Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ştefan Nicolae Jippa în Dosarul nr. 19.111/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.168D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că a obţinut despăgubiri pentru un imobil-construcţie preluat abuziv, însă au mai fost solicitate alte documente justificative în vederea acordării de despăgubiri pentru un alt imobil, teren, imobil a cărui restituire a intrat sub incidenţa Legii nr. 165/2013, act normativ pe care îl consideră neconstituţional, dat fiind perioadele de timp foarte îndelungate pentru acordarea despăgubirilor. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile şi art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 1 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 19.111/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Nicolae Jippa într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte a unui imobil preluat abuziv. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, potrivit art. 6 alin. (2) din Codul civil şi art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. În acelaşi sens, art. 6 alin. (5) din Codul civil şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prevăd că legea nouă se aplică doar actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare, iar în privinţa efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute ultractivează legea în vigoare la data naşterii situaţiei juridice. Excepţiile sunt reglementate în art. 6 alin. (6) din Codul civil şi în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011. Prin urmare, în ceea ce priveşte textul de lege criticat în prezenta cauză, după trecerea unui termen rezonabil în care persoana îndreptăţită la restituirea unui imobil ar fi trebuit despăgubită, s-a născut dreptul acesteia de a apela la forţa coercitivă a statului în vederea realizării drepturilor sale, care nu poate fi înlăturat prin nicio dispoziţie legală ulterioară. Cu alte cuvinte, prin aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, persoana îndreptăţită la restituire nu se mai poate adresa instanţei decât după împlinirea termenelor instituite prin aceste dispoziţii legale. Or, în condiţiile în care este împlinit termenul rezonabil în care persoana îndreptăţită la restituire trebuia să primească despăgubiri, în temeiul legilor reparatorii anterioare, prevederile legale criticate sunt retroactive, aducând atingere unui drept câştigat. 7. Se mai arată că termenele instituite de art. 34 din Legea nr. 165/2013 au caracterul unor termene suplimentare, cu finalitatea evidentă de a acorda o perioadă de extensie instituţiilor abilitate potrivit legii cu finalizarea procedurii de despăgubire, fără însă ca prin aceasta să se suprime dreptul persoanelor îndreptăţite de a obţine soluţionarea pretenţiilor lor pe calea procedurii judiciare. Or, în condiţiile în care, la expirarea termenului rezonabil în care ar fi trebuit emis titlul de despăgubire, dreptul persoanei îndreptăţite la restituire de a obţine măsuri reparatorii în instanţă este un drept câştigat, prelungirea termenelor acordate pentru soluţionarea notificărilor contravine dreptului constituţional la soluţionarea cauzelor întrun termen rezonabil. 8. Se mai arată că, deşi termenele instituite prin prevederile legale criticate au ca scop eficientizarea procedurilor administrative, totuşi, dată fiind durata lor şi momentul de la care încep să curgă, conduc la o amânare considerabilă a soluţionării cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi nu permit persoanelor îndreptăţite la restituire să se adreseze direct instanţelor de judecată în vederea realizării drepturilor lor, ceea ce contravine principiului constituţional al accesului liber la justiţie. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, arătând că termenele prevăzute prin prevederile legale criticate au fost instituite în vederea eficientizării procedurii de soluţionare a notificărilor. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate nu sunt de natură a limita accesul la justiţie, ci doar de a stabili noi coordonate în procedura de acordare a măsurilor reparatorii, prin raportare la modalităţile prevăzute de noua lege. În acest sens, în toate cazurile în care legiuitorul a stabilit valorificarea unor drepturi, în interiorul unui anumit termen, nu sa procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Se mai apreciază că, prin Legea nr. 103/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, textul de lege criticat a fost completat în sensul urmărit de autorul excepţiei. Invocă cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 394 din 3 iulie 2014, paragraful 22. 12. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens cele statuate prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 20 din 21 ianuarie 2015, nr. 115 din 10 martie 2015 şi nr. 183 din 26 martie 2015. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine că obiectul acesteia se referă la prevederile art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora: - Art. 4 teza întâi: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).“; – Art. 34 alin. (2): „(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.“; – Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“ 16. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 1 - Protecţia proprietăţii cuprinse în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 - Interzicerea generală a discriminării cuprins în Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta a fost ridicată într-o cauză în care reclamantul, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, a solicitat instanţei de judecată obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să valideze Decizia nr. 33 din 11 martie 2015, conţinând propunerea de acordare de măsuri reparatorii pentru un imobil-teren, emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de entitate învestită cu soluţionarea notificării, precum şi obligarea comisiei naţionale la emiterea deciziei de compensare prin puncte. 18. Potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, criticate în prezenta cauză, dosarele care vor fi transmise secretariatului comisiei naţionale ulterior datei intrării în vigoare a acestei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor. Autorul excepţiei critică această soluţie legislativă, deoarece, dat fiind faptul că autoritatea administrativă are la dispoziţie un nou termen pentru soluţionarea propunerii de acordare de despăgubiri, eventualele acţiuni în instanţă, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin care se solicită obligarea la soluţionarea dosarelor de despăgubire, vor fi respinse ca premature. Arată că, în acest mod, este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, accesul liber la justiţie şi dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dat fiind faptul că, în temeiul Legii nr. 165/2013, un drept la acţiune actual, recunoscut prin legile reparatorii anterioare, devine prematur sub imperiul legii noi. 19. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că ipoteza normativă învederată de autorul excepţiei, referitoare la instituirea, prin Legea nr. 165/2013, a unor noi termene în care entităţile învestite de lege trebuie să soluţioneze, în cadrul procedurii administrative, fie notificările depuse de persoanele îndreptăţite la restituire, fie dosarele conţinând propunerile de acordare de despăgubiri, a mai fost analizată în cadrul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cu referire la situaţia persoanelor îndreptăţite la restituire care au formulat cereri de chemare în judecată a entităţilor învestite de lege cu atribuţii în procesul de restituire, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. 20. Astfel, în ceea ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 891 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 4 martie 2016, paragrafele 20 şi 21, Curtea a statuat că instituirea, prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, a unor termene înăuntrul cărora entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia de a le soluţiona cererile şi după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanţei competente nu contravine accesului liber la justiţie. Invocând jurisprudenţa anterioară în materie, prin decizia menţionată s-a arătat că necesitatea împlinirii termenelor introduse prin Legea nr. 165/2013, în cadrul procedurii administrative de restituire a imobilelor preluate abuziv, reprezintă o condiţionare a accesului liber la justiţie, fără a reprezenta o încălcare a acestui drept constituţional. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept subiectiv ori procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012). 21. Prin decizia menţionată, paragrafele 22-26, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 5 din 16 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 aprilie 2015, pronunţată de Înalta Curte Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi în care s-a reţinut că termenele introduse prin Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim şi existând un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Înalta Curte a remarcat că măsurile instituite prin Legea nr. 165/2013 au fost apreciate pozitiv şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 119, a arătat că legiuitorul român a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă şi a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicţional care permite instanţelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci şi să se subroge autorităţilor administrative prin pronunţarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensaţii. Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile aferente prin instituirea unor reguli clare şi previzibile, însoţite de termene imperative şi de un control judiciar efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru soluţionarea cererilor (paragraful 121) şi, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga şi eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluţionare definitivă a pretenţiilor, o atare situaţie excepţională este inerentă complexităţii factuale şi juridice vizând restituirea proprietăţilor preluate abuziv, aşa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei şi nici contrare drepturilor garantate de Convenţie, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce priveşte durata rezonabilă a procedurii (paragrafele 129 şi 131). 22. Ţinând cont de cele reţinute în jurisprudenţa arătată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin decizia menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin hotărârea prealabilă menţionată, că nu se poate susţine că termenele astfel reglementate ar fi o îngrădire a accesului la justiţie şi nici că, în condiţiile neurmării procedurii prealabile - constând în cererea adresată entităţii deţinătoare pe care aceasta urmează să o soluţioneze în termenele prevăzute de art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013 - partea ar avea posibilitatea de a sesiza instanţa. Aceasta, deoarece dreptul său nu este unul actual, iar procedura judiciară nu poate înlocui sau substitui procedura prealabilă, atunci când aceasta este reglementată în mod expres de lege. În cazul acţiunilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, partea trebuie să respecte toate condiţiile de formă, printre care şi cea referitoare la respectarea procedurii prealabile. 23. Înalta Curte a apreciat că, fiind vorba de o condiţie specială referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, în absenţa îndeplinirii ei, instanţa se află în situaţia unui fine de neprimire, având drept consecinţă imposibilitatea analizării fondului pretenţiilor şi, deci, respingerea acţiunii. Ca atare, nu se poate susţine că partea avea deja un drept născut de a sesiza instanţa, decurgând din nesoluţionarea notificării înăuntrul termenului (de 60 de zile) prevăzut iniţial de art. 25 din Legea nr. 10/2001, şi valorificabil ca atare în prezent. Partea avea, întradevăr, posibilitatea ca, în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a notificării formulate înăuntrul termenului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 să sesizeze instanţa, să pretindă şi să obţină soluţionarea pe fond a pretenţiei, aşa cum s-a statuat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nr. XX din 19 martie 2007. Având în vedere însă că nu şi-a exercitat acest drept anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, partea va trebui să se supună condiţiilor de fond şi de formă (inclusiv urmarea procedurii prealabile) de la data la care va învesti instanţa de judecată. În acest sens, instanţa supremă a subliniat că dreptul de acces la un tribunal este, în esenţă, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la acţiune şi nici cu dreptul subiectiv civil şi că este de principiu că actele procedurale (cum este şi cererea de chemare în judecată) trebuie întocmite cu respectarea cerinţelor de fond şi de formă existente la data efectuării lor. În concluzie, având în vedere şi aceste argumente, desprinse din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 891 din 17 decembrie 2015, anterior menţionată, Curtea Constituţională nu a reţinut criticile referitoare la încălcarea dreptului de acces liber la justiţie. 24. În ceea priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 115 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, paragrafele 17-19, Curtea a statuat că textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze, de fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite pentru soluţionarea notificărilor. De asemenea, Curtea a observat că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiţiei pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, prin care se recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, art. 35 alin. (2) nu face altceva decât să normativizeze această posibilitate consacrată doar pe cale jurisprudenţială, stabilind un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 şi având în vedere şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. În ceea ce priveşte critica prin raportare la art. 21 alin. (1) din Constituţie, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa, a statuat, cu valoare de principiu, că regula constituţională a accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. În acest caz, condiţionarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013. În sensul celor reţinute anterior s-a pronunţat Curtea şi prin Decizia nr. 181 din 26 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 5 iunie 2015, paragrafele 14-17, Decizia nr. 560 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 18 august 2015, paragrafele 12-20, şi Decizia nr. 891 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 4 martie 2016, paragrafele 14-27. 25. Totodată, în ceea ce priveşte susţinerea privind pretinsa retroactivitate a dispoziţiilor legale criticate, Curtea reţine că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. Aşadar, aplicarea imediată a legii noi în domeniul propriu de activitate cu privire la situaţiile pendinte nu aduce atingere principiului neretroactivităţii. Curtea Constituţională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, şi Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004). 26. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind garantarea dreptului de proprietate şi protecţia proprietăţii, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013). 27. Invocând jurisprudenţa sa anterioară în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a mai reţinut că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. 28. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ştefan Nicolae Jippa în Dosarul nr. 19.111/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
