Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, excepţie ridicată de Vasilache Ion în Dosarul nr. 48.298/3/2017 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 475D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, menţionând, în acest sens, Decizia nr. 417 din 11 iulie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 48.298/3/2017, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, excepţie ridicată de Vasilache Ion într-un dosar având ca obiect pretenţii financiare, respectiv obligarea pârâţilor la plata ajutoarelor cuvenite la ieşirea la pensie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât un drept legal (dreptul la ajutoare/indemnizaţii) a fost suspendat succesiv, pe un termen îndelungat, prin dispoziţii speciale şi derogatorii, începând cu 2011 şi până la finele anului 2017. Având în vedere că instanţa supremă a statuat, în considerentele Deciziei nr. 5 din 5 martie 2018, că dreptul la ajutoare/indemnizaţii este un drept de natură salarială sau asimilat acestuia, asociat prestării unei anumite activităţi în temeiul unui raport de muncă sau de serviciu (paragrafele 62, 63 şi 68 ale deciziei), autorul excepţiei apreciază că singura cauză pentru care dreptul la ajutoare/indemnizaţii nu poate fi valorificat şi pentru care acţiunile au fost prematur introduse constă în intervenţia repetată şi continuă a unor acte normative speciale prin care exerciţiul dreptului a fost suspendat. 6. În aceste condiţii se impune verificarea criticilor de neconstituţionalitate nu numai sub aspectul fiecărui act normativ, privit ut singuli, ci şi sub aspectul modului în care respectivul act normativ respectă criteriile de constituţionalitate prin raportare la întregul cadru normativ relevant, în dinamica sa, în special în corelaţie cu întreaga serie de 9, respectiv 10 acte normative care au suspendat, de o manieră dramatică şi pe o perioadă îndelungată, plata unor beneficii stabilite prin lege. De asemenea, trebuie verificată respectarea limitării în timp a suspendării, nu numai prin raportare la perioada în care fiecare dintre dispoziţiile legale criticate a suspendat exerciţiul dreptului (de regulă, un an), ci şi prin raportare la întreaga perioadă de aproape 8 ani în care plata acestor drepturi stabilite prin lege a fost suspendată în mod continuu. 7. Deoarece situaţia legislativă creată prin emiterea, în decursul a 8 ani, a 10 acte normative de suspendare a plăţii unor drepturi băneşti a fost identificată de Curtea Constituţională ca fiind o problemă de legiferare, în condiţiile în care legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă semnalată chiar de instanţa de contencios constituţional, este necesar ca aceasta să acţioneze pentru ca, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, să asigure criteriile calitative ale celor două ultime acte normative prin care a fost din nou suspendată plata indemnizaţiilor şi a ajutoarelor. 8. De altfel, modul de acţiune a legiuitorului în această materie a fost unul imprevizibil şi incoerent, de natură să genereze nesiguranţă şi instabilitate profundă în reglementarea relaţiilor sociale. Astfel, destinatarii normelor juridice respective au fost puşi în imposibilitatea obiectivă de a cunoaşte data începând cu care respectivele norme vor fi puse în mod efectiv în aplicare, dată care rămâne incertă în continuare. Or, această atitudine este de natură să încalce principiul securităţii raporturilor juridice şi pe cel al încrederii legitime. Acest din urmă principiu este un corolar al principiului securităţii juridice. 9. Astfel, principiul încrederii în statul de drept presupune asigurarea aplicării legilor adoptate şi a valorificării drepturilor acordate prin lege. Din acest punct de vedere, măsurile legislative prin care se consacră drepturi de natură patrimonială trebuie corelate cu obligaţia pozitivă a statului de a le acorda în mod efectiv, dacă nu imediat, măcar într-un termen rezonabil. Încrederea legitimă pe care trebuie să o inspire normele legale presupune ca edictarea acestora să aibă ca finalitate aplicarea lor la raporturile juridice concrete, şi nu suspendarea sine die a acestora. 10. Potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată, în cazuri speciale şi pe o perioadă determinată, condiţii care se menţin şi în situaţia suspendării printr-o multitudine de acte normative succesive, a efectelor unui act normativ, aşa cum este cazul suspendării plăţii ajutoarelor şi indemnizaţiilor. 11. Mai mult decât atât, în cuprinsul expunerii de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 nu este argumentată în niciun mod necesitatea măsurii de suspendare, în continuare, a acordării indemnizaţiilor şi ajutoarelor, nici ca măsură distinctă, nici prin raportare la economia întregului act normativ, nefiind prezentate nici impactul financiar-bugetar al acordării acestor beneficii şi nici consecinţele în plan bugetar ale suspendării în continuare a plăţii acestora. Prin urmare, Guvernul nu a făcut dovada existenţei/menţinerii nici a condiţiilor speciale şi nici a situaţiei extraordinare cât priveşte, în mod distinct, adoptarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017. 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai invocă jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 46 din 12 februarie 2002, Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, Decizia nr. 121 din 6 martie 2014, Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2015, Decizia nr. 541 din 14 iulie 2015 şi Decizia nr. 760 din 13 decembrie 2016. 13. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă apreciază că suspendarea anuală a drepturilor prevăzute de art. 20 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice pentru o perioadă însemnată de timp, ce a culminat chiar cu abrogarea acestora prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi o nouă suspendare adoptată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, ulterior abrogării însuşi dreptului în discuţie, este o sursă de dezechilibru social şi, ca atare, de neîncredere din partea particularilor. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. 16. Indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale, în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional, întrucât nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, legiuitorul fiind liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi cu privire la diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora. 17. În plus, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aşa cum este Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, s-a statuat că statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens este şi Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea de la Strasbourg aminteşte că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. 18. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este de competenţa autorităţilor naţionale să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (paragraful 19). 19. În sensul celor de mai sus s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 616 din 2 octombrie 2018. Totodată, se arată că în cauză este o problemă de legiferare, ce nu poate fi soluţionată însă decât de legiuitor, iar nu de instanţa de contencios constituţional în cadrul competenţelor sale consacrate de Legea fundamentală. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, care au următorul cuprins: - Art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017: „(3) Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.“; – Art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017: „(1) În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“ 23. Curtea constată că în prezent dispoziţiile de lege criticate şi-au încetat aplicarea. Cu toate acestea, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va analiza constituţionalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată. 24. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul de drept, calitatea legii şi securitatea raporturilor juridice şi în art. 115 alin. (4) privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. 25. Examinând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă privind Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 care privesc presupusa lipsă a caracterului urgent, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a mai analizat preambulul ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului prin care a fost suspendată, în anii 2013, 2014, 2015 şi 2016, plata drepturilor prevăzute de art. 20 alin. (1)-(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Curtea a ajuns la concluzia că acele ordonanţe de urgenţă respectă exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie cu privire la condiţiile în care pot fi emise ordonanţe de urgenţă. Ţinând seama de această orientare jurisprudenţială, precum şi de preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, care se referă, printre altele, la faptul că, pentru păstrarea echilibrelor bugetare, sunt necesare unele măsuri menite să menţină volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea condiţionalităţilor asumate de Guvern, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar, nu se poate reţine critica întemeiată pe art. 115 alin. (4) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 715 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 12 ianuarie 2021, paragraful 24). Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4). 26. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate, prin raportare la critici asemănătoare. 27. Astfel, prin Decizia nr. 610 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 1 martie 2023, paragraful 24, Decizia nr. 575 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 28 martie 2023, Decizia nr. 219 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 12 august 2022, Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 16 noiembrie 2021, paragrafele 58 şi 59, instanţa de contencios constituţional, respingând excepţiile de neconstituţionalitate, a statuat că ajutoarele sau indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. 28. Astfel, Curtea a observat că dispoziţiile de lege criticate fac parte din legi anuale de salarizare a personalului plătit din fonduri publice şi prevăd că în perioadele reglementate de ele nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Textele criticate au caracter general, referindu-se la toate categoriile de ajutoare sau indemnizaţii prevăzute de lege la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, cum sunt, cu titlu exemplificativ, cele prevăzute de: art. 81 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, art. 69 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1197 din 14 decembrie 2004, art. 20 din anexa nr. VII: Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, sau art. 73 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009. De asemenea, Curtea a reţinut că, în speţă, era vorba despre ajutorul prevăzut de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, ajutor acordat pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu. Însă Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Noua reglementare nu conţine nicio dispoziţie similară celor din Legea-cadru nr. 284/2010 care instituiau ajutoarele şi indemnizaţiile. De asemenea, Legea-cadru nr. 153/2017 a abrogat dispoziţiile din ordonanţele de urgenţă ale Guvernului prin care a fost suspendată plata ajutoarelor şi indemnizaţiilor în intervalul 2012-2016 inclusiv. 29. De asemenea, prin Decizia nr. 192 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 8 iunie 2017, paragraful 19, Curtea a reţinut că, potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţie, salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială care privesc: securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, „precum şi în alte situaţii specifice, stabilite prin lege“. Prin urmare, nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. 30. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, care impune standardele privind calitatea legii, prin Decizia nr. 610 din 24 noiembrie 2022, paragrafele 25, 27 şi 28, Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, paragraful 61, şi Decizia nr. 189 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1045 din 9 noiembrie 2020, paragraful 87, Curtea a reiterat statuările sale anterioare prin care a constatat conformitatea cu aceste standarde a actelor normative de suspendare a drepturilor salariale pentru intervalul 2010-2017 (a se vedea şi Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 9 octombrie 2019, paragrafele 96-98). În aceste decizii, Curtea a reţinut că înţelesul normelor de suspendare a plăţii drepturilor salariale a fost clarificat prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015. Astfel, în interpretarea instanţei supreme, voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept, precum şi faptul că dreptul la pensie şi condiţiile de pensionare, precum şi drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislaţie la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câştigat. 31. Totodată, prin Decizia nr. 834 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 8 martie 2021, paragraful 20, referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, din cauza caracterului imprevizibil al dispoziţiilor referitoare la neacordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, invocând jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum (a se vedea în acelaşi sens şi Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, paragraful 30). 32. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (3) din Constituţie, prin Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, paragraful 64, şi Decizia nr. 834 din 17 noiembrie 2020, precitată, paragraful 21, Curtea a arătat că textul constituţional invocat priveşte valorile supreme ale statului de drept, fiind o reglementare de principiu care constituie cadrul pe care se grefează toate celelalte norme ale Legii fundamentale. Având în vedere acestea, precum şi faptul că ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă textele criticate nu fac parte din această categorie a drepturilor fundamentale, Curtea a apreciat că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasilache Ion în Dosarul nr. 48.298/3/2017 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
