Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mihaela-Carmen Finiş şi Daniel-Bartolomeu Finiş în Dosarul nr. 39.313/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 15D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 622 din 17 octombrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 1.100A din 29 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 39.313/3/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Mihaela-Carmen Finiş şi Daniel-Bartolomeu Finiş într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei decizii a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat instituie o discriminare între titularii unui drept de proprietate, respectiv între foştii proprietari ai bunurilor preluate în mod abuziv în perioada comunistă sau moştenitorii acestora, pe de o parte, şi cesionarii drepturilor la despăgubire, pe de altă parte, dat fiind faptul că modalitatea de despăgubire este diferită. Se mai arată că tratamentul juridic diferit nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi a Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică încălcarea dispoziţiilor constituţionale sau convenţionale referitoare la interzicerea discriminării, iar statul parte la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale beneficiază de o amplă marjă de apreciere în a aprecia dacă diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit. Se mai arată că tratamentul juridic diferit este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă sau rezonabilă, însă aceste argumente nu au fost avute în vedere de către legiuitor în privinţa textului de lege criticat. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, este admisibilă o măsură legislativă de compensare parţială, în privinţa bunurilor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, dacă aceasta se realizează în raport cu un criteriu obiectiv şi rezonabil, iar succesiunea legilor în timp, precum şi aplicabilitatea noii reglementări şi situaţiilor juridice neepuizate nu sunt de natură a institui o discriminare. Invocă în acest sens şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că legiuitorul a acordat o atenţie deosebită reglementărilor referitoare la reparaţiile pentru suferinţele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, având în vedere voinţa noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaşte şi de a condamna aceste fapte. Astfel, au fost adoptate mai multe acte normative, printre care şi Legea nr. 165/2013, ce au ca scop finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Invocă cele statuate în acelaşi sens prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 1 aprilie 2014, paragraful 31. 9. Se mai apreciază că dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură a nesocoti dreptul legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, paragraful 27, măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului. 10. De asemenea, se mai apreciază, în ceea ce priveşte modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate sau modalitatea de despăgubire a cesionarilor drepturilor izvorâte din actele normative adoptate în materia restituirii proprietăţilor, că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri. În aplicarea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, dreptul de proprietate nu are caracter absolut, conţinutul şi limitele sale fiind stabilite de lege, statul român având o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garantarea respectării drepturilor patrimoniale sau reglementarea raporturilor de proprietate avute în vedere. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: „(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).“ 14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 4 alin. (2) referitoare la criteriile discriminării, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie şi alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului de proprietate, alin. (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, indiferent de titular, alin. (3) referitoare la expropriere, alin. (4) privind naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică, alin. (6), alin. (8) referitoare la averea dobândită licit din Constituţie şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii cuprins în Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit textului de lege criticat, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte, potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 24 alin. (2) din acelaşi act normativ, în acest caz, numărul de puncte care se acordă este egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, stabilită potrivit art. 21 alin. (6) din lege. 16. Prin Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragrafele 31, 32 şi 38, Curtea a reţinut că prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr. 165/2013 reglementează proceduri rectificative, şi anume politicile de restituire în natură sau prin compensaţii a imobilelor preluate abuziv. Privite dintr-o perspectivă de ansamblu, politicile de restituire îmbină două componente: o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea, plecând de la aceste aspecte, legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stă la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenţei restituirii în natură, iar în ceea ce priveşte punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar, sau a moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, stabileşte că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este soluţia legislativă din Legea nr. 165/2013 în situaţia în care persoanele care se considerau îndreptăţite şi care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 au cesionat dreptul de creanţă asupra statului român unor terţe persoane, încheinduse cu aceste ocazii contracte de cesiune. În aceste situaţii legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului. Prin dispoziţiile de lege criticate, intenţia legiuitorului a fost aceea de a limita operaţiunile speculative cu drepturi litigioase prin plafonarea plăţilor către cesionar, adică limitarea veniturilor încasate de aceştia. Scopul măsurilor reparatorii adoptate de către legiuitor a fost acela de atenuare a consecinţelor încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate din trecut, şi nicidecum crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terţe persoane, plafonarea cuantumului despăgubirilor acordate cesionarilor apărând ca fiind în concordanţă atât cu Legea fundamentală, cât şi cu jurisprudenţa instanţei europene. De altfel, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în cazul în care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, cesionarul dreptului de creanţă primeşte un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din lege. 17. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi, prin aceeaşi decizie, paragrafele 42-45, Curtea a reţinut că, în acord cu propria jurisprudenţă sau cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, şi Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 martie 2012, pronunţată în Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27), nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor constituţionale sau convenţionale relative la interzicerea discriminării. De asemenea, cu aceeaşi ocazie, instanţa europeană a statuat că art. 14 nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta „inegalităţile de fapt“ dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit. De regulă, convenţia lasă statului o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială. Referitor la evaluarea existenţei sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situaţii analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „[...] tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare [...] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere“ (Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). 18. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că, în contextul politicii de restituire, scopul urmărit de legiuitorul român, în cazul dispoziţiilor de lege criticate, este reglementarea unor măsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice, iar nu crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terţe persoane. Prin urmare, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr. 165/2013 reprezintă un scop legitim. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 nu se rezumă la stabilirea unui cuantum al despăgubirilor egal cu preţul plătit de cesionar cedentului, ci la preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din lege. Prin urmare, există un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, iar tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate. 19. De asemenea, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragrafele 17-20, Curtea a reţinut că această soluţie legislativă nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. Astfel, Curtea a statuat că, având în vedere domeniul special de reglementare al Legii nr. 165/2013, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Mai mult, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite. 20. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, dat fiind faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 21. În prezenta cauză, autorii excepţiei de neconstituţionalitate mai invocă în mod generic şi încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi (2) şi alin. (3), art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi, alin. (3), alin. (4), alin. (6), alin. (8) şi art. 53, precum şi prevederile art. 1 cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără a arăta în ce constă contrarietatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. Or, Curtea reţine că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui autorilor excepţiei de neconstituţionalitate în formularea unor critici de neconstituţionalitate, deoarece acest demers ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care precizează că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“ (a se vedea, în acest sens, şi deciziile nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, sau nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela-Carmen Finiş şi Daniel-Bartolomeu Finiş în Dosarul nr. 39.313/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
