Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) lit. a) şi b) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Gheorghe Florian Purcaru în Dosarul nr. 1.228/271/2018 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 389 D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că, prin argumentele formulate, autorul excepţiei critică mai degrabă condiţiile de detenţie decât textul criticat, aspecte pe care le poate învedera judecătorului delegat cu executarea pedepselor şi care nu ţin de sfera atribuţiilor Curţii Constituţionale. Se arată, de asemenea, că prin critica de neconstituţionalitate formulată sunt invocate prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie şi cele ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, or, nivelul intern de protecţie al drepturilor fundamentale poate fi mai ridicat decât cel garantat prin Convenţie. Se arată că în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că este admisibil din perspectiva prevederilor art. 3 din Convenţie şi standardul de sub 4 mp/deţinut, dacă persoana condamnată petrece suficient de mult timp în afara celulei. De asemenea, prin Hotărârea din 15 aprilie 2020, pronunţată în Cauza Ştefan şi Dârjan împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, la paragraful 24 şi următoarele, că adoptarea Legii nr. 169/2017 cu privire la recursul compensatoriu pune la dispoziţia persoanelor condamnate un recurs efectiv. Se face trimitere, în mod expres, la paragraful 44 al acestei hotărâri, prin care textul criticat de autorul excepţiei este validat ca fiind conform cu Convenţia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 6 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.228/271/2018, Judecătoria Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55^1 alin. (5) lit. a) şi b) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Gheorghe Florian Purcaru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare prin raportare la textul criticat. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că textul criticat este neconstituţional, întrucât permite Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să calculeze cei 4 mp/deţinut împărţind suprafaţa totală a clădirii şi nu doar cea a spaţiilor de detenţie. Se susţine că, în acest fel prevederile legale criticate contravin normelor internaţionale ce reglementează standardele ce trebuie respectate în amenajarea locurilor de detenţie. Se mai arată că standardul anterior menţionat nu este asigurat în spitalele penitenciare şi în infirmeriile penitenciarelor, aspect ce discriminează persoanele condamnate bolnave în raport cu cele sănătoase, care execută pedepsele privative de libertate în spaţiile de detenţie. Este invocată Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 3 mai 2018, pronunţată în Cauza Marian Ciotea împotriva României, prin care unor persoane deţinute în condiţii similare cu cele în care a fost deţinut autorul excepţiei le-au fost acordate despăgubiri. 6. Judecătoria Oradea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că potrivit Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 octombrie 2016, pronunţată în Cauza Mursic împotriva Croaţiei, paragrafele 136-137, spaţiul minim care trebuie asigurat unui deţinut este de 3 mp şi că asigurarea unei suprafeţe mai mici decât cea anterior menţionată implică existenţa unor elemente de natură a compensa, de o manieră adecvată, lipsa spaţiului personal, aşa încât prezumţia de încălcare a prevederilor art. 3 din Convenţie să fie înlăturată. Se mai arată că, pe durata internării persoanei în spital, a fost evitată supraaglomerarea, iar ipoteza tranzitului este exclusă de la standardele convenţionale anterior analizate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că supraaglomerarea şi condiţiile de igienă precară afectează deopotrivă deţinuţii aflaţi în infirmeriile sau spitalele penitenciare şi pe cei cazaţi în spaţiile obişnuite de detenţie, ambelor categorii fiindu-le aplicabile standardele referitoare la interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante. Se arată că standardele referitoare la calitatea spaţiilor de detenţie sunt aplicabile şi deţinuţilor bolnavi în perioada în care se află sub îngrijire medicală. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârile din 19 iunie 2007, 1 iunie 2010 şi 2 februarie 2016, pronunţate în cauzele Ciorap împotriva Moldovei, paragraful 70, Răcăreanu împotriva României, paragraful 49, şi Drăgan împotriva României, paragraful 66. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. a) şi b) din Legea nr. 254/2013. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 55^1 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: "(3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situaţiile următoare: a) cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză. [...](5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost: a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică; [...]“" 12. Ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, art. 55^1 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal au fost abrogate prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 20 decembrie 2019. 13. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 55^1 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. 14. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 referitor la egalitatea în faţa legii şi ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea torturii. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că modalitatea de calcul al celor 4 m/deţinut prevăzuţi de dispoziţiile art. 55^1 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a textului criticat. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“. Pentru acest motiv, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55^1 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 254/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 16. În ceea ce priveşte distincţia pe care actul normativ analizat o face între condiţiile de cazare din spaţiile de detenţie, care obligă la alocarea celor 4 m/deţinut prevăzuţi la art. 55^1 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 254/2013, şi condiţiile asigurate persoanelor condamnate în perioada în care acestea se află internate în infirmeriile din cadrul locurilor de deţinere, în spitalele din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau în cele din reţeaua sanitară publică, conform alin. (5) lit. a) al aceluiaşi articol, Curtea reţine că cele două categorii de persoane condamnate la pedepse penale privative de libertate se află în situaţii diferite din punctul de vedere al timpului petrecut în spaţiile de cazare analizate şi al specificului activităţilor realizate în cadrul lor. 17. Astfel, în timp ce persoanele condamnate cazate în penitenciare petrec în interiorul acestora toată perioada de timp corespunzătoare duratei pedepsei, cele internate în infirmierii sau în spitale se află în incinta acestora pentru perioade mai scurte de timp, respectiv până la ameliorarea sau tratarea afecţiunilor de care suferă. Prin urmare, cazarea persoanelor condamnate în cadrul penitenciarelor, ipoteză prevăzută la art. 55^1 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 254/2013, reprezintă regula, în timp ce prezenţa unor astfel de persoane în cadrul unităţilor medicale, prevăzute la art. 55^1 alin. (5) lit. a) din acelaşi act normativ, constituie excepţia de la aceasta. Totodată, scopul pentru care persoanele condamnate sunt cazate în cele două categorii de spaţii de detenţie este diferit. Persoanele aflate în penitenciare desfăşoară activităţile specifice regimului de detenţie ce le-a fost stabilit, în timp ce persoanele condamnate internate în infirmierii şi în spitale beneficiază de îngrijirile medicale necesare, motiv pentru care unităţile medicale în care acestea sunt internate sunt amenajate şi adaptate în acord cu nevoia desfăşurării activităţilor medicale corespunzătoare. 18. Aşa fiind, reglementarea de către legiuitor a unui regim de executare diferit din punctul de vedere al condiţiilor de cazare în cele două ipoteze juridice mai sus menţionate are la bază criterii obiective, ce rezidă în timpul pe care persoanele condamnate îl petrec în cele două categorii de spaţii de cazare şi de specificul activităţilor desfăşurate în cadrul lor. Or, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, în repetate rânduri, că diferenţa de tratament juridic este justificată de situaţiile diferite, în esenţă, în care se află anumite categorii de persoane şi că această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011 sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Pentru aceste motive, dispoziţiile art. 55^1 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013 nu creează discriminare între persoanele condamnate, fiind în acord cu prevederile art. 16 din Constituţie. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Gheorghe Florian Purcaru în Dosarul nr. 1.228/271/2018 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Florian Purcaru în Dosarul nr. 1.228/271/2018 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
