Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, în Dosarul nr. 14.094/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 959D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că procedura de citare a fost realizată direct prin publicitate, în conformitate cu art. 1 din Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 2 din 24 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 1 noiembrie 2017. 4. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 975D/2017, nr. 977D/2017, nr. 978D/2017, nr. 981D/2017, nr. 982D/2017, nr. 984D/2017, nr. 986D/2017, nr. 987D/2017, nr. 989D/2017, nr. 1.025D/2017, nr. 1.032D/2017, nr. 1.049D/2017, nr. 1.054D/2017, nr. 1.057D/2017 şi nr. 1.058D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 16.391/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 27.988/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti şi de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 23.218/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, şi de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 13.788/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 14.804/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 10.446/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 10.622/200/2016 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 4.301/333/2016 al Judecătoriei Vaslui, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, în Dosarul nr. 6.816/333/2016 al Judecătoriei Vaslui, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 6-8 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, în Dosarul nr. 6.661/243/2016 al Judecătoriei Hunedoara, ale prevederilor Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti şi de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 17.335/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 28.270/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, ale art. 1 alin. (3) şi art. 6 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 7.454/306/2016 al Judecătoriei Sibiu - Secţia civilă, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 28.305/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 14.517/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă. 5. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 6. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în toate aceste dosare, procedura de citare a fost realizată direct prin publicitate, în conformitate cu art. 1 din Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 2 din 24 octombrie 2017, anterior menţionată. 7. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 975D/2017, nr. 977D/2017, nr. 978D/2017, nr. 981D/2017, nr. 982D/2017, nr. 984D/2017, nr. 986D/2017, nr. 987D/2017, nr. 989D/2017, nr. 1.025D/2017, nr. 1.032D/2017, nr. 1.049D/2017, nr. 1.054D/2017, nr. 1.057D/2017 şi nr. 1.058D/2017 la Dosarul nr. 959D/2017. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor menţionate la Dosarul nr. 959D/2017, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, ca inadmisibilă, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, şi ca neîntemeiată în ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii în această materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 15 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.094/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda. 10. Prin Încheierea din 8 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 16.391/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti. 11. Prin Încheierea din 8 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 27.988/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti. 12. Prin Încheierea din 8 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 23.218/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti şi de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti. 13. Prin Încheierea din 10 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 13.788/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, şi de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti. 14. Prin Încheierea din 1 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.804/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti. 15. Prin Încheierea din 1 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 10.446/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti. 16. Prin Încheierea din 28 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 10.622/200/2016, Judecătoria Buzău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti. 17. Prin Încheierea din 23 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.301/333/2016, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti. 18. Prin Încheierea din 23 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.816/333/2016, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 6-8 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda. 19. Prin Încheierea din 8 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.661/243/2016, Judecătoria Hunedoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 6-8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda. 20. Prin Încheierea din 7 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.335/233/2016, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti şi de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti. 21. Prin Încheierea din 13 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 28.270/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti. 22. Prin Încheierea din 7 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.454/306/2016, Judecătoria Sibiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 6 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti. 23. Prin Încheierea din 14 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 28.305/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti. 24. Prin Încheierea din 2 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.517/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti. 25. Excepţiile au fost invocate în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor referitoare la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016. 26. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că Legea nr. 77/2016 contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, prin consacrarea dreptului discreţionar al debitorilor de a da în plată imobilul ipotecat în favoarea creditorului, în acest mod fiind încurajată „intenţia frauduloasă de a nu plăti o datorie angajată în condiţii de libertate contractuală, pe o durată îndelungată de timp, şi de a transforma o obligaţie cu întindere predeterminată în drept de reducere şi refuz de executare.“ Se mai arată că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor art. 135 din Constituţie prin consacrarea dreptului discreţionar al debitorului de a modifica întinderea obligaţiilor asumate prin contracte deja executate, încălcând în acest mod „dreptul de proprietate, dreptul la profit şi la menţinerea status quo-ului contractual“, precum şi „dreptul creditorilor garantaţi la diferenţă“, prin crearea unei situaţii juridice inferioare pentru creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, faţă de creditorii chirografari. 27. Se mai arată că, în procesul legislativ de elaborare a actului normativ criticat au fost încălcate flagrant „principiile de elaborare a actelor normative şi compatibilitatea cu Constituţia/coerenţa intraconstituţională“, între care enumeră „principiul fundamentării ştiinţifice a activităţii de elaborare a actelor juridice“, „principiul respectării unităţii de sistem“ (indicând, în acest sens, antinomia cu Codul civil şi cu Codul de procedură civilă, precum şi cu alte acte normative speciale care reglementează măsuri de gestionare a situaţiilor de supra-îndatorare a persoanelor fizice) şi „principiul asigurării echilibrului între statica şi dinamica dreptului“. De asemenea, sunt încălcate principii fundamentale ale dreptului (asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului, principiul libertăţii şi egalităţii, principiul proporţionalităţii şi al securităţii juridice), precum şi normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000. Se mai arată că atât Banca Centrală Europeană, cât şi Comisia Europeană au exprimat poziţii contrare adoptării Legii nr. 77/2016. 28. În opinia autorilor excepţiei, actul normativ criticat restrânge dreptul de proprietate şi libertatea contractuală a creditorilor, fără să existe niciuna dintre justificările cuprinse în art. 53 din Constituţie. Se arată, în acest sens, că statul are rolul de a garanta că legea părţilor va avea aceleaşi efecte pentru viitor ca şi actele emise de legiuitor, iar acesta nu poate transforma norme contractuale în norme legislative, nu poate schimba natura juridică a unor contracte aflate deja în executare şi nu poate crea un conflict de drepturi, respectiv între dreptul de proprietate şi libertatea economică a creditorilor, pe de o parte, şi dreptul de protecţie specială a consumatorilor, pe de altă parte. Mai mult, legislaţia în vigoare prevede deja remedii pentru ipotezele reglementate de actul normativ criticat, respectiv darea în plată reglementată de Codul civil, instituţia impreviziunii şi dreptul special de protecţie a consumatorilor. 29. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că nu înţeleg să supună contenciosului constituţional analiza compatibilităţii normei de drept naţional (Legea nr. 77/2016) cu norma de drept a Uniunii Europene pe care aparent o implementează (Directiva nr. 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului), însă precizează, în esenţă, că scopul directivei în cauză este diferit de cel al Legii nr. 77/2016, că aplicarea în timp a directivei este stabilită în mod diferit de aplicarea în timp a legii, iar măsurile de implementare sunt inutile şi contrare regulii proporţionalităţii. 30. În ceea ce priveşte criticile punctuale de neconstituţionalitate, se arată că art. 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, prin modificarea raporturilor juridice anterioare intrării sale în vigoare. Astfel, legea criticată reglementează un mecanism de intervenţie forţată, exterioară, care modifică raporturi contractuale preexistente, prin schimbarea obiectului obligaţiei şi a regimului juridic contractual. Se mai susţine că prevederile art. 3, ale art. 6 şi ale art. 8 din legea criticată contravin principiului constituţional al egalităţii în faţa legii. În acest sens, se arată că „în urma stingerii creanţei ca urmare a dării în plată, prin această procedură, creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, dobândeşte o situaţie juridică inferioară altor creditori (creditorii chirografari), care, deşi nu au o garanţie, pot urmări bunuri mobile şi imobile prezente şi viitoare ale debitorilor, până la satisfacerea întregii creanţe“. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, pentru un tratament echitabil al creditorilor, este necesar ca urmărirea bunurilor debitorilor să fie realizată în mod coordonat, în cadrul procedurii concursuale a insolvenţei, în reglementarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. 31. Se mai susţine că art. 3 şi 4 din legea criticată încalcă dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât Legea nr. 77/2016 nu are un scop legitim, şi nu păstrează un raport legitim de proporţionalitate între realitatea socială şi măsura propusă, care nu este nici rezonabilă, nici echitabilă, deoarece restrânge dreptul de proprietate al instituţiilor bancare şi nebancare creditoare. Se mai arată că restrângerea nu este justificată de un scop legitim de salvgardare a intereselor publice şi nu este conformă standardului de protecţie oferit de rolul de garant al statului. De asemenea, măsura legislativă instituită prin art. 4 din lege nu este proporţională, deoarece nu este corelată cu prevederile Legii nr. 151/2015 şi nu este limitată la cazurile sociale, care să justifice ingerinţa excepţională a legiuitorului în contract. Mai exact, în opinia autorilor excepţiei, prevederile art. 3 şi ale art. 4 din legea criticată ar fi trebuit să limiteze exercitarea dreptului debitorului de a da în plată la situaţii de imposibilitate fortuită de executare şi criză a contractului, fără a permite „hazardul moral al liberării discreţionare de datorie de către debitori, aflaţi în situaţii economico-financiare excepţionale sau nu.“ 32. Se mai arată că prevederile art. 3, 4, art. 6-8 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituţional al statului de drept, prin încălcarea securităţii juridice, deoarece modificarea/ reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în contract. Art. 3 şi 4 din Legea nr. 77/2016 nu corespund exigenţelor constituţionale de securitate juridică, prin aceea că stabilesc un domeniu de reglementare amplu şi neclar al procedurii speciale privind darea în plată. Se mai arată, în acest sens, că art. 7 din Legea nr. 77/2016 încalcă exigenţele privind siguranţa circuitului civil şi previzibilitatea legii, prin aceea că stabileşte o procedură antinomică cu Codul de procedură civilă, respectiv cu dispoziţiile art. 200, referitoare la regularizarea cererii de chemare în judecată. Pe de altă parte, art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 77/2016 nu asigură garanţiile constituţionale ale dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare, deoarece dă dreptul debitorilor instituţiilor bancare şi financiar nebancare să schimbe obiectul, preţul şi riscul contractului, în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective, necesare în vederea aplicării protecţiei actului normativ criticat. De asemenea, art. 8 din legea criticată şi, în special, alin. (5) încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept, precum şi dreptul de proprietate, deoarece consacră posibilitatea debitorilor de a obţine concursul justiţiei, pentru refuzul de a-şi executa obligaţiile asumate contractual prin liber consimţământ, şi de a-i fi iertată datoria, în detrimentul şi prin prejudicierea creditorilor. 33. Se mai susţine că Legea nr. 77/2016 încalcă libertatea economică a creditorilor, astfel cum aceasta este protejată prin dispoziţiile art. 45 din Constituţie, în al cărui conţinut intră şi obligaţia statului de a garanta şi dreptul la profit. Or, prin instituirea unei obligaţii, în sarcina creditorilor, de a se conforma dreptului debitorilor, exercitat în baza legii, în mod unilateral, de a schimba preţul unui contract deja executat sau în curs de executare, statul aduce ingerinţe nejustificate libertăţii creditorilor la activitate economică şi liberă iniţiativă. Libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, într-un mecanism contractual agreat de acestea, dar şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, care pot fi deopotrivă juridice, precum şi economice. Odată cu asumarea riscului, prin contracte cu putere de lege, se naşte şi obligaţia părţilor contractante de a respecta riscurile asumate. Or, statul, în calitatea sa de garant al contractului şi de garant al ordinii publice, nu poate adopta măsuri distructive/de infirmare faţă de ceea ce a fost asumat şi executat sau urmează sa fie executat. De asemenea se mai susţine că Legea nr. 77/2016 nu permite judecătorului verificarea întrunirii condiţiilor pentru garantarea protecţiei de tip excepţional al consumatorilor şi dă dreptul debitorilor să schimbe în mod unilateral obiectul, preţul şi riscul contractului. 34. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 959D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, legea criticată contravenind dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie. Se arată că întregul mecanism instituit de Legea nr. 77/2016, de stingere a tuturor datoriilor debitorului, prin trecerea bunului ipotecat în proprietatea creditorului, fără a se ţine cont de suma care a mai rămas de restituit şi de valoarea de circulaţie a bunului, aduce atingere dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale. Se mai apreciază că, în situaţia premisă reglementată de lege, creditorul este titularul unui drept de a obţine o sumă de bani de la debitor, în baza unei convenţii încheiate cu acesta. Prin intrarea în vigoare a legii criticate, dreptul creditorului este plafonat de legiuitor la valoarea de circulaţie a bunului ipotecat, la care se adaugă sumele deja plătite de debitor, astfel încât creditorul suportă o pierdere considerabilă, cauzată de eventuala diferenţă dintre suma rămasă de recuperat de la debitor şi valoarea imobilului ipotecat. Se mai apreciază că legea criticată nu este suficient de clară şi previzibilă, având în vedere şi că interpretarea dată acesteia prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016 este în măsură să dea naştere unei practici judiciare foarte variate şi neunitare. În plus, ingerinţa instituită de lege în drepturile creditorului este disproporţionată atât timp cât stingerea forţată a creanţei, reglementată de Legea nr. 77/2016, nu este însoţită de garanţia acordării unei compensaţii adecvate. Se mai apreciază că actul normativ criticat nu contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie şi nici principiului securităţii raporturilor juridice, deoarece stingerea creanţei este un eveniment viitor, care încă nu s-a produs, legiuitorul putând interveni, prin urmare, pentru reglementarea condiţiilor în care evenimentul respectiv poate surveni. De asemenea, prin Legea nr. 77/2016 nu se intervine în conţinutul contractului de credit, ci doar se reglementează în favoarea debitorului un nou mod de stingere a obligaţiei, o dare în plată sui generis, care este un efect viitor al unei situaţii trecute. 35. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 975D/2017, nr. 977D/2017 şi nr. 978D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că procedura dării în plată nu este susceptibilă de a crea un efect discriminatoriu pentru creditorul ipotecar în raport cu alte categorii de creditori, întrucât aceştia nu se află în situaţii egale. Prin aplicarea legii, creditorul primeşte drept prestaţie echivalentă bunul imobil ipotecat în favoarea sa, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1)-(3) şi art. 45. Protecţia consumatorilor persoane fizice şi a dreptului la locuinţă familială a debitorului reprezintă scopuri legitime care justifică ingerinţa legiuitorului, normele legale sunt previzibile, iar măsura este proporţională. Limitele aduse dreptului de proprietate privată şi libertăţii economice au un caracter rezonabil, măsurile sunt adecvate pentru îndeplinirea scopului urmărit şi există un just echilibru între interesele economice ale creditorului şi cele ale debitorului, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 53 din Constituţie. Instanţa de judecată mai apreciază că art. 3 şi art. 10 din actul normativ criticat a instituit condiţii derogatorii de la dreptul comun, care nu generează o sarcină excesivă asupra creditorului, de natură de a-i afecta dreptul de proprietate sau de a aduce atingere principiilor libertăţii contractuale, din moment ce acesta primeşte în proprietate un imobil care, la momentul încheierii contractului, a fost evaluat ca acoperind creditul acordat. De asemenea, prevederile art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, ci reprezintă o aplicare a principiului aplicării imediate a legii civile noi. Astfel, prevederile art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 vizează efectele viitoare (nerealizate în momentul intrării în vigoare a legii) ale situaţiilor juridice trecute, respectiv executări silite şi contracte de credit aflate în derulare, fără ca prin aceasta să fie nerespectat principiul neretroactivităţii legii. 36. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 981D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că legea dării în plată impune o sarcină excesivă în dauna unei singure părţi contractante, prin obligarea preluării imobilului, cu consecinţa stingerii pe viitor a tuturor obligaţiilor decurgând din contractul de credit, indiferent de cuantumul creanţei nerecuperate, care poate depăşi valoarea imobilului. Prin faptul că legea lasă la libera discreţie a debitorului alegerea modalităţii de stingere a debitului este încălcat dreptul de proprietate al creditorului. De asemenea, Legea nr. 77/2016 contravine şi prevederilor art. 135 din Constituţie care reglementează libertatea comerţului prin faptul că se intervine în mod nejustificat în raporturile juridice dintre părţi, creând în mod nejustificat o situaţie de inegalitate între debitor şi creditor. 37. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 982D/2017 şi nr. 984D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se reţine că actul normativ criticat nu contravine principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. De asemenea, modalitatea în care a fost reglementată darea în plată nu afectează dreptul de proprietate privată al unor persoane juridice de drept privat, întrucât nu s-ar putea afirma că băncile creditoare sunt obligate să renunţe la dreptul de creanţă în schimbul unor bunuri imobile a căror valoare ar fi mai mică decât cea a creanţei rămase de executat, având în vedere că legea urmăreşte tocmai menţinerea unui echilibru între contraprestaţii, în condiţiile în care plata a devenit prea oneroasă pentru debitor. Se mai apreciază că aceste restrângeri ale dreptului de proprietate al creditorilor pot fi justificate, din perspectiva art. 53 din Constituţie, de necesitatea protejării drepturilor consumatorului, situaţiile premisă care au fost avute în vedere de legiuitor la adoptarea legii dării în plată fiind o realitate socială care a afectat o largă categorie de consumatori, în condiţiile evoluţiei economice din ultimii ani, statul având prerogativa să reglementeze legislativ o serie de măsuri menite să elimine dezechilibrul contractual creat. Invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016 în legătură cu exercitarea libertăţii economice protejate prin art. 45 din Constituţie. 38. Judecătoria Buzău - Secţia civilă, în Dosarul nr. 986D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că actul normativ criticat este lipsit de previzibilitate şi contravine principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. De asemenea, se apreciază că scopul legii criticate, astfel cum este menţionat în art. 11, relevă faptul că legiuitorul intervine în contractul părţilor, plecând de la contextul, stabilit a priori, că riscurile se vor afla în dezechilibru şi imobilele se vor devaloriza - aspecte care, în opinia instanţei de judecată, sunt cu totul incerte, în contextul economic global actual. 39. Judecătoria Vaslui, în dosarele nr. 987D/2017 şi nr. 989D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că actul normativ criticat contravine principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile şi încalcă dreptul de proprietate. Astfel, în materie contractuală, atât valabilitatea contractului, efectele, cât şi executarea şi încetarea acestuia sunt supuse legii în vigoare la data la care a fost încheiat. În cazul unui contract încheiat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016, dispoziţiile de lege criticate ataşează alte consecinţe juridice decât cele existente la momentul încheierii lui, şi anume un mod de stingere a obligaţiilor prin manifestarea de voinţă doar a unei părţi a raportului juridic, posibilitate care nu era prevăzută de legea în vigoare la acel moment. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de proprietate privată, se apreciază că darea în plată este un mod de stingere a datoriei care presupune acordul de voinţă al părţilor, iar prin mecanismul dării în plată prevăzut de actul normativ criticat se instituie obligaţia creditorului ipotecar de a lua în proprietate bunul ipotecat, în contradicţie cu principiul fundamental de drept potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să devină titularul unui drept. Pe de altă parte, dreptul de opţiune stabilit în favoarea debitorului goleşte de conţinut dreptul de creanţă al băncii, întrucât dintr-un drept pur şi simplu, dreptul de creanţă se transformă în drept afectat de incertitudinea alegerii pe care o va realiza debitorul. 40. Judecătoria Vaslui, în Dosarul nr. 989D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că actul normativ criticat contravine principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile şi încalcă dreptul de proprietate. De asemenea, se apreciază că, în materie contractuală, atât valabilitatea contractului, efectele, cât şi executarea şi încetarea acestuia sunt supuse legii în vigoare la data la care a fost încheiat. Însă actul normativ criticat instituie alte consecinţe juridice decât cele existente la momentul încheierii contractului, care nu erau prevăzute de legea în vigoare la acel moment. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate, instanţa de judecată apreciază că, deşi darea în plată este un mod de stingere a datoriei care presupune acordul de voinţă al părţilor, prin mecanismul dării în plată prevăzut de actul normativ criticat se instituie obligaţia creditorului ipotecar de a lua în proprietate bunul ipotecat, în contradicţie cu principiul fundamental al dreptului potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să devină titularul unui drept. Pe de altă parte, dreptul de opţiune în favoarea debitorului goleşte de conţinut dreptul de creanţă al băncii, întrucât dintr-un drept pur şi simplu se transformă întrun drept afectat de incertitudinea alegerii pe care o va realiza debitorul. 41. Judecătoria Hunedoara, în Dosarul nr. 1.025D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că actul normativ criticat derogă de la caracterul convenţional al dării în plată ca modalitate de stingere a obligaţiilor, instituind o procedură prin care aceasta operează ca urmare a manifestării unilaterale de voinţă a debitorului. Scopul declarat al legii este acela al echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, în vederea protejării debitorului care a contractat un credit ipotecar în scopul achiziţionării, construirii, extinderii, modernizării, amenajării sau reabilitării unui imobil cu destinaţie de locuinţă. Instanţa de judecată apreciază că, deşi se produce o ingerinţă în dreptul de proprietate al creditorului, care este în imposibilitate de realizare a întregului său drept de creanţă stabilit prin convenţie, această limitare a drepturilor creditorului ipotecar este justificată de interesul general al protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. În opinia legiuitorului, situaţia creditorilor ipotecari ajunşi în imposibilitate de rambursare a împrumutului, devenit excesiv de oneros, corelativ cu devalorizarea imobilelor ipotecate şi a căror înstrăinare nu este suficientă pentru acoperirea întregului drept de creanţă, este apreciată ca fiind de interes general, ceea justifică o astfel de restrângere a drepturilor creditorilor. De asemenea, instanţa apreciază că actul normativ criticat nu are caracter retroactiv, având în vedere faptul că acesta nu vizează efectele contractelor de credit ipotecar produse până la momentul intrării sale în vigoare, ci doar situaţii juridice ulterioare acestui moment. 42. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.032D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se consideră că, deşi prin intrarea în vigoare a actului normativ criticat, se poate vorbi de o derogare de la unele principii de drept civil, cum ar fi principiul libertăţii de voinţă a părţilor la încheierea actelor juridice civile, aceasta nu atrage încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate, fiind o lege care stabileşte măsuri de reparare a unei situaţii economice care a condus la o inechitate pentru consumatori. În opinia instanţei de judecată, o astfel de măsură este necesară pentru limitarea pagubelor debitorilor care, şi din lipsă de cunoştinţe de specialitate şi informaţii specifice care să îi ajute în aprecierea oportunităţii încheierii contractelor de credit, au suferit prejudicii majore, prin schimbarea contextului economic. 43. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 1.049D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se consideră că protecţia consumatorilor persoane fizice şi a dreptului la locuinţă familială a debitorului constituie scopuri legitime, care justifică ingerinţa legiuitorului, normele legale sunt previzibile, iar măsura este proporţională. Limitarea dreptului de proprietate privată şi a libertăţii economice are astfel un caracter rezonabil, măsurile fiind adecvate pentru îndeplinirea scopului urmărit şi existând un just echilibru între interesele economice ale creditorului şi cele ale debitorului, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 53 din Constituţie. Se mai apreciază că actul normativ criticat nu are un efect discriminatoriu pentru creditorul ipotecar, în raport cu alte categorii de creditori, întrucât aceştia nu se află în situaţii egale, iar creditorul ipotecar a apreciat, la momentul acordării creditului, că imobilul adus garanţie acoperă valoarea creditului acordat, cu atât mai mult cu cât valoarea imobilului a fost stabilită chiar de către evaluatorii pe care i-a impus. Astfel, prin aplicarea legii, creditorul primeşte drept prestaţie echivalentă bunul imobil ipotecat în favoarea sa, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea de drepturi, ale art. 44 alin (1)-(3) referitoare la dreptul de proprietate sau ale art. 45 referitoare la libertatea economică. De asemenea, se apreciază că art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, ci reprezintă o aplicare a principiului aplicării imediate a legii civile noi. Mai mult, aceste prevederi legale se referă la efectele viitoare, nerealizate în momentul intrării în vigoare a legii, ale situaţiilor juridice trecute, respectiv executări silite şi contracte de credit aflate în derulare, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul neretroactivităţii legii. Instanţa de judecată mai apreciază că actul normativ criticat respectă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii, întrucât atât consumatorii, cât şi instituţiile de credit pot prevedea ce condiţii trebuie să îndeplinească şi în ce situaţii sunt aplicabile. Limitele aduse dreptului de proprietate privată şi libertăţii economice au, aşadar, un caracter rezonabil, măsurile sunt adecvate pentru îndeplinirea scopului urmărit şi există un just echilibru între interesele economice ale creditorului şi cele ale debitorului, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 53 din Constituţie. Faptul că darea în plată nu este condiţionată de voinţa băncii, nu reflectă o lipsă de previzibilitate a normelor legale criticate, ci voinţa legiuitorului de a proteja consumatorul care a contractat un credit în scopul achiziţionării, construirii, modernizării, amenajării unui imobil cu destinaţia de locuinţă. De asemenea, instanţa de judecată apreciază că actul normativ criticat nu contravine nici art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 44. Judecătoria Sibiu - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.054D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 45. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.057D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 77/2016, instanţa apreciază, referitor la aceste prevederi legale, că sunt aplicabile cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. 46. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 1.058D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, instanţa de judecată apreciază că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, dat fiind faptul că, prin întregul mecanism instituit de Legea nr. 77/2016, de stingere a tuturor datoriilor debitorului, prin trecerea bunului ipotecat în proprietatea creditorului, fără a se ţine cont de suma care a mai rămas de restituit şi de valoarea de circulaţie a bunului, se aduce atingere dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale. Astfel, în situaţia premisă reglementată de lege, creditorul este titularul unui drept de a obţine o sumă de bani de la debitor, în baza unei convenţii încheiate cu acesta. Prin intrarea în vigoare a legii criticate, dreptul creditorului este plafonat de legiuitor la valoarea de circulaţie a bunului ipotecat, la care se adaugă sumele deja plătite de debitor. Or, prin faptul că legea se aplică indiferent de valoarea sumei rămase de plătit şi indiferent de valoarea bunului ipotecat, se poate ajunge la situaţia în care creditorul suportă o pierdere considerabilă, cauzată de eventuala diferenţă dintre suma rămasă de recuperat de la debitor şi valoarea imobilului ipotecat. Această ingerinţă în drepturile creditorului respectă exigenţele constituţionale, deoarece este prevăzută de o lege accesibilă şi previzibilă. În schimb, în ceea ce priveşte scopul legitim, de utilitate publică, al legii, nu reiese din cuprinsul actului normativ că acesta se adresează doar debitorilor aflaţi în dificultate financiară, pentru ajutorarea cărora s-ar justifica o intervenţie, în anumite limite, a legiuitorului, ci legea poate fi folosită de debitor independent de situaţia sa patrimonială, fiind suficient să aibă în derulare un contract de credit dintre cele prevăzute de lege. Or, deşi situaţia financiară precară a anumitor persoane poate justifica un ajutor din partea statului, în cazul Legii nr. 77/2016 nu reiese în niciun fel din textul acesteia că s-ar adresa persoanelor respective. Din contră, existenţa unui asemenea scop de utilitate publică a legii nu poate fi susţinută atât timp cât în aplicarea legii starea patrimonială a debitorului nu prezintă relevanţă. În plus, ingerinţa instituită de lege în drepturile creditorului este disproporţionată, atât timp cât stingerea forţată a creanţei, reglementată de Legea nr. 77/2016, nu este însoţită de garanţia acordării unei compensaţii adecvate. Faptul că în proprietatea creditorului intră un bun imobil nu constituie în sine o garanţie suficientă a acordării justei despăgubiri, atât timp cât creanţa se stinge indiferent de valoarea bunului, adică indiferent de valoarea compensaţiei, oricât de mică ar fi aceasta în comparaţie cu valoarea creanţei. Pe de altă parte, instanţa de judecată apreciază că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie şi nici principiului securităţii raporturilor juridice, deoarece stingerea creanţei este un eveniment viitor, care încă nu s-a produs, legiuitorul putând interveni, prin urmare, pentru reglementarea condiţiilor în care evenimentul respectiv poate surveni. De asemenea, prin Legea nr. 77/2016 nu se intervine în conţinutul contractului de credit, ci doar se reglementează în favoarea debitorului un nou mod de stingere a obligaţiei, o dare în plată sui generis, care este un efect viitor al unei situaţii trecute. Astfel, nu simpla reglementare a unui nou mod de stingere a obligaţiei aduce atingere dispoziţiilor constituţionale, ci maniera în care stingerea obligaţiei este reglementată, fără instituirea unor garanţii ale acordării unei compensaţii juste în favoarea creditorului. 47. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 48. Guvernul a formulat punctul său de vedere, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 982D/2017, nr. 1.025D/2017, nr. 1.054D/2017 şi nr. 1.057D/2017, în sensul respingerii criticilor de neconstituţionalitate, ca neîntemeiate, respectiv inadmisibile, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, şi anume Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. 49. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 50. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 51. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Având în vedere criticile de neconstituţionalitate formulate, precum şi faptul că, în dosarele antereferite, contractele de credit au fost încheiate sub imperiul Codului civil din 1864, Curtea va reţine drept obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 din Legea nr. 77/2016, art. 11 teza a doua, ale sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său. 52. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroctivităţii, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 - Economia. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 - Obligaţia de a respecta drepturile omului din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 53. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională şi că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Întrucât sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată ulterior publicării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi, având în vedere faptul că, în dosarele antereferite, contractele de credit au fost încheiate sub imperiul Codului civil din 1864, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3), (5), (6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, având în vedere şi faptul că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constituţional. De asemenea, şi excepţia de neconstituţionalitate privind sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.“ 54. Totodată, având în vedere faptul că, în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în prezentele dosare, toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod Civil, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportată la art. 3 teza întâi - ce vizează numai noul Cod civil - va fi respinsă ca inadmisibilă. 55. Tot astfel, faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Se reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât aceasta vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 56. De asemenea, prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 8 alin. (5) din lege nu respectă condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, reglementate în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că, în toate cauzele aflate pe rolul instanţelor care au sesizat Curtea, situaţia de fapt nu a implicat o executare silită a imobilului ipotecat. Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 8 alin. (5) din lege urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 57. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea constată că, deşi criticile formulate cu privire la acestea au o anume legătură cu cele reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, în realitate, ele vizează şi o altă situaţie, şi anume efectele notificării de dare în plată, respectiv darea în plată a bunului imobil care a ieşit deja din patrimoniul debitorului anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. Aşadar, Curtea urmează să reţină că, în această cauză, criticile de neconstituţionalitate nu sunt formulate prin prisma faptului că instanţa judecătorească verifică sau nu condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii, ci din perspectiva caracterului retroactiv şi a înfrângerii dreptului de proprietate privată al băncilor, în ipoteza efectelor notificării de dare în plată a bunului ipotecat care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, nu mai este în proprietatea debitorului, astfel încât acesta nu ar mai avea posibilitatea să dea în plată acel bun; prin urmare, Curtea va analiza pe fond constituţionalitatea textelor legale menţionate. 58. De altfel, în acest sens, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, drept pentru care nu a constatat neconstituţionalitatea pură şi simplă a prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, ci a stabilit, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei (art. 142 din Legea fundamentală), condiţiile în care dispoziţiile legale antereferite se subsumează exigenţelor Constituţiei. Or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituţionalitate deduse din motivarea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează înţelesul normei juridice care a fost exclus din sfera cadrului constituţional, Curtea reţine că, în analiza acestora, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Decizia nr. 146 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, sau Decizia nr. 843 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2016, paragraful 25). Atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei normei juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48). 59. Cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 1 din lege, Curtea constată că nu contravine niciunui text constituţional invocat, acesta stabilind doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv a raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. 60. Cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 6 din lege, Curtea constată că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că art. 3 teza a doua din lege a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate. 61. Cu privire la constituţionalitatea art. 11 teza întâi raportat la art. 7 alin. (4) din lege, Curtea s-a mai pronunţat. Prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, Curtea a reţinut că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare. 62. În acest context, Curtea a reţinut că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. Astfel, în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din lege, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părţi acceptă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în condiţiile intervenirii impreviziunii, părţile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din lege. De abia după expirarea termenului menţionat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum şi termenul de negociere, executarea plăţilor derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic, prin intermediul căruia echilibrează poziţia economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condiţiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca, pe această perioadă, contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una pre procesuală, de negociere între părţi, în care sunt cercetate posibilităţile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiţii socioeconomice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestaţie, notificarea este afectată de o condiţie rezolutorie, aceea a admiterii contestaţiei de către instanţa judecătorească competentă. Însă, indiferent dacă această condiţie se împlineşte, pe toată perioada în care curge termenul de formulare a contestaţiei şi a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, notificarea are drept efect şi suspendarea plăţilor rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie şi conexă acesteia. 63. În acest context, Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. 64. Din cele de mai sus, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a constatat că acestea reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituţional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 referitoare la buna-credinţă şi echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă, intensitatea acestei intervenţii, privită din perspectiva exigenţelor Constituţiei, trebuie evaluată prin prisma testului de proporţionalitate dezvoltat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013), în condiţiile în care drepturile relative, distinct de aplicarea art. 53 din Constituţie, cunosc limitări implicit admise rezultate atât din evoluţia şi confruntarea acestora în timp (cu privire la caracterul evolutiv al conceptelor constituţionale, a se vedea Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012, şi Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015), cât şi din perspectiva titularilor lor. 65. Curtea a mai constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 24), intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit, în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente. 66. În continuare, Curtea a analizat dacă măsura criticată este adecvată, necesară şi dacă respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele individuale; în acest sens, Curtea a reţinut că, în mod abstract, suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat. 67. Curtea a constatat că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului - de credit în cazul de faţă - intervine un aspect care ţine de impreviziune. Curtea a observat că, din întreg arsenalul de măsuri pe care legiuitorul le avea la îndemână, acesta a apelat la suspendarea temporară a plăţilor rezultate din contractul de credit, măsură ce trebuie calificată ca având un grad de intruziune moderat asupra dreptului de proprietate al creditorului, aspect dedus atât din natura sa juridică de măsură vremelnică/provizorie, cât şi din posibilitatea creditorului de a-şi vedea executată creanţa întru totul, în măsura în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată. Desigur, astfel cum s-a precizat, această opţiune a legiuitorului nu este cea mai puţin intruzivă, ipoteză în care legiuitorul ar fi trebuit să lase instanţei judecătoreşti competenţa de a decide ea însăşi, eventual, prin procedura ordonanţei preşedinţiale sau suspendarea executării silite, după caz, dacă se impune măsura suspendării în mod temporar a plăţii sumelor de bani aferente contractului de credit. Totuşi, Curtea a constatat că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socio-economice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist - consumator, în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauză care tranşează problema litigioasă dintre părţi. 68. Curtea a reţinut că măsura criticată configurează un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare, în sensul că pune în balanţă, pe de o parte, protecţia imediată şi nemijlocită a consumatorilor, aşadar, a unui largi sfere de persoane care, deşi situate într-un raport de egalitate juridică formală cu profesioniştii, totuşi, sub aspectul puterii lor economice, apreciate în mod individual, se află într-o evidentă relaţie de inferioritate, şi, pe de altă parte, interesul profesioniştilor de a-şi vedea executate sumele de bani rezultate din contractele de credit. Intervenind în acest domeniu sensibil, legiuitorul, în marja sa de apreciere, derivată din prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, a reglementat această măsură într-un domeniu limitat (contract de credit) şi în condiţii restrictive (condiţii de admisibilitate în marja impreviziunii), protejând, cu efect imediat şi provizoriu, persoanele expuse acestui risc major apărut în executarea contractului, risc calificat de Curtea Constituţională ca fiind unul supraadăugat. Ar fi fost contrastant cu însăşi noţiunea de impreviziune ca, pe perioada în care notificarea de dare în plată ar fi fost depusă, debitorul de bună-credinţă al obligaţiei să fie ţinut să plătească, în continuare, sume nominale de bani care, sub aspectul cuantumului lor, aduc în discuţie impreviziunea, întrucât Curtea, în analiza sa, pleacă de la premisa axiomatică a art. 57 din Constituţie. În aceste condiţii, nu este de admis ca o realitate juridică formală, rezultată din contractul de credit, să prevaleze asupra regulilor de echitate şi bună-credinţă care guvernează materia contractelor civile. 69. Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 70. În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private. 71. În fine, cu privire la criticile de neconstituţionalitate care privesc legea în ansamblul său, Curtea, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2017, paragraful 108, a statuat că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015), care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate privind legea, în ansamblul său. 72. Pentru considerentele de mai sus, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5) şi (6), art. 8 din Legea nr. 77/2016, a dispoziţiilor art. 11 teza a doua, şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, şi cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5) şi (6) şi ale art. 8, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza a doua şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, în Dosarul nr. 14.094/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.391/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 27.988/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti şi de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 23.218/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, şi de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 13.788/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 14.804/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 10.446/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 10.622/200/2016 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 4.301/333/2016 al Judecătoriei Vaslui, de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, în Dosarul nr. 6.816/333/2016 al Judecătoriei Vaslui, de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, în Dosarul nr. 6.661/243/2016 al Judecătoriei Hunedoara, de Societatea Credit Europe Bank NV, Olanda, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti şi de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 17.335/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 28.270/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 7.454/306/2016 al Judecătoriei Sibiu - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank Romania - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 28.305/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, precum şi de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 14.517/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 1 alin. (3), art. 6 şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe, şi constată că sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, Judecătoriei Vaslui, Judecătoriei Hunedoara, Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, Judecătoriei Sibiu - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, precum şi Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
