Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petrică Sorinel Tonescu în Dosarul nr. 332/242/2017 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.856 D/2017. 2. La apelul nominal este prezent autorul excepţiei. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Este prezentă, de asemenea, doamna Ion Raluca Elena, interpret al limbajului mimico-gestual. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Prin intermediul interpretului, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia, sens în care depune concluzii scrise la dosarul cauzei. Expunându-se pe scurt cadrul procesual în cauză, se susţine, în esenţă, că textul criticat se referă la faptul că se poate face contestaţie în anulare doar împotriva unei hotărâri emise de o instanţă de apel, dacă această instanţă nu ar fi fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate. Or, e posibil ca şi instanţa de fond sau de cameră preliminară să nu fie compusă potrivit legii. În aceste condiţii există o discriminare, pentru că dacă instanţa de fond sau instanţa de cameră preliminară nu a fost compusă potrivit legii, persoana vătămată nu poate să introducă o contestaţie în anulare. 4. Preşedintele, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale coroborat cu art. 216 alin. (5) din Codul de procedură civilă, încuviinţează cererea doamnei judecător Livia Doina Stanciu de a pune o întrebare în mod direct. Doamna judecător întreabă dacă nemulţumirea autorului excepţiei constă în faptul că art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, când se referă la cazul de incompatibilitate a judecătorului, nu are în vedere şi judecătorul de cameră preliminară, ci doar judecătorul din apel. Autorul excepţiei confirmă că aceasta este nemulţumirea sa. Trebuia să atace soluţia pentru că instanţa inferioară nu i-a admis contestaţia. 5. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că se critică modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor referitoare la cauzele de contestaţie în anulare într-o procedură de cameră preliminară vizând plângerea împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 784 din 5 decembrie 2017, paragrafele 15-16. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 7 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 332/242/2017, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Petrică Sorinel Tonescu în cauza având ca obiect soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei penale prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de acesta împotriva unei alte sentinţe penale. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat este contrar dispoziţiilor constituţionale invocate, solicitându-se Curţii Constituţionale să redea textul contestat într-o formă explicită şi să motiveze dacă după conjuncţia „ori“ sintagma „a existat un caz de incompatibilitate“ se referă numai la incompatibilitatea judecătorului ce are de soluţionat apelul sau se referă şi la incompatibilitatea altor judecători până la faza de apel. Se arată că, potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, astfel că dacă unei persoane i s-a creat un prejudiciu printr-un act juridic, cu încălcarea dispoziţiilor legale, actul devine nul. Se mai susţine şi că „dacă soluţia dată de către judecătorul de cameră preliminară ar fi dată cu o eroare din partea judecătorului de cameră preliminară, şi dacă nu şi-ar avea sensul de îndreptare printr-o contestaţie în anulare conform art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, fiind definitivă, atunci s-ar crea un haos în justiţie, deoarece orice judecător de cameră preliminară are liber să prejudicieze părţile prin hotărâri (încheieri penale) nedrepte“. 8. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, care se exercită împotriva hotărârilor definitive care evocă fondul, strict circumscrisă motivelor expres prevăzute de lege, iar situaţia juridică a petentului nu putea fi încadrată în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală, în cauză fiind vorba despre o sentinţă pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în procedura prevăzută de art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală privind plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Or, în cauză este evident că hotărârea atacată nu a fost pronunţată nici măcar de o instanţă de fond, cu atât mai mult de o instanţă de apel, astfel că nu este vorba despre o judecată la care face trimitere art. 426 din Codul de procedură penală. Prin urmare, se porneşte în susţinerea excepţiei de la o premisă greşită, respectiv se invocă o judecată, dar obiectul cauzei este plângerea la soluţia procurorului, astfel că prin soluţia atacată nu a fost nimeni trimis în judecată pentru a fi cercetat sau judecat pentru săvârşirea unei fapte, iar soluţia instanţei de fond nu putea fi atacată, deoarece instanţa doar cenzurează actele procurorului, neavând loc o dezbatere ori o judecată privind stabilirea vinovăţiei, nefiind nevoie astfel de al doilea grad de jurisdicţie, în mod cert respingându-se contestaţia petentului ca inadmisibilă, fiind incidentă procedura specială privind calea de atac împotriva soluţiilor procurorului. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Astfel, autorul acesteia este nemulţumit de soluţia judecătorului din cauză, care i-a respins contestaţia în anulare, motivat de aplicarea textului de lege criticat. În acest mod se apelează la instanţa de contencios constituţional pentru invalidarea interpretării date normei legale de către instanţa de judecată. În fapt, motivul de neconstituţionalitate invocat nu priveşte textul de lege ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. În acest sens, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“ (spre exemplu, Decizia nr. 1.665 din 15 decembrie 2009, Decizia nr. 148 din 17 martie 2015). 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Cazurile de contestaţie în anulare, care au următorul conţinut: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: [...] d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.“ 14. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie şi în art. 124 alin. (1) referitor la înfăptuirea justiţiei în numele legii. Se invocă şi dispoziţiile art. 6 paragraful 2 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, ambele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în cauză, printr-o ordonanţă a procurorului s-a dispus clasarea cauzei faţă de partea din dosar, reclamată de autorul excepţiei, Petrică Sorinel Tonescu, pentru o serie de fapte. Prin Sentinţa penală nr. 38 din 13 februarie 2017 a Judecătoriei Huedin s-a admis plângerea formulată de acesta din urmă împotriva ordonanţei de clasare şi s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de parte, pentru săvârşirea unora dintre infracţiunile reclamate. Împotriva Sentinţei penale nr. 38 din 13 februarie 2017, Petrică Sorinel Tonescu a formulat contestaţie în anulare justificat de împrejurarea că a existat o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului a fost afectată, suspiciune dedusă din motivarea sentinţei pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, care nu a motivat de ce nu a dispus şi începerea urmăririi penale faţă de una dintre infracţiunile reclamate. Prin Sentinţa penală nr. 91 din 3 aprilie 2017, Judecătoria Huedin a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare. Împotriva acestei sentinţe penale Petrică Sorinel Tonescu a formulat apel, cadru procesual în care a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 16. Ţinând seama de acest cadru procesual, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate. În speţă s-a invocat incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară care a pronunţat Sentinţa penală nr. 38 din 13 februarie 2017. Or, este evident că, pe de o parte, hotărârea atacată în cauză nu se încadrează în categoria celor ce pot fi supuse controlului contestaţiei în anulare, nefiind o hotărâre pronunţată de către o instanţă de fond, şi, pe de altă parte, este evidentă confuzia între conceptul incompatibilitate şi cel de imparţialitate, cazurile de incompatibilitate fiind guvernate de art. 64 din Codul de procedură penală, în legătură cu acestea legiuitorul prevăzând în mod corespunzător şi procedura de urmat în cazul recuzării. Toate aceste raţiuni sunt însă argumente de natură să dezlege problematica pusă în faţa instanţelor de drept comun, vizând aplicarea textului legal criticat, şi care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale. 17. Curtea constată, totodată, că excepţia a fost ridicată cu ocazia soluţionării unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în procedura plângerii împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată. Or, respectiva cale extraordinară de atac - contestaţia în anulare - se poate exercita numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive prin care se soluţionează fondul cauzei penale, fiind inadmisibilă în materia plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, indiferent de cazul invocat. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este, la rândul ei, inadmisibilă, pentru lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei. Astfel, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. În acest sens, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este de asemenea inadmisibilă, în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că o atare excepţie de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluţionarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014, Decizia nr. 254 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iulie 2016, paragraful 18, şi Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 31 august 2016, paragraful 22). În acelaşi sens este şi Decizia nr. 784 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 6 martie 2018. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petrică Sorinel Tonescu în Dosarul nr. 332/242/2017 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
