Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Constantin Minescu în Dosarul nr. 30.328/245/2018 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.795D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, referitor la dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013, întrucât, prin Decizia nr. 293 din 17 mai 2022, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile de lege menţionate sunt neconstituţionale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 293 din 17 mai 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 17 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 30.328/245/2018, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia a fost ridicată de Constantin Minescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 încalcă principiile constituţionale privind egalitatea în drepturi, interzicerea torturii, respectiv a pedepselor şi a tratamentelor inumane ori degradante şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Consideră că textul de lege criticat creează discriminare între persoane care se află în aceeaşi situaţie obiectivă, de executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare, şi anume între deţinuţii care execută pedeapsa în regim de penitenciar şi cei care, tot în executarea pedepsei fiind, se află în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică, respectiv în tranzit. Arată că expunerea de motive a Legii nr. 169/2017 justifică această soluţie legislativă prin raportare la un singur criteriu, cel al spaţiului mai mic de 4 mp/deţinut, deşi dispoziţiile art. 55^1 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 prevăd o serie întreagă de criterii pentru aprecierea caracterului necorespunzător al cazării. Mai exact, motivul invocat este acela că regimul specific acordat persoanei deţinute nu este de natură să determine suprapopularea la un spaţiu mai mic de 4 mp/deţinut. Totodată, la pct. 40-45 din anexa la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.773/2017 pentru aprobarea Situaţiei centralizate a clădirilor care sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al condiţiilor de detenţie sunt menţionate mai multe penitenciare-spital care funcţionează în clădiri necorespunzătoare sub aspectul condiţiilor de cazare. 6. Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 creează discriminare între persoane care se află în aceeaşi situaţie, respectiv persoane care execută pedeapsa închisorii în condiţii necorespunzătoare, care fac din detenţie un tratament inuman ori degradant în sensul prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi al art. 22 alin. (2) din Constituţie. Cu privire la perioada în care deţinutul se află în tranzit, deşi expunerea de motive a Legii nr. 169/2017 se referă la imposibilitatea raportării condiţiilor specifice transportului la cerinţele Convenţiei, instanţa apreciază că, în aplicarea acestei norme, prin „tranzit“ nu se înţelege strict perioada în care deţinutul se află pe drum, în maşină, ci se înţelege o întreagă perioadă de cazare, care, în situaţia autorului excepţiei, este cuprinsă între 3 şi 10 zile. Este adevărat că textul de lege criticat nu defineşte termenul „tranzit“, însă, aşa cum este aplicat de administraţiile penitenciarelor, acesta nu vizează strict durata transportului, ci zilele cuprinse între momentul plecării şi cel al sosirii. Dat fiind că perioada cuprinsă între intrarea şi ieşirea deţinutului în/din penitenciarul de tranzit, în situaţia în care există condiţii necorespunzătoare de cazare, este exclusă de la aplicarea beneficiului recursului compensatoriu, fără o justificare obiectivă, instanţa apreciază că această excludere echivalează cu restrângerea dreptului la integritate, restrângere care este incompatibilă cu Constituţia şi cu standardele impuse de Convenţie şi reprezintă, totodată, o discriminare faţă de situaţia executării pedepsei în aceleaşi condiţii, în acelaşi penitenciar, însă nu cu titlul de tranzit. Referitor la perioadele în care deţinuţii sunt cazaţi în penitenciare-spitale, la infirmerie, se constată aceeaşi lipsă de justificare a excluderii acestora de la aplicarea beneficiului recursului compensatoriu în situaţia în care s-ar dovedi, în concret, că au existat condiţii necorespunzătoare în perioadele în care deţinutul a fost cazat. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, şi abrogate prin prevederile art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 20 decembrie 2019. Dispoziţiile art. III din Legea nr. 240/2019 stabilesc că: „Prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi.“ În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la condiţia ca textul criticat să fie „în vigoare“, se observă că norma abrogată se aplică în continuare persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, urmând ca acestora să li se aplice măsura compensatorie prevăzută de art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019. Aşa fiind, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, se constată că dispoziţiile de lege criticate îndeplinesc condiţia de a fi „în vigoare“, putând fi analizată constituţionalitatea acestora. Dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 au următorul cuprins: "În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost: a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică; b) în tranzit." 11. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 22 alin. (2) referitor la interzicerea torturii, respectiv a pedepselor şi a tratamentelor inumane ori degradante şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării în prezenta cauză, prin Decizia nr. 293 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 28 iunie 2022, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituţionale. În acest sens, prin decizia mai sus menţionată, paragrafele 39 şi 40, Curtea a reţinut că, din perspectiva locurilor de deţinere, nu poate fi decelată o diferenţă între categoria persoanelor care execută pedeapsa în aceste locuri de deţinere şi categoria persoanelor private de libertate aflate în tranzit. Cu alte cuvinte, din perspectiva mecanismului de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiţii necorespunzătoare de cazare, Curtea a reţinut că între o persoană care execută pedeapsa într-un loc de deţinere şi o altă persoană care, pentru anumite perioade de timp, se află temporar în acelaşi loc de deţinere ca prima nu există nicio diferenţă de situaţie care să determine aplicarea unui tratament diferit. Aşa fiind, prin dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013, legiuitorul a instituit un tratament diferit unor situaţii identice, fără a exista un criteriu obiectiv şi raţional, ceea ce contravine prevederilor art. 16 din Constituţie. 13. Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ şi ţinând cont de faptul că Decizia nr. 293 din 17 mai 2022, mai sus citată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în cauza de faţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013 a devenit inadmisibilă. 14. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 16, 22 şi 53 din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 293 din 17 mai 2022, anterior citată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013. Prin decizia menţionată, paragrafele 27-31, Curtea a reţinut că Legea nr. 254/2013 realizează o distincţie între situaţia reglementată de prevederile art. 55^1 alin. (3) lit. a) şi cea reglementată de dispoziţiile art. 55^1 alin. (5), din perspectiva executării pedepsei în condiţii necorespunzătoare. Curtea a reţinut că cele două categorii de persoane condamnate la pedepse penale privative de libertate se află în situaţii diferite din punctul de vedere al timpului petrecut în spaţiile de cazare reglementate de prevederile Legii nr. 254/2013 anterior menţionate şi al specificului activităţilor realizate în cadrul lor. Astfel, în timp ce persoanele condamnate cazate în penitenciare petrec în interiorul acestora toată perioada de timp corespunzătoare duratei pedepsei, cele internate în infirmerii sau în spitale se află în incinta acestora pentru perioade mai scurte de timp, respectiv până la ameliorarea sau tratarea afecţiunilor de care suferă. Prin urmare, cazarea persoanelor condamnate în cadrul penitenciarelor, ipoteză prevăzută la art. 55^1 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 254/2013, reprezintă regula, în timp ce prezenţa unor astfel de persoane în cadrul unităţilor medicale, prevăzută la art. 55^1 alin. (5) lit. a) din acelaşi act normativ, constituie excepţia de la aceasta. Totodată, scopul pentru care persoanele condamnate sunt cazate în cele două categorii de spaţii de detenţie este diferit. Persoanele aflate în penitenciare desfăşoară activităţile specifice regimului de detenţie care le-a fost stabilit, în timp ce persoanele condamnate internate în infirmerii şi în spitale beneficiază de îngrijirile medicale necesare, motiv pentru care unităţile medicale în care acestea sunt internate sunt amenajate şi adaptate în acord cu nevoia desfăşurării activităţilor medicale corespunzătoare. Aşa fiind, reglementarea de către legiuitor a unui regim de executare diferit din punctul de vedere al condiţiilor de cazare în cele două ipoteze juridice mai sus menţionate are la bază criterii obiective, ce rezidă în timpul pe care persoanele condamnate îl petrec în cele două categorii de spaţii de cazare şi în specificul activităţilor desfăşurate în cadrul lor. În continuare, Curtea a reţinut că prevederile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 15. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 745 din 20 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021. 16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013 pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Constantin Minescu în Dosarul nr. 30.328/245/2018 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
