Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Iuliana Cotîrlan, Ovidiu Eugen Vlădoi, Mihai-Ovidiu Dumitrache, Elena Marcela Glodeanu, Petre Tudor Guşet, Anca Mihaela Radu, Elena Aura Munteanu, Mariana-Claudia Vasilica, Maria Gabriela Fetche şi Steluţa Burlăcean, prin Sindicatul Managerilor Publici, în Dosarul nr. 10.621/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.325D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 77 din 18 februarie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 2 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 10.621/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Iuliana Cotîrlan, Ovidiu Eugen Vlădoi, Mihai-Ovidiu Dumitrache, Elena Marcela Glodeanu, Petre Tudor Guşet, Anca Mihaela Radu, Elena Aura Munteanu, Mariana-Claudia Vasilica, Maria Gabriela Fetche şi Steluţa Burlăcean, prin Sindicatul Managerilor Publici, într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece determină diminuarea salariilor al căror cuantum aferent lunii decembrie 2017 se află peste cel stabilit de legiuitor. Astfel, prin dispoziţiile legale contestate, legiuitorul nu a avut în vedere sub nicio formă menţinerea standardelor de viaţă ale categoriilor sociale afectate de măsurile de reducere a salariilor aflate în plată la nivelul lunii decembrie 2017. Ca efect al aplicării dispoziţiilor legale criticate, anumite categorii de funcţionari publici, precum managerii publici, sunt afectate prin scăderea semnificativă a drepturilor salariale, în procente cuprinse între 10-36%, astfel încât acestor categorii sociale le este afectat în mod grav standardul de viaţă, pe lângă faptul că li se aplică un tratament discriminatoriu în raport cu alte categorii de personal plătit din fonduri publice, ale căror salarii cresc. Prin reducerea substanţială a salariilor anumitor categorii de funcţionari publici se aduce atingere principiului protecţiei aşteptărilor legitime, iar cetăţenii nu se mai pot baza pe predictibilitatea normelor de drept. Limitarea prevăzută la art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă, în realitate, o reducere a salariului aflat în plată în luna decembrie 2017 şi astfel o ingerinţă nejustificată, netransparentă, discriminatorie şi disproporţionată în drepturile deja câştigate şi legal recunoscute managerilor publici. Totodată, prin prevederile legale criticate, legiuitorul contrazice principiile prevăzute de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, printre care principiul egalităţii, principiul importanţei sociale a muncii, principiul ierarhizării, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale. 6. Prin reducerea salariului aflat în plată la nivelul lunii decembrie 2017 se aduce atingere dreptului de proprietate privată, în substanţa sa, având în vedere că drepturile salariale şi de natură salarială pot fi asimilate noţiunii de „bun“ protejat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Or, dispoziţiile legale criticate determină o ingerinţă nejustificată a autorităţilor publice, o expropriere, fără a fi respectate condiţiile privind privarea de proprietate sau restrângerea dreptului de proprietate. 7. Autorii mai susţin încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se realizează o scădere semnificativă a salariului managerilor publici, deşi Legea-cadru nr. 153/2017 prevede o creştere/menţinere a salariului de bază pentru majoritatea persoanelor care lucrează în autorităţile publice. 8. De asemenea, autorii excepţiei consideră că prevederile de lege criticate încalcă dreptul la muncă, de vreme ce aplicarea acestor prevederi conduce la scăderea salariului care este o componentă a dreptului la muncă, iar restrângerea exerciţiului acestui drept nu respectă exigenţele art. 53 din Constituţie. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, precum şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010) şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind noţiunea de „bun“. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând că textele normative criticate reglementează modalitatea de determinare a salariului autorilor excepţiei începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, marjă de apreciere recunoscută legiuitorului naţional şi permisă, din perspectiva Curţii Europene a Drepturilor Omului, în condiţiile respectării unui echilibru just între diversele interese în cauză. Invocă considerente cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, precum şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, relevante în ceea ce priveşte dreptul la respectarea bunurilor, spre exemplu, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul cuprins: - Art. 1 alin. (3): „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.“; – Art. 38 alin. (6): „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“ 14. În opinia autorilor excepţiilor, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul oricărei persoane fizice şi juridice la respectarea bunurilor. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, sau Decizia nr. 77 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020), Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate. 16. Astfel, analizând prevederile legale criticate în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea a reţinut că Legea-cadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele stabilite în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, prevederi aplicabile în mod nediferenţiat în cadrul acestei categorii. 17. În privinţa modului de stabilire a salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 dispune că acestea se stabilesc potrivit prevederilor analizate şi anexelor nr. I-IX la lege, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din lege, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se vor stabili, pentru toate funcţiile cuprinse în anexele nr. I-VIII la lege, prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. 18. În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării sale în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38“. 19. Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele temporale sunt enunţate în alin. (2)-(6). Prevederile art. 38 alin. (6) din legea-cadru stabilesc faptul că, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. 20. Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 21. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 22. În raport cu cele enunţate şi aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu semnifică o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie. 23. Cât priveşte invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind restrângerea exerciţiului dreptului fundamental la salariu, Curtea a reţinut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 24. Referitor la invocarea principiului protecţiei aşteptărilor legitime a cetăţenilor şi a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării regulilor fundamentale şi convenţionale invocate. 25. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 47 din Constituţie privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a reţinut că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). Or, măsura stabilită prin textele de lege criticate se integrează ansamblului de acţiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente, neputându-se reţine o afectare a nivelului de trai decent, contrară Constituţiei. 26. De asemenea, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iuliana Cotîrlan, Ovidiu Eugen Vlădoi, Mihai-Ovidiu Dumitrache, Elena Marcela Glodeanu, Petre Tudor Guşet, Anca Mihaela Radu, Elena Aura Munteanu, Mariana-Claudia Vasilica, Maria Gabriela Fetche şi Steluţa Burlăcean, prin Sindicatul Managerilor Publici, în Dosarul nr. 10.621/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
