Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II pct. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice, precum şi ale art. 285 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Asocierea Impresa Pizzarotti&C.S.P.A. - Saipem S.P.A. - Pizzarotti - S.A., prin lider de asociere Impresa Pizzarotti&C.S.P.A. din localitatea Parma, Italia, în Dosarul nr. 6.555/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că există jurisprudenţă relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 7 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.555/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II pct. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice, precum şi ale art. 285 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Asocierea Impresa Pizzarotti&C.S.P.A. - Saipem S.P.A. - Pizzarotti - S.A., prin lider de asociere Impresa Pizzarotti&C.S.P.A. din localitatea Parma, Italia, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că dispoziţiile art. II pct. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2009, abrogând prevederile art. 283 alin. (6) şi modificându-le pe cele ale art. 283 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care calificau în mod expres calea de atac a plângerii din achiziţiile publice drept recurs, sunt neconstituţionale, deoarece legiuitorul a permis, astfel, ca hotărârea pronunţată în primă instanţă în materia achiziţiilor publice să nu fie supusă nici măcar exerciţiului căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare speciale. În consecinţă, prin edictarea acestor norme de abrogare, hotărârile pronunţate în materia achiziţiilor publice, spre deosebire de orice altă materie de drept, nu pot fi retractate prin intermediul contestaţiei în anulare, indiferent de existenţa unei încălcări grave a dreptului la un proces echitabil. 6. Astfel, impunitatea de care se bucură aceste hotărâri încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 53 alin. (2) teza finală şi ale art. 129, fiind neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul contestaţiei în anulare speciale prevăzute de art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă hotărârile pronunţate de o instanţă în soluţionarea plângerii prevăzute de art. 283 şi următoarele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. 7. Referitor la dispoziţiile art. 285 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, autoarea excepţiei susţine că, potrivit art. 281 alin. (1), plângerea reprezintă o acţiune formulată pe cale judecătorească împotriva unei decizii administrativ-jurisdicţionale luate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Aşa fiind, instanţa învestită cu soluţionarea unei plângeri formulate potrivit acestui text de lege judecă în primă instanţă disputa survenită, decizia sa fiind totodată, definitivă. În consecinţă, părţile nu au la dispoziţie nicio cale de atac ordinară pentru corectarea erorilor primei instanţe, după cum nu au la dispoziţie nici calea contestaţiei în anulare speciale, ceea ce este neconstituţional, în acest sens fiind Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012. 8. De altfel, există numeroase domenii de drept în care plângerea împotriva unui act administrativ-jurisdicţional este întotdeauna soluţionată printr-o hotărâre judecătorească susceptibilă de recurs, cum ar fi, spre exemplu, acţiunile îndreptate împotriva hotărârilor Comisiei Naţionale de Disciplină Sportivă sau acţiunile îndreptate împotriva hotărârilor Consiliului Concurenţei. 9. În final, autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 285 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care nu permit existenţa vreunei căi de control judecătoresc asupra unei hotărâri pronunţate în primă instanţă, sunt neconstituţionale, încălcând art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 53 alin. (2) teza finală şi art. 129 din Constituţie. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se mai invocă jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. II pct. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 12 martie 2009, precum şi ale art. 285 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. 15. Având în vedere că art. II pct. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2009 modifică art. 283 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, că art. 61 pct. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, modifică art. 283 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi, ţinând cont de prevederile art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 283 şi ale art. 285 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. 16. De asemenea, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a fost abrogată prin art. 238 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Aşadar, Curtea observă că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece acestea reprezintă temeiul juridic al plângerilor formulate. 17. În concluzie, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 283 şi ale art. 285 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, care au următorul cuprins: - Art. 283: "(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios-administrativ şi fiscal în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante. Cu excepţia cazurilor în care plângerea are ca obiect contestarea amenzii, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu are calitatea de parte în proces. (...)(2) Plângerea va fi soluţionată în complet format din 3 judecători.(3) Prevederile secţiunii a 9-a se aplică în mod corespunzător. (... );" – Art. 285 alin. (5): „(5) Hotărârea prin care instanţa soluţionează plângerea este definitivă.“ 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind valorile supreme ale statului de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 alin. (2) teza finală privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că acestea sunt constituţionale. 20. Astfel, prin Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 2 mai 2018, Curtea, referindu-se la dispoziţiile art. 285 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 raportate la art. 21 din Constituţie şi criticate pentru lipsa căii de atac împotriva hotărârii prin care se soluţionează plângerea (împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor) a statuat că, de principiu, Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces (a se vedea în acest sens Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004). 21. Totodată, a reţinut că prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ şi „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar şi unele reguli speciale, în considerarea unor situaţii deosebite, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac (Decizia nr. 831 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012). În ceea ce priveşte invocarea dreptului la dublu grad de jurisdicţie, Curtea a observat că acest drept, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este recunoscut doar în materie penală, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă controlului de constituţionalitate. 22. Curtea a reţinut că procedura cuprinsă în secţiunea 8 - Căi de atac împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (art. 283-285^1 din capitolul IX al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006) din care fac parte şi prevederile criticate, este una subsecventă utilizării procedurii administrativ-jurisdicţionale. Or, astfel cum s-a reţinut în Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, cât timp decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar accesul la structurile judecătoreşti şi la mijloacele procedurale, inclusiv la căile de atac, se face cu respectarea regulilor de competenţă şi procedură de judecată stabilite de lege. De altfel, în această materie, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate avea la îndemână două posibilităţi de contestare a actului autorităţii contractante, atât pe calea contenciosului administrativ, direct la instanţele de judecată competente, cât şi pe calea administrativ-jurisdicţională la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Ca atare, prevederile criticate sunt tocmai o transpunere a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, ale art. 24 şi ale art. 124 alin. (2), întrucât decizia organului administrativ de jurisdicţie, respectiv a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, poate fi contestată în instanţă, iar, în cursul procesului, părţile îşi pot face apărările pe care le socotesc necesare, beneficiind de toate garanţiile unui proces echitabil, justiţia fiind unică, imparţială şi egală pentru toţi. 23. Referitor la posibilitatea exercitării unei căi de atac, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, accesul liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. 24. În ceea ce priveşte asigurarea egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a reţinut că, în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. De asemenea, Curtea a reţinut că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). 25. Referitor la contestaţia în anulare specială, Curtea a observat că, în prezent, aceasta este reglementată la art. 503 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, care prevede că „hotărârile instanţelor de recurs“ mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru următoarele motive expres şi limitativ reglementate: hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. Curtea a mai reţinut că art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă extinde obiectul contestaţiei în anulare speciale şi la hotărârile instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs şi prevede, astfel, că dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 din acest articol se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. 26. Astfel, Curtea a reţinut că motivul contestaţiei în anulare speciale - omisiunea cercetării unui motiv de casare - priveşte exclusiv hotărârile instanţelor de recurs, cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare expres şi limitativ prevăzute la art. 488 din Codul de procedură civilă. 27. În plus, Curtea a constatat că, prin art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare speciale numai pentru hotărârile instanţei de recurs şi, în condiţiile prevăzute la art. 503 alin. (3), şi pentru hotărârile instanţei de apel, spre deosebire de calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare obişnuite, de drept comun, care are ca obiect hotărârile definitive. Astfel, a creat o protecţie suplimentară oferită justiţiabililor, în sensul că motivele de la contestaţia în anulare specială se adaugă la cele generale pentru apel şi recurs. Curtea a constatat că această reglementare nu contravine dispoziţiilor invocate de autoarea excepţiei, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, legiuitorul stabileşte condiţiile de exercitare a căilor de atac. 28. Cu privire la prevederile art. 283 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, Curtea a reţinut că acestea prevăd competenţa şi procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor şi au fost criticate de autoarea excepţiei din aceeaşi perspectivă, respectiv a lipsei căii de atac împotriva acestor hotărâri. Ca atare, considerentele mai sus reţinute au fost socotite valabile şi cu privire la aceste dispoziţii. 29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asocierea Impresa Pizzarotti&C.S.P.A. - Saipem S.P.A. - Pizzarotti - S.A., prin lider de asociere Impresa Pizzarotti&C.S.P.A. din localitatea Parma, Italia, în Dosarul nr. 6.555/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 283 şi ale art. 285 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
