Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Dăniciuc în Dosarul nr. 1.819/ 337/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 357D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că textul criticat reglementează o situaţie tranzitorie, suspendarea condiţionată a executării pedepsei nemaifiind prevăzută de noile dispoziţii penale. Astfel, din punctul de vedere al aplicării legii penale în timp, este justificată opţiunea legiuitorului de a preciza expres că regimul ce guvernează această instituţie, precum şi motivele care pot atrage anularea sau revocarea acesteia sunt cele în vigoare la momentul aplicării acesteia. Un alt argument rezidă în faptul că, nefiind preluată în noul Cod penal, această instituţie nu are un element de comparaţie din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile. Aşadar, apreciază că dispoziţia criticată respectă exigenţele constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.819/337/2015, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Dăniciuc, cu ocazia soluţionării apelului împotriva unei sentinţe penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate determină ultraactivitatea dispoziţiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, deşi legea penală nouă poate retroactiva dacă, în ansamblu, conţine dispoziţii mai favorabile decât vechea reglementare. Prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) obligă la aplicarea fie a legii penale vechi, în vigoare la momentul comiterii infracţiunii, fie a celei noi, în vigoare după comiterea infracţiunii, în funcţie de caracterul mai favorabil al legii. În acest context se poate observa că dispoziţiile criticate creează, în mod evident, o situaţie mai grea persoanelor care sunt judecate pentru o infracţiune săvârşită în termenul de încercare aferent suspendării condiţionate dispuse potrivit art. 81 din Codul penal din 1969, aplicarea lor încălcând prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. Totodată, dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece conduc la combinarea unor dispoziţii din Codul penal din 1969 cu dispoziţii din actuala reglementare, creându-se o lex tertia, ceea ce contravine art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie. 6. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile criticate au fost adoptate de către Parlament, astfel nu s-ar putea considera că acestea contravin art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că dispoziţiile criticate au avut rolul de a stabili, la nivel legislativ, modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, dispuse în temeiul Codului penal anterior. Legiuitorul a prezumat în mod absolut că suspendarea condiţionată a executării pedepsei prevăzută de Codul penal din 1969 este mai favorabilă în raport cu modalităţile de individualizare prevăzute de Legea nr. 286/2009, aşa încât nu se impune modificarea modalităţii de individualizare prevăzute de Codul penal din 1969, aceeaşi fiind situaţia şi cu privire la termenele de încercare stabilite potrivit legii vechi, care vor curge în continuare, nefiind afectate de intrarea în vigoare a noului Cod penal. Totodată, apreciază că nu se poate susţine existenţa unei discriminări, principiul egalităţii cuprinzând egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparaţie cu alta. În final, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 648 din 11 noiembrie 2014. 9. Avocatul Poporului, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu următorul conţinut: „Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.“ 13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 15 alin. (2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi în art. 61 alin. (1) referitor la rolul şi structura Parlamentului. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, a statuat că, potrivit art. 81 alin. 1 din Codul penal din 1969, instanţa putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă erau întrunite anumite condiţii prevăzute de lege. Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituia termen de încercare pentru condamnat şi se compunea din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adăuga un interval de timp de 2 ani. Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârşea din nou o infracţiune, pentru care se pronunţa o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, potrivit art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, instanţa revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopea cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplica sporul prevăzut de lege pentru recidivă. 15. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituţie priveşte modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia. 16. Curtea a reţinut, de asemenea, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pus în balanţă, în momentul formulării criticilor de neconstituţionalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiţionate şi de individualizare a pedepsei pentru noua infracţiune, având în vedere, pe de-o parte, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal din 1969), iar, pe de altă parte, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal). Or, cele două instituţii sunt instituţii diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 86^1, cât şi în Codul penal, la art. 91-98. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Aşa fiind, Curtea a apreciat că declararea neconstituţionalităţii textului de lege criticat din perspectiva susţinută nu poate atrage aplicarea în speţă a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal. 17. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţia criticată determină o combinare a unor dispoziţii din Codul penal din 1969 cu dispoziţii din actuala reglementare, creându-se o lex tertia, Curtea observă că autorul excepţiei are în vedere dispoziţiile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, pe de-o parte, şi cele ale art. 335 alin. (2) din Codul penal, pe de altă parte. Referitor la acest aspect, Curtea observă că, adoptând noua reglementare, legiuitorul a înţeles să nu mai păstreze în cuprinsul acesteia instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei, impunându-se, astfel, adoptarea unor dispoziţii tranzitorii relative la efectele hotărârilor judecătoreşti definitive de suspendare condiţionată a executării unor pedepse, pronunţate înainte de intrarea în vigoare a noii legislaţii. 18. Astfel, potrivit dispoziţiilor tranzitorii ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, temeiul legal al revocării sau anulării suspendării condiţionate, ca efect al săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, îl constituie, potrivit voinţei legiuitorului, dispoziţiile art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior. Faptul că pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare legea penală mai favorabilă poate fi Codul penal intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014 nu presupune crearea unei lex tertia. 19. Potrivit voinţei legiuitorului exprimată în dispoziţiile de lege criticate, tratamentul sancţionator în speţă este cel reglementat de art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, care nu îl diferenţiază după cum noua infracţiune a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie sau în stare de pluralitate intermediară. Or, având în vedere că aceasta este voinţa legiuitorului, Curtea constată că nu poate fi pusă în discuţie crearea unei lex tertia prin dispoziţiile de lege criticate. Curtea reţine că, prin definiţie, crearea unei lex tertia nu poate fi imputată puterii legiuitoare, aceasta din urmă având competenţa de a edicta acte normative. Un argument în acest sens îl reprezintă cele reţinute de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, unde, la paragraful 49, a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, întrucât prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor. 20. În acest context, Curtea constată că tocmai aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 96 alin. (5) din Codul penal, referitoare la regimul suspendării sub supraveghere, de către instanţa judecătorească ar determina crearea unei lex tertia prin ignorarea voinţei legiuitorului exprimată expres în dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012. 21. În final, Curtea observă că, în acelaşi sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Dăniciuc în Dosarul nr. 1.819/337/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
