Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 lit. d) şi art. 42 alin. (1) lit. m) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată de Liviu Puiu Bulbucan, Iulian Cosmin Bulbucan şi Liviu Dragoş Bulbucan în Dosarul nr. 2.795/176/2016/a3 al Judecătoriei Alba Iulia şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.253D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Apreciază că nu există niciun fel de problemă cu privire la modalitatea de definire a infracţiunii de braconaj din punctul de vedere al previzibilităţii, legea folosind termeni foarte clari. Cât priveşte opţiunea legiuitorului de a incrimina tentativa sau modul în care legiuitorul a incriminat tentativa la infracţiunea de braconaj, aceasta este, de asemenea, atributul său exclusiv. Legiuitorul poate alege să incrimineze într-un anumit mod tentativa la anumite infracţiuni şi în alt mod tentativa la alte infracţiuni, discriminarea putând exista numai între persoane. Prin urmare, modalitatea în care a fost reglementată tentativa la infracţiunea de braconaj - modalitate diferită de cea din Codul penal - nu afectează dispoziţiile constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea penală nr. 623 din 28 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.795/176/2016/a3, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 1 alin. 1 lit. d) şi art. 42 alin. 1 lit. m“ din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată de Liviu Puiu Bulbucan, Iulian Cosmin Bulbucan şi Liviu Dragoş Bulbucan în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. a) şi m) din Legea nr. 407/2006. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la principiul legalităţii pedepsei şi la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Astfel, principiul legalităţii pedepsei impune respectarea următoarelor patru imperative: lex scripta, lex certa, lex stricta şi lex praevia. Primele două constituie obligaţii ale legiuitorului, în timp ce următoarele se adresează judecătorului care aplică legea. Potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, lex certa presupune obligaţia legiuitorului de a adopta norme de incriminare cu un conţinut clar şi precis, astfel încât persoanele cărora le sunt adresate să poată să prevadă de la bun început consecinţele faptelor în situaţia în care se produce o încălcare a dispoziţiei legale. Referitor la previzibilitate, instanţa europeană a reiterat faptul că infracţiunile trebuie să fie prevăzute expres de lege, iar această condiţie este îndeplinită şi atunci când individul poate să-şi dea seama din interpretările anterioare ale instanţelor ce acţiuni sau omisiuni îl pun în postura de a fi găsit vinovat. 6. Or din redactarea textului prevăzut de art. 1 lit. d) din Legea nr. 407/2006, definiţia dată de legiuitor infracţiunii de braconaj nu respectă cerinţele cu privire la previzibilitate. Definiţia infracţiunii de braconaj, mult prea generală şi echivocă, lasă posibilitatea autorităţilor judiciare de a interpreta în mod subiectiv şi după bunul plac situaţiile care s-ar putea încadra în noţiunea de braconaj. S-a ajuns, aşa cum susţin autorii excepţiei, să se considere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj în cazul deplasării pe fondul de vânătoare, având autorizaţie legală pentru vânătoare, pe timp de noapte, folosind farurile autoturismului, pe un drum care în general este unul şerpuit şi sinuos şi având asupra lor arme de vânătoare. 7. O altă critică ce se aduce art. 1 lit. d) din Legea nr. 407/2006 este aceea că nu face nicio distincţie între tentativa la infracţiunea de braconaj şi fapta consumată de braconaj, considerând că ambele situaţii sunt identice. 8. Aşa fiind, în condiţiile în care legiuitorul a înţeles să sancţioneze în aceeaşi manieră atât tentativa la infracţiunea de braconaj, cât şi fapta consumată de braconaj, s-a creat o situaţie discriminatorie prin raportare la celelalte infracţiuni unde tentativa beneficiază de un regim sancţionator mai blând, aceasta fiind considerată doar o formă imperfectă de infracţiune, limitele de pedeapsă reducându-se în mod automat. 9. Având în vedere că art. 42 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 407/2006 precizează una dintre situaţiile care se încadrează în categoria infracţiunii de braconaj, neconstituţionalitatea art. 1 lit. d) din aceeaşi lege are implicaţii directe şi asupra art. 42 alin. (1) lit. m), fiind deopotrivă în neconcordanţă cu dispoziţiile constituţionale în materie. 10. Judecătoria Alba Iulia opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, art. 1 lit. d) din Legea nr. 407/2006 defineşte noţiunea de „braconaj“ ca reprezentând tentativa sau acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată sau nu cu un rezultat, cu încălcarea prevederilor legii. Prin urmare, legiuitorul a dat o definiţie generală noţiunii de „braconaj“, lămurind generic mai mulţi termeni sau mai multe noţiuni, pentru ca, ulterior, în Capitolul V să definească contravenţiile şi infracţiunile. În acest context, rezultă că nu poate fi împărtăşită ideea generală invocată de autori în sensul că nu se face distincţie între tentativă şi infracţiunea consumată şi că legea nu este suficient de clară şi previzibilă. Prin urmare, aşa cum se întâmplă în cazul infracţiunilor reglementate de Codul penal, acolo unde legiuitorul a înţeles să sancţioneze tentativa, a prevăzut în mod expres, în norma generală însăşi, reglementând în art. 33 alin. (1) din Codul penal, că „tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta“. 11. Aşa fiind, aspectele invocate de autori nu constituie o încălcare a prevederilor art. 23 alin. (12) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care, pedeapsa, în eventualitatea în care inculpaţii vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunii reţinute, va fi stabilită în conformitate cu legea, lege care este clară şi care nu creează confuzii în sensul reţinerii infracţiunii consumate ori a tentativei. Legea este clară şi previzibilă, cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din declaraţiile date, inculpaţii sunt vânători autorizaţi, cu experienţă. În egală măsură, aceştia sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, beneficiind de dreptul la un proces echitabil, cu garantarea dreptului la apărare. Pe de altă parte, inculpaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie pe tot parcursul judecăţii şi, în condiţiile în care legiuitorul nu a sancţionat tentativa, nu se poate vorbi de o încălcare a vreunui drept constituţional. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece criticile privesc, pe de o parte, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, iar, pe de altă parte, soluţia legislativă prin raportare la ceea ce nu cuprinde. 14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, textele de lege criticate sunt suficient de precise şi clare pentru a se observa cu uşurinţă că sancţiunea penală se aplică doar în condiţiile cuprinse în cele două norme contestate. Astfel, elementele infracţiunii nu necesită alte intervenţii din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerinţele calitative ale legii, în condiţiile în care elementul material al infracţiunii de braconaj este reprezentat de vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării, precum şi prin fixarea vânatului în vederea tragerii prin metoda la pândă şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute de lege. 15. În atare condiţii, se apreciază că prevederile criticate dau expresie textului constituţional cuprins în art. 23 alin. (12), fiind în deplină concordanţă cu regula constituţională potrivit căreia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. 16. De asemenea, persoanele care săvârşesc fapta cuprinsă în art. 42 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 407/2006 sunt egale în faţa legii, bucurându-se de acelaşi tratament, fără discriminări. O asemenea reglementare este în concordanţă cu principiul egalităţii, care, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, în mod constant, în jurisprudenţa sa, nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile „art. 1 alin. 1 lit. d şi art. 42 alin. 1 lit. m“ din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 şi pct. 48 din Legea nr. 149/2015 privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 24 iunie 2015. În realitate, obiect al excepţiei îl constituie prevederile art. 1 lit. d) şi art. 42 alin. (1) lit. m) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, întrucât articolul 1 nu are alineate, ci numai litere. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut: - Art. 1 lit. d): „În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: d) braconaj - tentativa sau acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi;“ - Art. 42 alin. (1) lit. m): „(1) Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte: [...] m) vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării, precum şi prin fixarea vânatului în vederea tragerii prin metoda la pândă şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad).“ 20. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Legea nr. 407/2006, legiuitorul a înţeles să reglementeze cu privire la protecţia, conservarea, administrarea şi exploatarea faunei de interes cinegetic ca resursă naturală, regenerabilă şi, respectiv, bun public de interes naţional şi internaţional. De aceea, exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv. 22. Potrivit art. 1 lit. ad) din lege, prin vânătoare se înţelege „acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate; nu constituie acţiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora“. Totodată, potrivit art. 1 lit. ae) din lege, vânătorul este „persoana fizică licenţiată, membră a unei organizaţii vânătoreşti gestionare de faună cinegetică, care ocroteşte, îngrijeşte şi extrage fauna cinegetică în condiţiile legii“. 23. Interpretând sistematic dispoziţiile Legii nr. 407/2006 şi cu precădere pe cele ale art. 1 lit. d) şi art. 42 alin. (1) lit. m) din acelaşi act normativ, Curtea constată că acestea întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât conţinutul lor este clar, inteligibil şi lipsit de generalizări excesive. 24. Susţinerea autorilor excepţiei, potrivit căreia textul legal criticat nu este clar, nu poate fi primită, deoarece legiuitorul a definit în chiar cuprinsul Legii nr. 407/2006 ce se înţelege prin braconaj - respectiv, tentativa sau acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi. Definind noţiunea de braconaj, destinatarul normei a fost informat că orice nesocotire a dispoziţiilor Legii nr. 407/2006 cu prilejul tentativei sau acţiunilor desfăşurate în vederea dobândirii sau capturării vânatului intră, în acord cu art. 41 coroborat cu art. 42 din aceeaşi lege, sub incidenţa legii atrăgând răspunderea penală. Aceasta s-a impus cu atât mai mult cu cât poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). 25. În ce priveşte critica referitoare la faptul că dispoziţiile legale criticate nu fac nicio distincţie între tentativa la infracţiunea de braconaj şi fapta consumată de braconaj, Curtea constată că, în acord cu art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, pentru evitarea unor paralelisme, fiind interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ, legiuitorul a definit în art. 1 lit. d) din Legea nr. 407/2007 o noţiune, respectiv aceea de braconaj, iar în art. 42 alin. (1) lit. m) din aceeaşi lege a definit o infracţiune, respectiv infracţiunea de braconaj. Aşa fiind, înţelesul termenului de „tentativă“ folosit în art. 1 lit. d) din legea criticată, făcând parte din definirea unei noţiuni şi nu a unei infracţiuni, nu poate fi cel consacrat de art. 33 din Codul penal cu consecinţele ce decurg din aceasta, respectiv cu reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate. De aceea, sensul acestui termen are în vedere un sens obişnuit ce vizează o încercare sau acte care nu au fost finalizate, adică o acţiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranţa izbânzii. Totodată, Curtea constată că voinţa legiuitorului a fost aceea de a incrimina infracţiunea de braconaj, indiferent că a vizat o încercare sau un act finalizat de a vâna cu nerespectarea legii. Aceasta, deoarece, din raţiuni de politică penală evidente, justificate de protecţia anumitor valori sociale referitoare la fauna de interes cinegetic - resursă naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional -, legiuitorul este liber să stabilească variantele de săvârşire a infracţiunii folosind o exprimare corespunzătoare şi, în consecinţă, de a reglementa un regim sancţionator identic. 26. De asemenea, Curtea constată că, după ce legiuitorul a interzis în art. 39 lit. ad) utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a dispozitivelor de ochire care funcţionează pe principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând convertizoare sau amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroşu şi a dispozitivelor cu termoviziune, a înţeles să incrimineze prin lege în art. 42, în limitele art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, infracţiunea de braconaj prin mai multe modalităţi normative de realizare a elementului material al laturii obiective, stabilind astfel, în acord cu art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, pedeapsa corelativă. Aşa fiind, fapta de a vâna la lumina farurilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, neavând importanţă dacă acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului a fost finalizată sau nu. Prin urmare, legiuitorul, urmărind să protejeze fauna de interes cinegetic, a interzis folosirea la vânătoare a luminii farurilor ori a altor sisteme de iluminare. 27. Aşa fiind, prevederile legale criticate nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţei constituţionale consacrate de art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, legea instituind în termeni foarte clari că este prohibită vânătoarea, pe timp de noapte, la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării, precum şi prin fixarea vânatului în vederea tragerii prin metoda la pândă şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 lit. ad). 28. Totodată, şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, impune aceste exigenţe, motiv pentru care art. 8 alin. (4), art. 16 alin. (1), art. 25 şi art. 36 alin. (1) şi alin. (4) teza finală prevăd că: „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. [...] Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor“; „În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere“; „În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite“; „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie“; „Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia.“; 29. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 30. Totodată, drept consecinţă logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). 31. De aceea, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia destinatarii dispoziţiilor legale criticate nu-şi pot adapta conduita în funcţie de conţinutul lor, deoarece acestea sunt suficient de clare, precise şi previzibile, sens în care legiuitorul a definit în termeni lipsiţi de echivoc în cuprinsul Legii nr. 407/2006 ce se înţelege prin braconaj şi ce reprezintă acţiunea de a vâna. Totodată, o condiţie sine qua non a existenţei infracţiunii contestate o reprezintă împrejurarea că persoana care vânează foloseşte lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării, precum şi prin fixarea vânatului în vederea tragerii prin metoda la pândă şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 lit. ad), neavând relevanţă dacă acţiunea a fost finalizată sau nu, întrucât infracţiunea contestată nu este una de rezultat. 32. În ce priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza legală, fără privilegii şi fără discriminări, legiuitorul fiind îndreptăţit să stabilească elementele de tipicitate ale infracţiunii. Faptul că o anumită infracţiune nu cunoaşte tentativa în sensul Codului penal este o problemă de opţiune de politică penală a legiuitorului care, în sine, nu este contrară art. 16 alin. (1) din Codul penal. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liviu Puiu Bulbucan, Iulian Cosmin Bulbucan şi Liviu Dragoş Bulbucan în Dosarul nr. 2.795/176/2016/a3 al Judecătoriei Alba Iulia şi constată că dispoziţiile art. 1 lit. d) şi art. 42 alin. (1) lit. m) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Alba Iulia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
