Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 593/1/2022
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Elena Bogasiu│şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentina │- preşedintele delegat │
│Vrabie │al Secţiei a II-a civile│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Curelea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Petronela │civilă │
│Văleanu │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Dascălu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana Nestor │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andreia Liana│- judecător la Secţia I │
│Constanda │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Iulia Manuela│- judecător la Secţia a │
│Cîrnu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica Duţă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a │
│Sandu-Necula │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adina Oana │- judecător la Secţia a │
│Surdu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Zaharia │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia de│
│Marcela │contencios administrativ│
│Canacheu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elena-Diana │- judecător la Secţia a │
│Tămagă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lucian │- judecător la Secţia a │
│Cătălin Mihai│II-a civilă │
│Zamfir │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cezar Hîncu │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia de│
│Ilie │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 593/1/2022, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7.578/63/2021. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse trei puncte de vedere întocmite de membri ai completului. 6. Totodată, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. 7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 8. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 1 februarie 2022, în Dosarul nr. 7.578/63/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dispoziţiile art. 154 alin. (6) raportate la dispoziţiile art. 158,art. 163 alin. (3), (5), (8), (11^1), art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă pot fi interpretate în sensul că solicitarea reclamantului de îndeplinire a procedurii de citare şi de comunicare a actelor de procedură prin e-mail impune instanţei, ca unică modalitate de îndeplinire a acestei proceduri, comunicarea prin poşta electronică? Dacă, în aceste condiţii, procedura de citare îndeplinită prin agent poştal, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, este lovită de nulitate, în lipsa utilizării de către reclamant a garanţiilor puse la dispoziţie de art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4), respectiv înscrierea în fals împotriva procesului-verbal întocmit în condiţiile art. 164 din Codul de procedură civilă. 9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 martie 2022 cu nr. 593/1/2022. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 10. Codul de procedură civilă ART. 154 "(...) (6) Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. Comunicarea actelor de procedură va fi însoţită de semnătura electronică extinsă a instanţei care va înlocui ştampila instanţei şi semnătura grefierului de şedinţă din menţiunile obligatorii ale citaţiei. Fiecare instanţă va avea o singură semnătură electronică extinsă pentru citaţii şi acte de procedură. (6^1) Citaţiile şi celelalte acte de procedură menţionate la alin. (6) se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta. (7) Instanţa va verifica efectuarea procedurilor de citare şi comunicare dispuse pentru fiecare termen şi, când este cazul, va lua măsuri de refacere a acestor proceduri, precum şi pentru folosirea altor mijloace ce pot asigura înştiinţarea părţilor pentru înfăţişarea la termen. (...)" ART. 158 "(1) În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156. (2) Partea poate alege ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la căsuţa poştală." ART. 163 "(...)(3) Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia poştală. În lipsa cutiei poştale, va afişa pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare care trebuie să cuprindă: a) anul, luna, ziua şi ora când depunerea sau, după caz, afişarea a fost făcută; b) numele şi prenumele celui care a făcut depunerea sau, după caz, afişarea şi funcţia acestuia; c) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat; d) numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea instanţei pe rolul căreia se află dosarul, cu indicarea sediului acesteia; e) arătarea actelor de procedură despre a căror comunicare este vorba; f) menţiunea că după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afişarea înştiinţării ori, când există urgenţă, nu mai târziu de 3 zile, destinatarul este în drept să se prezinte la sediul instanţei de judecată pentru a i se comunica citaţia. Când domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul acestuia nu se află în localitatea unde instanţa de judecată îşi are sediul, înştiinţarea va cuprinde menţiunea că pentru a i se comunica citaţia destinatarul este în drept să se prezinte la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte sau îşi are sediul; g) menţiunea că, în cazul în care, fără motive temeinice, destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului de 7 zile sau, după caz, al termenului de 3 zile prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; h) semnătura celui care a depus sau afişat înştiinţarea. (...)(5) Despre împrejurările arătate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde menţiunile arătate la art. 164, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat. (...)(8) În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) şi (7), precum şi atunci când acestea, deşi prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (3)-(5). (...) (11^1) Atunci când comunicarea actelor s-a realizat potrivit prevederilor art. 154 alin. (6) mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem constituie dovada de comunicare. Acesta se va lista şi se va ataşa la dosarul cauzei. (...)" ART. 164 "(...) (4) Menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals." III. Expunerea succintă a procesului 11. Prin Sentinţa civilă nr. 4.848 din 25 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 23.346/215/2020, Judecătoria Craiova a respins plângerea contravenţională formulată de petentul X, în contradictoriu cu intimaţii Poliţia Locală a Municipiului Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, ca neîntemeiată. 12. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul, solicitând anularea sentinţei şi, în principal, anularea procesului-verbal contestat sau, în subsidiar, reducerea amenzii ori înlocuirea acesteia cu avertisment. 13. A precizat că şi prin cererea de chemare în judecată a solicitat ca toate comunicările, actele de procedură, încheierile şi hotărârile judecătoreşti să îi fie comunicate la adresa de poştă electronică, în caz contrar procedura nefiind îndeplinită. A insistat în această precizare, arătând că are probleme cu cutia poştală fizică şi doreşte judecarea cu celeritate a cauzei. A arătat şi că a fost prezent personal la fiecare termen. 14. La termenul de judecată din 9 noiembrie 2021, din oficiu, instanţa a invocat excepţia tardivităţii cererii de apel. 15. Prin Decizia nr. 1.237 din 9 noiembrie 2021, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii şi a anulat apelul formulat de petent. 16. Pentru a decide astfel, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), coroborat cu art. 468 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel, termenul fiind de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. 17. Examinând dovezile de comunicare a hotărârii atacate, s-a reţinut că Sentinţa nr. 4.848 din 25 mai 2021 a fost comunicată petentului pe numele corect şi la domiciliul declarat de acesta, care corespunde cu cel indicat în cererea de apel şi în procesul-verbal de contravenţie atacat, la data de 8 iulie 2021, iar apelul a fost depus prin poştă la data de 27 august 2021, aşa cum rezultă din ştampila aplicată pe plicul poştal. 18. Instanţa de apel a apreciat că hotărârea atacată a fost comunicată petentului în conformitate cu dispoziţiile legale incidente - art. 154 din Codul de procedură civilă, astfel încât termenul de declarare a apelului împotriva acesteia a început să curgă din data de 8 iulie 2021, în aplicarea dispoziţiilor art. 165 din Codul de procedură civilă. 19. S-a reţinut că solicitarea petentului, făcută atât prin plângerea contravenţională, cât şi prin cererea de apel, de a se efectua citarea la o „adresă de poştă electronică preferată pentru comunicarea corespondenţei şi a actelor de procedură în format electronic“ nu conduce în mod automat la invalidarea procedurii de comunicare a hotărârii judecătoreşti efectuate în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care instituie modalităţi alternative de comunicare a actelor de procedură, fără ca indicarea de către petent a unei adrese de e-mail preferabile pentru comunicarea actelor de procedură să facă ineficientă adoptarea de către instanţă a sistemului clasic de comunicare prin poştă, cu atât mai mult cu cât textul art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă utilizează sintagma „şi prin“. 20. Or, realizarea activităţii de comunicare a hotărârii judecătoreşti prin poştă clasică, aleasă de instanţă în contextul posibilităţilor tehnice disponibile, reprezintă o modalitate validă de realizare a acestei proceduri, alături de celelalte modalităţi de citare/comunicare permise de cod, şi este aptă a satisface pe deplin cerinţele procedurale care să asigure exercitarea dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la apărare, întrucât, astfel cum s-a arătat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia) nu apără drepturi teoretice, ci efective şi concrete. 21. De altfel, în condiţiile în care petentul ar pretinde că poate utiliza cu mai multă uşurinţă formatul electronic al actelor de procedură, acesta avea posibilitatea accesării prin intermediul internetului a dosarului electronic sau a platformei informative cu privire la dosarele înregistrate pe rolul instanţelor de judecată din România, odată cu citaţia fiindu-i comunicată şi parola de acces, dat fiind că hotărârile judecătoreşti sunt stocate atât în evidenţele scriptice, cât şi în cele informatice ale instanţelor. 22. S-au constatat, aşadar, depăşirea termenului legal de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 468 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 [termen care s-a împlinit în data de 9 august 2021, potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (2) din Codul de procedură civilă], precum şi lipsa unei cereri de repunere în termen. 23. Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare apelantul-petent. 24. În motivarea contestaţiei în anulare a susţinut că, deşi a solicitat expressis verbis să fie citat prin e-mail, deoarece avea probleme cu comunicarea prin poştă fizică, instanţa de apel a refuzat să îl citeze în această modalitate, efectuând procedura doar prin poşta clasică. 25. Faţă de jurisprudenţa recentă a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că se impune citarea cu prioritate prin e-mail când partea a solicitat aceasta, dar şi jurisprudenţa Tribunalului Dolj, care citează prin e-mail părţile, consideră că nu a fost legal citat în apel, fiind admisibilă contestaţia în anulare. Nici sentinţa nu i-a fost legal comunicată, drept urmare termenul de apel a început să curgă de la data formulării apelului. 26. Instanţa de apel a ridicat din oficiu şi a admis excepţia tardivităţii declarării apelului, raportându-se la data de pe ştampila poştei aplicată pe o dovadă de comunicare prin poşta fizică a sentinţei pronunţate pe fond. Or, apelantul-contestator a fost în eroare faţă de faptul că însăşi instanţa fondului i-a recomandat să solicite comunicarea actelor prin e-mail. 27. A învederat că, prin apelul formulat în cauză, a contestat Sentinţa civilă nr. 4.848 din 25 mai 2021 şi, la fel ca şi pe fondul cauzei, a solicitat să fie citat prin poştă electronică, deoarece are probleme cu cutia poştală fizică. Arată că a indicat ca temei al acestei solicitări procedurale dispoziţiile art. 154 alin. (6) teza întâi din Codul de procedură civilă şi ale art. 1 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 114 din 10 februarie 2015 coroborate cu prevederile soluţiei adoptate prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 694 din 7 iunie 2016. 28. Arată că apelul a avut un singur termen - 9 noiembrie 2021, la care nu a fost prezent, nefiind citat prin poştă electronică, aşa cum a solicitat prin cererea de apel, termen la care instanţa, din oficiu, a invocat şi a admis excepţia tardivităţii. Apreciază că instanţa de apel nu a încercat în niciun fel să se asigure că a fost informat cu privire la termenele şedinţelor de judecată, în special prin dispunerea amânării cauzei şi repetarea procedurii de comunicare prin citarea prin poştă electronică, aşa cum a solicitat şi argumentat. 29. Invocă Hotărârea pronunţată în Cauza S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României şi apreciază că a fost încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenţie, sub aspectul lipsei accesului la instanţă. 30. Prin contestaţia în anulare formulată a solicitat şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, cu întrebarea dacă, în situaţia descrisă, este obligatorie citarea prin e-mail. 31. În şedinţa publică din 25 ianuarie 2022, tribunalul a pus în discuţia părţilor cererea formulată de contestator. 32. Prin Încheierea din 1 februarie 2022, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 33. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. 34. Astfel, de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 154 alin. (6) raportat la dispoziţiile art. 158 alin. (2),art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă depinde soluţionarea contestaţiei în anulare, întrucât în speţă se invocă nelegalitatea citării apelantului la termenul de judecată din 9 noiembrie 2021, când a avut loc judecarea apelului. 35. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 36. Contestatorul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a stabili dacă este obligatorie citarea prin e-mail, în cazul formulării unei astfel de cereri de către parte, modalitate introdusă recent în Codul de procedură civilă prin art. I pct. 20 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Legea nr. 310/2018). Consideră că sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă. 37. Având în vedere că instanţa de apel a refuzat să îl citeze prin poştă electronică, deşi a solicitat expressis verbis acest lucru, se ridică problema dacă partea poate alege modalitatea de citare şi comunicare a actelor de procedură. 38. Invocă jurisprudenţa recentă a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, respectiv Dosarul nr. 6.517/2/2020, precizând că prin Încheierea din 17 iunie 2021, anexată cererii de sesizare, instanţa, constatând că recurentul-reclamant a solicitat citarea prin e-mail, dar a fost citat prin poşta clasică, a dispus amânarea cauzei şi citarea acestuia în modalitatea solicitată. 39. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile pronunţate în cauzele S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României şi Timar şi alţii împotriva României. 40. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu s-au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 41. Completul de judecată învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare în Dosarul nr. 7.578/63/2021 apreciază că dispoziţiile legale invocate pot genera două interpretări. 42. Într-o primă interpretare se constată că dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilesc regula comunicării citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. În cazul în care comunicarea potrivit art. 154 alin. (1) nu este posibilă, comunicarea se va face potrivit art. 154 alin. (4), prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163 din acelaşi cod, sau prin modalităţile alternative prevăzute de art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, respectiv „prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop“. 43. Prin urmare, dispoziţiile menţionate stabilesc o regulă în privinţa comunicării [art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă] şi, numai în situaţia în care nu se poate efectua astfel, modalităţile alternative (prin poştă, prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului), stabilite de instanţă în funcţie de situaţia părţilor şi a litigiului şi de posibilităţile instanţei, fiind tocmai expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie. 44. Or, modalitatea de comunicare trebuie stabilită de instanţă în vederea respectării principiului judecării cauzelor într-un termen rezonabil, neputând fi lăsată la libera apreciere a părţilor, având în vedere dezavantajele pe care le prezintă comunicarea prin poşta electronică. 45. Faţă de modalitatea de redactare a art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, îndeplinirea procedurii de citare prin oricare din modalităţile alternative, cu respectarea dispoziţiilor incidente, este o procedură legală, ce urmează a fi astfel constatată de instanţă în aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (7) din Codul de procedură civilă. 46. Întrucât Codul de procedură civilă nu prevede vreo ordine de preferinţă pentru efectuarea procedurii de comunicare, nu există temei legal pentru invalidarea procedurii îndeplinite în mod legal prin oricare dintre modalităţile prevăzute de art. 154, stabilite de instanţă. 47. Această interpretare este în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, care a statuat, prin Decizia nr. 365 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 29 august 2019, că „21. Potrivit art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) coroborate cu art. 269 şi 270 din Codul de procedură civilă, procesul-verbal întocmit de agent referitor la împrejurările care au determinat citarea prin depunerea citaţiei în cutia poştală ori prin afişarea înştiinţării are valoare de act autentic cu privire la situaţiile verificate şi atestate nemijlocit de către acesta şi face dovada până la înscrierea în fals cu privire la cele constatate. (...) Dacă persoanele menţionate lipsesc sau dacă, deşi prezente, refuză să primească actul, agentul va lăsa citaţia în cutia poştală sau va afişa înştiinţarea prevăzută de art. 163, cu toate consecinţele prevăzute de acest text de lege [art. 163 alin. (6)-(9) din acelaşi cod]. 22. Prin urmare, Curtea a reţinut că, în toate cazurile de refuz de primire sau de lipsă a destinatarului/altor persoane care pot primi corespondenţa, legiuitorul a reglementat posibilitatea afişării unei înştiinţări a părţii despre posibilitatea de a-şi ridica personal citaţia, sub sancţiunea operării prezumţiei relative de comunicare, dacă destinatarul nu şi-a ridicat actul de la instanţa emitentă sau de la primărie, în termenul prescris de lege. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în aceste cazuri, afişarea are în vedere «o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură» (Decizia nr. 108 din 2 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 31 mai 2002).(...)“ 48. Într-o altă interpretare se poate aprecia că dispoziţiile art. 158 din Codul de procedură civilă impun instanţei îndeplinirea procedurii de citare prin e-mail, dacă partea solicită expres. 49. Deşi aceste dispoziţii legale nu stabilesc expres nulitatea comunicării citaţiei şi a actelor de procedură prin altă modalitate alternativă, totuşi interpretarea este în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, amintind în acest sens Cauza S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României. 50. Instanţele trebuie să facă tot ce se poate aştepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita reclamanţii şi să se asigure că sunt la curent cu procedurile din care fac parte. În fine, dreptul la acţiune sau la recurs trebuie să se exercite din momentul în care părţile interesate pot cunoaşte efectiv hotărârile judecătoreşti care le impun o obligaţie sau care ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime; notificarea, în calitate de act de comunicare între organul jurisdicţional şi părţi, serveşte la luarea la cunoştinţă a deciziei instanţei, precum şi a fundamentelor care o motivează, după caz, pentru a permite părţilor exercitarea căilor legale de atac. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 51. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti, precum şi opinii teoretice ale magistraţilor, din care a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale diferite în interpretarea problemei de drept semnalate. 52. Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că solicitarea reclamantului de îndeplinire a procedurii de citare şi de comunicare a actelor de procedură prin e-mail nu impune instanţei, ca unică modalitate de îndeplinire a acestei proceduri, comunicarea prin poştă electronică. Totodată, s-a arătat că procedura de citare îndeplinită prin agent procedural în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă nu este lovită de nulitate, în lipsa utilizării de către reclamant a garanţiilor puse la dispoziţie de art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv înscrierea în fals împotriva procesului-verbal întocmit în condiţiile art. 164 din Codul de procedură civilă. 53. În acest sens au transmis hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice Tribunalul Alba - Secţia I civilă, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Aiud, Judecătoria Bacău, Judecătoria Oneşti, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ, Judecătoria Roman, Tribunalul Bacău, Judecătoria Braşov, Tribunalul Bucureşti - secţiile a II-a - a IV-a civile, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman - Secţia civilă, Judecătoria Lehliu-Gară, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă, Tribunalul Constanţa, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă şi Secţia a II-a civilă, Tribunalul Mehedinţi, Judecătoria Vânju Mare, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Brăila - Secţia civilă, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huşi, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă şi Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Rădăuţi, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi instanţele arondate. 54. S-au depus următoarele hotărâri judecătoreşti: Decizia civilă nr. 512 din 6 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 1.076 din 22 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 1.393 din 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal; deciziile civile nr. 924 din 26 octombrie 2021, nr. 999 din 10 noiembrie 2021 şi nr. 1.135 din 16 decembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal. 55. Într-o a doua opinie s-a considerat că solicitarea reclamantului de îndeplinire a procedurii de citare şi de comunicare a actelor de procedură prin e-mail impune ca unică modalitate comunicarea prin poşta electronică, fiind echivalentă cu o stabilire a domiciliului pentru comunicarea actelor la această adresă de corespondenţă, chiar dacă ea este una electronică. Doar dacă această procedură electronică de transmitere a actelor de procedură nu se poate realiza, se apelează la comunicarea actelor la adresa de domiciliu, pentru a se da curs principiului efectivităţii transmiterii către părţi a actelor de procedură. 56. Îndeplinirea de instanţă a procedurii de comunicare a actelor prin agent procedural este lovită de nulitate, cât timp partea şi-a ales un domiciliu (adresa electronică), în detrimentul domiciliului fizic. 57. Ca urmare, nulitatea comunicării la o adresă greşită de corespondenţă, cea a domiciliului fizic, în lipsa comunicării la adresa de corespondenţă electronică, se impune a fi constatată din oficiu de instanţă, fără a fi necesară o înscriere în fals împotriva procesului-verbal întocmit de agentul procedural. De altfel, procedura înscrierii în fals este ineficientă dacă menţiunile din procesul-verbal sunt corecte. 58. Problema nu este corectitudinea datelor înscrise în procesul-verbal întocmit de agentul procedural, ci însăşi legalitatea procedurii de comunicare a actelor de procedură la altă adresă decât cea indicată de parte. 59. S-a mai susţinut şi că, dacă procedura de citare este îndeplinită prin agent poştal, nu există un caz de nulitate, ci se reţine lipsa de procedură, în sensul art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă, întrucât s-a recurs la o altă modalitate de citare şi comunicare decât cea aleasă de parte, similar situaţiei în care partea şi-a ales sediul/domiciliul procesual, dar nu a fost citată în modalitatea indicată. 60. În sensul acestei opinii au transmis hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Buhuşi, Judecătoria Bacău, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, Judecătoria Călăraşi, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, în majoritate, Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, Judecătoria Baia de Aramă, Judecătoria Slatina, Tribunalul Olt, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Curtea de Apel Galaţi - Secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Galaţi şi instanţele arondate, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă şi Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă şi Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Răducăneni, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Satu Mare şi judecătoriile arondate, Tribunalul Buzău, Judecătoria Suceava, Judecătoria Fălticeni. 61. Au fost comunicate Sentinţa civilă nr. 42 din 28 februarie 2022, definitivă prin neapelare, şi Decizia civilă nr. 1.036 din 8 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, definitivă prin nerecurare. 62. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 63. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse dezlegării, însă dintr-o altă perspectivă decât cea care interesează prezenta sesizare. IX. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului 64. Prin Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în data de 8 ianuarie 2013 în Cauza S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2014, s-a statuat că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil sub aspectul accesului la instanţă, cu privire la procedura de citare. 65. Astfel, în paragraful 35 din considerente s-a reţinut că: „instanţele naţionale au dat dovadă de un formalism incompatibil cu litera şi spiritul art. 6 alin. (1) din Convenţie şi au adus atingere nejustificată dreptului societăţii reclamante de acces la o instanţă pentru determinarea drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.“ 66. Prin Hotărârea pronunţată în Cauza Timar şi alţii împotriva României din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 19 iulie 2017, s-a statuat că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie din cauza lipsei de acces la o instanţă al reclamanţilor, cauzată de comunicarea actelor de procedură. 67. În speţă sunt pertinente paragrafele 20 şi 21 din considerentele hotărârii, potrivit cărora: "20. În hotărârea în Cauza S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României, Curtea a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie, deoarece societatea reclamantă a fost citată în instanţă exclusiv prin afişare pe parcursul judecării cauzei pe fond. Curtea a considerat că, deşi legislaţia naţională în vigoare la momentul respectiv prevedea comunicarea citaţiei prin afişare [art. 92 alin. (4) din Codul de procedură civilă], instanţele româneşti au aplicat legislaţia într-un mod prea formalist. Instanţele nu au dat dovadă de diligenţă în ceea ce priveşte asigurarea informării reclamanţilor cu privire la data termenelor de judecată şi, prin urmare, nu au respectat obligaţia de a asigura participarea efectivă la proces (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L., citată anterior, pct. 32-35).21. În prezentele cereri, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să o convingă să se îndepărteze de la jurisprudenţa sa anterioară. Reclamanţii au fost citaţi exclusiv prin afişare la domiciliul sau la sediul lor şi au subliniat că nu au primit citaţiile. Prin urmare, aceştia nu au luat cunoştinţă de termenele şedinţelor de judecată şi nu s-au putut prezenta în instanţă. În ciuda absenţei de la proces a reclamanţilor, instanţele naţionale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceştia au fost informaţi cu privire la termenele şedinţelor de judecată şi că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin dispunerea amânării şedinţelor şi repetarea procedurii de comunicare." X. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii 68. Prin Decizia nr. 34 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2017 (Decizia nr. 34 din 24 octombrie 2016), s-a statuat că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi la dispoziţiile art. 1.326 din Codul civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit dispoziţiilor art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 raportat la dispoziţiile art. 216 din acelaşi act normativ, cu referire la dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi. (...)" 69. Prin Decizia nr. 45 din 22 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 20 octombrie 2020 (Decizia nr. 45 din 22 iunie 2020), s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotit a fi depus în termen.“ XI. Opiniile specialiştilor consultaţi 70. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (11) raportat la art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, au fost comunicate opinii ştiinţifice de către Facultatea de Drept din Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept din Universitatea de Vest din Timişoara şi Institutul Naţional al Magistraturii. 71. Opinia ştiinţifică transmisă de Centrul de procedură civilă al Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti a fost în sensul că, dacă partea interesată a optat expres să fie citată numai prin poştă electronică, această alegere a părţii produce efectele reglementate de art. 158 din Codul de procedură civilă, instanţa fiind ţinută să efectueze procedura de citare la adresa de e-mail (poştă electronică) indicată. 72. Doar dacă comunicarea nu este posibilă (spre exemplu, ca urmare a indicării unei adrese greşite sau inactive), se va recurge la celelalte modalităţi de citare reglementate de art. 154 din Codul de procedură civilă. Dacă însă partea, fără a opta explicit pentru citarea exclusivă prin poştă electronică, doar indică o adresă de e-mail, instanţa este liberă să opteze pentru oricare dintre modalităţile de citare reglementate alternativ de art. 154 din Codul de procedură civilă, inclusiv citarea prin poştă electronică, fără a fi însă ţinută să respecte o anumită succesiune a modalităţilor de citare. 73. În aceste situaţii, invocarea nelegalei îndepliniri a procedurii de citare ca urmare a nerespectării eventualei opţiuni a părţii nu presupune înscrierea în fals, instituţie incidentă într-o situaţie diferită, respectiv aceea în care se contestă veridicitatea consemnărilor agentului constatator, rezultat al constatărilor sale personale, în materialitatea lor (iar nu din perspectiva efectelor lor juridice). 74. În opinia Facultăţii de Drept din Universitatea de Vest din Timişoara nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece nu este vorba despre texte de lege care să necesite lămurire, acestea fiind clare şi fără echivoc, în sensul că prevederile art. 158,art. 163 alin. (3), (5), (8), (11^1) şi art. 164 din Codul de procedură civilă indică în mod expres posibilitatea de alegere a comunicării citaţiilor şi a actelor de procedură prin poştă electronică şi modalitatea concretă în care se consideră comunicate, precum şi ipoteza când comunicarea actelor de procedură trebuie făcută în alt loc decât domiciliul părţii. 75. Pe fondul chestiunii de drept s-a apreciat că, în virtutea principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa este obligată să comunice actele de procedură prin poştă electronică dacă partea a ales această modalitate şi a indicat datele corespunzătoare. În caz contrar, intervine sancţiunea nulităţii deoarece, pe de o parte, citarea şi comunicarea actelor de procedură s-au realizat într-o altă manieră decât a ales partea, fiind nesocotit principiul disponibilităţii, iar, pe de altă parte, instanţa a nesocotit chiar propriul „îndemn“ adresat justiţiabilului prin procedura de citare, acela ca partea să indice datele necesare comunicării actelor de procedură prin mijloace electronice, fiind astfel încălcate garanţiile asociate dreptului la un proces echitabil, în ceea ce priveşte accesul la o instanţă, şi, nu în ultimul rând, fiind prejudiciată încrederea justiţiabilului în organizarea sistemului judiciar. 76. Institutul Naţional al Magistraturii a apreciat că, în ceea ce priveşte procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 192/2022 pentru completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă(Legea nr. 192/2022), art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că instituie o modalitate alternativă de comunicare a actelor de procedură, lăsată la aprecierea instanţei, chiar şi în cazul în care partea ar fi solicitat, în mod expres, efectuarea comunicării în acest mod; dacă partea a indicat adresa sa de e-mail în vederea comunicării actelor de procedură, iar instanţa a efectuat comunicarea în alte modalităţi reglementate de art. 154 din Codul de procedură civilă, procedura de comunicare se consideră îndeplinită. XII. Drept comparat 77. Atât Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au adoptat reglementări proprii cu privire la mijloacele electronice de trimitere a documentelor şi de comunicare a actelor de procedură. 78. Astfel, potrivit art. 48 alin. (2) din Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene: „Atunci când destinatarul a consimţit să primească notificările prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare, notificarea oricărui act de procedură, inclusiv a hotărârilor şi a ordonanţelor Curţii, poate fi efectuată prin transmiterea unei copii a înscrisului printr-un asemenea mijloc.“ 79. Relevantă este, de asemenea, Decizia Curţii de Justiţie din 16 octombrie 2018 referitoare la depunerea şi la notificarea de acte de procedură prin intermediul aplicaţiei e-Curia, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L-293/36 din 20.11.2018, potrivit căreia: "Curtea, având în vedere Regulamentul de procedură, în special articolul 48 alineatul (4) şi articolul 57 alineatul (8), întrucât:(1) Pentru a ţine seama de evoluţia tehnologiilor de comunicare, a fost creată o aplicaţie informatică care permite depunerea şi notificarea de acte de procedură pe cale electronică.(2) Această aplicaţie, care se întemeiază pe un mecanism de autentificare electronică care combină recurgerea la un nume de utilizator şi la o parolă personale, răspunde cerinţelor de autenticitate, de integritate şi de confidenţialitate a documentelor schimbate.(3) Ţinând seama de succesul acestei aplicaţii şi de avantajele pe care le prezintă aceasta, în special în ceea ce priveşte rapiditatea schimburilor efectuate pe această cale, se impune să se extindă cercul beneficiarilor acesteia şi să se ofere instanţelor statelor membre posibilitatea de a depune sau de a primi acte de procedură prin intermediul acestui canal în cadrul examinării de către Curte a cererilor de decizie preliminară.(4) Din preocuparea pentru o bună administrare a justiţiei - şi pentru nevoile exclusive ale examinării cauzelor preliminare - aceeaşi posibilitate trebuie să fie oferită persoanelor care, fără să fie agent sau avocat, au dreptul potrivit normelor de procedură naţionale, să reprezinte o parte în faţa instanţelor statului lor. DECIDE: O aplicaţie informatică denumită «e-Curia», comună instanţelor care compun Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, permite depunerea şi notificarea de acte de procedură pe cale electronică în condiţiile prevăzute de prezenta decizie. (...)" 80. La Tribunalul Uniunii Europene, aceste norme sunt cuprinse în Regulamentul de procedură al Tribunalului, în Decizia Tribunalului din 11 iulie 2018 referitoare la depunerea şi la notificarea de acte de procedură prin intermediul aplicaţiei e-Curia şi în Dispoziţiile practice de punere în aplicare a Regulamentului de procedură al Tribunalului. 81. În acest context trebuie amintite şi dispoziţiile art. 19 din Regulamentul UE 2020/1.784 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 405/40 din 2 decembrie 2020, privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor), potrivit cărora: "Notificarea sau comunicarea electronică(1) Notificarea sau comunicarea actelor judiciare poate fi efectuată direct către o persoană care are o adresă cunoscută în scopul notificării sau al comunicării în alt stat membru prin intermediul oricărei modalităţi electronice de notificare sau comunicare disponibile în temeiul dreptului intern al statului membru al instanţei pentru notificarea sau comunicarea de acte la nivel naţional, cu condiţia ca: (a) actele să fie trimise şi primite utilizând servicii de distribuţie electronică înregistrată calificate în sensul Regulamentului (UE) nr. 910/2014, iar destinatarul să îşi fi dat în prealabil consimţământul expres pentru utilizarea de mijloace electronice în scopul notificării sau comunicării de acte în cursul procedurilor judiciare; sau (b) destinatarul să îşi fi dat în prealabil, în faţa instanţei sau a autorităţii sesizate în cauză sau în faţa părţii responsabile de notificarea sau comunicarea actelor în cursul unor astfel de proceduri, consimţământul expres privind utilizarea e-mailului transmis către o adresă de e-mail specificată în scopul notificării sau comunicării de acte în cursul respectivei proceduri, iar destinatarul să confirme primirea actului prin intermediul unei confirmări de primire, care să menţioneze data primirii.(2) Pentru a garanta securitatea transmiterii, orice stat membru poate preciza şi transmite Comisiei condiţiile suplimentare în care va accepta notificarea sau comunicarea electronică menţionată la alineatul (1) litera (b), în cazul în care dreptul său prevede condiţii mai stricte în această privinţă sau nu permite notificarea sau comunicarea prin e-mail." 82. În ceea ce priveşte Curtea Europeană a Drepturilor Omului, preşedintele Curţii a adoptat la data de 29 septembrie 2014, în temeiul art. 32 din Regulile de procedură ale Curţii, un document intitulat „Modalităţi practice de formulare a cererilor în format electronic“ (disponibil la adresa: https://www.echr.coe.int/Documents/PD_electronic_filing_applicants_ENG.pdf), realizabil prin interfaţa eComms. XIII. Raportul asupra chestiunii de drept şi punctele de vedere depuse de membri ai Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 83. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că dispoziţiile art. 154 alin. (6) raportate la dispoziţiile art. 158,art. 163 alin. (3), (5), (8), (11^1) şi art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu pot fi interpretate în sensul că impun ca unică modalitate de îndeplinire a procedurii de citare şi de comunicare a actelor de procedură poşta electronică, chiar atunci când reclamantul solicită acest lucru. În aceste condiţii, procedura de citare îndeplinită prin agent poştal, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, nu este lovită de nulitate, în lipsa utilizării de către reclamant a garanţiilor puse la dispoziţie de art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4), respectiv înscrierea în fals împotriva procesului-verbal întocmit în condiţiile art. 164 din Codul de procedură civilă. 84. La dosar au fost depuse trei puncte de vedere asupra chestiunii de drept, formulate de membri ai completului. 85. Astfel, un punct de vedere a fost concordant cu raportul întocmit de judecătorii-raportori. 86. Într-o altă opinie s-a apreciat că efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, prin poştă electronică, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiţionată de efectuarea procedurii în format letric, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din acelaşi act normativ. Actul de citare a părţii în proces într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanţei este lovit de nulitate în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, fără a fi condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 87. Cel de-al treilea punct de vedere formulat a fost în sensul că, în situaţia în care, printr-o cerere adresată instanţei de judecată, partea optează în mod explicit pentru o anumită modalitate de comunicare dintre cele reglementate de art. 154 din Codul de procedură civilă, instanţa este obligată să dea preferinţă opţiunii părţii şi să efectueze comunicarea citaţiei şi a actelor de procedură, cu prioritate, în modalitatea solicitată, sub sancţiunea nulităţii. Constatarea nulităţii actului de procedură pentru nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, nu este condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, prevăzute de art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă. XIV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere întocmite de membrii completului şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: XIV.1. Asupra admisibilităţii sesizării 88. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 89. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ, şi anume: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal; c) instanţele mai sus menţionate să judece cauza în ultimă instanţă; d) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; f) această chestiune să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 90. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că aceste condiţii sunt îndeplinite. 91. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, aflându-se pe rolul Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, care este învestit cu judecarea unei contestaţii în anulare împotriva unei decizii pronunţate în apel, având ca obiect plângere contravenţională. Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportate la dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi la art. 634 alin. (1) din Codul de procedură civilă, tribunalul judecă în ultimă instanţă, hotărârea pronunţată fiind definitivă. 92. Soluţionarea cauzei depinde de chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită, având în vedere că au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (1) din Codul de procedură civilă drept principal temei juridic al contestaţiei în anulare, susţinându-se nelegalitatea citării apelantului la termenul la care a avut loc judecata apelului. 93. De asemenea, chestiunea de drept vizată de sesizare prezintă caracter de noutate, în condiţiile în care instanţele nu i-au dat încă o interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, asupra acesteia fiind, în mare parte, exprimate doar opinii, astfel cum au fost expuse în capitolul privind jurisprudenţa instanţelor naţionale. De asemenea, prezintă şi un anumit grad de dificultate, punctele de vedere exprimate de instanţe, sensibil egale, fiind diferite în legătură cu existenţa/inexistenţa obligaţiei judecătorului de a cita/comunica actele de procedură prin intermediul poştei electronice, indicate de solicitant. 94. Evidenţele consultate relevă lipsa unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept, precum şi faptul că aceasta nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. XIV.2. Asupra fondului sesizării 95. Analizând sesizarea formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că se impune reformularea problemei de drept pentru a oferi un răspuns adecvat în cadrul procedurii de unificare a practicii judiciare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are o jurisprudenţă consistentă în reformularea problemelor de drept, atât în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cât şi în Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii^1. ^1 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: deciziile nr. 19 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018; nr. 26 din 3 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 17 septembrie 2019; nr. 36 din 4 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 24 iunie 2020 etc. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii: deciziile nr. 9 din 25 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015; nr. 18 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 28 octombrie 2015; nr. 2 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 10 martie 2017; nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017; nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018; nr. 5 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 19 februarie 2020 etc. 96. Examinând dosarul în care s-a formulat sesizarea se constată că instanţa de trimitere, pentru a soluţiona contestaţia în anulare, trebuie, în primul rând, să constate dacă, de principiu, efectuarea procedurii de citare în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, prin poştă electronică, atunci când partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, poate fi îndeplinită, fără a fi nevoie pentru valabilitatea acesteia de efectuarea procedurii prin agent poştal în format letric, conform art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 97. Dacă răspunsul la întrebarea precedentă este pozitiv se pune problema pentru instanţă să stabilească în ce măsură procedura de citare efectuată prin agent poştal, în format letric, avea aptitudinea de a înştiinţa partea despre emiterea unui act de procedură, în condiţiile în care reclamantul a solicitat de la începutul procesului citarea prin poştă electronică, arătând că nu are acces la cutia poştală. 98. În acest context nu se pune problema indicării greşite sau cu rea-credinţă a menţiunilor de către agentul procedural sau poştal în cuprinsul procesului-verbal de înştiinţare sau al dovezii de înmânare, pentru a fi utilizată procedura înscrierii în fals, ci a determinării efectivităţii comunicării actului de procedură într-o anumită modalitate, respectiv în format letric prin agent poştal. 99. Lipsa efectivităţii procedurii de comunicare a actului de procedură este de natură să producă o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, instanţele fiind datoare să evite promovarea unui formalism excesiv care poate submina dreptul de acces la justiţie, aşa cum s-a statuat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României şi Timar împotriva României. În aceste cauze instanţele naţionale au constatat legalitatea procedurilor de citare, fără să aprecieze dacă au fost efective, respectiv dacă au avut aptitudinea de a încunoştinţa partea despre existenţa procesului. 100. O altă chestiune este legată de sancţiunea aplicabilă actului de procedură efectuat cu încălcarea principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil, în sensul posibilităţii invocării nulităţii procedurii de citare în condiţiile art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură. 101. În acest context se impune reformularea problemei de drept, după cum urmează: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1), alin. (6), alin. (6)^1,art. 163 alin. (5),art. 164 alin. (4) şi art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, efectuarea procedurii de citare în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, prin poştă electronică, dacă partea solicită şi indică datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, condiţionată sau necondiţionată de efectuarea procedurii în format letric, conform art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă? Dacă procedura menţionată anterior reprezintă o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, actul de citare în proces într-o altă modalitate decât cea solicitată de parte prin cererea adresată instanţei va fi sancţionat cu nulitatea în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă prin nerespectarea modalităţii de citare s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia? Constatarea nulităţii actului de procedură este sau nu condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispoziţiilor art. 163 alin. (5) coroborate cu ale art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă? 102. Pe fondul sesizării, se cuvine a formula observaţia că art. 154 din Codul de procedură civilă prevede care sunt modalităţile de comunicare a citaţiilor şi a altor acte de procedură în procesul civil, acestea fiind reglementate după cum urmează: prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul; prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzută de lege; prin executori judecătoreşti, la solicitarea părţii şi pe cheltuiala acesteia; prin servicii de curierat rapid şi prin telefax, poştă electronică, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop, sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea actului şi confirmarea primirii acestuia. 103. Toate aceste modalităţi de comunicare a actelor de procedură sunt principale şi pot fi utilizate alternativ, nefiind condiţionate de obligativitatea îndeplinirii procedurii prin agent poştal în format letric, întrucât utilizarea oricăreia dintre formele de comunicare reglementate de textul menţionat anterior produce acelaşi efect juridic cu privire la înştiinţarea părţilor despre existenţa procesului civil. 104. Pentru a stabili interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, acestea trebuie coroborate şi cu alte dispoziţii legale referitoare la principiile fundamentale ale procesului civil, de pildă, art. 6,13 şi 14 din acelaşi act normativ, ce reglementează dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii. 105. Întrucât Convenţia nu defineşte termenul „echitabil“, această cerinţă trebuie interpretată în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi dreptul la apărare, egalitatea armelor, administrarea probelor, analizarea de către instanţă a susţinerilor părţilor, chestiuni care sunt subsumate noţiunii de „acces efectiv la justiţie“. 106. Accesul efectiv la justiţie, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - cauzele S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României şi Timar împotriva României, precitate - înseamnă, printre altele, că, drept urmare a aplicării normelor de drept procesual, instanţele interne au obligaţia să se asigure că reclamantul a fost citat de o manieră aptă să asigure înştiinţarea părţii despre desfăşurarea procesului, asigurând astfel respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii. 107. Un alt principiu fundamental al dreptului procesual civil este cel al disponibilităţii, reglementat de art. 9 din Codul de procedură civilă, care implică nu numai dreptul reclamantului de a porni procesul civil, de a uza de căile de atac prevăzute de lege sau de a renunţa la acţiune sau la drept, dar şi dreptul de dispoziţie al părţilor cu privire la exerciţiul drepturilor lor procesuale. 108. Or, în măsura în care se stabileşte că transmiterea actelor de procedură, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, prin e-mail, dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare, atunci principiul disponibilităţii permite părţii să ceară comunicarea în format electronic, instanţa fiind obligată să procedeze de această manieră în procesul civil. 109. Se remarcă preocuparea legiuitorului pentru reglementarea unor modalităţi alternative de comunicare a actelor de procedură, prin instituirea unui regim juridic ce cuprinde mai multe dispoziţii procesuale, respectiv art. 154 alin. (6),art. 163 alin. (11^1) şi art. 165 pct. 3 din Codul de procedură civilă. 110. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (11^1) din Codul de procedură civilă: „Atunci când comunicarea actelor s-a realizat potrivit prevederilor art. 154 alin. (6) mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem constituie dovada de comunicare. Acesta se va lista şi se va ataşa la dosarul cauzei.“ 111. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 165 pct. 3 din Codul de procedură civilă: „în cazul citării sau comunicării altui act de procedură efectuate potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (6), procedura se socoteşte îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea“. 112. În acest context este evident că s-a urmărit uniformizarea procedurilor de comunicare, în sensul că există posibilitatea de a comunica în format electronic toate actele de procedură, nu numai citaţiile, ceea ce evidenţiază preocuparea legiuitorului de a adapta legislaţia şi de a răspunde nevoilor justiţiabililor, în exercitarea drepturilor lor procesuale, prin utilizarea mijloacelor tehnice care asigură transmiterea textului actelor de procedură. 113. Se cuvine subliniat că modalităţile şi mijloacele de comunicare nu se confundă cu înscrisurile întocmite de instanţa de judecată care însoţesc citaţiile şi actele de procedură supuse comunicării şi nici cu mesajele remise de sistemele informatice, în considerarea cărora se verifică faptul înmânării, afişării sau transmiterii. Astfel, nu se confundă cu dovada de înmânare ori cu procesul-verbal şi înştiinţarea, prevăzute de art. 163 din Codul de procedură civilă, şi nici cu mesajul primit din partea sistemului de telefax ori de poştă electronică folosit în cazul mijloacelor ce asigură transmiterea textului. 114. Legiuitorul nu a prevăzut reguli în privinţa alegerii uneia sau alteia dintre modalităţile de comunicare a citaţiilor ori a actelor de procedură. În absenţa reglementării rezultă că modalităţile de comunicare prevăzute de art. 154 din Codul de procedură civilă sunt alternative, atât instanţa de judecată, cât şi părţile putând opta pentru oricare sau pentru mai multe dintre acestea, simultan sau succesiv, în raport cu circumstanţele concrete din fiecare cauză. 115. Alegerea modalităţii de comunicare de către instanţa de judecată trebuie să ţină seama de informaţiile transmise de părţi, de specificul procedurii judiciare, de termenele impuse de legiuitor pentru finalizarea acesteia în considerarea scopului citării/comunicării, respectarea dreptului la apărare al părţilor garantat prin dispoziţiile art. 13 din Codul de procedură civilă şi a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din acelaşi act normativ. 116. Prezintă relevanţă sub acest aspect dispoziţiile art. 153 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel, şi cele ale art. 211 din acelaşi act normativ, care prevăd că activitatea de cercetare şi dezbatere a fondului procesului se poate face doar cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia. 117. Alegerea modalităţii de comunicare este, de regulă, în sarcina instanţei de judecată, în considerarea normei prevăzute la art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţii salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. În cazul în care acest lucru nu este posibil, se face în modalităţile prevăzute la alin. (4), (5) şi (6) ale art. 154 din Codul de procedură civilă. 118. În prezenţa opţiunii exprese a părţii cu privire la o anumită modalitate de comunicare, instanţa are însă a da prioritate acesteia, cu respectarea dreptului la apărare, putând dispune, din oficiu, folosirea şi a altor mijloace ce pot asigura înştiinţarea părţii pentru înfăţişarea la termen. Folosirea şi a altor mijloace de comunicare nu scuteşte însă instanţa de judecată de obligaţia de a comunica părţii citaţia şi actul de procedură în modalitatea indicată de aceasta. 119. Alegerea de către instanţă a modalităţii de comunicare a actelor de procedură cu ignorarea opţiunii exprimate de parte poate avea ca efect lipsirea acesteia de posibilitatea de a participa efectiv la desfăşurarea procesului, chestiune de natură să afecteze în substanţa sa dreptul la apărare, garantat părţilor în procesul civil prin art. 13 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie, în componenta sa privind liberul acces la o instanţă din perspectiva efectivităţii citării părţii în procesul civil. 120. Într-o atare situaţie devin relevante dispoziţiile art. 20 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale dreptului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege. 121. De asemenea, se cuvine subliniat că interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 154 alin. (6),art. 163 alin. (11^1) şi ale art. 165 pct. 3 din Codul de procedură civilă demonstrează intenţia legiuitorului de reglementare a regimului juridic al comunicării electronice a actelor de procedură, distinct de efectuarea actelor de procedură prin agenţii instanţei, prin agenţi poştali sau prin alte mijloace prevăzute de lege. 122. În mod corespunzător, normele procedurale conferă părţilor dreptul de a recurge la mijloace tehnice (fax, e-mail), citaţiile/actele de procedură astfel transmise având aptitudinea de a fi valorificate din punct de vedere procedural în conformitate cu normele de drept care le reglementează. 123. În acest sens, prin Decizia nr. 45 din 22 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că transmiterea actelor în format electronic constituie o modalitate alternativă de comunicare, aşa cum rezultă şi din paragrafele 91 şi 94 din considerente: "91. Astfel, potrivit actualei forme a art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, aceste mijloace tehnice de transmitere a actelor de procedură au fost incluse în categoria modalităţilor alternative celei a depunerii actelor de procedură la registratura instanţei, alături de depunerea prin poştă sau serviciul de curierat rapid, respectiv depunerea la unitatea militară sau la administraţia locului de deţinere, ceea ce evidenţiază voinţa legiuitorului de a asimila trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. (...)94. Adoptarea Legii nr. 310/2018, care a modificat textul art. 183 alin. (1) şi (3) din (...) Codul de procedură civilă, (...), extinzând sfera facilităţilor puse la dispoziţia persoanelor interesate care nu pot sau întâmpină dificultăţi în a se deplasa la sediul instanţei pentru a depune acte de procedură, evidenţiază preocuparea legiuitorului de a adapta legislaţia realităţii sociale prezente, în condiţiile în care utilizarea acestor mijloace de comunicare directă a actelor de procedură era deja reglementată ca reprezentând o posibilitate aflată la îndemâna celor interesaţi, prin mai multe norme de drept a căror semnificaţie putea fi dedusă doar din interpretarea corelată a acestora cu celelalte norme cuprinse în Codul de procedură civilă şi de a acoperi o lacună legislativă." 124. Acelaşi raţionament se desprinde şi din Decizia nr. 34 din 24 octombrie 2016, pronunţată în materia raporturilor juridice de muncă, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi la dispoziţiile art. 1.326 din Codul civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei (...).“ 125. În sensul concluziei că efectuarea procedurii de citare prin poştă electronică este o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură este şi punctul de vedere al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, transmis în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (11) raportate la art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: „În concluzie, dacă partea interesată a optat în mod expres să fie citată numai prin poştă electronică, această alegere a părţii produce efectele prevăzute de dispoziţiile art. 158 din Codul de procedură civilă, instanţa fiind ţinută să efectueze procedura de citare la adresa de e-mail (poştă electronică) indicată. Doar dacă comunicarea nu este posibilă se va recurge la celelalte modalităţi de citare prevăzute de art. 154 din Codul de procedură civilă. Dacă însă partea, fără a opta explicit pentru citarea exclusivă în format electronic, doar indică o adresă de e-mail, instanţa este liberă să opteze pentru oricare dintre modalităţile alternative de citare reglementate de art. 154 din Codul de procedură civilă, inclusiv citarea în formă electronică, fără însă a fi ţinută să respecte o anumită succesiune a modalităţilor de citare. În aceste situaţii, invocarea nelegalei proceduri de citare ca urmare a nerespectării unei eventuale opţiuni a părţii nu presupune înscrierea în fals, instituţie incidentă într-o situaţie diferită, respectiv aceea în care se contestă veridicitatea consemnărilor agentului constatator, rezultat al constatărilor sale personale, în materialitatea lor (iar nu din perspectiva efectelor lor juridice).“ 126. În cuprinsul expunerii punctului de vedere se observă referirea la dispoziţiile art. 175 din Codul de procedură civilă, în situaţia în care partea ia cunoştinţă de proces în orice alt mod decât cel solicitat, ipoteză în care lipseşte vătămarea, condiţie esenţială a nulităţii în această materie. 127. De asemenea, se remarcă opinia transmisă de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, conform căreia: „Citarea prin alte modalităţi decât cele indicate în mod expres de reclamant nu îndeplineşte exigenţele unei citări corecte şi legale, astfel încât nu se poate considera îndeplinită procedura de citare. Doar dacă faţă de specificul unui litigiu, modalitatea de comunicare aleasă de părţi ar determina prelungirea procesului, instanţa ar putea să aleagă o altă modalitate, pentru asigurarea soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil. Comunicarea prin e-mail îndeplineşte funcţia de a fi un mijloc mult mai rapid şi sigur faţă de comunicarea prin agent procedural sau agent poştal. În concluzie, faţă de argumentele invocate, considerăm că interpretarea corectă şi legală este cea potrivit căreia instanţa de judecată este obligată să dea curs modalităţii de citare alese de părţi şi actul de citare îndeplinit în altă modalitate este nul.“ 128. Şi în doctrină se regăseşte opinia potrivit căreia, dacă partea interesată a optat în mod expres să fie citată numai prin poştă electronică, această alegere a părţii produce efectele prevăzute de dispoziţiile art. 158 din Codul de procedură civilă, instanţa fiind ţinută să efectueze procedura de citare la adresa de e-mail (poştă electronică) indicată^2. ^2 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, ediţia a II-a, vol. II, Editura Solomon, Bucureşti, 2017, p. 184; Claudiu Draguşin şi Cosmin Sterea-Grossu în articolul „Citarea şi comunicarea actelor de procedură prin e-mail în materie civilă“, publicat la 19.11.2020 pe www.juridice.ro; Gabriela Frenţiu, Citarea şi comunicarea actelor de procedură în procesul civil, Editura Hamangiu, 2021, p. 26-27; Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, 2017, p. 321; Stelian Ioan Vidu, „Aspecte privind modalităţile şi procedura de comunicare a actelor de procedură potrivit noului Cod de procedură civilă“, publicat în revista de Studii şi Cercetări Juridice nr. 4/2013, p. 17; Gheorghe Piperea, Catalin Antonache, Petre Piperea, Alexandru Dimitriu, Mirela Piperea, Alexandru Răţoi, Ana Atanasiu, Noul Cod de procedură civilă. Note. Corelaţii. Explicaţii, Editura C.H. Beck, p. 191; Ioan Leş, Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole, ediţia a II-a, Editura C.H. Beck, p. 294. 129. Evoluţia tehnologică a societăţii oferă noi posibilităţi de realizare a comunicării actelor de procedură care să corespundă nevoilor şi intereselor legitime ale părţilor, acesta constituind, de altfel, printre altele, scopul Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 134/2010), anume acela de a moderniza şi de a flexibiliza procedura, astfel încât aceasta să se poată desfăşura cu celeritate, într-un termen optim şi previzibil. Condiţionarea efectuării oricărei alte modalităţi de comunicare prevăzute de lege a actelor de procedură de comunicarea în format letric nu ar face, în contextul actual, decât să îngreuneze activitatea de judecată şi să înlăture de la aplicare norma instituită de art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă. 130. Or, în cauză, analizarea adecvată a problemelor de drept impune aplicarea principiului potrivit căruia o normă de drept trebuie interpretată în sensul aplicării ei, nu în sensul în care nu produce niciun efect juridic (actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat). 131. Din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor Codului de procedură civilă rezultă intenţia legiuitorului de a permite instanţelor de judecată să efectueze comunicarea actelor de procedură într-o varietate de modalităţi, scopul fiind acela de a aduce la cunoştinţa justiţiabililor că sunt chemaţi în faţa instanţei de judecată. Faptul că în cuprinsul cererii de chemare în judecată se impune, drept cerinţă obligatorie, precizarea domiciliului nu poate avea semnificaţia impunerii obligativităţii procedurii de citare la domiciliul justiţiabilului, în toate situaţiile, deoarece instituţia comunicării actelor de procedură este distinctă de cea a indicării domiciliului, fiecare dintre ele având o reglementare proprie, menită să răspundă unor imperative diferite în economia procesului civil. 132. Astfel, indicarea domiciliului reclamantului serveşte nu numai citării acestuia, dar contribuie, deopotrivă, la identificarea persoanei fizice, stabilirea competenţei teritoriale a instanţei, alegerea de domiciliu sau stabilirea domiciliului în ţară pentru persoanele stabilite în străinătate etc. În acelaşi timp, comunicarea actelor de procedură are o reglementare specifică, adoptată în vederea încunoştinţării părţilor de existenţa procesului, punând astfel în valoare respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil: dreptul la un proces echitabil, accesul la justiţie, respectarea dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii. 133. Aşa fiind, transmiterea actelor de procedură prin poştă electronică, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală şi alternativă de comunicare, utilizarea sa producând acelaşi efect juridic cu privire la înştiinţarea părţilor ca oricare altă formă de comunicare a actelor de procedură reglementată de lege, nefiind condiţionată de trimiterea acestora prin agent poştal în format letric, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Această concluzie este susţinută de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare, prin deciziile nr. 34 din 24 octombrie 2016 şi nr. 45 din 22 iunie 2020, aşa cum au fost anterior menţionate. 134. Solicitarea reclamantului de a i se comunica actele de procedură în format electronic prin e-mail reprezintă o aplicare a principiului disponibilităţii, permiţând reclamantului exerciţiul drepturilor sale procesuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, de o manieră aptă să asigure înştiinţarea părţii despre desfăşurarea procesului şi, în consecinţă, respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii. 135. Această concluzie produce mai multe consecinţe juridice importante pentru dezlegarea problemelor de drept ce fac obiectul sesizării. 136. În primul rând, devine lipsită de relevanţă juridică invocarea dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi ale art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă cu privire la înscrierea în fals, acestea nefiind aplicabile în cauză, pentru că nu se pune problema neregularităţii menţiunilor din procesul-verbal de înştiinţare sau a dovezii de înmânare, ci a efectivităţii modalităţii de comunicare a actelor de procedură în sensul de a stabili dacă are aptitudinea de a aduce la cunoştinţa justiţiabilului emiterea actului de către instanţă. 137. În al doilea rând, lipsa efectivităţii comunicării actului de procedură are drept consecinţă pentru parte împiedicarea efectuării apărărilor, a luării la cunoştinţă a conţinutului hotărârii pronunţate de prima instanţă sau a exercitării oricărui alt act de procedură prevăzut de lege. Or, aceste chestiuni sunt esenţiale în procesul civil pentru respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, principii fundamentale subsumate dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţie, precum şi de art. 6 din Codul de procedură civilă. 138. Neefectuarea procedurii de comunicare potrivit solicitării reclamantului are ca efect încălcarea dreptului la un proces echitabil, care conţine în structura sa dreptul de acces la justiţie, de vreme ce, ca urmare a comportamentului instanţei, justiţiabilul nu a fost informat despre comunicarea hotărârii sau a oricărui alt act de procedură şi, în mod subsecvent, nu a fost în măsură să îşi exercite drepturile procesuale, cum ar fi, de pildă, dreptul de a declara o cale de atac înăuntrul termenului prevăzut de lege sau de a-şi face apărările în apel. 139. Aşa cum s-a arătat anterior, instanţele sunt datoare să evite promovarea unui formalism excesiv care poate submina dreptul de acces la justiţie, astfel cum s-a statuat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României şi Timar împotriva României, cauze în care instanţele naţionale au constatat legalitatea procedurilor de citare, fără să aprecieze dacă acestea au fost efective, respectiv dacă au avut aptitudinea de a încunoştinţa partea despre existenţa procesului. 140. În al treilea rând, nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil atrage sancţiunea nulităţii actului de procedură efectuat în aceste condiţii, nulitate virtuală şi condiţionată de vătămarea adusă părţii care invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil prin lipsa accesului la justiţie, ceea ce determină incidenţa dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 141. Aşa fiind, actul de citare a părţii în proces, transmis într-o altă modalitate de comunicare decât cea invocată prin cererea adresată instanţei, este lovit de nulitate, dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7.578/63/2021, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1), (6) şi (6)^1,art. 163 alin. (5),art. 164 alin. (4) şi art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, stabileşte că: Efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiţionată de efectuarea procedurii în format letric, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din acelaşi act normativ. Actul de citare a părţii în proces, într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanţei, este lovit de nulitate în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, fără a fi condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2022. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
