Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin. (4) teza a doua, ale art. 264 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorin Crainic în Dosarul nr. 29.848/301/2019/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.232D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate are caracter general, neputându-se stabili o legătură între argumentele prezentate, prevederile constituţionale invocate şi dispoziţiile criticate. În subsidiar, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că titularului citaţiei îi sunt asigurate, prin procedura reglementată de textele criticate, toate garanţiile procesuale necesare exercitării drepturilor fundamentale prevăzute de art. 21 şi 24 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dispoziţiile criticate sunt norme cu caracter general aplicabile tuturor cauzelor, indiferent de obiectul acestora. Mecanismul de sancţionare a citării nelegale constituie o formă de garantare a drepturilor fundamentale prevăzute de prevederile anterior menţionate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 78/CP din 16 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 29.848/301/2019/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin. (4) teza a doua, ale art. 264 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorin Crainic într-o cauză penală având ca obiect contestaţia formulată împotriva încheierii din camera de consiliu, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Judecătorul de cameră preliminară. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia face referire la elemente ale situaţiei de fapt, apreciind că dispoziţiile art. 261 alin. (4) teza a doua şi cele ale art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare pentru că nu asigură în mod obiectiv comunicarea citaţiei sau a actului de procedură. Or, prima condiţie a exercitării dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil este cunoaşterea termenului procesului sau a termenului în care poate fi exercitat dreptul la apărare prin formularea de cereri şi excepţii în camera preliminară. În ceea ce priveşte art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, apreciază că acesta încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, pentru că pot fi formulate cereri şi excepţii până la închiderea procedurii de cameră preliminară. Or, textul de lege criticat exclude citarea părţii la termenul de judecată atunci când se adoptă de către instanţă o decizie de importanţă majoră pentru cursul procesului: începerea judecăţii. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală arată că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie, câtă vreme procedura subsidiară de afişare a citaţiei sau comunicării oferă un termen rezonabil în care persoana poate să ia cunoştinţă de comunicarea sau chemarea care i se face de un organ judiciar. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în acest sens făcând referire la Decizia nr. 558 din 19 septembrie 2017 şi la Decizia nr. 691 din 7 noiembrie 2017. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 261 alin. (4) teza a doua, ale art. 264 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: - Art. 261 alin. (4) teza a doua: "(4) În lipsa persoanelor arătate la alin. (1) şi (2), agentul este obligat să se intereseze când poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citaţia. Când persoana citată nu poate fi găsită, agentul afişează pe uşa locuinţei persoanei citate o înştiinţare care trebuie să cuprindă: a) anul, luna, ziua şi ora când depunerea sau, după caz, afişarea a fost făcută; b) numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia; c) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat; d) numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea organului judiciar pe rolul căruia se află dosarul, cu indicarea sediului acestuia; e) menţiunea că înştiinţarea se referă la actul procedural al citaţiei; f) menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia; g) menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; h) semnătura celui care a afişat înştiinţarea." – Art. 264 alin. (1): "Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol." – Art. 346 alin. (1): "Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora." 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi în art. 24 referitor la dreptul la apărare. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin. (4) teza a doua şi ale art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, prin Decizia nr. 260 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 6 septembrie 2022, a reţinut că prevederile capitolului I din titlul VI din Codul de procedură penală reglementează materia citării, a comunicării actelor procedurale şi a mandatului de aducere. Astfel, dispoziţiile art. 257-267 din Codul de procedură penală stabilesc în detaliu aspecte ale comunicării actelor de procedură, precum modul de citare, conţinutul citaţiei, locul de citare, înmânarea citaţiei, înmânarea citaţiei altor persoane, imposibilitatea de a comunica citaţia, dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei, incidente privind citarea, comunicarea altor acte procedurale, mandatul de aducere, executarea mandatului de aducere, accesul la bazele electronice de date. 14. Curtea a observat, prin Decizia nr. 442 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 2 noiembrie 2017, că prevederile art. 260 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd, în mod expres, că înmânarea citaţiei trebuie făcută personal. Astfel, rezultă intenţia legiuitorului de a reglementa, ca regulă, prevăzută la alin. (1) al art. 260 din Codul de procedură penală, înmânarea citaţiei, în mod personal, persoanei citate, oriunde este găsită, cu condiţia semnării dovezii de primire. În continuare, la alin. (2) al articolului anterior menţionat, ca excepţie de la această regulă, în situaţia refuzului primirii citaţiei, au fost prevăzute afişarea pe uşa destinatarului a unei înştiinţări de către persoana însărcinată să comunice citaţia şi încheierea unui proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Înştiinţarea afişată, conform art. 260 alin. (2) din Codul de procedură penală, trebuie să cuprindă: anul, luna, ziua şi ora când afişarea a fost făcută; numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia; numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat; numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea organului judiciar pe rolul căruia se află dosarul, cu indicarea sediului acestuia; menţiunea că înştiinţarea se referă la actul procedural al citaţiei; menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia; menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului prevăzut la art. 260 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; semnătura celui care a afişat înştiinţarea. 15. Având în vedere aspectele mai sus enumerate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 260 din Codul de procedură penală prevăd datele pe care înştiinţarea trebuie să le cuprindă, în scopul realizării unei informări exhaustive a persoanei citate, având calitatea de suspect sau de inculpat, cu privire la cauza în care este citată, inclusiv condiţiile în care citaţia se consideră comunicată. 16. De asemenea, Curtea a constatat că, în situaţiile reglementate de art. 260 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, persoana citată este înştiinţată atât cu privire la numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi la denumirea şi sediul organului judiciar pe rolul căruia se află respectivul dosar, cât şi cu privire la termenul în interiorul căruia trebuie să se prezinte pentru a-şi ridica citaţia, aşa încât acesteia îi sunt asigurate toate premisele pentru a intra în posesia informaţiilor cuprinse, conform art. 258 alin. (1) din Codul de procedură penală, în conţinutul citaţiei. Aşa fiind, suspectului sau inculpatului îi sunt asigurate, cu prilejul citării, premisele necesare prezenţei sale în faţa organului judiciar la termenul stabilit de acesta şi ale pregătirii apărării, personal sau prin intermediul unui avocat. Pentru aceste considerente, Curtea a reţinut că titularului citaţiei îi sunt asigurate, prin procedura reglementată în textele criticate, toate garanţiile procesuale necesare exercitării drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 şi 24 din Constituţie, precum şi la art. 6 din Convenţie. 17. Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că dispoziţiile din Codul de procedură penală sunt de natură să asigure prezenţa în faţa organelor judiciare a persoanelor citate, constituind, în acest fel, o garanţie a dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la apărare, şi nu o încălcare a drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. 18. Mai mult, Curtea a observat că nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la citare constituie cauză de nulitate relativă, conform art. 282 alin. (1) coroborat cu art. 281 din Codul de procedură penală. Acestea din urmă, fiind norme cu caracter general, prevăzute de legiuitor în partea generală a Codului de procedură penală, sunt aplicabile în privinţa tuturor cazurilor de nerespectare a dispoziţiilor procesual penale care pot interveni pe tot parcursul procesului penal. Acest mecanism juridic de sancţionare a nelegalei citări constituie o altă formă de garantare a drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 şi 24 din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 507 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 11 noiembrie 2016, paragraful 23). 19. Totodată, Curtea a observat că prevederile art. 264 din Codul de procedură penală dispun cu privire la comunicarea celorlalte acte de procedură, care se face potrivit prevederilor capitolului referitor la citare. Curtea a apreciat că norma nu îngrădeşte în niciun fel dreptul la apărare al persoanei interesate, ci, dimpotrivă, reprezintă expresia dreptului la un proces echitabil, legiuitorul stabilind, astfel, procedura de urmat în cazul comunicării celorlalte acte de procedură. Împrejurarea că un act se consideră comunicat de la data expirării termenului stabilit de organul judiciar nu este de natură să împiedice accesul liber la justiţie şi să îngrădească dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este menită să asigure îndeplinirea condiţiilor procedurale necesare pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 558 din 19 septembrie 2017). 20. Curtea a constatat că în această materie, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa de a stabili competenţa şi procedura de judecată, inclusiv condiţiile de exercitare a diferitelor drepturi procesuale. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus. Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces (Decizia nr. 103 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 7 iunie 2021). 21. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 521 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 1 noiembrie 2017, paragraful 15, că soluţionarea cauzelor în camera preliminară are loc, cu participarea procurorului şi cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate, într-o procedură contradictorie, care permite părţilor şi persoanei vătămate să îşi susţină punctele de vedere şi să îşi formuleze apărările pe care le consideră necesare, fiindu-le asigurate acestora dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, procedura judecăţii în camera preliminară asigurând, în acest fel, garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil. 23. Curtea a reţinut că procedura în fond a camerei preliminare a fost reglementată, ca regulă, într-o structură tripartită - etapa măsurilor premergătoare (art. 344 din Codul de procedură penală), etapa soluţionării cererilor şi excepţiilor invocate („Procedura în camera preliminară“ - art. 345 din Codul de procedură penală) şi etapa soluţionării camerei preliminare („Soluţiile“ - art. 346 din Codul de procedură penală). Prin excepţie de la regula precitată, legiuitorul a stabilit, în vederea asigurării celerităţii procedurii în camera preliminară, ca, atunci când nu se invocă cereri sau excepţii de către inculpat (personal sau prin apărător) sau nu se invocă excepţii de către judecător, din oficiu, cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, la expirarea termenului stabilit conform art. 344 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, judecătorul să treacă direct la etapa soluţionării camerei preliminare şi să dispună, prin încheiere, începerea judecăţii, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului. Aceasta, întrucât părţile şi persoana vătămată nu au formulat nicio obiecţie (cerere/excepţie) cu privire la aspectele menţionate ce ar rezulta din actul de sesizare şi nici judecătorul nu a invocat, din oficiu, vreo excepţie, astfel încât să fie necesar să se dezbată în faţa judecătorului, în contradictoriu, pretenţii, apărări, susţineri. Curtea a reţinut, însă, că încheierea prin care se dispune începerea judecăţii va fi comunicată părţilor, persoanei vătămate şi procurorului în vederea formulării contestaţiei, în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală, în vederea asigurării unui control de legalitate al acesteia. Aşadar, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală condiţionează atât prezenţa, în procedura de fond a camerei preliminare, în faţa judecătorului a părţilor şi a persoanei vătămate, cât şi participarea procurorului de conduita procesuală manifestată în etapa măsurilor premergătoare de către inculpat, celelalte părţi şi persoana vătămată sau de judecătorul de cameră preliminară. 24. Curtea a observat că, potrivit art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Inculpatului, celorlalte părţi şi persoanei vătămate li se aduc la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile. Totodată, alin. (3) al art. 344 din Codul de procedură penală stabileşte că, în cazurile prevăzute la art. 90 din acelaşi act normativ, referitoare la asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. 25. În aceste condiţii Curtea a constatat că, drept urmare a comunicării actului de sesizare, aşadar având posibilitatea de a analiza acest act, şi, eventual, studiind dosarul de urmărire la arhiva instanţei, inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată pot verifica regularitatea sesizării instanţei, competenţa acesteia, precum şi legalitatea probelor şi a actelor de urmărire penală. Toate acestea constituie premise ale conduitei procesuale pe care inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată o vor manifesta în etapa măsurilor premergătoare din cadrul procedurii de cameră preliminară şi în funcţie de care se va declanşa ori nu etapa soluţionării cererilor şi excepţiilor invocate, aşadar „procedura în camera preliminară“, reglementată de art. 345 din Codul de procedură penală. Cu alte cuvinte, legiuitorul a reglementat premisele în vederea exercitării de către inculpat, celelalte părţi şi persoana vătămată a dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la contradictorialitate, în procedura de fond a camerei preliminare, prin aceasta fiind respectate drepturile şi interesele legitime ale persoanelor implicate în această procedură, lipsa de diligenţă a acestora, atitudinea lor pasivă concretizată în neinvocarea vreunei excepţii ori formularea vreunei cereri cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală neputând fi convertită într-un fine de neconstituţionalitate a normei procesual penale criticate. 26. Curtea a constatat că - în condiţiile în care părţilor şi persoanei vătămate li se comunică actul de sesizare a instanţei, acestea având posibilitatea reală de a formula cereri şi de a invoca excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar, în măsura în care acestea sunt formulate, de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar, în cadrul unor dezbateri desfăşurate oral, în procedura de fond a camerei preliminare, în condiţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală - norma procesual penală criticată nu contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, Curtea nu a putut reţine că dreptul la apărare este restrâns de prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate. Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. 27. Totodată, Curtea a reţinut că, în virtutea prezumţiei cunoaşterii legii, rezultantă a principiului nemo censetur ignorare legem, persoanele au obligaţia să cunoască normele procesual penale în vigoare referitoare la procedura camerei preliminare, astfel încât nu se poate prevala de necunoaşterea legii pentru a susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor procesuale care reglementează această procedură. Regula nemo censetur ignorare legem consacră o obligaţie corelativă a cetăţeanului, iar regula nullum crimen sine lege, o obligaţie a statului. Cu alte cuvinte, cetăţeanul este obligat să cunoască legea pe care statul o adoptă, principiul invocat consacrând o obligaţie socială născută din publicarea legii în Monitorul Oficial al României. 28. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorin Crainic în Dosarul nr. 29.848/301/2019/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 261 alin. (4) teza a doua, ale art. 264 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
