 1 alin. (2) şi (13) din Legea nr. 293/2015“, de aprobare a acesteia, excepţie ridicată de Cleopatra Borza în Dosarul nr. 949/62/2016* al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 656D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 1 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 949/62/2016*, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 5 raportat la art. 5 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 1 alin. (2) şi (13) din Legea nr. 293/2015“. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Cleopatra Borza în cadrul soluţionării acţiunii având ca obiect cererea de modificare a dispoziţiei de încadrare emise în anul 2015 de Direcţia de Sănătate Publică Braşov, în sensul calculării salariului său de bază „cu includerea sporului de 25%, dar la nivelul salariului de bază din luna septembrie 2015“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, deoarece creează o diferenţă flagrantă între modalităţile de salarizare a unor categorii de personal cu aceleaşi atribuţii, în cadrul funcţiilor pe care le îndeplinesc. Astfel, în forma sa iniţială, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 excludea de la acordarea majorării salariale de 25%, raportat la luna septembrie 2015, personalul din direcţiile de sănătate publică, cum este cazul reclamantei, excepţie prevăzută de art. 1 alin. (5^10) din aceasta. Prin Legea nr. 293/2015, s-a stabilit că beneficiază de majorarea salarială de 25% şi personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică. Însă textul rămâne neconstituţional, deoarece majorarea salarială de 25% pentru personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică se aplică la nivelul lunii iunie 2015. Aşadar, se creează din nou discrepanţe între salariile angajaţilor cu aceleaşi funcţii şi aceleaşi atribuţii din cadrul diferitelor structuri ale sistemului public sanitar, dat fiind că, pentru unii, majorarea de 25% operează raportat la salariul avut în cursul lunii septembrie 2015, comparativ cu luna iulie 2015, salariile fiind mai mari pentru aceştia. Pentru personalul din direcţiile de sănătate publică, majorarea se aplică, însă, la nivelul lunii iunie 2015, deşi şi acestor angajaţi li s-a operat în cursul lunii iulie 2015 asimilarea cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi, ca atare, baza de calcul este diferită, creând discriminări. În acest mod se încalcă, pe de-o parte, principiul egalităţii şi echităţii, prevăzut de art. 16 şi art. 41 din Constituţie, conform căruia la muncă egală, salarizarea este egală, iar, pe de altă parte, se relevă caracterul discriminatoriu al dispoziţiilor criticate. 6. Tribunalul Braşov - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care se redau considerentele de la paragrafele 17-19 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 242 din 19 aprilie 2016. 9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 128 din 20 martie 2018, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie „art. 5 raportat la art. 5 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 1 alin. (2) şi (13) din Legea nr. 293/2015“. Analizând, însă, din notele autoarei excepţiei, prin care invocă excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 884 din 25 noiembrie 2015. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: „Pentru personalul direcţiilor de sănătate publică prevederile alin. (5^5) se aplică la cuantumul brut al salariilor de bază aferente lunii iunie 2015.“ Dispoziţiile art. 1 alin. (5^5), la care textul de lege criticat face referire, au următorul conţinut: „Începând cu data de 1 decembrie 2015, prin excepţie de la prevederile alin. (1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, precum şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.“ 13. Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, prin art. 44 alin. (1) pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 au fost abrogate. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece temeiul juridic al acţiunii formulate de reclamanta - autoare a excepţiei de neconstituţionalitate se află într-o strânsă legătură cu dispoziţiile normative criticate. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi în art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 1 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, criticate din perspective identice, prin Decizia nr. 221 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 28 iulie 2017, Decizia nr. 387 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 20 septembrie 2017, Decizia nr. 507 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 18 august 2017, sau Decizia nr. 214 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 25 iulie 2018, constatând constituţionalitatea acestora. 16. La paragraful 16 al Deciziei nr. 387 din 6 iunie 2017, Curtea a reţinut că, prin art. 1 alin. (5^5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, s-a acordat, începând cu data de 1 decembrie 2015, o majorare salarială de 25%, faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015, pentru personalul din sistemul public sanitar, precum şi pentru personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii. Potrivit art. 1 alin. (5^10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, modificat prin Legea nr. 293/2015, „Beneficiază de prevederile alin. (5^5) şi (5^6) personalul din reţeaua de medicină şcolară şi universitară, preşcolară şi antepreşcolară, asistenţă medicală comunitară, precum şi personalul altor unităţi sanitare şi medico-sociale publice“. Potrivit dispoziţiei de lege criticate - art. 1 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introdusă prin Legea nr. 293/2015, pentru personalul direcţiilor de sănătate publică, majorarea salarială de 25% se acordă la cuantumul brut al salariilor de bază aferente lunii iunie 2015. În forma sa iniţială, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 excludea de la majorarea de 25% personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică. 17. Curtea a constatat, la paragraful 17 al Deciziei nr. 387 din 6 iunie 2017, că legiuitorul are deplina legitimitate constituţională de a acorda majorări ale salariului de bază al personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează, evident cu respectarea prevederilor şi principiilor din Constituţie. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor, în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57). 18. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, privind principiul egalităţii, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că acesta „presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice“ (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie „vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor“ (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Curtea a mai reţinut că sintagma „fără privilegii şi fără discriminări“, din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie, priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau a alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). Astfel, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. 19. Analizând dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 293/2015, cu privire la majorarea salarială de 25%, Curtea a reţinut, la paragraful 19 al Deciziei nr. 387 din 6 iunie 2017, că există o diferenţă de reglementare privind această majorare de 25%, aplicabilă, pe de o parte, faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015, personalului din sistemul public sanitar, personalului din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală, aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii, personalului din reţeaua de medicină şcolară şi universitară, preşcolară şi antepreşcolară, asistenţă medicală comunitară, precum şi personalului altor unităţi sanitare şi medico-sociale publice, iar, pe de altă parte, aplicabilă faţă de cuantumul brut al salariilor de bază aferente lunii iunie 2015, pentru personalul direcţiilor de sănătate publică. Însă, aplicând considerentele de principiu stabilite de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, referitoare la principiul egalităţii în drepturi, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu prevăd discriminări sau privilegii care să constea în excluderea de la un drept sau în acordarea unui avantaj nejustificat, nefiind de natură să contravină art. 16 din Constituţie. 20. Referitor la invocarea art. 41 din Constituţie, prin Decizia nr. 507 din 4 iulie 2017, paragraful 27, Curtea a reţinut că, deşi autorii excepţiei îşi raportează critica şi la prevederile art. 41 din Constituţie, referitor la dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, în realitate nu oferă niciun argument care să se sprijine pe acest text constituţional, excepţia de neconstituţionalitate fiind nemotivată sub acest aspect. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cleopatra Borza în Dosarul nr. 949/62/2016* al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
