Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (15) şi (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Cătălin Graur în Dosarul nr. 42.204/245/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.530 D/2017. 2. La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, asistat de doamna avocat Otilia Dupu. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului excepţiei, care susţine admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, depunând în acest sens şi concluzii scrise. Arată că, deşi în faţa Curţii Constituţionale nu poate aduce critici noi, întrucât au intervenit modificări între timp, respectiv constatarea neconstituţionalităţii soluţiei legislative cuprinse în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi a excepţiilor formulate ori a excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“, s-a referit la acestea în concluziile scrise. 4. În continuare, prezintă Curţii situaţia de fapt în cauză, arătând că fiecare excepţie se referă la o astfel de situaţie. Astfel, împotriva autorului excepţiei a fost formulată o plângere penală, iar acesta a solicitat în cadrul cercetării penale să fie audiat în prezenţa procurorului, confruntarea cu partea vătămată, cu martori, precum şi înregistrări audiovideo. Toate probele au fost respinse prin ordonanţă de către procuror, iar ulterior autorul a primit citaţie, pentru confirmarea renunţării la urmărirea penală. Făcând trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017, arată că motivarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală se întemeiază pe argumente identice celor afirmate în susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală. Astfel, aspectele acolo reţinute de Curte se aplică şi în prezenta cauză cu aceleaşi considerente ca şi în cazul fazei de cameră preliminară care, potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, are „funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată“. Or, în situaţia de faţă există o discriminare evidentă între verificarea legalităţii renunţării la urmărirea penală (netrimiterii în judecată) şi verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de sesizare al instanţei (trimiterii în judecată): în prima situaţie verificarea se face doar pe baza materialului probator de la dosarul cauzei şi pe baza înscrisurilor noi prezentate, pe când în cea de-a doua situaţie există o verificare completă pe baza unui probatoriu complex. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind obligatorie respectarea dreptului la apărare al autorului excepţiei în vederea dovedirii inexistenţei săvârşirii infracţiunii, prin administrarea unui probatoriu complet şi corect, iar nu doar prin analiza unor înscrisuri, fără să existe audierea sa ori a oricăror altor martori în mod nemijlocit de către un judecător în sensul Convenţiei, limitându-se, astfel, posibilitatea de a-şi dovedi nevinovăţia. Se mai arată că, pe lângă problema de ordin probatoriu, poate fi identificat un alt aspect de neconstituţionalitate al art. 318 din Codul de procedură penală, şi anume acela că nu este respectat principiul imparţialităţii şi independenţei magistraţilor, şi nici cel al dublului grad de jurisdicţie. Deşi potrivit legislaţiei române, judecătorii şi procurorii au deopotrivă calitatea de magistraţi, procurorul nu îndeplineşte exigenţele de independenţă şi imparţialitate ale unui magistrat, ceea ce înseamnă că exigenţa dublului grad de jurisdicţie în ceea ce priveşte soluţiile de renunţare la urmărirea penală nu este respectată. Pe de altă parte, art. 339-341 din Codul de procedură penală exclud într-un mod neînţeles soluţiile de renunţare la urmărirea penală dintre cele împotriva cărora se poate formula plângere de către părţi sau persoane interesate. Mai arată că a luat cunoştinţă de punctul de vedere exprimat în cauză de Avocatul Poporului şi celelalte rapoarte, însă acestea surprind neplăcut, întrucât este adevărat că ne aflăm în faţa unei instanţe, însă utilitatea demersului la instanţa de judecată este asigurarea dreptului la apărare, or, funcţia judecătorului de cameră preliminară rămâne pur formală. 5. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. Având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă de procuror, nu sunt afectate dispoziţiile constituţionale invocate. În acest sens se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 48 din 22 ianuarie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Decizia penală nr. 281/A din 6 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 42.204/245/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, admiţând calea de atac formulată împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată prin Decizia nr. 560 din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 318 alin. (15) şi (16) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Bogdan Cătălin Graur în cadrul apelului formulat împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Iaşi, „având ca obiect confirmare renunţare urmărire penală.“ 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât suspectul/inculpatul nu se poate apăra în mod efectiv, deoarece nu poate reveni asupra declaraţiei date în faţa organelor de urmărire penală, având în vedere că, potrivit art. 315 din Codul de procedură penală, în faţa judecătorului de cameră preliminară, în procedura de confirmare a renunţării la urmărirea penală, prin alin. (15) al art. 318 din Codul de procedură penală se restricţionează mijloacele de probă doar la înscrisuri noi. În consecinţă, instanţa de judecată (judecătorul de cameră preliminară) nu exercită o verificare efectivă a probatoriului administrat în cauză, iar confirmarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală constituie în concret doar o formalitate din partea judecătorului, participant la procesul penal care se încadrează în noţiunea de „magistrat“ care trebuie să beneficieze de garanţii de independenţă şi imparţialitate. În situaţia în care cel care are calitatea de acuzat sau suspect nu face declaraţii în faza de urmărire penală din dorinţa de a fi audiat de către instanţa de judecată, ajunge să nu dispună în mod efectiv şi real de „înlesnirile necesare pregătirii apărării“, garanţie prevăzută de art. 24 alin. (1) din Constituţie. Aşa fiind, prin limitarea probatoriului doar la înscrisuri noi, fără posibilitatea de a administra şi alte mijloace de probă, fără audierea suspectului/inculpatului şi fără posibilitatea de a promova o cale de atac împotriva încheierii nu se respectă dreptul la apărare în conformitate cu garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, nu se respectă principiul proporţionalităţii, câtă vreme nu rezultă care este obiectivul legitim urmărit şi nici condiţia necesităţii instituirii restricţiei asupra drepturilor invocate. Se mai arată că în cazul în care judecătorul de cameră preliminară confirmă renunţarea la urmărirea penală, persoana care are calitatea de suspect nu poate obţine clasarea urmăririi penale, deoarece soluţia dată în camera preliminară este definitivă, astfel cum precizează alin. (16) al art. 318 din Codul de procedură penală şi se creează o situaţie discriminatorie pentru suspectul care, în faţa organelor de cercetare penală, şi-a exercitat dreptul la tăcere. De asemenea, excluderea efectuării controlului judiciar asupra soluţiei de confirmare a renunţării la urmărirea penală face imposibilă îndreptarea erorilor comise atât de către judecătorul de cameră preliminară, cât şi de organele de cercetare penală, deoarece este imposibilă verificarea legalităţii administrării probelor şi efectuării actelor organelor de urmărire penală. 8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul de cameră preliminară verifică soluţia procurorului de renunţare la urmărirea penală. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii de obţinere în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. Această procedură este similară, într-o anumită măsură, cu cea privitoare la soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, reglementată în dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală. Or, privitor la aceste din urmă dispoziţii, Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri, constatând că acestea sunt constituţionale. De asemenea, nu se poate considera că se încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie care garantează dreptul la apărare, întrucât prin hotărârea respectivă judecătorul de cameră preliminară nu a declarat vinovată şi nici nu a condamnat vreo persoană. Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară doar verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală pe baza lucrărilor şi a materialului de urmărire penală, precum şi a înscrisurilor noi prezentate, nefiind afectat în niciun fel dreptul la apărare. Nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 21 din Constituţie privitor la accesul liber la justiţie, dispoziţiile analizate garantând accesul la justiţie, nu oricum, ci cu respectarea normelor de procedură. Nu se încalcă nici dispoziţiile art. 53 din Constituţie, în cauză nefiind vorba de o restrângere a unor drepturi, ci de exercitarea lor cu respectarea dispoziţiilor legale. 9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul de cameră preliminară verifică soluţia procurorului de renunţare la urmărirea penală. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii de obţinere în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. Prin urmare, prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile art. 126 din Constituţie. De asemenea, nu este afectat nici dreptul la apărare, deoarece, potrivit art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară verifică doar legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală pe baza lucrărilor şi a materialului de urmărire penală, precum şi a înscrisurilor noi prezentate. Cât priveşte dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Guvernul apreciază că nici acestea nu sunt încălcate, deoarece sunt respectate garanţiile procesuale prevăzute de lege în concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil. Totodată, nefiind vorba de o restrângere de drepturi, ci de o exercitare a lor cu respectarea dispoziţiilor legale criticate, nu sunt încălcate nici prevederile constituţionale ale art. 53. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, este firesc ca, în vederea soluţionării cauzei, instanţa să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea soluţiei de renunţare la urmărirea penală, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. De aceea, dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil astfel cum acesta este consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, persoanele interesate având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul de urmărire penală, precum şi posibilitatea prezentării unor probe suplimentare faţă de cele deja administrate, respectiv „înscrisuri noi“. Totodată, liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2). Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social. Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, Avocatul Poporului menţionează că aceste prevederi sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, în cauza de faţă, nu poate fi reţinută, cu atât mai mult cu cât suspectul are posibilitatea, potrivit art. 18 din Codul de procedură penală, să ceară continuarea procesului penal. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 318 alin. (15) şi (16) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Renunţarea la urmărirea penală, care au următorul conţinut: - Art. 318 alin. (15) şi (16): "(15) Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate şi, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară: a) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărire penală şi trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; b) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărirea penală şi dispune clasarea.(16) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (15) este definitivă. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, o nouă renunţare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat.“ " 15. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi în art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 318 alin. (15) şi (16) sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 21, 24 şi 126. 17. Cu acel prilej, Curtea a statuat că limitarea mijloacelor de probă pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală este justificată, având în vedere natura juridică a acestei proceduri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală. Ca urmare, este firesc ca judecătorul de cameră preliminară să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de renunţare la urmărirea penală atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, persoana care a făcut sesizarea, părţile, suspectul, persoana vătămată şi alte persoane interesate cărora, în acord cu art. 318 alin. (12) din acelaşi cod, li se comunică ordonanţa de renunţare la urmărirea penală având deplina libertate de a demonstra în faţa judecătorului de cameră preliminară nelegalitatea actului atacat (paragrafele 28, 29). 18. În acelaşi sens, Curtea a mai reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării cererii de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Astfel, dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispoziţiile art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală nu aduc atingere art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă de procuror, nu sunt afectate dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la garantarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât persoanele interesate nu sunt împiedicate să îşi angajeze un apărător (paragraful 30). 19. În acord cu aceeaşi jurisprudenţă, Curtea reţine şi în prezenta cauză că drepturile fundamentale invocate nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate, din moment ce dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală reglementează soluţiile ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară cererii de confirmare a soluţiei. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de cameră preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Respingând cererea de confirmare şi desfiinţând soluţia examinată, judecătorul de cameră preliminară poate să dispună fie trimiterea cauzei la procuror „pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală“, fie clasarea, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. În ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al petentului este asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept. Completarea urmăririi penale, în sensul textului legal citat, vizează inclusiv realizarea unui „probatoriu complet şi corect“, astfel încât nu se poate reţine critica autorului referitoare la pretinsa limitare, prin dispoziţiile menţionate, a dreptului la apărare. 20. Tot astfel, împrejurarea că, potrivit art. 318 alin. (14) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală, cu citarea persoanelor prevăzute la alin. (12) şi cu participarea procurorului, constituie o materializare a dreptului la un proces echitabil în condiţii de contradictorialitate, regulile procesuale mai sus analizate reprezentând tot atâtea garanţii ale realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin textul criticat. 21. Curtea reţine, în acelaşi sens, şi jurisprudenţa sa în privinţa unor soluţii legislative similare, care se regăsesc în art. 335 alin. (4^1) şi art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală referitoare la procedura de confirmare a legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, precum şi la procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva ordonanţei de clasare, legiuitorul prevăzând şi pentru aceste situaţii că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror noi înscrisuri prezentate. Astfel, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, invocată şi în cuprinsul Deciziei nr. 48 din 22 ianuarie 2019, precitată, paragraful 24, Curtea a reţinut, între altele, că „persoanele care formulează plângeri împotriva soluţiilor de clasare pronunţate în cauze în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală se află într-o situaţie diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluţionării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996)“. Pentru aceleaşi considerente, aplicabile mutatis mutandis, nu se poate reţine pretinsa discriminare invocată în cauză. Altfel spus, persoana faţă de care s-a dispus renunţarea penală se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanei faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată, astfel încât Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“, decizie la care autorul excepţiei face referire, nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauza de faţă. 22. De asemenea, cu privire la critica potrivit căreia nu există încă o cale de atac împotriva încheierii de confirmare a ordonanţei de renunţare la urmărirea penală, Curtea constată că o soluţie legislativă similară se regăseşte şi în art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală referitor la soluţionarea de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare. Cu privire la aceasta Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, paragraful 15, Decizia nr. 189 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 15 iunie 2015, paragraful 17 şi altele) că o astfel de reglementare nu este neconstituţională, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Art. 129 din Constituţie prevede că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, în cauza de faţă, nu poate fi reţinută. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Cătălin Graur în Dosarul nr. 42.204/245/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 318 alin. (15) şi (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
