Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, a prezumţiei de impreviziune bazată pe creşterea cursului valutar în actuala reglementare a legii, a prevederilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, introduse prin pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 52/2020, a prezumţiei de impreviziune bazată pe creşterea obligaţiei lunare de plată, a prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, introdus prin pct. 3 al articolului unic din Legea nr. 52/2020, precum şi a prevederilor art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.488/300/2021 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.026D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 3.730D/2021, nr. 223D/2022, nr. 307D/2022, nr. 418D/2022, nr. 1.096D/2022, nr. 1.173D/2022 şi nr. 1.214D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea nr. 77/2016 şi Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.509/311/2020 al Judecătoriei Slatina - Secţia civilă, în dosarele nr. 9.607/301/2021 şi nr. 12.517/4/2021 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 4.256/200/2021 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, în Dosarul nr. 18.070/245/2021 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 4.295/303/2021 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, precum şi de First Bank - S.A. din Bucureşti şi First Bank - S.A. din Bucureşti - Sucursala Târgu Mureş în Dosarul nr. 6.668/320/2020* al Judecătoriei Târgu Mureş. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 3.730D/2021, nr. 223D/2022, nr. 307D/2022, nr. 418D/2022, nr. 1.096D/2022, nr. 1.173D/2022 şi nr. 1.214D/2022 la Dosarul nr. 3.026D/2021. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.730D/2021, nr. 223D/2022, nr. 307D/2022, nr. 418D/2022, nr. 1.096D/2022, nr. 1.173D/2022 şi nr. 1.214D/2022 la Dosarul nr. 3.026D/2021 care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, menţionând, în acest sens, Decizia nr. 166 din 24 martie 2022 şi Decizia nr. 167 din 24 martie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.488/300/2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, a prezumţiei de impreviziune bazată pe creşterea cursului valutar în actuala reglementare a Legii, a prevederilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, introduse prin pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 52/2020, a prezumţiei de impreviziune bazată pe creşterea obligaţiei lunare de plată, a prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, introdus prin pct. 3 al articolului unic din Legea nr. 52/2020, precum şi a prevederilor art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect darea în plată. [Dosarul nr. 3.026D/2021] 9. Prin Încheierea din 2 decembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 12.509/311/2020, Judecătoria Slatina - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 77/2016] şi pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016] din Legea nr. 52/2020, precum şi a legii, în ansamblul său, excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect darea în plată. [Dosarul nr. 3.730D/2021] 10. Prin Încheierea din 17 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.607/301/2021, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4) şi ale art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 52/2020, precum şi a legii, în ansamblul său, excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect darea în plată [Dosarul nr. 223D/2022]. 11. Prin Încheierea din 10 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 12.517/4/2021, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 77/2016] şi pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016] din Legea nr. 52/2020, precum şi a legii, în integralitatea sa, excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect darea în plată. [Dosarul nr. 1.173D/2022] 12. Prin Încheierea din 17 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.256/200/2021, Judecătoria Buzău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 77/2016] şi pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016] din Legea nr. 52/2020, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect darea în plată [Dosarul nr. 307D/2022]. 13. Prin Încheierea din 29 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 18.070/245/2021, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 52/2020 în ansamblul său, a articolului unic pct. 2 de completare a art. 4 din Legea nr. 77/2016 [respectiv art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016, astfel modificată], a articolului unic pct. 3 de completare a art. 4 din Legea nr. 77/2016 [respectiv art. 4 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 77/2016, astfel modificată], a articolului unic pct. 5 de completare a art. 5 din Legea nr. 77/2016 [respectiv art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016, astfel modificată], excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect darea în plată. [Dosarul nr. 418D/2022] 14. Prin Încheierea din 25 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 4.295/303/2021, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 77/2016] şi pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016] din Legea nr. 52/2020, excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect darea în plată. [Dosarul nr. 1.096D/2022] 15. Prin Încheierea din 2 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 6.668/320/2020*, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 52/2020, mai puţin articolul unic pct. 8, cu referire la art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti şi de First Bank - S.A. din Bucureşti - Sucursala Târgu Mureş într-un dosar având ca obiect darea în plată. [Dosarul nr. 1.214D/2022] 16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că legea a fost foarte sumar motivată, în condiţiile în care accesibilitatea şi previzibilitatea legii sunt cerinţe ale principiului securităţii raporturilor juridice, constituind garanţii împotriva arbitrarului, iar rolul controlului de constituţionalitate este de a asigura aceste garanţii opuse oricărei intervenţii legislative arbitrare. De asemenea, se arată că legea este neclară. 17. În acest context, se subliniază că Legea nr. 52/2020 a fost adoptată fără avizul Băncii Naţionale a României (în procedura de elaborare a actului normativ), fără avizul Consiliului Legislativ şi nici al Consiliului Economic şi Social. Astfel, în contextul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 731 din 6 noiembrie 2019, în urma reluării procedurii legislative, legiuitorul ar fi trebuit să solicite, din nou, avizul Consiliului Legislativ şi al Consiliului Economic şi Social. De altfel, legea contravine şi considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi nr. 731 din 6 noiembrie 2019. 18. Textul art. 4 alin. (1^1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 nu îndeplineşte cerinţa de a fi neechivoc, fiind susceptibil de interpretări multiple şi arbitrare. Astfel, pe de o parte, s-ar putea susţine îndeplinirea condiţiei de creştere cu 50% a obligaţiei de plată lunare atunci când aceasta se raportează la nivelul obligaţiei de plată din luna precedentă sau chiar la oricare dintre obligaţiile de plată anterioare, iar această creştere este constantă pe o perioadă de cel puţin 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. Pe de altă parte, nu este exclusă nici interpretarea potrivit căreia creşterea de peste 50% se raportează la prima astfel de obligaţie lunară de plată, imediat ulterioară încheierii contractului de finanţare. 19. Prin reglementarea unor prezumţii absolute de impreviziune, posibilitatea creditorului de a dovedi neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a dării în plată devine iluzorie. Din economia actului normativ, nu se poate deduce ce înseamnă reechilibrarea contractului şi care sunt cazurile în care devine efectiv incidentă. În egală măsură, destinatarul normei nu poate înţelege nici ce a dorit legiuitorul să exprime prin sintagma „imposibilitate vădită de continuare a contractului“. 20. Pragul de 52,6% este arbitrar pentru că, în realitate, nu există nicio justificare bazată pe un studiu de impact din punct de vedere economic şi financiar. De altfel, o astfel de reglementare contravine şi principiului nominalismului monetar prevăzut de Codul civil. 21. De asemenea, a statua că o fluctuaţie pe o perioadă de 6 luni ar îndeplini condiţiile adecvate pentru intervenţia legiuitorului în vederea echilibrării contractului de credit este în totală contradicţie cu ceea ce a stabilit Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Astfel, reglementarea nu distinge în funcţie de durata creditului, tratând în mod egal debitorii care au contractat credite pe termen scurt cu cei care au încheiat credite pe termen lung (de regulă, 30 de ani), în condiţiile în care este evident că în cazul ultimei categorii se pot înregistra fluctuaţii valutare mai mari în decursul unei perioade mai îndelungate de timp. Fluctuaţia poate opera şi în favoarea debitorului, iar perioada de referinţă de 6 luni este prea scurtă raportată la un credit contractat pe 20-30 de ani, ceea ce o face irelevantă. 22. De asemenea, prin aplicarea retroactivă a prevederilor Legii nr. 52/2020 şi la contractele în curs de derulare se ajunge la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile în contextul în care legiuitorul a reglementat noi cazuri de impreviziune care nu existau sub imperiul vechiului Cod civil, lege care guvernează contractele analizate. 23. Mai mult decât atât, deşi nu există nicio legătură între procedura dării în plată şi raportările la Biroul de credit, redactarea defectuoasă a textului de lege criticat interzice orice raportare a debitorului şi a altor persoane implicate în procedura dării în plată, până la finalizarea sa. Or, o asemenea soluţie legislativă contravine principiului securităţii juridice (prin lipsa încadrării în ansamblul actelor normative), instituind, în acelaşi timp, un privilegiu pentru debitor, privilegiu nejustificat prin prisma prevederilor constituţionale invocate. 24. Aşadar, legea nu este clară, instituie prezumţii absolute care împiedică accesul liber la justiţie al creditorului şi, mai mult decât atât, încalcă deciziile Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019. 25. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.026D/2020, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 26. Judecătoria Slatina - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 3.730D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 27. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază, în Dosarele nr. 223D/2022 şi nr. 1.173D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 28. Judecătoria Buzău - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 307D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 29. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 418D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 30. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.096D/2022, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 31. Judecătoria Târgu Mureş apreciază, în Dosarul nr. 1.214D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 32. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 33. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 34. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 35. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, în ansamblul său, şi, respectiv, dispoziţiile articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020. Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, dar şi voinţa reală a autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017), Curtea va reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4) şi ale art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020, sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, precum şi Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă. Textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins: - Art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4): "(1^1) Reprezintă impreviziune: a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit; b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.(1^2) În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menţinerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (1^1) lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.(1^3) Prezumţiile prevăzute la alin. (1^1) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestaţie, conform art. 7, are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d). [...](3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. (5).(4) Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale.“;" – Art. 5 alin. (3^1): „(3^1) Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluţionării cererilor prevăzute la art. 7 şi 8, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art. 5 alin. (1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din iniţiativa creditorului sau a unei autorităţi centrale sau locale. Dispoziţiile prezentului alineat sunt aplicabile în mod corespunzător şi persoanelor şi procedurilor la care se referă art. 6 şi, respectiv, art. 8 alin. (5).“ 36. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale reglementate de art. 1 alin. (3)-(5) privind principiul statului de drept, al separaţiei puterilor în stat, al legalităţii, al calităţii legii şi al securităţii juridice, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, art. 136 alin. (5) privind proprietatea privată, art. 141 - Consiliul Economic şi Social şi de art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, se poate deduce în mod rezonabil că autoarele acesteia au înţeles să invoce şi prevederile constituţionale ale art. 79 - Consiliul Legislativ. 37. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4) şi ale art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016, precum şi asupra Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021. 38. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la faptul că la adoptarea Legii nr. 52/2020 nu a fost solicitat un aviz al Băncii Naţionale a României, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 30 iunie 2004, Curtea a statuat că Banca Naţională a României nu este o instituţie de rang constituţional, nefiind reglementată prin Constituţie, astfel că solicitarea avizului său nu reprezintă un standard de constituţionalitate, şi că în discuţie este o chestiune de drept civil, respectiv reglementarea ipotezelor de impreviziune care pot duce la încetarea contractului de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat, astfel că nu intră în atribuţiile Băncii Naţionale a României avizarea cazurilor de impreviziune, operaţiune esenţialmente de drept civil. Prin urmare, Curtea a reţinut că Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie prin raportare la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004. 39. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate, Curtea a reţinut că acestea vizează în principal problema reglementării unor prezumţii absolute de impreviziune. Pentru a determina dacă acestea se plasează în sfera riscului supraadăugat al contractului de credit, trebuie să aibă în vedere criteriile consistenţei valorice şi persistenţei temporale a fluctuaţiei în sensul Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020. Pe baza acestor criterii, legea analizată a fixat (i) consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar dintre valoarea monedei naţionale şi a celei străine la un procent de 52,6% raportată la data contractării creditului şi (ii) persistenţa temporală circumscrisă la o perioadă de 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată, perioadă în care diferenţa de curs valutar antereferită trebuie să se menţină. 40. Cu privire la consistenţa valorică a diferenţei de curs, Curtea a reţinut că art. 4 alin. (1^1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 reglementează o prezumţie de impreviziune care valorifică o creştere a cursului valutar de peste 50%, ceea ce reprezintă o abatere de la obişnuitul unor fluctuaţii valutare. Curtea a subliniat că încheierea contractelor în monedă străină implică un risc valutar, risc care nu se poate transforma de plano într-o cauză de încetare a utilităţii sociale a contractului de credit. Prin urmare, riscul valutar nu are valenţe subiective, ci obiective, astfel că impreviziunea întemeiată pe acesta nu ţine seama de tipul sau durata contractului de credit sau de percepţia ulterioară sau în timp a debitorului/creditorului. Ceea ce contează este ca legea să prezume că un risc valutar de o anumită consistenţă nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre părţile contractului, trecând dincolo de puterea de prevedere a acestora. Faptul că legiuitorul nu a reglementat în mod distinct diferenţele de risc valutar care se constituie în cazuri de impreviziune în funcţie de durata contractului de credit nu demonstrează decât că toate situaţiile trebuie tratate cu aceeaşi unitate de măsură, evitându-se, astfel, eventuale situaţii de inegalitate între debitori/creditori, după caz. Mai mult, pentru a preveni astfel de situaţii, creditorii (profesionişti) trebuie să fie diligenţi şi să stabilească în contractele de credit clauze care să evite intervenirea unui astfel de caz de impreviziune. Nu este rolul Curţii Constituţionale să clasifice contractele de credit în contracte pe durată scurtă, medie sau lungă, în funcţie de care să stabilească un anumit regim juridic sub aspectul reţinerii impreviziunii şi astfel să impună ea însăşi anumite praguri pentru consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar. 41. Cu privire la consistenţa temporală a diferenţei de curs valutar, Curtea a reţinut că menţinerea pe o durată de 6 luni a diferenţei de 52,6% dintre cursul actual şi cel existent la data încheierii contractului de credit relevă un caracter constant, continuu, ireversibil al fluctuaţiei, care nu este una temporară/ circumstanţială/particulară. Nu este rolul Curţii să stabilească dacă această perioadă trebuia să fie mai mare, ci doar să se asigure că este o perioadă raţională şi care previne arbitrarul. 42. O altă chestiune invocată sub aspectul cerinţelor de calitate a legii a fost aceea a stabilirii procentului care se subsumează riscului inerent şi a celui care intră în registrul riscului supraadăugat. Această critică nu ţine seama de conţinutul normativ al textului analizat, care nu cuprinde vreo referire la un anumit procent care ar ţine de riscul inerent, ci stabileşte pur şi simplu că dacă se atinge o asemenea diferenţă valorică între cursul monedei străine de la momentul contractării creditului şi cel de la momentul invocării impreviziunii, intervenirea impreviziunii este prezumată, iar debitorul are opţiunea de a da în plată imobilul ipotecat. 43. Criticile vizând situaţia creditelor reeşalonate/restructurate aduc în discuţie o problemă de aplicare a legii. În cazul contractului prin care se modifică contractul iniţial în sensul prelungirii termenului de plată [reeşalonarea], cauza de impreviziune se raportează tot la data încheierii contractului de credit iniţial, capitalul nefiind afectat, ci doar plata acestuia urmând să se realizeze într-un interval temporal mai extins. În cazul creditelor deja restructurate, este o problemă distinctă în sensul că dacă (i) principalul sumei de plată (capitalul) a format obiectul unei negocieri între părţi, diminuându-se, invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibilă numai prin raportare la această nouă dată şi dacă (ii) a fost stinsă obligaţia iniţială prin încheierea în mod subsecvent a unui nou contract între debitor şi creditor, invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibilă numai prin raportare la această nouă dată. Redimensionarea capitalului constituie o modificare esenţială a contractului iniţial încheiat, astfel că modificările contractuale care afectează capitalul produc efecte şi în privinţa datei la care se raportează această cauză de impreviziune, data încheierii contractului de credit fiind data încheierii actului ce „restructurează“ capitalul. 44. Raportat la criticile de neconstituţionalitate referitoare la faptul că instanţele naţionale s-au pronunţat deseori cu privire la imposibilitatea calificării fluctuaţiilor valutare drept caz de impreviziune, iar aceste constatări se bucură de autoritate de lucru judecat, Curtea a observat că, potrivit noului cadru normativ, fluctuaţiile valutare de peste 52,6% reprezintă impreviziune, astfel că instanţele judecătoreşti nu mai au competenţa de a decide ele însele dacă sau în ce măsură fluctuaţia valutară poate fi calificată drept impreviziune. Întrucât legea a reglementat, printr-o definiţie legală, o prezumţie absolută de impreviziune, instanţa judecătorească trebuie să o aplice în consecinţă. Totodată, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti se raportează la norma aflată în vigoare, pe baza căreia a fost pronunţată, şi nu împiedică modificarea acesteia. De altfel, în sistemul constituţional românesc, hotărârea judecătorească pronunţată de instanţele judecătoreşti ordinare nu constituie un izvor formal al dreptului. Prin urmare, noua reglementare nu încalcă exigenţele de calitate a legii, din moment ce este comprehensibil faptul că se aplică şi acelor contracte de credit în raport cu care, anterior intrării în vigoare a noii legi, instanţele judecătoreşti au considerat ca fiind întrunite condiţiile impreviziunii sub imperiul vechii reglementări. 45. Prin urmare, Curtea a constatat că art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 46. A doua prezumţie reglementată valorifică creşterea obligaţiei de plată lunare de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. Întrucât obligaţia lunară de plată (rată lunară) constă din capital plus dobândă, rezultă că o creştere cu 50% a ratei lunare trebuie să fie determinată de creşterea dobânzii cu cel puţin acelaşi cuantum procentual. Această prezumţie valorifică în latura sa de consistenţă valorică două aspecte: ponderea dobânzii în cadrul obligaţiei lunare de plată şi, corelativ acesteia, creşterea cu minimum 50% a dobânzii, care duce la creşterea cu cel puţin 50% a ratei lunare. Aceasta este condiţia de consistenţă valorică, în timp ce criteriul persistenţei temporale este menţinerea pe o durată de 6 luni consecutive a acestei situaţii. Raportarea se face la rata precedentă perioadei de 6 luni consecutive în care trebuie să se menţină această creştere. Nu este rolul Curţii să stabilească dacă această fluctuaţie a valorii obligaţiei lunare de plată determinată de creşterea dobânzii trebuia să fie de 50%-100%, ci doar să se asigure că este o fluctuaţie raţională luată în calcul şi care previne arbitrarul. Or, cele de mai sus indică o abatere de la riscul inerent contractului de credit. Prin urmare, art. 4 alin. (1^1) lit. b), alin. (1^2), (1^3) şi (3) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 47. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 în raport cu art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea a arătat că, de principiu, o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016 poate parcurge 4 faze (2 extrajudiciare şi 2 judiciare), iar în cadrul acestei proceduri se interpune art. 4 alin. (4) din lege, care stabileşte că „Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale“. Curtea a reţinut că întreaga procedură reglementată de Legea nr. 77/2016 include ideea de adaptare a contractului, astfel că fiecare fază a acestei proceduri implică aplicarea cu prioritate a soluţiei de adaptare a contractului în raport cu cea de încetare a acestuia. Astfel, în cele două faze extrajudiciare, cele două părţi pot negocia atât adaptarea, cât şi încetarea contractului de credit, iar dacă se ajunge la un acord în acest sens, fără intervenţia instanţei, fie creditorul nu mai formulează contestaţie, fie debitorul nu mai formulează acţiunea în stingerea creanţei, după caz. Optându-se pentru soluţia adaptării contractului se ajunge la evitarea încetării contractului de credit prin darea în plată a bunului imobil ipotecat, ceea ce reprezintă o aplicare fidelă a art. 4 alin. (4) teza întâi din lege. Prin urmare, dacă art. 4 alin. (4) teza întâi din lege este o reglementare de principiu care priveşte relaţia dintre debitor şi creditor, atrăgându-le atenţia asupra necesităţii menţinerii utilităţii sociale a contractului de credit, teza a doua aduce în discuţie obligaţia instanţei judecătoreşti de a aplica - în mod prioritar - soluţia adaptării contractului. 48. Curtea a stabilit că atât debitorul, pe cale reconvenţională în cadrul contestaţiei, cât şi creditorul, în cadrul acţiunii în stingerea creanţei, pot formula cereri de adaptare a contractului de credit. Posibilitatea formulării unor astfel de cereri reconvenţionale trebuie recunoscută în fiecare fază procesuală în parte întrucât, pe de o parte, evită multiplicarea corespunzătoare a cererilor formulate de debitor şi creditor, astfel că partea nu mai trebuie să formuleze o nouă cerere de adaptare a contractului prin mijlocirea dreptului comun, iar, pe de altă parte, asigură egalitatea juridică între cele două părţi. Prin urmare, ca o exigenţă a dreptului la un proces echitabil, prin aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, cererea de adaptare a contractului poate fi formulată atât în contestaţie, cât şi în acţiunea în stingerea obligaţiei. 49. În ipoteza intervenirii acordului părţilor pentru adaptarea contractului în cursul fazelor judiciare, instanţa judecătorească va dispune adaptarea acestuia. În schimb, în măsura în care nu se întruneşte un asemenea acord, va evalua dacă în cauză există o imposibilitate vădită a continuării contractului, încetarea acestuia dispunându-se doar în această situaţie. Stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate către creditor echivalează cu încetarea contractului, însă art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 stabileşte că aceasta reprezintă o ultimă soluţie aplicabilă în situaţia constatării impreviziunii, astfel că părţile trebuie să depună toate diligenţele pentru menţinerea utilităţii sociale a contractului, iar instanţa judecătorească trebuie să urmărească, în mod firesc, continuarea contractului. De aceea, ca regulă, instanţa trebuie să dispună adaptarea contractului de credit, cu excepţia situaţiei în care este demonstrată existenţa unei imposibilităţi vădite de continuare a acestuia. Această imposibilitate nu se analizează prin raportare la situaţia patrimonială a debitorului, pentru că nu există nicio relaţie între impreviziunea în contracte şi situaţia financiară a debitorului, impreviziunea exprimând o tensiune intracontractuală, şi nu una personală, ce transcende cadrului strict contractual. Aşadar, sintagma „imposibilitate vădită a continuării contractului de credit“ se raportează întotdeauna la drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de credit, instanţa judecătorească neputând realiza un inventar al situaţiei patrimoniale a debitorului pentru a decide adaptarea sau încetarea contractului. 50. În deciziile sale cu privire la Legea nr. 77/2016, Curtea a trebuit ea însăşi să delimiteze impreviziunea de situaţia patrimonială actuală a debitorului (spre exemplu, Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018), tocmai pentru că, în mod greşit, instanţele judecătoreşti analizau şi administrau un probatoriu pentru a determina situaţia materială a debitorului în vederea stabilirii unei afectări a echilibrului contractual, considerând că în acest mod se evaluează starea de impreviziune a contractului de credit. Or, echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilităţile sale financiare de rambursare a împrumutului, ci prin raportare strictă la conţinutul clauzelor contractuale. Astfel, materializarea riscului supraadăugat are un efect direct asupra acestor clauze şi, în consecinţă, generează în mod automat dezechilibrul contractual (Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, precitată, paragraful 51). Prin urmare, odată constatată impreviziunea potrivit conţinutului matematic al art. 4 alin. (1^1)-(3) din Legea nr. 77/2016, instanţa judecătorească poate dispune adaptarea contractului de credit. În măsura în care executarea contractului este excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor derivând din chiar prevederile sale, acesta îşi pierde utilitatea socială, fiind, aşadar, imposibilă/iraţională continuarea sa; în acest caz, instanţa va dispune stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate către creditor. 51. Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă cerinţele de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât stabileşte în mod clar că soluţia adaptării contractului este prioritară încetării acestuia prin darea în plată a imobilului ipotecat, iar pentru a dispune una dintre cele două soluţii, oferă instanţei judecătoreşti un criteriu raţional, şi anume aprecierea posibilităţii continuării executării contractului de credit prin raportare strict la prestaţiile la care părţile s-au obligat. Totodată, textul criticat nu încalcă art. 21 alin. (3) din Constituţie pentru că atât debitorul, cât şi creditorul în faze procesuale distincte pot formula cereri de adaptare a contractului. Prin urmare, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. 52. Cu privire la criticile aduse art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016, Curtea reţine că acesta nu este decât o consecinţă firească a art. 5 alin. (3), a art. 7 alin. (4) şi a art. 8 alin. (3) din lege, faptul depunerii notificării şi al desfăşurării procedurilor judiciare consecutive acesteia neputând antrena înscrierea debitorului în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici. Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că textul criticat este unul de strictă interpretare, care se referă la datoria/penalităţile rezultate din contractul de credit supus notificării, şi nu din alte acte/fapte juridice ale debitorului străine acestui contract. Având în vedere cele expuse, art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 53. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 54. Desigur, revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit şi de data încheierii acestuia, aplicând în mod corespunzător dispoziţiile legale specifice fiecărei faze procesuale în parte, împreună cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale asociată acestora (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 7 septembrie 2018, paragraful 256). 55. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 79 şi ale art. 141 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, neexistând o încălcare a vreunui drept fundamental. De altfel, Curtea reţine că avizul Consiliului Legislativ şi cel al Consiliului Economic şi Social au fost solicitate potrivit legii. 56. De asemenea, în ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa de fundamentare şi motivarea insuficientă a actului normativ criticat, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a analiza caracterul justificat sau fundamentat al unei „propuneri legislative“ şi nici fundamentarea expunerii de motive a acesteia. Mai mult, controlul de constituţionalitate nu vizează propunerile legislative, ci legea adoptată şi nepromulgată încă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 42 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993). 57. De altfel, în jurisprudenţa sa, respectiv în Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragrafele 36-40, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a controla modul de redactare a expunerilor de motive ale diverselor iniţiative legislative. Expunerea de motive şi, cu atât mai puţin, modul său de redactare nu au consacrare constituţională. Curtea a reţinut că expunerea de motive, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se reduce doar la facilitarea înţelegerii scopului acesteia. Prin urmare, expunerea de motive nu este decât un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate, metoda de interpretare teleologică. Faptul că expunerea de motive nu este suficient de precisă sau că nu lămureşte toate aspectele de conţinut ale normei nu duce la concluzia că însăşi norma respectivă este neconstituţională pentru acest motiv, expunerea de motive având doar o funcţie de suport în interpretarea normei adoptate. Nu este rolul Curţii Constituţionale să analizeze constituţionalitatea legii prin prisma conţinutului expunerii de motive. Aşadar, controlul de constituţionalitate vizează legea ca atare, şi nu opţiuni, dorinţe sau intenţii cuprinse în expunerea de motive (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 405 din 21 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1232 din 21 decembrie 2022, paragrafele 38-39). 58. În aceste condiţii, pentru toate considerentele de mai sus, Curtea nu poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate. 59. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.488/300/2021 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 12.509/311/2020 al Judecătoriei Slatina - Secţia civilă, în dosarele nr. 9.607/301/2021 şi nr. 12.517/4/2021 ale Judecătoriei Sectorului 4 - Secţia civilă, în Dosarul nr. 4.256/200/2021 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, în Dosarul nr. 18.070/245/2021 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 4.295/303/2021 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, precum şi de First Bank - S.A. din Bucureşti şi de First Bank - S.A. din Bucureşti - Sucursala Târgu Mureş în Dosarul nr. 6.668/320/2020* al Judecătoriei Târgu Mureş şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4) şi ale art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Slatina - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
