Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sevil Shhaideh (fostă Sumanariu/Geambec) şi Ionela Stoian (fostă Vasile) în Dosarul nr. 22.120/3/2018/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.070D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarele excepţiei, domnul avocat Norel Neagu, cu împuternicire avocaţială ataşată la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autoarele excepţiei, prin care se solicită admiterea acesteia. Învederează că notelor scrise le sunt ataşate documente din dosarul de fond. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată. Apreciază că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (3), ale art. 124 şi 131 din Legea fundamentală. Susţine că textul de lege criticat este interpretat diferit. Astfel, în cursul judecăţii toate instanţele consideră că expertul trebuie numit prin tragere la sorţi, aplicând dispoziţiile procesual civile incidente. În faza de urmărire penală se consideră că textul de lege criticat trebuie interpretat ca instituind o procedură derogatorie de la dispoziţiile procesual civile, în sensul că expertul este numit de către organul de urmărire penală, în lipsa părţilor. Apreciază că modalitatea de interpretare a textului de lege în faza de urmărire penală încalcă principiul previzibilităţii legii penale, deoarece textul nu prevede criteriile după care expertul este desemnat în această fază procesuală. Susţine că se încalcă şi principiul egalităţii de tratament, deoarece se creează o inegalitate între persoana care beneficiază în faza de urmărire penală de o expertiză efectuată de un expert numit în condiţii obscure şi persoana care beneficiază în faza de judecată de o expertiză efectuată de un expert desemnat în condiţii de transparenţă şi prin tragere la sorţi. Or, această discriminare nu este justificată obiectiv şi rezonabil, având în vedere că atât faza de urmărire penală, cât şi faza de judecată urmăresc, prin realizarea expertizei, acelaşi obiectiv, respectiv aflarea adevărului, înfăptuirea justiţiei. Modul de desemnare a expertului, desemnare care se realizează în lipsa părţilor, încalcă dreptul la un proces echitabil. Susţine că procurorul are un rol esenţial în faza de urmărire penală, acesta trebuind să administreze probe pentru aflarea adevărului, în favoarea şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, şi nu trebuie să aibă o opinie formată până la trimiterea în judecată. Aceasta echivalează cu aparenţa de imparţialitate subiectivă a procurorului, care trebuie menţinută. Or, o numire netransparentă a expertului afectează imaginea de imparţialitate atât a expertului, cât şi a procurorului, cu consecinţa că un observator obiectiv şi imparţial rămâne cu o suspiciune de părtinire. Desemnarea expertului în mod transparent şi prin tragere la sorţi ar determina existenţa unei aparenţe de imparţialitate. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Având cuvântul, reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Susţine că părţile şi subiecţii procesuali principali sunt încunoştinţaţi că au dreptul să ceară numirea câte unui expert recomandat de către fiecare dintre ei şi să participe efectiv la efectuarea expertizei. Desemnarea unui expert parte chiar din cursul urmăririi penale permite legiuitorului să consacre caracterul contradictoriu al considerentelor şi al concluziilor expertizei, în deplin acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia respectarea dreptului la un proces echitabil presupune tocmai dreptul părţilor de a-şi exprima punctul de vedere înainte de depunerea raportului de expertiză. În cazul în care părţile solicită participarea unui expert parte la efectuarea expertizei, organul de urmărire penală sau instanţa va lua act de această solicitare şi îl va desemna pe acel expert cu condiţia ca acesta să fie independent, autorizat şi să nu se afle în vreuna dintre situaţiile de incompatibilitate. Procesul judiciar dă expresie unui conflict de interese contrare, din care, în principiu, doar unul este legitim, opţiunea procurorului este univoc favorabilă acestuia, fără a se afecta prevederile art. 131 şi 16 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 26 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 22.120/3/2018/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sevil Shhaideh (fostă Sumanariu/Geambec) şi Ionela Stoian (fostă Vasile) într-o cauză penală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin că dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc numirea expertului prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei, fără a preciza în mod expres modalitatea efectivă de selecţie a acestuia. Având în vedere că legiuitorul nu a stabilit o procedură de desemnare a expertului care să asigure neîndoielnic accesul la o justiţie echitabilă, textul criticat nu îndeplineşte cerinţele de claritate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, încălcând şi dreptul la un proces echitabil. 7. Mai mult, textul criticat permite ca un participant la procesul penal, respectiv Ministerul Public, să aibă un avantaj asupra celorlalţi participanţi, inclusiv asupra suspecţilor şi/sau inculpaţilor, avantaj care îi este conferit de dreptul de a dispune - pe criterii numai de procuror cunoscute - nominalizarea unui expert pentru efectuarea unei expertize judiciare. În acest mod, pe de o parte, actul de justiţie nu mai este imparţial, fiind contrar cerinţelor art. 124 alin. (2) din Constituţie, iar, pe de altă parte, se conferă avantaje procurorului, încălcându-se principiul egalităţii de arme în procesul penal. Apreciază că în cadrul procesului penal trebuie să se asigure garanţia de imparţialitate şi independenţă a experţilor. Independenţa şi imparţialitatea expertului sunt valori menite să asigure calitatea raportului de expertiză, pentru ca, raportat inclusiv la concluziile acestuia, magistratul să poată stabili adevărul. Aceasta cu atât mai mult cu cât în practica judiciară s-a statuat că, în cadrul procesului penal, reprezintă mijloc de probă doar raportul de expertiză al expertului desemnat, iar nu şi concluziile experţilor parte, care au doar un rol orientativ. 8. Susţin că modalitatea de reglementare constituie premisele încălcării principiului aflării adevărului, reglementat de art. 5 din Codul de procedură penală, principiu ce presupune existenţa unei concordanţe între concluziile la care ajung organele judiciare şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul ei. Mai mult, se creează o inegalitate de tratament între inculpaţii cărora li se admite administrarea probei cu expertiza în faza urmăririi penale şi cei cărora li se admite administrarea aceleiaşi probe în faza judecăţii. Apreciază că cei din urmă beneficiază de un expert independent şi imparţial, pe când primii sunt supuşi unor proceduri netransparente şi oculte. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte imparţialitatea, atât sub aspectul subiectiv, cât şi sub aspectul obiectiv al acesteia, susţine că garanţiile dreptului de acces la un tribunal imparţial presupun şi un examen detaliat al circumstanţelor cauzei care să determine dacă există sau nu o suspiciune obiectiv justificată cu privire la lipsa imparţialităţii. 10. Judecătorul de cameră preliminară apreciază că legiuitorul a prevăzut mecanisme procedurale pentru a exclude orice bănuială asupra părtinirii expertului desemnat în vederea efectuării procedeului probator al expertizei judiciare prin reglementarea, în cadrul art. 174 din Codul de procedură penală, a faptului că incompatibilităţile reglementate conform art. 64 din acelaşi act normativ se aplică şi acestuia. Consideră că inculpaţii înlocuiesc prezumţia legală de bună-credinţă a organelor judiciare şi, implicit, a expertului desemnat de acestea cu o certitudine privind caracterul părtinitor al procurorului de caz şi al expertului desemnat, abătându-se astfel de la principiile care guvernează dreptul penal, administrativ, constituţional. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 76 din 26 februarie 2015, apreciind că scopul reprezentantului Ministerului Public este acela de a respecta principiul aflării adevărului, astfel cum a fost reglementat de art. 5 din Codul de procedură penală. 11. Astfel, a considera că inculpaţii sunt privaţi de un proces echitabil prin modul de numire a expertului conduce la o lipsire de efect a procedurii de cameră preliminară şi a etapei cercetării judecătoreşti. Arată că se poate invoca lipsa de imparţialitate a expertului prin indicarea şi probarea incidenţei unui caz de incompatibilitate prevăzut de art. 64 din Codul de procedură penală, precum şi a netemeiniciei concluziilor formulate, fapt ce ar conduce implicit la prezumarea „relei-credinţe“ a organelor judiciare în administrarea probatoriului. 12. De asemenea, precizează că prin art. 177 din Codul de procedură penală a fost reglementată procedura ulterioară încuviinţării expertizei, organul judiciar având obligaţia de a chema părţile, subiecţii procesuali, precum şi expertul, dacă a fost desemnat, iar la termenul fixat să aducă la cunoştinţa acestora obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi să le pună în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea sau completarea lor. După caz, sunt indicate expertului obiectele pe care acesta urmează să le analizeze. Totodată, părţile şi subiecţii procesuali principali sunt încunoştinţaţi că au dreptul să ceară numirea câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei. Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut atât posibilitatea părţilor de a face observaţii cu privire la întrebările la care expertul urmează să răspundă, cât şi posibilitatea solicitării modificării sau completării lor, precum şi desemnarea unui expert parte. 13. Împrejurarea că organul judiciar desemnează expertul în mod direct, „fără tragere la sorţi“, reprezintă o aplicare a prevederilor art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform căruia urmărirea penală este nepublică şi necontradictorie. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autoarelor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Expertul este numit prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei.“ 18. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3), potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 131 referitor la rolul Ministerului Public. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, expertizele sunt dispuse atunci când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară şi opinia unui expert. Conform art. 172 alin. (2) din acelaşi act normativ, expertiza se dispune, în condiţiile art. 100 din Codul de procedură penală referitor la administrarea probelor, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată. Totodată, categoriile de expertize care pot fi dispuse sunt reglementate de art. 184-191 din Codul de procedură penală, şi anume, expertiza medico-legală psihiatrică (art. 184), autopsia medico-legală (art. 185), exhumarea (art. 186), autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului (art. 187), expertiza toxicologică (art. 188), examinarea medico-legală a persoanei (art. 189), examinarea fizică (art. 190) şi expertiza genetică judiciară (art. 191). Cu toate că legiuitorul nu a definit toate categoriile anterior enumerate prin cuvântul „expertiză“, acestea sunt calificate în doctrină ca fiind tipuri de expertiză reglementate de Codul de procedură penală (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 326 din 20 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 24 august 2021, paragraful 14). 20. În continuare, în ceea ce priveşte numirea expertului de către organul judiciar, Curtea observă că, potrivit art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticat în prezenta cauză, expertul este numit prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei. Deşi dispoziţiile de lege criticate nu detaliază modalitatea efectivă prin care organul judiciar realizează numirea expertului, Curtea apreciază că aceste dispoziţii trebuie interpretate şi aplicate în conexiune cu ansamblul legislativ în materie. Astfel, dispoziţiile Codului de procedură penală trebuie coroborate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată prin Legea nr. 156/2002, cu modificările şi completările ulterioare. 21. În acest context, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 martie 2017, a constatat că expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii. Expertiza tehnică judiciară poate fi efectuată de experţi atestaţi în domeniile strict determinate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 4 februarie 2010, şi, totodată, activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi modul de dobândire a calităţii de expert tehnic se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000. 22. Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile ordonanţei şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti. În accepţiunea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000, expertul oficial este persoana care a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar în condiţiile actului normativ precizat şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari. Potrivit aceluiaşi act normativ, expertiza tehnică efectuată din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie „expertiză tehnică judiciară“ (art. 2). La cererea persoanelor fizice sau juridice se poate efectua „expertiză tehnică extrajudiciară“ (art. 3). Expertiza extrajudiciară se realizează, de asemenea, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000, iar organizarea examenului în vederea atribuirii calităţii de expert tehnic extrajudiciar şi eliberarea legitimaţiei de expert tehnic extrajudiciar revin ministerelor şi altor instituţii centrale, fiecare în domeniul său de specialitate, stabilit conform legii (art. 27). Expertul tehnic extrajudiciar poate efectua numai expertize tehnice extrajudiciare în specialitatea pentru care a fost atestat, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice [art. 30 alin. (2)], de asemenea, expertiza tehnică extrajudiciară putând fi efectuată şi de expertul tehnic judiciar, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice [art. 30 alin. (1)]. 23. Curtea a reţinut că expertiza este un mijloc de probă strict reglementat de Codul de procedură penală, fiind realizată de experţi calificaţi drept persoane care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în cauzele penale. În aceste condiţii, Curtea a observat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili sfera persoanelor care participă la înfăptuirea justiţiei de către instanţele judecătoreşti din punctul de vedere al efectuării expertizei, precum şi condiţiile de acces în profesia menţionată, condiţii care trebuie să asigure certitudinea îndeplinirii actului profesional în mod imparţial şi la un standard ridicat. Or, prevederile legale precitate nu fac altceva decât să stabilească aceste condiţii necesar a fi îndeplinite de persoanele care doresc dobândirea calităţii de expert judiciar. Curtea a constatat că dispoziţiile legale precitate asigură, din punct de vedere normativ, imparţialitatea şi un grad ridicat de profesionalism în întocmirea raportului de expertiză, raportul de expertiză întocmit de către experţii tehnici judiciari şi extrajudiciari fiind o garanţie în sensul asigurării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. 24. Totodată, Curtea a constatat că imparţialitatea, transparenţa şi corectitudinea expertizei sunt garantate de îndeplinirea condiţiilor cerute de normele procesual penale în vigoare în activitatea de întocmire a raportului de expertiză. Astfel, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat o serie de incompatibilităţi referitoare la expert în cuprinsul art. 174 din Codul de procedură penală, potrivit căruia persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală nu poate fi desemnată ca expert, iar, în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările şi concluziile acesteia. Totodată, în aceeaşi cauză, o persoană nu poate avea atât calitatea de expert desemnat de organul judiciar, cât şi pe aceea de expert recomandat de unul dintre subiecţii procesuali şi, de asemenea, nu poate fi desemnată ca expert recomandat de părţi în aceeaşi cauză o persoană care funcţionează în cadrul aceleiaşi instituţii medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea instituţiei respective la solicitarea organului judiciar. 25. De asemenea, Curtea a reţinut că, atunci când instanţa este cea care dispune efectuarea expertizei, obiectivele, desemnarea expertului, desemnarea experţilor consultanţi, necesitatea acesteia sunt discutate în şedinţa publică, în contradictoriu cu toate părţile şi subiecţii procesuali principali din cauză, aceştia putând formula observaţii cu privire la întrebări, putând cere modificarea şi completarea lor, putând formula obiecţii şi alte cereri [art. 177 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală]. De asemenea, părţile sau subiecţii procesuali principali au dreptul de a desemna experţi independenţi autorizaţi care să participe la efectuarea expertizei [art. 172 alin. (8), art. 173 alin. (4), art. 177 alin. (4) din Codul de procedură penală], expertul parte având aceleaşi drepturi pe care le are şi expertul desemnat de către instanţă, iar, în situaţia în care are o opinie diferită faţă de cea exprimată de expertul desemnat, expertul parte poate întocmi un raport cu opinia separată ori poate consemna în raportul său eventualele inadvertenţe pe care le constată. În situaţia în care expertiza a fost efectuată în lipsa părţilor ori a subiecţilor procesuali principali, aceştia sau avocatul lor sunt încunoştinţaţi cu privire la întocmirea raportului de expertiză şi cu privire la dreptul la studierea raportului [art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală]. De asemenea, raportul de expertiză va cuprinde, pe lângă menţiunile formale, prevăzute de art. 178 alin. (4) din Codul de procedură penală, şi descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, analiza acestor obiecţii sau explicaţii, metodele, programele şi echipamentele utilizate, iar, în final, concluziile care trebuie să fie clare şi neechivoce. Totodată, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală sau de instanţă, la cererea procurorului, a părţilor, a subiecţilor procesuali principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului [art. 179 alin. (1) din Codul de procedură penală], iar când organul de urmărire penală sau instanţa constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, iar această deficienţă nu poate fi suplinită prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către acelaşi expert [art. 180 alin. (1) din Codul de procedură penală]. În acelaşi mod, se poate dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză există contradicţii, iar aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului [art. 181 alin. (1) din Codul de procedură penală]. 26. În egală măsură, Curtea a reţinut că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are obligaţia de a adopta concluziile raportului de expertiză, iar valoarea probantă a expertizelor nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, aceasta fiind supusă, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Aşadar, toate probele trebuie raportate la ansamblul probator, acestea nefiind suficiente ca să asigure condamnarea unei persoane. De altfel, Curtea a constatat că dispunerea condamnării are loc doar atunci când acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, aspect de natură a conferi procesului penal un caracter echitabil, în condiţiile în care, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau a inculpatului. 27. Aşa fiind, Curtea apreciază că cele reţinute prin Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, precitată, sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, neputându-se reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate de autoarele excepţiei de neconstituţionalitate. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sevil Shhaideh (fostă Sumanariu/Geambec) şi Ionela Stoian (fostă Vasile) în Dosarul nr. 22.120/3/2018/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
