Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 76 din 14 februarie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi de completare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, a dispoziţiilor art. I pct. 1 din aceasta [cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 17/2014], precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 17/2014], ale art. I pct. 3 [cu referire la art. 4^1 alin. (2) lit. d) şi e) din Legea nr. 17/2014] şi ale art. I pct. 4 [cu referire la art. 4^2 alin. (6) din Legea nr. 17/2014] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 76 din 14 februarie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi de completare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, a dispoziţiilor art. I pct. 1 din aceasta [cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 17/2014], precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 17/2014], ale art. I pct. 3 [cu referire la art. 4^1 alin. (2) lit. d) şi e) din Legea nr. 17/2014] şi ale art. I pct. 4 [cu referire la art. 4^2 alin. (6) din Legea nr. 17/2014] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 439 din 14 mai 2024
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, obiecţie formulată de 54 de deputaţi.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 9.405 din 19 decembrie 2023 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.589A/2023.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii sesizării invocă critici de neconstituţionalitate extrinsecă, precum şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă.
    4. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, autorii sesizării susţin, în esenţă, că prin natura modificărilor aduse sunt operate reglementări care privesc regimul general al proprietăţii, circumscris art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, cu privire la care Senatul este Cameră decizională.
    5. În aceste condiţii, încălcarea procedurii constituţionale de adoptare a unei legi, astfel cum este prevăzută de Constituţie, reprezintă o încălcare în sine a normelor constituţionale, cu consecinţa declarării proiectului de lege ca neconstituţional in integrum. Sub acest aspect, se menţionează considerentele Comisiei de la Veneţia menţionate în Raportul denumit Rule of law checklist, adoptat de Comisia de la Veneţia în cea de-a 106-a sesiune plenară, Veneţia, 11-12 martie 2016, p. 21, care statuează rolul fundamental al respectării procedurilor de adoptare a legilor ca o garanţie a respectării statului de drept şi a valorilor democratice.
    6. Se afirmă că soluţiile legislative propuse vizează în mod direct exercitarea dreptului de proprietate, dar şi restrângerea sferei libertăţii contractuale a proprietarilor de terenuri. Astfel, legea votată aduce modificări dreptului de dispoziţie, ca atribut esenţial al dreptului de proprietate. În acest sens, se invocă Decizia nr. 496 din 3 octombrie 2023. În consecinţă, o interdicţie/limitare de înstrăinare trebuie votată de către Senat, Cameră decizională.
    7. Prin urmare, Constituţia stabileşte clar rolul şi competenţele fiecărei Camere a Parlamentului. Atunci când o lege este adoptată de o Cameră care nu este desemnată ca fiind decizională pentru acea materie, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Acest lucru subminează legalitatea şi legitimitatea procesului legislativ, punând în pericol principiul statului de drept şi garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, în acest caz, dreptul la proprietate.
    8. Autorii sesizării consideră că, prin conţinutul său normativ, legea criticată care aprobă o ordonanţă de urgenţă a Guvernului contravine art. 115 alin. (4) din Constituţie. Astfel, se arată că, în privinţa condiţiilor pe care ordonanţele de urgenţă trebuie să le îndeplinească pentru a fi în acord cu exigenţele art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, Decizia nr. 859 din 10 decembrie 2015 sau Decizia nr. 361 din 26 mai 2016), a reţinut că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.
    9. Se susţine că, din punct de vedere formal, urgenţa reglementării este motivată în următoarele paragrafe din expunerea de motive: „soluţionării, cu celeritate, a impedimentelor identificate, prin adoptarea unor reglementări care să asigure previzibilitatea procesului de înstrăinare“; „evitării persistării vidului legislativ actual şi blocajului tranzacţiilor cu terenuri agricole, aspecte urgente care nu ar putea face obiectul unei legi pentru crearea cadrului legal în vederea punerii în aplicare a reglementărilor propuse prin actualul proiect de act normativ, fiind o soluţie care implică un orizont de timp îndelungat, soluţie juridică care presupune că pe tot parcursul procesului de legiferare în condiţiile art. 76 alin. (3) din Constituţie“; „este necesară şi oportună amendarea, pe calea delegării legislative, a cadrului legal care reglementează măsuri privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan cu dispoziţii care să conducă la eliminarea consecinţelor neadoptării proiectului de act normativ în regim de urgenţă şi să reglementeze elementele obiective şi imprevizibile ale situaţiei extraordinare menţionate“. Astfel, se poate observa că nu rezultă nicio urgenţă, în contextul în care textele menţionate nu stabilesc şi nu indică o urgenţă clară şi imediată care ar justifica emiterea unei astfel de ordonanţe. În primul rând, referinţa la „soluţionarea cu celeritate a impedimentelor identificate“ sugerează o necesitate de eficientizare a procesului de înstrăinare, dar nu indică o situaţie critică ce necesită o intervenţie legislativă imediată. În plus, menţiunea „evitării persistării vidului legislativ actual şi blocajului tranzacţiilor cu terenuri agricole“ semnalează probleme de lungă durată, care, deşi importante, nu demonstrează o stare de urgenţă acută care nu poate fi abordată prin procedurile legislative obişnuite. În fine, afirmaţia că „este necesară şi oportună amendarea“ prin delegarea legislativă pentru a aborda „elementele obiective şi imprevizibile ale situaţiei extraordinare menţionate“ oferă o justificare generală pentru amendare, dar nu furnizează detalii concrete care să sublinieze o situaţie de urgenţă imediată.
    10. Prin urmare, în lipsa unor dovezi/argumente clare ale unei situaţii de criză iminentă sau ale unui risc imediat, aceste texte nu sunt suficiente pentru a motiva necesitatea adoptării unei ordonanţe de urgenţă.
    11. Referitor la respectarea condiţiilor privind existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, autorii sesizării arată că, potrivit celor reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa menţionată, situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă, iar aspectele de oportunitate nu pot constitui temei pentru adoptarea de ordonanţe de urgenţă.
    12. În speţă, potrivit expunerii de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022, Guvernul apreciază drept situaţii excepţionale de natură să justifice urgenţa reglementării aspecte precum cele menţionate, care necesită modificări, dar nu furnizează detalii concrete care să sublinieze o situaţie de urgenţă imediată. Se poate observa că efectele nedorite nu erau nicidecum iminente, astfel că măsurile necesare puteau fi adoptate urmând procedura parlamentară.
    13. Aşadar, o împrejurare cu caracter de continuitate, la a cărei apariţie a contribuit Guvernul însuşi prin inactivitate, acesta nedepunând la Parlament niciun proiect de lege subsumat dezideratelor precitate, nu poate constitui o situaţie extraordinară a cărei existenţă, potrivit jurisprudenţei Curţii, nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea de ordonanţei de urgenţă (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998). Or, modificările avute în vedere constau într-o decizie de oportunitate, întrucât nu există o situaţie care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995), în contextul în care legea era în vigoare de mult timp, aşa cum precizează chiar Guvernul în expunerea de motive.
    14. Prin urmare, niciuna dintre soluţiile legislative cuprinse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 nu se fundamentează pe existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare să nu poată fi amânată, fiind pe deplin aplicabile considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014 şi Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014.
    15. Se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nu beneficiază ca acte normative decât de unul dintre atributele legii, respectiv acela că acestea au putere de lege, dar nu şi caracter de lege. Ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă devin legi abia după ce sunt adoptate de către Parlament şi nu au caracter de lege la momentul intrării în vigoare şi publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, aprobarea lor de către Parlament trebuind să parvină sub condiţia obligatorie a respectării Constituţiei şi a legilor.
    16. Pe de altă parte, se arată că la Camera Deputaţilor există în dezbatere proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 - PL-x nr. 292/2021, proiect deja adoptat de Senat. Or, potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale, imixtiunile de acest tip ale Guvernului în activitatea şi rolul Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, sunt neconstituţionale. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, a amintit că ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Or, Curtea, constatând că, în speţă, adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă criticate a fost neconstituţională, întrucât nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptate de Parlament, a admis excepţia de neconstituţionalitate. De asemenea, prin Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, Decizia nr. 984 din 30 iunie 2009 şi Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, Curtea a reţinut că adoptarea ordonanţelor de urgenţă numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ, adoptate de Parlament, încalcă art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    17. Totodată, prin Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2015, Curtea a reţinut că, alături de respectarea exigenţelor constituţionale ale art. 115 alin. (4)-(6), în exerciţiul competenţei sale de a emite ordonanţe de urgenţă, Guvernul este ţinut totodată de obligaţia respectării prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, astfel că dispoziţiile unei ordonanţe de urgenţă nu pot avea ca scop împiedicarea unei legi adoptate de Parlament de a-şi produce efectele. Curtea a subliniat însă că, prin efectele ordonanţelor de urgenţă a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin deciziile mai sus menţionate, a fost afectat un drept fundamental (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016).
    18. Prin urmare, în opinia autorilor sesizării, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi de completare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil contravine art. 115 alin. (4) din Constituţie, fiind neconstituţională în ansamblul său.
    19. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, autorii sesizării susţin că legea criticată încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 44 din Constituţie, întrucât generează un tratament diferit pentru terenurile descrise în comparaţie cu altele care nu intră sub incidenţa acestei reglementări. În esenţă, aceasta creează o excepţie pentru acele terenuri agricole care sunt compuse parţial din intravilan şi parţial din extravilan. Prin excluderea acestor terenuri din incidenţa unei reglementări, se creează o distincţie între terenurile agricole cu caracteristici similare, dar care sunt afectate sau nu sunt afectate de aceeaşi reglementare.
    20. Acest lucru conduce la o discriminare sau la o abordare inegală a proprietăţii private pentru acele terenuri care corespund criteriilor descrise în sintagmă. De exemplu, proprietarii acestor terenuri ar putea întâmpina limitări sau reguli diferite în ceea ce priveşte dezvoltarea sau utilizarea terenului lor comparativ cu alţi proprietari de terenuri agricole din aceeaşi zonă.
    21. În plus, această prevedere generează incertitudine sau confuzie în ceea ce priveşte drepturile şi responsabilităţile legale ale proprietarilor de terenuri agricole, în special în cazul în care există o parte în intravilan şi o parte în extravilan în cadrul aceluiaşi număr cadastral.
    22. În lumina principiului egalităţii în faţa legii, este important ca reglementările să fie aplicate în mod uniform şi echitabil tuturor persoanelor şi proprietăţilor similare. Prin crearea unor excepţii sau excluderi care afectează anumite categorii de terenuri, acest principiu este încălcat. Astfel, introducerea acestei dispoziţii în cadrul propunerii legislative criticate generează discriminare sau inegalitate între proprietarii de terenuri agricole, în funcţie de caracteristicile specifice ale acestora, creând o situaţie în care unii beneficiază de avantaje sau excepţii, în timp ce alţii nu, deşi situaţia lor este similară din punctul de vedere al proprietăţii şi destinaţiei terenului.
    23. În concluzie, incidenţa acestei reglementări afectează dreptul de proprietate privată prin crearea unei diferenţe de tratament între terenurile agricole, în funcţie de caracteristicile lor specifice, ceea ce conduce la o aplicare inegală a legii şi la o restricţionare sau discriminare indirectă a drepturilor de proprietate privată ale unor proprietari de terenuri.
    24. Prin urmare, autorii sesizării consideră că sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 din Constituţie, cetăţenii României fiind supuşi unor reguli diferite în reglementarea aceleiaşi instituţii juridice.
    25. Autorii sesizării apreciază că, prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate aduce atingere art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, sub aspectul principiului previzibilităţii şi clarităţii normelor, aşa cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa constituţională. Obligaţia de respectare a Constituţiei şi a legilor, care revine atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, se aplică în egală măsură şi Parlamentului, inclusiv în privinţa modului de exercitare a atribuţiei sale principale şi esenţiale, respectiv aceea de unică autoritate legiuitoare a ţării, care constă în elaborarea proiectelor de lege şi adoptarea acestora ca legi ale statului român.
    26. Se arată, în esenţă, că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative constituie un veritabil criteriu de constituţionalitate, prin raportare la aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. Instanţa constituţională a reţinut că accesibilitatea şi previzibilitatea legii sunt cerinţe ale principiului securităţii raporturilor juridice, constituind garanţii împotriva arbitrarului (a se vedea Decizia nr. 139 din 13 martie 2019). Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legilor şi principiul securităţii juridice, respectiv deciziile Curţii Constituţionale nr. 681 din 21 octombrie 2021, nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 473 din 21 noiembrie 2013 şi nr. 688 din 21 octombrie 2021, precum şi hotărârile din 26 aprilie 1979 şi 9 decembrie 2008, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit şi în Cauza Viaşu împotriva României.
    27. În speţă, ambiguitatea redacţională a legii supuse controlului de constituţionalitate este evidentă, de necontestat, ceea ce determină serioase îndoieli cu privire la efectele pe care legea le-ar putea produce, aşa încât, prin modul deficitar de redactare, legea contestată încalcă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii, cu consecinţa neconstituţionalităţii legii în ansamblul său. Astfel, art. I pct. 1 din legea criticată exclude din sfera de incidenţă a legii terenurile agricole situate în intravilan şi terenurile care formează un singur imobil, compuse parţial dintr-o suprafaţă majoritară aflată în intravilan, cu categoria de folosinţă curţi-construcţii, şi parţial în extravilan, cu destinaţie agricolă. Această normă a fost redactată fără a se ţine cont de exigenţele prevăzute de Legea nr. 24/2000, fiind neclară şi impredictibilă.
    28. Nu se poate deduce intenţia legiuitorului în redactarea sintagmei „compuse parţial dintr-o suprafaţă majoritară aflată în intravilan“. Sintagma lasă loc unor interpretări multiple, ceea ce face dificilă deducerea intenţiei exacte a legiuitorului. Această ambiguitate se datorează faptului că termenii „compuse parţial“ şi „suprafaţă majoritară“ nu sunt definiţi cu precizie, lăsând loc de interpretări, de la înţelegerea exactă a proporţiei dintre intravilan şi extravilan, până la natura utilizării terenurilor respective. De asemenea, nu se precizează cine stabileşte care este suprafaţa majoritară sau cine decide din ce este compus respectivul teren. Încercarea de a deduce intenţia legiuitorului riscă să fie o extrapolare bazată mai degrabă pe interpretări subiective decât pe o înţelegere obiectivă a textului de lege.
    29. De asemenea, art. 4^1 alin. (2) lit. b) din legea criticată, care condiţionează desfăşurarea de activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, este neclar şi incomplet în ceea ce priveşte specificaţiile necesare pentru a îndeplini condiţiile impuse. În primul rând, nu oferă o definiţie clară a ceea ce constituie o „activitate agricolă“, lăsând loc unor interpretări multiple şi potenţial subiective. Fără o astfel de definiţie nu se poate determina cu precizie care tipuri de activităţi se încadrează în această categorie şi care nu se încadrează. În al doilea rând, textul nu precizează modalitatea prin care se poate face dovada desfăşurării activităţilor agricole pe o perioadă de cel puţin 5 ani. Lipsa unui cadru clar de verificare şi validare a acestei experienţe agricole „lasă în aer“ criteriul privind eligibilitatea, făcându-l dificil de aplicat. Astfel, aceste omisiuni creează incertitudine şi duc la aplicarea incoerentă a prevederilor legale criticate.
    30. Autorii sesizării mai susţin că legea criticată contravine dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 56 alin. (2) din Constituţie, fiind încălcate principiile de bază ale sistemului fiscal, respectiv justa aşezare a sarcinilor fiscale, în mod evident creându-se un paralelism legislativ (dublu regim de taxare impus), întrucât alin. (6) al art. 4^2 din Legea nr. 17/2014, introdus prin art. I pct. 4 din ordonanţa de urgenţă criticată, reglementează un impozit suplimentar faţă de cele datorate potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Astfel, legea criticată este neconstituţională din cauza lipsei de corelare cu alte prevederi legale în vigoare, din cauza introducerii unei duble impuneri fiscale, pe lângă impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare. Acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituţionale fiscale, pentru că impun două taxe distincte pentru acelaşi procedeu sau aceeaşi activitate economică.
    31. Se afirmă că o astfel de suprapunere a sarcinilor fiscale nu numai că încarcă nejustificat contribuabilii, dar contravine şi normelor existente care vizează prevenirea dublei impuneri. În contextul în care legislaţia trebuie să asigure un sistem fiscal echitabil şi logic structurat, adoptarea acestei legi creează un precedent problematic şi contravine principiilor de bază ale sistemului fiscal, punând sub semnul întrebării alinierea sa la principiile constituţionale. Introducerea a două taxe distincte care se suprapun reprezintă o injustă aşezare a sarcinilor fiscale, contrar art. 56 alin. (2) din Constituţie.
    32. Conform jurisprudenţei sale, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe asupra proporţionalităţii şi echităţii impozitelor, taxelor sau oricăror altor contribuţii sociale, iar fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă. Prin urmare, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice, şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, Decizia nr. 668 din 18 mai 2011 şi Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013).
    33. Astfel, principiul securităţii juridice este un principiu de drept european, recunoscut ca atare în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, din care decurg şi două principii „naţionale“, care pot fi considerate componente ale principiului securităţii juridice, respectiv certitudinea impunerii şi predictibilitatea impunerii care asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor obligatorii [art. 3 lit. b) şi e) din Codul fiscal].
    34. Prevederea criticată constituie un paralelism legislativ care generează o lipsă de claritate ce va conduce la litigii, aceasta fiind şi raţiunea interzicerii prin lege a paralelismului legislativ. Părţile contractelor şi instanţele de judecată vor avea reale dificultăţi în a aprecia care dintre norme este cea aplicabilă. Spre exemplu, modul în care sunt redactate dispoziţiile legale criticate conduce la interpretări arbitrare, ce determină încălcarea principiului previzibilităţii şi a certitudinii impunerii. Acest principiu consacrat în materie fiscală presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare prin intermediul cărora termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
    35. Or, principiul predictibilităţii şi certitudinii fiscale reprezintă o transpunere la nivel infraconstituţional a principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, legiuitorul fiind ţinut să adopte o legislaţie previzibilă şi coerentă în măsură să asigure stabilitatea raporturilor juridice existente în domeniul fiscal (în acelaşi sens, a se vedea Decizia nr. 176 din 6 mai 2003).
    36. Autorii sesizării susţin că, prin instituirea unor măsuri cu efect echivalent celor prin care se limitează libera circulaţie a capitalurilor în Uniunea Europeană, legea criticată încalcă şi obligaţiile asumate de România în cadrul negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, precum şi prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene cărora art. 148 din Constituţie le acordă prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Astfel, actul normativ menţionat stabileşte că vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan poate fi realizată doar către persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au domiciliul/reşedinţa pe teritoriul naţional, desfăşoară activităţi agricole pe teritoriul naţional şi sunt înregistrate de autorităţile fiscale române cu cel puţin 5 ani înainte de înregistrarea ofertei de vânzare. Ca atare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 instituie măsuri care, deşi nu împiedică în mod expres sau explicit resortisanţii din statele membre ale Uniunii Europene să cumpere terenuri agricole situate în extravilan, impun pentru astfel de tranzacţii condiţii cumulative care pot fi îndeplinite doar de resortisanţii naţionali, cu efect echivalent celor prin care se limitează libera circulaţie a capitalurilor în Uniunea Europeană. Impunerea acestor condiţii cumulative privilegiază resortisanţii naţionali, fiind încălcate obligaţia asumată de România cu prilejul aderării la Uniunea Europeană prin Tratatul de aderare, ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 157/2005, art. 63 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), precum şi art. 148 şi art. 16 din Constituţie.
    37. Prin anexa VII la Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, România a obţinut o perioadă tranzitorie de 7 (şapte) ani de la data aderării în care a putut menţine în vigoare restricţiile existente în legislaţia proprie la data aderării şi care limitau dobândirea proprietăţii asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere de către resortisanţi ai statelor membre ale Uniunii Europene sau ai statelor părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European. După expirarea acestui termen de 7 ani, cetăţenii statelor membre trebuie să fie trataţi la fel ca cetăţenii naţionali în ceea ce priveşte dobândirea terenurilor agricole, pădurilor sau terenurilor forestiere. Or, condiţionarea dobândirii terenurilor agricole situate în extravilan de stabilirea domiciliului/reşedinţei dobânditorului pe teritoriul naţional echivalează cu o măsură restrictivă pentru potenţialii dobânditori care, deşi sunt resortisanţi ai Uniunii Europene, nu au domiciliul/reşedinţa pe teritoriul naţional, adică încalcă angajamentele asumate de România în vederea aderării la Uniunea Europeană, aşa cum rezultă acestea inclusiv din pct. 3 din anexa VII la Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană.
    38. Deşi tratatele constitutive ale Uniunii Europene interzic obstrucţionarea liberei circulaţii a capitalurilor (a se vedea art. 63 şi 65 din TFUE), această interdicţie este mai puţin categorică decât cea referitoare la restrângerea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor sau serviciilor, ea permiţând statelor membre să adopte reglementări naţionale derogatorii, însă doar pentru a face distincţii referitoare la investirea capitalurilor ori pentru a întări supravegherea prudenţială şi disciplina fiscală. O jurisprudenţă constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 1995, pronunţată în cauzele C-163, 165, 250/94 Sanz de Lera şi Hotărârea din 18 decembrie 2007, pronunţată în Cauza C-101/05 Skatteverket v. A) a stabilit că art. 63 din TFUE are efect direct, adică înlătură de la aplicare orice dispoziţii naţionale contrare, ceea ce este concordant şi cu art. 148 din Constituţie. În plus, TFUE nu defineşte noţiunea de circulaţie a capitalurilor, ceea ce sporeşte rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în evaluarea modului în care statele membre înţeleg să recurgă la excepţiile permise de art. 65 şi îi permite să adopte o abordare strictă a lor.
    39. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat deja în sensul că taxarea excesivă a veniturilor rezultate din vânzarea ori administrarea unor bunuri imobile echivalează cu restrângeri ale dreptului de a dobândi sau de a dispune de bunuri imobile şi constituie o restricţie privind libera circulaţie a capitalurilor, interzisă, în principiu, prin art. 63 din TFUE (a se vedea Hotărârea din 12 aprilie 2018, pronunţată în Cauza C 110/17 CE v. Belgia). De asemenea, a hotărât că o reglementare naţională care condiţionează dobândirea unui teren agricol de stabilirea domiciliului/reşedinţei dobânditorului pe teritoriul naţional este contrară fostului articol 56, respectiv actualului art. 63 din TFUE (a se vedea Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza C-370/05 Uwe Kay Festersen). Totodată, a precizat că o reglementare naţională care desfiinţează pentru viitor drepturi reale cu privire la terenuri agricole deţinute de resortisanţii altor state membre încalcă obligaţiile care revin statului legiuitor în temeiul dispoziţiilor coroborate ale art. 63 din TFUE şi ale art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    40. Prin urmare, o lege naţională prin care sunt suprataxate veniturile ce ar putea fi obţinute din vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan şi care restrânge semnificativ pentru viitor posibilitatea resortisanţilor din alte state membre ale Uniunii Europene de a dobândi astfel de terenuri instituie discriminări arbitrare şi restrângeri disimulate ale liberei circulaţii a capitalurilor, fapt ce încalcă art. 63 din TFUE.
    41. Alin. (2) al art. 148 din Constituţie acordă prioritate sistematică şi necondiţionată prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene faţă de orice dispoziţii contrare din legile interne, ceea ce înseamnă că, în ipoteza în care Parlamentul României ar adopta o prevedere legală ce ar contraveni art. 63 din TFUE, aceasta nu ar putea fi aplicată încă de la adoptarea ei. Aşadar, de vreme ce contravin art. 63 din TFUE şi pct. 3 din anexa VII la Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, prevederile criticate sunt invalide ab initio şi faţă de art. 148 alin. (2) din Constituţie. În plus, alin. (4) al art. 148 din Constituţie stabileşte că, între altele, autoritatea judecătorească garantează ducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. (2) al art. 148.
    42. Orice resortisant al Uniunii Europene care, în baza prevederilor actului normativ dedus controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, ar întâmpina dificultăţi în dobândirea unor terenuri agricole situate în extravilan în România se poate adresa instanţelor judecătoreşti care fie pot înlătura ele însele de la aplicare prevederile relevante ale legii, fie pot adresa o întrebare preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a lămuri înţelesul art. 63 şi 65 din TFUE coroborate cu pct. 3 din anexa VII la Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană.
    43. În concluzie, autorii sesizării susţin că propunerea legislativă adoptată nu se integrează organic în sistemul legislativ, nefiind corelată cu obligaţiile asumate de România la momentul aderării la Uniunea Europeană şi cu prevederile din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fiind încălcate art. 1 alin. (5) şi art. 148 din Constituţie.
    44. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    45. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază, în esenţă, că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece Parlamentul, în calitate de unică putere legiuitoare, a adoptat actul normativ în mod legitim şi asumat, conform Constituţiei, principiul legalităţii stând la baza oricăror acte adoptate de acest organ reprezentativ.
    46. Astfel, cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea procedurii constituţionale de adoptare a unei legi, se arată că art. 75 alin. (1) din Constituţie lămureşte aspectul criticat. Întrucât categoria de legi inclusă la art. 73 alin. (3) lit. m), şi anume „regimul juridic general al proprietăţii şi moştenirii“, nu este inclusă în categoria legilor organice pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, rezultă că pentru această categorie Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională, cum de altfel s-a şi întâmplat în cursul procedurii parlamentare de adoptare a legii criticate.
    47. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 136 alin. (5) din Constituţie, se arată că acest principiu constituţional a fost pe deplin respectat în cadrul legii adoptate. Prin legea criticată s-a urmărit tocmai garantarea dreptului de proprietate privată, prin limitarea îngrădirii libertăţii contractuale pentru categoria de proprietari de terenuri care deţin terenuri agricole situate în intravilan şi terenuri care formează un singur imobil, identificat printr-un singur număr cadastral, compuse parţial dintr-o suprafaţă majoritară aflată în intravilan, cu categoria de folosinţă curţi-construcţii, şi parţial în extravilan, cu destinaţie agricolă. Astfel, prin reglementarea nou-introdusă, proprietarul unui astfel de lot de teren nu mai este nevoit să procedeze iniţial la dezmembrarea lotului de teren intravilan de lotul de teren extravilan agricol, la intabularea separată a loturilor şi ulterior la vânzarea celor două loturi, cu regim juridic distinct.
    48. Se arată că reacţia promptă a Guvernului a constat în adoptarea unor măsuri legislative, în regim de urgenţă, cu impact asupra interesului general public, pentru a contracara posibilele efecte negative ale libertăţii contractuale pe piaţa terenurilor agricole, în sensul simplificării procedurilor legale de vânzare/cumpărare a acestora, în scopul garantării dreptului de proprietate privată.
    49. Astfel, caracterul urgent al reglementării este pe deplin justificat de necesitatea adoptării unei măsuri imediate pentru eliminarea riscurilor promovării a numeroase acţiuni în justiţie pentru soluţionarea aspectelor divergente, cauzate de imposibilitatea exercitării, de către proprietarii terenurilor agricole situate în extravilan, a dreptului de dispoziţie asupra bunurilor imobile deţinute, şi a impedimentelor identificate în circuitul civil, raportat la imposibilitatea obiectivă de încheiere a actelor translative de proprietate.
    50. În consecinţă, elementele înscrise în preambulul ordonanţei de urgenţă sunt pe deplin subsumate conceptului de „situaţie extraordinară“, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi al textului constituţional de referinţă, respectiv situaţie cu un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, a fost constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public.
    51. Ca urmare, sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile impuse de dispoziţiile constituţionale privind delegarea legislativă, prevăzute la art. 115 alin. (4), în situaţia adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă, şi anume: preexistenţa situaţiei extraordinare, care, în mod obiectiv, a determinat adoptarea în regim de urgenţă a măsurilor legislative contestate; reglementarea nu putea fi amânată, deoarece în caz contrar ar fi fost pus în pericol un interes general, public; urgenţa a fost motivată şi justificată în preambulul ordonanţei de urgenţă.
    52. Cu privire la critica de neconstituţionalitate intrinsecă raportată la dispoziţiile art. 44 din Constituţie, se arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece legea distinge clar categoria de terenuri căreia i se aplică. Se afirmă că reglementarea criticată este exactă, izvorând din necesitatea practică existentă în societate, şi duce, în mod evident, la înlesnirea libertăţii contractuale pentru proprietarii de terenuri care se încadrează în categoria descrisă, dar şi la facilitarea activităţii notariale în ceea ce priveşte încheierea actelor de vânzare-cumpărare pentru terenurile evidenţiate. Nu în ultimul rând, se poate vorbi despre degrevarea activităţii de carte funciară în cazul acestei categorii de terenuri.
    53. Exemplul practic este simplu şi comun: un proprietar din zona rurală, care deţine în proprietate o casă construită pe o suprafaţă de teren categoria curţi-construcţii împreună cu grădina din spatele casei, categoria teren extravilan, doreşte să vândă întreaga proprietate unui terţ. Înainte de existenţa legii atacate, proprietarul avea de urmat foarte mulţi paşi: dezmembrarea cadastrală a întregii proprietăţi în două loturi, cu numere cadastrale diferite, concretizată într-un act întocmit de un expert autorizat pentru lucrări de cadastru; act de dezmembrare, autentificat de un notar public, în două loturi: lotul 1 compus din casă şi teren intravilan categoria curţi-construcţii şi lotul 2 compus din terenul extravilan (grădină); intabularea distinctă a celor două loturi de teren, cu numere de carte funciară diferite; efectuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 17/2014, în scopul realizării vânzării lotului 2 de teren extravilan; aşteptarea trecerii termenului prevăzut de Legea nr. 17/2014 şi apoi vânzarea întregii proprietăţi compuse din casă, teren intravilan şi teren extravilan.
    54. Prin urmare, contrar celor afirmate de autorii sesizării, legea criticată reprezintă un aport substanţial în scopul garantării şi respectării dreptului de proprietate privată, garantat conform art. 44 din Constituţie.
    55. Referitor la critica potrivit căreia se aduce atingere principiului previzibilităţii şi clarităţii normelor, aşa cum acesta îşi găseşte expresia în prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, se apreciază că actul normativ dedus controlului de constituţionalitate respectă în ansamblul său cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română, fără pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000. În acest sens, se invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată în deciziile nr. 733 din 10 iulie 2012, nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 189 din 2 martie 2006, precum şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, Hotărârea din 23 noiembrie 2000, pronunţată în Cauza Ex-regele Greciei şi alţii împotriva Greciei, şi Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei.
    56. Aşadar, ţinând cont de aceste considerente şi având în vedere intenţia legiuitorului, aşa cum reiese în mod explicit şi din expunerea de motive, se apreciază că legea criticată răspunde exigenţelor privind claritatea şi previzibilitatea în ceea ce priveşte edictarea normelor juridice.
    57. Totodată, se afirmă că argumentele prezentate de autorii sesizării de neconstituţionalitate adaugă ipoteze circumstanţiale, din perspectivă interpretativă, care excedează atât intenţiei avute în vedere de Parlament prin legea adoptată, cât şi jurisprudenţei amintite, şi, în consecinţă, acestea nu pot fi reţinute ca fiind relevante în speţa dedusă controlului de constituţionalitate.
    58. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 şi ale art. 56 alin. (2) din Constituţie, se arată că autorii sesizării fac o confuzie majoră între dubla impunere fiscală şi impozitul pe venitul din transferul dreptului de proprietate imobiliară, reglementat de art. 111 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 - Codul fiscal, şi impozitul pe diferenţa pozitivă de valoare dintre valoarea unui teren agricol la data vânzării şi cea de la data cumpărării, reglementat de art. 4^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 17/2014.
    59. Se afirmă că, în cauză, nu se pune problema unei duble impuneri, deoarece nu este vorba despre acelaşi venit impozabil, impozitat de două ori, ci de două categorii de impozite, aplicabile astfel: impozitul pe venitul provenit din transferul dreptului de proprietate imobiliară, prevăzut de art. 111 alin. (1) din Codul fiscal şi impozitul pe diferenţa pozitivă de valoare dintre valoarea unui teren agricol la data vânzării şi cea de la data cumpărării, reglementat de art. 4^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 17/2014.
    60. Se arată că, aşa cum la alin. (2) al art. 111 din Codul fiscal se prevăd excepţii de la plata impozitului, prin alin. (1) şi (2) ale art. 4^2 din Legea nr. 17/2014 se instituie, în mod suplimentar, o sancţiune în cazul transferului prin vânzare al unui drept de proprietate asupra unui teren agricol înainte de împlinirea unui termen de 8 ani de la data cumpărării acestuia, tocmai pentru a proteja circuitul agricol şi a-i determina pe proprietarii de astfel de terenuri să nu fracţioneze terenul agricol, să îl lucreze constant şi eficient şi să nu facă din terenurile agricole o sursă de profit.
    61. Ca atare, în cazul în care proprietarul terenului agricol doreşte să obţină profit din comercializarea regulată a acestuia, îşi asumă obligaţia de a suporta sancţiunea prevăzută de lege, constând în plata unei sume de bani, cu titlu de impozit, în cuantum de 80%, calculat la diferenţa pozitivă de valoare între valoarea terenurilor agricole existentă la momentul vânzării şi valoarea de la momentul cumpărării. Scopul acestei reglementări este exclusiv pentru protejarea şi garantarea dreptului de proprietate şi limitarea speculaţiilor imobiliare cu terenuri agricole.
    62. Referitor la invocarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia o reglementare naţională care desfiinţează pentru viitor drepturi reale cu privire la terenuri agricole deţinute de resortisanţii altor state membre încalcă obligaţiile care revin statului legiuitor, în temeiul dispoziţiilor coroborate ale art. 63 din TFUE şi ale art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se afirmă că şi de această dată autorii obiecţiei de neconstituţionalitate fac o confuzie majoră între două instituţii juridice, cu regim total diferit, şi anume între desfiinţarea pentru viitor, ex tunc, a unui drept real de proprietate asupra unui teren agricol şi obligaţia de plată, cu titlu de sancţiune, a unui impozit suplimentar în cazul în care înstrăinarea dreptului real se face mai devreme de împlinirea unui termen de 8 ani. Nu se pune nici problema desfiinţării dreptului de proprietate, nici a îngrădirii dreptului de proprietate în ceea ce priveşte cetăţenii altor state, ci doar a apărării dreptului real de proprietate de speculaţiile imobiliare, indiferent de titularul acestuia. Scopul achiziţionării unui teren agricol trebuie să fie exclusiv în vederea lucrării şi producerii acestuia, în vederea păstrării culturilor şi recoltelor naţionale.
    63. Guvernul apreciază, în esenţă, că sesizarea de neconstituţionalitate este inadmisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 11, ale art. 136 alin. (5) şi ale art. 147 din Legea fundamentală, şi neîntemeiată, în raport cu celelalte temeiuri de referinţă constituţionale invocate.
    64. Astfel, cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu dispoziţiile art. 73 şi 75 din Constituţie, din perspectiva nerespectării ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, în cauză nefiind aplicabilă teza întâi a art. 75 alin. (1) din Constituţie, întrucât, prin obiectul de reglementare - regimul juridic al înstrăinării terenurilor agricole, iniţiativa legislativă atrage incidenţa tezei a doua a art. 75 alin. (1) din Constituţie, care stabileşte că prima Cameră sesizată este Senatul pentru propunerile legislative, proiectele de legi care nu vizează domeniile expres menţionate la teza întâi a dispoziţiei ca fiind în competenţa Camerei Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată. Astfel fiind, întrucât proiectul analizat nu se circumscrie competenţelor recunoscute Camerei Deputaţilor în calitate de primă Cameră sesizată, rezultă că în mod corect Senatul a fost prima Cameră sesizată cu proiectul analizat, nefiind încălcate prevederile art. 75 coroborat cu art. 73 din Constituţie.
    65. Referitor la criticile privind încălcarea competenţelor legislative recunoscute Guvernului prin dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie şi, implicit, a dispoziţiilor art. 61 din Legea fundamentală care consacră rolul Parlamentului, se apreciază că şi acestea sunt neîntemeiate, invocându-se, în acest sens, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998 şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014.
    66. În raport cu jurisprudenţa menţionată şi având în vedere preambulul actului normativ criticat, precum şi nota sa de fundamentare, se apreciază că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022, Guvernul s-a conformat exigenţelor constituţionale privind demonstrarea existenţei unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi motivarea urgenţei în cuprinsul ordonanţei.
    67. În ceea ce priveşte criticile formulate în raport cu atingerea adusă dispoziţiilor art. 16 şi 44 din Constituţie, se arată că, potrivit art. 44 din Constituţie, proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului fiind garantate, însă conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege, astfel că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 523 din 11 iulie 2017). Astfel fiind, critica referitoare la tratamentul inegal al proprietarilor de terenuri agricole este neîntemeiată, legiuitorul fiind competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, iar limitările aduse dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate sub incidenţa legii sunt aplicabile în mod egal tuturor proprietarilor aflaţi în ipoteza normei.
    68. În ceea ce priveşte nerespectarea exigenţelor de calitate a legilor, se consideră că dispoziţiile criticate nu suscită dificultăţi de înţelegere care să determine încălcarea dispoziţiilor constituţionale care consacră supremaţia legii. Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018.
    69. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 56 din Constituţie, se apreciază că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele regăsite în Decizia nr. 586 din 14 iulie 2020, paragraful 92, prin care Curtea, analizând dispoziţiile Legii nr. 17/2014 prin care au fost instituite obligaţiile fiscale criticate, a stabilit că impozitul stabilit are rol de plafonare a valorii terenurilor agricole extravilane vândute anterior expirării unui termen de 8 ani calculat de la data cumpărării acestora, legiuitorul având competenţa exclusivă de a institui cotele de impozitare necesare atingerii scopului legitim urmărit, respectiv descurajarea cumpărării proprietăţii funciare în scop de revânzare imediată.
    70. De asemenea, cu privire la rezonabilitatea şi echitabilitatea impozitelor, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 523 din 18 octombrie 2023, paragraful 209), a constatat că legiuitorul este în drept să stabilească impozite pentru a alimenta în mod constant ritmic bugetul de stat, însă trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când stabileşte materia impozabilă. Ca atare, legiuitorul trebuie să manifeste o grijă deosebită atunci când determină categoria de venit asupra căreia poartă sarcina fiscală, suma concretă asupra căreia se datorează modul concret de calcul al sarcinii fiscale (Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 şi Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, paragraful 95). Prin urmare, în raport cu aceste considerente, se apreciază că nu sunt întemeiate criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 56 din Constituţie.
    71. Cât priveşte critica raportată la art. 148 din Constituţie, în raport cu argumentele invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate, se apreciază că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele reţinute prin Decizia nr. 586 din 14 iulie 2020, prin care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate critici similare celor din cauză.
    72. Cu privire la încălcarea art. 11, art. 136 alin. (5) şi art. 147 din Constituţie, se apreciază că autorii sesizării nu argumentează respectivele încălcări în mod concret şi efectiv, relevant din punct de vedere constituţional. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate, întrucât Curtea nu se poate substitui autorilor excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie (a se vedea, de exemplu Decizia Curţii Constituţionale nr. 159 din 30 martie 2023).
    73. Preşedintele Senatului nu a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    74. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum este formulat, îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi de completare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Analizând însă susţinerile autorilor sesizării cuprinse în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceştia critică, în realitate, din punct de vedere extrinsec, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi de completare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, şi, din punct de vedere intrinsec, dispoziţiile art. I pct. 1 din legea criticată [cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 17/2014] şi, din punct de vedere intrinsec, dispoziţiile art. I pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 17/2014], ale art. I pct. 3 [cu referire la art. 4^1 alin. (2) lit. d) şi e) din Legea nr. 17/2014] şi ale art. I pct. 4 [cu referire la art. 4^2 alin. (6) din Legea nr. 17/2014] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022. Aşadar, obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi de completare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile art. I pct. 1 din aceasta [cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 17/2014], precum şi dispoziţiile art. I pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 17/2014], ale art. I pct. 3 [cu referire la art. 4^1 alin. (2) lit. d) şi e) din Legea nr. 17/2014] şi ale art. I pct. 4 [cu referire la art. 4^2 alin. (6) din Legea nr. 17/2014] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 30 iunie 2022, având următorul cuprins:
    - Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi de completare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
    "ART. I
    Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104 din 30 iunie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 30 iunie 2022, cu următoarele completări:
    1. La articolul I, înaintea punctului 1 se introduce un nou punct, cu următorul cuprins:
    - La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. 2
    (1) Terenurile agricole situate în intravilan şi terenurile care formează un singur imobil, identificat printr-un singur număr cadastral, compuse parţial dintr-o suprafaţă majoritară aflată în intravilan, cu categoria de folosinţă curţi-construcţii şi parţial în extravilan, cu destinaţie agricolă, nu intră sub incidenţa prezentei reglementări.
    2. La articolul I, după punctul 12 se introduce un nou punct, punctul 12^1, cu următorul cuprins:
    12^1. La articolul 16, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

    (2) Înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea prevederilor art. 4^2 referitoare la obligaţia de plată a impozitului este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea relativă.
    ART. II
    La articolul 1.952 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    (5) În cazul contractelor de asociere în participaţie încheiate între o instituţie publică şi un operator economic privat, în care aportul instituţiei publice este terenul domeniul public al statului, nu se aplică prevederile alin. (2) şi (3).»“;"

    – Art. I pct. 2, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022:
    "ART. I

    Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: […]
    2. La articolul 4 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    c) în cazul arendaşilor persoane juridice, cu acţionariat altă persoană juridică, acţionarii/asociaţii care deţin controlul societăţii să facă dovada domiciliului/reşedinţei/sediului social/secundar situat pe teritoriul naţional stabilit pe o perioadă de 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.
    3. La articolul 4^1 alineatul (2), literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    d) asociatul/acţionarul, persoană fizică, care deţine controlul societăţii să aibă domiciliul situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;
    e) în cazul în care în structura persoanelor juridice, asociaţii/acţionarii care deţin controlul societăţii sunt alte persoane juridice, asociaţii/acţionarii, care deţin controlul societăţii, să facă dovada domiciliului//reşedinţei/sediului social/secundar situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;
    4. Articolul 4^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. 4^2
    (...)
    (6) Impozitul stabilit la alin. (1) şi (2) reprezintă un impozit suplimentar faţă de cele datorate potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. (...)"


    75. De asemenea, Curtea observă că autorii sesizării critică şi dispoziţiile art. 4^1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 17/2014, astfel cum au fost introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 175/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 14 august 2020. Dispoziţiile art. 4^1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 17/2014 prevăd că „(2) În cazul în care titularii dreptului de preempţiune nu îşi manifestă intenţia de a cumpăra terenul, înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se poate face către persoanele juridice cu respectarea următoarelor condiţii cumulative: […] b) să desfăşoare activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;“.
    76. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii sesizării susţin că prevederile legii criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) care consacră statul de drept şi democratic, ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 56 referitor la contribuţii financiare, ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 73 referitor la categoriile de legi, ale art. 75 privind ordinea sesizării Camerelor, ale art. 115 alin. (4) referitor la delegarea legislativă, ale art. 136 alin. (5) privind proprietatea, ale art. 147 alin. (4) referitor la deciziile Curţii Constituţionale şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.
    (1.) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    77. Curtea reţine că are obligaţia verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a obiecţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 247 din 4 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 31 mai 2022, paragraful 15).
    78. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, Curtea constată că obiecţia îndeplineşte condiţia de admisibilitate, prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, aceasta fiind formulată de 54 de deputaţi, care au dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori.
    79. Sub aspectul termenului de sesizare, Curtea reţine că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile“.
    80. Aşa cum a reţinut Curtea la paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, o sesizare a Curţii Constituţionale (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se realizează în interiorul termenelor legale de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992; (ii) va fi admisibilă după depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, în interiorul termenelor de promulgare de 20 de zile, respectiv 10 zile, prevăzute de art. 77 alin. (1) şi (3) din Constituţie, însă condiţionat de nepromulgarea legii; (iii) va fi admisibilă în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte sesizări de neconstituţionalitate, doar dacă s-a realizat în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, pe care titularul sesizării l-ar fi avut la dispoziţie ipotetic, dacă nu ar fi intervenit cazul de întrerupere a procedurii promulgării. Dimpotrivă, dacă nu sunt întrunite condiţiile cu privire la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, sesizarea Curţii va fi respinsă ca inadmisibilă.
    81. Prin urmare, Curtea observă că legea criticată a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 12 decembrie 2023, a fost depusă la Secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii sale la data de 18 decembrie 2023, a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 19 decembrie 2023 şi trimisă la promulgare la data de 20 decembrie 2023. Într-o atare situaţie, se constată că obiecţia a fost formulată în interiorul termenului prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, aspect ce se încadrează în prima ipoteză din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, precitată.
    82. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea constată că aceasta vizează o lege nepromulgată, lege adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data 12 decembrie 2023. De asemenea, Curtea reţine că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate invocă şi critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă ale Ordonanţei Guvernului nr. 104/2022, respectiv ale unor dispoziţii din aceasta. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009). În cadrul controlului de constituţionalitate a priori exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor, se pot contesta şi, implicit, Curtea poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituţionalitate extrinsecă, cât şi a celor de constituţionalitatea intrinsecă privind ordonanţa astfel aprobată (Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019, paragraful 25). Curtea este competentă să analizeze dacă Guvernul, în calitate de legiuitor delegat, avea competenţa funcţională de natură constituţională să adopte o ordonanţă de urgenţă într-un anumit domeniu (a se vedea Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 31 mai 2018, paragraful 48). Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe simple sau al unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014). Ţinând cont de această jurisprudenţă, se reţine competenţa Curţii ca, prin mijlocirea legii de aprobare a ordonanţei, să verifice constituţionalitatea dispoziţiilor acesteia integrate în legea de aprobare.
    83. Prin urmare, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

    (2.) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

    (2.1.) Aspecte prealabile
    84. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, cu titlu prealabil, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 30 iunie 2022, în esenţă, clarifică anumite proceduri şi operaţiuni administrative prevăzute de lege.
    85. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 stabileşte că terenurile agricole situate în intravilan şi terenurile care formează un singur imobil, identificat printr-un singur număr cadastral, compuse parţial dintr-o suprafaţă majoritară aflată în intravilan, cu categoria de folosinţă curţi-construcţii, şi parţial în extravilan, cu destinaţie agricolă, sunt terenuri care nu intră sub incidenţa reglementărilor prevăzute de Legea nr. 17/2014, iar înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea prevederilor art. 4^2 din Legea nr. 17/2014, referitoare la obligaţia de plată a impozitului, este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea relativă.
    86. Analizând jurisprudenţa sa în materie, Curtea reţine că, pronunţându-se în cadrul controlului a priori asupra Legii nr. 175/2020 care a modificat şi completat Legea nr. 17/2014, prin Decizia nr. 586 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 11 august 2020, paragraful 48, a statuat că scopul Legii nr. 17/2014 este, aşa cum rezultă din prevederile art. 1 din această lege şi din expunerea de motive ce o însoţeşte, acela de evitare a fărâmiţării proprietăţii funciare din extravilanul localităţilor. De asemenea, prin aceeaşi decizie, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 44, 45, 46, 53, art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (2), art. 75 alin. (1), art. 135 şi 148 din Constituţie, Curtea a constatat că Legea nr. 175/2020 este constituţională în raport cu criticile formulate.
    87. De asemenea, prin Decizia nr. 432 din 5 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 28 octombrie 2022, paragrafele 31 şi 33, Curtea a reţinut că Legea nr. 17/2014 este o lege organică ce stabileşte regimul juridic al înstrăinării prin vânzare a terenurilor agricole din extravilanul localităţilor. Cu privire la această categorie de terenuri, acest act normativ stabileşte modalităţi şi condiţii stricte de înstrăinare prin vânzare-cumpărare, printre care pot fi enumerate obţinerea, după caz, de avize specifice de la diferite entităţi ale statului, respectarea dreptului de preempţiune, într-o ordine prestabilită a preemptorilor (de la rangul I la rangul VII) sau respectarea altor condiţii cumulative în ipoteza neexercitării dreptului de preempţiune, precum şi impozitarea diferită (cu 80% din diferenţa dintre preţul vânzării şi cel al cumpărării) aplicabilă vânzătorului în cazul înstrăinării mai devreme de 8 ani de la data cumpărării terenului agricol situat în extravilan. În esenţă, înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se poate face, în prezent, numai în următoarele modalităţi prestabilite de lege, în această ordine: a) prin exercitarea dreptului de preempţiune, cu respectarea ordinii rangului preemptorilor; b) către orice persoană fizică sau juridică, cu respectarea anumitor condiţii cumulative speciale, care solicită, în esenţă, dovedirea domiciliului/reşedinţei, respectiv a sediului social/secundar, precum şi a desfăşurării activităţii agricole în România în ultimii 5 ani. Totodată, legea instituie în sarcina proprietarilor de terenuri agricole situate în extravilan obligaţia menţinerii destinaţiei acestora de la momentul cumpărării, respectiv desfăşurarea activităţilor agricole. Toate aceste reglementări configurează un regim juridic special, de protecţie, aplicabil terenurilor agricole situate în extravilan, cu scopul declarat în lege de asigurare a securităţii alimentare, protejare a intereselor naţionale, exploatare a resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, comasare a terenurilor agricole în vederea creşterii dimensiunii fermelor agricole şi constituire a exploataţiilor viabile economic. În ceea ce priveşte natura juridică a Legii nr. 17/2014, Curtea a reţinut că aceasta a fost adoptată ca lege organică, în considerarea criteriului material determinat de obiectul său de reglementare, care vizează condiţii ad validitatem de transfer al dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilan, condiţii ce constau în obligaţia respectării dreptului de preempţiune şi obligaţia respectării/menţinerii destinaţiei agricole a terenului de la data cumpărării. Prin aceeaşi decizie, paragraful 45, Curtea a reţinut că, prin dimensiunea lor cantitativă, aceste terenuri au capacitatea de a forma, ele singure, o parte importantă a fondului funciar din România, astfel că regulile ce configurează regimul lor juridic de înstrăinare se circumscriu şi influenţează regimul juridic general al proprietăţii, reglementat prin lege organică.


    (2.2.) Analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă
    88. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, prin care autorii sesizării susţin, în esenţă, că, prin natura modificărilor aduse, sunt operate reglementări care privesc regimul general al proprietăţii, circumscris art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, cu privire la care Senatul este Cameră decizională, şi că atunci când o lege este adoptată de o Cameră care nu este desemnată ca fiind decizională pentru acea materie se încalcă şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, reglementat de dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4), Curtea constată netemeinicia acestei susţineri.
    89. Instanţa constituţională reţine că, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie - Sesizarea Camerelor - „Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru [...], precum şi proiectele legilor organice prevăzute la [...], articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), [...] Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.“ Or, categoria de legi prevăzută la art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, potrivit căruia „Prin lege organică se reglementează: [...] m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;“, nu se regăseşte în categoria legilor organice pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, aşa încât pentru această categorie Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională.
    90. În aceste condiţii, Curtea constată că, în cursul procedurii parlamentare de adoptare a legii criticate, nu a avut loc o încălcare a ordinii de sesizare a celor două Camere, astfel că au fost respectate prevederile art. 75 alin. (1) şi ale art. 73 alin. (3) lit. m), ale art. 136 alin. (5) şi ale art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    91. Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă prin care autorii sesizării susţin, în esenţă, că, prin conţinutul său normativ, legea criticată, care aprobă o ordonanţă de urgenţă, contravine art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât niciuna dintre soluţiile legislative cuprinse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 nu se fundamentează pe existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare să nu poată fi amânată, Curtea constată netemeinicia acesteia.
    92. Astfel, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa referitoare la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, Curtea a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, sau Decizia nr. 598 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 26 noiembrie 2019, paragraful 46). Curtea a mai arătat că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009). Cât priveşte condiţia urgenţei, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007).
    93. Aplicând aceste considerente cuprinse în jurisprudenţa sa şi analizând preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022, Curtea reţine că Guvernul a menţionat că reglementarea criticată a fost adoptată întrucât, „având în vedere legislaţia actuală aplicabilă în domeniul înstrăinării, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan, ulterior punerii în aplicare a măsurilor reglementate prin actul de amendare a Legii nr. 17/2014 şi evoluţiilor înregistrate la nivelul pieţei funciare, au fost identificate anumite aspecte neclare şi lipsite de previzibilitate ale textului legii, precum şi impedimente pe termen scurt, mediu şi lung în circuitul civil, referitoare la încheierea actelor translative de proprietate având ca obiect terenurile agricole, ca urmare a parcurgerii procedurii prevăzute de legea de bază aplicabilă în domeniu; dat fiind faptul că legislaţia care instituie unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan a fost amendată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 175/2020 (...) în sensul instituirii anumitor sarcini fiscale în sarcina proprietarilor terenurilor agricole, în cazul revânzării terenurilor agricole situate în extravilan, înaintea împlinirii termenului de 8 ani de la cumpărare, fără a clarifica anumite aspecte referitoare la etapele procedurale, stabilirea în sarcina cui revine obligaţia calculării, reţinerii, virării şi declarării, după caz, a impozitului datorat, precum şi necorelarea dispoziţiilor şi reglementarea imprecisă a anumitor condiţii necesare realizării scopului prevăzut de lege, respectiv comasarea terenurilor agricole, diminuarea achiziţiei acestor terenuri în scopuri speculativ-investiţionale; faţă de necesitatea soluţionării, în regim de urgenţă, a unor situaţii nereglementate în prezent, generate de intenţia persoanelor fizice şi juridice, în calitate de titulari ai dreptului de proprietate ai terenurilor agricole situate în extravilan, de a-şi exercita, în mod neîngrădit, atributul de dispoziţie asupra terenurilor aflate în proprietate; luând în considerare numeroasele solicitări ale persoanelor fizice şi juridice, pentru care au fost emise avize finale/avize în vederea înstrăinării terenurilor aflate în proprietate şi se află în imposibilitate obiectivă de a finaliza procedura prevăzută de lege prin încheierea actelor translative de proprietate, precum şi a camerelor notariale de la nivel naţional, având ca obiect deblocarea acestor tranzacţii, şi finalizarea, prin autentificarea actelor notariale, a contractelor de vânzare, precum şi clarificarea aspectelor referitoare la obligaţia calculării, reţinerii, virării şi declarării impozitului de 80%, precum şi stabilirea bugetelor la care acest impozit se constituie ca venit; ţinând cont de actualul cadru legislativ, impedimentele identificate pot fi soluţionate, cu celeritate, prin adoptarea unor norme care să asigure previzibilitatea procesului de înstrăinare şi respectarea principiului legalităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, atât din perspectiva intereselor individuale, cât şi a celor naţionale sau de grup şi a binelui public, de a căror aplicare depind stabilitatea şi eficienţa procedurii care vizează tranzacţiile având ca obiect terenuri agricole [...]“. Având în vedere aceste precizări, Curtea reţine că situaţia care a condus la adoptarea măsurilor legislative prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 constituie o stare de fapt obiectivă, independentă de voinţa Guvernului, putând fi încadrată în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii.
    94. Pe de altă parte, Curtea reţine că urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 se precizează următoarele: „consecinţele negative ale neadoptării acestui act normativ, în regim de urgenţă, conducând la: limitări în practică cauzate de reglementarea unor aspecte neclare şi imprevizibile privind modul de calcul şi încasare a impozitului pentru tranzacţiile cu terenurile agricole situate în extravilan; blocaje ale aplicabilităţii legii de bază aplicabile în domeniu şi a legislaţiei subsecvente [...]; riscul promovării a numeroase acţiuni în justiţie pentru pronunţarea unor hotărâri pentru soluţionarea aspectelor divergente, cauzate de imposibilitatea exercitării, de către proprietarii terenurilor agricole situate în extravilan, a drepturilor de dispoziţie asupra bunurilor imobile deţinute şi încheierii contractelor de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunţării de către instanţă a hotărârilor judecătoreşti care ţin loc de contract de vânzare; nereglementarea măsurilor în vederea îndeplinirii, în mod abstract şi obiectiv, a scopului legitim al actului normativ, respectiv comasarea terenurilor agricole, descurajarea cumpărării proprietăţii funciare în scop de revânzare imediată, prevenirea speculei imobiliare, prevenirea fărâmiţării proprietăţii funciare şi achiziţia terenurilor pentru desfăşurarea activităţilor agricole specifice pe termen mediu şi lung, raportat la perioada de timp în care se datorează impozitul instituit; nesoluţionarea aspectelor practice neunitare şi a disfuncţionalităţilor semnalate de către părţile interesate, precum şi perpetuarea vidului legislativ care vizează calcularea şi încasarea impozitului aferent tranzacţiilor având ca obiect terenurile agricole situate în extravilan;“.
    95. Autorii sesizării mai susţin, în esenţă, că modificările legislative sunt rezultatul unei decizii de oportunitate, întrucât nu există o situaţie care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public în contextul în care legea era în vigoare de mult timp, aşa cum precizează chiar Guvernul în expunerea de motive. Sub acest aspect, Curtea Constituţională reţine, aşa cum a constatat în jurisprudenţa sa, că aprecierea oportunităţii adoptării unei ordonanţe de urgenţă, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, care poate fi cenzurat doar în condiţiile prevăzute expres de Legea fundamentală, respectiv doar pe calea controlului parlamentar exercitat potrivit art. 115 alin. (5) din Constituţie. Aşadar, doar Parlamentul poate decide soarta actului normativ emis de Guvern, adoptând o lege de aprobare sau de respingere. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare, forul legislativ suprem are competenţa de a cenzura ordonanţa de urgenţă a Guvernului, atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul oportunităţii, dispoziţiile art. 115 alin. (8) din Constituţie statuând că prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei. Ca atare, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea constată că nicio altă autoritate publică, aparţinând altei puteri decât cea legislativă, nu poate controla actul normativ emis de Guvern din perspectiva oportunităţii actului de legiferare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 90).
    96. Curtea mai reţine că, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, acesta poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară, iar, în prezenta cauză, legea criticată a fost adoptată atât de prima Cameră sesizată, cât şi de Camera decizională. Cu alte cuvinte, legea antereferită aprobă o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, ceea ce reprezintă o soluţie legislativă ce corespunde unei opţiuni politice care ţine de competenţa legiuitorului şi care, implicit, consfinţeşte maniera de reglementare aleasă de legiuitorul delegat, fiind dreptul suveran al legiuitorului să aprecieze întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege. Totodată, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional se pronunţă asupra constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, ceea ce înseamnă o analiză în raport cu prevederile Constituţiei, aceasta fiind o analiză de drept, Curtea neavând posibilitatea de a sancţiona oportunitatea politicii adoptate de stat într-o anumită materie (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 497 din 3 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 30 octombrie 2023, paragrafele 76 şi 77).
    97. În consecinţă, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 nu încalcă dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie.


    (2.3.) Analiza criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă
    98. Cu privire la critica de neconstituţionalitate intrinsecă, potrivit căreia legea criticată încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 44 din Constituţie, întrucât generează un tratament diferit al proprietarilor de terenuri agricole în funcţie de caracteristicile terenurilor, Curtea constată netemeinicia acesteia.
    99. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, potrivit art. 44 din Constituţie, proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului fiind garantate, însă conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege, astfel că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 31 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 12 mai 2022, paragraful 19). Totodată, Curtea a reţinut că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23).
    100. Aplicând aceste considerente în cauză, Curtea constată că legiuitorul este competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principală conferită de Constituţie, iar dispoziţiile criticate sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Prin urmare, exceptarea terenurilor agricole situate în intravilan şi a terenurilor care formează un singur imobil, identificat printr-un singur număr cadastral, compuse parţial dintr-o suprafaţă majoritară aflată în intravilan, cu categoria de folosinţă curţi-construcţii şi parţial în extravilan, cu destinaţie agricolă, de la aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 17/2014, nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 din Constituţie.
    101. Referitor la critica de neconstituţionalitate intrinsecă, raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, sub aspectul principiului previzibilităţii şi clarităţii normelor, autorii sesizării susţin, în esenţă, cu privire la art. I pct. 1 din legea criticată, că nu se poate deduce intenţia legiuitorului în redactarea sintagmei „compuse parţial dintr-o suprafaţă majoritară aflată în intravilan“, întrucât lasă loc de interpretări, iar această ambiguitate este determinată şi de faptul că termenii „compuse parţial“ şi „suprafaţă majoritară“ nu sunt definiţi cu precizie şi nici nu se prevede cine stabileşte care este suprafaţa majoritară sau cine decide din ce este compus respectivul teren.
    102. Cu privire la această critică instanţa constituţională reţine că, în jurisprudenţa sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu privire la principiul calităţii actelor normative, a stabilit că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 2 mai 2019, paragraful 52).
    103. Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre.
    104. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă şi analizând art. I pct. 1 din legea criticată, care modifică art. 2 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, Curtea reţine că aceste norme nu prezintă dificultăţi de înţelegere, fiind formulate cu suficientă precizie şi claritate. Ca atare, art. I pct. 1 din legea supusă controlului de constituţionalitate întruneşte condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul normelor legale incidente care este domeniul de aplicare al legii criticate.
    105. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie este neîntemeiată.
    106. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4^1 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, astfel cum au fost introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 175/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 14 august 2020, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât normele legale menţionate au fost introduse în Legea nr. 17/2014 printr-o lege - Legea nr. 175/2020 - care nu se regăseşte în cuprinsul actelor normative supuse controlului de constituţionalitate, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 şi Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022.
    107. Cu privire la critica de neconstituţionalitate intrinsecă, raportată la dispoziţiile art. 1 şi ale art. 56 alin. (2) din Constituţie, autorii sesizării susţin că alin. (6) al art. 4^2 din Legea nr. 17/2014, introdus prin ordonanţa de urgenţă criticată, încalcă principiile de bază ale sistemului fiscal, respectiv justa aşezare a sarcinilor fiscale, creând un paralelism legislativ ce determină un dublu regim de taxare.
    108. Curtea observă că, potrivit art. 4^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 17/2014, astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022,
    "(1) Terenurile agricole situate în extravilan se pot înstrăina, prin vânzare, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, cu obligaţia plăţii de către vânzători a unui impozit în cotă de 80% aplicată asupra diferenţei pozitive dintre valoarea terenurilor agricole de la data vânzării şi cea de la data cumpărării, determinată potrivit valorii orientative stabilită prin expertiza întocmită de camera notarilor publici sau a valorii minime stabilită prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici, după caz, din respectiva perioadă.
(2) În cazul înstrăinării, prin vânzare, a pachetului de control al persoanelor juridice care au în proprietate unul sau mai multe terenuri agricole situate în extravilan şi care reprezintă mai mult de 25% din activele prevăzute la alin. (5) pct. 1 şi în măsura în care înstrăinarea are loc înainte de împlinirea a 8 ani de la dobândirea oricăruia dintre aceste terenuri, persoana fizică şi/sau juridică care înstrăinează are obligaţia de a plăti un impozit în cotă de 80% aplicată asupra diferenţei pozitive dintre valoarea terenurilor existentă la momentul înstrăinării pachetului de control şi cea de la momentul dobândirii terenurilor, determinată potrivit valorii orientative stabilită prin expertiza întocmită de camera notarilor publici sau a valorii minime stabilită prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici, după caz, din respectiva perioadă. În situaţia în care persoana juridică are în proprietate mai multe terenuri agricole situate în extravilan, cota de 80% se aplică asupra valorii totale calculate prin însumarea diferenţelor pozitive aferente terenurilor dobândite cu cel mult 8 ani înainte de înstrăinarea pachetului de control, fără a lua în calcul diferenţele negative, diferenţe determinate potrivit prezentului alineat."

    109. Referitor la conţinutul principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a reţinut prin Decizia nr. 877 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 24 martie 2022, paragraful 20, că art. 56 din Constituţie consacră obligaţia fundamentală a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Însă aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice, şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora (Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, şi Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993) şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării. Totodată, prin Decizia nr. 695 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 30 august 2012, Curtea a reţinut că stabilirea cotelor de impozitare este atributul legiuitorului, care, respectând art. 56 din Constituţie privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, le poate mări sau micşora în funcţie de politica fiscală promovată şi de interesele generale ale societăţii la un moment dat.
    110. Având în vedere cele menţionate, Curtea constată că în speţă sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 586 din 14 iulie 2020, paragraful 92, prin care Curtea - analizând dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014, devenită după promulgare Legea nr. 175/2020, prin care au fost introduse obligaţiile fiscale criticate - a statuat că impozitul stabilit are rol de plafonare a valorii terenurilor agricole extravilane vândute anterior expirării unui termen de 8 ani calculat de la data cumpărării acestora, legiuitorul având competenţa exclusivă de a institui cotele de impozitare necesare atingerii scopului legitim urmărit, respectiv descurajarea cumpărării proprietăţii funciare în scop de revânzare imediată, prevenirea speculei imobiliare, asigurarea faptului că cel ce cumpără terenul îl cumpără pentru a se desfăşura activităţi agricole specifice pe termen mediu şi lung, având în vedere perioada de timp în care se datorează impozitul instituit, şi prevenirea fărâmiţării proprietăţii funciare.
    111. Ca atare, critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 şi ale art. 56 alin. (2) din Constituţie este neîntemeiată.
    112. Autorii sesizării mai susţin că legea criticată instituie măsuri cu efect echivalent celor prin care se limitează libera circulaţie a capitalurilor în Uniunea Europeană şi încalcă obligaţiile asumate de România în cadrul negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, precum şi prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, cărora art. 148 din Constituţie le acordă prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, întrucât art. I pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 17/2014] şi art. I pct. 3 [cu referire la art. 4^1 alin. (2) lit. d) şi e) din Legea nr. 17/2014] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 stabilesc că vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan poate fi realizată doar către persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au domiciliul/reşedinţa pe teritoriul naţional, desfăşoară activităţi agricole pe teritoriul naţional şi sunt înregistrate de autorităţile fiscale române cu cel puţin 5 ani înainte de înregistrarea ofertei de vânzare.
    113. Cu privire la această critică de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 586 din 14 iulie 2020, paragrafele 97-99, a statuat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014, devenită după promulgare Legea nr. 175/2020, în privinţa arendaşilor, persoanelor fizice şi persoanelor juridice, stabileşte condiţii generale şi speciale necesar a fi întrunite pentru a cumpăra teren agricol extravilan, dublate de un factor de temporalitate, respectiv ca acestea să fi fost îndeplinite în mod continuu pe o perioadă de 5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan. Ca atare, rezultă că toate aceste categorii, respectiv arendaşii, indiferent de cetăţenia/naţionalitatea statului membru al Uniunii Europene pe care o deţin, trebuie să întrunească aceleaşi condiţii pentru a putea dobândi astfel de terenuri, iar condiţiile astfel reglementate nu consacră nicio discriminare între persoanele fizice sau juridice, după caz, ci, din contră, indiferent de cetăţenia/naţionalitatea lor, le plasează în aceeaşi situaţie juridică.
    114. De asemenea, Curtea a observat, la paragrafele 100 şi 101 ale deciziei menţionate, că dispoziţiile criticate nu reglementează nicio restricţie sau excludere a persoanelor fizice sau juridice din statele membre de la cumpărarea de terenuri agricole, ci impun anumite condiţii pentru realizarea scopului legii, respectiv punerea în valoare a proprietăţii funciare. Toate aceste condiţionări sunt comune persoanelor fizice şi juridice din statele membre ale Uniunii Europene, neexistând niciun fel de deosebire de tratament juridic între acestea în privinţa dreptului de a cumpăra terenuri agricole extravilane. Textele criticate nu interzic şi nici nu exclud dreptul persoanelor fizice sau juridice din afara teritoriului naţional să cumpere astfel de terenuri, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, condiţii deopotrivă valabile şi în privinţa persoanelor fizice sau juridice române. Aşadar, cele de mai sus demonstrează că legiuitorul nu a operat cu criteriul cetăţeniei/naţionalităţii, ci cu un complex de criterii obiective care vizează capacitatea cumpărătorului de a menţine categoria de folosinţă a terenului agricol extravilan şi de a-l lucra în mod efectiv. Aceste condiţii, pe de o parte, atestă faptul că persoanele fizice sau juridice sunt capabile să desfăşoare activităţi agricole în sensul valorificării potenţialului terenurilor agricole extravilane, iar, pe de altă parte, demonstrează că această aptitudine generală a lor se poate realiza în România, dat fiind că obiectul contractului vizează un imobil a cărui valorificare presupune atât o bază materială solidă şi bine conturată pe teritoriul naţional, cât şi o experienţă de lucru relevantă în condiţiile pedoclimatice ale României. Rezultă că legea nu stabileşte condiţii arbitrare pentru a putea cumpăra teren agricol extravilan, ci condiţii care susţin scopul legii. Cu alte cuvinte, legătura cu teritoriul naţional, sub forma domiciliului/reşedinţei/sediului, a desfăşurării de activitate agricolă, a deţinerii unui contract de arendă, a înregistrării la autorităţile fiscale române sau a ponderii venitului agricol din totalul veniturilor realizate, după caz, dublată de o condiţie de temporalitate, este menită să demonstreze capacitatea persoanei fizice/juridice de a desfăşura activitate agricolă pe terenul cumpărat, având în vedere că, de principiu, cumpărarea terenului se realizează în vederea valorificării sale din punct de vedere agricol. Astfel, rezultă că legea stabileşte condiţii identice în sarcina persoanei fizice/juridice, indiferent de cetăţenia/ naţionalitatea sa, în vederea cumpărării de teren agricol extravilan, condiţii care în mod intrinsec vizează capacitatea acestora de a lucra pământul, drept care Curtea a constatat că aceste condiţionări impuse au ca scop încurajarea cumpărării terenului agricol extravilan în vederea valorificării potenţialului său agricol. În consecinţă, legea criticată asigură accesul egal al persoanelor fizice şi juridice din spaţiul Uniunii Europene la cumpărarea terenurilor agricole extravilane, fără a se constitui într-o barieră cu privire la libertatea de circulaţie a persoanelor sau a capitalurilor.
    115. Totodată, la paragraful 103 al Deciziei nr. 586 din 14 iulie 2020, Curtea a statuat că, indiferent de cetăţenia/naţionalitatea persoanei fizice/juridice sau de întinderea terenului agricol extravilan, cumpărarea acestuia se poate realiza, ca principiu, de către orice persoană fizică/juridică având cetăţenia/ naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene în scopul valorificării sale agricole, iar condiţiile impuse vizează în exclusivitate scopul antereferit, fiind în legătură directă cu acesta. Întreaga concepţie a legii se axează pe stabilirea unor garanţii care să demonstreze aptitudinea cumpărătorului de a desfăşura activităţi agricole pe terenul cumpărat, pentru a evita sustragerea acestuia din circuitul agricol, iar toate condiţiile impuse sunt indisolubil legate între ele şi alcătuiesc împreună un tot unitar de natură să garanteze îndeplinirea scopului legitim al legii. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu vizează şi nu aduc în discuţie libertatea de stabilire a persoanelor sau libertatea de circulaţie a capitalurilor, astfel că, de principiu, nu au aptitudinea să se convertească într-o restricţie în privinţa acestora.
    116. În cauză, Curtea observă că legea supusă controlului de constituţionalitate nu face decât să clarifice unele aspecte cu privire la condiţiile în care se pot cumpăra terenurile agricole situate în extravilan, păstrând soluţia legislativă analizată prin Decizia nr. 586 din 14 iulie 2020, ale cărei considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis.
    117. Prin urmare, criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 148 din Constituţie sunt neîntemeiate.
    118. În final, cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional constată că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece deciziile invocate de autorii sesizării vizează ipoteze juridice diferite de cea care formează obiectul prezentei obiecţii de neconstituţionalitate.
    119. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 54 de deputaţi şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi de completare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile art. I pct. 1 din aceasta [cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 17/2014], precum şi dispoziţiile art. I pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 17/2014], ale art. I pct. 3 [cu referire la art. 4^1 alin. (2) lit. d) şi e) din Legea nr. 17/2014] şi ale art. I pct. 4 [cu referire la art. 4^2 alin. (6) din Legea nr. 17/2014] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 februarie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 76 din 14 februarie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
Inscrie e-mailul tau pentru a primi zilnic
informatii despre CE, CAND si CUM s-a intamplat
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016