Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi ale art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Darius Johari în Dosarul nr. 39.784/299/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 391D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, prevăzând, fără ambiguitate situaţiile în care se poate interveni prin modificarea sau stingerea unor obligaţii, şi nu a unor măsuri de supraveghere, stabilite prin hotărâre definitivă de condamnare, care are putere de lucru judecat. În acest context, se arată că împrejurarea că, în practică, organele judiciare apreciază că măsurile de supraveghere dispuse în privinţa persoanei supravegheate trebuie modificate sau încetează, conform legii, nu determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate. Se mai arată că persoana supravegheată a avut la dispoziţie o cale de atac împotriva hotărârii de condamnare pe care nu a exercitat-o şi are în continuare mijloace legale prin care poate să intervină pe parcursul termenului de încercare, dacă situaţiile faptice impun acest lucru şi dacă legea o permite. Se conchide că prevederile art. 87 din Codul penal şi ale art. 48 din Legea nr. 253/2013 nu contravin normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 145/C din 8 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 39.784/299/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi ale art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Darius Johari într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă cererea formulată de acelaşi autor referitoare la încetarea măsurilor de supraveghere dispuse în privinţa sa. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată în esenţă, că dispoziţiile art. 87 din Codul penal încalcă prevederile constituţionale invocate întrucât, potrivit acestora, instanţa poate dispune doar modificarea sau încetarea obligaţiilor stabilite conform art. 85 alin. (2) din acelaşi cod, nu şi a măsurilor de supraveghere stabilite potrivit art. 85 alin. (1) din Codul penal. Se susţine că, astfel cum rezultă din denumirea marginală a articolului, scopul său este acela de a da posibilitatea instanţei să individualizeze şi să personalizeze obligaţiile impuse pe timpul derulării termenului de supraveghere, în acord cu noi condiţii faptice care intervin şi cu conduita persoanei supravegheate. Or, se susţine că, pe parcursul termenului de supraveghere, pot interveni situaţii care să justifice impunerea unor noi obligaţii, ori sporirea sau diminuarea obligaţiilor existente, astfel încât să se asigure şanse sporite de îndreptare a persoanelor faţă de care s-a dispus amânarea executării pedepsei. Se susţine că, din reglementarea criticată, rezultă o flexibilitate în adaptarea obligaţiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) din Codul penal, dar şi o inflexibilitate a procedurii de modificare sau încetare a măsurilor de supraveghere stabilite conform art. 85 alin. (1) din Codul penal. 6. Referitor la prevederile art. 48 din Legea nr. 253/2013 se arată că acestea sunt neconstituţionale întrucât dau dreptul de a solicita modificarea sau încetarea obligaţiilor stabilite în sarcina persoanei supravegheate, la sesizarea consilierului de probaţiune sau a judecătorului delegat cu executarea, la cererea persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau a persoanei vătămate, fără ca persoana supravegheată să se poată adresa cu o cerere în acest sens, în mod direct, instanţei. Pentru motivele anterior menţionate, se susţine că dispoziţiile legale criticate nu oferă posibilitatea judecătorului să analizeze vreo probă sau vreo situaţie faptică obiectivă ce ar implica modificarea sau încetarea vreunei măsuri de supraveghere stabilite în sarcina persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, judecătorul putându-se pronunţa doar cu privire la obligaţiile prevăzute prin hotărârea de stabilire a pedepsei. Se mai arată că persoana supravegheată nu poate sesiza în mod direct instanţa şi nu poate solicita acesteia să dispună modificarea sau încetarea vreunei măsuri de supraveghere stabilite. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, dând posibilitatea destinatarilor legii să le înţeleagă conţinutul şi să îşi adapteze conduita la cerinţele lor. Se mai susţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă drepturi fundamentale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că supraaglomerarea şi condiţiile de igienă precară afectează deopotrivă deţinuţii aflaţi în infirmeriile sau spitalele penitenciare şi pe cei cazaţi în spaţiile obişnuite de detenţie, ambelor categorii fiindu-le aplicabile standardele referitoare la interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante. Se arată că standardele referitoare la calitatea spaţiilor de detenţie sunt aplicabile şi deţinuţilor bolnavi în perioada în care se află sub îngrijire medicală. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârile din 19 iunie 2007, 1 iunie 2010 şi 2 februarie 2016, pronunţate în Cauzele Ciorap împotriva Moldovei, paragraful 70, Răcăreanu împotriva României, paragraful 49, şi Drăgan împotriva României, paragraful 66. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform actului de sesizare, prevederile art. 87 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi ale art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 253/2013. Din analiza dispoziţiilor legale criticate, Curtea reţine că autorul critică, în realitate, prevederile art. 87 din Codul penal şi ale art. 48 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: - Art. 87 din Codul penal: "(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare.(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară;" – Art. 48 din Legea nr. 253/2013: "(1) În situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune constată că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanţa de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Sesizarea instanţei poate fi făcută şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probaţiune." 13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul de drept şi la calitatea legii, ale art. 16 cu privire la egalitatea în faţa legii, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 124 cu privire la înfăptuirea justiţiei. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 159 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 6 iunie 2018, paragrafele 20 şi 27, a reţinut că amânarea aplicării pedepsei este o măsură ce poate fi dispusă de instanţa de judecată, constând în amânarea temporară a aplicării pedepsei stabilite cu privire la inculpat, atunci când apreciază, ţinând seama de persoana infractorului, de conduita avută de acesta înainte şi după comiterea infracţiunii şi de posibilităţile sale de îndreptare, că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru un termen de supraveghere de 2 ani. Totodată, Curtea a constatat că amânarea aplicării pedepsei se dispune în condiţiile în care prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată şi implică în mod necesar un termen de supraveghere care va fi însoţit, în mod inevitabil, de măsurile de supraveghere. Acestea din urmă sunt elemente componente intrinseci regimului juridic al instituţiei amânării pedepsei. Mai mult, s-a arătat că măsurile de supraveghere au o natură legală, judecătorul neavând nicio marjă de apreciere. De aceea, s-a reţinut că ele nu pot fi privite ca imixtiune în viaţa particulară a unei persoane şi reprezintă, în acord cu art. 53 din Constituţie, o restrângere legală a drepturilor constituţionale pe timpul executării pedepsei în modalitatea stabilită prin art. 83 din Codul penal. Aşa fiind, Curtea a reţinut că, spre deosebire de obligaţii, măsurile de supraveghere stabilite de legiuitor în art. 85 alin. (1) din Codul penal nu pot fi modificate, ele făcând parte din substanţa şi raţiunea amânării aplicării pedepsei, în contextul controlului asupra persoanei căreia i se aplică măsura. 15. Referitor la prevederile art. 87 din Codul penal, Curtea reţine că acestea reglementează modificarea sau încetarea obligaţiilor impuse pe durata termenului de supraveghere persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. La rândul său, art. 85 din Codul penal prevede măsurile de supraveghere pe care persoana în privinţa căreia instanţa dispune amânarea aplicării pedepsei trebuie să le respecte, precum şi obligaţiile care pot fi impuse acesteia. În acest sens, alin. (1) şi alin. (2) ale art. 85 anterior menţionat fac distincţie, în mod expres, între măsurile de supraveghere, prevăzute la art. 85 alin. (1) din Codul penal, şi obligaţiile ce pot fi impuse persoanei supravegheate, care sunt reglementate la art. 85 alin. (2) din Codul penal. 16. Din analiza celor două dispoziţii legale, Curtea constată că, în timp ce măsurile de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) din Codul penal constituie obligaţii legale ce trebuie impuse persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei şi pe care aceasta trebuie să le respecte simultan, impunerea obligaţiilor prevăzute la alin. (2) al art. 85 din Codul penal este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. Acest aspect a fost reţinut de Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 159 din 27 martie 2018, anterior citată, paragraful 17, prin care s-a constatat că, potrivit art. 85 alin. (1) şi (2) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte o serie de măsuri de supraveghere care se vor dispune ope legis, fără vreo cenzură din partea instanţei. S-a arătat, totodată, că instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe obligaţii asupra cărora, de data aceasta, spre deosebire de măsurile de supraveghere, instanţa va aprecia asupra necesităţii lor. Pentru aceste motive, Curtea reţine că, în mod firesc, art. 87 din Codul penal prevede doar modificarea sau încetarea obligaţiilor impuse de instanţă pe parcursul termenului de supraveghere, conform art. 85 alin. (2) din Codul penal, nu şi a măsurilor de supraveghere, prevăzute la art. 85 alin. (1) din Codul penal, care vor fi menţinute pe tot parcursul termenului de supraveghere. 17. Prin urmare, soluţia juridică reglementată la art. 87 din Codul penal, criticată de autorul excepţiei, este consecinţa logică a modalităţii de reglementare a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute la art. 85 din Codul penal. Aceasta constituie însă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului şi a fost reglementată de către legiuitor conform atribuţiei sale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acesta. 18. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că dispoziţiile art. 87 din Codul penal sunt clare, precise şi previzibile, fiind în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 19. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 din Legea nr. 253/2013, Curtea constată că acestea reprezintă o aplicaţie a dispoziţiilor art. 87 din Codul penal. Astfel, art. 48 anterior referit prevede procedura potrivit căreia obligaţiile dispuse de instanţă conform art. 85 alin. (2) din Codul penal pot fi modificate sau pot înceta, în cazurile în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 87 din Codul penal. Astfel, art. 48 din Legea nr. 253/2013 prevede atribuţia consilierului de probaţiune şi, respectiv, a judecătorului delegat cu executarea de a sesiza instanţa, conform art. 87 din Codul penal, în situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere se constată că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre cele dispuse. În privinţa judecătorului delegat cu executarea, alin. (2) al art. 48 din Legea nr. 253/2013 reglementează faptul că acesta îşi poate exercita dreptul de a sesiza instanţa la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probaţiune. 20. Prin urmare, persoana supravegheată în privinţa căreia s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu se poate adresa direct instanţei pentru a solicita modificarea sau încetarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa conform art. 85 alin. (2) din Codul penal, ci poate adresa o cerere în acest sens judecătorului delegat cu executarea. Această soluţie juridică, criticată de autorul excepţiei, constituie o aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi ale art. 15 lit. e) din Legea nr. 253/2013, ce reglementează instituţia judecătorului delegat cu executarea, respectiv atribuţiile acestuia. Astfel, conform art. 14 alin. (1) din actul normativ analizat, acesta este delegat anual de către instanţa de executare, dintre judecătorii acestei instanţe, pentru coordonarea activităţilor privind punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, iar, potrivit art. 15 lit. e) din aceeaşi lege, una dintre atribuţiile sale este aceea de a sesiza instanţa de executare, în cazurile prevăzute de prezenta lege, pentru modificarea conţinutului, înlocuirea, încetarea unor obligaţii sau revocarea unor pedepse ori măsuri neprivative de libertate. 21. Mai mult, analizând rolul şi atribuţiile judecătorului delegat cu executarea, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 253/2013, Curtea constată că această instituţie a fost reglementată de legiuitor ca element procedural ce face legătura între instanţa de executare şi persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, acesta fiind, în esenţă, scopul delegaţiei anuale primite conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 de către judecătorul delegat cu executarea. În acest sens, prin Decizia nr. 159 din 27 martie 2018, anterior invocată, paragraful 28, Curtea a mai constatat că, potrivit art. 55-57 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, consilierul de probaţiune manager de caz întocmeşte un plan de supraveghere care este revizuit ori de câte ori este necesar, în funcţie de schimbările intervenite în situaţia persoanei şi evoluţia cazului, controlând nemijlocit respectarea de către persoana supravegheată a măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) din Codul penal pe toată durata termenului de supraveghere. De asemenea, s-a arătat că, potrivit art. 111 din aceeaşi lege, în activitatea sa consilierul de probaţiune emite decizii care sunt obligatorii pentru persoana supravegheată şi pentru instituţiile din comunitate vizate, iar, împotriva deciziilor consilierului de probaţiune, persoana sau instituţia din comunitate vizată poate face plângere la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 10 zile de la comunicare. În acest sens, judecătorul delegat cu executarea fixează un termen pentru soluţionarea plângerii cu citarea părţilor şi soluţionează plângerea, în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, după ascultarea petentului şi a consilierului de probaţiune. Încheierea prin care judecătorul delegat cu executarea soluţionează plângerea este obligatorie pentru persoana sau instituţia care a formulat plângerea şi pentru consilierul de probaţiune. 22. Aşa fiind, reglementarea dreptului persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de a formula cerere la judecătorul delegat cu executarea, pentru diminuarea sau încetarea obligaţiilor dispuse în sarcina sa, conform art. 85 alin. (2) din Codul penal, reprezintă o formă de asigurare a accesului la justiţie şi nu o încălcare a dreptului fundamental prevăzut la art. 21 din Constituţie. 23. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, astfel cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Prin aceeaşi jurisprudenţă, s-a arătat că, aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 454 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 25 octombrie 2005). 24. În ceea ce priveşte invocarea în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 124 din Constituţie, acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât reglementează cu privire la statul român şi la înfăptuirea justiţiei. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Darius Johari în Dosarul nr. 39.784/299/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 87 din Codul penal şi ale art. 48 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
