Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, excepţie ridicată de Ioan Lucian Mihălţan şi Adrian Bolbos în Dosarul nr. 5.814/30/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.912D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 53 din 28 februarie 2023 şi Decizia nr. 601 din 20 septembrie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 14 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.814/30/2018, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, excepţie ridicată de Ioan Lucian Mihălţan şi Adrian Bolbos într-o cauză penală în care a fost depus raportul de expertiză traseologică efectuat în dosar, acesta făcând parte din ansamblul probator în baza căruia urmează să se pronunţe o soluţie în cauză. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care limitează/interzic participarea expertului-parte la efectuarea constatărilor care stau la baza întocmirii raportului de expertiză. În măsura în care prin „participare la efectuarea expertizei“ se înţelege doar efectuarea unor activităţi înainte sau după efectuarea raportului de expertiză, iar nu dreptul expertului-parte de a participa efectiv la constatări şi la efectuarea expertizei, dreptul la apărare, care include în componenţa şi dreptul inculpatului de a numi un expert care să participe la efectuarea expertizei, este încălcat. Împrejurarea că dispoziţiile de lege criticate nu menţionează expres posibilitatea expertului-parte de a participa la efectuarea expertizei şi a constatărilor care o precedă, ci doar la activităţile anterioare (verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei) sau ulterioare (obiecţii la raportul de expertiză), a condus în practică la îngrădirea dreptului expertului recomandat de una dintre părţi de a participa efectiv la realizarea expertizei. Autorii fac referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 143 din 5 octombrie 1999. Susţin că dreptul de efectuare a unor obiecţiuni sau de verificare/completare a materialului necesar prevăzut de art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 nu compensează dreptul expertului de a participa efectiv la efectuarea expertizei. 6. Tribunalul Timiş - Secţia penală, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 601 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 12 decembrie 2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că părţilor li se oferă posibilitatea legală de a cere ca experţi aleşi de acestea să supravegheze efectuarea expertizei de către expertul desemnat de instanţă reprezintă o garanţie a exercitării depline a dreptului la apărare, prevederile de lege criticate în cauza de faţă referitoare la modul în care aceştia pot interveni necontravenind dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 601 din 20 septembrie 2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 29 august 2000, având următorul conţinut: „Experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor, participă personal la efectuarea expertizelor prin observaţii cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum şi prin obiecţii la raportul de expertiză, adresate organului judiciar.“ 12. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai analizat constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, pronunţând Decizia nr. 53 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 20 iunie 2023, Decizia nr. 601 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 12 decembrie 2016, şi Decizia nr. 166 din 9 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 20 aprilie 2021. 14. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că efectuarea expertizelor judiciare se încuviinţează sau se dispune, conform art. 330 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de către instanţa de judecată, la cererea părţilor ori din oficiu, dacă apreciază că, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, este necesar să se cunoască părerea unor specialişti. Totodată, participarea la efectuarea expertizei a experţilor independenţi autorizaţi, numiţi la solicitarea părţilor sau a subiecţilor procesuali principali, este consacrată şi în art. 172 alin. (8) din Codul de procedură penală. 15. Curtea a observat că, potrivit art. 1 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000, expertizele criminalistice judiciare se efectuează de către experţi criminalişti autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul institutelor publice sau în cadrul laboratoarelor de specialitate publice ori private, în condiţiile prevăzute de lege privind autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice. Experţii criminalişti autorizaţi pot să îşi exercite activitatea şi individual sau în cadrul societăţilor civile profesionale, constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate participarea la efectuarea expertizelor criminalistice, în condiţiile legii. Prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 stabilesc că experţii autorizaţi numiţi de organele judiciare la cererea părţilor şi recomandaţi de acestea au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cazul în care aceşti experţi au altă opinie decât cea exprimată de expertul desemnat, vor întocmi rapoarte cu opinii separate. Expertul-parte are aceleaşi drepturi pe care le are şi expertul desemnat de către instanţă. 16. Curtea a constatat că, în acest context legislativ, reglementarea criticată în cauză apare ca fiind raţională şi justificată, întrucât expertul-parte are rolul de a supraveghea expertul desemnat de instanţă, scopul desemnării sale fiind acela de a conferi părţii încrederea că expertiza a fost realizată în condiţii de profesionalism şi imparţialitate, urmărind activitatea expertului, fără a executa efectiv expertiza, ci doar asigurându-se că modul de efectuare a operaţiunilor specifice expertizei este conform standardelor şi protocoalelor în materie, iar concluziile raportului de expertiză sunt rezultatul unei succesiuni de operaţiuni şi raţionamente realiste şi corect fundamentate ştiinţific. Expertul-parte va putea face observaţii referitoare chiar la obiectul expertizei, apreciind cu privire la necesitatea modificării sau completării acestuia, deci observaţiile sale vor putea determina o redirecţionare a cercetării tehnico-ştiinţifice, o reconfigurare a cadrului iniţial în care aceasta urmează să se desfăşoare. De asemenea, pentru obţinerea unui rezultat corect, expertul-parte poate să verifice materialul necesar pentru efectuarea expertizei şi are dreptul să facă observaţii cu privire la necesitatea ca acesta să fie completat. În fine, poate formula obiecţii cu privire la raportul de expertiză elaborat în cauză de expertul oficial, având posibilitatea de a întocmi un raport distinct. 17. Curtea a reţinut că, în cadrul procesului, constituie mijloc de probă raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţă, observaţiile sau raportul expertului-parte având doar rol de orientare a instanţei, oferindu-i acesteia o perspectivă diferită asupra semnificaţiei rezultatelor raportului de expertiză şi facilitându-i posibilitatea de a evalua corect relevanţa concluziilor expertului desemnat. Astfel, deşi opinia expertului-parte nu are valoare probatorie pentru instanţă, aceasta poate constitui un reper important în sensul necesităţii lămuririi raportului oficial sau chiar a refacerii acestuia. 18. Ca orice mijloc de probă, expertiza nu are valoare probantă absolută, ci va fi analizată în ansamblul tuturor celorlalte probe administrate (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 171 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, paragraful 26, prin care Curtea a constatat, referitor la aprecierea probelor în materie penală, că acestea nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză). În plus, raportul de expertiză întocmit de expertul oficial poate fi discutat în contradictoriu de către părţi şi poate fi supus controlului prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. 19. Curtea a reţinut că s-a mai pronunţat cu privire la o problematică similară, prin Decizia nr. 146 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 6 mai 2011, atunci când a examinat regimul juridic al experţilor care pot participa la expertizele medico-legale, cu referire la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005. Prin decizia menţionată, Curtea a apreciat că nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate formulate privitoare la neacordarea de drepturi egale expertului-parte medico-legal şi expertului oficial. Curtea a observat că expertul-parte are posibilitatea să îşi exprime opinia, iar instanţa are în vedere, la soluţionarea cauzei, întregul material probatoriu administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, proba cu expertiză neavând un caracter absolut. 20. În ceea ce priveşte invocarea Deciziei nr. 143 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a observat că, prin aceasta, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 şi a reţinut că, prin neacordarea în favoarea părţilor dintr-un proces penal a dreptului de a cere ca un expert recomandat de ele să participe la efectuarea expertizei atunci când aceasta urmează să fie efectuată de o instituţie specializată potrivit legii, se restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al părţilor, fiind nesocotită garantarea acestui drept prin Constituţie. Curtea a constatat că viciul de neconstituţionalitate sancţionat prin admiterea excepţiei a fost corectat, astfel că, în prezent, este posibil să se apeleze la experţi-parte indiferent că expertiza va fi realizată de un expert autorizat sau de un institut de specialitate. Aşadar, referirea la cele reţinute prin decizia menţionată de instanţa constituţională nu are aplicabilitate în cauza de faţă. 21. În continuare, Curtea a reţinut că posibilitatea legală oferită părţilor de a cere ca experţi aleşi de acestea să supravegheze efectuarea expertizei de către expertul desemnat de instanţă reprezintă o garanţie a exercitării depline a dreptului la apărare. Curtea a apreciat că această concluzie este susţinută şi de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Astfel, în Cauza Mirilashvili împotriva Rusiei, soluţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 11 decembrie 2008, s-a reclamat faptul că excluderea anumitor experţi propuşi de parte din echipa de experţi desemnaţi de instanţă pentru efectuarea unei expertize tehnice a unor înregistrări audio în vederea identificării vocilor a fost nelegală şi arbitrară, cei doi experţi în discuţie fiind bine-cunoscuţi specialişti în domeniul analizei fonetice. Motivul respingerii de către instanţa naţională a celor doi experţi a constat în faptul că unul dintre aceştia îşi exprimase deja opinia în calitate de „martor-expert“, iar celălalt era cetăţean străin. 22. În paragraful 189 din această hotărâre, instanţa de la Strasbourg a reamintit că art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune instanţelor interne obligaţia de a solicita opinia unui expert sau orice altă măsură de investigaţie care urmează să fie luată numai pentru că este solicitată de către o parte. Este, în primul rând, de competenţa instanţei naţionale să decidă dacă măsura solicitată este relevantă şi esenţială pentru stabilirea unui caz (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 24 octombrie 1989, pronunţată în Cauza H. împotriva Franţei, paragrafele 60-61). Cu toate acestea, în cazul în care instanţa decide că este necesară consultarea unui expert, apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a adresa întrebări experţilor, de a-i contesta şi de a-i interoga în mod direct la proces. În anumite circumstanţe, refuzul de a permite o contraexpertiză poate fi considerat drept o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie (paragraful 190) (a se vedea şi Hotărârea din 5 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Stoimenov împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 38 şi următoarele). Totuşi, exercitarea acestor drepturi de către apărare ar trebui să fie contrabalansate de interesul unei bune administrări a justiţiei. Art. 6 paragraful 1 coroborat cu paragraful 3 lit. d) din Convenţie nu dă apărării un drept absolut la audierea unui anumit expert. Este de competenţa judecătorului intern să decidă dacă un expert propus de apărare este calificat şi dacă includerea sa în echipa de experţi va contribui la soluţionarea cauzei (paragraful 91). 23. De asemenea, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţie este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale şi succesului pretenţiilor sale, ci şi de a lua cunoştinţă şi de a discuta toate dovezile sau observaţiile prezentate judecătorului, în scopul de a influenţa decizia instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovanelli împotriva Franţei, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunţată în Cauza Nideröst-Huber împotriva Elveţiei, paragraful 24). 24. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat (paragraful 30) că este de competenţa instanţelor naţionale să evalueze dovezile pe care le-au obţinut şi pertinenţa celor pe care părţile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Cu toate acestea, sarcina Curţii Europene este de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probe, a respectat caracterul echitabil impus de art. 6 paragraful 1 din Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunţată în Cauza Schenk împotriva Elveţiei, paragraful 46). Ca atare, instanţa de la Strasbourg a afirmat că principiul contradictorialităţii, ca şi celelalte garanţii procedurale prevăzute la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, are ca scop o procedură în faţa unei instanţe. Nu se poate deduce din această dispoziţie un principiu general şi abstract potrivit căruia, în cazul în care un expert a fost numit de către un judecător, părţile trebuie să aibă dreptul, în toate cazurile, de a participa la lucrările întreprinse de acesta sau de a primi dovezile pe care acesta le-a luat în considerare. Esenţial este faptul că părţile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în faţa instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, şi Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunţată în Cauza Kerojδrvi împotriva Finlandei, paragraful 42 - final). 25. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Lucian Mihălţan şi Adrian Bolbos în Dosarul nr. 5.814/30/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
