Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 758 din 23 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 758 din 23 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 345 din 19 aprilie 2018

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu     │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya        │- judecător       │
│Teodoroiu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura     │-                 │
│Tutunaru           │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ludovic Murvai în Dosarul nr. 9.516/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.098D/2016.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2017, în prezenţa reprezentantului legal al autorului excepţiei, domnul avocat Mircea Ursuţa din cadrul Baroului Bihor şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ocazie cu care Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, potrivit art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea succesivă a pronunţării pentru data de 9 noiembrie 2017 şi 23 noiembrie 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 4 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.516/271/2016, Judecătoria Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ludovic Murvai în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece obligă persoana vătămată la plata cheltuielilor judiciare în caz de împăcare. Astfel, se poate ajunge ca aceasta să plătească cu titlu de cheltuieli judiciare o sumă mai mare decât însuşi obiectul acelui proces, fără a avea nicio culpă în declanşarea şi continuarea procedurilor respective, întrucât în cauză a operat principiul oficialităţii. În acest mod, apreciază autorul excepţiei, se dispune în mod indirect o măsură de trecere în proprietatea publică a unui bun proprietate privată, pe bază de discriminare. Arată că în cauză a suferit o pagubă de 680 lei, pe care a recuperat-o prin intermediul mijloacelor legale puse la dispoziţie, dar urmează să plătească pentru acest serviciu oferit o sumă mai mare decât prejudiciul suferit.
    5. În concluzie, soluţia legală de obligare a persoanei vătămate la plata cheltuielilor judiciare, în caz de împăcare, fără a exista o culpă a acesteia (împăcarea în scopul recuperării prejudiciului nu poate fi considerată o culpă procesuală) este contrară dreptului la un proces echitabil, precum şi dispoziţiilor constituţionale care garantează proprietatea privată.
    6. Judecătoria Oradea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Cheltuielile judiciare ocazionate de procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli. Dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, în acord cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, în considerarea unor situaţii deosebite, poate institui reguli speciale de procedură. Persoana vătămată se poate împăca cu inculpatul, condiţiile împăcării putând fi impuse de aceasta, întrucât legea nu limitează suma pe care o poate pretinde pentru a se împăca cu inculpatul.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Curtea Constituţională, pronunţându-se asupra soluţiei legislative anterioare, similară cu cea criticată în cauza de faţă, a statuat că nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli.
    9. Prevederile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie.
    10. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată prin instituirea plăţii unor taxe judiciare, în jurisprudenţa instanţei europene s-a reţinut că, atunci când cuantumul acestor taxe este foarte ridicat, de natură a atrage imposibilitatea pentru parte a le plăti, această împrejurare constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul de acces la instanţă, făcând ca acest drept, esenţial pentru asigurarea principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, să nu mai fie real şi efectiv, ci doar teoretic şi iluzoriu. Totodată, nivelul acestor taxe, în lumina circumstanţelor speciale ale cauzei, incluzând posibilitatea reclamantului de a le plăti, precum şi faza procedurală în care aceste restricţii sunt impuse sunt factori care trebuie luaţi în calcul pentru a stabili dacă o persoană s-a putut bucura de dreptul de acces şi a beneficiat de o judecată din partea unei instanţe. Aceste argumente sunt, în opinia Guvernului, valabile şi în cazul cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu atât mai mult cu cât, în speţă, cuantumul cheltuielilor nu este unul excesiv, care să pună în pericol mijloacele de existenţă ale autorului.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, documentele depuse, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) cu denumirea marginală Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „(1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează: [...]
    2. în caz de încetare a procesului penal, de către: [...]
    d) inculpatul şi persoana vătămată, în caz de împăcare.“

    14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (4) referitor la garantarea dreptului de proprietate privată şi la interzicerea naţionalizării sau a oricăror alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor şi art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii organice.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate dispun cu privire la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în caz de împăcare şi care vor fi suportate de către inculpat şi persoana vătămată.
    16. Autorul excepţiei este nemulţumit de împrejurarea că, deşi cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta penală se ridică la suma de 400 lei, a fost obligat la plata unor sume cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 400 lei în Dosarul nr. 16.391/271/2015 privindu-i pe inculpaţii Nicolae Ciobotaru şi Szabo Aurel şi în cuantum de 200 de lei în Dosarul disjuns nr. 9.516/271/2016 vizându-l pe inculpatul Oros Marcel Codin.
    17. Drept urmare, apreciază că prevederile legale criticate afectează dreptul de proprietate privată, precum şi dreptul la un proces echitabil, întrucât obligă persoana vătămată la plata cheltuielilor de judecată, în caz de împăcare, fără a exista vreo culpă a acesteia, cu atât mai mult cu cât procesul penal a fost iniţiat în virtutea principiului oficialităţii.
    18. Cu privire la aceste critici, Curtea, examinând dispoziţiile art. 275 din Codul de procedură penală în integralitatea lor, constată că, în procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, prevalează principiul explicit referitor la obligarea unei persoanei la plata cheltuielilor judiciare către stat, numai în măsura în care are o culpă procesuală.
    19. Totodată, nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea lor, neputându-se aprecia că aceasta are semnificaţia afectării dreptului de proprietate privată prin naţionalizare sau prin trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor, aşa cum susţine autorul excepţiei. Faptul că, în caz de împăcare, în procesul penal, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de inculpat şi persoana vătămată, nu împiedică părţile interesate să se adreseze justiţiei şi să se prevaleze, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil, reglementat de dispoziţiile constituţionale ale art. 21.
    20. De asemenea, prin Decizia nr. 87 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2016, paragraful 18, Curtea a statuat că, în calculul cheltuielilor judiciare, instanţele judecătoreşti determină cheltuielile avansate de stat şi cele făcute de părţi şi de alţi subiecţi procesuali. Din prima categorie fac parte cheltuieli precum cele necesare efectuării actelor de procedură sau de probaţiune dispuse de organele judiciare şi cheltuielile pentru conservarea obiectelor ridicate sau sechestrate în cursul procesului. În cea de-a doua categorie se încadrează cheltuielile făcute de părţi şi de ceilalţi subiecţi procesuali în cursul procesului, din proprie iniţiativă, cum sunt angajarea unui apărător, depunerea de cereri şi memorii şi administrarea de mijloace de probă pentru susţinerea acţiunii civile, sau pe baza dispoziţiilor instanţei, cum sunt deplasarea la sediul organului judiciar pentru audiere sau nerealizarea unui câştig licit. Prin urmare, aceste două categorii de cheltuieli însumează subcategorii determinate de particularităţile fiecărei cauze penale. Valoarea acestora este atestată prin documente justificative sau este determinată numeric pe baza unor criterii legale, cum sunt ordinele şi normele metodologice de stabilire a onorariilor cuvenite experţilor sau interpreţilor.
    21. Aşa fiind, Curtea constată că, în ce priveşte cheltuielile judiciare propriu-zise, acestea pot fi împărţite în două mari categorii: cheltuieli avansate de stat şi cheltuieli făcute de părţi sau de alţi subiecţi procesuali.
    22. În procesul penal, obligaţia suportării cheltuielilor judiciare are caracter complex, teoria culpei procesuale uzitată în procesul civil fiind completată cu cea derivând din accesorialitatea cheltuielilor judiciare faţă de răspunderea penală sau, după caz, răspunderea civilă constatată.
    23. Obligaţia inculpatului aflat în culpă infracţională de a suporta cheltuielile judiciare este principală şi integrală, întrucât săvârşirea unei infracţiuni atrage inevitabil desfăşurarea urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă, incluzând şi eventualele cheltuieli determinate de persoana vătămată sau partea civilă. Culpa infracţională nu exclude culpa procesuală, în situaţiile în care cheltuielile au fost provocate de o cerere accesorie fondului procesului, respinsă ca neîntemeiată.
    24. Celelalte părţi au o obligaţie subsidiară şi limitată de a suporta cheltuielile judiciare, de principiu, culpa lor fiind una procesuală. Obligaţia este subsidiară, întrucât intervine numai când cheltuiala respectivă nu este suportată de inculpat şi limitată numai la cheltuielile provocate din culpa procesuală a părţii. Această soluţie este valabilă întotdeauna în cazul în care părţile nu se înţeleg şi nu se interpun în niciun fel în deturnarea procesului penal de la scopul său.
    25. În cazul în care părţile se înţeleg într-una din formele puse la dispoziţie de lege asupra pretenţiilor civile, această înţelegere se răsfrânge şi asupra modului de suportare a cheltuielilor judiciare, conform principiului accesorium sequitur principale. Astfel, cheltuielile judiciare vor fi suportate după cum urmează:
    • persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b)];
    • partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. c)];
    • inculpatul şi persoana vătămată, în caz de împăcare [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d)].

    26. De asemenea, procesul penal este guvernat, de regulă, de principiul oficialităţii şi, în cazul infracţiunilor având o intensitate redusă a valorii sociale ocrotite, de cel al disponibilităţii. În cazul infracţiunilor guvernate de principiul oficialităţii, legiuitorul, în funcţie de valoarea socială ocrotită de legea penală, precum şi de modalitatea de săvârşire faptei, a instituit posibilităţi de stingere a acţiunii penale şi civile prin voinţa părţilor, sens în care a făcut acest lucru în cazul infracţiunii de furt [art. 231 alin. (2) din Codul penal], de violenţă în familie [art. 199 alin. (2) din Codul penal], de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor [art. 243 alin. (3)], de înşelăciune [art. 244 alin. (3) din Codul penal], de înşelăciune privind asigurările [art. 245 alin. (3) din Codul penal] şi de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti [art. 287 alin. (3) din Codul penal]. Or, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia persoana vătămată/partea civilă nu are nicio culpă procesuală, de vreme ce procesul a fost guvernat de principiul oficialităţii şi că aceasta nu ar trebui, în caz de împăcare, să fie obligată alături de inculpat la plata cheltuielilor judiciare, deoarece dispoziţiile legale criticate, respectiv art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală au o aplicabilitate subsidiară prevederilor consacrate de art. 81 alin. (2) din acelaşi cod, potrivit cărora „Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi care nu doreşte să participe la procesul penal trebuie să înştiinţeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor“, calitate în care, evident, nu va fi obligată la plata vreunei cheltuieli. Prin urmare, persoana vătămată, neînţelegând să se prevaleze de aceste prevederi, a consimţit prin conduita sa procesuală la continuarea din oficiu a acţiunii penale în scopul alăturării la aceasta a acţiunii sale civile. Acest fapt are semnificaţia unei asumări a anumitor cheltuieli judiciare avansate de stat, pentru că o persoană vătămată poate deveni parte civilă numai dacă, prin propria sa voinţă, până la începerea cercetării judecătoreşti, a exercitat acţiunea civilă în procesul penal, în condiţiile art. 19, 20 şi 84 din Codul de procedură penală.
    27. De altfel, Curtea constată că şi conduita persoanei vătămate generează cheltuieli din partea statului şi, de vreme ce împăcarea se face potrivit art. 159 alin. (3) din Codul penal, până la citirea actului de sesizare, cheltuielile generate până la împăcare trebuie suportate de cei care prin conduita lor au dat o anumită amploare şi întindere în timp procesului penal. Depunerea declaraţiei de împăcare într-o fază avansată a procedurii judiciare duce la o întindere în timp a procesului penal, statul fiind cel care suportă în consecinţă cheltuielile făcute până la acel moment. Acestea puteau fi însă limitate dacă împăcarea ar fi intervenit la un moment cât mai apropiat de cel al începerii urmării penale.
    28. În plus, Curtea reaminteşte că şi sub tărâmul vechilor reglementări penale şi procesual penale, inculpatul şi persoana vătămată, în caz de împăcare, erau obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, chiar dacă acţiunea penală era pusă în mişcare din oficiu [a se vedea art. 192 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968], existând infracţiuni pentru care acţiunea penală, deşi era pusă în mişcare exclusiv din oficiu, împăcarea părţilor înlătura răspunderea penală (a se vedea vătămarea corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 şi 6, seducţia prevăzută de art. 199 alin. 2 şi tulburarea de posesie prevăzută de art. 220 alin. 4, toate din Codul penal din 1969).
    29. Subsidiar, Curtea mai constată că persoana vătămată, achiesând la împăcare, prin voinţa sa, a împiedicat statul să finalizeze acţiunea penală pornită din oficiu, autorul infracţiunii neputând fi tras la răspundere penală şi nici obligat la plata integrală a cheltuielilor judiciare avansate de stat. Totodată, nu trebuie ignorat nici faptul că într-un proces penal sunt prezente două categorii de interese, şi anume cel al statului obligat să apere valorile sociale ocrotite de legea penală şi cel al părţilor/persoanelor implicate. Cât priveşte interesul acestora din urmă, în caz de împăcare, interesele sunt concurente, şi anume ale inculpatului de a nu fi tras la răspundere penală, pe de o parte, şi ale persoanei vătămate de a-şi recupera mai repede prejudiciul cauzat, pe de altă parte. De aceea, Curtea apreciază că este normal ca fiecare dintre aceştia din urmă să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
    30. În sfârşit, dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie. Or, soluţia legislativă potrivit căreia, în caz de împăcare, cheltuielile judiciare vor fi suportate de inculpat şi persoana vătămată, este justificată şi de împrejurarea că împăcarea lasă o incertitudine în ceea ce priveşte culpa procesuală a ambelor părţi, precum şi o incertitudine asupra culpei infracţionale a inculpatului.
    31. De aceea, instanţa de judecată, fiind în prezenţa unor incertitudini, nu poate obliga inculpatul la plata tuturor cheltuielilor judiciare, deoarece o parte dintre acestea au fost făcute din culpa procesuală a persoanei vătămate cu care s-a împăcat.
    32. Totodată, împăcarea părţilor constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale, fiind o convenţie intervenită între părţi, prin care ele se înţeleg să nu mai continue procesul penal şi are ca urmare stingerea efectelor de fond ale acestuia.
    33. Potrivit legii civile, la care art. 193 din Codul de procedură penală din 1968 şi art. 276 alin. (6) din actualul Cod de procedură penală fac trimitere, această înţelegere poate purta şi asupra plăţii cheltuielilor judiciare suportate de părţi; însă, în lipsa unui asemenea acord, fiecare parte va suporta propriile sale cheltuieli.
    34. Prin urmare, chiar dacă, odată cu declaraţia de împăcare, persoana vătămată a pretins cheltuieli judiciare, acestea nu-i pot fi acordate, atâta vreme cât inculpatul nu a consimţit la plata lor. Nu se poate susţine că obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către persoana vătămată ar rezulta implicit din împăcarea intervenită, deoarece această înţelegere de stingere a procesului penal precede şi împiedică elucidarea problemei dacă inculpatul este sau nu vinovat de săvârşirea infracţiunii imputate şi, ca atare, nu există temeiuri pentru ca, în sarcina lui, să se stabilească vreo obligaţie referitoare la plata cheltuielilor judiciare făcute de persoana vătămată.
    35. Cât priveşte critica autorului fundamentată pe dispoziţiile art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.
    36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ludovic Murvai în Dosarul nr. 9.516/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Afrodita Laura Tutunaru

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 758 din 23 noiembrie 2017

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 758 din 23 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 758 din 23 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală