Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 6 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din localitatea Corbu, judeţul Harghita în Dosarul nr. 2.115/326/2018 al Judecătoriei Topliţa şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.385D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că nu este încălcat principiul accesului liber la justiţie, dat fiind faptul că partea interesată are la dispoziţie două termene procedurale între care trebuie să se încadreze pentru exercitarea căii de atac, şi anume data la care partea a cunoscut data producerii împrejurărilor pentru care nu mai este posibilă constatarea infracţiunii printr-o hotărâre penală şi respectiv împlinirea duratei de 3 ani de la data producerii împrejurărilor pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 23 din 22 august 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.115/326/2018/a2, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 324 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 6 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepţia a fost invocată de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din localitatea Corbu, judeţul Harghita, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de recurs formulată împotriva încheierii de şedinţă din 22 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Topliţa în Dosarul nr. 2.115/326/2018. Curtea Constituţională a fost sesizată prin decizia Tribunalului Harghita - Secţia civilă, de admitere a recursului introdus împotriva încheierii prin care Judecătoria Topliţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra unui teren forestier. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, prin Decizia nr. 3 din 6 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire de o lună îl constituie data la care partea a luat cunoştinţă, în orice mod, de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printro hotărâre penală şi că această dată nu poate depăşi intervalul de 3 ani de la data producerii infracţiunii privitoare la o pricină, săvârşite de un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată. Astfel, se susţine că textul de lege criticat, în interpretarea dată de instanţa supremă, încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil şi îngrădeşte accesul liber la justiţie, pentru că impune o sarcină excesivă părţii, de natură a face imposibilă recurgerea la calea de atac a revizuirii, dat fiind faptul că pretinde părţii îndreptăţite să se substituie subiecţilor oficiali ai procesului penal în ceea ce priveşte aprecierea asupra intervenirii vreunui impediment legal în exercitarea acţiunii penale şi să antameze judecăţile de valoare pe care organele judiciare penale le pot emite cu privire la faptele asupra cărora au fost sesizate. 6. Se mai susţine, invocându-se cele statuate în decizia instanţei supreme precitată, paragrafele 20, 28-31, că dispoziţiile art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865 sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează în sensul că, în toate cazurile, data producerii împrejurărilor despre care se face vorbire în cuprinsul acestuia este data emiterii actului procesual penal prin care acestea, fiind constatate, primesc efecte în planul procesului penal, iar nu data la care partea a luat cunoştinţă, în orice mod, de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, aşa cum s-a statuat în Decizia nr. 3 din 6 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. 7. Tribunalul Harghita - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că nimic nu opreşte legiuitorul, în lipsa unei prevederi constituţionale exprese în acest sens, să prevadă posibilitatea ca o cale extraordinară de atac, cum este revizuirea, să poată fi introdusă până la un moment-limită, cum este cel reprezentat de împlinirea duratei de 3 ani de la data producerii împrejurărilor pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, în acord cu cele reţinute în Decizia nr. 3 din 6 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, paragraful 59. Se mai apreciază că existenţa unei asemenea limitări este impusă de necesitatea asigurării stabilităţii circuitului juridic civil, astfel încât hotărârea susceptibilă de revizuire să nu fie lăsată în incertitudine o perioadă de timp mult prea mare. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 324 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, în realitate art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din acelaşi cod, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 6 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Potrivit art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865: „Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (...) 3. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printro hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora.“ 12. Potrivit art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, la care face referire textul de lege criticat: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...) 4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia este nemulţumită de interpretarea dată textului de lege criticat de către instanţa supremă, în cadrul competenţei sale de soluţionare a recursului în interesul legii, şi susţine că o interpretare constituţională a textului de lege criticat ar fi aceea ca în toate cazurile, data producerii împrejurărilor despre care se face vorbire în cuprinsul textului de lege criticat să fie data emiterii actului procesual penal prin care acestea, fiind constatate, primesc efecte în planul procesului penal. 15. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 3 din 6 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat asupra problemei de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv în privinţa modalităţii de stabilire a datei producerii împrejurărilor pentru care condamnarea sau declararea falsului nu se mai poate obţine în cadrul procesului penal. Altfel spus, problema de drept privea întrebarea dacă termenul de 3 ani de la data producerii împrejurărilor pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală se calculează de la data la care aceste împrejurări s-au produs în mod obiectiv în realitatea factuală a cauzei penale sau de la data la care primesc valoare juridică printr-un act al autorităţii judiciare penale. 16. Prin decizia precitată, paragrafele 53 şi 54, instanţa supremă a statuat că momentul la care partea ia cunoştinţă de faptul că nu se mai poate face constatarea infracţiunii printr-o hotărâre penală îl poate constitui fie comunicarea actului organului de urmărire penală sau al instanţei penale, după caz, fie orice alte circumstanţe care, dovedite prin orice mijloace de probă şi la aprecierea instanţei de revizuire, formează convingerea acesteia că partea a ştiut, de la data actelor sau circumstanţelor respective, că nu mai este posibilă răspunderea penală a făptuitorului. Momentul obiectiv este reprezentat de împlinirea duratei de 3 ani de la data producerii împrejurărilor pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printro hotărâre penală. 17. Prin aceeaşi decizie, instanţa supremă a mai statuat că termenul de 3 ani reglementat de art. 322 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 începe să curgă de la un moment independent de orice apreciere din partea revizuentului, şi anume data producerii împrejurărilor pentru care nu mai este posibilă constatarea infracţiunii printr-o hotărâre penală, iar nu de la momentul subiectiv reprezentat de data la care partea a cunoscut împrejurările menţionate. Din aceleaşi raţiuni nu se poate admite ca sintagma „data producerii împrejurărilor“ să fie interpretată ca fiind data emiterii actului procurorului sau hotărârii instanţei prin care se constată aceste împrejurări, pentru că s-ar ajunge la o modificare a textului supus interpretării, iar raţiunea acestei opţiuni severe a legiuitorului se află în necesitatea ca situaţia juridică stabilită prin hotărârea susceptibilă de revizuire să nu fie lăsată în incertitudine o perioadă de timp mult prea mare, o asemenea abordare fiind de natură să servească interesele de stabilitate a circuitului juridic civil. De asemenea, s-a mai reţinut, prin decizia precitată, paragraful 60, că numai în mod excepţional, atunci când organul de urmărire penală sau instanţa penală constată intervenită împrejurarea care împiedică atragerea răspunderii penale la mai mult de 3 ani de la data intervenirii acesteia, persoana interesată poate recurge la repunerea în termen, în condiţiile stabilite prin art. 103 din Codul de procedură civilă de la 1865. 18. Analizând susţinerile formulate în motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă şi care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce priveşte categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit că obiectul revizuirii îl constituie hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, iar motivele revizuirii sunt limitate la cele prevăzute la art. 322 pct. 1-8 din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 2010. În jurisprudenţa sa, Curtea a acordat legiuitorului o marjă de apreciere largă în domeniul admisibilităţii, al procedurii de judecată sau al configurării căilor extraordinare de atac. În acest sens, a se vedea, cu titlu exemplificativ, cu referire la revizuire, Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017. 19. Astfel, prevederile legale criticate sunt norme de procedură, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte, fără ca acest lucru să aibă semnificaţia încălcării dispoziţiilor constituţionale invocate. 20. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Astfel, judecătorul spune dreptul pentru soluţionarea unui litigiu, dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile instituite de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din localitatea Corbu, judeţul Harghita în Dosarul nr. 2.115/326/2018 al Judecătoriei Topliţa şi constată că dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 6 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2021. PREŞEDINTE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
