Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- │
│Benke Károly │magistrat-asistent-şef│
│ │delegat │
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (2) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Sever Ioan Borha în Dosarul nr. 2.475/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.275D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de înştiinţare fiind legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.475/1/2019/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (2) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Sever Ioan Borha într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei hotărâri date de instanţa de recurs. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că membrii completurilor de judecată trebuie desemnaţi printr-o procedură aleatorie, respectiv prin tragere la sorţi. Or, completurile de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost aprobate de către Colegiul de conducere al instanţei la propunerea preşedintelui de secţie, încălcându-se astfel garanţiile de imparţialitate ce trebuie să caracterizeze formarea acestor completuri. Prin urmare, hotărârile completurilor sunt lovite de nulitate absolută. 6. Se arată că desemnarea aleatorie a membrilor completurilor, precum şi distribuirea aleatorie a dosarelor către completurile astfel constituite reprezintă garanţii ale independenţei şi imparţialităţii obiective a judecătorilor. 7. Se subliniază că desemnarea judecătorilor care constituie un complet sau altul este o problemă jurisdicţională şi aceasta trebuie rezolvată potrivit unei proceduri legale care asigură independenţa şi imparţialitatea judecătorilor implicaţi în actul de justiţie. 8. Constituirea completurilor de 3 judecători, potrivit unei proceduri administrative, cu atât mai mult cu cât nu era prevăzută de nicio lege şi nu oferea garanţii pentru echitatea procesului, este neconstituţională şi nelegală, iar hotărârile unor astfel de completuri sunt lovite de nulitate absolută. 9. În ceea ce priveşte desemnarea prin tragere la sorţi a membrilor completurilor de judecată se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 şi se concluzionează în sensul că nu există niciun argument pentru care cei judecaţi în ultimă instanţă de completurile de 5 judecători să primească garanţii complete cu privire la imparţialitatea acestora, iar justiţiabilii care pot face apel doar la completurile de 3 judecători să fie total lipsiţi de astfel de garanţii. 10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit Legii nr. 304/2004, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost abilitat explicit de către Parlament să aprobe regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a instanţei supreme şi să exercite atribuţiile prevăzute în acest act normativ cu caracter administrativ, iar Parlamentul a conferit colegiilor de conducere atribuţia de a stabili compunerea completurilor de judecată, cu respectarea cerinţei privind asigurarea continuităţii acestora şi, implicit, garantarea dreptului la un proces echitabil. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. (2) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: - Art. 31 alin. (2): „În celelalte materii, completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii.“; – Art. 52 alin. (1): „Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.“ 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, ambele referitoare la dreptul la un proces echitabil. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât acest text vizează compunerea completurilor de judecată la nivelul curţilor de apel, al tribunalelor specializate/tribunalelor şi al judecătoriilor. Or, cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate - contestaţie în anulare judecată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - vizează o hotărâre dată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că numai reglementările legale care se referă la compunerea completurilor de judecată la nivelul acestei instanţe au legătură cu cauza, nu şi cele ce vizează celelalte instanţe judecătoreşti. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legătura cu cauza presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014, paragraful 24). 17. Or, în cauza de faţă, problema de drept aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă la modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători ai acestei instanţei, şi nu a membrilor completurilor instanţelor ierarhic inferioare. Astfel, în condiţiile în care art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 se referă la desemnarea membrilor completurilor instanţelor ierarhic inferioare înseamnă că nu are legătură cu cauza şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect este inadmisibilă. În schimb, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 şi urmează a fi analizată pe fond. 18. Prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, Curtea, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare celor invocate în prezenta cauză, a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004. Curtea a fost chemată să se pronunţe asupra următoarelor aspecte: (i) competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a înfiinţa completuri specializate [art. 19 alin. (3)]; (ii) competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, printr-un regulament, să stabilească atât organul administrativ competent să aprobe compunerea completurilor de 3 judecători în materie penală, cât şi modalitatea de desemnare a membrilor acestora [art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi şi art. 31 alin. (1) lit. c) ]; (iii) competenţa colegiilor de conducere ale curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi ale judecătoriilor de a stabili modalitatea de desemnare a membrilor completurilor de judecată [art. 52 alin. (1)]. 19. Curtea observă că, în cauza de faţă, este incidentă ipoteza a doua din decizia antereferită, şi anume competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, printr-un regulament, să stabilească atât organul administrativ competent să aprobe compunerea completurilor de 3 judecători în materie penală, cât şi modalitatea de desemnare a membrilor acestora, aspect antamat prin critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Diferenţa dată de numărul diferit al articolului, respectiv al alineatului contestat rezidă în faptul că în prezenta cauză textul vizează o materie extrapenală (cauza fiind generată de o procedură de contestare a actului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate), pe când Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021 a vizat materia penală. Însă, atât în materie penală, cât şi extrapenală, desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători se face după o procedură identică, astfel că acele considerente care au fundamentat Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. 20. Cu privire la competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, printr-un regulament, să stabilească atât organul administrativ competent să aprobe compunerea completurilor de 3 judecători în materie penală, cât şi modalitatea de desemnare a membrilor acestora, Curtea a reţinut că, ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de ducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege (a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 27 din 22 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020, paragraful 48). Faptul că Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condiţiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorităţii legii cu eventuala consecinţă a creării unei paradigme juridice neconstituţionale. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar. 21. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca şi pentru desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorţi, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând astfel în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanţei supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor completuri. Fără ca situaţia normativă existentă la instanţele ierarhic inferioare să fie un reper pentru cea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnarea membrilor completurilor de judecată de la instanţele inferioare şi membrilor completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează acelaşi algoritm, iar o asemenea orientare normativă la nivelul actelor administrative a fost şi este posibilă tocmai pentru că legea este cea care permite o opţiune între tragerea la sorţi şi nominalizare în privinţa completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neexcluzând nici expres, nici implicit vreuna dintre cele două modalităţi de desemnare antereferite. 22. Curtea a mai reţinut că nu este chemată să se pronunţe asupra soluţiei normative cuprinse în regulamentul antereferit cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completurilor, întrucât prevederile regulamentare nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate, ci trebuie să decidă dacă un act de reglementare primară poate transfera în domeniul actelor de reglementare secundară stabilirea organului competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală şi a modului concret de desemnare a membrilor acestor completuri. Legiuitorul are opţiunea să stabilească el însuşi organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Or, textul criticat dă expresie celei de-a doua ipoteze antereferite, astfel că a reglementat doar competenţa organului administrativ de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a adopta regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, lăsându-se astfel acesteia obligaţia de a stabili, ca act de aplicare a legii, atât organul competent să aprobe/ valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală, cât şi modul concret de desemnare a membrilor completurilor. 23. Nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca stabilirea organului competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală şi a modului de desemnare a membrilor completurilor să fie realizată în mod direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare, prin care se lasă la latitudinea actului administrativ normativ alegerea celei mai articulate soluţii în lipsa unei reglementări restrictive de nivel legal, nu echivalează cu conferirea de competenţe legislative unei autorităţi administrative, astfel că textul criticat nu contravine art. 61 şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. 24. Curtea mai reţinut că este aplicabil mutatis mutandis paragraful 57 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020 în raport cu criticile formulate din perspectiva art. 126 alin. (4) din Constituţie. Astfel, modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi, înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege. Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, nu se poate susţine nici încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti. 25. În consecinţă, nu sunt încălcate nici prevederile constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi nici cele convenţionale ale art. 6 sau cele ale art. 47 din Cartă, acesta din urmă având un conţinut identic cu cel al art. 6 din Convenţie (a se vedea şi Decizia nr. 604 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 22 octombrie 2020, paragraful 31). 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Sever Ioan Borha în Dosarul nr. 2.475/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef delegat, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
